Pârghia financiara, ca notiune ce provine din fizica, cu semnificatia unei forte care da un impuls unui anumit proces sau fenomen, este adaptata la domeniul economic, semnificând în acest cadru utilizarea categoriilor financiare ca instrumente de influentare a activitatilor economice si financiare într-un anumit sens si pentru realizarea anumitor obiective.
Suportul obiectiv al folosirii unei asemenea categorii de instrumente îl constituie baza obiectiva a finantelor ca procese si relatii economice si financiare ce se manifesta în interdependenta cu procesele economice reale, si interdependenta dintre fluxurile financiare pe care se grefeaza aceste instrumente si fluxurile reale.
Din aceasta perspectiva este de admis ca diversele categorii financiare (impozite, cheltuieli, buget, credit, asigurari etc.) se pot manifesta ca pârghii economice (sau economico-financiare) în masura în care favorizeaza solutionarea unor probleme de ordin economic si social, în conditii avantajoase, prin cointeresarea factorilor implicati. În acest sens, actiunea exercitata prin pârghiile economico-financiare contribuie la o îmbunatatire a performantelor diferitelor activitati cu caracter economic si social, suplinind eventualele disfunctionalitati ale mecanismului economic, respectiv ale mecanismului financiar.
Asemenea pârghii pot fi concepute de pe pozitiile finantelor publice de catre factorii de decizie din aceasta sfera, mizând pe impactul pozitiv al functionarii acestora. Nu este exclusa însa obtinerea de efecte pozitive si prin utilizarea unor instrumente financiare caracteristice finantelor private. Cele mai cunoscute pârghii economico-financiare sunt cele din sfera finantelor publice, rolul central revenind impozitelor, taxelor si contributiilor obligatorii instituite de autoritatile publice, respectiv formelor concrete si modalitatilor tehnice de distribuire si utilizare a resurselor financiare.
O asemenea pârghie poate exercita o influenta pozitiva in raport cu obiectivele urmarite fie prin capacitatea de a stimula anumite procese, fie prin capacitatea de a le inhiba. În primul caz se sconteaza pe efectul de cointeresare a factorilor implicati în atingerea obiectivului respectiv prin stimulare financiara, iar în cel de al doilea caz se are în vedere limitarea posibilitatilor de manifestare a factorilor cu impact negativ fata de realizarea obiectivului urmarit, mergând chiar pâna la sanctionarea materiala a factorilor responsabili.
Referindu-ne la impozit ca principala pârghie financiara, trebuie subliniat faptul ca acesta reprezinta nu numai o resursa financiara publica, ci si un mijloc de stimulare a investitiilor, de orientare a consumului, de extindere a schimburilor externe, de corectare a unor tendinte negative în evolutia proceselor economice si sociale. Este relevanta în acest context aprecierea lui Maurice Duverger conform careia "În neocapitalismul modern, impozitul capata o semnificatie mai larga; el înceteaza de a mai constitui grauntele de nisip care jeneaza angrenajele, pentru a deveni unul dintre regulatoarele si motoarele masinii" (economice si sociale - n. n.)
Folosirea pârghiilor financiare poate avea efecte pozitive mai mari sau mai mici în functie de modul în care au fost concepute si se integreaza în mecanismul economic. Pornind de la premisa ca pot functiona în acelasi timp mai multe pârghii, devine necesara corelarea actiunii lor si implicit tratarea lor ca un subsistem în cadrul mecanismului economic.
Pot fi evidentiate în acest sens urmatoarele cerinte ale îndeplinirii rolului ce revine pârghiilor financiare:
În primul rând, se cere ca pârghiile financiare sa se încadreze organic în sistemul categoriilor economice existente, precum si o îmbinare organica a pârghiilor financiare cu normele si normativele economico-financiare, iar actiunea lor sa fie circumscrisa îndeplinirii obiectivelor de politica economico-sociala, în concordanta cu sarcinile stabilite. Astfel se creaza premisele necesare pentru îndeplinirea functiilor acestor pârghii în deplina corelatie cu celelalte metode de conducere folosite si realizarea obiectivelor urmarite.
În al doilea rând, este necesara armonizarea actiunii tuturor pârghiilor financiare pentru a se completa si a nu se anihila reciproc. Potrivit acestei cerinte se impune ca pârghiile financiare sa fie tratate ca un sistem, în care actiunea componentelor este convergenta si vizeaza realizarea obiectivelor stabilite. Neluarea în considerare a acestei cerinte poate avea ca urmare anihilarea sau chiar anularea reciproca a actiunii unor pârghii, comportarea lor contradictorie si, pe ansamblu, diminuarea rolului acestora în procesul conducerii activitatii economico-sociale si al îndeplinirii acestor obiective.
În al treilea rând, actiunea pârghiilor financiare trebuie sa aiba un caracter diferentiat în raport cu specificul ramurilor si subramurilor de activitate si cu conditiile existente în fiecare etapa a dezvoltarii. În acest scop este indicata, înca în faza proiectarii pârghiilor financiare, studierea reactiilor posibile din partea unitatilor economice, considerate în situatii diverse, fata de folosirea uneia sau alteia dintre pârghii si, în principiu, experimentarea lor în activitatea unor unitati reprezentative înainte de a fi generalizate, iar periodic devine necesara verificarea comportamentului lor în practica economico-financiara pe baza rezultatelor obtinute, si adoptarea masurilor corective ce se impun.
În al patrulea rând, este necesar ca în conceperea si folosirea pârghiilor financiare sa fie luate în considerare conexiunile ce se realizeaza între acestea si diferitele componente ale mecanismului economico-financiar. Luarea în considerare a legaturilor de conexiune permite atât valorificarea deplina a valentelor pârghiilor financiare, carora le revine astfel rolul de a complini imperfectiunile mecanismului în ansamblu, cât si functionarea normala a acestui mecanism.
Rostul acestor pârghii financiare rezida, în esenta, în a suplini prin functionarea lor imperfectiunile mecanismului economic, respectiv atenuarea disfunctionalitatilor acestuia. În acest sens, limitele recunoscute ale autoreglarii mecanismului economiei de piata justifica instituirea si grefarea pe acest mecanism a pârghiilor economico-financiare cu rolul mentionat anterior.
|
