REZULTATELE EXERCITIULUI FINANCIAR

REZULTATELE EXERCIŢIULUI FINANCIAR

CONŢINUTUL UNITĂŢII 2

Previziunea profitului

Previziunea profitului constituie o sectiune importanta a previziunii financiare si, în acelasi timp, un prilej de analiza a activitatilor desfasurate în întreprindere pentru mobilizarea factorilor de crestere a eficientei economice. Dimensionarea marimii profitului de realizat este ceruta atât de întreprindere cât si de catre stat, ca autoritate publica.

Întreprinderea îsi dimensioneaza profitul pe fiecare actiune în parte cât si pe întreaga activitate, pentru a calcula nivelul rentabilitatii. Pe baza rentabilitatilor calculate se motiveaza activitatile desfasurate si se formuleaza obiective în sfera repartizarii profitului, cu precadere în politica dividendelor. Statul, în calitate de autoritate publica, este interesat de cunoasterea marimii profitului întreprinderilor pentru a evalua impozitul pe profit, care reprezinta unul din veniturile principale ale bugetului de stat.

În activitatea de previziune a profitului se folosesc mai multe modalitati cum ar fi:

a) pragul de rentabilitate;

b) analiza marginala;

c) metoda indirecta.

2.1.1. Pragul de rentabilitate

Pragul de rentabilitate exprima relatia dintre nivelul cheltuielilor si volumul vânzarilor. În acest sens, cheltuielile totale de exploatare se grupeaza în: cheltuieli fixe si cheltuieli variabile.

În practica, pragul de rentabilitate care indica volumul vânzarilor la nivelul caruia întreprinderea obtine profit se calculeaza sub forma:

pragului de rentabilitate zero;

pragului de rentabilitate sperat.

▪ Pragul de rentabilitate zero sau punctul mort, este dat de acel volum al productiei, respectiv al vânzarilor, la nivelul caruia se recupereaza în totalitate cheltuielile efectuate, fara a se obtine înca profit. Cunoasterea acestui punct critic prezinta importanta pentru întreprindere întrucât nerealizarea productiei si a vânzarilor stabilite va conduce la pierderi . Cu alte cuvinte, pragul de rentabilitate zero constituie limita sub care nu se poate cadea decât cu riscul falimentului.

Pragul de rentabilitate zero se calculeaza pornind de la relatia:

, de unde:

în care: = volumul fizic al productiei (vânzarilor);

= pretul de vânzare pe unitate de produs;

CF = cheltuielile fixe totale;

= cheltuieli variabile pe unitatea de produs.

Din relatia de mai sus deducem doi factori liniari de determinare al pragului de rentabilitate si anume: marimea cheltuielilor fixe si diferenta dintre pretul de vânzare unitar si cheltuielile variabile pe unitatea de produs, respectiv, marja asupra cheltuielilor variabile. În situatia în care cresc cheltuielile fixe ori se reduce diferenta dintre pretul de vânzare si cheltuielile variabile unitare, atunci pragul de rentabilitate va fi mai mare si invers.

Daca întreprinderea are în fabricatie mai multe produse[1], cazuri preponderente, atunci se ia în calculul pragului de rentabilitate cifra de afaceri (CA) si nu volumul fizic al produselor. În asemenea situatii ne intereseaza acea suma a încasarilor, la nivelul careia întreprinderea îsi va acoperi cheltuielile totale, fara a obtine profit.

Pentru calculul cifrei de afaceri care exprima pragul de rentabilitate zero sau punctul critic, se pleaca de la relatia:

stiind ca, la nivelul întreprinderii, cheltuielile variabile detin o proportie relativ constanta în cheltuielile totale, deci implicit si în cifra de afaceri (vânzari), relatia de mai sus se poate scrie astfel:

în care:

raportul reprezinta o constanta. Ecuatia de mai sus se poate scrie:

de unde:

Potrivit relatiei, cifra de afaceri aferenta punctului critic sau pragului de rentabilitate zero este egala cu raportul care are la numarator cheltuieli fixe cuprinse în cifra de afaceri, iar la numitor, diferenta dintre unitate si ponderea cheltuielilor variabile în cifra de afaceri.

▪ Pragul de rentabilitate sperat se calculeaza în functie de nivelul ratei rentabilitatii economice, care satisface cel mai bine interesele întreprinderii. În acest context, profitul vizat sau propus a se obtine constituie o marime calculata în functie de capitalul avansat în circuitul activitatilor si rata randamentului activelor (rentabilitatii economice). Informatiile cu privire la capitalul avansat în circuitul întreprinderii se obtin din bilant si anexele sale iar rata randamentului activelor se apreciaza în functie de obiectivele propuse.

Pragul de rentabilitate sperat în situatia în care se fabrica un sigur produs (productie simpla) se calculeaza dupa relatia:

în care: = suma profitului anual aferenta ratei randamentului vizat;

Profitul sperat a se obtine se calculeaza în functie de rata randamentului activelor si totalul activelor participante în procesul de activitate, pornind de la formula:

, unde

iar,

în care: = activele imobilizate; = activele circulante.

În situatia unei activitati complexe (cu mai multe produse) pragul de rentabilitate vizat se calculeaza în functie de cifra de afaceri, dupa relatia:

Înseamna ca, cifra de afaceri aferenta pragului de rentabilitate sperat este data de raportul care are la numarator suma dintre cheltuielile fixe si marimea profitului anual previzionat, iar la numitor diferenta dintre unitate si ponderea cheltuielilor variabile în cifra de afaceri.

Pragul de rentabilitate ca instrument de previziune a profitului se foloseste în situatii când:

se iau decizii privind fabricarea unui nou produs;

◊ se întreprind studii asupra efectelor cresterii economice prin expansiunea întreprinderii, care presupun schimbari în structura cheltuielilor fixe si a celor variabile odata cu cresterea volumului vânzarilor;

◊ se analizeaza proiectele de modernizare stiind ca acestea conduc la scaderea cheltuielilor variabile, de regula cele cu salariile, si cresterea cheltuielilor fixe.

Folosirea pragului de rentabilitate în previziunea profitului presupune si anumite limite legate de: folosirea unui pret de vânzare fix; cheltuielile variabile constante pentru orice nivel al productiei si vânzarilor; necesitatea schimbarilor în structura si marimea cheltuielilor fixe totale etc.

2.1.2 Analiza marginala

Analiza marginala constituie o modalitate de apreciere a efectului variatiei costurilor si a preturilor asupra profitului.

Din prezentarea pragului de rentabilitate am constatat ca acesta indica volumul vânzarilor la nivelul carora se poate obtine profitul dorit. Însa, acest profit nu reprezinta, în acelasi timp, si profitul optim care s-ar obtine în conditiile date de exploatare, deoarece nivelul lui este ales în functie de rata rentabilitatii concurentei si a capitalului avansat.

Previziunea unui profit optim se poate înfaptui în urma efectuarii unei analize marginale. Analiza marginala se bazeaza pe evolutia diferita a componentelor cheltuielilor de exploatare si pe relatia acestora cu productia obtinuta si vânduta. Practic, analiza marginala se desfasoara, pe de o parte, asupra tendintei costului marginal, iar pe de alta parte, asupra evolutiei preturilor.

Costul marginal este dat de modificarea cheltuielilor de exploatare determinata de variatia cu o unitate a productiei, ceea ce exprima costul aditional care permite obtinerea unei unitati suplimentare de produs. În acest context, costul marginal presupune doar cheltuieli suplimentare care privesc numai sporul de productie, adica cresterea cheltuielilor totale antrenate de realizarea ultimei unitati de productie.

Costul marginal se determina prin calculul diferential al modificarii cheltuielilor în functie de variatia productiei, dupa relatia:

în care: = cheltuielile totale aferente productiei initiale;

= cheltuielile totale aferente productiei sporite;

= productia fizica initiala;

= productia fizica la nivelul sporit.

În principiu, determinarea costului marginal tine seama de clasificarea cheltuielilor în fixe si variabile care se face în functie de variatia sau nonvariatia acestor cheltuieli pe durata unui ciclu de exploatare, la marimi diferite ale vânzarilor. Cu cât vânzarile vor fi mai mari, cu atât cheltuielile fixe pe unitatea de produs vor fi mai mici. Cheltuielile variabile, în schimb, considerate constante pe unitatea de produs, vor fi ca marime totala, proportional mai mari pentru cresterile superioare ale productiei.

Dar, cheltuielile fixe programate pentru obtinerea unui volum initial de produse sunt incluse deja în cheltuielile de exploatare si recuperabile prin vânzarea acestor produse. Ca atare, produsele suplimentare obtinute peste cele initiale nu mai ocazioneaza si alte cheltuieli fixe. În plus, practica a demonstrat ca chiar si unele componente ale cheltuielilor variabile (de exemplu: salariile sau normele de consum tehnologice cu perisabilitatile respective) nu oscileaza strict proportional cu variatia produselor fabricate suplimentar într-un anumit interval. În acest sens, pe baza analizei marginale se identifica un cost variabil minim în contextul costului total minim. Dupa atingerea punctului minim, aferent unor nivele diferite ale productiei, toate costurile unitare încep sa creasca, moment în care trebuie sistata cresterea productiei deoarece profitul începe sa scada treptat, pâna la intrarea în zona pierderilor.

Înseamna ca, teoria costului marginal are la baza variabilitatea raportului dintre cheltuielile de exploatare si productie, cu precadere dintre cheltuielile variabile totale si productie. În analiza marginala trebuie sa se aiba în vedere si criteriile profitului maxim care depinde nu numai de costuri ci si de pret. Acesta din urma depinde de raportul dintre cerere si oferta.

Pe masura cresterii ofertei pretul tinde sa scada si, în consecinta, profitul va scadea gradual ca urmare a reducerii diferentei dintre pret si cost, ajungând sa înregistreze valori negative. Profitul va fi maxim atunci când costul marginal al unei anumite variatii a productiei va ajunge egal cu pretul de vânzare unitar. În intervalul de variatie în care pretul de vânzare va fi mai mare decât costul marginal, întreprinzatorul va avea interesul sa creasca productia pâna când acestea vor ajunge la egalitate. Profitul va deveni descrescator dupa trecerea punctului de maxim, respectiv pe intervalul de variatie în care costul marginal este superior pretului de vânzare unitar. Profitul scade, întrucât cheltuielile ocazionate de ultimele unitati de productie sunt superioare pretului de vânzare.

În cazul în care pretul unitar de vânzare scade, pe masura ce volumul vânzarilor creste, profitul maxim se obtine la acel nivel al vânzarilor pentru care costul marginal este egal cu pretul de vânzare marginal.

2.2. Rezultatele exercitiului financiar

Veniturile si cheltuielile sunt generate, în prezent, de trei domenii de activitate si anume: activitatea de exploatare, considerata activitate de baza; activitatea financiara; si activitatea extraordinara. Rezultatele obtinute din aceste activitati se concretizeaza în profit sau pierdere.

La nivelul întreprinderii, daca bilantul contabil exprima starea patrimoniala la încheierea exercitiului atunci, contul de profit si pierdere ca situatie financiara reflecta modul cum s-a ajuns la acest rezultat final si multimea fluxurilor de venituri si cheltuieli care au condus la rezultatele finale. Un venit, sau o cheltuiala, vor fi recunoscute daca au fost realizate în perioada respectiva de raportare si au generat cresteri, respectiv descresteri ale profitului, fiind estimate rezonabil.

În contul de profit si pierdere sunt grupate fluxurile de venituri si cheltuieli pe cele trei domenii de activitate oferind, prin aceasta grupare, posibilitatea determinarii:

● rezultatului din exploatare: exprimat prin profit sau pierdere;

● rezultatului financiar: masurat prin profit sau pierdere;

● rezultatului extraordinar: definit prin profit sau pierdere.

Însumând rezultatul din exploatare cu cel financiar (respectând sensul economic) se obtine rezultatul curent. În continuare, daca influentam rezultatul curent cu rezultatul extraordinar, se determina rezultatul brut al exercitiului, adica profitul brut sau pierderea bruta. Rezultatul brut al exercitiului se poate calcula si ca diferenta între veniturile totale si cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora.

În vederea determinarii impozitului pe profit se calculeaza profitul impozabil, care constituie baza de calcul al impozitului. În acest sens, profitul impozabil se calculeaza prin scaderea din profitul brut a veniturilor neimpozabile si adaugarea cheltuielilor nedeductibile fiscal.

În contextul legislatiei[2] sunt considerate venituri neimpozabile:

a) dividendele primite de catre o persoana juridica româna de la o alta persoana juridica româna;

b) diferentele favorabile de valoare ale titlurilor de participare înregistrate ca urmare a încorporarii rezervelor, a beneficiilor sau a primelor de emisiune ori prin compensarea unor creante la societatea la care se detin participatiile;

c) venituri rezultate din anularea datoriilor care au fost considerate cheltuieli nedeductibile, precum si din anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere, sau a veniturilor realizate din recuperarea unor cheltuieli nedeductibile;

d) alte venituri neimpozabile.

În sfera cheltuielilor nedeductibile intra: cheltuieli proprii ale contribuabilului cu impozitul pe profitul datorat, inclusiv diferentele din anii precedenti; amenzile, confiscarile, majorarile de întârziere si penalitatile de întârziere datorate statului, altele decât cele prevazute în contractele comerciale; suma cheltuielilor cu indemnizatia de deplasare acordata salariatilor, pentru deplasare în tara si strainatate, care depaseste de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru institutiile publice; sumele utilizate pentru constituirea provizioanelor peste limitele stabilite prin hotarâre de Guvern ; suma cheltuielilor sociale care depasesc limitele considerate deductibile, conform legii anuale a bugetului de stat; alte cheltuieli.

La calculul profitului impozabil, cheltuielile sunt deductibile numai daca sunt aferente veniturilor impozabile. În acest context, sunt deductibile sumele utilizate pentru constituirea sau majorarea rezervelor si a provizioanelor, dupa cum urmeaza:

● rezerva, în limita a 5% din profitul contabil pâna la concurenta sumei ce reprezinta a cincea parte din capitalul social subscris si varsat (Legea 31/1990);

● provizioanele obligatorii constituite potrivit normelor BNR, în cazul bancilor si cooperativelor de credit autorizate, inclusiv fondurile de garantare;

● rezervele tehnice calculate de catre societatile de asigurare si reasigurare.

De asemenea, sunt deductibile la calculul profitului impozabil:

a) cheltuielile de sponsorizare si/sau mecenat, efectuate în limita de 5% aplicata asupra diferentei dintre totalul veniturilor si totalul cheltuielilor, inclusiv accizele, mai putin cheltuiala cu impozitul pe profit si cheltuielile cu sponzorizarea si / sau mecenatul; b) perisabilitatile, în limitele normelor legale;c) alte cheltuieli.

Probleme privind deductibilitatea cheltuielilor se ridica si în cazul amortismentului activelor imobilizate. Astfel, contribuabilii care investesc în active imobilizate, si/sau în brevete de investitii amortizabile si care nu au optat pentru regimul de amortizare accelerata pot deduce cheltuieli suplimentare din amortisment, reprezentând 20% din valoarea de intrare a acestora. Deducerea suplimentara din amortisment se acorda la data punerii în functiune a activului imobilizat.

În cazul leasingului operational utilizatorul deduce chiria, iar a leasingului financiar, utilizatorul deduce dobânda.

Ţinând seama de precizarile facute mai sus se calculeaza profitul impozabil (PI), dupa relatia:

în care: PB = profitul brut; CND = cheltuielile nedeductibile fiscal;

VNI = venituri neimpozabile;CDF = cheltuieli deductibile fiscal.

În cazul în care rezultatul exercitiului îl constituie pierderile, acestea se recupereaza din profiturile impozabile în urmatorii 5 ani consecutivi. Aplicând asupra profitului impozabil cota de impozit pe profit de 25% (cu exceptiile prevazute de lege) se obtine impozitul pe profit . Prin deducerea impozitului pe profit din profitul impozabil se obtine profitul net, care urmeaza sa fie repartizat pe destinatii. Plata impozitului pe profit se face trimestrial.

De la calculul impozitului pe profit fac exceptie microîntreprinderile, care potrivit legislatiei[3] calculeaza si platesc un impozit de 1,5% asupra veniturilor obtinute din orice sursa.