RISCUL DE CREDITARE

IV. 1. Cadrul general al riscurilor de creditare

Vorbind de riscul de creditare avem in vedere in primul rand,riscul nerambursarii la scadenta sau al nerambursarii la nici un termen. Pentru diminuarea riscului bancile comerciale constituie comitete de credite care analizeaza si aproba documentatia de credite. Analiza estye realizata in profunzime de analistul de credite, care are in vedere costurile si profiturile realizate din credit.

In raporturile de credit, riscurile probabile sunt:

A.     riscul de nerambursare

B.     riscul de imobilizare

A. Riscul de nerambursare consta in probabilitatea intarzierii platii sau a incapacittii de plata datorata conjuncturii, dificultatilor sectoriale sau deficientelor debitorului.

Pentru prevederea riscului trebuie sa se analizeze temeinic debitorul prin prisma cerintelor respectarii raportului de credit sub diverse aspecte : umane (competenta, moralitate), econopmice (situatia internationala, nationala, cadru profesional), financiare (forma juridica, legaturile juridice cu alte intreprinderi). Se poate actiona pentru diviziunea riscului prin colaborarea cu alte institutii de credit.

Evident, prevenirea riscului este strict legata de procedura de garantare a imprumutului .

B. Riscul de imobilizare survine la banca, sau la detinatorul de depozite, care nu este in masura sa satisfaca cererile titularilor de depozite, din 151c21b cauza unei gestiuni nereusite a creditelor acordate. Banca trebuie sa-si intareasca pozitia de creditor prin garantii personale si reale.

Riscul de creditare exprima posibilitatea ca debitorii sau emitentii de titluri sa nu-si onoreze obligatiile la scadenta, ca urmare a degradarii situatiei financiare a acestuia, care poate fi determinata de conditiile afacerii imprumutului sau de situatia generala a economiei¹⁷ .

Pentru limitarea pierderilor care decurg din neincasarea la scadenta a creditelor si dobanzilor aferente, se impune o gestiune atenta a riscului de credit, care se realizeaza a priori si a posteriori.

Gestionarea a priori este o prima etapa si presupune:

Ø      divizarea si limitarea riscurilor

Ø      aprecierea calitatii solicitantilor de credit

Ø      constituirea garantiilor

Gestionarea a posteri este a doua etapa si vizeaza :

Ø      analiza portofoliului de credite si constituirea de ajustari

Ø      constituirea rezervei generale pentru riscul de credit

In directia readucerii increderii in relatiile dintre debitori si creditori exista cateva elemente interne care deocamdata actioneaza timid, dar tot mai eficient. In primul rand trebuie mentionate masurile luate la nivel institutional si care au contribuit la stabilizarea cererii si ofertei pe piata creditului. Intre ecestea se inscriu : infiintarea fondurilor de garantare a depozitelor si a creditelor, crearea pe langa BNR a Centralei Incidentei de Plati si a Centralei Riscurilor Bancare, toate fiind modalitati de protectie a participantilor pe piata creditului.

Fondul de Garantare a Depozitelor in sistem bancar a luat fiinta prin O.G. nr. 39/28.08. 96 si functioneaza pe baza unui Statut publicat in M.Of. nr.141/25 febr. 2002¹⁸. Pentru a stimula bancile sa participe la acest fond, contributiile lor sunt considerate cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil. In afara unei contributii initiale, totalul resurselor atrase de fiecare banca de la persoanele fizice (in conturile curente, depozitele la termen si dobanzile aferente acestora),dar si in functie de riscul pe care il prezinta banca si care se stabileste printr-un sistem de punctaj prevazut de Regulamentul nr. 1/1998. In prezent, contributia bancilor se situeaza intre 0.8 si 1.6% din resursele atrase (in functie de categoria de risc in care se incadreaza), iar plafonul mexim de

garantare pentru un debitor = 4625,3 ron ( valabil in semestrul II al anului 1999).

Exista si exceptii de la garantare, si care sunt prevazute in documentul de infiintare. Fondul este scutit de orice impozite si taxe pentru activitatea sa, ca si decomisioanele pentru operatiunile efectuate in contul sau la BNR. El este operational de la 1 ianuarie 1997 si a efectuat primele plati catre deponenti in vara anului 1999, dupa declararea starii de faliment a bancii Albina S.A .

Fondul de Garantare a Creditelor constituie o forma de protectie a bancilor comerciale impotriva riscurilor pe care le implica creditarea anumitor domenii, in special pe

Koch T.W  : "Bank Management", The Dryden Press, USA 1995

Functia activa:Modifica L.nr.33/1991;Functia pasiva:Aprobata cu L.nr.88/1997,Modificata OUG nr.110/1999,OUG nr.20/2000,L.nr301/2001;Republicare MOf.nr.141/25/02/2002,Modificata L.nr571/2003, L.nr.178/2004,L.nr.238/2005, OUG nr.23/2006

termen mediu si lung. In Romania nu a existat o experienta privind schemele de garantare a creditelor in perioada interbelica. Primele fnduri de garantare s-au constituit in 1993 si au inceput

sa functioneze in 1994. Acestea sunt : Fondul Roman de Garantare a Creditelor pentru Intreprinzatorii Privati (FRGC) si Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR). Ambele sunt constituite ca societati pe actiuni. Principalii actionari sunt bancile comerciale, in special marile banci de stat. FRGC acorda garantii pentru creditele pe termen scurt, pentru capitalul circulant si pentru scrisorile de de garantie bancara, in timp ce FGCR garanteaza si creditele pe termen mediu si lung in proportie de 70% din volumul nominal al acestora.Pentru acoperirea riscului asumat, ambele institutii isi constituie fonduri de risc si provizioane specifice. Astfel de institutii reprezinta o alternativa pentru investitorii care nu pot prezenta bancilor garantii materiale si de aceea existenta unor astfel de fonduri poate impinge inainte dezvoltarea pietei creditului.

Centrala Riscurilor Bancare si Centrala Incidentelor de Plati nu sunt practic institutii in sine. Din punct de vedere al pietei, ele reprezinta mai de graba sisteme de informare care ajuta la gestionarea riscului de credit. Primul dintre aceste instrumente incepe sa functioneze dupa mai multe amanari din ianuarie 2000 iar cel de al II lea este operational din februarie 1997. Ambele sunt baze de date menite sa puna la dispozitia intregului sistem bancar informatii referitoare la expunerea bancilor fata de un anume debitor (evitand supraindatorarea clientilor dar si inducerea in eroare a bancilor creditoare, oferindu-le acestora posibilitatea sa actioneze in comun), la restantele de plata inregistrate de debitorii sistemului bancar, la instrumentele de plata emise in fals sau aduse si la cunostinta organelor in drept, ceea ce, in mod normal, ar trebui sa aduca la reducerea si chiar inlaturarea acestora si pedepsirea conform legii a celor vinovati. Prin aceste sisteme, rau-platnicii si cei care au incalcat legea sunt pusi in imposibilitatea de a mai contracta un credit. Astfel, pe langa riscul de credit, se reduce si riscul de frauda, ca si riscul de sistem. In perspectiva dezvoltarii sistemuluide scont si rescont al titlurilor de credit (cambii, bilete la ordin, warranturi), consultarea acestor baze de date este indispensabila unei creditari pe baze sanatoase a economiei. Ceea ce lipseste in momentul de fata este capacitatea firmelor si bancilor romanesti de a obtine informatii similare despre clientii lor din strainatate. Accesul la informatiile similare externe este un obiectiv important de atins pentru sistemul bancar romanesc, in conditiile internationalizarii pietelor si intaririi legaturilor cu Uniunea Economica.

Elementele mentionate anterior se inscriu in contextul mai larg al gestionarii riscului pe piata creditului, capitol la care Romania a ramas mult in urma celorlalte tari aflate in tranzitie, cel putin in ceea ce priveste nivelul macroeconomic. In general, in economia Romaneasca, distributia riscului a fost, in cei zece ani de tranzitie extrem de inechitabila, din cauza ca interventia statului a creat avantaje unilaterale. Pentru a ne referi la piata creditului, practicarea dobanzilor real negative a dus la decapitalizarea bancilor, iar implicarea administrativa in directionarea creditului a sporit cantitatea de credite neperformante. Toate aceste masuri au determinat o concentrare a riscului la nivelul sistemului bancare a carui situatie actuala poate fi actualizata drept critica. Distorsiunea astfel creata a condus la o alta anomalie : devenind excesiv de prudente bancile nu mai vor sa-si asume nici un fel de risc de creditare, preferand alte plasamente, cum ar fi : valuta sau titluri de stat. Revenirea la normalitate - aceasta insemnand ca fiecare participant pe piata creditului sa-si asume partea ce-I revine din riscul global (nclusiv statul in calitatea sa de debitor) - nu se poate face pe cai administrative, ci numai prin restabilirea echilibrelor din economie.

IV. 2. Reglementari privind limitarea riscului de credit

Principalul factor perturbator in activitatea unei banci sunt creditele acordate sau mai precis neperformante. Creditarea este o activitate de baza intr-o banca si principalul mod prin care bancile obtin venituri si, deci, profit. Pentru a reduce la minim pierderile din creditele neperformante si a proteja in acest fel depozitele persoanelor fizice si juridice, lucratorii bancari implicati in activitatea de creditare trebuie sa procedeze cu responsabi litate la evaluarea riscurilor pe care le presupune acordarea imprumuturilor si sa depuna toate eforturile pentru a-si incasa debitorii.

La acordarea creditelor, bancile urmaresc ca solicitantii sa prezinte credibilitate pentru rambursarea acestora la scadenta. In acest scop, desi cerintele sunt unitare, toate societatile bancare procedeaza la o analiza a bonitatii clientilor si solicita garantarea creditelor in conditii stabilite prin norme de creditare. Prin limitarea riscului de credit Banca Centrala poate stabili urmatoarele reguli :

Limitarea creditarii unui singur debitor

Limitarea imprumuturilor mari acordate

Constituirea de ajustari

1. Normele romanesti stabilesc ca imprumuturile acordate de o societate bancara unui singur debitor nu pot depasi, cumulate, 20% din fondurile proprii ale acesteia.

Se considera un singur debitor orice persoana sau un grup de persoane fizice sau juridice care beneficiaza, impreuna sau cu titlu individual, de imprumuturi si garantii acordate de aceeasi societate bancara, in sensul ca :

Ø      Una din persoane exercita asupra celorlalte, direct sau indirect putere de control 

Ø      Nivelul cumulat al imprumuturilor acordate reprezinta un singur risc de credit pentru societatea bancara, intrucat persoanele sunt legate intr-o asemenea masura incat, daca una dintre ele va intampina dificultati de rambursare, alta sau celelalte vor intampina dificultati similare.

2. Potrivit reglementarilor prudentiale ale BNR suma totala a imprumuturilor mari acordate debitorilor nu poate depasi de opt ori nivelul fondurilor proprii ale societatii bancare. Un imprumut este considerat mare atunci cand suma tuturor imprumuturilor acordate unui singur debitor, inclusiv a garantiilor si a altor angajamente asumate in numele acestuia depasesc 10% din fondurile proprii ale societatii bancare.

La stabilirea imprumuturilor mari, ca si la expunerea maxima pentru un debitor, nu se iau in calcul imprumutrile garantate de bugetul de stat si imprumuturile acordate altei societati bancare sau garantate de alta banca.

Aceasta regula se aplica oricaror acordari de noi credite indiferent de suma, care cumulate cu angajamentele provenite din perioada antaerioara depasesc limita de 10% din fondurile proprii ale bancii.

In scopul determinarii riscului de credit si limitarii acestuia, societatile bancare trebuie sa-si clasifice creditele acordate in una din urmatoarele cinci categorii : Standard, In observatie, Substandard, Indoielnic, Pierdere.

Clasificarea creditelor se face in functie de performantele financiare ale clientilor si de capacitatea acestora de a-si onora obligatiile la scadenta.

In urma evaluarii performantelor financiare ale clientilor, creditele vor fi una din urmatoarele categorii :

Ø      Categoria A - in cazul in care performantele financiare sunt foarte bune si permit achitarea la scadenta a dobanzii si ratei

Ø      Categoria B - in cazul in care performantele financiare sunt bune sau foarte bune, dar nu pot mentine acest nivel intr-o perspectiva mai indelungata

Ø      Categoria C - in cazul in care performantele financiare sunt satisfacatoare, dar au o evidanta tendinta de inrautatire

Ø      Categoria D - in cazul in care performantele financiare sunt scazute si cu o evidenta ciclicitate la intervale scurte de timp

Ø      Categoria E - in cazul in care performantele financiare arata pierderi si exista perspective clare ca nu pot fi platite nici ratele nici dobanzile

Serviciul datoriei va fi apreciat ca :

Ø      Bun - in situatia in care ratele si dobanzile sunt platite la scadenta sau cu intarziere de maxim 7 zile

Ø      Slab - in situatia in care ratele si dobanzile sunt platite cu o intarziere de pana la 30 zile

Ø      Necoraspunzator - in situatia in care ratele si dobanzile sunt platite cu o intarziere de peste 30 zile

La determinarea ajustilor expunerea debitorului poate fi micsorata doar cu valoarea angajementelor aparute din : depozite gajate, colaterale, acceptate de banca, garantii neconditionate primite de la guvernul Romaniei, de la BNR, de la o alta banca din Romania, sau din tarile din categoria A.

Rezerva generala pentru riscul de credit

Pe langa provizioanele specifice fiecarui tip de credit exita si posibilitatea constituirii unor rezerve generale pentru riscul de credit. Legislatia din Romania prevede un volum deductibil fiscal al rezervei generale pentru riscul de credit de maxim 2% din soldul creditelor acordate. Aceste rezerve pot acoperi pierderile la portofoliul de credit in cazul unei previzionari necorespunzatoare.

IV. 3. Creditele neperformante

Aceste credite sunt cele care genereaza pentru banca cele mai mari cheltuieli de gestiune a riscului. Nivelul maxim al costurilor este atins in cadrul creditelor trecute la pirderi, la care nu se mai poate recupera nimic si care sunt acoperite din fondul de rezerva sau fondul de risc. Creditele neperformante sunt pastrate in portofoliu caci nu sunt inca pierderi si au sanse reale de a nu deveni pierderi daca sunt gestionate corespunzator.

Cheltuielile legate de gestiunea lor sunt :

Ø      Cresterea prelevarilor obligatorii pentru fondurile de rezerva ;

Ø      Cresterea cheltuirelilor administrative impuse de gestiunea separata si preferentiala a acestor credite care deja creeaza probleme ;

Ø      Cresterea cheltuielilor juridice in cazul apelului la instanta de judecata ;

Ø      Deteriorarea imaginii bancii fata de actionari, autoritatea bancara si clienti o data cu cresterea ponderii creditelor neperformante.

Bancile sunt obligate sa limiteze riscul de credit si sa depuna toate eforturile pentru a-si incasa debitori. In acest scop, vor fi onorate doar solicitarile de credit pentru care exista premisele rambursarii principalului si platii dobanzilor.

Pentru evaluarea unei solicitari de credit, in cazul persoanelor juridice, sunt urmarite urmatoarele elemente :

Analiza economica financiara a activitatii clientilor

Aspecte nefinanciare privind clientii : tipul de proprietate, conducerea, personalul societatii, afacerea, piata

IV. 4. Garantarea creditelor

In vederea evitarii unor riscuri in incasarea creditelor acordate, banca se va asigura ca solicitantii sa dispuna de posibilitati de restituire a creditelor in conditiile desfasurarii unor activitati normale precum si pentru recuperarea acestora in situatia in care imprumutatii nu-si executa obligatiile din diverse cauze. Determinarea posibilitatilor de rambursare se efectueaza pe baza analizei economico financiare a activitatii si a proiectelor de investitii pentru care se solicita credite.

Pentru asigurarea recuperarii creditelor si in situatia in care imprumutatul nu-si executa obligatiile contractuale de rambursare a ratelor scadente, plata dobanzilor si a celorlaltye obligatii prevazute in contract, banca va solicita imprumutantilor garantii asiguratorii, care pot fi oferite atat de debitori cat si de terte persoane fizice sau juridice numite garantii. Valoarea minima a garantiilor acceptate de banca va fi in toate cazurile cel putin egala cu datoria cea mai mare a debitorului, formata din creditul aprobat plus dobanda pana la rambursarea primei rate din imprumut.

Garantiile ce pot fi acceptate de banca se impart in doua mari categorii : garantii reale si garantii personale

Garantiile reale sunt acele garantii care constau in afectarea speciala a unor bunuri individualizate pentru garantarea creditului si sunt formate din ipoteci si gajuri.

Ipoteca este o garantie imobiliara care nu comporta deposedare celui ce o constituie de bunul adus in garntie. Obiectul ipotecii il constituie numai bunurile imobile actuale, nu cele viitoare aflate in proprietatea constitutorului si in circuitul civil. Potrivit Codului Civil Roman obiect al ipotecii il pot constitui numai bunurile imobile, respectiv cladirile de orice fel si terenurile.

Stingerea ipotecii se realizeaza in principal o data cu plata ultimei rate scadente a creditului garantat cu ipoteca. Numai dupa achitarea tuturor sumelor rezultate din creditul acordat, banca va putea comunica la notariat solicitarea sa de radiere a ipotecii.

Gajul este un contract accesoriu contractului de credit, prin care debitorul sau garantul, dupa caz, remite bancii un bun mobil pentru garantarea creditului. Obiect al gajului il pot constitui numai bunurile mobile, fie corporale (produse, marfuri), fie incorporale (creante, titluri de creante, actiuni). Conditia de baza care trebuie indeplinita pentru ca bunurile mobile sa poata fi luate in gaj este ca ele sa fie in circuitul civil, adica sa faca obiectul vanzarii-cumpararii. Gajul este de doua feluri :

Ø      Gajul de deposedare, numit si 'amanet ' care presupune deposedarea de bunul mobil al constitutorilor si depunerea acestuia le banca

Gajul fara deposedare nu presupune deposedarea de bunurile mobile aduse in garantie, el fiind aplicat numai asupra produselor solului prinse in radacini sau deja culese, precum si asupra materiilor industriale prime, in stare de fabricatie sau deja fabricate si aflate in unitati sau depozite.

Bunurile mobile pentru care s-a aplicat gaju cu deposedare, vor fi retinute de banca pana la achitarea integrala a creditului.

Garantia personala este angajamentul asumat de persoana fizica sau juridica, dupa caz, prin care aceasta se obliga sa execute obligatia debitorului, in cazul neexecutarii de imprumutat. Garantia personala se mai numeste fidejusiune sau cautiune.

O modalitate specifica de materializare a fidejusiunii o constituie scrisoarea de garantie bancara, care reprezinta in fapt garantia data de catre o banca in favoarea unei persoane fizice sau juridice ce contracteaza un credit. Scrisoarea de garantie bancara este in principiu o garantie deosebit de importanta, datorita faptului ca bancile dispunand de importante fonduri banesti, sunt in cea mai mare parte a lor garanti siguri.

In determinarea modalitatilor de garantare a creditelor se va proceda distinct in functie de calitatea imprumutatului, persoana fizica sau juridica, dupa caz. In cadrul fiecarei categorii de imprumutati, persoane fizice sau juridice se iau in vedere modalitati diferite de garantare, determinate in principal de termenul de rambursare a creditelor, urmarindu-se ca toate creditele pe termen mediu si lung sa fie garantate, obligatoriu, si cu garantii reale, intrucat acestea sunt singurele garantii ce creeaza siguranta in timp.

IV. 5. Analiza si evaluarea riscului de creditare

Analiza si evaluarea riscului de creditare se efectueaza avandu-se in vedere urmatoarele categorii de riscuri :

Ø      Riscul financiar

Ø      Riscul comercial

Ø      Riscul de garantie

Ø      Riscul managerial

Ø      Riscul de senzitivitate

1. Riscul financiar (RF) reflecta dificultatile ce pot aparea in activitatea financiara a firmei legate mai ales de posibilitatea de achitare la termen a obligatiilor fata de banca.

Intrucat nu sunt admisi la creditare agentii economici care inregistreaza pierderi, la acestia nu se va efectua analiza riscului de creditare urmand ca pentru acestia in cazuri exceptionale, departamentul de creditare sa solicite derogarile necesare.

In vederea asigurarii unei mai bune comparatibilitati datele de referinta la care se vor efectua analizele riscului financiar, vor fi cele de la finele ultimului an si a lunii a VI- a anului curent. Pentru activitatea din agricultura inclusiv pentru prestari de servicii de tip Agromec si, constructii, analiza se va efectua la finele ultimului an, iar pentru activitatea de turism care are caracter sezonier, analiza se va efctua la incheierea perioadei de activitate respective.

Efectuarea analizei riscului financiar la cele doua perioade este necesara pentru a stabili trendul activitatii agentilor economici care solicita credite, o evolutie pozitiva a acestuia putand fi apreciata ca atare de economistul serviciului de risc la stabilirea punctajului aferent calitatii managementului.

Amaniza concretizata in referatul serviciului de risc va fi efectuata la cea mai apropiata data de solicitarea creditului.

Analiza riscului financiar se bazeaza pe metoda scorurilor (Z) bazata pe modelul J.Conan si M. Holder care permite evaluarea riscului de faliment si are la baza urmatoarea relatie :

Z=0.24X1+0.22X2+0.16X3 - 0.87X4 - 0.10X5

Unde : X1, X2, X3, X4, X5 reprezinta indicatori economico-financiari

Constantele sunt indicatori de natura statica exprimand ponderea variabilelor in evaluarea riscului de faliment.

X1= (excedent brut de exploatare) / (datorii totale)

Excedentul brut de exploatare = venituri din exploatare - cheltuieli din exploatare

Datoriile totale nu vor cuprinde fondurile proprii ale asociatiilor (cont 455) lasate temporar la dispozitia societatilor comerciale, conditia existentei angajementelor ferme din partea acestora prin care sa nu se solicite restituirea sumelor respective pe perioada creditarii.

X2=(capital permanent) / (activ total)

Capitalul permanent = capital propriu + datorii pe termen lung

X3=(active circulante, fara stocuri) / (activ total)

Stocurile vor fi luate in calculul activelor circulante in urmatoarele situatii :

Ø      La societatile comerciale care solicita credite pe stocuri in vederea prelucrarii si industrializarii acestora, in cazul in care obiectul de activitate impune constituirea de astfel de stocuri in conditiile existentei unei desfaceri asigurate

Ø      In sectorul zootehnic vor fi luate in calcul animalele si stocurile de furaje numai in conditiile existentei unei piete de desfacere sigure a productiei obtinute in sectorul respectiv

Ø      In sectorul vegetal productia neterminata va fi luata in calcul numai dupa verificare de catre inspectorii bancii a realitatii si legalitatii cheltuielilor cuprinse in acestea

In toate cazurile in care exista stocuri necorespunzatoare calitativ, fara desfacere asigurata, acestea vor fi scazute din activele circulante.

X4=(cheltuieli financiare) / (cifra de afaceri)

X5=(cheltuieli de personal) / (valuare adaugata)

Valuarea adaugata= venituri - consum intermediar

Interpretarea riscului de faliment se va efectua astfel :

a)      Z>0.16, situatia financiara a firmei este foarte buna, riscul de faliment este mai mic de 10%

b)      0.10< Z<=0.16, situatia financiara a firmei este buna, riscul de faliment fiind cuprins intre 10% si 30%

c)      0.04<Z<=0.10, situatia financira a firmei este in atentie, riscul falimentului fiind cuprins intre 30% si 65%

d)      Z<=0.04, riscul falimentului este mai mare de 65%

Riscul comercial

Reprezinta incertitudinea ce poate sa apara la incasarea clientilor si va fi evaluat in functie de specificul activitatii desfasurate de agentul economic dupa una din cele doua variante :

a)      Gradul de incasare al clientilor

GIC = Rulaj creditor al conturilor 'clienti ' x ______100__________

Rulaj debitor al conturilor

'clienti'

GIC >90% - risc redus

70%< GIC <= 90% - risc mediu 

GIC<=70% -risc mare

b)      Perioada medie de incasare a clientilor

Pmic = Clienti x T

Cifra de afaceri

T - reprezinta perioada de timp, va fi cea de la data efectuarii analizei (balanta de verificare a lunii anterioare solicitarii creditului)

3. Riscul de garantie (RG)

Riscul  de garantie este reprezentat de posibilitatea aparitiei unor dificultati legate devalorificarea bunurilor aduse in garantie in situatia in care imprumutatul nu ramburseaza creditul si nu plateste dobanda. Evaluarea riscului de garantie se face in functie de gradul de lichiditate, vandabilitate si controlabilitate a garantiilor.

a)      Siguranta maxima : garantii neconditionate si irevocabile emise de Ministerul Finantelorpe baza mandatului Guvernului Romaniei acordat prin acte normative ; scrisori de garantie neconditionate, emise de banci ; bilete la ordin avalizate de banci ; cambii acceptate de tras si avalizate de banci ; gaj cu deposedare (obiecte de arta, bijuterii, sau metale pretioase) ; depozite bancare in valuta sau in lei, dupa caz ; garantii emise de Fondul Roman de Garantare a Creditelor ; titluri emise si garantate de stat, ipoteci asupra cladirilor cu destinatie de locuinta situate in centru oraselor mari, resedinte de judet si in statiunile de odihna montane

b)      Siguranta medie :

Ø      Grupa 1 : ipoteci asupra cladirilor cu destinatie de spatii industriale, fabrici, atelisre usor adaptabile, spatiilor comerciale, magazine si sedii, cladirilor cu destinatii de locuinta (pentru cele din mediul rural numai daca pot fi valorificate), si terenurilor din intravilan din orasele mari si localitatile turistice ; cesiunea creantelor din exporturi cu plata prin acreditive¹⁹ irevocabile emise de banci agreate cu conditia ca acreditivele sa fie domiciliate la acestea ; productia neterminata vegetala si animalele numai in conditiile in care acestea sunt asigurate, stocurile de produse agroalimentare, industriale, semifabricate, materii prime pentru care exista o piata sigura de valorificare, respectiv pot fi introduse in

Acreditivul documentar reprezinta angajamentul asumat de catre o banca(banca importatorului sau cea emitenta), pe baza ordinului cumparatorului, de a vira o anumita suma de bani vanzatorului (beneficiarului) prin intermediul altei banci, intrun interval de timp determinat, contra remiterii documentelor care atesta faptul ca marfa a fost expediata

procesele de productie rentabile ; contractul de gaj si de cautiune ; ipoteci asupra firmelor agro-zootehnice din mediul rural, utilaje si masini, bunuri cumparate din credite cu conditia existentei de posibilitati sigure si rapide de valorificare.

Ø      Grupa 2 : bunuri second hand cumparate din credite cu conditia existentei posibilitatilor rapide si sigure de valorificare.

c)      Garantii nesigure : masini si utilaje mai vechi de 5 ani, gospodarii taranesti, alte garantii.

In cazul in care garantiile prezentate de imprumutat se regasesc in mai multe categorii de risc (cu siguranta maxima, medie sau nesigura), punctajul aferent riscului de garantie se va calcula in functie de ponderea valorica a fiecarei categorii de garantie, in total garantii influentate cu punctajul categoriei respective.

Exemplu :

Garantii totale 1000 = 100%

Din care :

Ø      Cu siguranta maxima 400 = 40% - 8 puncte

Ø      Cu siguranta medie 100 = 10% - 1.5 puncte

Ø      Nesigure 500 = 50% - 0.5 puncte

Riscul managerial (RM)

Riscul managerial este determinat de calitatea echipei de conducere a firmei si va fi analizat pe baza cunoasterii directe a acesteia de catre economistul (referentul) bancii.

Evaluarea riscului managerial se face in functie de urmatoarele caracteristici ale echipei de conducere :

a)      Este (nu este) calificata si are (nu are) experientaindelungata in domeniul in care firma isi desfasoara activitatea

b)      Evolutia in timp a indicatorilor economico- financiari, a demonstrat (sau nu) capacitatea necesara de conducere eficienta a afacerii ;

c)      A avut (nu a avut) relatii corespunzatoare cu banca, a (nu a) rambursat la terman imprumuturile ; a (nu a) platit la terman dobanda, iar cu partenerii de afaceri sunt (nu sunt) parteneri permanenti, si-a (nu si-a) platit la termen furnizorii, si-a (nu si-a) incasat la termen debitorii, a avut (nu a avut) litigii cu partenerii, daca a fost implicata in evaziuni fiscale.

Riscul de senzitiviate (RS)

Este caracteristic investitiilor pe termen mediu si lung. Se refera la influienta schimbarilor ce se manifesta neincetat in mediul tehnic, financiar, economic, social, intern si extern.

Schimbarile sunt :

Ø      Cresterea pretului materiilor prime

Ø      Cresterea costului echipamentului (intre momentul elaborarii proiectului si achizitionarea acestuia)

Ø      Majorarea costurilor de productie²⁰

Ø      Neatingerea capacitatii de productie proiectata

Ø      Prelungirea nejustificare a duratei de executie fata de prevederile proiectului

Ø      Existenta unor calamitati, riscul concurentei externe

In analiza senzitivitatii se utilizeaza :

RIRr = rata de rentabiliate financiara calculata pe baza fluxului de numerar pentru varianta de baza Coeficientul de risc fata de varianta de baza se calculeaza astfel :

r = R1 x Rr - R1 x R1 x 100/R1 x Rr

Conditiile cerute :

Ø      RIR financiara sa fie mai mare decat rata dobanzii aferenta creditului propus spre aprobare

Ø      r <75%

Riscul total (RT)

Riscul total de creditare se determina pe baza punctajelor acordate pe clasa de risc.

a)      RT = RF + RC + RG + RM (pentru credite pe termen scurt)

b)      RT = RF + RC + RG + RM + RS (pentru credite de investitii)

Clasele de risc sunt :

Ø      Clasa I : 100 - 80 puncte

Ø      Clasa II : 79 - 55 puncte

Ø      Clasa III : < 55 puncte

Costul de productie cuprinde totalul cheltuielilor angajate pentru obtinerea produsului finit adica materiile prime directe consumate, manopera directa folosita si regia de fabricatie sau cheltuielile indirecte care sunt repartizate productiei respective ;Bazele contabilitatii de gestiune si calculatia costurilor-Ghe. V. Lepadatu Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir Ed. Universul Juridic Bucuresti 2006

Clasa I evidentiaza performante foarete bune, permite achitarea la scadenta a obligatiilor fata de banca, mentinerea rezultatelor in perspectiva, risc minim de creditare.

Clasa a II evidentiaza performante bune, dar nivelul prezent nu poate fi mentinut in perspectiva. Garantiile oferite de client ofera o siguranta medie.

Riscul de creditare este mediu, avizul faforabil fiind dat numai cu indeplinirea unor conditii suplimentare privind indicatorii financiari, garantiile, etc.

Clasa a III presupune performante financiare scazute, pierderi, nu pot fi platite datoriile catre banca, garantiile nu asigura posibilitatea de transformare in lichiditati. Riscul de creditare este foarte mare.

Evaluarea riscului total de creditare

In tabelul urmator este prezentat un mod de evaluare a riscurilor in raport de situatia financiara a debitorului. Marimea creditului acortat unui debitor poate constitui un risc pentru banca, daca acesta afecteaza o parte insemnata a capitalurilor proprii. Posibiliotatile de creditare ale unei banci sunt limitate de marimea capitalului si calitatea activelor sale.

IV. 6. Diversificarea riscului

Diversificarea riscului reprezinta una din modalitatile de prevenire a riscului in activitatea de creditare. In tabelul urmator este prezentat un mod de acoperire a creditelor din capitaluri proprii si capitaluri suplimentare si riscul la care se expune banca.

Daca cele 5 imprumuturi sunt acordate aceluiasi sector de activitate si ele nu pot fi rambursate din cauza greutatilor intervenite in sectorul respectiv, atunci se va crea un gol de resurse care nu va putea fi acoperit din capitalul bancii. Daca imprumuturile vor apartine unor agenti economici din sectoare diferite, atunci posibilitatea nerambursarii acestora este mult mai diminuata.

In tabelul urmator este prezentata situatia in care creditele sunt repartizate pe putine contrapartide iar nerambursarea unui singur credit poate falimenta banca respectiva.

Ca o ultima operatiune prudentiala in vederea contracararii riscului din activitatea de creditare bancara cere nominalizarea unei surse suplimentare de rambursare a creditului, insa caracteristicile acestei surse secundare pot determina aparitia riscului garantiei, adica posibilitatea ca datoria sa nu poata fi rambursata nici din aceasta ultima sursa. Riscul garantiei se manifesta in doua momente distincte ale procesului de creditare :

Ø      In momentul acceptarii garantiei si stabilirii marimii acesteia comparativ cu riscul asumat pana in acel moment

Ø      In momentul executarii garantiei datorita pretului si a marimii cheltuielilor cu valorificarea acesteia

O modalitate de evaluare a riscului, la constituirea si executarea garantiei este aceea din tabelul urmator :

In tabelele pentru evaluarea riscurilor de mai sus, s-a incercat prezentarea unui model de evaluare a riscurilor insa acesta este doar orientativ, avand in vedere complexitatea mediului economic, unde nici o situatie nu este identica alteia. Exista situatii in care o anume combinatie a factorilor analizati sa dea o situatie acceptabila din punct de vedere al riscului general asumat. De exemplu, preluarea conducerii unei afaceri care este apreciata la un grad inalt de risc, de o conditie foarte buna si unde exista un risc al garantiei moderat, banca poate lua decizia de creditare a afacerii respective.

IV. 7. Indicatori ai riscului global de creditare

Cuantificarea expunerii globale a bancii la riscul de creditare se face prin analiza si monitorizarea permanenta a unui sistem de indicatori ce se pot grupa in trei categorii : indicatori de pondere, indicatori de dinamica si indicatori relativi, de corelare a activelor cu capitalul bancar.

Indicatorii de structura sau de pondere exprima procentual, la un moment dat, structura activelor bancare sau a portofoliului de credite. Ca indicatori de risc monitorizati se pot folosi unul sau mai multi dintre urmatorii :

Ø      Credite totale raportate la total active ; cu cat ponderea in total active este mai mare, cu atat activitatea bancara este perceputa ca fiind mai riscanta. Daca valoarea portofoliului de valori mobiliare este semnificativa, atunci trebnuie calculat si raportul dintre creantele totale asupra debitorilor (creditele acordate plus titluri de credit in portofoliu) si activele totale 

Ø      Credite de calitate medie raportate la credite totale ; este un indicator care exprima direct ponderea creditelor de calitate inferioara in total credite. Creditele de calitate medie cuprind creditele in observatie plus creditele standard plus cele indoielnice. Pentru portofoliul de obligatiuni se poate construi un indicator similar in functie de calificativele titlurilor din portofoliu, asa cum sunt ele acordate de agentiile de evaluare recunoscute

Ø      Pierderi la portofoliul de credite raportate la valoarea totala a portofoliului de credite ; valoarea acestui raport trebuie sa fie cat mai mica pentru ca portofoliul safi fost gestionat eficient din punct de vedere al riscului de creditare. Aceasta marime serveste si drept reper pentru stabilirea rezervelor la portofoliul de credite din care sunt acoperite aceste pierderi.

Indicatorii de dinamica exprima evolutia in timpa unor indicatori valorici a caror marime este corelata cu evolutia riscului de creditare ex ante sau post factum.

Ø      Dinamica fondului de rezerva pentru acoperirea pierderilor la portofoliul de credite exprima (ex ante) felul in care conducerea bancii anticipa evolutia expunerii la riscul de creditare ; cu cat cresterea rezervelor planificate pentru care se constituie provizioane este mai mare, cu atat se pate presupune ca banca anticipa pierderi mai mari si ca, deci, este de asteptat o scadere a calitatii portofoliului de credite

Ø      Dinamica activelor si mai ales a creditelor totale, sunt interpretate ca indicatori ai riscului de creditare atunci cand exprima o crestere accelerata. Aceasta deoarece se presupune, in baza experientei, ca fiecare institutie bancara are o capacitate limitata de a gestiona corect un portofoliu de un anumit volum. Aceasta capacitate este limitata de performantele personalului, de cadrul politicii de creditare, de structura organizatorica si, in general, de ansamblul resurselor bancii si de modul lor de gestionare. O crestere accelerata a valorii reale a portofoliului de credite sau a activelor totale nu poate fi gestionata convenabil sau cel putin comparabil cu nivelul de performanta din anii anteriori in cadrul acelorasi structuri si folosind aceleasi resurse

Indicatorii relativi, de corelare a activelor bancare cu capitalul si fondurile bancare, sunt important de urmarit deoarece dau o expresie cantitativa a raportului dintre expunerea la risc si sursa de finantare a acestei expuneri. Se pot folosi ca indicatori :

Ø      Profitul net raportat la pierderile la portofoliul de credit ; profitul net este sursa principala de finantare a pierderilor, dar acoperirea acestora nu este singura destinatie. Calculat in aceasta forma, indicatorul este cel mai adesea supraunitar. El se poate calcula si sub forma inversa, dar atunci este in mod evident subunitar. Important este ca resursele sa fie acoperitoare

Ø      Si mai edificator este raportul dintre fondul de rezerva si pierderile inregistrate la portofoliul de credite. Acest raport trebuie sa fie mai mare decat 1 pentru a putea aprecia ca managementul este prudent .

Valoarea acestor indicatori ne permite sa apreciem calitatea portofoliului de credite si evolutia acestuia. Pentru uz intern, deoarece datele sunt accesibile fara restrictii, toti acesti indicatori se pot calcula si deci pot fi interpretati in mod corelat, analizati si folositi pentru a fundamenta politica de credit. Ei pot fi folositi pentru a se aprecia calitatea managementului bancar de catre operatorii de pe pietele financiare si de autoritatea bancara.