RISCUL DE RATA AL DOBANZII

II. 1. Cadrul general

Dobanda este suma ce revine proprietarului capitalului la rambursarea unui imprumut acordat sau pretul folosirii capitalului, precum si remunerarea riscului pe care il implica imprumutul respectiv.

Riscul ratei dobanzii este pierderea rezultata din evolutia nefavorabila pe piata a ratei dobanzii cu influienta directa asupra profitului. Dobanda este asociata conceptului de credit si este influentata de elementele: "timp" si "risc". Variatia ratei dobanzii poate fi definita ca fiind "efectul modificarii ratelor dobanzii asupra valorii unui activ financiar sau ca diferenta dintre valoarea unui portofoliu de active financiare si valoarea pasivelor care finanteaza acest portofoliu"⁹ .

Dupa 1989, BNR a fost obligata sa intervina in modificarea dobanzilor pe piata pentru mentinerea echilibrelor macroeconomice. Cererea sistematica de resurse din partea statului si accesul limitat al Romaniei la resurse de fina 626b17g ntare externa a distorsionat nivelul dobanzii. Bancile au pierdut o parte importanta din resursele lor, prin retragerea depozitelor si plasarea acestora in titlurile de stat si certificatelor de trezorerie cu dobanzi atractive. In tabelul urmtor este prezentata evolutia ratei dobanzii alaturi de evolutia catorva indicatori care au influentat prin marimea lor rata medie a dobanzii.

Hempel, Coleman, Simpson: "Bank Management", 1990

Se observa o evolutie a tuturor indicatorilor insa in ritmuri diferite. Nivelul mare

al inflatiei in perioada 1991-1993 si-a pus amprenta pe marimea taxei scontului¹⁰ care a depasit media dobanzii pe piata. Aceasta evolutie a ratei medii a dobanzii sub nivelul taxei scontului a fost justificata de volumul insemnat al creditelor cu dobanzi preferentiale acordate unor sectoare de activitate din economie. Dupa 1993 marimea taxei scontului a scazut treptat situandu-se in anul 1998 aproape la jumatatea nivelului atins in anul 1993.

Cresterea ratei dobanzii, in perioada 1990-1999, a avut cel putin doua consecinte:

A contribuit la o selectie adversa, datorita faptului ca agentii economici au fost nevoiti sa suporte, prin costurile lor, lipsa de performanta a celor rau platnici.

Cresterea dobanzii, nu este un proces atat de nefast pe cat se considera, aceasta face pe orice solicitant de credit sa reconsidere celelalte alternative de finantare (din profitul propriu, prin arierarea fata de alte firme sau fata de bugetul de stat).

Un nivel mai scazut al dobanzii ar duce la o relansare economica, insa se pune intrebarea cine suporta consecintele diferite intre costul capitalului autohton si cel extern, deoarece numai capitalul autohton nu poate sustine o relansare economica pe baze reale.

In conditiile unei economii care scade an de an si mareste riscul de credit al bancilor, face ca resursele de finantare din sistemul bancar sa fie accesibile agentilor economici la dobanzi ridicate.

Riscul ratei dobanzii este acel risc de deteriorare a situatiei patrimoniale a bancii sub influenta unei modificari adverse a nivelului dobanzilor pe piata.

In literatura de specialitate, riscul ratei dobanzii mai este definit ca fiind volatilitatea venitului net din dobanda si a valorii bancii datorata schimbarilor nivelului ratelor dobanzilor.

Riscul ratei dobanzii are doua componente esentiale si anume:

Ø      Riscul venitului = Riscul realizarii unor pierderi ce priveste venitul net din dobanzi ca

urmare a faptului ca miscarile ratelor dobanzilor la imprumuturile luate nu sunt perfect sincronizate cu cele ale imprumuturilor acordate

Sub notiunea de taxa scontului se intelege acea dobanda pe care o percepe banca centrala de emisiune la operatiunea de scontare de efecte comerciale

Ø      Riscul investitiei = Riscul producerii unor pierderi in patrimoniul net ca rezultat al unor schimbari neasteptate ale ratei dobanzii.

Analiza riscului ratei dobanzii porneste de la clasificarea activelor si pasivelor bancare, dupa cum urmeaza:

Ø      Active si pasive cu dobanzi fixe care difera ca scadente si conditii de remunerare;

Ø      Active si pasive cu dobanzi variabile care au perioade de evaluare mai mari sau baze de indexare diferite.

II. 2. Gestiunea riscului ratei dobanzii

Obiectul fundamental al gestionarii riscului ratei dobanzii este acela de a determina o marja a dobanzii cat mai mare si cat mai stabila in timp.

q       Marja dobanzii

Marja dobanzii este principalul indicator de rentabilitate bancara. Reprezinta diferenta intre veniturile obtinute din dobanzi la credite (imprumuturi) acordate si cheltuielile facute cu plata dobanzilor la depozitele atrase de la alte societati bancare, de la populatie si de la agentii economici, precum si cele certificate de depozit.

Indicatorii marjei dobanzii sunt:

Marja absoluta a dobanzii bancare (MA): diferenta intre suma veniturilor din dobanzi (la imprumuturile acordate) si suma cheltuielilor cu dobanzile bonificate (la depozite, la certificate de depozit); in fond, exprima capacitatea bancii de a acoperi cheltuielile cu dobanzile bonificate la depozite, certificate de depozit, din veniturile obtinute din incasarea dobanzilor la creditele acordate;

Marja procentuala bruta a dobanzii bancare: se calculeaza in mod relativ prin raportarea marjei absolute a dobanzii la suma activelor investite (de la care se incaseaza dobanzi);

Marja procentuala neta a dobanzii bancare: se calculeaza ca raport intre nivelul mediu al ratei dobanzii percepute si nivelul mediu al ratei dobanzii bonificate.

q       Calculul si analiza indicatorilor riscului ratei dobanzii

Determinarea indicatorilor globali de risc are ca baza de pornire gruparea elementelor de pasiv si de activ in functie de variatia veniturilor si cheltuielilor implicate de variatia ratei dobanzii.

Prin active sensibile intelegem instrumentele de credit cu dobanzi variabile respectiv creditele si titlurile din partajul comercial.

Pasivele sensibile pot fi definite ca fiind depozitele cu dobanzi variabile si imprumuturile acordate de alte banci sau de banca centrala.

Principalii indicatori ai riscului de variatie a ratei dobanzii sunt:

ECART-ul (GAP-ul) reprezinta diferenta la un moment dat, intre volumul activelor si cel al pasivelor sensibile la variatia ratelor dobanzilor.

Indicele de sensibilitate al bancii la variatia dobanzii pe piata: se calculeaza ca un raport, la un moment dat intre volumul activelor si pasivelor sensibile la variatia ratei dobanzii si poate fi:

a)      Subunitar

Ø      In conditiile unei tendinte crescatoare a ratelor dobanzilor, situatia este nefavorabila pentru societatea bancara

Ø      In conditiile unei tendinte descrescatoare a ratelor dobanzilor, situatia este favorabila pentru societatea bancara

b)      Supraunitar

Ø      In conditiile unei tendinte crescatoare a ratei dobanzilor, situatia este favorabila pentru societatea bancara

Ø      In conditiile unei tendinte descrescatoare a ratei dobanzii, situatia este nefavorabila pentru societatea bancara.

q       Gestionarea pozitiei bancare

In functie de marimea activelor si pasivelor cu dobanzi fixe se poate determina pozitia bancii. Acesta se calculeaza ca diferenta intre volumul activelor si volumul pasivelor cu dobanda fixa.

Pozitia bancii poate fi:

a)      scurta = volumul activelor cu dobanzi fixe < volumul pasivelor cu dobanzi fixe; situatia este favorabila pentru societatea bancara atunci cand exista o tendinta crescatoare a ratelor dobanzilor.

b)      lunga = volumul activelor cu dobanzi fixe > volumul pasivelor cu dobanzi fixe; situatia este favorabila pentru societatea bancara atunci cand exista o tendinta descrescatoare a ratelor dobanzilor .

c)      neutra = este situatia aparent ideala pentru societatea bancara, dificila de realizat. Aceasta pozitie impiedica societatea bancara sa speculeze variatia ratelor dobanzilor pe piata in favoarea sa.

II. 3. Modele de analiza a riscului de rata a dobanzii

Schimbarile neasteptate in nivelul ratelor dobanzilor pot modifica semnificativ:

Ø      profitabilitatea unei banci;

Ø      valoarea de piata a capitalului.

In functie de cash-flow-ul activelor si pasivelor unei banci, schimbarile in ratele dobanzilor pot creste venitul net din dobanzi si/sau sa reduca valoarea de piata a activelor si pasivelor.

Pentru administrarea riscului ratelor dobanzilor, o banca trebuie sa-si stabileasca o serie de obiective financiare specifice atat pentru venitul net din dobanzi cat si pentru valoarea de piata a capitalului.

In vederea administrarii riscului ratelor dobanzilor, specialistii utilizeaza doua principale metode de analiza:

Modelul GAP de diferenta (ECART)

Modelul GAP de durata (DURATION)

II. 3. 1. Modelul GAP de diferenta (ECART)

Analiza GAP de diferenta este principalul instrument utilizat in gestionarea activelor si pasivelor bancare, in administrarea venitului net din dobanzi si a fluxurilor de numerar pe termen scurt¹¹.

Modelul GAP de diferenta pune accentul pe administrarea venitului net din dobanzi pe termen scurt (3-6 luni). Riscul ratei dobanzilor este masurat prin calcularea diferentelor in intervale de timp diferit, bazat pe date din bilantul agregat la un punct fix in timp.

Obiectivul fundamental il reprezinta masurarea performantei bancii.

Principalii indicatori ai riscului de variatie a ratei dobanzii bancare sunt ECARTul sau GAP-ul si indicele de sensibilitate. Dar si in cazul indicatorilor de lichiditate bazati pe calculul pasivelor nete, ecartul si indicele sunt de fapt doar doua modalitati alternative de exprimare a riscului. Ecart-ul se calculeaza ca diferenta dintre activele si pasivele sensibile la un moment dat, in timp ce indicele de sensibilitate al bancii la variatia ratei dobanzii pe piata se calculeaza prin raportarea acelorasi doua elemente.

Asadar, GAP reprezinta diferenta dintre activele si pasivele sensibile ordonate din punct de vedere al scadentei acestora, respectiv:

Sylvie de Coussergues: "Gestion de la Banque", Dumond, Paris 1992

GAP= ASD - PSD

In care : ASD- active sensibile la rata dobanzii (credite, instrumente negociabile)

PSD- pasive sensibile la rata dobandii (depozite)

Indicele de sensibilitate: GS= ASD / PSD

Efectele modificarii dobanzilor pe piata pentru diferite valori ale gradului de sensibilitate

Efectele modificarii dobanzilor pe piata pentru diferite valori ale ecartului dintre activele si pasivele sensibile la variatia ratei dobanzii pe piata

Analiza GAP presupune:

Ø      Realizarea unei planificari strategice a profitului de realizat, a unor prognoze pe termen scurt si mediu;

Ø      Administrarea riscului de variatie a ratei dobanzii;

Ø      Evaluarea activelor si pasivelor bancii.

Etapei analizei GAP sunt:

Clasificarea activelor/pasivelor in functie de sensibilitatea la variatia ratelor dobanzii in:

Ø      Active/pasive sensibile la variatia ratei dobanzii;

Ø      Active/pasive cu dobanda fixa;

Ø      Active nepurtatoare de dobanda/pasive neplatitoare de dobanda.

Selectarea orizontului de timp pentru analiza activelor si pasivelor sensibile.

Gruparea activelor si pasivelor pe orizonturi de timp in functie de scadenta sau timpul pana la prima modificare posibila a "pretului" adica a ratei dobanzii.

Calculul GAP de diferenta si al indicelui de sensibilitate pe fiecare interval de timp.

Interpretarea de catre conducere a informatiilor obtinute direct si prin analiza de sensibilitate are ca scop:

A.     Protejarea venitului net din dobanda fata de modificarea ratei dobanzii. Aceasta implica o reducere a volatilitatii venitului net din dobanzi prin:

a.       Ajustarea activelor/pasivelor sensibile;

b.      Utilizarea unor elemente in afara bilantului sub forma instrumentelor derivate (forwards, futures, options);

B.     Modificarile din operatiuni speculative a marimii GAP-ului de diferenta prin utilizarea speculativa a modificarilor ratelor dobanzilor ceea ce presupune prognoza unei rate a dobanzii cat mai aproape de cea de piata.

Factorii care influenteaza venitul net din dobanzi sunt:

Modificarile nivelului ratelor dobanzilor

Ratele dobanzilor fluctuante pot sa urce, sa coboare, sau sa nu afecteze venitul net din dobanzi, in functie de structura portofoliului, a valorii GAP-ului. Exista 3 situatii:

A.     GAP negativ: banca are mai multe pasive sensibile decat active sensibile.

a.1. Daca rata dobanzii pe termen scurt urca in intervalul de timp analizat, banca plateste rate mai ridicate pentru toate pasivele sensibile.

Daca rata dobanzii pe termen scurt creste cu sume egale in acelasi interval de timp, cheltuielile cu dobanzile cresc mai mult decat veniturile din dobanzi deoarece li se fixeaza un pret nou mai multor pasive. Spread-ul dintre venitul mediu din dobanzi a bancii (la active sensibile) si costul mediu cu dobanzile (la pasive sensibile) scade. In concluzie venitul net din dobanzi scade.

a.2. Cand rata dobanzii pe termen scurt scade in orizontul de timp analizat, mai multe pasive sensibile primesc un pret nou mai mare decat activele sensibile la rata dobanzilor, spread-ul creste si venitul net din dobanda creste.

B.     GAP-ul pozitiv: banca are mai multe active sensibile decat pasive sensibile.

b.1. Daca rata dobanzii pe termen scurt creste in intervalul de timp analizat, venitul din dobanzi creste mai mult decat cheltuielile cu dobanzile, deoarece i se fixeaza un pret nou mai multor active. Spread-ul si venitul net din dobanzi creste in mod similar.

C.     GAP-ul nul: banca realizeaza un echilibru intre activele si pasivele sensibile.

Schimbarile egale in rata dobanzii nu modifica venitul net din dobanda deoarece schimburile din venitul net sunt egale cu schimburile din cheltuielile cu dobanzile.

Modificarea marjei dobanzii

Venitul net din dobanzi difera de cel prognozat daca spread-ul dintre venituri si cheltuieli variaza. Castigurile din active pot varia in functie de costul cu dobanzile din cauza:

Ø      unei deplasari in curba castigurilor (schimbarii la nivelul diferitelor rate ale dobanzii)

Ø      unei cresteri sau unei reduceri a indicilor pe activ cu rate fluctuante.

Modificari ale volumului activelor si pasivelor

Venitul net din dobanzi variaza direct proportional cu schimbarile in volumul activelor care aduce castiguri si pasivele purtatoare de dobanzi, indiferent de nivelul ratei dobanzii.

Modificari in structura portofoliului

Orice variatie a structurii portofoliului modifica in mod partial venitul net din dobanzi. Astfel managerii pot:

Ø      Sa creasca rata activelor in mod sensibil prin fixarea de pret la mai multe imprumuturi pe o baza de rata fluctuanta sau prin reducerea scadentelor titlurilor de valoare investite.

Ø      Sa descreasca rata pasivelor in mod sensibil prin substituirea lor cu certificate de depozite pe termen lung pentru fondurile cumparate peste noapte (overnight)

Inconveniente ale utilizarii GAP sunt:

Ø      Analiza statica a activelor si pasivelor;

Ø      Nu tine cont de necesarul maxim de fonduri proprii.

II. 3. 2. Modelul GAP de durata (DURATION)

Pe langa analiza GAP-ului de diferenta, multe banci evalueaza riscul ratelor dobanzilor utilizand si modelul de durata a GAP-ului (duration). Acest model se concentreaza pe venitul net din dobanda sau valoarea de piata a capitalului detinut de actionari urmarind sincronizarea tuturor fluxurilor de numerar individuale. In general acest model porneste de la evaluarea titlurilor de valoare. Analiza de durata recunoaste faptul ca riscul ratei dobanzii apare ca urmare a decontarii in tip a intrarilor si iesirilor de numerar. In timp ce analiza GAP clasica (de diferenta) compara activele si pasivele sensibile pe termen scurt, analiza de durata stabileste existenta unei legaturi direct proportionale intre modificarea portofoliului (active si pasive) si miscarile ratelor dobanzii. Orice societate bancara este preocupata de expunerea ei totala la risc. Atunci cand banca incaseaza numerar la active, ea suporta riscul reinvestirii castigurilor la preturi reduse. Analiza GAP de durata presupune stabilirea unui activ tinta cum ar fi de exemplu valoarea de piata a capitalului si administrarea diferentei intre durata medie a activelor totale si durata medie a pasivelor totale. Riscul ratei dobanzii este evidentiat de nepotrivirea dintre durata medie a activelor si a pasivelor.

Analiza GAP de durata este totodata utilizata si pentru revizionarea cresterii ratei dobanzilor in conditiile in care banca trebuie sa detina mai multe active pe termen scurt finantate cu plasamentele pe termen lung.

D= (SFNA * ti) / SA

in care: FNA= flux numerar utilizat

ti= unitatea de timp la care are loc acest flux de numerar utilizat

SA= suma angajata de banca pentru produs

II. 4. Utilizarea instrumentelor derivate pentruacoperirea riscului ratei dobanzii

In domeniul protectiei impotriva riscului dobanzii, operatiunile extrabilantiere au o larga utilizare sub forma:

SWAP-ului de dobanzi

Anticipatiilor asupra ratei dobanzii

Contractelor de limitare a dobanzii

Operatiunile extrabilantiere sunt operatiuni care nu angajeaza resursele administrate de banci in cadrul lor patrimonial. Asumarea acestor operatiuni nu angajeaza momentan resurse sau active apartinand bancilor respective. Acestea reprezinta obligatiuni ale bancilor care devin operabile in mod conditionat, respectiv numai daca survine vreunul din evenimentele conditionate, care de regula, reprezinta un risc realizat. In cadrul unui asemenea contact, beneficiarul isi asigura riscul contra unei prime de risc, iar banca obligata isi asuma riscul si raspunderea stabilita prin prevederile contractuale.

Operatiunile SWAP privind dobanzile

Un swap pe rata dobanzii implica schimbarea platilor cu rata dobanzii fixa cu plati cu o rata flotanta. Ca exemplu, schimbam o rata flotanta exprimata in Lire sterline cu o rata fixa in Euro. Doua parti numite contrapartide (de obicei o institutie financiara intermediara) sunt implicate, o parte este de-acord sa faca plati fixe periodice catre cealalta stabilita in timpul negocierii. Cealalta parte, platitorul de rata flotanta, este de-acord sa faca plati variabile bazate pe un index de rata a dobanzii pe termen scurt. Aceste plati sunt cotate la rate care nu sunt aplicate unei sume de baza stipulate in contract. Platile in cazul swap-ului pe rata dobanzii sunt efectuate cu un decalaj. Prima plata are loc dupa 6 luni de la data efectiva bazata pe indicele de rata a dobanzii din data efectiva. Plata la sfarsitul celei de-a doua jumatati de an are la baza indicele ratei dobanzii calculata acum 6 luni. Astfel cele doua parti stiu in avans care va fi urmatoarea plata.

Operatiunile SWAP privind dobanzile fac obiectul unui contract prin care partile convin sa schimbe intre ele fluxurile de dobanzi aferenta unui capital national si in cadrul unei perioade determinate.

Temeiurile unor asemenea operatiuni decurg din aceea ca:

Ø      In contractele de imprumut dobanzile sunt practicate fie in conditii de fixitate, cu valabilitate dealungul intregii perioade a imprumutului, fie in conditii de variabilitate.

Ø      Agentii economici implicati in relatii de credit existente doresc sa-si optimizeze pozitiile privind platile sau incasarile de dobanzi.

Apar astfel situatii in care partile, fiecare separat, au pozitii deficitare in obligatiile lor privind dobanzile, situatie care poate fi insa imbunatatita prin swap de dobanzi.

Optimizarea costului resurselor in acest cadru poate fi relevat printr-un exemplu semnificativ:

Presupunem ca operatorii A si B au urmatoarele posibilitati de obtinere a creditului:

Operatorul A poate obtine un imprumut obligatar cu rata fixa de 10% sau in credit bancar cu dobanda variabila cu dimensiunea LIBOR¹² + 0.25% si apreciaza necesara solutia dobanzii variabile

Ø      Operatorul B poate obtine un imprumut obligatar de 11% sau poate contracta un imprumut cu rata variabila LIBOR + 0.50% si considera necesara solutia angajarii imprumutului cu rata fixa.

Evaluand costul comun al imprumuturilor angajate de catre fiecare in conditii de oportunitate valabile la contractare, se constata ca suma datorata este de:

(LIBOR + 0.25%) + 11 = LIBOR + 11.25%

Daca insa se considera solutiile optime pentru fiecare, respectiv daca fiecare se imprumuta pe pietele cele mai favorabile, costul reunit ar putea fi:

LIBOR + 0.50% + 10% = LIBOR + 10.50%

Deci, devine posibila o diferenta de 0.75% ce poate reveni partilor. Pentru optimizarea rezultatelor in folosul lor:

Ø      partile trebuie sa se asocieze si sa stabileasca o politica comuna de rezolvare a situatiei

Ø      partile sa convina, de comun acord, sa-si imparta intre ele profitul realizat prin aceasta asociere.

London Interbank Offered Rate- reprezinta rata dobanzii la creditele denominate in USD, preacticata de bancile de pe piata interbancara londoneza. Este un indice stabilit folosit foarte des la stabilirea dobanzii la creditele ipotecare din intreaga lume- www.domenia.ro/credite/creditul-pentru construire/intrebari-frecvenre

Intelegerea stabilita se infaptuieste prin derularea unui contract swap intre cele doua parti. In conditiile conventiei si contractului swap, partile vor proceda astfel:

Ø      "A" se va imprumuta cu rata fixa (10%) si va transfera conditiile reale de dobanda lui "B".

Ø      "B" se va imprumuta cu o rata variabila (LIBOR + 0.50%) si va transmite, conditiile sale de dobanda lui "A".

O asemenea solutie are ca efect:

Ø       obtinerea unui castig de 1% de catre "B", care va plati 10% in loc de 11%

Ø      inregistrarea unei pierderi de catre "A" de 0.25% care ar plati LIBOR + 0.50% in loc de LIBOB + 0.25%

Partile trebuie sa convina asupra repartizarii celor 0.75% decurgand din optimizare, prin considerarea intereselor comune: +1% si -0.25%.

Presupunem ca, prin conventie, operatorului A i se atribuie 0.50% iar operatorului B 0.25%.

In conformitate cu aceste decizii, prestatiile reciproce ale celor doua parti se stabilesc in contractul de SWAP astfel:

Ø      operatorul A va varsa catre operatorul B, LIBOR

Ø      operatorul B va varsa catre A, o rata fixa de 10.25%

O serie de ipoteze analizate in tabelul de mai jos, releva ca aceasta solutie asigura repartizarea profitului intre operatori in proportiile stabilite, oricare ar fi valorile pe care le putea lua LIBOR de-a lungul timpului. Ipotezele considerate au fost pentru valorile de 9, 10 si 12 ale LIBOR.

In toate ipotezele date partile isi mentin avantajele convenite:

Ø      operatorul A plateste intotdeauna LIBOR - 0.25% fata de LIBOR + 0.25%, cum este stabilit in contractul sau de imprumut, deci are un avantaj permanent de 0.5%.

Ø      operatorul B plateste intotdeauna 10.75% ceea ce fata de angajamentul sau de 11% reprezinta un castig de 0.25%

Avantajele esentiale pot favoriza practicarea de catre banci a operatiunilor de SWAP in volume mari si deci constituirea unui portofoliu de contracte. Detinerile de contracte din portofoliu determina anumite orientari ale riscurilor si solicita pentru banca necesitatea de a incheia alte contracte de SWAP in scopul de a realiza un echilibru cat mai apropiat de optim.

Swap-ul pe rata dobanzii este utilizat de o gama larga de banci comerciale, banci de investitii, societati non-profit, societati de asigurari, companii ipotecare, trusturi, agentii guvernamentale si de stat.

Avantajele swap-ului pe rata dobanzii sunt urmatoarele:

Un swap care schimba o rata flotanta a dobanzii pentru o rata fixa determina cresterea obligatiilor viitoare ale emitentului.

Swap-ul care schimba o rata fixa pe o rata flotanta poate determina economii pentru emitent daca rata dobanzii scade.

Swap-ul permite emitentilor sa-si evalueze datoriile astfel incat sa beneficieze de conditiile curente sau actuale ale pietei.

Swap-ul pe rata dobanzii reprezinta un instrument financiar care poate conduce, in cazul emitentului, la scaderea serviciului datoriei.

Conventiile de anticipatie asupra ratei dobanzii

Conventia de anticipatie asupra ratei dobanzii (CAARD) (Forward Rate Agreement) este o operatiune prin care cele doua parti convin un imprumut exprimat la un nivel dat, respectiv "national", a carui rata a dobanzii este stabilita initial. Conventia are ca efect la o data in viitor, data de lichidare, anterioara si diferita de scadenta.

D u r a t a  c r e d i t u l u i

data contractului  data de lichidare scadenta

La data lichidarii , operatiunea se va incheia prin plata diferentei de dobanzi intre rata cuvenita si dobanda de piata. Evaluarea sumelor de plata se face in ajunul zilei de lichidare in care se efectueaza plata.

Se fac cotatii ale preturilor de achizitie si vanzare. Perioadele de angajare sunt de 3, 6, 9, 12 luni. Se mentine riscul de contrapartida, intrucat reversibilitatea contractului nu se poate realiza printr-o operatiune simetrica.

Mecanismul de desfasurare a mecanismului este:

Contractarea (15 octombrie). Prin contract, o banca ia pozitia de vanzator (deci se angajeaza teoretic de a acorda un credit la dobanda data), fata de alta banca -cumparatoare (care se angajeaza teoretic de a primi credit si de a plati o dobanda), pentru un CAARD de 100 milioane Euro, cu o rata a dobanzii de 13%.

Data de lichidare este de 15 ianuarie, iar scadenta la 15 aprilie.

Daca dobanda de piata = 11%

Vanzatorul este asigurat prin contract de o dobanda de 13% si castiga 2%.Cumparatorul este obligat prin contract sa plateasca 13% si va pierde 2%.

Calculata la valoarea contractului, diferenta pentru un trimestru este de:

100.000.000 X 2 / 4 X 100 = 500.000

Intrucat diferenta se plateste in acest moment in avans, aceasta va fi actualizata.

Suma de actualizat va fi divizata la factorul (1+r):

1+r=1+14%*90/360=1.035 deci 250.000/1,035=241.545

Daca dobanda de piata = 14%

Vanzatorul care are prin contract o dobanda de 13% este pagubit cu 1%, deoarece ar putea imprumuta cu 14%.

Cumparatorul va castiga 1%, intrucat in lipsa acestui CAARD ar trebui sa plateasca 14%.

Suma primita de cumparator:

si la nivel actualizat: 1+r=1+14%*90/360=1,035

deci 250.000/1,035=241.545 .

Utilizarea conventiei de anticipatie asupra ratei dobanzii sunt: speculatie, arbitraj si acoperire.

In cazul speculatiei operatorul care anticipeaza o crestere a ratelor dobanzii cumpara un CAARD prin care se asigura o anumita rata a dobanzii. In cazul in care anticipatia se realizeaza, cumparatorul se va afla intr-o pozitie avantajoasa (situatia 2. de mai sus). Operatorul care anticipeaza o scadere a ratelor dobanzii, va vinde un CAARD si, in acest caz de realizare, se va afla in situatia vanzatorului din situatia 1. .

Printre operatiunile de arbitraj asupra dobanzii pe termen scurt mentionam:

Ø      Arbitraje, disponibilitati contra CAARD

Ø      Arbitraje CAARD contra altui instrument financiar la termen (swap, contract PIBOR, contract national)

Operatiunile de acoperire CAARD sunt utilizate in afara ratei dobanzii pe termen scurt:

Banca ce a primit un credit pe 6 luni si care l-a reimprumutat pe 3 luni va putea vinde un CAARD pentru acoperirea riscului ratei dobanzii in ultimele 3 luni ale operatiunii.

In alt sens o banca ce a acordat credit pe un an si care se refinanteaza trimestrial va putea cumpara 3 CAARD pentru a se acoperi pe ultimele 9 luni.

Contabilizarea rezultatelor operatiunilor are loc la modul general dupa  lichidarea CAARD.

Diferenta dintre dobanda datorata pe termen lung si cea incasata pentru ultimul segment reprezinta dobanda implicita. Sa presupunem ca o banca se angajeaza la o anumita data sa acorde peste 3 luni un imprumut de 100 unitati monetare pentru alte  3 luni.

In acel moment, rata dobanzii are ca valori:

Ø      Pentru creditele de 6 luni de 8%

Ø      Pentru creditele de 3 luni de 7%

Banca va angaja un imprumut pe 6 luni, ceea ce o va obliga la plata a  4u.m. =8%*6/12

Pentru trimestrul imediat urmator banca va incasa 1,75% decurgand din  raportul 7%*3/12. Banca va trebui sa obtina prin valorificarea sumei angajate in ultimul trimestru echivalent a 2,25= 4 - 1,75 .

Capitalul de lucru va fi acum de 10,75 deci rata dobanzii implicite se stabileste pornind de la relatiile:

Dobanda = C*P*Z / 36.000 deci P = 2,25*36.000 / 101,75*90 = 8,84% .

Contractele de limitare a dobanzii

Contractele de limitare a dobanzii au drept scop sa protejeze pe operatorii angajati in operatii de credit pe termen lung, in calitate de debitori sau creditori de efecte negative ale evolutiei dobanzii.

Cumparatorul unui asemenea contract plateste semestrial o prima initiala, urmand ca vanzatorul sa acopere semestrial diferentele ce depasesc limitele stabilite. Astfel beneficiarul unui credit isi poate asigura un cost al creditului minim, iar creditorul poate obtine o dobanda maxima.