RISCUL IN ACTIVITATEA BANCARA
Notiunea de risc poate fi definita ca un angajament care poarta o incertitudine datorita probabilitatii de castig sau pierdere.
In activitatea bancara, asumarea riscurilor poate fi cercetata pentru posibilele sale avantaje viitoare, cum este cazul operatiunilor speculative pe pietele fmanciare sau de schimb, dar si 838h74i a posibilelor pierderi imprevizibile.
1.1. CONCEPTUL DE RISC. DEFINITIE
In teoria clasica riscul se limiteaza la asteptarea matematica a pierderilor, care pot aparea in cazul alegerii uneia din variantele posibile. In acest caz, riscul este reprezentat ca pierderile care apar in urma realizarii unei sau altei decizii.
In anii 1930, economistii A. Marshall si A. Pigou au elaborat bazele teoriei neoclasice a riscului. Esenta ei consta in urmatoarele: intreprinzatorul, considerand profitul ca o variabila intamplatoare si activand in conditiile de incertitudine, in cadrul unei tranzactii se conduce de urmatoarele:
- marimea profitului asteptat
- marimea variabilei (riscul) posibile.
Economistii L. Rastrighin si B. Raisberg definesc riscul ca „pierderile posibile” de fapt prin aceasta situandu-se pe pozitiile teoriei clasice a riscului.
Academicienii Costin C. Kiritescu si Dr. Emilian M.Dobrescu, definesc notiunea de risc ca „examinarea in termen probabilistic a posibilitatii de obtinere a unor rezultate favorabile sau nefavorabile intr-o afacere: eveniment viitor si probabil a carui producere ar putea provoca anumite pierderi.
1.2. CLASIFICAREA RISCURILOR. CRITERIU DE CLASIFICARE
Literatura de specialitate clasifica riscurile specifice activitalii bancarc in trei categorii:
riscuri financiare;
riscuri comerciale;
riscuri de mediu.
Riscuri financiare
Sunt riscuri specifice operatiunilor de creditare, cele mai multe dintre aceste riscuri fac obiectul unor reglementari bancare. Formele sub care se manifesta sunt urmatoarele:
Riscurile financiare sunt strict legate de structura bilantului contabil al bancii, sunt foarte sensibile la dezechilibrele care pot sa apara in compozitia resurselor si plasamentelor bancii.
Riscurile financiare sunt singurele riscuri care pot fi generate, gestionate, amplificate sau eliminate de catre managementul bancar.
Riscuri comerciale
Sunt riscuri generate de inadaptabilitatea bancii la noile servicii si produse ca urmare a unui slab serviciu de marketing si lipsa de talent managerial pentru noile piete.
Formele sub care se manifesta sunt urmatoarele:
a. riscul de produs/serviciu;
b. riscul de piata;
c. riscul de imagine comerciala.
Riscuri de mediu
Sunt riscuri asupra carora banca fie nu are control, fie are un control limitat. Formele sub care se manifesta sunt urmatoarele.
riscul de deficit - produs de catre hoti sau frauda comisa de angajatii bancii;
riscul economic - determinat de conjunctura economica la nivel national si regional;
riscul competitional - deterrninat de similitudinea produselor si serviciilor oferite de celelalte banci sau institutii fmanciare;
riscul de reglementare - determinat de deciziile luate de autoritatile bancare, de cele mai multe ori intr-o maniera nefavorabila pentru banca.
1.2.1. RISCUL DE CREDIT
Riscul de credit poate fi definit ca riscul ca dobanda, creditul sau ambele sa nu fie rambursate la scadenta sau sa fie rambursate partial. Acest risc este specific bancilor a caror functie importanta in economie este creditarea.
Prevenirea riscului de credit. Prevenirea riscului vizeaza doua aspecte: divizarea riscului si constituirea garantiilor.
Divizarea riscului are ca obiectiv disiparea riscurilor, astfel incat legea probabilitatilor sa reduca posibilitatea inregistrarii unor pierderi mari din partea bancii
Constituirea garantiilor. Desi constituirea garantiilor in favoarea bancilor nu este obligatorie in uzantele bancare din tarile dezvoltate, in sistemul bancar romanesc garantia constituie conditia de baza in acordarea creditelor, acestea fiind constituite inainte de acordarea creditelor, imbracand diferite forme: gaj, ipoteca etc.
Masurarea riscului de credit .Masurarea riscului de credit se face in doua etape. Prima etapa consta in stabilirea unei limite maxime a activelor cu risc fata de fondurile proprii ale bancii prin calcularea raportului de solvabilitate (norma Cooke) si pe care banca va trebui sa o respecte - de altfel, respectarea raportului de solvabilitate este impus de Banca Nationala.
A doua etapa consta in masurarea riscurilor la care banca este expusa prin evaluarea periodica a portofoliului de credite. Banca Nationala impune bancilor sa-si clasifice portofoliul de credite si sa-si constituie provizioane de doua ori pe an, respectiv la sfarsitul lunilor iunie si decembrie si sa raporteze situatia, in termen de 30 zile, Directiei de Autorizare si Supraveghere Prudentiala a societatilor bancare din cadrul B.N.R.
Gestiunea riscului de credit. Gestiunea riscului consta in utilizarea unor tehnici prin care banca poate sa diminueze (elimine) pierderile sau poate sa salveze creditul.
In vederea diminuarii sau eliminarii pierderilor, bancile monitorizeaza calitatea portofoliului de credit printr-un audit period (revizuire) in functie de notarea interna a creditului care a fost facuta cu ocazia instrumentarii dosarului de credit.
Monitorizarea permite detectarea din timp a creditelor care ar putea deveni credite problema.
1.2.2. RISCUL RATEI DOBANZII
Riscul ratei dobanzii se datoreaza fluctuatiilor in nivelul ratei dobanzii, atat la active, cat si la pasivele din portofoliul bancii.
Riscul ratei dobanzii se repercuteaza asupra bancii sub doua forme:
prima forma consta in pierderi (diminuarea venitului din dobanzi) ca urmare a unei variatii neconvenabile a ratei dobanzii;
a doua forma consta in deteriorarea situatiei patrimoniale a bancii (diminuarea capitalului propriu) ca urmare a variatiei ratei dobanzii.
Riscul ratei dobanzii apare atat ca urmare a detinerii de active si pasive cu dobanda fixa, care, in plus, difera ca scadenta si pret, dar si din detinerea de active si pasive cu dobanda variabila, care se adapteaza in mod diferit la fluctuatiile ratei dobanzii.
Masurarea riscului ratei dobanzii. A masura riscul ratei dobanzii presupune determinarea pozitiei bancii fata de riscul de dobanda aferent activelor si pasivelor cu dobanda fixa, cat si activelor si pasivelor cu dobanda variabila.
1.2.3. RISCUL DE LICHIDITATE
Riscul de lichiditate consta in probabilitatea ca banca sa nu-si poata onora platile fata de clienti, ca urmare a devierii proportiei dintre creditele pe tcrmen lung si creditele pe termen scurt si a necorelarii cu structura pasivelor bancii.
Plasamentele pe termen lung sunt in general mai rnari decat resursele pe termen lung ale bancii, din aceasta cauza bancile se confrunta cu doua sivuatii delicate:
sa nu-si poata onora angajamentele pe termen scurt;
sa aiba resurse cu scadenta mica, in timp ce plasamentele au scadenta mare.
Prima situatie, numita si risc de lichiditate imediata, este determinata de retragerile masive si neasteptate ale creditorilor ei.
Confruntata cu riscul lichiditatii, o banca poate fi fortata fie sa imprumute fonduri de urgenta la costuri excesive pentru a-si acoperi nevoile imediate de cash, fie sa atraga deponentii, platind in schimb dobanzi mai mari decat cele practicate pe piata.
A doua situatie, numita risc de transformare, impune bancilor sa ia in considerare urmatoarele:
resursele si plasamentele trebuie analizate in functie de lichiditatea si exigibilitatea lor reala si nu juridica. Astfel, depozitele la vedere sunt deseori mai stabile decat depozitele la termen; depozitele interbancare sunt mai volatile decat depozitele clientilor, conturile debitoare ale clientilor pe termen scurt sunt deseori mai imobilizate (neonorate) decat creditele cu scadenta mai indepartata;
Acest lucru impune managementului bancar sa rezolve trei aspecte ale riscului de lichiditati: sa se protejeze impotriva riscului de lichiditate, sa masoare riscul de lichiditate si sa gestioneze riscul de lichiditate.
1.2.4. RISCUL DE SCHIMB VALUTAR
Detinerea activelor si pasivelor in devize face ca banca sa fie expusa riscului de schimb, ca urmare a variatiei cursului de schimb valutar.
Riscul de schimb valutar si riscul dobanzii se intrepatrund pentru ca, cumpararea sau vanzarea la termen a valutei, da nastere riscului de schimb, iar plasarea capitalului astfel obtinut da nastere riscului de dobanda.
In vederea tratarii riscului de schimb valutar se impune mai intai clarificarea unor notiuni:
- pozitia globala a schimbului la un moment
dat se defineste ca soldul net
rezultat in urma diferentei dintre creantele in valuta si datoriile m
valuta
ale bancii.
- pozitia schimbului in valuta consta in
determinarea pentru fiecare tip de
valuta, creantele si datoriile pe care banca le are.
pozitia schimbului tn numerar pe loc si pozitia schimbului la termen
1.2.5. RISCUL INSOLVABILITATII
Riscul insolvabilitatii este consecinta manifestarii unuia sau mai multor riscuri prezentate si pe care banca nu le-a prevenit. Riscul de insolvabilitate arata cat din valoarea fondurilor proprii ale bancii poate decadea inainte ca pozitia creditorilor ei sa fie pusa in pericol.
Gestiunea acestui risc tine de marimea fondurilor proprii ale bancii, deoarece, indiferent de eficacitatea actiunilor intreprinse pentru a gestiona riscurile, aparitia pierderilor este posibila mereu, de unde necesitatea maririi permanente a fondurilor proprii.
Bancile care accepta un nivel mare de riscuri sunt obligate sa-si consolideze fondurile proprii chiar peste nivelul prevazut de autoritatile bancare (norma Cooke 8%).
Managementul riscurilor vizeaza in principal urmatoarele aspecte:
1. Plafonarea riscurilor
2. Controlul riscurilor
|
