Rata dobanzii - instrument de politica monetara

Rata dobânzii - instrument de politica monetara

Pentru atingerea obiectivelor de politica monetara, autoritatile monetare pot utiliza instrumente directe si indirecte.

Instrumentele indirecte sau principale sunt utilizate de catre Banca Centrala în relatiile cu celelalte banci si agentii nefinanciari. În aceasta categorie sunt incluse instrumentele care permit controlul asupra costului si asupra cantitatii de moneda centrala si anume: refinan 14414k103o sarea bancara, politica de open-market si rezervele minime obligatorii.

Instrumentele directe sau secundare sunt reprezentate de masurile care îi afecteaza, în mod direct, pe utilizatorii si detinatorii de moneda, inclusiv institutiile financiare. Pentru aceasta categorie mentionam încadrarea creditului, fixarea administrativa a unor rate de dobânda si controlul asupra ratei de schimb.

Astfel, instrumentele indirecte corespund actiunilor pietei, iar cele directe constituie masuri ale autoritatilor monetare.

Politica monetara atrage atensia, deopotriva, teoreticienilor si practicienilor, datorita discutiilor referitoare la formularea obiectivului final si la alegerea instrumentelor eficiente.

Din analiza situatiilor existente, se pot retine urmatoarele:[1]

adaptarea instrumentelor de politica monetara constituie un proces continuu;

între diferitele instrumente de politica monetara exista o strânsa legatura, aceasta necesitând o buna coordonare a acestora;

între nivelul de dezvoltare al pietei financiare si tipul de instrumente utilizate exista o relatie de cauzalitate;

desemnarea instrumentelor de politica monetara trebuie realizata în functie de contextul economic si financiar;

dezvoltarile în domeniul tehnologic pot avea importante implicatii în materie de instrumente de politica monetara

Experienta în domeniul instrumentelor de politica monetara demonstreaza ca rata dobânzii reprezinta un element cheie, ceea ce determina bancile centrale sa adopte o anume structura si un nivel al ratei de dobânda în functie de scopul urmarit, asa cum este ilustrat în Tabelul 3.1.

Tabelul 3.1. Nivelul ratei de dobânda si scopul acestuia

Sursa: Nicolae Dardac, Teodora Barbu, Moneda, Banci si politici monetare, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti 2005, p. 384

Cu ajutorul ratei dobânzii, autoritatile monetare, pot influenta cursul de schimb, printr-o interventie indirecta pe piata valutara si prin aceasta situatia balantei de plati externe.

În afara perioadelor de speculatie monetara, diferentele de rata ale dobânzii de pe diferite piete financiare influenteaza semnificativ miscarile de capitaluri, care la rândul lor, au impact asupra cursului de schimb. Detinatorii de capitaluri urmaresc sa le plaseze pe piata financiara care asigura cea mai buna remunerare posibila.

Fluctuatiile ratei dobânzii antreneaza intrari sau iesiri de capitaluri, care au repercusiuni asupra cursului de schimb. Astfel, pentru a contracara tendinta de depreciere a monedei nationale, banca centrala poate sa intervina printr-o politica a dobânzilor mai mari comparativ cu cele de pe pietele concurente. Prin cresterea ratei dobânzii, plasamentele în tara apar mai rentabile pentru detinatorii straini de capitaluri, care vor cere moneda nationala si, prin urmare, valoarea acesteia va creste. În sens comtrar, daca moneda nationala tinde sa se reprecieze, banca centrala poate sa intervina prin diminuarea dobânzilor fata de cele de pe alte piete. O remunerare mai mica a plasamentelor descurajeaza intrarea de capitaluri în tara sau chiar încurajeaza iesirea acestora din tara, ceea ce determina scaderea valorii monedei nationale.

Aceste arbitraje între devize au capatat o amploare din ce în ce mai mare odata cu dezvoltarea schimburilor internationale si a marilor piete financiare, astfel ca ele au un rol din ce în ce mai important.

Modificarea ratei dobânzii de catre Banca Centrala a unei tari cu moneda puternica are consecinte în lant. De exemplu, de fiecare data când Banca Germaniei a majorat rata dobânzii, Banca Frantei a fost obligata sa o urmeze, pentru a nu dezechilibra piata franc francez - marca germana. Un alt exemplu ilustrativ este crahul bursier din 19 octombrie 1987 care a avut drept cauza cresterea ratei dobânzii germane, care i-a determinat pe operatorii pietei sa se teama de o crestere a dobânzilor pe pietele americane.

Însa, în perioadele de speculatie intensa, când operatorii pe piata anticipeaza o ajustare a cursurilor, manevrarea ratei dobânzii ramâne fara efect. Aceasta pentru ca un ecart important între ratele de dobânda de pe doua piete nu este suficient pentru a compensa speranta la un câstig sau teama unei pierderi de capital.