Rata dobânzii si politica monetara
Politica monetara este un instrument al politicii economice, prin intermediul caruia se actioneaza asupra cererii si ofertei de moneda din economie. Importanta politicii monetare reiese din obiectivul fundamnetal al acesteia, adica stabilitatea preturilor, la care se mai adauga limitarea inflatiei si mentinerea valorii interne si externe a monedei. De îndeplinirea acestor obiective este responsabila Banca Centrala, aceasta detinând monopolul în formularea si traspunerea în practica a obiecivelor politicii monetare.
Obiectivele finale ale politicii monetare sunt, în principiu, aceleasi cu cele ale politicii economice, # 616q1617g 1;i anume: cresterea economica echilibrata, ocuparea deplina a fortei de munca, stabilitatea preturilor si asigurarea echilibrului balantei de plati externe.
Pentru a obtine o crestere economica concomitent cu ocuparea fortei de munca este necesara stabilitatea prturilor si echilibrarea balantei externe de plati, care, la rândul lor, se pot asigura prin controlul cantitatii de moneda. De asemenea ,pentru ca o economie sa functioneze normal este important ca tranzactiile si operatiunile de plati sa se deruleze în conditii bune si într-o conjunctura de încredere.
Asigurarea unei cresteri economice durabile, cu o repartitie echitabila a rezultatelor sale este obiectivul principal al oricarei politici economice nationale. Pentru aceasta trebuie sa se asigure corelarea volumului mijloacelor de plata disponibile cu nevoile economiei.
Astfel daca moneda este mai mica decât necesarul economiei împiedica întreprinderile sa-si dezvolte investitiile si, prin urmare, rezulta cresterea economica scazuta. Aceasta întrucât o oferta de moneda mai mica comparativ cu cererea duce la o cresterea ratelor de dobânda si, prin urmare, creditele se vor scumpi, care, la rândul sau, va antrena scaderea cererii de credite. Pe de alta parte, cresterea ratelor de dobânda antreneaza intrarea în tara de capitaluri straine speculative, care determina reprecierea monedei nationale care va duce la frânarea exporturilor si stimularea importurilor.[1]
Banca centrala trebuie sa stimuleze creatia monetara pentru atenuarea unor astfel de tendinte.
În situatia inversa, când cantitatea de monedaeste superioara comparativ cu cererea va antrena dezechilibre si reactii în lant. De exemplu, diminuarea ratelor de dobânda antreneaza cresterea cererii de bunuri si servicii, ca urmare a ieftinirii creditelor. În conditiile în care oferta de produse nu raspunde cererii, se înregistreaza o crestere generalizata a preturilor care nu reprezinta altceva decât inflatie. La rândul ei, inflatia va periclita economia. Inflatia prin cerere se repercuteaza asupra costurilor de productie si determina o scadere a competitivitatii produselor nationale atât în interiorul tarii cât si în exterior. Exporturile se vor reduce si importurile vor creste, înregistrându-se un deficit al balantei de plati externe, care va determina deprecierea monedei nationale. În aceasta situatie, actiunea bancii centrale trebuie sa aiba în vedere frânarea creatiei monetare, în scopul sustinerii cursului de schimb.
Prin urmare, rolul principal al politicii monetare îl reprezinta reglarea volumului mijloacelor de plata utilizabile pe piata bunurilor si a serviciilor, prin folosirea de instrumente specifice (în principal, operatiunile de open - market, rata dobânzii de refinantare, rezervele bancare minime obligatorii). Totodata, se constata ca oferta de moneda are implicatii însemnate asupra economiei reale (investitii, productie, gradul de ocupare a fortei de munca, echilibrul balantei de plati externe etc.)[2]
Rezulta ca, obiectivul principal al politicii monetare îl reprezinta mentinerea puterii de cumparare a monedei ,deci, mentinerea stabilitatii preturilor. Spre exemplu, prin Tratatul de la Maastricht se mentioneaza ca "obiectivul principal al politicii monetare si de schimb unice este de a mentine stabilitatea preturilor si, fara a prejudicia acest obiectiv, de a sustine politicile economice generale ale comunitatii". Aceasta prioritate poate fi apropiata de ideile monetariste, potrivit carora, obiectivul prioritar al politicii economice îl constituie lupta contra inflatiei, iar împotriva acesteia trebuie sa se actioneze prin intermediul masei monetare.
La monetaristi este vizibila importanta deosebita acordata politicii monetare în reglarea economica conjuncturala, acestia insistând pe legatura dintre cantitatea de moneda pusa în circulatie si inflatie. Recomandarile monetaristilor pe linia politicii monetare sunt clare si concise:
- politica monetara nu trebuie sa fie utilizata în scopuri de relansare întrucât efectele asteptate de la o asemenea politica sunt, pe termen lung, o simpla crestere a nivelului inflatiei;
- este posibila reducerea inflatiei prin diminuarea progresiva a cantitatii de moneda pusa în circulatie.
Argumentul principal în favoarea prioritatii acordate stabilitatii preturilor este legat de critica adusa Curbei lui Philips de catre scoala neoclasica, la finele anilor 1970. Potrivit acestei scoli, exista o rata naturala a somajului, astfel ca politica monetara nu poate sa aiba o influenta durabila asupra ratei somajului. Prin urmare, orice politica monetara expansionista nu poate decât sa mareasca rata inflatiei, fiind ineficace în materie de crestere economica si de folosire a fortei de munca.
În legatura cu inflatia se pun în discutie doua probleme, datorita acordarii prioritatii acesteia:
inflatia nu este întotdeauna un fenomen monetar si, prin urmare, pot fi folosite si alte mijloace de actiune împotriva acesteia (nu doar monetare). De pilda, în Franta, dezinflatia din anii 1982 - 1983 a fost obtinuta printr-o politica de dezindexari a salariilor, cu influenta asupra preturilor. În acest caz, politica monetara a fost doar un simplu sustinator al politicii bazate pe stapânirea formarii veniturilor.
masa monetara nu are influenta numai asupra preturilor, ci si asupra marimilor reale ale economiei, respectiv asupra gradului de folosire a fortei de munca si asupra productiei. Prin urmare, politica monetara restrictiva poate sa contribuie la încetinirea cresterii preturilor, dar si sa favorizeze o scadere a productiei si a fortei de munca. În sens invers, politica monetara poate sa fie utilizata pentru a stimula cresterea economica.
La începutul anilor 1990, conflictul dintre obiectivul de crestere economica si cel de stapânire a inflatiei a redevenit de actualitate, datorita afirmarii ideilor neokeynesiste si, mai ales, a rezultatelor testelor empirice. Cercetarile economice întreprinse au încercat sa identifice si sa masoare efectele nefavorabile ale unei politici monetare prea stricte.
În ultimii ani, statutul politicii monetare a devenit o problema centrala de actualitate. Crearea Bancii Centrale Europene si a zonei euro ne arata ca ar fi posibila armonizarea obiectivului de stapânire a inflatiei cu cel de crestere economica. Prin Tratatul de la Maastricht se arata ca obiectivul final al politicii monetare unice este mentinerea stabilitatii preturilor, iar Sistemul European al Bancilor Centrale contribuie la sustinerea Uniunii Europene, în scopul de a favoriza dezvoltarea armonioasa si echilibrata a activitatilor economice.
Majoritatea economistilor analizeaza politica monetara din punct de vedere al eficacitatii, prin evidensierea urmatoarelor trasaturi:[3]
viteza si flexibilitate: comparativ cu politica fiscala a carei aplicare necesita deliberari parlamentare, cumpararea si vânzarea de titluri de catre Banca Centrala se poate stabili zilnic, pe aceasta baza fiind influentate oferta de moneda si rata dobânzii;
independenta fata de factorul politic rezulta din durata mandatului consiliului de administratie al Bancii Centrale, pe o perioada mai mare decât cel politic;
Succesul politicii monetare care s-a manifestat, în tarile dezvolate, în perioada anilor 1980-1990 si ulterior pentru a ajuta iesirea economiilor din starea de recesiune din anii '90-'92.
În concluzie, în statutul majoritatii bancilor centrale, inclusiv a Bancii Nationale a României, se precizeaza ca obiectivul fundamental al politicii monetare îl reprezinta asigurarea si mentinerea stabilitatii preturilor.
|
