Riscul de credit este cel mai important de pe piata produsului si se defineste ca fiind riscul ce provine din lipsa de performanta a celor imprumutati. Aceasta poate rezulta din inabilitatea sau din lipsa de dorinta a acestuia de a onora termenii contractului de credit, ce poate afecta detinatorul contractului de credit, dar si pe creditorii acestuia. De aceea, starea financiara a imprumutatului, ca si valoarea curenta a contractelor colaterale (ipoteci, garantii) sunt deosebit de importante pentru banca .
In ultimii ani adevaratul risc al creditului este considerat ca rezultand din deviatia performantei portofoliului de plasamente (credite clasice, obligatiuni sau alte titluri, contracte derivate, etc.) de la valoarea sa asteptata.
Riscul creditului poate fi redus, dar foarte greu de eliminat complet. Aceasta deoarece o parte din acest risc este o consecinta a riscului sistemic, pe care banca nu il poate evita; este vorba mai ales de bancile care imprumuta pe pietele locale si care au active foarte nelichide. In astfel de cazuri riscul creditului este greu de transferat, iar estimarea corecta a pierderii este dificila.
In principiu, acest risc cuprinde urmatoarele subcategorii de riscuri:
1. Riscul tranzactiei:
Indiferent de tranzactia pe care banca isi propune sa o desfasoa 232b19c re, trebuie identificate toate componentele ce implica risc: sursele si modalitatea de rambursare, drepturile si obligatiile contractuale.
Structura tranzactiei in cazul unui credit documentar are componente clare, banca putand analiza calitatea sursei de rambursare, respectiv calitatea platitorilor, calitatea mecanismului si modului de plata. In cazul unui credit pentru capitalul de lucru, structura tranzactiei nu mai este la fel de clara, sursa de rambursare nu este identificabila, modalitatile de plata putand diferi de la o perioada la alta. Capacitatea bancii de a controla si monitoriza acest proces este diferita de cazul unui credit documentar.
2. Riscul clientului:
Decizia de credit trebuie sa se bazeze pe analiza clientului, luand in considerare toate aspectele financiare si nefinanciare ale acestuia, performantele precedente, curente si viitoare.
Rezultatul analizei este punctul de vedere , care oglindeste opinia bancii ca exista o posibilitate foarte mare ca imprumutatul sa-si poata indeplini toate obligatiile fata de ea.
3. Riscul garantiei:
Avand in vedere ca garantia reprezinta sursa de rambursare de ultima instanta, acesteia trebuie sa i se acorde atentia cuvenita. Analiza garantiei comporta doua componente:
valoarea garantiei – fiecare activ luat in garantie are o multitudine de valori, banca trebuie sa dezvolte un sistem de determinare a valorii garantiilor bazat pe: tipuri, localizare, valoare potentiala de garantie. De asemenea in cazul unei garantii indirecte, acordate de un tert, analiza trebuie extinsa asupra acestuia, calitatea lui fiind la fel de importanta cu cea a imprumutatului insusi. In viitor vor trebui create si stabilite limite de credit si pentru garant ca si pentru clientul garantat.
lichiditatea garantiei – riscul ca banca sa nu fie capabila sa realizeze vanzarea garantiei la un pret care sa acopere datoria si intr-un timp rezonabil de scurt dupa incheierea procesului legal trebuie cat mai corect evaluat inainte de aprobare. De asemenea toate aspectele juridice legate de executarea garantiei trebuie avute in vedere.
Viziunea si strategia generala a bancii in domeniul creditului trebuie comunicata in mod clar si operativ celor implicati in activitatea de credit (ofiteri de credite) si cuprinde :
serviciile de credit oferite sau care vor fi dezvoltate intr-un viitor apropiat;
clasificarea strategica a clientilor;
orientarea creditelor spre anumite sectoare ale economiei sau spre anumite categorii de credit.
Sistemele de aprobare, urmarire, raportare si recuperare trebuie sa fie clare, eficiente si efective. O problema ce trebuie rezolvata este contradictia dintre dorinta conducerii de a avea un control cat mai riguros asupra tuturor deciziilor legate de activitatea de creditare (de multe ori prin limitarea competentelor – de exemplu, bancile straine corporative in Romania nu au competente de acordare a creditelor la nivel de sucursale) si operativitatea activitatii (dorita de clienti). Conducerea trebuie sa cantareasca castigul din reducerea riscurilor datorita unui sistem riguros de control si aprobare si riscurile ce pot rezulta din pierderea unor clienti sau a unor oportunitati de credit datorita lipsei de operativitate.
Este la fel de adevarat ca operativitatea in acordarea creditelor nu depinde doar de competenta la nivel de unitate bancara, ci si de politica bancii in general.
Prevenirea riscului insolvabilitatii trebuie sa porneasca de la procesul decizional al acordarii creditului, de la analiza economico-financiara a clientilor, ce are la baza urmatoarele elemente:
documente contabile de sinteza ale clientilor (bilantul contabil si raportul de gestiune, contul de profit si pierderi, balante de verificare lunare);
analiza fluxurilor de fonduri in perioadele anterioare;
previzionarea cash-flow-ului in perioada urmatoare;
alte informatii obtinute de inspectia bancara referitor la situatia clientului, inclusiv prin deplasarea la sediul imprumutatului, mai ales cele privind activele necreditabile (clienti incerti, stocuri degradate sau fara desfacere asigurata) si garantiile creditului.
De asemenea se pune un accent deosebit pe analiza aspectelor nefinanciare ale clientilor:
actionariat si conducere, relatiile dintre acestia, structura, calitatea, stabilitatea fortei de munca si relatiile acesteia cu conducerea;
calitatea tehnologiei si utilajelor;
piata produselor, pozitia firmei pe piata, perspectivele acesteia de dezvoltare, politica de marketing, dependenta de anumiti furnizori sau clienti;
influenta unor modificari legislative asupra afacerii.
Astfel decizia de creditare se va baza pe o analiza obiectiva a realizarilor precedente ale clientului si a starii prezente in ceea ce priveste performanta financiara a imprumutatului, structura tranzactiei si sursa de rambursare.
Un alt aspect de care trebuie tinut cont este faptul ca analiza riscului de credit nu trebuie sa inceteze odata cu creditul acordat. Pe langa analiza efectuata pentru acordarea creditului, ofiterii de credit au obligatia sa urmareasca si sa raporteze, pana la rambursarea integrala a creditului, urmatoarele aspecte :
utilizarea creditului in concordanta cu scopurile pentru care a fost acordat;
modul in care se deruleaza contractele, se realizeaza anumite produse ce fac obiectul creditului;
modificarile in ceea ce priveste sursa de rambursare;
modificarile in ceea ce priveste valoarea garantiilor, mentinerea calitatii si valorii acestora;
orice alte aspecte, financiare sau nu, care ar pune sub semnul intrebarii rambursarea creditului.
Riscul de credit trebuie tratat in mod unitar atat pentru imprumuturile obisnuite (linii de credit, credite pe obiect), cat si pentru scrisori de garantie, avalizarea de bilete la ordin sau cambii, sau alte operatiuni in care banca ar putea inregistra pierderi datorita nerespectarii clauzelor contractuale de catre partener (obligatiuni, derivate, contracte la termen, etc.). Riscul de credit al acestor operatiuni „fara fonduri” trebuie la fel de atent analizat si monitorizat.
Angajarea resurselor reprezinta activitatea de baza a unei banci, dar si principalul factor perturbator pentru aceasta in cazul in care creditele acordate se transforma in credite neperformante. In aceasta situatie, creditele nu vor fi rambursate, iar banca va inregistra pierderi pe care trebuie sa le acopere din profit.
Banca centrala, in calitate de autoritate de supraveghere bancara, urmareste limitarea riscului de credit prin reglementari specifice, ce privesc expunerea bancii si constituirea de provizioane.
Expunerea bancii se refera la:
limitarea creditarii unui singur debitor: imprumuturile acordate de o societate bancara unui singur debitor nu pot depasi (ca suma) 20% din fondurile proprii ale acesteia. Prin debitor se intelege orice persoana sau grup de persoane fizice si/sau juridice, legate intre ele: una detine controlul asupra celeilalte, sunt afiliate, au aceeasi conducere, au garantii incrucisate, sunt membrii aceleiasi familii sau exista intre ele o interdependenta comerciala directa.
limitarea imprumuturilor mari acordate: suma totala a expunerilor mari (credit ce depaseste 10% din fondurile proprii ale bancii acordat unui singur debitor) nu va depasi de 8 ori nivelul fondurilor proprii ale bancii.
limitarea imprumuturilor acordate persoanelor aflate in relatii speciale cu banca: suma totala a acestor credite nu poate depasi 20% din fondurile proprii ale bancii. Persoanele aflate in relatii speciale cu banca sunt: reprezentantii Fondului Proprietatii de Stat in adunarea generala a actionarilor bancii, administratori, cenzori, auditori ai bancii, membrii ai comisiilor special constituite (cum ar fi comisia de supraveghere speciala a bancii, comisia de privatizare a bancii), actionarii (persoane juridice) ce detin cel putin 10% din capitalul bancii, actionar semnificativ (persoane fizice), ce detine cel putin 5% din capitalul bancii, orice societate comerciala la al carei capital social banca are o participatie de cel putin 10%, personalul B.N.R. ce exercita atributii de control sau supraveghere bancara, personalul propriu.
Pentru toate aceste limitari, bancile comerciale raporteaza B.N.R. lunar situatii privind expunerile. De asemenea, activele bancare se vor grupa pe baza gradului de risc: 0%, 20%, 50%, 100%.
Constituirea provizioanelor de risc are la baza calitatea creditelor in functie de performanta economico-financiara a imprumutatului, de serviciul datoriei acestuia si de initierea procedurilor judiciare.
Evaluarea performantelor financiare ale unei entitati economice nebancare se realizeaza in functie de factori cantitativi (indicatori de lichiditate, solvabilitate, profitabilitate) si de factori calitativi: modul de administrare, calitatea actionariatului, garantii primite, conditii de piata in care acesta isi desfasoara activitatea.
In urma crizelor de performanta, avem urmatoarea clasificare a creditelor in functie de care bancile constituie provizioane pentru acoperirea pierderilor din credite:
categoria A „standard” (provizion 0%) - performantele financiare sunt foarte bune si permit achitarea la scadenta a dobanzii si ratei. Se prefigureaza mentinerea in perspectiva a performantelor la un nivel ridicat;
categoria B „in observatie” (5%) - performantele financiare sunt bune si foarte bune, dar nu se pot mentine la acest nivel intr-o perspectiva mai indelungata;
categoria C „substandard” (20%)- performantele sunt satisfacatoare, dar cu tendinta evidenta de inrautatire;
categoria D „indoielnic” (50%)- performantele sunt scazute si prezinta o anumita ciclicitate la intervale scurte de timp;
categoria E „in pierdere” (100%)- performantele financiare arata pierderi si exista perspective clare ca ratele si dobanzile nu pot fi rambursate.
Pentru a urmari indatorarea unui singur debitor fata de ansamblul sistemului bancar s-a infiintat si functioneaza in cadrul B.N.R., Centrala Riscurilor Bancare (Regulament B.N.R. nr. 1/1999, modificat in anul 2002), centru de intermediere care gestioneaza informatiile de risc bancar utile societatilor bancare. Informatiile de risc bancar cuprind datele de identificare a unui debitor non-bancar (in conditiile pastrarii secretului bancar) pentru operatiunile in lei si in valuta, prin care bancile se expun riscurilor fata de acel debitor, privind acordarea de credite, asumarea de angajamente de catre banca in numele debitorului, fata de o persoana fizica sau juridica non-bancara sau fata de alta banca. Centrala Riscurilor Bancare urmareste riscul global, determinat de insumarea riscurilor prin inregistrarea informatiilor in Registrul Central al Creditelor si Registrul Creditelor Restante.
Daca celelalte categorii de credite se urmaresc la nivelul bancilor ca entitati economice, iar indicatorii se calculeaza centralizat (la nivel de centrala), riscul de credit poate fi urmarit la nivel de sucursala bancara (in functie de competentele de creditare ale fiecareia), intrucat pot exista diferente intre activitatea sucursalelor aceleasi banci.
|
