Riscul de lichiditate

Riscul de lichiditate

Lichiditatea reprezinta capacitatea activelor de a se transforma rapid si cu o cheltuiala minima in moneda lichida (numerar sau disponibilitati in cont); lichiditarea bancara trebuie sa permita efectuarea platilor solicitate de titularii deponenti in orice moment.

1 Abordari ale riscului de lichiditate

In domeniul bancar sunt folosite doua abordari pentru a defini riscul de lichiditate.

Intr-o prima si mai simpla perspectiva riscul lichiditatii este vazut ca riscul aparitiei de discontinuitati in asigurarea cu fonduri a bancii. In aceasta abordare, analiza se concentreaza 929d34j asupra lichiditatii ca nevoie de resurse pentru a facilita dezvoltarea bancii si pentru acoperirea unor cresteri neasteptate a activelor bancii.

O a doua abordare, la fel de corecta, prezinta riscul lichiditatii ca fiind determinat de nevoia de lichiditati in cazul aparitiei unei crize majore.

In cazul abordarii clasice, analiza riscului lichiditatii se bazeaza pe procedeele trezoreriei si anume gestiunea pozitiei monetare, definita ca fiind valoarea la un moment dat a activelor lichide. Componentele pozitiei monetare sunt:

Numerarul;

Disponibilul in contul de rezerva la Banca Nationala, respectiv rezerva minima obligatorie (RMO;

Disponibilul in conturi curente la alte banci;

Sume de incasat de la alte banci, adica sume in tranzit la alte banci.

Nevoile bancare de lichiditate sunt obligatiile imediate carora banca trebuie sa le faca fata pentru a fi in continuare recunoscuta ca intermediar financiar. Deosebim astfel:

Nevoi de lichiditate pe termen scurt, care sunt generate de factori cum sunt: factori sezonieri care afecteaza cererea de credite si fluxul de depozite, transferurile si creditele de valoare mare;

Nevoi ciclice de lichiditate – generate de cresteri de credite insotite de reduceri ale depozitelor. Pentru analiza si calculul acestor nevoi se folosesc o serie de metode legate de analiza comportamentului liniilor de credit, corelarea dinamicii creditelor cu cea a depozitelor, volatilitatea bazei de depozite, etc.

Nevoi de lichiditate  pe termen lung, care caracterizeaza comunitatile de clienti ale bancii si pietele pe care opereaza banca.

Nevoi neprevazute de lichiditati, cum ar fi: reducerea volumului depozitelor ca urmare a unor zvonuri, suspendarea sau diminuarea unor surse de finantare, crestere brusca a nevoii de credite.

In vederea satisfacerii nevoilor de lichiditate, banca poate apela la urmatoarele surse de lichiditate: rezerve primare – numerar, depozite la banca centrala si la bancile corespondente; rezerve secundare: – portofoliul de bonuri de tezaur si alte titluri negociabile; portofoliul de credite: – rate scadente ale creditelor acordate; imprumuturi de la banca centrala sau de la alte banci, sau chiar emiterea de titluri.

In ce priveste abordarea moderna, o alta fata a riscului lichiditatii o reprezinta nevoia de fonduri in cazul aparitiei unei crize grave, generalizate in cadrul sistemului bancar. In aceasta abordare, actiunile bancii sunt diferite fata de cele prezentate anterior. Gestiunea pozitiei lichiditatii este  putin relevanta in acest al doilea caz al riscului lichiditatii.

In acest caz sunt utilizate analizele nevoilor de fonduri ce ar putea apare in cazul unor scenarii de tip „cel mai rau caz”. Astfel de scenarii includ socuri specifice sistemului bancar, cum ar fi pierderi severe si crize ale intregului sistem bancar. Criza unei banci este perceputa ca avand un efect asupra economiei mult mai negativ decat criza oricarui alt tip de firma, deoarece efectul de domino in cadrul sistemului bancar este considerat mult mai probabil.

Banca trebuie sa examineze gradul in care poate face fata singura unor astfel de crize (intervalul de timp pana ajunge la o criza de fonduri) sau incearca sa masoare intervalul de timp in care activele pot fi lichidate, pentru a raspunde unei crize, viteza cu care banca isi poate asigura lichiditati.

Studiile de acest tip sunt prin natura lor imprecise, dar utile pentru eficientizarea operatiunilor in cazuri de criza. In consecinta, majoritatea autoritatilor de supraveghere bancara din Uniunea Europeana solicita bancilor subordonate dezvoltarea unor planuri ale lichiditatii. Gradul de dezvoltare a acestor planuri si acuratetea estimarilor asupra vulnerabilitatii la crize de lichiditate difera insa foarte mult de la o banca la alta. Unele banci vad in aceste planuri doar o cerinta in plus a supervizorilor, in timp ce altele le considera cu adevarat utile. Scopul politicii lichiditatii unei banci este de a-si asigura un permanent potential de realizare a obligatiilor fata de clienti : respectarea obligatiilor de plata si de credit, precum si a oricaror alte cerinte privitoare la numerar.

2 Indicatorii lichiditatii bancare

Problema lichiditatii si a modului sau de asigurare reprezinta o problema de conducere a bancii; totusi banca centrala reglementeaza indicatorii de lichiditate:

rezerva minima obligatorie, desi se constituie pentru asigurarea lichiditatii, este si instrument de politica monetara;

calculul lichiditatii bancare, ca raport intre (active lichide + active usor mobilizabile) si depozite la vedere;

,

unde:

A_l – active lichide: numerar in casierie si disponibil la banca centrala;

A_um – active usor mobilizabile: aur, devize, hartii de valoare, depozite la alte banci;

D_v depozite la vedere.

calculul coeficientului fondurilor proprii si al resurselor permanente, determinat ca raport intre pasivele pe termen lung si activele pe termen lung. (optimul este 60%);

ponderea activelor lichide in total active: ;

calculul indicelui de lichiditate, care este un raport intre active si pasive pe diferite scadente; presupune asigurarea echilibrului pe fiecare durata de mobilizare, respectiv de angajare a resurselor. Incepand cu aprilie 2001, BNR (normele nr. 1/2001, modificate de normele nr. 1/2002) reglementeaza nivelul minim de lichiditate (1) calculat ca raport intre lichiditatea efectiva si lichiditatea necesara pe fiecare banda de scadenta (sub o luna, intre 1-3 luni, intre 3-6 luni, intre 6-12 luni, peste 12 luni) Lichiditatea efectiva se determina prin insumarea, pe fiecare banda de scadenta, a activelor bilantiere si a angajamentelor primite, evidentiate in afara bilantului. B.N.R. solicita ca acest indicator sa fie ³ 1. Bancile au respectat aceste valori, pe ansamblul sistemului bancar a avut valori intre 1,3 si 1,5.

lichiditatea valutara, care completeaza folosirea rezervei minime obligatorii ca instrument de control al expansiunii creditelor in valuta; se apreciaza prin gradul de lichiditate valutara si se calculeaza dupa formula:

unde:

AN_valuta – active nete in valuta: numerarul in valuta, cecurile aflate in casieria bancii, disponibilitatile in valuta aflate in conturi deschise la banci straine si soldul net al disponibilitatilor valutare aflate in Romania (sold net = plasamente – resurse), participatii in valuta si chiar credite nete in valuta;

K – coeficient de lichiditate al fiecarui activ.