Riscul de schimb valutar
Detinerea activelor si pasivelor in devize face ca banca sa fie expusa riscului de schimb, ca urmare a variatiei cursului de schimb valutar.
Riscul de schimb valutar si riscul dobanzii se intrepatrund pentru ca, cumpararea sau vanzarea la termen a valutei, da nastere riscului de schimb, iar plasarea capitalului astfel obtinut da nastere riscului de dobanda.
In vederea tratarii riscului de schimb valutar se impune mai intai clarificarea unor notiuni:
- pozitia globala a schimbului la un moment dat se defineste ca soldul net rezultat in urma diferentei dintre creantele in valuta si datoriile in valuta ale bancii.
Acest indicator nu este edificator, nu pune in evidenta riscul la care este expusa banca deoarece toate valutele sunt tratate la un loc. Acest calcul se face numai in conditiile in care autoritatile impun bancilor ca la sfarsitul fiecarei zi banca sa aiba o pozitie valutara egala cu zero.
- pozitia schimbului in valuta consta in determinarea pentru fiecare tip de valuta, creantele si datoriile pe care banca le are. Calculul conduce la doua situatii a caror reprezentare grafica se prezinta astfel:
Valuta “X”
pozitie scurta pozitie lunga
0 banca se gaseste in pozitia scurta atunci cand detine mai putine creante in valuta “X” decat datorii exprimate in aceeasi valuta. Situatia este favorabila pentru banca, cand cursul de schimb valutar al valutei “X” se depreciaza in urmatorul interval de timp si nefavorabila cand cursul de schimb valutar al valutei “X” creste in urmatorul interval de timp.
O banca se gaseste in pozitia lunga atunci cand detine mai multe creante in valuta “X” decat datorii exprimate in aceeasi valuta. Situatia este favorabila pentru banca, cand cursul de schimb valutar al valutei “X” creste in urmatorul interval de timp si nefavorabila cand cursul de schimb valutar al valutei “X” se depreciaza in urmatorul interval de timp.
- pozitia schimbului in numerar pe loc si pozitia schimbului la termen
Operatia premergatoare schimbului valutar la termen este fie cumpararea cu plata pe loc, fie vanzarea cu plata pe loc a valutei. Odata achizitionata sau vanduta, apare riscul de schimb pentru banca.
Daca nu se vinde sau cumpara valuta in vederea efectuarii schimbului valutar la termen, se poate imprumuta sau da cu imprumut valuta; in acest caz, apare si riscul de dobanda.
Deci, orice operatie de schimb la termen creeaza un risc de schimb si unul de dobanda. Astfel, daca o banca primeste un ordin de cumparare la termen de dolari S.U.A., ea se expune in momentul cumpararii de valuta ($) cu plata pe loc riscului de schimb daca o da cu imprumut, fie in lei, fie in valuta ($), ea se expune si riscului de dobanda.
Managementul riscului de schimb valutar presupune protejarea impotriva riscului, masurarea riscului si gestiunea propriu-zisa.
1. Protejarea impotriva riscului de schimb valutar
Protejarea, limitarea sau acoperirea riscului de schimb presupune atat diversificarea portofoliului de active si pasive in valuta, cat si utilizarea unor tehnici de reducere a riscului.
Diversificarea portofoliului de catre banci ia in considerare necorelarea care exista intre evolutia cursului diverselor valute, ducand astfel la limitarea riscului de schimb la care este expusa banca.
Instrumentele derivate sub forma operatiunilor tip FORWARD, FUTURES, OPTIONS, FRA, COLLAR, SWAP sunt utilizate atat ca instrumente de hedging a riscului ratelor dobanzilor si a riscului de schimb, cat si pentru operatiunile de transfer al riscului in cadrul gestionarii globale a acestora.
2. Masurarea riscului de schimb valutar
Riscul de schimb se masoara prin determinarea pozitiei de schimb aferente fiecarei valute in parte tinand cont de scadenta creantelor si datoriilor:
Acest lucru presupune intocmirea unui grafic pe scadente in care sunt incluse toate valutele, banca putand calcula astfel pentru fiecare tip de valuta pierderea inregistrata ca urmare a variatiei nefavorabile a cursului de schimb valutar, suma totala a pierderilor reprezinta expunerea globala a bancii la riscul de schimb.
3. Gestiunea riscului de schimb valutar
Gestiunea riscului de schimb consta fie in neutralizarea riscului de schimb - prin ajustarea zilnica a pozitiei de schimb valutar, astfel incat sa elimine pozitia scurta sau lunga, fie in acoperirea riscului de schimb, prin utilizarea numeroaselor tehnici pe care banca le are la dispozitie.
5.6. Riscul insolvabilitatii
Riscul insolvabilitatii este consecinta manifestarii unuia sau mai multor riscuri prezentate si pe care banca nu le-a prevenit. Riscul de insolvabilitate arata cat din valoarea fondurilor proprii ale bancii poate decadea inainte ca pozitia creditorilor ei sa fie pusa in pericol.
Gestiunea acestui risc tine de marimea fondurilor proprii ale bancii deoarece, indiferent de eficacitatea actiunilor intreprinse pentru a gestiona riscurile, aparitia pierderilor este posibila mereu, de unde necesitatea maririi permanente a fondurilor proprii.
Bancile care accepta un nivel mare de riscuri sunt obligate sa-si consolideze fondurile proprii chiar peste nivelul prevazut de autoritatile bancare (norma Cooke 8%).
Cresterea fondurilor proprii se poate realiza fie prin emisiune de actiuni, prin prelevari din profit, ambele solutii au fost prezentate in capitolul “Managementul resurselor bancii”.
Din cele prezentate rezulta ca managementul diferitelor categorii de riscuri la care banca este expusa se bazeaza pe managementul activelor si pasivelor bancii.
Cu alte cuvinte, se impune adaptarea permanenta a bilantului bancii la nivelul riscurilor considerate acceptabile de managementul bancii, de actionari, creditori, precum si de autoritatile bancare.
Flexibilitatea bilantului bancii consta, pe de o parte, in adaptarea activului prin gajarea sau cedarea titlurilor de valoare, cesionarea creantelor, iar, pe de alta parte, adaptarea pasivului prin mobilizarea resurselor pe termen scurt sau lung.
Luarea in calcul a riscurilor permite bancilor sa opteze asupra dimensiunii si structurii lor financiare. Aceste optiuni impun bancii luarea in calcul a unor aspecte privind managementul ei.
In primul rand, o banca trebuie sa fie in masura sa calculeze mereu pozitia sa de lichiditate, de dobanzi si de risc valutar, considerand si elementele extrabilant care maresc potential riscurile.
In Romania, reglementarile privesc riscul de lichiditate, de credit, de solvabilitate si de schimb valutar. In consecinta, managementul bancii trebuie sa-si organizeze sistemul de informatii contabile care sa-i permita un calcul rapid si viabil al pozitiilor de lichiditati, credit, solvabilitate si de schimb.
Managementul riscurilor vizeaza in principal urmatoarele aspecte:
Pe baza indicatorilor de masurare a riscurilor se pot determina pierderile suferite de banca. Problema care se pune este aceea daca aceste pierderi sunt acceptate de catre managementul si proprietarii bancii.
De aceea, se impune crearea unui Comitet al Riscurilor la nivel de conducere a bancii din care sa faca parte si membrii Consiliului de Administratie al bancii.
Rolul acestui comitet este acela de a fixa riscul global maxim pe care managementul bancii sa-l respecte, tinand cont de fondurile proprii ale bancii si de posibilitatile reale pe care le are banca privind accesul la piata financiara. Acest comitet trebuie sa fixeze plafoanele diferitelor categorii de active si pasive ale bancii pornind de la riscurile pe care acestea le implica.
2. Controlul riscurilor
Odata fixate limitele, trebuie sa se asigure ca acestea sunt respectate. Banca Nationala a emis o serie de norme cu caracter prudential care privesc: lichiditatea, solvabilitatea, creditele mari, riscul de schimb valutar, investitii financiare la societati bancare si nebancare, precum si clasificarea portofoliului de credite. Daca banca nu respecta aceste norme, Banca Nationala poate sa-i retraga autorizatia de functionare.
Comitetul de la Basel urmeaza sa puna la punct o reglementare care vizeaza respectarea unui raport minim intre valoarea pierderilor generate de riscul de dobanda si valoarea fondurilor proprii ale bancii.
|
