SISTEMUL FISCAL SI POLITICA FISCALA - CADRUL GENERAL DE ABORDARE
2.1. Conceptul de sistem fiscal
Sistemul fiscal este un produs al gandirii, deciziei, actiunii factorului uman, ca urmare a evolutiei societatii umane, creat initial pentru a raspunde unor obiective financiare, la care, ulterior, s-au adaugat si obiective de natura economico-sociale.
Elementele de natura economica si relatiile dintre acestea, concretizate in diverse tehnici de stabilire si percepere a cuantumului diverselor prelevari fiscale, gestionarea acestora si deciziile de natura politica constituie componentele principale ale sistemului fiscal.
Unii economisti considera sistemul fiscal ca "totalitatea impozitelor si taxelor provenite de la persoane fizice si persoane juridice care alimenteaza bugetele publice" sau "totalitatea impozitelor constituite intr-un stat, care-i procura acestuia o parte covarsitoare din veniturile bugetare, fiecare impozit avand o contributie specifica si un rol regulator in economie" .
O alta abordare a sistemului fiscal pune accentul pe elementele definitorii ale sistemului in general si interpreteaza sistemul fiscal prin prisma relatiilor dintre elementele care formeaza acest sistem, astfel: "sistemul fiscal cuprinde un ansamblu de concepte, principii, metode, procese, cu privire la o multime de elemente (materie impozabila, cote, subiecti fiscali etc.) intre care se manifesta relatii care apar ca urmare a proiectarii, legiferarii, asezarii si perceperii impozitelor si care sunt gestionate conform legislatiei fiscale, in scopul realizarii obiectivelor sistemului" .
Aceasta abordare este mai riguroasa, deoarece abordarea sistematica are un rol ordonator, contribuind la: explicarea unor concepte; sistematizarea cunostintelor: intelegerea interconexiunilor dintre economia de schimb; prelevarile fiscale si economia publica; identificarea si eliminarea distorsiunilor prin reglarea complexa in domeniul fiscal.
Sistemul fiscal este, un sistem complex alcatuit dintr-un ansamblu de elemente si anume:
- materia impozabila;
- subiectii sau actorii sistemului fiscal;
- elementele modificabile;
Materia impozabila, reprezentata de venitul realizat, repartizat, consumat si capitalizat, constituie un element evolutiv complex si cuprinde:
- venituri din munca, respectiv venituri din natura salariala;
venituri din capital, respectiv rente, chirii, arenzi, dividende, dobanzi etc;
- venituri produse de agenti economici, sub forma beneficiilor din industrie, comert, agricultura, servicii etc.;
- circulatia si consumul veniturilor.
Actorii sistemului fiscal, in raport cu functiile pe care le indeplinesc, se pot grupa in trei categorii:
- actori dotati cu putere de decizie;
- actori insarcinati cu administratia fiscala si reglementarea litigiilor;
- contribuabilii.
Organele legislative si executive reprezinta actori de decizie politica in materie fiscala, care se concretizeaza in dispozitii ce figureaza in legea finantelor publice sau legea bugetara anuala, respectiv in legile fiscale generale.
Actorii de decizie administrativa in materie fiscala au responsabilitatea gestiunii finantelor publice, reprezentati de Ministerul Finantelor Publice si organele teritoriale subordonate. Contribuabilii sunt persoanele fizice si juridice, care realizeaza venituri impozabile desfasurate in Romania. Sistemul fiscal cuprinde si elemente modificabile, stabilite de organele de decizie si legislative (ex. cotele de impunere).
2.2. Functiile sistemului fiscal
Ca o categorie financiara si ca o componenta principala a sistemului resurselor financiare publice, impozitele indeplinesc in aria lor de manifestare, functiile atribuite finantelor in general, dar cu unele particularitati imprimate de continutul lor economic de procesele de redistribuire a produsului intern brut.
Un economist atribuie sistemului fiscal o functie de finantare a cheltuielilor publice, o functie de redistribuire a veniturilor si averilor, conform obiectivului de echitate, si o functie de stabilizare a economiei.
Alti economisti nu vorbesc explicit de functiile sistemului fiscal, respectiv ale impozitelor, ci de rolul ce revine acestora si anume:
- rolul financiar, de procurare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice;
- rolul interventionist, de incurajare sau franare a activitatilor economice;
- rolul social, de redistribuire a unei parti importante din PIB intre gruparile sociale si indivizi.
Raportat la functiile atribuite finantelor publice in ansamblu, impozitele indeplinesc o functie de repartitie (numita si functie financiara, care include si finantarea cheltuielilor publice), o functie de redistribuire a veniturilor si averilor asupra activitatilor economico-sociale si o functie de reglare a economiei (de corectare a dezechilibrelor). La acestea se poate adauga si functia de control, care ar semnifica capacitatea impozitelor de a mijloci efectuarea controlului prin diferitele faze ale procesului reproductiei economice.
In cadrul functiei financiare, prin impozite se realizeaza, in cea mai mare masura prima latura a functiei de repartitie atribuita finantelor publice. Aceasta, deoarece impozitul este principala forma de procurare a resurselor banesti la dispozitia statului si, implicit, de redistribuire a resurselor intre sfera activitatilor materiale si sfera activitatilor nemateriale, intre diferitele ramuri si subramuri economice, intre membrii societatii.
In aproape toate tarile, o buna parte din PIB este repartizat valoric, in faza de redistribuire, prin intermediul impozitelor. Prin impozite, statul preia la dispozitia sa o parte din veniturile realizate de actorii pietei factorilor de productie: din salariile cuvenite pentru munca prestata, dobanda datorata pentru capitalul imprumutat, chiriile aferente bunurilor mobile si imobile, profitul, respectiv dividendele cuvenite actionarilor si asociatilor veniturile obtinute de persoanele fizice din activitati independente etc.
Veniturile disponibile ale persoanelor fizice si uneori, chiar ale firmelor, ramase dupa suportarea impozitelor directe, sunt in continuare supuse unui proces de redistribuire prin intermediul impozitelor indirecte, pe piata bunurilor si serviciilor, cu ocazia procurarii de bunuri si servicii in al caror pret sunt incluse aceste impozite (accize, TVA, taxe vamale, fonduri speciale etc.). In ceea ce priveste functia de redistribuire atributia sistemului fiscal, reiese ca impozitele mijlocesc, alaturi de alte instrumente de politica financiara, realizarea proceselor de redistribuire a veniturilor si averilor intre membrii societati, in conformitate cu ceea ce societatea considera just, echitabil.
Criteriile de echitate in repartitia veniturilor si averilor difera de la o societate la alta si de la o perioada la alta. Astfel, societatea poate considera ca fiind echitabila realizarii unei egalizari a veniturilor si averilor (ex. in economiile socialiste) sau plafonarea veniturilor mari, sau asigurarea unui venit minim pentru toti membri societatii.
Despre functia de reglare atribuita sistemului fiscal se poate vorbi in societatea moderna, incepand cu impunerea conceptiei dupa care impozitele trebuie considerate nu numai cu resurse financiare ale statului, ci, si ca instrumente de influentare a activitatii economice.
Implicarea impozitului in stimularea dezvoltarii economico sociale presupune o corelare adecvata a proceselor de prelevare sub forma de impozite, nu numai cu cele consumatoare de resurse, carora la sunt destinate, ci si cu cele generatoare de valoare noua, creatoare de produs, national si multiplicare a resurselor financiare.
Impactul reglator al impozitelor pe venituri si averi se releva cu pregnanta, daca este privit cu o parte constitutiva a PIB, respectiv a veniturilor ce revin participantilor la procesele de productie.
Daca se urmareste stimularea intreprinzatorilor pentru cresterea productiei si a ofertei, trebuie sa se diminueze prelevarea sub forma de impozit, rezultand o crestere corespunzatoare a venitului ramas, din care o parte mai mare va putea fi destinata unor noi investitii. Pe seama investitiilor efectuate vor creste capacitatile de productie si numarul locurilor de munca create si se va reduce somajul, va spori productia, iar economia se va inscrie pe coordonate de crestere.
2.3. Clasificarea sistemelor fiscale
Procesul de modernizare a sistemelor fiscale, in etapa actuala, este caracterizata prin:
- trecerea de la impozitele analitice, sprijinite doar pe un element al contribuabilului, la impozitele sintetice, stabilite in functie de o marime economica considerata in totalitatea sa, ce apartine contribuabilului (venit global, cifra de afaceri, patrimoniu):
- adoptarea de noi procedee de asezare si percepere a impozitelor;
- cresterea randamentului fiscal;
- folosirea impozitelor in scopul realizarii unor obiective ale politicii generale ale statelor.
Dupa natura impozitelor predominante se pot distinge:
- sisteme fiscale in care predomina impozitele directe, caracteristice statelor celor mai avantajate din punct de vedere economic si care au la baza impozitul pe venit global si impozitul pe veniturile persoanelor juridice;
- sistemul fiscal in care predomina impozitele indirecte, specifice tarilor sub dezvoltate sau celor aflate intr-o perioada de criza economica;
- sisteme fiscale cu predominanta complexa, specifice tarilor dezvoltate economic, cu structuri economico-sociale echilibrate si cu regimuri politice de tip social-democrat;
- sisteme fiscale in care predomina impozitele generale, specifice celor mai dezvoltate tari, in care exista un aparat fiscal si o contabilitate foarte bine organizata si care aplica impozitul pe venitul global si impozitul pe cifra de afaceri bruta sau TVA;
- sisteme fiscale in care predomina impozitele particulare caracteristice structurilor fiscale neevaluate, in care impozitele sunt asezate pe anumite categorii de venituri sub forma forfetara.
Dupa numarul de impozite se pot distinge:
- sisteme fiscale cu mai multe impozite, care se intalnesc in toate tarile;
- sisteme fiscale cu un singur impozit, care nu sunt decat constructii teoretice.
2.4. Politica fiscala - componenta de baza a politicii financiare
Politica fiscala este o componenta principala a politicii financiare, ce poate fi promovata numai de catre stat sau autoritati publice si care cuprinde deciziile privind stabilirea si perceperea impozitelor si taxelor, concretizand optiunile bugetare in materie de impozite si taxe. Componentele sale trebuie concertate cu cele de politica bugetara sau monetara, respectiv cu politica preturilor si cu cea a ocuparii fortei de munca etc, pentru a se integra in politica generala.
Politica fiscala se defineste prin: ,,totalitatea metodelor, mijloacelor, formelor, instrumentelor si institutiilor folosite de stat si celelalte autoritati publice pentru preocuparea resurselor financiare fiscale, inclusiv pentru influentarea vietii economico-sociale".
Politica fiscala isi poate pune amprenta influentand asupra derularii proceselor economico-financiare si implicit asupra evolutiei intregii societati. Ea este conditionata de mediul economic, printr-o serie de factori, dintre care se remarca: starea economiei, raporturile dintre sectorul public si cel privat, nivelul veniturilor cetatenilor, etc.
Politica fiscala se afla in raporturi de interdependenta cu politica bugetara, politica monetara, cu politica valutara, cu politica preturilor, cu politica ocuparii fortei de munca si cu politica financiara a intreprinderii. Pe de alta parte, politica fiscala are obiective si instrumente proprii de manifestare.
Ca obiective majore ale politicii fiscale se pot enumera:
- procurarea cu randament cat mai ridicat a resurselor fiscale la dispozitia autoritatilor publice, ceea ce presupune, in primul rand, crearea unui sistem de impozite adecvat politicii generale;
- realizarea procesului de redistribuire a produsului national intre sfere, domenii de activitate, categorii de persoane si indivizi;
- influentarea (reglarea) unor procese economico-sociale, corespunzator obiectivelor politicii generale.
Optiunile si deciziile ce contureaza politica fiscala pot fi sintetizate pe urmatoarele repere principale:
- crearea si ajustarea ulterioara a sistemului de impozite, taxe si contributii obligatorii, respectiv stabilirea formelor de prelevare a resurselor fiscale la dispozitia autoritatilor publice;
- alegerea metodelor si instrumentelor tehnice utilizate in efectuarea operatiunilor de stabilire a obligatiilor de prelevare a resurselor fiscale la dispozitia autoritatilor publice;
- crearea si reglementarea functionarii institutiilor insarcinate cu asezarea, colectarea si administrarea resurselor fiscale (aparatul fiscal);
- organizarea si exercitarea contractului prin organele fiscale asupra indepliniri sarcinilor si obligatiilor de efectuare a prelevarilor, inclusiv combaterea evaziunii fiscale;
- conceperea modalitatilor de influentare prin impozite si taxe asupra unor fenomene economice si sociale, inclusiv stabilirea conditiilor de acordare a facilitatilor fiscale etc.
- optiunile privitoare la rata fiscalitatii si dimensionarea volumului resurselor fiscale in ansamblul resurselor financiare publice intr-o perioada sau alta respectiv in diferite tari.
Realizarea obiectivelor de politica fiscala are la baza instrumente axate pe prelevarile fiscale, respectiv categoriile financiare, cu tehnicile aferente tipurilor de impozite, taxe si contributii obligatorii prelevate la fondurile publice. Politica fiscala se axeaza, in primul rand pe impozitele, taxele si contributiile cu caracter obligatoriu.
Din punct de vedere al modalitatilor de calculare a impozitelor si de acordare a facilitatilor fiscale, se impune ca, prin deciziile de politica fiscala, sa se asigure respectarea principiilor generale ale impunerii, si in acelasi timp sa se influenteze dezvoltarea anumitor activitati, domenii/ramuri economice.
Sub acest aspect, politica fiscala trebuie sa precizeze modalitatile concrete de aplicare a facilitatilor, respectiv a deducerilor fiscale, cum ar fi: reducerea/scutirea de impozite pentru partea din profitul reinvestit, aplicarea unor cote mai mici pentru anumite categorii de venituri obtinute din anumite activitati pe care societatea este interesata sa le dezvolte etc.
Un rol important revine optiunilor privind administrarea impozitelor, taxelor si a contributiilor de care diferitele categorii de autoritati publice, respectiv delimitarea impozitelor, taxelor si contributiilor aflate in administrarea autoritatilor centrale fata de cele administrate de autoritatile locale. Pentru acestea din urma, politica fiscala are ca scop cointeresarea lor, in procurarea si administrarea eficienta (in baza autonomiei locale) a resurselor financiare de care pot dispune.
Se inscrie ca element al politicii impozitelor, alegerea modalitatilor de impozitare a veniturilor in cote procentuale, optand intre cotele proportionale si cotele progresive, cea de a doua modalitate, admitand fie o progresivitate mai mica, fie una mai mare. Astfel, impunerea in cote proportionale apare ca fiind mai stimulativa, din punct de vedere al contribuabililor care realizeaza venituri mai mari, favorizand si investirea unei parti mai mari din venitul obtinut.
In cazul impozitarii in cote procentuale progresive are loc o crestere a cotei procentuale, din venitul total, care se cedeaza sub forma de impozit. In aceasta varianta, impozitul platit creste, atat sub impactul cresterii cotei procentuale, cat si sub cel al maririi bazei de calcul, determinand diminuarea venitului disponibil posibil de utilizat de contribuabil, inclusiv pentru noi investitii. In acelasi timp in planul formarii resurselor financiare ale statului, pe seama impozitelor poate aparea un fenomen de diminuare a bazei de calcul, sub influenta negativa exercitata de cresterea cotei procentuale de impozit.
In explicarea fenomenului, sunt invocate doua cauze, si anume:
- restrangerea activitatilor creatoare de venituri, care tind sa se reduca, in primul rand prin prisma scaderii volumului investitiilor pentru care se diminueaza sursele de finantare aferente;
- reactia contribuabililor de a se sustrage de la obligatiile privind calcularea si plata impozitului, antrenand producerea fenomenelor de evaziune fiscala, nivelul inalt al cotei de impozitare contribuie la stimularea evaziunii fiscale.
Un loc central in politica fiscala revine optiunilor privind structura sistemului de impozite si importanta ce revine fiecarui impozit, atat in formarea resurselor financiare publice cat si in influentarea vietii economice si sociale. Un interes major prezinta conceperea sistemului de impozite directe respectiv a sistemului de impozite indirecte, inclusiv stabilirea modalitatilor tehnice prin care urmeaza a se realiza preluarea acestora la dispozitia autoritatilor publice.
Una dintre cele doua categorii de impozite, in cadrul politicii fiscale, trebuie sa tina seama de efectele pe care le antreneaza modificarile de marime ale fiecareia, reflectate sintetic prin urmatoarele determinari (daca admitem mentinerea constanta a ofertei de piata), conform figurii numarul 2.4.1.
cresterea reducerea reducerea (mentinerea) nivelului
venitului à venitului à reducerea cererii à preturilor si
disponibil disponibil inflatiei
reducerea cresterea cresterea nivelului
impozitelor à venitului à cresterea cererii à preturilor si
directe disponibil inflatiei
cresterea mentinerea cresterea nivelului
impozitelor à venitului à pretului si
indirecte disponibil inflatiei
reducerea mentinerea reducerea (mentinerea)
impozitelor à venitului à nivelului pretului
indirecte disponibil inflatiei
Figura nr. 2.4.1. Efectele impozitelor directe si indirecte transmise asupra nivelului preturilor
Un individ, cu inclinatie marginala spre economisire si o elasticitate a cererii pentru bunuri de consum date, ar trebui sa economiseasca mai mult atunci cand pretul economisirii scade, iar pretul consumului creste.
Un interes pentru politica fiscala, reprezinta complexitatea sistemului de impozite si taxe promovate, care in principiu ar trebui sa fie mai mica preferabil fiind un sistem mai simplu.
Ca regula generala, se constata ca in intreaga lume sa foloseasca sisteme de impozitare cu un numar mai mare sau mai mic de impozite concepute si aplicate in conditii, uneori asemanatoare, iar, alteori diferite in vederea realizarii unor obiective sociale.
2.5. Sistemul fiscal din Romania
Sistemul fiscal ca ansamblu de principii, reguli si mod de organizare se materializeaza in legi sau acte normative cu putere de lege. In Romania sarcina crearii unui sistem fiscal si a unei strategii fiscale revine legislativului (Parlamentului) si executivului (Guvernului).
Sistemul fiscal este conceput pentru a corespunde cerintelor impuse de reforma sociala si economica afla in plina desfasurare. Sistemul fiscal din Romania trebuie sa aiba criterii precise si sa existe o manifestare de vointa din ambele parti, inclusiv vointa politica.
Prin reforma fiscala ce se infaptuieste in Romania se tinde la imbunatatirea structurii impozitelor: prin cresterea rolului (ponderii) impozitelor indirecte, in principal prin cresterea rolului, accizelor, taxei pe valoarea adaugata si taxelor vamale.
In acelasi timp urmeaza ca ponderea impozitelor directe sa scada (impozitul pe profit, impozitul pe venit, impozitul pe dividende etc.) in raport cu cea a impozitelor indirecte.
Reforma fiscala urmareste, pentru realizarea unei mai bune structuri a impozitelor, aplicarea principiilor declarative in detrimentul principiilor impunerii.
In acest sens in cadrul reformei fiscale, sa permita o administrare eficienta si nearbitrara, si sa fie pe interesul contribuabililor.
La elaborarea politicii fiscale trebuie sa se urmareasca:
- criterii de eficienta;
costul de oportunitate al fiscalitatii;
- veniturile contribuabililor si protejarea acestora;
- dezvoltarea impozitelor sau a altor forme de prelevari si stimularea acestora;
- distribuirea initiala a veniturilor, care trebuie sa influenteze activitatea economica, investitiile si consumul;
Fata de sistemul fiscal si strategia acesteia, este necesara o cat mai buna administratie fiscala pe care de regula, trebuie sa o faca Ministerul Finantelor Publice (pentru resursele bugetului de stat) si respectiv organele administrativ teritoriale (pentru sursele bugetare locale).
In cadrul
administratiei fiscale,
Veniturile bugetare se caracterizeaza, fiecare in parte, prin anumite trasaturi determinate de modul de stabilire, de provenienta, termene de plata etc. Din aceste motive elementele in cauza trebuie sa fie precizare cu claritate in actele normative prin care sunt instituite venituri ale bugetului de stat.
Elementele comune ale veniturilor bugetare sunt:
- denumirea venitului bugetar;
- debitorul sau subiectul impunerii;
- obiectul sau materia impozabila;
- unitatea de evaluare;
- unitatea de impunere;
- modul de asezare a venitului;
- perceperea (incasarea venitului bugetar);
- termenele de plata;
- indatoririle, drepturile si obligatiile debitorilor;
- raspunderea debitorilor;
- clasificarea venitului bugetar (stabilirea caracterului local sau central al venitului);
2.5.1. Clasificarea impozitelor si taxelor
Dupa modul de percepere, distingem cea mai importanta grupare a impozitelor si taxelor:
a) impozite directe, care se stabilesc si se percep nemijlocit de la persoanele fizice sau juridice pentru veniturile sau bunurile prevazute de lege, de exemplu:
- impozitul pe profit;
- impozitul pe dividende;
- impozitul pe venit;
- impozitul pe veniturile realizate de persoane fizice si juridice nerezidente;
- impozitul pe veniturile reprezentantelor sau organizatiilor economice straine realizate in Romania, etc.
Platitorul de impozit coincide cu cel ce suporta impozitul.
b) impozitele indirecte, care se stabilesc asupra vanzarii de bunuri sau prestarilor de servicii (spectacole, operatiuni bancare, transport, etc.) sau executari de lucrari. In general aceste impozite sau taxe sunt incluse in pretul marfurilor, serviciilor sau lucrarilor, astfel ca se suporta de consumatorii sau beneficiarii acestora, deci de persoanele fizice sau juridice, altele decat subiectul impozabil. In categoria impozitelor indirecte, caracterizate prin aceea ca platitorul difera de cel ce suporta impozitul sau taxa, intra:
- taxa pe valoarea adaugata;
- accize;
- taxe vamale;
- alte impozite indirecte.
Specific impozitului direct este coincidenta dintre platitorul impozitului si cel ce suporta impozitul, astfel rezulta ca principalul efect economic al impozitarii directe este diminuarea venitului nominal (impozitul pe venit, impozitul pe dividende, etc.). Aceasta este echivalenta cu reducerea masei monetare disponibila la nivelul individului prin scaderea veniturilor nete din salarii cu efect in reducerea consumului personal. Impozitul pe profit aplicat profiturilor agentilor economici conduce la diminuarea profitului net, care are ca efecte reducerea posibilitatilor de investitii prin autofinantare si a dividendelor de distribuit.
Randamentul fiscal al impozitarii directe (raportul dintre veniturile bugetare scontate prin introducerea-marirea impozitului direct si veniturile bugetare efective prelevate dupa introducerea acestui impozit) este o functie liniara descrescatoare de coeficientul impozitarii directe. Impozitele indirecte actioneaza, nu in mod direct, asupra veniturilor agentilor economici, ci prin intermediul preturilor. Preturile majorate reduc puterea de cumparare a agentilor economici, dar nu prin reducerea veniturilor, ci prin scumpirea bunurilor si serviciilor.
Prin impactul impozitelor indirecte asupra preturilor (in sensul cresterii preturilor) are loc o accentuare a fenomenului inflationist in economie. Aceasta inflatie este de tipul inflatiei prin costuri, deoarece preturile cresc nu datorita actiunii cererii, ci datorita actiunii ofertei.
Impozitele indirecte sunt percepute de consumatori prin intermediul cresterii pretului la bunul sau serviciul respectiv.
Scaderea veniturilor bugetare este determinata de scaderea volumului impozitelor si taxelor colectate. Cresterea incasarilor din impozite si taxe se poate realiza numai in conditiile cresterii bazei de impozitare (crestere care se poate realiza numai pe baza unei cresteri economice reale si solide, concomitent cu reducerea fiscalitatii, precum si a imbunatatirii colectarii acestor venituri bugetare).
2.5.2. Impozitele - principala resursa financiara publica
Impozitul este definit ca fiind plata baneasca obligatorie, generala si definitiva, efectuata de persoane fizice si juridice in favoarea bugetului statului in cuantumul si la termenele precis stabilite de lege, fara obligatia din partea statului de a presta platitorului un echivalent direct si imediat.
Prelevarile fiscale
Prelevarile fiscale se realizeaza prin intermediul impozitelor si taxelor.
Caracteristicile fundamentale al impozitului sunt urmatoarele:
- caracterul pecuniar, impozitul este in general o prelevare baneasca;
- caracterul obligatoriu, este vorba de o prelevare impusa si incasata de stat, si nu de o prelevare cu caracter voluntar;
- caracterul fara contraprestatie imediata si directa, nu exista o contraprestatie directa ca nu este pretul unui serviciu primit, dar exista o contraprestatie indirecta sub forma utilizarii serviciilor publice;
- caracterul definitiv, contribuabilul nu mai primeste banii inapoi aferent impozitului platit;
- caracterul financiar, impozitul serveste la acoperirea cheltuielilor publice.
In elaborarea unui produs fiscal (impozit, taxa, drepturi si contributii cu caracter fiscal) apare necesitatea stabilirii in momentul elaborarii si ulterior in etapa legislativa, in mod clar si concis, a elementelor care formeaza structura tehnica a impozitelor.
Elementele ce trebuie avute in vedere, atunci cand se proiecteaza, legifereaza si analizeaza un produs fiscal:
a) Faptul generator
Faptul generator constituie evenimentul juridic sau material care da nastere la aparitia obligatiei fiscale. Producerea acestuia contribuie la indeplinirea conditiilor legale necesare ca impozitul sa devina exigibil fiscal.
Astfel, intocmirea unor acte juridice de vanzare, schimb sau donatie, cu titlu gratuit, constituie evenimente juridice care genereaza aparitia unor obligatii fiscale.
Alte evenimente pot fi de natura materiala:
- intocmirea unui rol fiscal: pentru impozitul pe venitul global, impozite directe locale;
- realizarea de beneficii: impozitul pe beneficiile societatii;
- realizare de venituri diverse: impozitul progresiv pe venitul persoanelor fizice, retinut la sursa, impozitul pe dividende, redevente, venitul de capital, venitul agricol;
- transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor sau serviciilor economice: TVA;
- decesul: taxele de succesiune.
Faptul generator da nastere la aparitia creantelor fiscale a statului asupra contribuabililor.
b) Sfera de aplicare
Sfera de aplicare constituie un element complex prin care se caracterizeaza persoanele si operatiunile impozabile, precum si delimitarea spatiala a acestora.
Aceasta presupune precizarea urmatoarelor elemente:
A. Natura contribuabilului de drept (platitor) care este obligat prin lege la plata impozitului (se precizeaza daca subiectul impozabil este persoana fizica sau persoana juridica).
In cazul persoanelor fizice, sfera de aplicare, poate fi determinata pentru fiecare titular al unui venit sau bun cu caracter patrimonial, sau aceasta poate sa cuprinda un ansamblu de persoane, situatie in care apare necesitatea precizarii contribuabilului platitor.
B. Felul operatiunilor impozabile.
Un prim criteriu are in vedere consecintele pecuniare ale operatiunilor impozabile: operatiuni cu titlu oneros si operatiuni cu titlu gratuit.
Un alt criteriu de delimitare a sferei de aplicare a unui impozit are in vedere natura activitatilor economice, fiind determinate, fie de modul de organizare a agentilor economici, fie de caracteristicile operatiunilor economice sau alte cauze.
C. Spatiul teritorial
Pentru fiecare impozit in parte trebuie sa se precizeze teritoriul pe care se aplica: la nivel de stat, colectivitati locale sau la nivel de uniuni economice regionale.
Din acestea rezulta ca, pentru determinarea sferei de aplicare a unui impozit se utilizeaza criterii multiple:
- un criteriu personal: contribuabilul de drept;
- criterii reale: operatiuni impozabile, scutirile partiale sau totale;
- un criteriu teritorial.
c) Asezarea impozitului
Asezarea impozitului consta in a determina si evalua materia impozabila, in vederea stabilirii bazei de impozitare asupra careia se va aplica cota impozitului.
Determinarea materiei impozabile pentru fiecare impozit in parte este influentata de criteriile reale si de criteriul teritorial utilizate in determinarea sferei de aplicare a impozitului, cu care trebuie sa fie in concordanta.
In determinarea materiei impozabile apare, fie necesitatea optiunii intre principiul realitatii si respectiv al personalizarii impozitului, fie recurgerea la utilizarea unor elemente specifice ambelor principii.
Principiul realitatii nu tine seama de interesele individuale, familiale, sociale si de situatia personala a contribuabilului. Principiul personalizarii impozitului are in vedere natura si importanta bunurilor economice, a veniturilor obtinute, obligatiile legate de asigurarea reconstituirii veniturilor si a patrimoniului, obligatiile de intretinere a membrilor familiei si cheltuielile profesionale ce revin contribuabilului.
Asezarea impozitelor necesita determinarea urmatoarelor elemente: materia impozabila, metoda de evaluare, deducerile si abaterile. Materia impozabila este un element de natura materiala, in timp ce metoda de evaluare, deducerile si abaterile (scutiri, reduceri, facilitati) sunt elemente de natura tehnica, respectiv de politica fiscala.
d) Calculul impozitului
Determinarea cuantumului monetar al impozitului necesita stabilirea:
- persoanei care efectueaza calculul (contribuabilul de drept sau administratia fiscala);
- cota de impozitare:
- scutirile, reducerile si majorarile acordate-aplicate;
- procedeul de calcul.
Pe langa stabilirea cotelor este necesara precizarea procedeului de calcul. Se poate utiliza procedeul impunerii proportionale, a progresivitatii simple, al progresivitatii compuse.
Cotele progresive compuse sunt stabilite pe transe de venituri si cresc intr-un ritm variabil. Pentru fiecare transa de venit impozabil exista o cota de impozit care se aplica asupra veniturilor din transa respectiva, iar cota este cu atat mai ridicata, cu cat venitul este mai mare.
Cuantumul prelevarii fiscale se determina prin insumarea cuantumurilor partiale calculate pe fiecare transa de venit.
e) Persoana obligata la plata impozitului
Determinarea persoanei obligate la plata impozitului trebuie sa fie in concordanta cu criteriul personalizarii utilizat pentru determinarea sferei de aplicare a acestuia. Pentru fiecare impozit, in parte, trebuie sa se stipuleze clar si precis, persoana fizica sau juridica obligata prin lege fie la plata, fie la calculul si plata impozitelor catre trezoreria statului. In caz de neplata sau plata cu intarziere, platitorul de impozit datoreaza majorari de intarziere-dobanzi, penalizari de intarziere sau/si penalitati, dupa caz.
f) Procedee si modalitati de incasare
Pentru fiecare impozit in parte trebuie sa se precizeze:
- procedeele de incasare;
- modalitatile de incasare;
- momentul incasarii.
In etapa actuala, incasarea impozitelor corespunde "sistemului exigibilitatii financiare", ceea ce presupune ca obligatia de a plati impozitul este determinata de data producerii faptului generator sau date exigibilitatii fiscale.
g) Tipuri de impozite prin care se realizeaza prelevarile fiscale
Impozitele se pot grupa dupa diferite criterii:
- dupa obiectul impunerii, impozitele se pot grupa in impozite pe avere, impozite pe venit si impozite pe cheltuieli;
- o deosebita importanta teoretica si practica prezinta gruparea impozitelor in: directe si indirecte.
Impozitele directe se percep direct de la persoanele fizice sau juridice care, trebuie sa suporte, la anumite termene, sarcina fiscala stabilita pe baza datelor de care dispun organele fiscale privind persoanele, averile, posesiunea sau venitul fiecarui contribuabil si a cotelor fixate prin lege.
Diferentierea sarcinii fiscale in functie de veniturile (averea) sau situatia personala a fiecarui subiect impozabil inseamna, adoptarea sistemului de impunere personala.
Impozitele personale sunt de doua feluri:
- impozite pe venit;
- impozite pe avere;
Impozitul pe venit este datorat de persoanele fizice care au resedinta intr-un stat, precum si de cele nerezidente care realizeaza venituri din surse situate pe teritoriul acestui stat cu unele exceptii prevazute de lege.
Se cunosc doua sisteme de impunere a veniturilor:
- impunere separata a veniturilor provenite din fiecare sursa;
- impunere globala a veniturilor, indiferent de sursa din care provin.
Impunerea separata se realizeaza fie prin instituirea mai multor impozite, fiecare vizand veniturile dintr-o anumita sursa, fie prin instituirea unui impozit unic, dar care asigura un tratament diferentiat fiecarei categorii de venituri in functie de natura acestora.
Impunerea globala consta in cumularea veniturilor realizate de o persoana fizica, din diverse surse, si supunerea acestora unui singur impozit.
Impozitele directe actioneaza in mod direct asupra capacitatii contribuabilului, pe cand impozitele indirecte lovesc in mod indirect capacitatea contributiva individuala.
Impozitul direct afecteaza:
- venitul economisit si de investit existent, facand abstractie de capacitatea contributiva a subiectului impozabil (impozite directe de tip real sau obiective);
- venitul realizat de persoane fizice si juridice, avand in vedere capacitatea contributiva (impozite directe de tip personal sau subiective).
Impozitele indirecte nu se stabilesc direct si nominativ asupra contribuabililor, ci se aseaza asupra vanzarii bunurilor sau prestarii unor servicii.
Impozitele indirecte se realizeaza sub forma impozitelor pe consum, percepandu-se la vanzarea anumitor marfuri sau la prestarea unor servicii. Ele se realizeaza de la toti cei care consuma bunuri din categoria celor impuse, independent de veniturile, averea sau situatia personala a acestora.
In sistemul impozitelor indirecte intra: taxele de consumatie (acciza, TVA), taxele vamale si alte impozite indirecte.
|
