Sistemul financiar

Sistemul financiar

Conceptul de sistem financiar are un continut foarte complex, putând fi interpretat sub mai multe aspecte, si anume:

a) ca un sistem de relatii economice, în expresie baneasca, prin care se vehiculeaza resurse financiare;

b) ca un sistem de institutii care participa la 0rganizarea relatiilor, la constituirea si distribuirea fondurilor, precum si la elaborarea, executarea si controlul planurilor financiare.

c) ca un sistem de fonduri de resurse financiare ce se constituie în economie la anumite esaloane si se utilizeaza în scopuri precis determinate;

d) ca un sistem de finantare a economiei

e) ca un sistem de planuri financiare (instrumente de conducere si reglare), care reflecta anumite procese prevazute a se produce în economie, în cursul unei perioade de timp determinate;

Independent de aceste nuantari ale conceptului de sistem financiar, acesta reprezinta un ansamblu de elemente sau categorii financiare, caracterizat prin legaturi organice între componentele sale, care-i imprima un caracter unitar, de sistem.

3.3.1. Sistemul financiar ca ansamblu de relatii financiare

Prin prisma continutului economic, sistemul financiar se prezinta ca un ansamblu de relatii financiare ce se manifesta în procesul complex de constituire, distribuire si utilizare a fondurilor banesti-financiare.

Se disting doua mari subsisteme financiare:

- subsistemul financiar public, care reprezinta ansamblul relatiilor financiare prin care se constituie, distribuie si utilizeaza fondurile banesti publice, având, în prim plan, ca participanti cu rol determinant, autoritatile publice care administreaza în interes public aceste fonduri

- subsistemul financiar privat, considerat ca ansamblu de relatii financiare prin care se constituie, distribuie si utilizeaza fondurile financiare private, având în prim plan, ca participanti, entitatile si persoanele private ce administreaza în interes privat fondurile respective

Diferentierile între cele doua mari subsisteme ale sistemului financiar au în vedere atât forma de proprietate în care se administreaza patrimoniile respective (publica sau privata), cât si tipul de interese (obiective) ce se satisfac prin aceste relatii financiare. Astfel, pentru relatiile financiare din subsistemul financiar public apar caracteristice proprietatea comuna, publica si caracterul public al intereselor satisfacute, în timp ce relatiilor financiare din subsistemul financiar privat le sunt caracteristice proprietatea privata si natura privata a intereselor ce se satisfac.

Prin prisma componentelor principale pe care le înglobeaza, subsistemul financiar public se structureaza pe urmatoarele subsisteme principale:

bugetul de stat;

bugetele locale;

asigurarile sociale de stat; 18318d36s

creditul (cu participarea unor entitati publice);

asigurarile de bunuri, persoane si raspundere civila (prin societati cu capital de stat);

finantele întreprinderilor si altor entitati publice;

Primele doua subsisteme (bugetul de stat, bugetele locale) reprezinta relatiile de redistribuire a produsului intern brut privind constituirea fondurilor bugetare, precum si distribuirea si utilizarea acestor fonduri pentru satisfacerea nevoilor publice, de interes national mai larg, respectiv local. La aceste relatii financiare participa, pe de o parte, autoritatile publice, iar pe de alta parte persoanele fizice si juridice, în ipostaza de contribuabili la constituirea fondurilor si/sau de beneficiari ai bunurilor si serviciilor publice finantate pe seama acestor resurse.

Asigurarile sociale exprima relatiile prin care se constituie, distribuie si utilizeaza, în principiu, fondurile destinate protectiei celor ce îsi pierd capacitatea de munca. Participantii la aceste relatii sunt autoritatile publice ce administreaza fondurile de asigurari sociale de stat si persoanele fizice si juridice aflate în ipostaza de contribuabili la constituirea acestor fonduri, respectiv numai persoanele fizice ca beneficiari ai sumelor utilizate din aceste fonduri. Procesul de colectare a resurselor financiare destinate actiunilor de asigurari sociale de stat si de repartizare a acestora pe destinatii îsi gaseste reflectarea în bugetul asigurarilor sociale de stat, dar si în bugetul asigurarilor de sanatate, în bugetul fondurilor pentru ajutorul de somaj, în bugetul fondului pentru plata pensiei suplimentare etc. Relatii financiare specifice asigurarilor sociale pot lua nastere si în cadrul subsistemului financiar privat, prin implicarea unor autoritati private care constituie, administreaza si utilizeaza fonduri private de asigurari sociale (de exemplu, fonduri private de pensii); în ipostaza de contribuabili la formarea fondurilor si beneficiari ai resurselor de la aceste fonduri se regasesc tot persoanele fizice si juridice, respectiv numai persoanele fizice.

Tot ca o componenta a subsistemului financiar public, poate fi considerata si cea a bugetelor fondurilor speciale. Desi prin continutul economic acestea se integreaza în bugetul public consolidat, ele se particularizeaza ca relatii financiare de constituire, distribuire si utilizare a fiecarui fond special, cu reflectare într-un buget distinct. Participantii la relatiile financiare respective se diferentiaza, de la un fond la altul, în raport cu scopul distinct urmarit în administrarea acelui fond ( de exemplu, se pot constitui fonduri speciale pentru risc si accident, modernizarea punctelor de control si trecere a frontierei, pentru modernizarea drumurilor publice etc.) Tot ca o particularitate a acestor relatii financiare apare modul specific de reprezentare a caracterului public, la administrarea fiecarui fond participând o anumita institutie publica (de exemplu, un minister care administreaza distinct un anumit fond special).

Considerata ca o componenta deosebita a subsistemului financiar public, creditul exprima relatiile financiare caracteristice constituirii si utilizarii unor fonduri de creditare, diferentiindu-se de subsistemele financiare prezentate anterior prin faptul ca au la baza principiul rambursabilitatii si platii de dobânzi ca pret al folosirii resurselor împrumutate. Aceasta componenta exprima, asadar, relatii financiare de redistribuire temporara a disponibilitatilor banesti pentru satisfacerea necesitatilor suplimentare de resurse financiare publice.

Participanti la relatiile de credit sunt, pe de o parte, persoanele fizice si juridice si , pe de alta parte, autoritatile publice, în ipostaza de creditori sau de debitori, dupa cum cedeaza disponibilitatile banesti proprii sau primesc si utilizeaza resurse banesti. Sunt tipice acestuia relatiile de credit public, dar se includ aici si acele relatii la care participa diferitele institutii financiar-bancare cu capital de stat în raporturi cu alte persoane fizice si juridice, reprezentând o forma distincta a creditului denumita generic credit bancar.

La rândul lor, asigurarile de bunuri, persoane si raspundere civila, se considera ca subsistem financiar, particularizat prin specificul relatiilor de constituire, distribuire si utilizare a unui fond specific numit de asigurare. La aceste relatii financiare participa institutiile de asigurari cu capital de stat specializate în astfel de activitati, pe de o parte, si persoanele fizice si juridice ca asigurati, pe de alta parte. Derularea acestor relatii financiare este legata direct de manifestarea unor evenimente cu impact negativ în viata economica si sociala (generatoare de pierderi) denumite generic riscuri.

Un alt subsistem financiar public este reprezentat de finantele întreprinderilor si altor entitati economico-sociale, publice. Un asemenea subsistem exprima relatiile financiare prin care se constituie, distribuie si utilizeaza capitalurile, respectiv fondurile banesti administrate de aceste entitati. Participantii la aceste relatii sunt, principial, întreprinderile sau entitatile economice si sociale publice, pe de o parte, si diversele persoane fizice sau juridice care concura la constituirea, distribuirea si utilizarea resurselor banesti necesare lor, pe de alta parte.

Subsistemul financiar privat înglobeaza relatiile financiare de constituire, distribuire si utilizare a fondurilor banesti în cadrul proprietatii private. Ca sistemul financiar privat, acesta se structureaza pe urmatoarele subsisteme:

finantele întreprinderilor si altor entitati sau firmelor private;

creditul bancar (privat);

asigurarile sociale private si asigurarile de bunuri, persoane si raspundere civila (private);

finantele gospodariilor (menajelor).

Finantele private ale firmelor reflecta relatiile economice în forma baneasca prin care se mobilizeaza, repartizeaza si utilizeaza resursele banesti necesare activitatii de productie, investitii precum si pentru satisfacerea altor cerinte la nivel entitatilor respective. Sfera de cuprindere a acestor relatii este foarte larga, antrenând o multitudine de participanti în baza proprietatii private asupra bunurilor si sumelor de bani ce fac obiectul relatiilor financiare respective. Între acest subsistem si cel al întreprinderilor cu capital de stat exista asemanari si deosebiri ce decurg din specificul activitatilor pe care le desfasoara entitatile respective.

Ca o componenta distincta a subsistemului financiar privat, creditul bancar înglobeaza toate relatiile banesti vizând mobilizarea de resurse banesti si redistribuirea acestora pe principiul rambursabilitatii si al platii de dobânda pentru sumele împrumutate. Participantii la aceste relatii sunt diferitele persoane fizice si juridice aflate fie în ipostaza de creditor, fie în cea de debitor, si institutiile financiar-bancare private, ca intermediari financiari.

Asigurarile sociale private pot apare ca o componenta distincta a subsistemului financiar privat în masura în care diferite persoane fizice si juridice participa la constituirea, distribuirea si utilizarea unor fonduri de asigurari sociale, administrate de institutii cu capital privat.

Asigurarile de bunuri, persoane si raspundere civila cuprind relatiile financiare specifice constituirii, distribuirii si utilizarii fondurilor de asigurare, la care participa însa societatile de asigurari cu capital privat, ca asiguratori, si diferite persoane fizice si juridice, ca asigurati.

Finantele gospodariilor (menajelor) înglobeaza relatiile financiare la care participa entitati institutionale (familii, celibatari, diferite comunitati consumatoare etc.) care realizeaza venituri si le folosesc potrivit nevoilor lor pentru a procura bunurile si serviciile necesare consumului, inclusiv economisirea si plasamentele de resurse banesti.

Este de mentionat, de asemenea, existenta unor zone de interferenta între diferitele subsisteme, inclusiv între sistemul financiar public si cel privat. De altfel, caracterul de sistem financiar unitar presupune si manifestarea unor interrelatii între subsistemele componente, respectiv întrepatrunderea lor. În acest sens, finantele întreprinderilor sunt importante "furnizoare" de resurse financiare publice sub forma de impozite si taxe, bugetului de stat si bugetelor locale, de contributii pentru asigurarile sociale si de sanatate, de taxe si alte varsaminte la fondurile speciale, de prime de asigurare catre societati de asigurari si reasigurari, de disponibilitati banesti catre banci comerciale, de dividende pentru actionari si gospodarii, de dobânzi catre creditori etc. În sens invers, întreprinderile si gospodariile sau persoanele fizice beneficiaza de subventii de la bugetul de stat si bugetele locale, de sume pentru diferite actiuni din bugetul asigurarilor sociale, de despagubiri sau sume asigurate de la societatile de asigurari si reasigurari, de credite de la banci sau de la stat etc.

3.3.2. Sistemul fondurilor financiare

Sistemul fondurilor financiare reprezinta o alta forma de manifestare a sistemului financiar în sine. Privit în mod distinct, acesta se defineste ca totalitatea fondurilor banesti constituite, distribuite si utilizate în economie si societate, între care se manifesta anumite conexiuni specifice.

Structura sistemului de fonduri financiare sta la baza derularii fluxurilor banesti-financiare în orice economie, dar, la rândul sau, ea decurge din conceptia asupra mecanismului financiar monetar, având la baza o anumita politica financiar-monetara

O imagine de ansamblu asupra acestui sistem poate fi realizata prin gruparea acestora dupa mai multe criterii:

1. dupa nivelul organizatoric la care se constituie si administreaza fondurile

- fonduri de nivel central (macroeconomice, centralizate), care se constituie si se administreaza de catre autoritatile sau institutiile centrale, presupunând, în principiu, realizarea unor obiective de interes macroeconomic sau social. Dintre acestea, cel mai reprezentativ este fondul bugetului de stat, alaturi de fondul de creditare, fondul de asigurare;

- fonduri de nivel mediu-economic , care sunt constituite si administrate de structuri functionale existente la nivelul mediu de organizare (ministerele si unitatile administrativ­teritoriale coordonatoare de tipul judetelor);

- fonduri de nivel microeconomic (descentralizate) , care se constituie si administreaza de catre întreprinderi, institutii si entitati economice si sociale operative, având drept scop satisfacerea nevoilor de functionare si dezvoltare a acestora.

dupa destinatia data resurselor din fondurile financiare

- fonduri de înlocuire si dezvoltare, printre care se regasesc fondurile proprii ale întreprinderilor destinate activitatii de productie, de comert, investitii, precum si fondurile împrumutate pentru activitatile curente sau de investitii, parti din fondurile bugetare destinate crearii sau dezvoltarii bazei materiale a întreprinderilor sau institutiilor publice, fondurile speciale extrabugetare folosite pentru lucrari cu caracter de investitii etc.;

- fonduri de consum, din care fac parte: fondurile bugetare si extrabugetare pentru consumul curent, fondurile de asigurari sociale, anumite parti din fondurile proprii ale întreprinderilor destinate actiunilor cu caracter social sau stimularii materiale a salariatilor, precum si partea din resursele banesti ale populatiei destinata consumului curent;

- fonduri de asigurare, care sunt destinate, în principal, asigurarilor sociale , asigurarilor de bunuri, persoane si raspundere civila, fie pentru consumul curent, fie pentru activitati de investitii;

- fonduri de rezerva care se constituie la dispozitia anumitor entitati economice si sociale si sunt destinate finantarii unor nevoi imprevizibile.

3. dupa forma de proprietate în care sunt administrate fondurile financiare

- fonduri financiare publice, care corespund sistemului financiar public considerat prin prisma relatiilor, incluzând toate fondurile bugetar, dar si fonduri ale institutiilor publice;

- fonduri financiare private, care corespund sistemului financiar privat considerat prin prisma relatiilor, concretizate în capitaluri si fonduri banesti proprii entitatilor private, inclusiv ale populatiei;

În cadrul primei grupe, un loc central revine fondurilor constituite la dispozitia autoritatilor publice, , care se pot clasifica, în functie de ipostaza în care se gaseste statul, si anume:

- autoritate publica În raport cu aceasta ipostaza a statului se disting mai multe fonduri, cum ar fi cele pentru aparare nationala, ordine interna, educatie, cercetare stiintifica etc.;

- agent economic. În acest caz fondurile financiare publice se constituie ca fonduri de investitii în sectorul economic sau ca fonduri ale întreprinderilor cu capital de stat, fonduri speciale etc.;

- asigurator. În raport cu aceasta ipostaza a statului se disting, în principal, fonduri de asigurare constituite prin institutii publice specializate în asigurari;

- bancher. În acest caz fondurile financiare publice se constituie ca fonduri de creditare administrate prin institutii financiar-bancare cu capital de stat, ca banci comerciale, case de economii.

4. dupa caracterul definitiv sau temporar al constituirii si utilizarii resurselor financiare

- fonduri constituite din prelevari cu caracter definitiv si obligatoriu (fonduri bugetare publice, fonduri ale asigurarilor sociale de stat);

- fonduri financiare constituite cu titlu rambursabil (toate fondurile de creditare, unele fonduri din asigurari).

3.3.3. Sistemul financiar ca ansamblu al institutiilor financiar-bancare

La solutionarea problemelor financiare participa o multitudine de organe, care fac parte din sistemul democratiei reprezentative, din autoritatea administrativa sau constituie organe specializate ale puterii executive ori compartimente financiare în întreprinderi si institutii, dupa caz. Din categoria organelor democratiei reprezentative fac parte organele puterii centrale si locale de stat. Parlamentul si consiliile judetene, municipiile, orasenesti si comunale, Sub directa îndrumare a acestor organe functioneaza organele administratiei de stat, centrale si locale: Guvernul, ministerele, alte organe centrale ale administratiei de stat, prefecturile si primariile.

Din categoria institutiilor financiare specializate fac parte: Ministerul Finantelor, bancile, societatile de asigurari si reasigurari etc. Compartimente financiare functioneaza în ministere si alte organe centrale ale administratiei de stat, în prefecturi si primarii, precum si în întreprinderi si institutii.

Parlamentul, ca unica autoritate legiuitoare a tarii, adopta legi referitoare la problemele financiare si monetare. Între acestea din urma, o importanta deosebita prezinta: legea privind finantele publice; legile privind impozitele si taxele de la persoane fizice si juridice; legea asigurarilor sociale de stat; legea bancara; legea privind datoria publica; legea asigurarilor de bunuri, persoane si raspundere civila; legea contabilitatii; legea administratiei publice locale; legea privind finantele publice locale; legea privind impozitele si taxele locale; legile privind organizarea si functionarea Guvernului, a ministerelor, a Curtii de Conturi si a altor institutii publice.

Guvernul asigura realizarea politicii financiare a statului, conform programului de guvernare acceptat de Parlament; elaboreaza anual proiectele bugetului de stat, bugetului asigurarilor sociale de stat, bugetelor fondurilor speciale, precum si ale conturilor generale anuale de executie ale acestora, le supune spre aprobare Parlamentului, iar dupa aprobare raspunde de realizarea prevederilor bugetare. De asemenea, exercita conducerea generala a activitatii executive în domeniul finantelor publice, în care scop examineaza periodic situatia financiara pe economie, executia bugetului public national si a bugetelor fondurilor speciale si stabileste masuri pentru mentinerea sau îmbunatatirea echilibrului bugetar, dupa caz. Guvernul raspunde de recuperarea creantelor externe ale statului român rezultate din activitatea de comert exterior, de cooperare economica internationala si din alte activitati derulate în baza unor acorduri guvernamentale. Guvernul emite hotarâri pentru organizarea executarii legilor, precum si ordonante în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele si în conditiile prevazute de aceasta.

Ministerul Finantelor, în calitate de organ al administratiei publice centrale de specialitate cu rol de sinteza, aplica strategia si programul Guvernului în domeniul finantelor publice; exercita administrarea generala a finantelor publice, asigurând utilizarea pârghiilor financiare si valutare în concordanta cu cerintele economie de piata si pentru stimularea initiativei agentilor economici.

Ministerul Finantelor are, în principal, urmatoarele atributii:

- elaboreaza proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale si raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum si proiectul legii de rectificare a bugetului de stat;

- stabileste echilibrul bugetar în faza de elaborare a proiectului bugetului de stat si a rectificarii acestuia;

- stabileste metodologii pentru elaborarea proiectului bugetului de stat, a proiectelor bugetelor fondurilor si a proiectelor bugetelor locale;

- urmareste executia operativa a bugetului de stat; stabileste masurile necesare pentru încasarea veniturilor si limitarea cheltuielilor în vederea încadrarii în deficitul bugetar aprobat;

- elaboreaza clasificatia indicatorilor privind finantele publice;

- elaboreaza proiectul bugetului asigurarilor sociale de stat, al legii bugetului asigurarilor sociale de stat anuale, precum si proiectul legii de rectificare a acestuia;

- stabileste masuri pentru asigurarea echilibrului financiar-valutar;

- administreaza contul general al trezoreriei statului, deschis la Banca Nationala a României, stabileste sistemul de organizare si functionare a trezoreriei statului în vederea asigurarii efectuarii operatiunilor de încasari si plati pentru sectorul public; elaboreaza si administreaza bugetul de venituri si cheltuieli al trezoreriei statului;

- colaboreaza cu Banca Nationala a României la elaborarea balantei de plati externe, a balantei creantelor si angajamentelor externe, a reglementarilor din domeniul monetar si valutar si informeaza semestrial Guvernul asupra modului de realizare a acestora, cu propuneri de solutii în acoperirea deficitului sau utilizarii excedentului din contul curent al balantei de plati externe;

- contracteaza si garanteaza împrumuturi de stat de pe pietele financiare interna si externa

- asigura punerea în circulatie, prin Banca Nationala a României, a bonurilor de tezaur sau a altor instrumente specifice;

- elaboreaza lucrarile privind contul general de executie, a bugetului de stat si, respectiv, a bugetului asigurarilor sociale de stat, precum si conturile anuale de executie a bugetelor fondurilor speciale si proiectele de legi referitoare la aceste conturi de executie, pe care le prezinta spre însusire Guvernului, în vederea transmiterii spre aprobare Parlamentului;

- elaboreaza sau avizeaza, dupa caz, proiecte de acte normative pentru aprobarea normelor si normativelor de cheltuieli si acordarea unor drepturi salariatilor din institutiile publice;

- elaboreaza proiecte de acte normative privind stabilirea impozitelor directe si indirecte si urmareste perfectionarea asezarii acestora;

- negociaza, pregateste parafarea, semnarea si ratificarea conventiilor pentru evitarea dublei impuneri;

- elaboreaza proiecte de acte normative în domeniul evidentei contabile, financiare si de gestiune si urmareste perfectionarea sistemului de evidenta contabila

- analizeaza, fundamenteaza, propune cadrul legislativ si stabileste masuri privind împrumuturile necesare acoperirii deficitului bugetar si refinantarii acestuia sau pentru actiuni si lucrari de interes public; administreaza mijloacele financiare împrumutate, urmareste rambursarea acestora si achitarea dobânzilor aferente;

- elaboreaza proiecte de acte normative cu privire la colectarea veniturilor bugetare, procedurile de control fiscal, licitatiile de achizitii publice, combaterea si sanctionarea evaziunii fiscale, atribuirea codului fiscal si la relatiile dintre contribuabili si administratia fiscala

- exercita, prin organele sale de specialitate, controlul utilizarii creditelor bugetare de catre institutiile publice; controleaza activitatea financiara a agentilor economici, urmarind stabilirea corecta si îndeplinirea integrala si la termen a obligatiilor financiare si fiscale fata de stat;

- exercita, prin organele sale de specialitate, controlul operativ si inopinat în legatura cu aplicarea si cu respectarea legislatiei fiscale si vamale;

-actioneaza, prin mijloace specifice, pentru combaterea evaziunii fiscale si a coruptiei;

- înfaptuieste politica vamala

- asigura administrarea monopolului de stat;

- analizeaza documentatiile tehnico-economice si emite acordul pentru realizarea obiectivelor noi de investitii finantate partial sau integral de la bugetul de stat, de la bugetele locale, de la bugetele fondurilor speciale si din credite externe;

- avizeaza programe de investitii publice anuale si multianuale, elaborate de ordonatorii principali de credite;

- propune cadrul legislativ si elaboreaza cadrul metodologic privind activitatea de asigurare si exercita supravegherea aplicarii dispozitiilor legale în acest domeniu;

- exercita calitatea de reprezentant al României la organismele internationale cu caracter financiar;

- coordoneaza, negociaza si încheie acorduri internationale, în numele statului, în domeniul relatiilor financiare si valutare;

- analizeaza periodic modul de realizare a prevederilor bugetare, în corelare cu indicatorii macroeconomici, si prezinta informari Guvernului, cu propuneri de îmbunatatire;

- propune strategii de dezvoltare pe termen lung si solutii de reforma în domeniul finantelor;

- reprezinta statul, ca subiect de drepturi si obligatii, în fata organelor de justitie, precum si în alte situatii;

- îndeplineste orice alte atributii stabilite prin acte normative pentru domeniul sau de activitate.

În exercitarea atributiilor sale, Ministerul Finantelor colaboreaza cu celelalte ministere si organe de specialitate din subordinea Guvernului, cu autoritatile publice locale si cu alte organisme.

Curtea de Conturi constituie organul suprem de control financiar si de jurisdictie în domeniul financiar si functioneaza pe lânga Parlamentul tarii. În unitatile administrativ-teritoriale, functiile Curtii se exercita prin camerele de conturi judetene. Aceasta institutie îsi exercita functia de control asupra modului de formare, de administrare si de întrebuintare a resurselor financiare ale statului si ale sectorului public, precum si asupra modului de gestionare a patrimoniului public si privat al statului si al unitatilor administrativ-teritoriale. Prin activitatea de control pe care o desfasoara, Curtea de Conturi urmareste respectarea legilor si aplicarea principiilor de economicitate, eficacitate si eficienta în gestionarea mijloacelor materiale si banesti.

Fac obiectul controlului exercitat de Curtea de Conturi:

a) formarea si utilizarea resurselor bugetului de stat, ale bugetului asigurarilor sociale de stat si ale bugetelor unitatilor administrativ-teritoriale, precum si miscarea fondurilor între aceste bugete;

b) constituirea, utilizarea si gestionarea fondurilor speciale si a fondurilor de tezaur;

c) formarea si gestionarea datoriei publice si situatia garantiilor guvernamentale pentru credite interne si externe;

d) utilizarea alocatiilor bugetare pentru investitii, a subventiilor si transferurilor si a altor forme de sprijin financiar din partea statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale;

e) constituirea, administrarea si utilizarea fondurilor publice de catre institutiile publice autonome cu caracter comercial si financiar si de catre organismele autonome de asigurari sociale;

f) situatia, evolutia si modul de administrare a patrimoniului public si privat al statului si al unitatilor administrativ-teritoriale de catre institutiile publice, regiile autonome, societatile comerciale sau de catre alte persoane juridice în baza unui contract de concesiune sau închiriere.

Curtea de Conturi exercita controlul ulterior asupra conturilor anuale de executie a bugetelor, a fondurilor de tezaur si a contului anual al datoriei publice a statului si a situatiei garantiilor guvernamentale pentru credite interne si externe primite de catre alte persoane juridice.

În urma verificarii conturilor, Curtea de Conturi este competenta sa hotarasca asupra descarcarii de gestiune. În cazul descoperirii de nereguli, acestea sunt aduse la cunostinta Colegiului jurisdictional care judeca si hotaraste cu privire la plata despagubirilor civile pentru pagube cauzate si plata de amenzi pentru abateri cu caracter financiar comise de administratori, gestionari, contabili si alte persoane.

Banca Nationala a României constituie banca centrala a statului român. Pentru atingerea obiectivului sau fundamental - asigurarea stabilitatii monedei nationale - B.N.R. elaboreaza, aplica si raspunde de politicile monetara, valutara, de credit si de plati, precum si de autorizarea si supravegherea prudentiala bancara, în cadrul politicii generale a statului, urmarind functionarea normala a sistemului bancar si participarea la promovarea unui sistem financiar specific economie de piata

Banca Nationala, în calitate de unica institutie autorizata sa emita însemne monetare, emite si pune în circulatie bancnote si monede metalice, ca mijloace legale de plata pe teritoriulRomâniei. În atributiile B.N.R. intra, de asemenea, efectuarea de operatiuni de piata monetara, operatiuni cu bancile, operatiuni de supraveghere bancare, operatiuni pe contul statului, precum si operatiuni cu aur si active externe.

În cadrul operatiunilor sale cu bancile, B.N.R. le poate acorda credite, pe timp limitat, garantate cu titluri de stat, cu cambii si bilete la ordin si cu alte hârtii de valoare, le deschide conturi curente, le poate asigura servicii de compensare, depozitare si de plata

Pe linia operatiunilor pe contul statului, B.N.R. deschide un cont curent Trezoreriei statului, îi tine evidenta operatiunilor, îi primeste încasarile si îi efectueaza platile; Banca Nationala poate efectua, de asemenea, operatiuni cu titluri de stat. În cursul exercitiului financiar anual, B.N.R. poate acorda împrumuturi purtatoare de dobânda, pe termen limitat, pentru acoperirea decalajului temporar dintre încasarile si platile din contul curent general al Trezoreriei statului.

Banca Nationala stabileste si mentine rezerve internationale, alcatuite din aur, active externe, cambii, cecuri, bilete la ordin, operatiuni si alte valori mobiliare, efecte publice s.a.; împreuna cu Ministerul Finantelor urmareste mentinerea rezervelor internationale la un nivel pe care îl apreciaza ca fiind adecvat tranzactiilor externe ale statului.

B.N.R. poate participa, în numele statului, la tratative si negocieri externe în probleme financiare, monetare, valutare, de credit si de plati, precum si în domeniul autorizarii si supravegherii bancare.

Alaturi de Banca Nationala, activitate bancara în tara noastra desfasoara bancile, persoane juridice române, constituite ca societati comerciale, precum si sucursalele din România ale bancilor persoane juridice straine. Aceste banci pot desfasura, în limita autorizatiei acordate, urmatoarele activitati: a) acceptare de depozite; b) contractarea de credite, operatiunile de factoring si scontarea efectelor de comert; c) emiterea si gestionarea efectelor de plata si de credit; d) plati si decontari; e) leasing financiar; f) transferuri de fonduri; g) emiterea de garantii si asumarea de angajamente; h) tranzactii în cont propriu sau în contul clientilor cu instrumente monetare negociabile, valuta, metale pretioase, valori mobiliare s.a.; I) intermedierea în plasamentul de valori mobiliare si oferirea de servicii legate de acesta; j) administrarea de portofolii ale clientilor etc.

În activitatea pe care o desfasoara, bancile sunt obligate sa respecte cerintele prevazute de Legea bancara si de reglementarile si ordinele emise de B.N.R., cerintele de capital, precum si cerintele prudentiale.

Odata cu reconstituirea, prin Legea 52/1994, a pietei valorilor mobiliare, a fost statuata si înfiintarea, în plan institutional, a unor organisme cum sunt Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, Societatile de Valori Mobiliare si Bursa de Valori.

Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) are, printre principalele atributii: favorizarea bunei functionari a respectivei piete; protejarea investitorilor contra unor practici neloiale, abuzive si frauduloase; stabilirea cadrului activitatii intermediarilor si agentilor pentru valori mobiliare. CNVM este formata din 5 membri, numiti de catre Parlament. Ea adopta norme cu privire la: organizarea si functionarea burselor de valori si a altor piete de valori mobiliare; autorizarea si functionarea organismelor colective de investitii si plasament în valori mobiliare; autorizarea si exercitarea intermedierii de valori mobiliare; promovarea si derularea ofertelor publice de valori mobiliare; aprobarea si modificarea regulamentelor de operatiuni bursiere, etc.

Societatile de Valori Mobiliare (SVM) participa la oferta publica privind vânzarea, cumpararea si schimbul de valori mobiliare în calitate de intermediari autorizati, în forma juridica de societati pe actiuni, având exclusiv acest obiect de activitate. Autorizarea functionarii lor este data de CNVM, cu îndeplinirea unor conditii, vizând un nivel minim al capitalului subscris si varsat, structura activelor lor si încadrarea în coeficientii de risc stabiliti de CNVM privindactivele. În conformitate cu reglementarile legale, SVM urmeaza proceduri uniforme privind înregistrarea tranzactiilor, mecanismele de control intern, sistemele de organizare administrativa si contabila, stabilite de asemenea de CNVM. Societatile de valori mobiliare pot înfiinta, sub supravegherea CNVM, asociatii profesionale.

Bursa de Valori este o institutie cu personalitate juridica, asigurând publicului, prin activitatea intermediarilor autorizati, sisteme, mecanisme si proceduri adecvate pentru efectuarea tranzactiilor cu valori mobiliare, constituind piata oficiala si organizata pentru negocierea valorilor mobiliare admise la cota. Functiile Bursei de Valori sunt: concentrarea cererii si ofertei de valori mobiliare pe o anumita piata la un moment dat; efectuarea tranzactiilor cu valori mobiliare conform ordinelor clientilor si reglementarilor pietei; urmarirea sistematica a cursului valorilor mobiliare înregistrate la cota bursei. În cadrul Bursei de Valori Bucuresti s-a instituit Asociatia Bursei de Valori - ai carei membri sunt SVM autorizate - si care reprezinta organul suprem de decizie privind activitatea Bursei. Conducerea Bursei de Valori este exercitata de Comitetul Bursei de Valori care are printre atributii adoptarea regulamentului privind organizarea si functionarea bursei si a celui referitor la operatiunile de bursa precum si stabilirea comisioanelor si tarifelor practicate în bursa Administrarea Bursei de Valori este încredintata unui Director General, iar supravegherea si controlul activitatii se exercita de catre Comisarul General.

Societatile de asigurari si reasigurari. În tara noastra, activitatea de asigurare se desfasoara prin societati de asigurare, societati de asigurare si reasigurare si prin societati de reasigurari, care preiau de la asigurati, în schimbul unor prime, riscuri referitoare la bunuri, persoane sau raspundere civila legala

Societatile comerciale din domeniul asigurarilor pot practica una sau mai multe categorii de asigurari /reasigurari, potrivit obiectului lor de activitate stabilit prin contractul de societate si prin statut. Conform legislatiei în vigoare, formele de asigurare ce pot fi practicate în tara noastra se grupeaza în asigurari de viata si asigurari generale, acestea cuprinzând un numar de 23 de clase de asigurari distincte.

În majoritatea covârsitoare a cazurilor, asigurarile au caracter facultativ si se realizeaza pe baze contractuale. Face exceptie asigurarea de raspundere civila pentru pagube produse prin accidente, care, potrivit legii, are caracter obligatoriu.

Ministerele si celelalte organe ale administratiei centrale de stat îndeplinesc, prin compartimente specializate, o serie de sarcini în domeniul financiar, astfel: elaboreaza bugetele de venituri si cheltuieli si urmaresc realizarea acestora; repartizarea creditelor bugetare organelor ierarhic inferioare; exercita controlul financiar intern asupra activitatii unitatilor subordonate si iau sau propun, dupa caz, masuri pentru înlaturarea deficientelor constatate, asigurarea integritatii patrimoniului, respectarea disciplinei financiare.

Administratia publica locala functioneaza în unitatile administrativ - teritoriale - comune, orase si judete - pe principiile autonomiei locale, descentralizarii serviciilor publice, eligibilitatii autoritatilor administratiei publice locale, ale legalitatii si consultarii cetatenilor în problemele locale de interes deosebit. La nivelul comunelor si al oraselor fiinteaza consilii locale, care au calitatea de autoritati deliberative, si primarii, ca autoritati executive. La nivelul judetelor si al capitalei exista consilii judetene, respectiv consiliul general al municipiului Bucuresti.

Consiliile locale au atributii în problemele de interes locale, inclusiv în cele referitoare la finantele publice locale si la activitatile economice, sociale si de alta natura de interes local. Astfel, consiliul local:

aproba bugetul local, formarea, administrarea si executarea acestuia; aproba virarile de credite si modul de utilizare a rezervelor bugetare; aproba împrumuturile si contul de încheiere a exercitiului bugetar;

stabileste impozite si taxe locale, precum si taxe speciale, pe termen limita, în conditiile legii;

administreaza domeniul public si privat al comunei ori al orasului si exercita drepturile prevazute de lege cu privire la regiile autonome pe care le-a înfiintat;

înfiinteaza institutii si agenti economici de interes local, hotaraste asupra concesionarii sau închirierii de bunuri sau de servicii publice de interes local, precum si asupra participarii, cu capital sau cu bunuri, la societati comerciale pentru realizarea de lucrari si servicii de interes public local, în conditiile legii.

Primarul îndeplineste o serie de atributii principale, între care unele tin de domeniul finantelor publice locale, astfel:

întocmeste proiectul bugetului local si contul de închiriere a exercitiului bugetar si le supune aprobarii consiliului;

exercita functia de ordonator principal de credite;

verifica încasarea si cheltuirea sumelor din bugetul local si comunica consiliului cele constatate;

supravegheaza inventarierea si administrarea bunurilor care apartin comunei sau orasului.

Consiliul judetean reprezinta autoritatea administratiei publice judetene pentru coordonarea activitatii consiliilor comunale si orasenesti, în vederea realizarii serviciilor publice de interes judetean. În aceasta calitate îndeplineste o serie de atributii importante, inclusiv în domeniul finantelor publice locale. Astfel, consiliul judetean:

adopta programe si prognoze de dezvoltare economico-sociala a judetului si urmareste realizarea acestora;

adopta bugetul propriu al judetului si contul de închiriere a exercitiului bugetar;

stabileste impozite si taxe judetene, precum si taxe speciale pe timp limitat, în conditiile legii.

Presedintele consiliului judetean exercita functia de ordonator principal de credite, întocmeste proiectul bugetului propriu al judetului si contul de încheiere a exercitiului bugetar si le supune spre aprobare consiliului.

Este de precizat ca în relatiile dintre administratia publica locala si cea judeteana nu exista raporturi de subordonare.

Prefectul, în calitate de reprezentant al Guvernului pe plan local, poate ataca, în fata instantei de contencios administrativ, actele autoritatilor administratiei publice locale, în cazul în care considera ca acestea sunt ilegale.

Regiile autonome, societatile comerciale cu capital de stat si institutiile publice prin compartimente specializate întocmesc bugete de venituri si cheltuieli, urmaresc realizarea bugetelor aprobate de organele competente, îndeplinirea obligatiilor fata de stat, utilizarea potrivit destinatiei si în mod eficient a resurselor financiare primite din partea statului, pastrarea integritatii patrimoniului social, respectarea disciplinei financiare.

3.3.4. Sisteme de finantare a economiei

Considerat la scara nationala, sistemul financiar apare si ca un sistem de finantare a economiei care se distinge, dar se si integreaza în functionarea mecanismului financiar-monetar (global), evidentiindu-se în prim plan prin organizarea si reglarea de ansamblu a fluxurilor banesti în economiile nationale.

Având o larga arie de manifestare, finantarea economiei se realizeaza prin mecanismele de procurare-alocare a resurselor banesti, inclusiv de constituire-distribuire (cheltuire) a fondurilor financiare la nivel de întreprinderi (firme), distingându-se ca fiind tipice: mecanismul finantarii pe pietele de capital; mecanismul finantarii prin îndatorare si mecanismul finantarii din resurse proprii (autofinantarii). Admitând, însa, ca autofinantarea este aplicabila numai în masura în care firma respectiva functioneaza si acumuleaza resurse (fonduri) banesti ce se folosesc pentru dezvoltarea propriei activitati, este de admis ca primele doua variante ramân ca principale alternative pentru finantarea investitiilor initiale (la înfiintare), ca si a extinderilor de proportii mai mari ale activitatilor întreprinse, inclusiv a celor de exploatare.

Desi, în principiu, cele doua mecanisme principale de finantare (pe pietele de capital, respectiv prin îndatorare) pot functiona concomitent în economiile de piata evoluate, în diferite tari sau perioade de timp, aria de aplicare a fiecaruia difera sensibil. Or, în raport cu rolul predominant ce revine unuia dintre cele doua mecanisme aplicate în economia unei tari, în procurarea-alocarea resurselor (fondurilor) banesti de catre operatorii economici, se pot distinge "economii ale pietelor de capital", de "economiile de îndatorare". Sub acest aspect, al preponderentei în aplicare, au existat alternante, în timp si spatiu, iar în unele tari membre ale Uniunii Europene, în ultimele doua decenii, s-a conturat tendinte contrarii evolutiei anterioare, de restrângere a finantarii prin îndatorare si de extindere a finantarii pe pietele de capital.

Functionarea mecanismelor de finantare a economiei evidentiaza, în prim plan, fluxurile de procurare a resurselor banesti de catre operatorii economici desfasurate, fie pe pietele de capital, fie pe cele monetare. Primele functioneaza în conditiile emisiunii si vânzarii-cumpararii de catre firme a titlurilor de valoare (actiuni, obligatiuni etc.) într-un cadru organizat, de tipul burselor de valori.Într-un asemenea cadru se deruleaza tranzactiile bursiere care antreneaza, initial, fluxuri banesti între detinatorii de disponibilitati si firmele emitente de titluri, primii devenind investitori prin achizitionarea acestora si dobândind anumite drepturi (de coproprietate asupra activelor firmei respective, de obtinere a dividendelor etc.). Ulterior, resursele banesti procurate astfel sunt alocate si cheltuite de catre firme potrivit nevoilor acestora, ceea ce genereaza alte fluxuri financiare specifice activitatilor derulate, finalizându-se finantarea economiei.

Aparitia pietelor de capital si conturarea mecanismelor de finantare prin operatiunile de tip bursier se leaga organic cu dezvoltarea societatilor pe actiuni, iar amplificarea tranzactiilor bursiere a fost stimulata si de participarea la astfel de operatiuni a statelor confruntate cu dificultati financiare, care apeleaza la emisiunea si vânzarea de titluri de stat pentru procurarea de resurse banesti suplimentare destinate finantarii de cheltuieli (inclusiv investitii) publice. În acelasi sens, un impuls puternic a fost dat de diversificarea instrumentelor folosite în efectuarea operatiunilor pe pietele de capital, inovatia financiara contribuind din plin la cresterea functionalitatii acestui mecanism de finantare a economiei, ceea ce s-a concretizat si într-o accelerare a ritmului de capitalizare bursiera, în ultimele decenii.

Impactul pozitiv al finantarii economiei prin operatiuni efectuate pe pietele de capital se revela sub multiple aspecte, între care si prin posibilitatea drenarii directe a fluxurilor banesti catre activitatile creatoare de valoare. Aceasta face ca moneda devenita pasiva, pentru diferite intervale de timp, la nivelul unor verigi ale circulatiei monetare, sa fie reintegrata în circuitul economic, ceea ce contribuie si la sporirea functionalitatii mecanismului financiar-monetar, ca si a celui economic, de ansamblu. Faptul ca, în aceste conditii, functionarea mecanismului nu poate antrena sporirea nejustificata a masei banesti în economie si, deci, nu genereaza efecte inflationiste pledeaza în acelasi sens.

Este de remarcat, totodata, ca functionarea mecanismului de finantare a economiei, propriu pietelor de capital, se afla în relatie directa si cu tendintele relativ recente de dereglementare si dezintermediere, dar si de globalizare care caracterizeaza evolutia pietelor financiare. Asa, de pilda, dezintermedierea a avut loc tocmai în contextul crearii de noi instrumente financiare negociabile, în primul rând, pe pietele de capital între firmele solicitante de resurse banesti si ofertantii de disponibilitati interesati în efectuarea de plasamente. Ca urmare, reglarea raporturilor dintre cererea si oferta de fonduri banesti are loc într-o masura tot mai mare pe pietele financiare prin relatii directe între operatorii economici (firme) cu deficite si excedente, ceea ce, în opinia noastra, trebuie considerata forma tipica de manifestare a "economiei pietelor de capital". În acest cadru, o firma cu deficit de resurse banesti emite si vinde titluri mobiliare catre firmele posesoare de resurse disponibile, care doresc sa faca plasamente în titlurile respective, operatiunile implicând transferarea sumei de bani corespunzatoare, realizarea primei faze a finantarii (celei dintâi), ca premisa a efectuarii de cheltuieli în activitatea economica

Alaturi de finantarea firmelor sau agentilor economici, pe pietele de capital participa la tranzactii si bancile comerciale, care îsi pot asigura refinantarea direct pe aceste piete, iesind de sub tutela bancii de emisiune si beneficiind de o rata a dobânzii mai avantajoasa, rezultata din confruntarea directa a cererii cu oferta de capital de împrumut.

Un aspect caracteristic mutatiilor survenite în finantarea pe pietele de capital decurge din evolutia formelor principale ale titlurilor tranzactionate, semnalându-se o tendinta de estompare a diferentierii dintre actiuni si obligatiuni. Acestea din urma au devenit mai atractive prin emiterea lor, fie sub forma obligatiilor participative, care dau dreptul de a participa la profit si a obtine dividende, fie a celor convertibile, care permit detinatorului sa le converteasca ulterior în actiuni, ceea ce este de natura sa favorizeze fluidizarea fluxurilor banesti în economie. În acest context, consideram a fi semnificativ faptul ca obligatiunea este un instrument al relatiilor de credit obligatar, iar folosirea sa pe piata de capital nu poate schimba natura relatiilor de credit, care iau nastere. Însusi mecanismul de finantare reflecta, în cazul folosirii obligatiunilor, specificitatea raporturilor ce se stabilesc între creditor si debitor, fata de cele bazate pe tranzactionarea actiunilor, functionând diferit si prin prisma reglarii fluxurilor banesti aferente. Or, o delimitare a proceselor financiare prin prisma instrumentelor folosite poate fi relevanta pentru aprecierea mai riguroasa a fenomenelor implicate în functionarea celor doua mecanisme principale de finantare a economiei.

Economia de îndatorare se întemeiaza, la rândul sau, pe functionarea unui mecanism de finantare care realizeaza reglarea fluxurilor banesti prin împrumuturi acordate operatorilor economici cu deficit (care devin debitori), de catre detinatorii de resurse excedentare (care devin creditori), în conditii ce presupun, între altele, încrederea dintre participantii la acest tip de relatii de credit.

Pe un plan mai larg, îndatorarea ca fenomen economico-financiar îsi are baza obiectiva în procesele de creare, prezervare si vehiculare a valorii în forma baneasca, care antreneaza neconcordante între momentele si proportiile acumularii de sume de bani, pe de o parte, si cele ale manifestarii nevoilor de cheltuire a lor, pe de alta parte, la nivelul diverselor entitati sau verigi implicate. Interesul celor ce detin resurse banesti inactive pentru valorificarea lor si obtinerea unui venit se armonizeaza cu al celor care au activitati de finantat aducatoare de profit, iar cerintele de echilibrare impuse de valorile din economia reala fac obiectiv necesara si utila redistribuirea excedentelor pentru acoperirea deficitelor în conditii determinate.

În literatura de specialitate, "economia de îndatorare" se considera a avea la baza creditul bancar si implicit finantarea indirecta a agentilor economici prin participarea intermediarilor financiari (bancari si nonbancari). În acest caz, mecanismul de finantare a economiei apare, în prim plan, ca un mecanism de creditare bancara, iar lichiditatea sistemului bancar devine conditia indispensabila a functionarii acestuia. Caracteristicile sale de functionare sunt imprimate de esenta si principiile relatiilor de credit, în care transferul resurselor banesti are caracter temporar si priveste numai dreptul de folosinta, în schimbul obtinerii de catre creditor a unui venit fix (dobânda), pe lânga restituirea sumei împrumutate, la termenul convenit, din partea debitorului.

În buna masura, finantarea economiei prin îndatorare presupune redistribuirea temporara a disponibilitatilor banesti acumulate prin economisire sau degajate din circuitul economic, ele apartinând diverselor persoane fizice sau juridice, dar fiind preluate si plasate de intermediarii financiari catre agentii economici care înregistreaza deficite sau goluri de resurse banesti, fara a se majora dimensiunile masei monetare aflate în circulatie. În aceasta masura, se poate admite ca intermediarii financiari apar doar ca mijlocitori ai transferului excedentelor pentru acoperirea deficitelor între operatorii economici fara a provoca creatia monetara suplimentara

Totusi, functionarea mecanismului finantarii economiei prin îndatorare include posibilitatea cresterii, chiar nejustificate, a masei monetare si pericolul inflatiei, prin natura raporturilor dintre intermediari (banci comerciale) si banca de emisiune, având în vedere si caracterul de bani de credit al monedei folosite în prezent. Din acest unghi de analiza, în aprecierea impactului produs apare relevanta si necesara distinctia între intermediarii financiari bancari si cei nonbancari. Astfel, în cazul intermediarilor din a doua categorie, reglarea fluxurilor banesti de împrumut limiteaza sumele transferate la dimensiunile celor pe care acestia reusesc sa le mobilizeze, redistribuindu-se doar parti din masa monetara existenta în economie, constituite ca excedente preluate de la agentii care le detin si plasate celor care au nevoi (deficite) de acoperit, fara a se putea implica si creatia monetara. Dar, partea covârsitoare a finantarii economiei prin îndatorare se realizeaza prin intermediul sistemului bancar, respectiv prin mecanismul creditarii bancare, ce presupune, de regula si participarea bancii de emisiune. În aceste conditii, pe lânga redistribuirea de excedente monetare existente, în acordarea de credite catre agentii economici este implicata si creatia monetara, având în vedere ca bancile comerciale pot obtine la rândul lor credite de refinantare de la banca de emisiune, iar mecanismul emisiunii este interconectat cu cel al operatiunilor de creditare a economiei. Corelarea dimensiunilor ofertei de masa monetara cu cele ale cererii de moneda, justificata de evolutia economiei reale, depinde în mare masura de functionalitatea mecanismului finantarii prin îndatorare si implicit a celui financiar-monetar (global), justificând ca absolut necesara preocuparea bancilor, în primul rând a bancii centrale, pentru prevenirea supracreditarii sau subcreditarii economiei.