Structura sistemelor bancare

Structura sistemelor bancare

In principalele tari dezvoltate, sistemele bancare sunt eterogene, respectiv, cuprind o diversa tipologie de banci, dar manifesta tendinta de uniformizare in contextul procesului de globalizare financiara.

Din punct de vedere al organizarii activitatii bancare si al gradului de specializare este posibila stabilirea unei distinctii intre doua tipuri de sisteme bancare:

sisteme bancare ale Europe 626f51g i continentale, putin specializate si care functioneaza dupa modelul bancii universale;

modelul american, aplicat si in Japonia, bazat pe principiul unei specializari stricte a institutiilor bancare.

Modelul bancii universale este predominant in Europa continentala. O banca universala poate fi prezentata ca o institutie care ofera o gama larga si completa de servicii financiare: acorda credite, colecteaza depozite, gestioneaza mijloacele de plata, realizeaza plasamente in titluri si participatii la capitalul intreprinderilor.

Modelul bancii universale s-a impus in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, perioada in care bancherii au angajat bancile in activitati diverse si in special in operatiuni internationale.

Datorita integrarii financiare avansate, principiul bancii universale s-a raspandit cu usurinta, Germania putand fi citata pentru dezvoltarea celui mai complet si dezvoltat model de banca universala. In Franta, cele mai vechi institutii bancare, precum Credit Lyonnais, Banque Nationale de Paris si ~ociere Generale au fost inf1intate si organizate dupa acest model.

In SUA principiile bancii universale s-au aplicat pana la reformele bancare ce au urmat crizei din anii '30. Prin cadrul legislativ introdus in 1933 (Glass-Stegal Act) s-a produs o separare functionala si geografica a activitatii bancare, iar bancile comerciale (de depozit) si-au delimitat activitatea fata de bancile de afaceri (de investitii). Mai recent, in 1993, prin Banking Act, bancilor americane li se interzice implantarea simultana de sucursale in celelalte state federale.

Specializarea bancilor impusa prin reglementari a antrenat o importanta fragmentare a sistemului bancar american, caracterizat printr-un numar foarte mare al institutiilor si organismelor de credit (24000 in anul 1995, de 40 de ori mai mult decat nivelul inregistrat intr-o tara europeana). In acelasi an, in Germania functionau 3500 de institutii, iar in Franta 600. Referitor la acest aspect, ca tendinta generala se manifesta diminuarea numarului de organisme bancare si de credit. Ca urmare a crizelor bancare, din anii '90, si respectiva [alimentelor bancare, numarul institutiilor bancare s-a diminuat cu 43% in Franta, 35% in Germania, 81 % in Suedia si 34% in SUA.

Se poate aprecia ca, in prezent, are loc un proces de flexibilizare a legislatiei, intalnit in sistemele bancare specializate, incepand cu Marea Britanie (in anul 1986) si ulterior cu SUA ceea ce favorizeaza procesul de creare a unor mari banci univers ale, ca urmare a operatiunilor de fuziune si absorbtie.

In Europa, prin Directivele bancare, li se acorda bancilor posibilitatea de a avea un camp larg de activitate, mergand de la autorizarea operatiunilor pe piata de capital, precum in cazul Frantei, Italiei, Spaniei, Portugaliei, Greciei, pana la patrunderea pe piata asigurarilor, in cazul Germaniei si Frantei.

Analiza comparativa cantitativa a sistemului bancar european cu cel american evidentiaza urmatoarele aspecte: suma activelor bancare ale Frantei si Germaniei depasesc o treime din activele bancilor americane; ponderea sistemelor bancare ale celor 15 tari membre ale Uniunii Europene reprezinta 40% din activele bancare mondiale; rolul bancilor in economie este sporit in Europa, unde in anul 2004, raportul dintre active le bancare si PIB reprezenta 176% in Europa, comparativ cu 69% in SUA.

Analiza sistemelor bancare pe cele 4 tipuri de institutii: banci comerciale, banci mutuale, case de economii si institutii specializate, evidentiaza urmatoarele aspecte :

Tabel 5.4. Structura principalelor sisteme bancare

ponderea bancilor comerciale-este importanta intr-un numar mare de tari: Marea Britanie (61,4%), Franta (58%), Japonia (47%), SUA (76%), Italia, Grecia;

rolul caselor de economii este important in Germania (36%) si Japonia (13%) unde si bancile cooperatiste detin un rol insemnat (15% in Germania, 20% in Japonia, 35,9% in Marea Britanie);

institutiile specializate prezinta diferentieri de la o tara la alta, in sensul ca bancile ipotecare au o pondere sporita in Marea Britanie, Irlanda si Germania, iar serviciile financiare ale Postei detin o pozitie importanta in Franta, Japonia si Germania.

Structura capitalului reprezinta un criteriu in functie de care pot fi distinse: banci cu capital public, cu pondere de 0% in Marea Britanie, 50% in Germania si 60% in Italia si banci cu capital majoritar de stat in Grecia si Portugalia. In Belgia si Olanda cea mai mare pondere o detin bancile cu capital privat.

Din punct de vedere al statutului juridic al bancilor, complexitatea care se intalneste in cazul Germaniei, poate constitui un obstacol in operatiunile de restructurare si privatizare, precum si in operatiunile de rascumparare sau fuziune cu institutii private.

Studiile realizate asupra sistemelor bancare din tarile dezvoltate evidentiaza ca, in prezent, bancile se indreapta catre modelul bancii comerciale cu actionariat privat.