Trezoreria întreprinderii si fluxurile de trezorerie
În urma celor prezentate mai sus, trezoreria se poate defini într-o acceptiune globalā ca diferentā între activele si datoriile ale câror lichiditate si exigibilitate sunt imediate.
Considerām cā aceste definitii privesc trezoreria ca pe un indicator static (calculat pe baza datelor din conturile anuale sau pe baza a douā bilanturi financiare succesive), si nu ca pe o componentā dinamicā a sistemului informational economic al unui agent economic, în care pe primul loc trebuie sa stea valoarea zilnicā a acestui indicator, însotitā de tablouri de bord, scadentare si tablouri pr 434w2218e evizionale pe baza cārora sā se poatā lua decizii de efectuare a plātilor curente fatā de terti, de procurare a mijloacelor bānesti, de finantare a noi obiective de investitii si de plasament pe piata financiarā, de capital sau monetarā.
Elemente de lichiditati ale agentilor economici
Sarcina de bazā a trezoreriei într-o întreprindere angajatā într-un sistem complex de raporturi economice si financiare este de a asigura lichiditātile necesare tuturor obligatiilor bānesti si un echilibru financiar corespunzātor. Literatura de specialitate defineste lichiditātile ca fiind numerarul sau alte valori asimilate si toate valorile care, prin natura lor, sunt imediat convertibile în bani, pentru valoarea lor nominalā. In acest caz, lichiditātile întreprinderii includ, pe Iângā numerarul din casierie, disponibilul din conturi la banci sau alte organisme financiare si valorile de încasat.
Am vâzut deja cā, în sens restrâns, disponibilitâtile sunt formate din disponibilitāti la bancā, în numerar, acreditive în lei si în devize, carnete de cecuri cu limitā de sumā, iar în sens mai extins, se includ alâturi de disponibilitâti si titlurile de plasament susceptibile de a se transforma în disponibilitāti.
Potrivit Regulamentului de aplicare a Legii contabilitātii nr. 82/1991 în România, lichiditâtile includ urmātoarele elemente de trezorerie: numerarul în lei si în devize din casieria unitātii patrimoniale; disponibilul în conturi la bânci sau la alte institutii financiare, în lei si în devize; carnetele de cec cu limitā de sumā; acreditive în lei si în devize; avansurile de trezorerie; valorile de încasat, elemente patrimoniale de trezorerie sub formā de cecuri si efecte comerciale primite de la plātitori.
a. Numerarul în lei si în devize din casieria unitātii patrimoniale este reprezentat de banii lichizi de care dispune unitatea la un moment dat si prin intermediul cārora se fac operatiuni de plāti cu persoane fizice si juridice sau la care se adaugā lichiditati ca urmare a încasārilor efectuate. Ansamblul operatiunilor cu numerar, efectuate pe bazā de documente justificative, se trece zilnic în registrul de casā care oferā imaginea tuturor încasarilor, plātiIor si a soldului de casā la sfarsitul zilei. Realizarea decontārilor între persoane juridice prin intermediul numerarului prezintā avantaj ele rapiditâtii si sigurantei în efectuarea operatiunilor (pentru furnizori), dar si dezavantajele utilizārii unui volum mare de lichiditati si nesigurantei transferului fizic, la care se adaugā aspectele privind indisciplina financiara în operatiunile de încasāri si plāti.
b. Disponibilul în conturi la bānci sau la alte institutii financiare, în lei si în devize, este reprezentat de bani scriptici, prin intermediul cārora se fac operatiuni de plāti prin virament bancar cu persoane fizice si juridice. In totalul operatiunilor de plāti, aceasta formā de decontare are ponderea cea mai mare. Disponibilitatile din conturile bancare pot lua si forma depozitelor la termen, care reprezintā, în fapt, o imobilizare a acestora pentru o anumita perioada, de regula pâna la un an, în schimbul unei dobânzi superioare celei obtinute pentru disponibilul din conturile la vedere. În activitatea de gestiune a trezorerie trebuie sā tinem cont de faptul cā depozitele la termen, odata constituite, nu pot fi utilizate decât prin renuntarea la dobânda la termen, în favoarea dobânzii la vedere.
c. Carnetele de cecuri cu limitā de sumā constituie o categorie aparte de mijloace bānesti sub forma unor documente de valoare (cecuri) care se utilizeazā pentru plata unor categorii de prestāri de servicii sau achizitii de materiale. Acestea se alimenteazā la cererea expresā fācutâ bāncii de cātre titularul de cont, pe baza cāreia se transferā disponibilul din contul curent într-un cont separat si se elibereazā un carnet de cecuri pentru suma corespunzātoare. Dupā completarea si emiterea cecului de cātre titular, beneficiarul plātii se prezintā cu borderoul cecurilor de încasat la banca sa, unde le depune spre încasare. La rândul sau, banca beneficiarului prezintā spre compensare bâncii emitentului valoarea cecului, care va debita contul clientului sāu.
d. Acreditive în lei si în devize sunt mijloace bānesti aflate într-un cont separat de contul curent, deschis la dispozitia unui furnizor si din care se fac plati numai catre acesta pe mâsurā ce justificā livrarea de bunuri si/sau prestarea servicii în cantitâtile, sortimentele si calitile prevazute. Astfel, în baza unuicontract încheiat între furnizor si client, viramentul cātre furnizor se face imediat dupā ce acesta prezintâ la bancā documentele justificative si se verifica respectarea conditiilor stabilite la deschiderea acreditivului. Pentru agentul economic care constituie acreditivul, apare ca principal dezavantaj faptul cā sumele respective nu sunt purtātoare de dobândā si nu sunt la dispozitia sa decât in cazul anularii acreditivului. În schimb, pentru furnizor, acreditivul constituit în favoarea sa asigurā rapiditatea, certitudinea si siguranta decontārilor.
e. Avansurile de trezorerie reprezintā mijloacele bānesti acordate diferitelor persoane fizice si juridice, care sunt împuternicite sā utilizeze aceste sume pentru efectuarea de plāti în interesul societātii respective. O particularitate a acestei categorii de lichiditāti constā în faptul cā sumele apar în contul titularilor de avansuri din momentul avansārii pânā în momentul în care se deconteazā pIātile fācute.
f. Valorile de încasat sub forma cecurilor si efectelor comerciale primite de la plâtitori si pāstrate pâna la scadentā sau remise bāncii spre scontare înainte de termenul scadent, contra unui scont. Ele sunt valori financiare ce se includ în categoria lichiditātilor si nu în cea a creantelor, datoritā posibilitātii de a fi imediat transformate în disponibilitati.
Activitātile de exploatare derulate de un agent economic pun un accent deosebit pe o gestiune eficientā a elementelor de lichiditāti în vederea asigurârii unei continuitāti a operatiunilor de încasāri si plāti. In economia de piatā, latura cea mai semnificativā si vizibilā pentru fiecare entitate economicā este capacitatea sa de platā, adicā posibilitatea acesteia de a-si onora obligatiile la scadentā. In acest sens, necesarul de resurse materiale, umane si de altā naturā trebuie modelat în functie de posibilitatile sale de a asigura echivalentul bānesc si de a stinge obligatiile fatā de terti.
Astfel, ansamblul metodelor si tehnicilor de gestionare a lichiditatilor nu trebuie asociat responsabilitātilor unui casier, care înregistreazā încasāri si face plāti, deoarece ele sunt mult mai ample si impun gasirea unor solutii la probleme cum sunt:
- evaluarea riscurilor generate de încasārile existente si determinarea nivelului optim de lichiditâti pe care unitatea ar trebui sā le detinā;
- descoperirea actiunilor ce trebuie întreprinse pentru accelerarea încasārilor si selectarea comportamentului cel mai eficient în efectuarea plātilor;
- gasirea celor mai economice mijloace pentru a echilibra încasārile si platile;
- deciderea plasamentelor sau a împrumuturilor de efectuat în termen scurt.
In ceea ce priveste gestiunea lichiditātilor, existā douā categorii de costuri, si anume: cele generate de lipsa de lichiditāti si cele datorate existentei unui surplus de lichiditāti.
Lipsa lichiditātilor poate avea drept consecinte imediate: pierderea oportunitātii de a face achizitii în conditii optime; deteriorarea imaginii societatii pentru eventualele întârzieri la platâ, obligativitatea de a contracta împrumuturi pe termen scurt etc. Toate aceste consecinte atrag costuri a cāror mârime este greu de stabilit, pentru ca nu pot fi evaluate eu exactitate. Detinerea de lichiditāti peste necesarul curent al societatii atrage costuri de altā naturā, cum sunt:
- pierderea eventualelor dobânzi sau beneficii ce s-ar fi putut obtine prin investirea sumelor respective în activitâti productive sau în diferite plasamente;
- detinerea unui volum important de lichiditāti face întreprinderea vulnerabilā la instabilitatea monetara si la modificārile de paritate între monede.
Trebuie subliniata ideea conform cāreia, în gestionarea lichiditātilor, este esential sâ se gāseascā acel volum al lichiditātilor pentru care suma celor doua categorii de costuri este minimā. Astfel, în conditiile unei gestiuni eficiente a factorilor de productie si a unei inflatii târâtoare sau moderate, între lichiditatile de care dispune o societate si rentabilitatea economicā poate apārea atât o relatie de interconditionare, cât si o relatie de incompatibilitate.
Relatia de interconditionare se explicā prin faptul cā profiturile suplimentare (I) obtinute prin cresterea rentabilitātii pot fi repartizate (II) pentru finantarea de noi investitii si pentru alte destinatii, asa cum se observā din figura de mai sus. Modernizarea si remunerarea suplimentarā a factorilor de producie prin investitiile (III) realizate si prin reproductia largitā a factorilor de productie vor genera o accelerare a vitezei de rotatie a capitalurior (IV), care va duce în final la o crestere a lichiditâtilor (V) si din nou la un profit suplimentar (I) pentru societatea comerciala.
Relatia de incompatibilitate indica faptul ca rentabilitatea certificata de marimea profitului contabil constitue un indicator static, in timp ce lichiditatile sunt rezultatul derularii fluxurilor financiare in dinamica. In plus, profitul contabil nu reflecta doar cifra de afaceri incasata, ci si diferenta favorabila a stocurilor, a lucrarilor sau a serviciilor facturate sau valorilor potential realizabile, ceea ce duce la situatii in care societati ce inregistreaza in bilantul contabil rezultate favorabile nu au in acelasi timp si o trezorerie pozitiva, aceasta din urma depinzand de variatiile necesitatilor de finantare si de variatile termenelor de scadenta a incasarilor si platilor.
In urma celor prezentate mai sus rezulta ca starea de lichiditate a intreprinderii implica rentabilitate, dar ca rentabilitatea nu implica intotdeauna lichiditate.
|
