VENITURILE
1. Continutul si constituierea veniturilor
Bunurile realizate din activitatea economica se vand si se cumpara prin intermediul pietei. Astfel marimea veniturilor se afla in relatie directa cu piata.
Mecanismul constituirii veniturilor in economia cu piata concurentiala, precum si dimensiunea lor sunt influentate de un sistem de factori economici, tehnico - stiintifici, ecologici, socio- culturali, ceea ce determina inegalitati intre venituri, cat si in interiorul fiecarei grupe de venit.
Veniturile obtinute se repartizeza intre toti membrii societatii, prin doua mecanisme interdependente:
repartitia functionala sau primara (distribuirea)
repartitia secundara sau derivate (redistribuirea)
Repartitia functionala sau primara (distribuirea) reflecta impartirea valorii adaugate intr-un interval de timp intre detinatorii factorilor de productie, constituindu-se astfel veniturile functionale (primare) sub forma de:
salariu ce revine propietarului fortei de munca;
profit ce revine posesorului de capital tehnic utilizat cu un anumit risc in cadrul intreprinderii;
dobanda ce revine detinatorului de capital banesc imprumutat;
renta ce revine propietarului funciar pentru terenul inclus in activitatea economica respectiva.
Repartitia secundara sau derivata (redistribuirea) reflecta continuarea impartirii veniturilor primare in ansamblul societatii, intr 939m1222j e membrii acesteia, prin intermediul agentului economic specific numit administratii, mai ales adminstratiile publice.
Redistribuirea duce la constituirea veniturilor secundare prin operatiuni de:
prelevare - parti din veniturile primare preluate de administratiile publice, de obicei cu caracter impus, pentru a satisface nevoi in sectoare sociale utile dar care nu au resurse suficiente.
transferuri - treceri de venit de la anumiti posesori la diversi beneficiari fara contraprestatie, in scopul stimularii activitatii sau al atenuarii efectelor sociale ale modificarilor economice de structura.
2. Salariul
Salariul este un venit ce recompenseaza munca depusa, adica pretul muncii inchiriate si utilizate de un intreprinzator pe baza de contract. Tinand seama de faptul ca orice activitate se concretizeaza in final in bunuri economice, care se transforma in bani, in venit, prin intermediul pretului la piata, iar acest venit se distribuie tuturor celor ce au contribuit la obtinerea lui, rezulta ca salariul reprezinta venitul care se incaseaza de cei ce si-au adus aportul la crearea bunurilor economice respective.
Tinand seama de faptul ca desfasurarea oricarei activitati economice presupune utilizarea factorului de productie, munca, rezulta ca salariul reprezinta un cost, o parte indispensabila a costului total al bunului economic produs.
Prin combinarea acestor doua acceptiuni ale salariatului au fost definiti mai multi termini derivati ca: salariul direct, salariul indirect, salariul de baza, salariul net, salariul brut, salariul colectiv, salariul social, salariul minim, salariul mediu.
Salariul nominal reprezinta suma de bani pe care o primeste angajatul pentru munca prestata.
Salariul real reprezinta cantitatea de bunuri economice care pot fi achizitionate cu salariul nominal. Este influentat de salariul nominal si de pretul bunurilor in consum.. Salariul real exprima puterea de cumparare a salariului nominal.
Teoriile moderne ale salariului includ teoria productivitatii marginale (sustine ca antreprenorii vor cumpara forta de munca numai daca salariul este mai mic decat produsul marginal al unei unitati suplimentare de munca utilizate, in timp ce posesorul urmareste, prin angajare, sa realizeze avantajul personal net maxim, salariul fixandu-se in functie de raportul dintre cererea si oferta de munca) si teoria negocierii (sustin ca salariile sunt decise prin negicierea intre doua grupuri de interese: sindicatele si organizatiile patronale.).
Teoriile privind salariul trebuie sa favorizeze intelegerea marimii si dinamicii salariului. Marimea salariului oscileaza in timp si spatiu intre doua limite: minima (este data de costul fortei de munca corespunzator unui anumit nivel al devzoltarii economico-social a unei tari) si maxima (este data de totalitatea venitului net permis de dezvoltarea economico-sociala a unei tari).
Marimea efectiva a salariului mediu se situeaza intre aceste doua limite posibile si este determinata de actiunea sistematica a mai multor factori, apreciati la nivelul indivizilor, al firmelor si al economie nationale. Asemenea factori sunt: economici, sociologici, culturali.
Diferentierea salariilor insemna ecartul intre salarii, existent in mod obiectiv, datorita calificarii diferite a oamenilor si sanselor variate de fructificare a capitalului uman de catre diversii utilizatori.
Tendinta de apropiere intre salarii inseamna tendinta de egalizare alor, determinate de educatia permanenta a fortei de munca, de apropierea conditiilor de pe piata muncii, de evolutia fara scaderi ingrijoratoare a salariilor.
In cazul monopolului bilateral, marimea salariului se negociaza intre monopolul sindicatului si patronat, aflat in situatia de monopson.
Formele de salarizare sau sistemele de salarizare reprezinta ansamblul metodelor, tehnicilor, regurilor, principiilor pe baza carora se stabileste legatura intre dimensiunea rezultatelor unei entitati economico-sociale, obtinute prrin munca depusa de angajati si marimea parti din aceste rezultate, sub forma baneasca, ce se distribuie angajatilor respective.
In economia de piata concurentiala se practica multiple forme de salarizare, exprimand in esenta: salarizarea in regie, salarizarea in accord si salarizarea mixta.
Salarizarea in regie inseamna retrbuirea angajatilor pe baza timpului de lucru stipulat in contractul de munca.
Salarizarea in accord inseamna retribuirea angajatilor pe baza rezultatelor ce se obtin in munca, concretizate in bunuri materiale, servicii, informatii, operatii, stipulate in contractul de munca.
Salarizarea mixta inseamna retribuirea salariatilor pe baza unei unitati de timp (de obicei o zi de lucru) si a indeplinirii anumitor conditii tehnico-stiintifice, tehnologice, ecologice sau manageriale, concretizate in diverse bunuri economice, apreciate cantitativ si calitativ. Astfel, aceata forma de salarizare imbina elementele salarizarii in regie si in acord.
Dezvoltarea si modernizarea economico-sociala in corelatie cu perfectionarile institutional-juridice determina in mod firesc trecerea dincolo de civilizatia salariului despre o civilizatie a veniturilor.
3. Profitul
Caracteristica esentiala a oricarei activitati economice o constituie rationalitatea, pusa in evidenta de notiunea de profit.
Teoria si practica economica au asimilat treptat notiunea de profit, fara a se realize insa o acceptiune universala si imuabila. De aceea, se intalnesc mai multe acceptiuni, unghiuri in analiza si aprecierea profitului.
Un prim sens de abordare a profitului are caracter depreciativ, formulandu-se opinia potrivit careia profitul este considerat un avantaj dobandit, un castig insusit de o persoana fizica si/sau juridical, fara sa contribuie intr-un fel la obtinerea acestuia. Se ajunge chiar la aprecierea persoanei care isi insuseste acel venit, ca fiind un parazit social. Astfel s-a formulat notiunea de profit nelegitim, illegal, necuvenit. Printre actiunile care favorizeaza obtinerea unui astfel de profit se remarca: marirea nejustificata a preturilor de vanzare, in conditiile unui numit tip de concurenta imperfecta; insusirea unor venituri fara efort propriu, generate de dezechilibre economico-financiare, cum ar fi inflatia; diminuarea cheltuielilor pentru protectia, conservarea sau ameliorarea mediului ambient; evaziunea fiscala .
Un alt sens de abordare a condus la aprecierea profitului ca un venit ce se obtine dintr-o activitate economica perfectionista si modernizata prin eforturile creatoare proprii ale firmelor. Prin actiuni si masuri economice, tehnico-stiintifice sau marginale, firmele realizeaza venituri pe care le insusesc sub forma de profit legitim (este stimulat prin actiuni proprii intreprinzatorilor ca: modernizari si retehnologizari; amelioarea performantelor bunurilor economice; organizarea stiintifica a productiei si muncii; intarirea motivatiei activitatii economice.
Tinand seama de acest sens de abordare, care conduce la intelegerea profitului ca un venit fundamental legitim, ca factor de progres, vom trata in cotinuare profitul din unghiul genezei si al destinatiei sale legate de riscul asumat, acceptiune care este larg raspandita in teoria si practica economica anglo-saxona, si de capacitatea de inovare manageriala.
In conditiile economiei cu piata concurentiala, rationalitatea economica si profitul care o releva sunt insotite invitabil de incertitudine si risc.
Astfel, riscul de marketing sau in cercetarea pietei consta in faptul ca intreprinzatorul este amenintat de pericolul ca bunul cereat de intreprinderea sa ni se va vinde.
Riscul de restructurare tehnologica este generat mai intai de uzura morala a capitalului fix, care face ca un echipament, instalatie sau utilaj sa devina neeconomic, inainte de a fi complet uzat fizic, intrucat alte asemena elemente de capital fix noi, create mai eficient, le inlocuiesc.
Riscul financiar, juridic si politic deriva din faptul ca afacerea economica este obiectiv conditionata in present, in proportii crescande, de incertitudinile de pe piata titlurilor de valoare, de sensibilitatea fenomenelor juridice si politice, de la care nimeni nu se poate sustrage.
Profitul constituie, totodata, recompense intreprinzatorului pentru riscul pierderii capitalului propriu.
Rezulta ca profitul sub aspectul economic se particularizeaza fata de celelalte venituri ale factorilo de productie, prin cateva caracteristici semnificative cum sunt:
Asemenea caracteristici arata ca profitl se afla in relatie intima cu riscurile generate de schimbarile ce scapa de sub control in domeniul cererii si al venitului disponibil, ca si in cel al ofertei, riscuri ce afecteaza substantial activitatea economica si sporesc rolul inovatiei manageriale in lumea afacerilor.
Formele si functiile profitului sunt profitul contabil si profitul economic.
Profitul contabil este diferenta dintre pretul de vanzare si costul total de productie (acest cost cuprinde costurile de fabricatie si costurile de productie). Profitul contabil se poate calcula ca profit brut (incluzand impozitul) si profitul net (deducandu-se impozitul).
Profitul economic este diferenta dintre venitul total al intreprinderii si costurile oportunitatii tutuor factorilor de productie (intrarilor) utilizati de aceasta intr-o anumita perioada de timp.Acesta include salariul intreprinzatorului; profitul normal (reprezinta un profit minim, acceptabil pentru capitalul investit); substituentele de renta ( acestea sunt profituri anormale, care exced profitul normal si de care beneficiaza un anumit intreprinzator in mod temporar) si rentele de monopol (sunt rente economice pe care le obtin intreprinzatorii capabili sa-si asigure succesul in lupta de concurenta cu partenerii din industrie, beneficiind de anumite pozitii de exclusivitate.
Marimea si componentele profitului economic releva ca el este o recompensa importanta pentru cresterea riscurilor neasigurabile. Formarea lui constituie dovada viabilitatii intreprinderii si a capacitatii ei de a se dezvolta in continuare in accord cu exigentele pietei concurentiale.
Functiile principale ale profitului pot fi sistematizate astfel: profitul motiveaza intreprinderea in desfasurarea activitatii sale; profitul permite cresterea, modernizarea si dezvoltarea economica prin folosirea lui ca principala sursa a investitiilor; profitul releva eficienta activitatii; profitul are o importanta functie sociala.
Functiile profitului sunt, deci, de a rasplati factorul capital ethnic pentru asumarea riscurilor,de a fi orientat spre domeniile unde se dovedeste cea mai inalta eficienta.
Cercetarea functiilor profitului ne poate conduce la intelegerea mai complexa a conceptului de profit si profitabilitate. Luand in calcul faptul ca profitul, ca expresie a rationalitatii economice, este compatibil cu rationalitatea sociala, inseamna ca pe baza lui se pot influenta dezvoltarea activitatilor economice si functionarea activitatilor noneconomice necesare oricarei tari (sociale, culturale, educationale, de asistenta sanitara, artistice), adica progresul social general.
Iata de ce o economie profound umanizata presupune o compatibilitate directa intre profitul in sens strict economic si profitul in sens cultural-educational uman, cel din urma fiind o premisa fundamentala pentru ca libera initiative sa aiba realmente suportul necesar progresului prin om si pentru om.
3.1. Rentabilitatea firmei si factorii care o determina
O firma desfasoara activitate rentabila atunci cand obtine profit, adica are incasari mai mari decat costul total de productie.
Rentabilitatea este o forma a eficientei ce se concretizeaza in capacitatea firmei de a utiliza frontiera posibilitatilor de productie, in interes propriu.
Rata profitlui exprima marimea relativa profitului, calculata ca un raport procentual intre masa pofitului si un termen de referinta corespunzator, care reflecta efortul depus in scopul obtinerii profitului. Astefel se pot folosi:
In conditiile economiei cu piata concurentiala, maximizarea ratei profitului este criteriul esential al deciziilor firmei de a face cheltuieli pentru dezvoltarea, mentinerea sau restrangerea unei activitati economice. In acest scop, intreprinzatorul are posibilitatea sa actioneze, in primul rand, asupra volumului productiei, pentru a gasi acele dimensiuni ale cantitatii de bunuri economice care sa maximizeze incasarile totale, minimizand, in acelasi timp, costurile totale. Productia care maximizeaza profitul este productia ce se situeaza la nivelul la care asigura egalitatea venitului marginal cu costul marginal.
Pragul minim de rentabilitate este dat de egalitatea dintre volumul incasarilor firmei din activitatea depusa si volumul cheltuielilor efectuate pentru obtinerea incasarilor respective.
Factorii mai relevanti care influenteaza rata rentabilitatii pot fi grupati in: factori care tin indeosebi de productie (volumul si calitatea bunurilor economice create de firma, marimea capitalului tehnic folosit pentu producerea bunurilor economice si viteza de rotatie a lui, structura bunurilor economice); factori care tin indeosebi de pret (nivelul pretului de vanzare al bunurilor economice, volumul incasarilor realizate, modul in care se impart incasarile din vanzarea bunurilor economice, intre posesorii factorilor de productie care au contribuit la obtinerea lor) si factori care tin indeosebi de cost ( nivelul si structura, gradul de minimizare a costului in cadrul firmei).
Rentabilitatea reprezinta eficienta activitatii economice apreciata din perspective intregului sistem de factori de productie utilizati si consumati pentru producerea si desfacerea bunurilor economice intr-o anumita perioada.
Studiul de rentabilitate pentru fundamentarea activitatii economice implica intocmirea unor lucrari financiare adecvate cum ar fi: elaborarea unui bilant de pornire, estimarea vanzarilor periodice, anticiparea situatiei profiturilor si pierderilor, anticiparea fluxurilor monetare si reale.
Importanta ratei rentabilitatii pentu firma este deosebit de mare si se manifeasta concomitant pe mai multe planuri.
Falimentul este institutia economiei cu piata concurentiala prin care sunt indepartati din campul actiunii economice subiectii necompetitivi, incapabili sa se adapteze starilor mereu schimbatoare de realitati economice.
4. Dobanda
Dobanda in sens larg inseamna venitul sau remunerarea unui capital antrenant intr-o activitate economica oarecare, cu risc normal in raport cu capitalul respective avansat. Ea se justifica prin serviciul obisnuit adus de un capital folosit in conditii normale, iar cand utilizarea capitalului are loc in conditii de risc, acesta se acopera prin plati suplimentare ce maresc suma incasata de propietar, utilizandu-se termenul de falsa dobanda.
Dobanda in sens restrans reprezinta venitul sau remuneratia capitalului imprumutat, respective rasplata primita sau platita pentru utilizarea sumeleor cedate de un timp determinat. Conceptul de dobanda a aparut cu aceasta acceptiune, in conditiile in care creditul avea ca destinatie consumul.
Marimea dobanzii se calculeaza prin masa si rata dobanzii. Masa este marimea absoluta a dobanzii, iar rata dobanzii este marimea ei relativa (d') si se calculeaza ca raport procentual intre masa dobanzii (D) si capitalul utilizat in conditii normale (Cr).
d' = D/Cr*100
Dobanda este cunoscuta ca dobanda simpla si dobanda compusa. Dobanda simpla (Ds) se calculeaza ca produs intre marimea creditului (Cr), rata dobanzii (d') si timpul pentru care se calculeaza (n). Ds = Cr*d'*n - se utilizeaza foarte rar.
Dobanda compusa (Dc) rezulta din diferenta intre suma ce revine propietarului dupa n ani (Sn) si creditul acordat (Cr). Dc = Sn-Cr, iar Sn = So(1+d')-So, D = Sn-So.
Factorii care determina cresterea ratei dobanzii, pe termen lung, sunt: cresterea costurilor serviciilor, emigrarea capitalurilor flotante si a capitalurilor speculative, marimea inclinatiei spre investitii datorita aparitiei de noi nevoi economice, convulsiile sociale si conflagratiile militare.
Factorii care determina reducerea ratei dobanzii, pe termen lung, sunt: sporirea generala a economiilor, diminuarea relative a productivitatii capitalului, politicile antiinflationiste, cresterea gradului de autofinantare a intreprinderilor pe baza unei parti din profit.
5. Renta
Renta etste o forma de venit care a aparut in legatura cu factorul de productie pamant. In teoria economica s-au conturat de-a lungul timpului mai multe abordari privind renta. In acest sens , se detaseaza gandirea clasica si teoria moderna asupra rentei.
Renta in gandirea clasica reprezinta venitul factorului de productie pamant si care este insusit de propietarul solului de la fermier. Astfel, au fost renta diferentiala (in sens classic, este venitul obtinut de catre posesorii acelor terenuri pe care se obtine o productivitate a factorilor superioara celei de pe terenul marginal) si renta absoluta (reprezinta acel venit pe care il obtine in mod normal propietarul oricarui teren atras in activitatea economica).
Renta in teoria economica moderna are sensul consacrat de scoala neoclasica, in special prin Vilfredo Pareto, care aprecia ca renta poate obtine posesorul oricarui factor de productie a carui oferta este inelastica, sau perfect inelastica la prêt.
In conditiile contemporane, renta are o acceptiune foarte cuprinzatoare, incluzand mai multe forme de venit clasice sau traditionale. Astfel, pot fi: rente ale bunurilor oferite de natura (renta miniera,renta pe terenurile de constructie, renta funciara); renta pentru capitalurile produse de om; renta de abilitate (revine posesorilor unor calitati profesionale de exceptie); rente ale producatorilor (insusite de acei ofertanti care intalnesc pe piata conditii de vanzare mai bune decat anticiparile facute); renta consumatorului (apare atunci cand pe piata preturile bunurilor sunt mai mici decat programul de cumparare si anticiparile consumatorului); renta in general (sunt orice plati pentru a accede la folosirea unor factori de productie unici sau de calitate cu totul exceptionala.
6. Pretul pamantului
Pamantul , in economia de piata concurentiala, indiferent de destinatiile sale, este obiect al vanzarii-cumpararii, al tranzactiilor pe o piata specifica, piata funciara. Acesta piata dipune de mai multe reglementari din partea autoritatilor publice, avand in vedere rolul economic ridicat si importanta strategica a factorului de productie pamant.
Pretul pamantului este rezultatul confruntarii cererii si ofertei de pamant, dar nivelul sau este influentat de numerosi factori economici ca: marimea rentei pe care o aduce terenul (pretul de oferta al pamantului este in fond reprezentat de renta capitalizata la sfarsitul zilei;rata dobanzii; marimea diferentei dintre pamantul capital si pamantul materie naturala; posibilitatile de folosire alternative a solului; posibilitatile terenurilor de a-si schimba pozitia fata de caile de comunicatie, pietele de aprovizionare si desfacere; raportul dintre cererea si oferta de produse agroalimentare.
In perioada actuala, sub influenta unor asemenea factori, pretul pamantului are o tendinta generala de crestere.
Studiu de caz
Rambursarea veniturilor
Compania Vodafone este cea mai mare comunitate mobile din lume, cu divizii in 27 de tari si retele parteneriale in alte 32 de tari.
In ultimii ani aceasta companie a avut o crestere puternica de clienti datorita ofertelor si serviciilor bine prestate pe plan international, dar mai cu seama pe plan national. Au castigat premii ca:
Directorul Ted Lattimore, cel care a preluat Vodafone din februarie 2000, isi desfasoara activitatea intr-un cadru organizat, sediul central fiind: Centrul International CDG Piata Charles de Gaulle nr 15, sector 1, cod 011857, Bucuresti.
Compania are peste 5000 de angajati, dintre care 2000 profesionisti de elita, repartizati in toata tara, in cele 400 de sucursale.
In present s-a estimate un numar de 6.735.094 clienti, reteaua acoperind 96% din populatie si 80% din teritoriul Romaniei.
Ted Lattimore urmareste maximizarea profitului si un echilibru al firmei, venind pe piata cu diferite oferte pentru consumatori. Cele mai bune oferte sunt in timpul sarbatorilor de iarna si in timpul sarbatorilor de Paste, care ofera posibilitatea clientului de a se bucura de un tariff mai redus la reteaua de telefonie mobile cat si de primire a unor minute sau mesaje gratuite nationale.
Compania primeste venituri din subventii de la stat si obtine venituri din vanzarea de bunuri economice (contracte la abonamente, telefoane mobile si cartele Vodafone), dar si din vanzari de factori de productie.
In acelasi timp compania trebuie sa plateasca impozite si taxe statului si anumite costuri cum ar fi: chirii, salarii, dobanzi, cheltuieli cu materii prime, materii auxiliare, combustibil, energie, amenzi, cheltuieli de protocol si alte costuri pentru serviciile factorilor de productie.
Prin operatiunea de vanzare - cumparare, precum si din alte operatiuni,se obtin veniturile, care sunt distribuite in cadrul acestei companii.
Venit = profit + salarii + dobanda + renta
In 2006 incasarile acestei companii au fost la nivel national de 70 milioane dolari, iar costurile de productie si distributie au fost de 45, 5 milioane dolari.
Profit = incasari - cheltuieli
Profitul brut al firmei a fost de 25,5 milioane dolari , iar cel net dupa platirea taxelor si impozitelor pe profit a fost de 18 milioane dolari.
Aflandu-se pe piata de oligopol acesta obine un profit ordinar, iar datorita eficientei utilizarii factorilor de productie obtine profitul legitim in urma perfectionarii si organizarii superioare a activitatii economice.
La obtinerea profitului contribuie si forta de munca ( salariatii ) pe care compania trebuie sa o plateasca, reprezenrind astfel un cost.
Indicele salariului real = indicele salariului nominal / indicele pretului bunurilor de consum * 100
Cheltuielile totale cu salariile au fost de 1,8 milioane dolari lunar, annual insemnand 21,6 milioane dolari. Salariul minim fiind de 300 dolari pentru 3000 de angajati, iar pentru cei 2000 de profesionisti de elita salariul este de 450 dolari pentru fiecare.
Andreea Voiculescu, salariat al companiei Vodafone Bucuresti primeste un salariu nominal de 450 $, platindu-si taxele si impozitele ramane cu un salariu nominal net de 414 $.
In cadrul lunii noiembrie 2006 angajata a obtinut sporuri si prime de 150 $, iar pentru timpul lucrat suplimentar inca 125 $.
Astfel ea obtine un castig nominal net de 689 dolari.
De asemenea compania cedeaza o parte din incasari creditorilor care detin capital si l-au imprimutat companiei.
Compania Vodafone este creditata de Banca Raiffaisen Bank si este asociata cu firma de electronice Nokia.
Anual Vodafone plateste firmei Nokia pentru serviciile prestate 5.5 milioane dolari., iar bancii Raiffaisen ii plateste dobanda, rata dobanzii stabilindu-se pe baza raportului dintre cererea si oferta de credite.
Dobanda simpla pe un an : d'= D / c * 100
Creditul oferi de catre Raiffaisen este de 5 milioane dolari, cu o rata a dobanzii de 55 %.
55 = D / 5000000 *100 rezulta D = 50000 * 55 rezulta D = 2750000
Dobanda pe un an este de 2.750.000
Pe o perioada indelungata, mai mare de un an, aplicam formula dobanzii compuse: D = C ( 1 + d' )n - C.
Pentru o perioada de 5 ani avem :
D = 5 ( 1 + 0.55 )5 - 5 = 5 * 8.94660 -5 = 43,73 milioane dolari
Marimea reala a ratei dobanzii se stabileste pe baza relatie : marimea nominala - rata inflatie .
Pentru obtinea incasarilor participa si propietarii atrasi in circuitul economic, carora le revine partea lor de venit numita renta.
Compania plateste 7 milioane dolari annual pentru pamantul atras in circuit.
|
