Alte metode de reprezentare a reliefului
Metoda hasurilor
Spre deosebire de metoda curbelor de nivel, reprezentarea reliefului prin hasuri se caracterizeaza printr-o plasticitate crescuta. În ceea ce priveste însa comensurabilitatea, metoda hasurilor ramâne inferioara.
Sub o forma nestiintifica, hasurarea a fost folosita de catre unii 242v2118c cartografi în figurarea reliefului înainte de Lehmann, considerat de fapt creatorul acestei metode. Metoda hasurilor elaborata de Lehmann se bazeaza pe principiul iluminarii verticale a terenului, conform caruia cu cât este mai aproape de orizontala terenul primeste mai multa lumina si cu cât este mai aproape de verticala apare mai umbrit, mai întunecat. Pentru reprezentarea reliefului pe harti în conditiile iluminarii verticale, Lehmann a propus hasurile, care sa fie trasate între curbe de nivel imaginare consecutive, pe linia de cea mai mare panta.
Considerând ca înclinarile cele mai frecvente sunt cuprinse între 0 si 45°, acest interval a fost împartit în 9 sectoare de câte 5°. Fiecare portiune se caracterizeaza printr-o anumita hasuratie, care reflecta înclinarea versantilor prin diferite tonalitati dependente de raportul negru-alb conform relatiei:
, unde:
U-umbra; L-lumina; I-înclinarea.
Conform diapazonului obtinut o suprafata orizontala este alba, un versant cu înclinarea de 22,5° gri, iar un versant de 45° este negru. Dimensiunile liniilor de hasuratie depind de înclinarea versantilor: cu cât înclinarea este mai mica hasurile sunt mai lungi, mai subtiri si mai rare, cu cât este mai înclinat, hasurile sunt mai scurte, mai groase si mai dese.
Diferiti cartografi au adus rectificari metodei, toate plecând de la ideea ca schimbarea pantei duce la schimbarea cantitatii de lumina reflectata.
Metoda hasurilor a fost larg utilizata în cartografie pâna spre sfârsitul sec. XIX. În România hasurarea s-a facut dupa principiul iluminarii oblice. S-a considerat o iluminare a terenului dinspre NV sub un unghi de 45°. Ca atare, toti versantii cu o înclinare sub 45° orientati spre NV sunt luminati, deci albi, iar cei opusi complet umbriti.
Desi metoda se caracterizeaza printr-un înalt grad de plasticitate, ea prezinta multe dezavantaje, care o fac din ce în ce mai putin utilizata. Hasurile încarca mult harta mai ales în regiunile muntoase, unde înnegrirea este excesiva si nu mai permite introducerea altor semne conventionale. Desenarea regulata a hasurilor are un caracter rigid care duce la schematizari exagerate, împiedicând reprezentarea detaliilor. De asemenea, întocmirea unei astfel de harti necesita o munca migaloasa si un timp îndelungat de executie.
În prezent, metoda se utilizeaza pentru harti la scari mici, pentru atlase sau unele harti speciale.
Metoda umbririi
Umbrirea este operatia de obtinere a impresiei tridimensionale prin folosirea variatiei dintre lumina si umbra. Sistemul umbririi se bazeaza pe principiul conform caruia luminând o forma tridimensionala, va rezulta o variatie a cantitatii iluminarii în functie de panta. Luminarea poate sa fie verticala sau oblica. Daca este verticala, umbra este mai întunecata direct proportional cu panta. Suprafetele orizontale si cele foarte slab înclinate ramân albe. Are avantajul ca permite detasarea clara a detaliilor planimetrice din regiunile plane, care sunt cele mai importante pentru activitatea antropica. Dezavantajul consta în faptul ca reprezentarea este putin expresiva.
Luminarea oblica duce la obtinerea unei plasticitati deosebite. Conventional s-a adoptat o luminare dinspre NV cu raze înclinate la 45° sau 35°15´ (diagonala unui cub). Directia dinspre NV este considerata naturala în sensul ca o harta este examinata în conditii normale cu directia N orientata în sus iar sursa de lumina este în fata examinatorului si în stânga sus, deci NV. Valoarea umbrei depinde de înclinarea versantului si de directia sa.
Versantii înclinati cu 45° si expusi spre NV sunt cei mai clari si mai luminati. Versantii SE sunt cu atât mai umbriti cu cât sunt mai înclinati, iar suprafetele orizontale sunt uniform umbrite. Hartile astfel obtinute sunt foarte plastice, dar nu permit nici un fel de calcule.
Combinata cu metoda curbelor de nivel si a tentelor hipsometrice, umbrirea da mare expresivitate hartii, respectându-se si conditia de comensurabilitate.
Reprezentarea unor detalii ale reliefului prin semne speciale
Formele mari ale reliefului sunt reprezentate pe harti mai mult sau mai putin generalizat, în functie de scara si de scopul hartii. Exista si forme de dimensiuni mai reduse, care scapa reprezentarii prin curbe, hasuri, umbre sau tente, dar care nu trebuie neglijate, întrucât ele reprezinta detalii morfologice importante sau puncte de reper în regiunea cartografiata.
Figurarea elementelor terenului este conditionata de scara. Dar, la o scara data, anumite detalii importante nu pot fi puse în evidenta pe o harta în curbe de nivel, fie datorita faptului ca denivelarea detaliilor este inferioara echidistantei, fie ca în cazul unei dezvoltari pe verticala superioara echidistantei, ele au o structura foarte complicata, care nu poate fi redata prin sinuozitatile curbelor de nivel.
Din prima categorie pot fi mentionate taluzurile, frunti de terasa, elemente de falie, fisuri, diaclaze, rigole, morene etc. Între elementele din a doua categorie sunt de mentionat ghetari, terenuri carstice, grohotisuri, ansambluri de dune.
Combinarea metodelor de reprezentare a reliefului
Nici una din metodele de reprezentare a reliefului nu îndeplineste toate conditiile necesare unei reprezentari clare: comensurabilitatea, plasticitatea, perceperea treptelor de relief.
Pentru a raspunde în cele mai bune conditii necesitatilor care sunt în functie de destinatia fiecarei harti, în reprezentarile cartografice se recurge la diferite combinatii, tinându-se seama ca metodele trebuie sa se completeze si sa se armonizeze.
R. Cuenin distinge urmatoarele combinatii între metodele clasice:
- curbe de nivel si umbre - conduce la cresterea efectului plastic daca se subliniaza prin umbrire variatiile a caror amplitudine este mai mica decât echidistanta. Acest lucru necesita utilizarea unei scari mari si a unei echidistante mici.
- curbe de nivel si tente - nu este dificil de realizat din punct de vedere tehnic, însa prezinta un efect plastic mai redus.
- curbe si hasuri - prezinta greutati în realizare care nu justifica punerea în practica.
- tente hipsometrice si hasuri - ridica probleme dificile întrucât combinarea celor doua elemente este extrem de delicata.
- umbrire si hasuri - prezinta un efect plastic remarcabil la care contribuie ambele elemente, însa procedeul nu este rentabil datorita greutatilor întâmpinate la realizarea hasurilor.
De fapt, toate procedeele care cuprind în combinatie hasurile sunt nerecomandabile întrucât ridica foarte mult pretul de cost al hartilor. Ca atare, solutia cea mai corespunzatoare este reprezentarea simultana în curbe, tente si umbre pentru ca aceasta îndeplineste în cele mai bune conditii toate cerintele: comensurabilitate, plasticitate, perceperea treptelor de relief.
Posibilitati de reprezentare a câtorva forme de relief (dupa I. Rus, V. Buz 2003)
b a
Dernsitatea mare a curbelor de nivel denota o panta mare (a),
iar densitatea redusa o panta domoala (b)
Mamelon
sea
Vale
Versant cu profil concav Versant cu profil convex
Pinten
Abrupt
Relief antropizat
|
