CADRUL GEOGRAFIC AL JUDETULUI OLT

CAP.I CADRUL GEOGRAFIC AL JUDEŢULUI OLT

Judetul OLT este asezat în partea de sud a tarii si ocupa 2,3% din teritoriul României.Are suprafata de 5.507km² ,fiind al 24-lea judet ca întindere.Este scaldat de la nord la sud de apele râului Olt,de la care si-a tras si numele.Se împreuneaza la est cu judetele Arges si Teleorman,la vest cu judetul Dolj la nord-vest cu judetul Vâlcea si la sud cu fluviul Dunarea,pe lungimea de 47km.

Relieful de mica inaltime si particularizat printr-o proportie armonioasa a formelor sale.Se disting doua forme de relief :zona de dealuri si zona de câmpie.

Solurile au origini diferite si sunt     de doua categorii zonale si internationale.Solurile zonale cuprind urmatoarele tipuri:cernoziomuri in sud ocupând 36% din uscatul judetului,sunt bogate in humus si au fertilitate ridicata brum-roscate au o raspândire mai redusa decât cernoziomurile si se întind catre nord;brune si podzoluri se întind in zona de nord.Solurile interzonale sunt:soluri negre argiloase se gasesc la est,soluri nisipoase sunt raspândite in sud-vestul judetului.

Clima judetului olt este temperat-continentala moderata cu nuante mai umede în nord si mai uscate în sud.Precipitatiile in cea mai mare parte cade sub forma de ploi,iar cele mai importante ape sunt Dunarea si Oltul,lor li se adauga si râul Vedea pe o mica distanta.

Dunarea pe teritoriul judetului Olt formeaza pe o lungime de 47km frontiera cu Bulgaria colectând tote apele din reteaua hidografica a judetului.

Oltul este cel mai mare si mai important râu al judetului pe care îl strabate de la nord la sud pe o lungime de 145km varsându-se in Dun& 23223y2421x #259;re.

În ariile protejate,viata isi urmeaza cursul normal se mentin procesele ecologice si biodiversitatea si se previn perturbarile ireversibile.In judetul Olt sunt constituite ca arii protejate mai multe ecosisteme de padure dar si parcului si gradinii.

CAP II ECOSISTEMUL PĂDURII

Structura ecosistemului

Padurea este un ecosistem terestru tridimensional, cel mai complex si cuprinzator dintre toate ecosistemele, cu legi proprii de dezvoltare, în care se desfasoara cele mai intense schimburi de substanta, energie si informatie si cele mai mari procese biologice.Biomasa si productivitatea lor sunt maximale, iar elementele biogene sunt optim reciclate.

Padurile au importanta economica , sociala si ecologica.Lor li se datoreaza în cel mai înalt grad stabilitatea si calitatea factorilor fundamentai ai mediului (aerul, apa si solul).

Ca oricare ecosistem, ecosistemul padurii(forestier) are doua componente: componenta nevie sau abiotica (biotopul) si componenta vie sau biotica (biocenoza).Ele formeaza o comunitate complexa si unitara, cu organizare adegvata specificul structural ai functional al padurii.

Biotopul

Biotopul este spatiul în care traieste si activeaza biocenoza si tot coregiul de factori care îi asigura existenta.

Elementele care intra în structura biotopului sunt: factorii geografici( relieful, altitudinea, expozitie); factorii climatici ( temperatura, lumina, umiditatea, precipitatii); factorii edafici(tipul de sol, pH, salinitatea, apa freatica); factorii fizici(gravitatia, presiunea atmosferica, curenti de aer); factorii chimici(continutul în oxigen, continutul în saruri al apei, migratia atomilor) si substantelor si elementele rezultate din secretiile si excretiile organismelor.

În ecosistemul forestier, sub influienta densitatii arborilor si a structurii de specii, sae formeaza un climat local specific numit "microclimat forestier". Acest microclimat , cu un anumit regim de lumina, temperatura, umiditate, vânt etc. , exercita o puternica influienta asupra comunitati de vietuitoare.

În padere, microclimatul nu esteomogen, ci apar diferentieri pe fragmente de biotop, în pante, pevai, în jurul unei ape etc. Mai ales lumina si tenperatura au intensitati diferite în functie de aceste fragmente de biotop, dar si de diferitele etaje ale padurii.

Biocenoza

Biocenoza este comunitatea complexa si unitara de populatii de plante si animale care ocupa acelasi biotop si care realizeaza activitate independenta bine definita.

Concret, în ecosistemul forestier sunt integrate populatii de plante si de animale si elemente locale ale biotpului.

Structura biocenozei este generata de interactiunile dintre populatiile deplante si animale care sunt mult mai strânse decât între populatiile de plante si plante sau între cele de animale si animale.

Structura biocenozei cuprinde: populatiile de plante si animale grupate functional; raportul numeric dintre populatiile; distributia spatiala a populatiilor; fizionomia biocenozei; trasarurile caracteristice ale populatilor dominante etc.

Biocenoza este un sistem deschis al ecosistemului forestier, o unitate organizatorica autoreglabila.

Între biocenoza si biotop exista relatii reciproce, desfasurându-se continuu schimburi de substanta, energie si informatie care asigura functionarea ecosistemelui forestier.

Variatiile factorilor biotopului influienteaza structura biocenozei.Unele variatii se desfasoara la intervale regulate de timp si cu anumita amplitudine.Ele se numesc variatii ciclice si au caracter de regim pentru biocenoza. Exemplu: alternanta zi-noapte si sucesiunea anotimpurilor. Alte variatii sunt aciclice, intempestive, neasteptate si au caracter perturbator sau de zgomot. Exemplu: incendii, vânturi puternice, geruri mari, invazii de daunatori, alunecari de teren etc.

Cunoasterea structuri biocenozei permite silvicultorului evaluarea corecta a productiei si productivitatii padurii si stabilitatea oportunitatilor.

Între populatiile care alcatuiesc biocenoza sunt stabilite relatii directe si indirecte, care sunt rezultatul unor adaptari reciproce dobândite în cursul evolutiei :relatii de raspândire, relatii de protectie , relatii de reproducere si relatii trofice.Aceste tipuri de relatii îmbreca cele mai diverse forme de manifestare.Cele mai importante sunt relatiile trofice.Ele imprima biocenozei o anumita structura trofica (de nutritie sau de hranire).

Structura trofica include trei categorii trofice de organisme: producatori primari, consumarori si descompunatori.

1-Producatorii primari sunt reprezentati ,în principal ,de plante verzi: arbori, arbusti, subarbusti si plante ierboase.Ei folosesc energia solara(nebiologica) în procesul de fotosinteza si produc substanta organica, care constitue productia primara a ecosistemului. Prin producerea si acumulurea substantei organice, ei asigura energia necesara functionarii ecosistemului forestier.

Biomasa este realizata în cea mai mare masura de arbori si în mica masura de plantele ierboase si de arbusti.Primcipalul factor limitativ al productiei de biomasa este deficitul de apa din peripada de vara, în special în padurile de câmpie.

2-Consumatorii sunt reprezentati de animale.Ei consuma substanta organica realizata de producatori si o transforma în substante proprii.Substantele organice formate constitue productia secundara a ecoosistemului forestier.

În cadrul consumatoriilor sunt diferentiate patru grupe:

consumatorii primari, fitofagi sau de ordinul I.Sunt reprezentati de animalele erbivore.Animalele erbivore propriuzise consuma plantele ierboase.Arborii si arbusti sunt consumati de insecte defoliatoare,insecte xilofage si consumatori de fructe si seminte;

consumatorii secundari saub de ordinul II.Se hranesc cu consumatorii primari. Sunt reprezentati de animelele carnivore;

consumatorii tertiarii sau de ordinul III.Se hranesc cu animale carnivore.Sunt reprezentati de animalele de prada (pasari,mamifere),

consumatorii cuaternari sau de ordinul IV .Sunt reprezentati de parazitii consumatorilor tertiati (capuse etc.);

Consumatorii secundari , tertiari si cuaternari formeaza grupa zoofagilor, deoarece se hranesc cu animale.

3-Dscompunatorii(reducatorii): cuprind bacteriile si ciupercile.Ei desompun materia organica din cadavrele animale si vegetale si din excrete.Rezulta elemente minerale, proces numit mineralizare, încheind circuitul substantelor în ecosistem. Elementele minerale reintra în circuitul tofic , prin utilizarea lor de catre producatorii primari .În acest circuit sunt antrenate cantitati uriase de substante si energie .Ei curata padurea de deseuri.

Interdependenta dintre aceste categorii de vietuitoare asigura existenta si durabilitatea paduii ca ecosistem.

Consecinta relatiilor trofice o constitue lanturile trofice. Lamtul trofic este calea principala de transformare si de transfer a substantei si energiei în ecosistem.

Structura trofica a ecosistemului forestier

Un lant trofic are mai multe verigi, de obicei 4-5. Lantutile trofice mai lungi sunt ecoineficiente, functionarea lor necesita cheltuieli energetice mari.

Lanturile trorice sunt foarte numeroase. Numarul lor este mai mare în padurile în amestec decât în arboretele pure. Veriga lor de baza o formeaza producatorii primari.

Lanturile trofice nu sunt izolate , ci se interfereaza si interconecteaza si formeaza retele trofice complexe, care determina structura trofica a padurii.

Stabilitatea retelelor trofice este determinata de numarul lanturilor trofice si de gradul de interferenta si de contact dintre ele.

PARTICULARITĂŢILE ECOLOGICE ALE PĂDIRII

Pdurea este caracterizata în primul rând de prezenta arborilor. care-i imprima anumite particularitati ecologice, prin care ecosistemul forestier se distinge esential de alte ecosisteme.

Particularitatea ecologica fundamentala este starea de masiv. Aceasta stare se realizeaza atunci când coroanele arborilor se ating si se interconditioneaza cresterea arborilor.Realizarea stari de masiv constitue momentul nasterii ecosistemului forestier.El dobândeste propriul sau mediu , mediul forestier, un microclimat specific si o comunitate integrata de specii vegetale si animale. Speciile care nu se adapteaza si nu iau însusiri adegvate sistemului integrat sunt eliminate.

Componenta de baza a structurii biocenozei o constitue arborii. Acestea imprima padurii o fizionomiei specifica, originala.

Arborii au rolul cheie în procesul de fotosinteza si de acumulare a biomasei vegetale. În masiv , ei iau o forma caracteristica numita "forma forestiera". Tulpinile se sudtiaza , devin drepte si iau forma cilindrica , iar coroanele se micsoreaza si se aseaza spre vârf pentru a primi lumina. Forma forestiera este efectul influientei reciproce dintre arbori.

Etajul natural sau spalarea trunchiurilor este fenomenul de debilitare si uscare naturala a ramurilor arborilor din partea inferioara a coroanei . Fenomenul este cauzat de umbrire , ca urmare a micsorarii si înlaturarii coroanelor pentru a se apropia de forma forestiera .Este o consecinta a starii de masiv.

Tot o consecinta a starii de masiv este eliminarea naturala. În faza de început, numarul indivizilor este foarte mare. de câteva sute de mii la hectar. Din cauza densitatii mari se desfasoara o apriga competitie pentru factorii de existenta( lumina, spatiu, apa, saruri minerale, etc.), ceea ce produce diferentieri între indivizi. Pâna la urma, indivizii dezvoltati îi înabusa si-i elimina pe cei slabi, astfel ca în final mai ramân doar câteva sute de indivizi la hectar. În padurile judetului Olt, densitatea arborilor este mai mare în zona de deal si mai mica în zona e câmpie , unde apar poieni. Arborii sunt relativ de aceiasi vârsta, iar structura este aproape omogena.

Fiind un sistem tridimensional, structura spatiala determina stratificarea padurii pe verticala si orizontala, care se manifesta cel mai pregnant dintre toate formatiunile vegetale. Stratificarea creaza avantaje pentru populatiile de vietuitoare, deoarece le ofera acces larg spre factorii mediului.

În padure, plantele se distribuie în straturi sau etaje succesive, fiecare cu rol bine conturat în sistemul asociativ integrat. Etajele se gasesc în strânsa conexiune si interdependenta si realizeaza o adevarata ierarhie a mecanismelor de autocontrol si autoreglare.

Stratificarea se manifesta atât pe verticala, cât si pe orizontala.

Stratificarea pe verticala este evidentiata prin mai multe etaje, caracterizate prin conditii climatice specifice, ritm vegetativ si functii proprii. Plantele tuturor etajelor sunt adaptate ritmului vegetativ al etajului arborilor, care determina compozitia, fizionomia si dinamica vegetatiei în etajele inferioare.

Stratificarea influienteaza si fenologia etajelor: înfrunzirea, înflorirea, fructificarea si caderea frunzelor.

Etajul arborilor este cel mai reprezentativ. Densitatea arborilor conditioneaza densitatea plantolor din etajele inferioare. Aceastea sunt obligate sa se adapteze conditiilor impuse de etajul arborilor.

Etajul arborilor este supus celor mai multe modificari, în raport cu celelalte etaje.

În cursul evolutiei, arborii au capatat adaptari specifice: ritidom gros, muguri acoperiti cu solzi pentru a-i proteja de factorii nefavorabili; înfrunzire târzie primavara, deoarece radacinile sunt adânc în pamânt si solul se încalzeste mai greu dupa topire zapezii; caderea frunzelor toamna pentru economie de hrana în timpul iernii etc.

Etajul arbustilor este situat sub etajul arborilor. Formeaza un strat discontinuu. Ei cresc bine sub etajul arborilor, deoadece s-au adaptat la conditii modeste de lumina.

Etajul ierbos este format din covorul ierbos de la suprafata solului, a carei compozitie floristica si densitate variaza. Selectia speciilor se realizeaza de factorii: sol, microclimat si competitie interspecifica.

Primavara devreme, în mustul zapezii, se trezesc la viata plantele cu tulpini subterane( geofite). Ele gasesc conditii favorabile de lumina, arborii si arbustii înca neintrând în vegetatie. De asemenea, trezirea lor la viata este stimulata de încalzirea litierei, care dovedeste o buna conductibilitate termica. Ciclul de viata al plantelor geofite este foarte scurt. El se încheie înainte de înfrunzirea arborilor. Tulpinile lor subterane reusesc sa înmagazineze suficiente substante de rezerva, care le ajung pânaîn anul urmator. Dupa înfrunzirea arborilor încep sa vegeteze plantele hemicriptofite, care se regenereaza în anul urmator prin mugurii de la baze tulpiniilor, bine protejatii pe timpul iernii. Ele sunt plante de lumina. Formeaza vetre, mai ales în poienile si luminisurile padurii.

Cu o prezenta mai redusa sunt plantele terofite, care se înmultesc prin seminte. Ele se dezvolta în special în taieturi si la marginea padurii.

Sub coroanele arborilor si arbustilor îsi desfasoara ciclul vegetativ plantele de umbra, multumite cu conditii minimale de lumina.

Pe sol, muschii aproape lipsesc . Ei sunt înabusiti de litiera. Sunt prezenti mai mult pe cioate si la baza trunchiurilor de arbori, în partea lor de nord, constituind un element de orientare în padure.

Etajul litierei este format în cea mai mare parte din frunzele cazute toamna pe sol. În mica masura iau parte la formarea litierei bucati de scoarta, ramuri rupte, fructe putrezite etc. Litiera este supusa actiunii descompunatorilor si transformata în humus, bogat în substante nutritive. Humusul constitue factorul esential de formare si fertilizarea a solului.

Litiera îndeplineste functii importante în economia padurii: aeriseste solul si permite circulatia apei prin spatiile dintre frunzele moarte si alte resturi; mentine umiditatea în sol si atenueaza scurgerile de suprafata;împiedica evaporarea apei din sol; este veriga importanta în ciclul biogeochimic al unor elemente esentiale; mareste conductibilitatea termica a solului; formeaza o patura protectoare a solului, aparându-l împotriva actiunii mecanice a ploilor si a animalelor; constitue mediu de viata si adapost pentru animalele mici si microorganisme etc.

O particularitate ecolologica specifica arborilor ajunsi la maturitate este abundenta fructificatiei. Este un fenomen periodic si difera de la o specie la alta.De exemplu, la stejar se petrece odata la 6-10 ani, la gârnita la 4-6 ani, la cer la 3-4 ani etc.

Puietul care ia nastere din seminte cazute pe sol se numeste "semintisi". În anii de fructificatie abundenta se produce o explozie a semintisului. Cu toate acestea, regenerarea este sporadica. Puieti reusesc sa supravietuieasca, marea lor majoritate fiind înlaturati prin fenomenul de eliminare naturala.

Specializarea ecologica a faunei.În toate etajele lui, ecosistemul forestier ofera conditii dintre cele mai bune puntru o fauna abundenta. Între animalele din padure, în cursul evolutiei, s-au stabilit relatii de interdependenta din cele mai diverse. De asemenea, între animale si plante.

Unele specii de animale manifesta fidelitate numai unui anumit etaj. Cele mai multe sunt mobile si se deplaseaza continuu de la un etaj la altul. Aceasta miscare continuu schimba compozitia si biomasa etajelor.

Specializarea ecologica continuu a faunei se caracterizeaza prin nisa ecologica si periodicitatea sezoniera.

Nisa ecologica este spatiul de distributie, de nutritie si de reproducere al speciilor de animale. Ea reprezinta piatra unghiulara a functionarii biocenozei.

Metaforic, Viebert si Lagler, au aratat ca arealul este locul în care traieste o specie, adica adresa ei, iar nisa ecologica indica modul ei de viata, adica profesia.

Arealul este dependent de resursele de hrana si de energie. Nisa ecologica exprima cel mai bine relatiile de hranire (trofice) dintre populatiile de animale din padure.

Fiecare populatie ocupa o nisa ecologica, deoarece valorifica în mod specific resursele mediului. Doua populatii un pot ocupa aceiasi nisa ecologica. Daca ar fi asa, una dintre ele ar fi eliminata prin competitie. Relatiile trofice, care au rol hotarâtor în stabilirea nisei ecologice, exclud competitia în cazul în care doua populatii înrudite, care au aparent aceleasi cerinte alimentare, si-au stabilit nisele ecologice.

Specializarea ecologica a faunei permite supravietuirea unei faune foarte diverse în padure.

Periodicitatea sezoniera se manifesta plenar în padure. Ea un exclude însa ca unele specii sa fie activa în tot timpul anului. Aceasta problema va fi tratata mai pe larg în cadrul "aspectelor sezoniere ale ecosistemului forestier".

ASPECTE SEZONIERE ALE ECOSISTEMULUI FORESTIER

În zona temperata, schimburile macriclimatice în raport cu anotimpurile produc modificari cantitative si calitative ale factorilor ecologici si ale microclimatului forestier. Aceste variatii sezoniere determina modificari fenologice si comportamentale la vietuitoarele padurii, o anumita dinamica structurala si functionala si o fizionomie specifica ecosistemului forestiert.

Se disting sase aspecte sezonier, fiecare cu trasaturile sale specifice.

Aspectul hiemal sau de iarna se caracterizeaza prin conditii neprielnice, mai ales de temperatura, prin liniste, monotonie si impresia generala ca padurea este lipsuta de viata.

Vegetatia lemnoasa se gaseste în repaus vegetativ, cu coroanele desfrunzite, iar vegetatia ierboasa a disparut aproape complet. Etajele aeriene ale paduri sunt golite de animale. Conditiile improprii si posibilitatile reduse de hrana determina unele specii de animale sa migreze sau sa intre în hibernare. De obicei, exista o concentrare mai mare de animale în scorburi, sub scoarta arborilor, sub trunchiurile cazute sau sub litiera. Numai pasarile sedentare, pasarile oaspete de iarna si unele mamifere rozatoare si carnivore mai ramân active si dau oarecare viata padurii.

Fluxul energetic, biomasa si metabolismul ating valorile cele mai scazute. Culorile dominante sunt cele închise: cenusiu, cafuniu si negru. Ele se disting usor pe fondul alb al zapezi.

Aspectul prevernal sau de primavara timpurie este timpul trizirii la viata a padurii. Culorile încep sa se schimbe si formeaza tablouri distincte.

Intrarea în vegetatie a plantelor începe de la sol catre etajele superioare. Fenomenul este explicabil, deoarece razel soare ajung aproape în totalitate pe sol si încalzeste litiera, care, având o buna conductibilitate termica, permite caldurii sa ajunga pâna la radacinile plantelor ierboase, stimulându-le pornirea în vegetatie.

Plantele geofite pascurg întregul lor ciclu vegetativ. Ele acumuleaza rezerve în tulpinile subpamântene, în timp ce partile aeriene se usuca treptat si cad. La plantele care înfloresc în acest aspect, polenizarea se face, de regula, prin vânt(anemofil).

Unele animale parasesc locurile de iernare si îsi încep activitatea. Apar primi fluturi care au iernat sub forma de nimfa, precum si unele colepotere, himenoptere si diptere. De ademenea, îsi încep activitatea amfibienii si apar primele pasari migratoare.

Relatiile reciproce din lumea vie, întrerupte de aspectul hiemal, încep sa se restabileasca.

Fluxul energetic, biomasa si metabolismul ramân înca la valori scazute, dar manifesta tendinta de crestere usoara.

Aspectul vernal sau de primavara se distinge prin înverzirea completa a padurii. Se înregistreaza cresteri ale duratei zilei, intensitatii luminii, temperaturii aerului si umiditatii solului. Crestera temperaturii si intensitatii luminii este urmate de sporirea intensitatii fotosintezei.

Plantele vernale se manifesta din plin .Domina plantele hemicriptofite, care formeaza covoare în golurile si luminisurile padurii.

Animalele nevertebrate misuna si îsi reocupa nisele ecologice parasite toamna. Dintre vertebrate, pasarile si mamiferele devin foarte active. Trasatura dominanta o constitue teritorialitatea, adica distributia indivizilor populatiilor în spatiu. În teritoriul ocupat se manifesta intoleranta indivizilor unii fata de altii, fie temporar, fie permanent. Teritoriile sunt utilizate pentru satisfacerea nevoilor alimentare, pentru domiciliu sau pentru împerechere. Delimitarea teritoriului se face prin cântece, sunete specifice, secretii, excretii ,etc.

Fluxul energetic , biomasa si metabolismul înregistreaza valori crescute.

Culoarea doninanta a padurii este verde intens.

Aspectul estival sau de vara se instaleaza odata cu încheiera înfloririi arborilor. Durata zilei este maxima, iar intensitatea luminii si temperatura aerului sunt ridicate.

Este perioada de maxima intensitate a activitatii plantelor. Multe dintre ele îsi încheie ciclul vegetativ.

Etajele padurii sunt invadate de insecte, care ating densitati mari în locurile însorite si în taieturi. Pasarile îsi încheie perioada de reproducere, iar puii parasesc cuiburili. Cucul se îndeparteaza spre tarile calde. Este unica spicie care un se asociaza si fiecare individ migreaza singur.

Creste numarul lanturilor trofice, iar reteaua trofica devine foarte complexa. Paradoxal, desi activitatea este destul de fertila, padurea pare mai linistita decât primavara. Majoritatea pasarilor, preocupate mai mult de îngrijirea si educarea puilor, încetinesc cântatul, iar unele animale slabesc activitatea din cauza temperaturilor ridicate. Sunt specii care intra în estivatie.

Fluxul energetic, biomasa si metabolismul ating valori ridicate.

Aspectul autumnal sau de toamna se caracterizeaza prin scaderea duratei zilei, intensitatii luminii si temperaturii.Ca urmare a diminuarii fotosintezei, frunzele arborilor se îngalbenesc si apoi cad. Cadere frunzelor este precedata de acumularea de substante nutritive si de pregatirea pentru repausul vegetativ. Solzii protectori ai mugurilor se întaresc.Fructele si semintele sunt împrastiate de agentii externi. Foarte putine specii ierboase mai înfloresc si fructifica în aceasta perioada.

Animalele mici din ecosistemele vecine devin foarte active. Multe dintre ele se refugiaza în padure pentru iernare. Amfibienii si reptilele se retrag în adaposturi. Se remarca o concentrare mare de animale în scorburi, sub scoarta arborilor ori sub trunchiurile cazute si sub litiera. Rozatoarele îsi desavârsesc proviziile si treptat se retrag în galeriile subterane. Pasarile migratoare parasesc padurea si se îndreapta spre tarile calde.

Fluxul energetic, biomasa si metabolismul scad treptat spre valori minime.

Culorile dominande sunt galben si ruginiu, de diferite nuante.

CAP.III ARII PROTEJATE

În ariile protejate , viata îsi urmeaza cursul normal , se mentin procesele ecologice si biodiversitatea si previn perturbarile ireversibile.

În judetul Olt sunt constituite ca arii protejate numai ecosisteme de padure . Ele sunt cele mai vechi si mai bogate ecosisteme naturale . Cea mai mare parte a teritoriului a fost transformata în câmpuri agricole , fiind distrusa natura primara . Balta Potelu ar fi putut motiva declararea ca arie protejata , însa si ea a fost desecata.

Fiind bunuri publice , ariile protejate se înscriu în planusile de urbanism.

Padurea Seaca- Optasani

Este asezata în partea de nord a judetului , în stânga Oltetului. Se întinde pe o suprafata de 1398 ha. Ocrotire ei constitue o problema de interes national si european pentru ca aici se gaseste cel mai reprezentativ esantion de gârnita.

Vegetatia lemnoasa cuprinde diferite specii de arborii dintre care : ulmul de cîmp , gorunul , lemnul câinesc , cornul , etc.

Vegetatia ierboasa cuprinde numeroase specii : fragii de padure , capsuni de câmp , cucuta de padure , laptucile , sovarul , galbenele , coada mielului , dragaveiul , etc.

Biotopul ariilor protejate este aproape identic , motiv pentru care sunt prezentate împreuna.

Solul este de tip luvic si de tip aluvial.

Precipitatiile anuale sunt de 515,7 mm.

Temperatura medie este de 10,6 C.

Padurea Calugareasca

Este situata la extremitatea de sud- vest a Câmpiei Boianu , între Stoicanesti , Draganesti- Olt , Daneasa si Craciunei. Are o suprafata de 836,8 ha .Aceasta a fost declarata arie protejata prin decretul nr. 237/ 1950 , prin care bujorul românesc a fost declarat monument al naturii.    

Vegetatiia lemnoasa cuprinde : stejar brumariu , cer , stejarul pufos , paducelul , salcâm ,rasura , etc.

Vegetatia ierboasa formeaza un covor bogat pe sol : brândusa galbena , bujorul românesc , dragaica , curcubeul , mierea ursului , sunatoarea , iarba sarpelui , izma , iarba moale , floarea de leac , etc.

Solul este brun roscat si aluvial.

Precipitatiile anuale sunt de 515,7 mm.

Temperatura medie anuala este de 10,6 C.

Altitudinea este de 55 m.

Padurea Branistea Catârilor

Padurea Branistea Catârilor apartine de comuna Obârsia si are o suprafata de 301,3 ha.Este situata în partea de sud a Câmpiei Romanatiului . Ea este un relict al padurilor vechi xerofite formate la sfârrsitul subborealului.

Vegetatia lemnoasa este alcatuita din : salcâm , stejar brumariu , salcie , teiul cu frunza mare ,etc.

Vegetatia ierboasa este Formata din : salvia de câmp , nopticoasa , lipanul , capul sarpelui , pelinita , nalba , etc . Solul este cernoziom cambic si psamosol molic .

Climatul secetos.

Temperatura medie anuala este de 11,1 C.

Precipitatiile anuale sunt de 519,3 mm.

Altitudinea medie este de 65m.

Lucrare practica

Tema: Masurarea temperaturii litierei padurii.

Scopul: Cunoasterea factorului abiotic - temperatura - care are un sol major ca factor de control al structurii si functiilor sistemelor ecologice.

Cansideratii teoretice: Temperatura , alaturi de umiditate , determina tipul de biom care se instaleaza într-o regiune. Masurarea temperaturii se face cu termimetrul. Se foloseste instrumentar diferentiat în functie de mediul în care se face masurarea temperaturii:aer, litiera, sol, apa. Înregistrarea temperaturii se face la orele 7, 13 , 17 sau 19.

Materiale necesare: termometre ecologice (termometru de camera), caiet, rechizite de scris.

Mod de desfasurare

se introduce termometrul în pozitie orizontala sub stratul organic al padurii;

se lasa termometrul 10 - 20 minute;

se citeste temperatura;

se noteaza rezultatul (temperatura si adâncimea la care s-a efectuat masuratoarea);

Padurea Calugareasca

Concluzii: