CADRUL GEOGRAFIC AL JUDEŢULUI OLT
Judetul OLT este asezat în partea de sud a tarii si ocupa 2,3% din teritoriul României. Are suprafata de 5.507 km2, fiind al 24-lea judet ca întindere. Este scaldat de la nord la sud de apele râului Olt, de la care si-a tras si numele. Se învecineaza la est cu judetele Arges si Teleorman, la vest cu judetul Dolj, la nord-vest cu judetul Vâlcea si la sud cu fluviul Dunarea, pe lungimea de 47 km.
I.1 Relieful
Relieful este de mica înaltime si particularizat printr-o proportie armonioasa a formelor sale. Se disting doua forme de relief: zona de dealuri si zona de câmpie.
De la hotarul de nord si pâna aproape de Slatina se desfasoara zona de dealuri, alcatuita din ultimele prelungiri ale Piemontului Getic (Piemontul Cotmeana si Piemontul Oltetului). Aceasta zona acopera 33% din teritoriul judetului. De la Slatina si pâna la Dunare se desfasoara o parte a Câmpiei Române (Câmpia Boianu si Romanati), care acopera 67% din teritoriu, de o parte si de alta a cursului inferior al Oltului.
I.2 Solurile
Solurile au origini diferite si sunt de doua categorii: zonale si interzonale.
Solurile zonale cuprind urmatoarele tipuri: cernoziomuri în sud, ocupând 36% din uscatul judetului, sunt bogate în humus si au fertilitate ridicata; brun-roscate, au o raspândire mai redusa decât cernoziomurile si se întind catre nord; brune si podzoluri se întind în zona de nord;
Solurile interzonale sunt: soluri negre argiloase se gasesc la est, soluri nisipoase sunt raspândite în sud-vestul judetului.
I.3 Clima
Clima judetului Olt este temperat-continentala moderata cu nuante mai umede în nord si mai uscate în sud.
In ultimul timp se constata o perturbare a limitelor anotimpurilor, determinata de modificarile climei globale.
Temperatura are o medie anuala de 11,20C, la Corabia, 11,30C la Caracal, 10,90C la Slatina si 9,80C în nordul judetului.
Precipitatiile, în cea mai mare parte, cad sub forma de ploi si au o distributie neuniforma pe teritoriul judetului. Media precipitatiilor anu 333f58d ale este 500-550 mm.
Vânturile dominante sunt crivatul si austrul, având o viteza medie de 2-5 m/s.
I.4 Hidrografia
Reteaua hidrografica are doua ape principale: Dunarea si Oltul. Lor li se adauga si râul Vedea pe o mica distanta si cursul superior al râului Calmatui.
Dunarea pe teritoriul judetului Olt formeaza pe o lungime de 47 km frontiera cu Bulgaria colectând toate apele din reteaua hidrografica a judetului.
Oltul este cel mai mare si mai important râu al judetului pe care îl strabate de la nord la sud pe o lungime de 145 km varsându-se în Dunare.
În ariile protejate, viata îsi urmeaza cursul normal, se mentin procesele ecologice si biodiversitatea si se previn perturbarile ireversibile. In judetul Olt sunt constituite ca arii protejate mai multe ecosisteme de padure, dar si parcuri si gradini.
CAPITOLUL II
II.1 Structura ecosistemului
Padurea este un ecosistem terestru tridimensional, cel mai complex si cuprinzator dintre toate ecosistemele, cu legi proprii de dezvoltare, în care se desfasoara cele mai intense schimburi de substanta, energie si informatie si cele mai mari procese biologice.
Padurile au importanta economica, sociala si ecologica. Lor li se datoreaza în cel mai înalt grad stabilitatea si calitatea factorilor fundamentai ai mediului (aerul, apa si solul).
Ca oricare ecosistem, ecosistemul padurii (forestier) are doua componente: componenta nevie sau abiotica (biotopul) si componenta vie sau biotica (biocenoza). Ele formeaza o comunitate complexa si unitara, cu organizare adecvata specificului structural si functional al padurii.
II.2 Biotopul
Biotopul este spatiul în care traieste si activeaza biocenoza si toti factorii care îi asigura existenta.
Elementele care intra în structura biotopului sunt:
factorii geografici (relieful, altitudinea, expozitia);
factorii climatici (temperatura, lumina, umiditatea, precipitatii);
factorii edafici (tipul de sol, pH, salinitatea, apa freatica);
factorii fizici (gravitatia, presiunea atmosferica, curentii de aer);
factorii chimici (continutul în oxigen, continutul în saruri al apei, migratia atomilor);
substantele si elementele rezultate din secretiile si excretiile organismelor.
În ecosistemul forestier, sub influenta densitatii arborilor si a structurii de specii, se formeaza un climat local specific numit "microclimat forestier". Acest microclimat, cu un anumit regim de lumina, temperatura, umiditate, vânt etc., exercita o puternica influenta asupra comunitatii de vietuitoare.
În padure, microclimatul nu este omogen, ci apar diferentieri pe fragmente de biotop, în pante, pe vai, în jurul unei ape etc. Mai ales lumina si temperatura au intensitati diferite în functie de aceste fragmente de biotop, dar si de diferitele etaje ale padurii.
II.3 Biocenoza
Biocenoza este comunitatea complexa si unitara de populatii de plante si animale care ocupa acelasi biotop si care realizeaza activitate independenta bine definita.
Concret, în ecosistemul forestier sunt integrate populatii de plante si de animale si elemente locale ale biotopului.
Structura biocenozei este generata de interactiunile dintre populatiile de plante si animale care sunt mult mai strânse decât între populatiile de plante sau între cele de animale.
Structura biocenozei cuprinde: populatiile de plante si animale grupate functional; raportul numeric dintre populatii; distributia spatiala a populatiilor; fizionomia biocenozei; trasaturile caracteristice ale populatilor dominante etc.
Biocenoza este un sistem deschis al ecosistemului forestier, o unitate organizatorica autoreglabila.
Între biocenoza si biotop exista relatii reciproce, desfasurându-se continuu schimburi de substanta, energie si informatie care asigura functionarea ecosistemului forestier.
Variatiile factorilor biotopului influenteaza structura biocenozei. Unele variatii se desfasoara la intervale regulate de timp si cu anumita amplitudine. Ele se numesc variatii ciclice si au caracter de regim pentru biocenoza. Exemplu: alternanta zi-noapte si succesiunea anotimpurilor. Alte variatii sunt aciclice, intempestive, neasteptate si au caracter perturbator sau de zgomot. Exemplu: incendii, vânturi puternice, geruri mari, invazii de daunatori, alunecari de teren etc.
Cunoasterea structurii biocenozei permite silvicultorului evaluarea corecta a productiei si productivitatii padurii si stabilitatea oportunitatilor.
Între populatiile care alcatuiesc biocenoza sunt stabilite relatii directe si indirecte, care sunt rezultatul unor adaptari reciproce dobândite în cursul evolutiei: relatii de raspândire, relatii de protectie, relatii de reproducere si relatii trofice. Aceste tipuri de relatii îmbraca cele mai diverse forme de manifestare. Cele mai importante sunt relatiile trofice. Ele imprima biocenozei o anumita structura trofica (de nutritie sau de hranire).
Structura trofica include trei categorii trofice de organisme: producatori primari, consumatori si descompunatori.
1. Producatorii primari sunt reprezentati, în principal, de plante verzi: arbori, arbusti, subarbusti si plante ierboase. Ei folosesc energia solara (nebiologica) în procesul de fotosinteza si produc substanta organica, care constituie productia primara a ecosistemului. Prin producerea si acumularea substantei organice, ei asigura energia necesara functionarii ecosistemului forestier.
Biomasa este realizata în cea mai mare masura de arbori si în mica masura de plantele ierboase si de arbusti. Principalul factor limitativ al productiei de biomasa este deficitul de apa din perioada de vara, în special în padurile de câmpie.
2. Consumatorii sunt reprezentati de animale. Ei consuma substanta organica realizata de producatori si o transforma în substante proprii. Substantele organice formate constituie productia secundara a ecosistemului forestier.
În cadrul consumatorilor sunt diferentiate patru grupe:
consumatorii primari, fitofagi sau de ordinul I. Sunt reprezentati de animalele erbivore. Animalele erbivore propriu-zise consuma plantele ierboase. Arborii si arbusti sunt consumati de insecte defoliatoare, insecte xilofage si consumatori de fructe si seminte;
consumatorii secundari sau de ordinul II. Se hranesc cu consumatorii primari. Sunt reprezentati de animalele carnivore;
consumatorii tertiari sau de ordinul III. Se hranesc cu animale carnivore. Sunt reprezentati de animalele de prada (pasari, mamifere);
consumatorii cuaternari sau de ordinul IV. Sunt reprezentati de parazitii consumatorilor tertiari (capuse etc.);
Consumatorii secundari, tertiari si cuaternari formeaza grupa zoofagilor, deoarece se hranesc cu animale.
3. Descompunatorii (reducatorii): cuprind bacteriile si ciupercile. Ei descompun materia organica din cadavrele animale si vegetale si din excremente. Rezulta elemente minerale, proces numit mineralizare, încheind circuitul substantelor în ecosistem. Elementele minerale reintra în circuitul trofic, prin utilizarea lor de catre producatorii primari.În acest circuit sunt antrenate cantitati uriase de substante si energie. Ei curata padurea de deseuri.
Interdependenta dintre aceste categorii de vietuitoare asigura existenta si durabilitatea padurii ca ecosistem (fig.1).
Consecinta relatiilor trofice o constituie lanturile trofice. Lantul trofic este calea principala de transformare si de transfer a substantei si energiei în ecosistem.
Fig.1 Structura trofica a ecosistemului forestier
Un lant trofic are mai multe verigi, de obicei 4-5. Lanturile trofice mai lungi sunt ineficiente, functionarea lor necesita cheltuieli energetice mari.
Lanturile trofice sunt foarte numeroase. Numarul lor este mai mare în padurile în amestec decât în arboretele pure. Veriga lor de baza o formeaza producatorii primari.
Lanturile trofice nu sunt izolate, ci se interfereaza si interconecteaza si formeaza retele trofice complexe, care determina structura trofica a padurii.
Stabilitatea retelelor trofice este determinata de numarul lanturilor trofice si de gradul de interferenta si de contact dintre ele (fig.2)..
II.4 Particularitatile ecologice ale padurii
Padurea este caracterizata în primul rând de prezenta arborilor. care-i imprima anumite particularitati ecologice, prin care ecosistemul forestier se distinge esential de alte ecosisteme.
Particularitatea ecologica fundamentala este starea de masiv. Aceasta stare se realizeaza atunci când coroanele arborilor se ating si se interconditioneaza cresterea arborilor. Realizarea starii de masiv constituie momentul nasterii ecosistemului forestier. El dobândeste propriul sau mediu, mediul forestier, un microclimat specific si o comunitate integrata de specii vegetale si animale. Speciile care nu se adapteaza si nu iau însusiri adecvate sistemului integrat sunt eliminate.
Componenta de baza a structurii biocenozei o constituie arborii. Acestia imprima padurii o fizionomiei specifica, originala.
Arborii au rolul cheie în procesul de fotosinteza si de acumulare a biomasei vegetale. În masiv, ei iau o forma caracteristica numita "forma forestiera". Tulpinile se subtiaza, devin drepte si iau forma cilindrica, iar coroanele se micsoreaza si se aseaza spre vârf pentru a primi lumina. Forma forestiera este efectul influentei reciproce dintre arbori.
Elagajul natural sau spalarea trunchiurilor este fenomenul de debilitare si uscare naturala a ramurilor arborilor din partea inferioara a coroanei. Fenomenul este cauzat de umbrire, ca urmare a micsorarii si înlaturarii coroanelor pentru a se apropia de forma forestiera. Este o consecinta a starii de masiv.
Tot o consecinta a starii de masiv este eliminarea naturala. În faza de început, numarul indivizilor este foarte mare, de câteva sute de mii la hectar. Din cauza densitatii mari se desfasoara o apriga competitie pentru factorii de existenta (lumina, spatiu, apa, saruri minerale, etc.), ceea ce produce diferentieri între indivizi. Pâna la urma, indivizii dezvoltati îi înabusa si-i elimina pe cei slabi, astfel ca în final mai ramân doar câteva sute de indivizi la hectar.
În padurile judetului Olt, densitatea arborilor este mai mare în zona de deal si mai mica în zona e câmpie, unde apar poieni. Arborii sunt relativ de aceeasi vârsta, iar structura este aproape omogena.
Fiind un sistem tridimensional, structura spatiala determina stratificarea padurii pe verticala si orizontala, care se manifesta cel mai pregnant dintre toate formatiunile vegetale. Stratificarea creeaza avantaje pentru populatiile de vietuitoare, deoarece le ofera acces larg spre factorii mediului.
În padure, plantele se distribuie în straturi sau etaje succesive, fiecare cu rol bine conturat în sistemul asociativ integrat. Etajele se gasesc în strânsa conexiune si interdependenta si realizeaza o adevarata ierarhie a mecanismelor de autocontrol si autoreglare.
Stratificarea se manifesta atât pe verticala, cât si pe orizontala.
Stratificarea pe verticala este evidentiata prin mai multe etaje, caracterizate prin conditii climatice specifice, ritm vegetativ si functii proprii. Plantele tuturor etajelor sunt adaptate ritmului vegetativ al etajului arborilor, care determina compozitia, fizionomia si dinamica vegetatiei în etajele inferioare.
Stratificarea influenteaza si fenologia etajelor: înfrunzirea, înflorirea, fructificarea si caderea frunzelor.
Etajul arborilor este cel mai reprezentativ. Densitatea arborilor conditioneaza densitatea plantelor din etajele inferioare. Acestea sunt obligate sa se adapteze conditiilor impuse de etajul arborilor.
Etajul arborilor este supus celor mai multe modificari, în raport cu celelalte etaje.
În cursul evolutiei, arborii au capatat adaptari specifice: muguri acoperiti cu solzi pentru a-i proteja de factorii nefavorabili; înfrunzire târzie primavara, deoarece radacinile sunt adânc în pamânt si solul se încalzeste mai greu dupa topirea zapezii; caderea frunzelor toamna pentru economie de hrana în timpul iernii etc.
Etajul arbustilor este situat sub etajul arborilor. Formeaza un strat discontinuu. Ei cresc bine sub etajul arborilor, deoarece s-au adaptat la conditii modeste de lumina.
Etajul ierbos este format din covorul ierbos de la suprafata solului, a carei compozitie floristica si densitate variaza. Selectia speciilor se realizeaza de factorii: sol, microclimat si competitie interspecifica.
Primavara devreme, în mustul zapezii, se trezesc la viata plantele cu tulpini subterane (geofite). Ele gasesc conditii favorabile de lumina, arborii si arbustii înca neintrând în vegetatie. De asemenea, trezirea lor la viata este stimulata de încalzirea litierei, care dovedeste o buna conductibilitate termica. Ciclul de viata al plantelor geofite este foarte scurt. El se încheie înainte de înfrunzirea arborilor. Tulpinile lor subterane reusesc sa înmagazineze suficiente substante de rezerva, care le ajung pâna în anul urmator. Dupa înfrunzirea arborilor încep sa vegeteze plantele hemicriptofite, care se regenereaza în anul urmator prin mugurii de la baza tulpinilor, bine protejati pe timpul iernii. Ele sunt plante de lumina. Formeaza vetre, mai ales în poienile si luminisurile padurii.
Cu o prezenta mai redusa sunt plantele terofite, care se înmultesc prin seminte. Ele se dezvolta în special la marginea padurii.
Sub coroanele arborilor si arbustilor îsi desfasoara ciclul vegetativ plantele de umbra, multumite cu conditii minimale de lumina.
Pe sol, muschii aproape lipsesc. Ei sunt înabusiti de litiera. Sunt prezenti mai mult pe cioate si la baza trunchiurilor de arbori, în partea lor de nord, constituind un element de orientare în padure.
este format în cea mai mare parte din frunzele cazute toamna pe sol. În mica masura iau parte la formarea litierei bucati de scoarta, ramuri rupte, fructe putrezite etc. Litiera este supusa actiunii descompunatorilor si transformata în humus, bogat în substante nutritive. Humusul constituie factorul esential de formare si fertilizare a solului.
Litiera îndeplineste functii importante în economia padurii:
aeriseste solul si permite circulatia apei prin spatiile dintre frunzele moarte si alte resturi;
mentine umiditatea în sol si atenueaza scurgerile de suprafata;
împiedica evaporarea apei din sol;
este veriga importanta în ciclul biogeochimic al unor elemente esentiale;
mareste conductibilitatea termica a solului;
formeaza o patura protectoare a solului, aparându-l împotriva actiunii mecanice a ploilor si a animalelor;
constituie mediu de viata si adapost pentru animalele mici si microorganisme etc.
O particularitate ecologica specifica arborilor ajunsi la maturitate este abundenta fructificatiei. Este un fenomen periodic si difera de la o specie la alta. De exemplu, la stejar se petrece odata la 6-10 ani, la gârnita la 4-6 ani, la cer la 3-4 ani etc.
Puietul care ia nastere din seminte cazute pe sol se numeste "semintisi". În anii de fructificatie abundenta se produce o explozie a semintisului. Cu toate acestea, regenerarea este sporadica. Puietii reusesc sa supravietuiasca, marea lor majoritate fiind înlaturati prin fenomenul de eliminare naturala.
Specializarea ecologica a faunei. În toate etajele lui, ecosistemul forestier ofera conditii dintre cele mai bune pentru o fauna abundenta. Între animalele din padure, în cursul evolutiei, s-au stabilit relatii de interdependenta din cele mai diverse. De asemenea, între animale si plante.
Unele specii de animale manifesta fidelitate numai unui anumit etaj. Cele mai multe sunt mobile si se deplaseaza continuu de la un etaj la altul. Aceasta miscare continua schimba compozitia si biomasa etajelor.
Specializarea ecologica continua a faunei se caracterizeaza prin nisa ecologica si periodicitatea sezoniera.
Nisa ecologica este spatiul de distributie, de nutritie si de reproducere al speciilor de animale. Ea reprezinta piatra unghiulara a functionarii biocenozei.
Metaforic, Viebert si Lagler, au aratat ca arealul este locul în care traieste o specie, adica adresa ei, iar nisa ecologica indica modul ei de viata, adica profesia.
Arealul este dependent de resursele de hrana si de energie. Nisa ecologica exprima cel mai bine relatiile de hranire (trofice) dintre populatiile de animale din padure.
Fiecare populatie ocupa o nisa ecologica, deoarece valorifica în mod specific resursele mediului. Doua populatii un pot ocupa aceeasi nisa ecologica. Daca ar fi asa, una dintre ele ar fi eliminata prin competitie. Relatiile trofice, care au rol hotarâtor în stabilirea nisei ecologice, exclud competitia în cazul în care doua populatii înrudite, care au aparent aceleasi cerinte alimentare, si-au stabilit nisele ecologice.
Specializarea ecologica a faunei permite supravietuirea unei faune foarte diverse în padure.
Periodicitatea sezoniera se manifesta plenar în padure. Ea nu exclude însa ca unele specii sa fie active în tot timpul anului.
CAPITOLUL III
ARII PROTEJATE DIN JUDEŢUL OLT
Ariile protejate sunt zone cu regim special de ocrotire, în care exista specii de animale si plante salbatice, elemente si formatiuni biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice, cu valoare ecologica si culturala deosebita. Aceste arii cuprind: rezervatii naturale, rezervatii ale biosferei, parcuri nationale, monumente ale naturii etc.
În ariile protejate, viata îsi urmeaza cursul normal, se mentin procesele ecologice si biodiversitatea si previn perturbarile ireversibile.
În judetul Olt sunt constituite ca arii protejate numai ecosisteme de padure. Ele sunt cele mai vechi si mai bogate ecosisteme naturale. Cea mai mare parte a teritoriului a fost transformata în câmpuri agricole, fiind distrusa natura primara. Balta Potelu ar fi putut motiva declararea ca arie protejata, însa si ea a fost desecata.
II.1 Padurea Seaca - Optasani
Este asezata în partea de nord a judetului, în stânga Oltetului. Se întinde pe o suprafata de 1398 ha. Ocrotirea ei constituie o problema de interes national si european pentru ca aici se gaseste cel mai reprezentativ esantion de gârnita.
Vegetatia lemnoasa cuprinde diferite specii de arbori dintre care: ulmul de câmp, stejarul, gorunul, salcâmul, lemnul câinesc, paducelul, cornul etc.
Vegetatia ierboasa cuprinde numeroase specii: fragii de padure, capsuni de câmp, cucuta de padure, laptucile, sovarul, galbenele, coada mielului, dragaveiul etc.
Biotopul ariilor protejate este aproape identic, motiv pentru care sunt prezentate împreuna.
Solul este de tip luvic si de tip aluvial.
Precipitatiile anuale sunt de 515,7 mm.
Temperatura medie este de 10,60 C.
III.2 Padurea Calugareasca
Este situata la extremitatea de sud-vest a Câmpiei Boianu, între Stoicanesti, Draganesti-Olt, Daneasa si Craciunei. Are o suprafata de 836,8 ha. Aceasta a fost declarata arie protejata prin decretul nr. 237/1950, prin care bujorul românesc a fost declarat monument al naturii.
Vegetatia lemnoasa cuprinde: stejar brumariu, cer, stejarul pufos, paducelul, salcâm, rasura etc.
Vegetatia ierboasa formeaza un covor bogat pe sol: brândusa galbena, bujorul românesc, dragaica, curcubeul, mierea ursului, sunatoarea, iarba sarpelui, izma, iarba moale, floarea de leac etc.
Solul este brun roscat si aluvial.
Precipitatiile anuale sunt de 515,7 mm.
Temperatura medie anuala este de 10,60 C.
Altitudinea este de 55 m.
III.3 Padurea Branistea Catârilor
Padurea Branistea Catârilor apartine de comuna Obârsia si are o suprafata de 301,3 ha. Este situata în partea de sud a Câmpiei Romanatiului. Ea este un relict al padurilor vechi xerofite formate la sfârsitul subborealului, favorizate de încalzirea usoara a vremii.
Vegetatia lemnoasa este alcatuita din: salcâm, stejar brumariu, salcie, teiul cu frunza mare, frasin, paltin etc.
Vegetatia ierboasa este formata din: salvia de câmp, nopticoasa, lipanul, capul sarpelui, pelinita, nalba etc. Solul este cernoziom cambic si psamosol molic .
Climatul secetos.
Temperatura medie anuala este de 11,10 C.
Altitudinea medie este de 65m.
Concluzii
La nivelul judetului Olt au fost declarate arii protejate numai paduri. In afara celor prezentate, mai sunt propuse ca arii protejate urmatoarele: Casa Padurii Potelu (7,8 ha), Padurea Topana (120 ha), Padurea Resca (50 ha), Valea Oltetului (900 ha)
Ariile protejate existente pe teritoriul judetului Olt au fost înfiintate pentru:
protectia elementelor de flora, fauna si habitate;
protectia speciilor de pasari salbatice.
Ariile protejate, indiferent de pozitia lor geografica, trebuie sa asigure conservarea pe termen lung a biodiversitatii.
Lucrare practica
Tema: Masurarea temperaturii litierei padurii
Scopul lucrarii practice: Cunoasterea factorului abiotic - temperatura - care are un rol major în controlul structurii si functiilor ecosistemului padure.
Consideratii teoretice: Temperatura, alaturi de umiditate, determina tipul de biom care se instaleaza într-o regiune.
Masurarea temperaturii se face cu termometrul. Se foloseste instrumentar diferentiat în functie de mediul în care se face masurarea temperaturii: aer, litiera, sol, apa.
Înregistrarea temperaturii se face la orele 7, 13 , 17 sau 19.
Materiale necesare: termometre ecologice sau termometru de camera, caiet, rechizite de scris.
Loc de desfasurare: Padurea Valeni
Mod de desfasurare
se introduce termometrul în pozitie orizontala sub stratul organic al padurii;
se lasa termometrul 10 - 20 minute;
se citeste temperatura;
se noteaza rezultatul (temperatura si adâncimea la care s-a efectuat masuratoarea);
Inregistrarea datelor
|
Nr. Crt. |
Data |
Ora |
Temperatura litieriei |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Concluzii:
|
