INTRODUCERE

Studiul de geografie sociala a unui teritoriu implica analiza cantitativa si calitativa a componentelor mediilor geografice, a interdependentei elementelor sale, dar mai ales, a modului cum acestea influenteaza activitatea umana si conditionarea reciproca a antropicului cu cadrul natural.

Alegerea spre studiu a zonei orasului Braila a necesitat o buna cunoastere a zonei, a componentelor de baza a acestui mediu geografic, bine individualizat în cadrul Câmpiei Române, nord-estul acesteia, respectiv Câmpia Brailei sau a Baraganului nordic, pe care s-a grefat o puternica activitate umana care poate duce la degradarea sa, daca nu se iau masuri de protectie în timp.

În elaborarea acestui studiu de geografie sociala am parcurs cele trei etape de întocmire ale unei lucrari: documentare, cercetare, redactare.

Lucrarea este structurata în functie de particularitatile mediului geografic, particularitati existente în zona, dar si în functie de activitatea umana, de impactul om-natura, care a generat aspecte inedite ale vietii umane din aceasta zona.

Lucrarea debuteaza cu o analiza succinta a cadrului natural, insistând mai ales pe acelea care si-au pus mai mult amprenta pe activitatea umana din zona municipiului Braila.

În etapa de documentare a fost consultata o vasta bibliografie privind cadrul natural care coroborata cu datele existente în anuarele de statistica au promis o buna analiza a fenomenelor sociale.

Redactarea lor a permis, mai ales prin folosirea de texte si chestionare o mai buna cunoastere a acestor fenomene sociale.

Marele nostru geograf, George Vâlsan spunea: „Geografia tarii trebuie sa înceapa cu geografia locului natal, ale carui elemente proaspete, pline de imagini si de simtire exista în sufletul fiecarui copil. Prin cunoasterea tinutului natal formezi <<alfabetul geografic>>…” - este motivul pentru care am ales sa studiez arealul municipiului Braila, acesta fiind locul meu natal.

Dorinta de a realiza un studiu de geografie sociala îsi are originea chiar în domeniul de studiu al acestei ramuri geografice care se individualizeaza ca stiinta a ansamblului de fenomene si procese ce caracterizeaza aparitia, dezvoltarea si diversificarea comunitatilor umane ca parte integranta a mediului geografic.

În mod simplist, geografia sociala este orientata spre cercetarea relatiilor dintre om si natura, ceea ce mi-a permis, prin realizarea acestei lucrari, sa cunosc atât natura locului, latura umana, cât si interdependenta dintre ele, acestea având un accentuat caracter de specificitate pentru orasul Braila.

În încheiere, dar nu în ultimul rând, vreau sa multumesc domnului lector doctor Nicolae Ion si Directiei de Statistica Braila, fara ajutorul carora acest 222g623c studiu de geografie nu ar fi avut meritul unei lucrari stiintifice.

ISTORICUL CERCETĂRII ORAsULUI BRĂILA

Prima încercare de a înfatisa trecutul Brailei a facut-o profesorul Grigore Tocilescu într-o conferinta tinuta în localitate la finele secolului trecut; textul acestei conferinte nu s-a tiparit; el a servit însa la redactarea capitolului „Istoricul orasului” din articolul consacrat acestui oras si port dunarean din „Marele Dictionar Geografic al României”, aparut în 1892.

Cele mai vechi cercetari facute asupra orasului Braila au fost realizate de istorici, astfel încât cele mai numeroase lucrari referitoare la acest oras au caracter istoric. Ulterior, mai ales dupa anul 1900 au fost realizate lucrari cu caracter militar, cultural, dar si numeroase lucrari geografice.

Cele mai numeroase lucrari referitoare la orasul Braila au fost tiparite dupa anul 1900, între acestea mai importante sunt: descrierea presei aparute în Braila în timpul ocupatiei, precum si istoricul întregii prese brailene – de la primul periodic, din 1839, pâna la cele 26 de periodice din 1926 – se afla în meritoria lucrare a lui a lui S. Semilian, tiparita în 1927. În preajma celui de-al doilea razboi mondial a aparut studiul lui N. Petrovici, „Braila sub ocupatiune 23 decembrie 1916 – 10 noiembrie 1918”.

În anul 1929 a aparut revista „analele Brailei”, întemeiata de Gh. T. Marinescu, aceasta revista a publicat cele mai multe din studiile consacrate istoriei orasului si judetului Braila, pe lânga acestea au fost publicate si studii geografice. „Analele Brailei” a creat o adevarata miscare culturala, stiintifica, literara si artistica, precum si una turistica privind Braila.

Numeroase cercetari si lucrari cu caracter istoric au fost prezentate de Nicolae Iorga, între care deosebite sunt: „Cei dintâi ani în zona Braila româneasca 1832 – 1866. Istorie si documente (pentru o suta de ani de la întemeierea orasului”, Bucuresti, 1929; „Unde e istoria Brailei”, articol publicat în „Analele Brailei” în anul 1929; „Caracteristici ale brailenilor” în „Analele Brailei” – 1931.

Despre trecutul istoric al orasului si judetului Braila au mai scris Gh. T. Marinescu, Nae A. Vasilescu (Schite – documente si însemnari din orasul si judetul Braila), o contributie însemnata privind lucrarile alcatuite de braileni au avut-o N. C. Istrate si I. C. Bacila. Numeroase informatii despre Braila se pot obtine din succesivele sinteze asupra istoriei noastre, acelea ale lui A. D. Xenopol, N. Iorga, Constantin C. Giurescu.

O importanta deosebita o are lui Constantin C. Girescu: „Istoricul orasului Braila”, aparuta în anul 1968 si care reprezinta o sinteza a istoriei orasului Braila, înfatisând în acelasi timp dezvoltarea sub diferite raporturi a acestui însemnat centru din cele mai vechi timpuri si pâna astazi.

Referindu-ne la cercetarile, studiile si lucrarile geografice realizate în orasul Braila, citez în primul rând pretioasa statistica din 1828, întocmita îndata dupa eliberarea de sub turci, statistica aratând numarul si numele locuitorilor din oras, pe mahalale, si din satele judetului; ea a fost publicata de profesorul Mihai Popescu. Tot el a tiparit si unul din planurile cetatii Braila, planuri alcatuite de austrieci si pastrate în Arhivele din Viena; acestea au fost publicate sub denumirea „Cartografia din 1828 a orasului si judetului Braila”, în „Analele Brailei” (1932).

Gh. T. Marinescu publica în anul 1929 un „Album” care înfatisa Braila veche, album ce cuprinde stampe, planuri, harti.

În anul 1930, Ion Vârtosu publica în „Analele Brailei” trei pretioase cartografii ale locuitorilor Brailei din anul 1837.

Problema asezarilor omenesti din raiaua Brailei la 1790 si 1828 a fost analizata de profesorul Gh. Mihaiescu, acestea au fost analizate în comparatie cu cele de pe harta austriaca care dateaza din 1790.

Profesorul brailean Radu Perianu s-a ocupat de raiaua brailei în „Anuarul de antropogeografie si geografie”, II (1911 – 1911), publicând su un plan al orasului care dateaza din 1830.

Lucrari cu caracter descriptiv au fost realizate de I. G. Apostoleanu, în anul 1884 „Baile Lacu Sarat”, iar în anul 1889 „Descrierea statiunii balneare de la Lacu Sarat, Braila”.

În anul 1894 apare “Dictionarul geografic al judetului Braila”, realizat de I. Delescu si O. Demetrescu.

Cele mai importante cercetari în analul analizat le-au facut, însa marii geografi Vintila Mihailescu, care descrie cadrul natural în care se afla situat orasul Braila, în volumele: „România – geografie fizica” (1926) si „Dealurile si câmpiile româniei” (1966). Acestor lucrari li se adauga cea a lui G. Murgoci, Câmpia Româna si Balta Dunarii în „Opere alese” (1952), lucrarea lui George Vâlsan – „Câmpia Româna” (1915), Traian Naum si colaboratorii realizeaza un studiu privind raionarea morfologica a partii de nord-est a Câmpiei Române în „Probleme de geografie” (1954); A. Banu publica în anul 1964 lucrarea „Baraganul”.

Referitor la viata economica a orasului Braila, pâna în anul 1940, M. Trufasu, publica în „Analele Brailei” – „Consideratiuni asupra industriei Brailei”.

Petre Gâstescu publica în anul 1973 lucrarea „Judetul Braila”, realizând o analiza complexa a judetului.

În arealul analizat au fost facute si cercetari cu privire la turism, astfel, în anul 1965, Costin stefanescu publica „Braila. Mic îndreptar turistic.”, L. Cucuta realizeaza un studiu pentru dezvoltarea de perspectiva a turismului în judetul Braila, este o lucrare manuscris din anul 1974.

Cercetarile din domeniul geografiei umane au dus la aparitia unor importante lucrari de geografie, între acestea „Demografia oraselor României”, publicata în anul 1977 de I. Measenicov, I. Hristache si Al. Trebici, mai recent a aparut „Gruparea urbana Galati – Braila” – Dimitrie Oancea.

Se constata ca în arealul analizat au fost efectuate cercetari de catre oameni de stiinta din cele mai vaste domenii: istorie, geografie, cultura, biologie, cele mai numeroase fiind însa cele din domeniul istoriei si geografiei. Cercetarile geografice s-au amplificat dupa anul 1900, în concordanta cu dezvoltarea geografiei în România.

Aspecte legate de problematica efectelor sociale si impactul lor asupra populatiei unei regiuni au fost mai putin studiate în geografia sociala româneasca. Din acest motiv analizele realizate s-au bazat doar pe un material statistic bogat si mai putin pe o serie de lucrari existente în domeniu. S-au folosit mai des o serie de chestionare care au avut drept scop evidentierea modului cum locuitorii percep propriul oras, si mai des evidentierea anumitor efecte în planul societatii brailene.

Acestea fiind spuse, istoricul cercetarii porneste de la definirea geografiei sociale ca ramura recenta a geografiei umane.

Studiile de geografie sociala cele mai prolifice si de o reala valoare au fost realizate de cercetatori apartinând scolilor de geografie sociala americana, britanica, franceza si germana.

Premisele definirii geografiei ca stiinta cu valente sociale se prefigureaza la sfârsitul secolului trecut, odata cu opera lui Ratzel, care sub influenta lui Haeckel si a evolutionismului, a orientat cercetarea asupra potentialurilor dintre om si mediu.

Chiar daca pune accentul numai pe influentele pe care mediul le exercita asupra omului si asupra societatii, contributia autorului mentionat nu poate fi negata, dimpotriva, trebuie subliniat faptul ca prin orientarile sale Ratzel este socotit unul dintre întemeietorii geografiei umane, din care, ulterior s-a desprins si geografia sociala.

Denumirea de geografie sociala a fost lansata la sfârsitul secolului al XIX-lea de geograful francez contemporan cu Ratzel, Eliseé Reclus.

În România, notiunea de geografie sociala a fost utilizata pentru prima oara de V. A. Urechea în anul 1902, în lucrarea „Un proiect de geografie sociala a României”. Ulterior, Vintila Mihailescu, în anul 1968, considera în mod inspirat geografia sociala ca ramura a geografiei umane, alaturi de geografia economica si cea politica.

Este de la sine înteles ca modurile de abordare a acestui domeniu sunt dintre cele mai variate datorita multitudinii si diversificarii fenomenelor sociale, pe de o parte, iar pe de alta parte datorita dinamismului propriu societatii românesti care a determinat „straturi succesive de studii corespunzatoare diferitelor faze de progres din cercetare si între care efortul de sinteza logica, necesara unificarii profunde a câmpului de cunostinte, nu a fost facut” (Clavel, 1973).

Aspectele surprinse în formularile mai sus mentionate pune în evidenta, în mod ilustrativ, o realitate fara echivoc, si anume: conturarea înca neclara a domeniului de studiu al geografiei sociale.

Opinia lui Pacione, una dintre cele mai actuale si mai avizate, este edificatoare din acest sens. Lipsa unei viziuni coerente asupra fenomenologiei sociale de esenta geografica genereaza, la diferite nivele ale demersului stiintific, numeroase inadvertente urmate de suprasolicitarea sau dimpotriva minimalizarea conceptului în sine.

Geografia sociala se individualizeaza ca stiinta ansamblului de fenomene si procese ce caracterizeaza aparitia, dezvoltarea si diversificarea comunitatilor umane; ea opereaza selectiv vizând doar aspectele ce deriva din matricea mediului geografic sau pe cele care sunt conditionate de acestea.

O prima categorie de aspecte studiate prin intermediul unor subramuri sunt cele referitoare la habitat, educatie, cultura, credinta religioasa.

Geografia sociala îsi asuma un vast domeniu de investigate analizat de numeroasele sale subramuri.

Capitolul I

CONDIŢIILE GENERALE DE DEZVOLTARE A COMUNITĂŢII UMANE ÎN ORAsUL BRĂILA

1.1.Elemente de favorabilitate ale cadrului natural

POZIŢIA GEOGRAFICĂ sI LIMITELE

În cadrul tarii, municipiul Braila este situat în partea de est-sud-est a

României, aproximativ la intersectia paralelei de 45ş25’ cu meridianul de 27ş54’ longitudine estica. Municipiul Braila este situat în nord-estul Câmpiei Române, în Câmpia Brailei sau Baraganul Nordic, pe stânga Dunarii – în subsectorul baltilor, la 20 m altitudine.

În cadrul judetului Braila, orasul ocupa nord-estul judetului, fiind situat într-o zona complexa de contact între unitati fizico-geografice variate: Lunca Dunarii, Câmpia Brailei si Câmpia Siretului Inferior. Aceasta localizare geografica la contactul dintre lunca si câmpie , favorizata de conditiile naturale oferite de lunca si câmpie, se resimt pregnant în aspectul exterior, structura functionala si textura orasului. Din suprafata totala a judetului Braila (4724 km²), orasul Braila are o suprafata de numai 3329 ha.

În ceea ce priveste pozitia geografica a orasului Braila, Vintila Mihailescu considera Braila ca facând parte din categoria oraselor “cap de drum (obstacole de cale – în bibliografia franceza)”, în aceasta categorie erau incluse porturile dunarene sau maritime.

În cadrul retelei urbane, orasul Braila face parte din categoria municipiilor, orase importante cu o populatie numeroasa, care au un rol însemnat în viata economica, politica, sociala si cultural stiintifica a tarii. A fost declarat municipiu la 17 februarie 1968. Astfel, dupa numarul de locuitori, orasul Braila face parte din categoria oraselor mari, cu o populatie de 232.409 locuitori, detinând în acelasi timp cea mai mare pondere a populatiei urbane din judetul Braila. Orasele mari reprezinta 9,2% din totalitatea oraselor si 40,8% din populatia urbana. Aceste orase mari sunt raspândite în toate zonele geografice; unele sunt vechi capitale de provincii, iar altele au beneficiat de pozitia geografica favorabila – cum este cazul orasului Braila.

Deoarece suprafata orasului este redusa (31 km²) si numarul populatiei este mare, Braila se înscrie în reteaua urbana din România în cadrul oraselor cu mare densitate a populatiei, peste 700 locuitori/km².

În functie de productia economica a orasului, de numarul locuitorilor si de structura populatiei active, orasul Braila face parte din reteaua de orase cu potential economic de importanta nationala aflate în curs de consolidare si diversificare.

Dupa gradul si zonele de influenta, orasul Braila face parte din categoria oraselor “centre nodale” sau “poli de crestere”, având o sfera de influenta ce variaza între 60 si 100 de km, peste 100.000 locuitori, acestea se mai numesc si centre de convergenta economica ridicata. Ele domina un anumit hinterland, cu raporturi pe linie economica, sanitara, culturala sau comerciala, au tendinta de dezvoltare complexa si de hipertrofiere. Aceste orase asigura peste 30% din productia globala industriala, cu ponderi ale industriei superioare mediei pe tara si cu o pondere mai mica a functiei tertiare (Braila, Galati, etc., care sunt hipertrofiate industrial). (Nicolae Iliuca, 1999)

Pe plan industrial, municipiul Braila a cunoscut o dezvoltare intensa pâna în anul 1989. Datorita aparitiei în orasul Braila si dezvoltarii accentuate a unor ramuri industriale, de importanta nationala, acesta a devenit un oras complex, polarizator de primul rang, având un nivel de dezvoltare ridicat.

Municipiul Braila detinea pâna în anul 1989 primul loc pe tara la productia de excavatoare, detinea locul doi în ceea ce priveste productia de placi aglomerate, din lume locul trei la productia de celuloza. Industria detinea circa 68 % în comparatie cu celelalte activitati (agricultura, constructii, transport, etc.).

Prin urmare principala functie a orasului Braila a devenit cea industrial agrara, facând din acesta un important centru polarizator si unul dintre cele mai dezvoltate orase ale tarii (mai ales din punct de vedere industrial).

Dupa anul 1990, functia orasului a ramas aceeasi, însa, datorita puternicelor restructurari industriale, importanta economica a orasului în cadrul tarii a scazut foarte mult.

În privinta limitelor, orasul Braila se extinde pâna la localitatile: Cazasu în sud, Roman în sud-vest, Gemenele în vest, Scortaru în nord-vest, Silistea si Baldovinesti la nord, iar în est pâna la malul Dunarii; ele reprezinta în general zona periurbana.

1.1.2.RELIEFUL

Municipiul Braila este situat în partea de nord-est a Câmpiei Române,

pe Dunarea inferioara, într-o zona de contact dintre unitati fizico-geografice variate: Lunca Dunarii, Câmpia Brailei si Câmpia Siretului Inferior.

C.C. Giurescu (1968) spunea despre asezarea Brailei ca este pe stânga Dunarii, „nici mai spre sud, nici mai spre nord de locul sau actual pentru ca aici Câmpia Baraganului înainteaza ca un pinten pâna la malul apei, dominând-o, în timp ce în restul regiunii, numita câmpie, coboara la nivelul Dunarii, transformându-se în lumea inundabila a acesteia, improprie deci unei asezari permanente.”

Relieful judetului, cât si al municipiului se caracterizeaza prin monotonie si uniformitate, singurele accidente de teren fiind apele curgatoare, crovurile si depresiunile lacustre.

Câmpia Brailei, denumita si Baraganul nordic reprezinta un interfluviu cu altitudini ce variaza în general între 20 – 30 metri. Ea este situata între Lunca Dunarii, a Calmatuiului, a Siretului si a Buzaului pâna în zona bratelor parasite ale Buzaului dintre Faurei si Ulmu; face parte din terasa inferioara a Dunarii de vârsta holocena. În vest se prezinta ca un câmp îngust pe dreapta Buzaului, cu altitudine ce urca pâna la 40 – 50 de metri (datorita depozitelor eoliene relief de dune), pe când în est se prezinta ca o zona neteda sub forma unei prispe prelungi, terminata abrupt spre Dunare si Siret, dominând Dunarea cu 8 – 12 metri. Podul terasei, între Dunare si Valea Iencii are o latime de 10 – 15 metri, cu o înclinare usoara de la vest spre est. Portiunea de la vest de Valea Iencii se prezinta mai înalta si datorita prezentei crovurilor, suprafata ei pare ondulata. În cadrul Câmpiei Brailei se disting mai multe unitati: Câmpul Mircea Voda, Câmpul Ianca sau Movila Miresii, Câmpul Viziru, Câmpul Roman – Gemenele.

Municipiul Braila, orasul propriu-zis se afla situat în partea de nord a Câmpului Viziru. Acesta are altitudinea medie de 20 de metri, iar în nord, spre Baldovinesti si în cartierul Pisc din Braila, altitudinea ajunge la 33 de metri datorita acumularilor eoliene, iar spre Dunare se termina printr-o panta abrupta, dominând Valea Dunarii cu circa 10 metri.

La Braila, fruntea terasei, spre Lunca Siretului Inferior, a fost terasata, în cea mai mare parte, în vederea înlaturarii surparii, iar spre Dunare, fruntea terasei este fragmentata în noua vai, numite vaduri, prin care s-a circulat din vechi timpuri din oras catre port; adâncimea lor creste de la sud la nord; diferenta de adâncime se explica prin prezenta nisipurilor eoliene din partea de nord care au favorizat o eroziune mai accentuata; înainte de a fi terasata, fruntea terasei se surpa, iar materialul rezultat se deplasa cu 7 – 8 metri fata de baza terasei.

În rada portului apareau izvoare la nivelul strazii, atunci când nivelul freatic era mai ridicat, izvoare ce au fost drenate subteran în urma amenajarilor efectuate.

Municipiul Braila ocupa si o parte din Câmpul Roman – Gemenele, partea de est a acestuia. Este un interfluviu acoperit cu nisipuri fluviatile, transportate de vânt. Acestea sunt fixate cu vita de vie si salcâmi; totusi actiunea eoliana se manifesta, într-o masura mai mica. Altitudinea medie este de 25 metri.

În nord, Braila se afla la contactul cu lunca Siretului Inferior, o câmpie înca în formare, joasa cu soluri aluviale, cu multe albii parasite. Latimea sa ajunge la 25 – 30 de kilometri ca urmare a fenomenului de subsidenta din cursul Siretului Inferior. Aceasta lasare este pusa în evidenta de convergenta râurilor, de marea aluvionare a albiilor, de gradul înalt de meandrare, de abaterea Siretului spre nord si de numeroasele cursuri parasite în sud. Altitudinea variaza între 5 – 6 metri si 13 – 15 metri.

În est, orasul se învecineaza cu Balta Brailei, denumita Insula Mare a Brailei; ea reprezinta suprafata cuprinsa între cele doua brate ale Dunarii (Dunarea Veche sau Bratul Macin si Dunarea Noua). S-a format într-un regim deltaic de eroziune si acumulare fluviatila. Se întinde pe o lungime de 60 de kilometri pe directia nord-sud (Vadul Oii – Braila) si pe 20 de kilometri latime. Are altitudini de 2 – 12 metri – grindurile sudice si de 6 metri în nord. Cea mai mare altitudine (45 de metri) o întâlnim în popina Blasova, rest din Muntii Dobrogei scufundati si erodati în decursul timpului, iar cele mai mici altitudini absolute sunt reprezentate de fundurile lacurilor Zaton si Dunarea Veche (1,2 metri).

În ceea ce priveste numele de Baragan, folosit pentru Câmpia Brailei (Baraganul de nord) si pentru Câmpia Calmatuiului (Baraganul de mijloc), el este întâlnit pentru prima data în anul 1597.

C. Banu (1964) considera ca acest cuvânt este o forma derivata din cuvântul „buragan” care însemna „furtuna de zapada”, „vârtej de zapada”, fenomen ce caracterizeaza aceasta regiune. În limba româna acest cuvânt a intrat în timpul dominatiei pecinegilor, populatie migratoare din neamul turcilor, care au ocupat în secolele X – XI o parte din Ţara Româneasca. Baragan înseamna regiune cu populatie rara, loc neted, cu ape subterane rare, cu vânturi puternice si caldura mare.

1.1.3.CLIMA

În cele mai multe dintre procesele care duc la modelarea reliefului, a problemelor legate de combaterea eroziunii si ameliorarea terenurilor degradate, a utilizarii teritoriului, a desfasurarii diferitelor activitati antropice, se constata prezenta influentelor climatice.

Municipiul Braila, aflat în Câmpia Brailei, se suprapune pe partea de nord-est a Câmpiei Române, caracterizându-se printr-o clima temperat continentala cu un pronuntat caracter de excesivitate. Contrastele climatice sunt evidentiate de amplitudinea termica mare, numarul mare de zile tropicale si geroase, lungile perioade de seceta, dar si cele mai violente ploi torentiale, toate determinate de pozitia regiunii la locul de interferenta a maselor de aer cu caracteristici diferite.

Printre acestea, un rol deosebit îl au masele de aer continental, arctic si polar, si cel maritim, de origine oceanica si mediteraneana.

a)     Radiatia solara are valori ridicate, de 125 kcal/cmp/an, legata de durata de stralucire a soarelui care în Câmpia Româna de Est înregistreaza un numar de 2200 h/an (doar 75 de zile dintr-un an fara soare).

b)    Temperatura aerului se caracterizeaza prin medii anuale cuprinse între 10,3 şC si 10,5 şC în câmpie, însa la Braila valorile sunt mai ridicate ca urmare a influentei Dunarii, dar mai ales degajarii de energie calorica datorata activitatilor economice si gospodaresti din oras, respectiv 11,1 şC.

În cursul anului, temperaturile medii lunare înregistreaza o crestere

continua din februarie pâna în iulie, apoi o descrestere din august pâna în ianuarie, evidentiind contrastele termice dintre iarna si vara.

Se remarca, de asemenea, ca procesele de încalzire si respectiv de racire ale aerului sunt cele mai puternice în luna aprilie si respectiv în octombrie, luni în care acestea au valori aproximativ egale (circa 6 şC).

Temperatura medie a lunii celei mai reci (ianuarie) are valori de –2,1 ^oC la Braila si mai mici în restul judetului, aceasta datorita caracterului moderator pe care îl are Dunarea în regiunea Brailei.

Temperatura medie a lunii celei mai calde, iulie are valori de circa 23,1 ^o_­C la Braila.

Temeratura maxima absoluta de +44,5 ^o_­C, care este recordul termic din tara, a fost înregistrata la statia meteorologica Ion Sion, la 10 august 1951, datorita unor invazii de aer tropical, venite din Câmpia Padului.

Maxima termica înregistrata la statia meteorologica Braila este de +40,5 ^o_­C, temperatura înregistrata la data de 22 iulie 1943.

Temperaturile minime absolute au valori cuprinse între –25 ^o_­C si -29 ^oC.

Amplitudinea termica este de 24-25 ^o_­C în cazul temperaturilor medii si de 70 – 74 ^o_­C în cazul celor extreme absolute, evidentiind specificul climatului temperat-continental excesiv cu consecinte asupra dinamicii proceselor fizico-geografice, a dezvoltarii vegetatiei si culturilor agricole.

Se remarca prezenta unui mare numar de zile de vara si zile tropicale în arealul analizat care se datoreaza unui numar mare de zile tropicale în arealul analizat care se datoreaza invaziei de aer cald tropical si continental. Astfel, zilele cu temperaturi de 25 ^o_­C (zile de vara) sunt de circa 110, iar cele tropicale, cu temperaturi de 30 ^o_­C si peste, totalizeaza circa 42 zile la Braila. În anotimpul rece, în circa 110 zile se produce înghetul, acesta se produce în 80 de zile numai noaptea, ziua depasind 0 ^o_­C.

c). Regimul precipitatiilor

Regimul precipitatiilor are o foarte mare variabilitate în timp si spatiu, reflectând tipul de climat continental. Astfel, precipitatiile medii anuale au valori reduse sub 500 mm pe întreg cuprinsul Baraganului, iar la Braila valorile sunt de 454 mm. În semestrul cald (aprilie – septembrie) cade 59 – 62 % din cantitatea de precipitatii, uneori însa în ultima parte a verii apar intervale îndelungate de seceta (80 – 100 de zile).

În semestrul rece, o parte din precipitatii cad sub forma de zapada, ningând în medie 15 – 16 zile si totalizând 20 – 23 % in cantitatea de precipitatii. În medie, stratul de zapada, discontinuu, persista în Câmpia Brailei timp de 40 de zile, cu o grosime medie de 10 metri, sau acesta este chiar absent.

Sumar, cele mai mari valori ale precipitatiilor se înregistreaza în lunile mai – iunie, iar cele mai mici în lunile august septembrie.

Caracterul deficitar al precipitatiilor din Câmpia Brailei propriu regiunilor continentale se reflecta si în regimul evapotranspiratiei, astfel valorile anuale ale evapotranspiratiei potentiale depasesc cu circa 200 – 250 mm valorile precipitatiilor atmosferice.

Înscriindu-se în analul zonelor semiaride, secetele din zona Brailei sunt fenomene frecvente, cu cicluri pe ani secetosi, încât se impun o serie de masuri hidroameliorative. Alteori, ploile se suprapun cu momentul topirii zapezilor provocând eroziunea în suprafata a solului, inundatii pagubitoare ce afecteaza asezarile omenesti, caile de comunicatie, terenurile agricole.

d). Vântul

Vântul este elementul climatic cu o influenta deosebita în morfodinamica proceselor actuale din Câmpia Brailei a culturilor agricole, a cailor de comunicatie si asezarilor omenesti. Urmarind frecventa si viteza medie a vântului se constata ca cea mai mare frecventa o au vânturile de nord, urmate de cele de nord – est si vest si aceeasi ordine se mentine în privinta vitezei.

Iarna, predominante sunt masele de aer continentale provenite din anticiclonul siberian sub numele de Crivat. Vara, bate Suhoveiul, din est, un vânt cald si uscat, are o frecventa mai mica, dar care intensifica evapotranspiratia si mareste ariditatea relativa a climatului.

În zilele în care se formeaza Baltaretul, un vând care ia nastere datorita diferentelor de temperatura dintre uscat si suprafata acvatica, precipitatiile sunt mai bogate. Cu frecventa mai mica sunt vânturile de vest, vânturi care aduc si ele precipitatii. Viteza medie a vânturilor este relativ ridicata, cu vitezele maxime, de peste 100 km/h se înregistreaza în timpul iernii, vânturile de nord si nord – est.

În urma analizei principalilor parametri climatici din Câmpia Brailei, se poate constata o amplitudine termica maxima de 74,5 ^o_­C, printre cele mai mari de pe teritoriul tarii, o cantitate anuala de precipitatii scazuta si rolul activ al vântului.

REŢEAUA HIDROGRAFICĂ

Reteaua hidrografica poarta amprenta climatului temperat continental

si a reliefului, alcatuit din câmpuri relativ netede, în cuprinsul carora sunt schitate vai largi si depresiuni închise în care se gasesc lacuri temporare sau permanente.

Hidrografia judetului Braila se caracterizeaza, pe de o parte, prin faptul ca apele curgatoare (Dunarea, Siretul, Buzaul, Calmatuiul) au caracter tranzitoriu, iar, pe de alta parte, prin faptul ca în toate microdepresiunile (crovuri) sunt cantonate lacuri.

a).Râurile

Cea mai importanta artera hidrografica este Dunarea, care strabate

municipiul Braila în estul sau, orasul Braila s-a dezvoltat pe stânga Dunarii.

În regiunea analizata se desfasoara subsectorul baltilor, pe o lungime de 195 km² între Calarasi si Braila. În aceasta regiune Valea Dunarii este larga, prezentând fenomenul despletirii cursului sau în cele doua brate principale: Bratul Macin (Dunarea Veche), spre Dobrogea, si Bratul Cremenea, spre Câmpia Brailei, închizând la mijloc fosta Balta a Brailei, astazi incinta îndiguita Insula Mare a Brailei.

Pentru a se evita inundatiile care se produceau în timpul apelor mari, mai ales primavara (datorita ploilor torentiale asociate cu topirea zapezilor), în aceasta regiune bratele Dunarii au fost îndiguite.

Oricum, portul Brailei se afla la o înaltime de 7,40 metri deasupra nivelului marii, iar orasul Braila la 25 metri, fiind la adapost de orice viitura.

Debitul maxim atins înainte de îndiguire a fost de 7926 m³/s, iar dupa îndiguire, ca urmare a îngustarii vaii, debitul maxim atins a fost de 15470 m³/s în anul 1970, iar cel minim de 1490 m³/s la Braila. Nivelurile maxime se produc primavara si vara (martie – iulie). În anul 1970, la Braila s-a înregistrat nivelul maxim de 632 centimetri. Înainte de îndiguire, apele mari inundau însemnate suprafete. În prezent pe teritoriul judetului Braila, Dunarea este îndiguita pe o lungime totala de 225 kilometri, aparându-se astfel de inundatii peste 100000 de hectare, teren agricol, un numar mare de localitati, obiective industriale si agricole, cai de comunicatie.

Dunarea are o mare importanta economica, atât din punct de vedere al navigatiei, cât si prin faptul ca apele fluviului alimenteaza cu apa municipiul Braila, importante obiective economice, precum si marile sisteme de irigatii.

Pe teritoriul judetului Braila se mai întâlnesc si cursurile inferioare ale unor râuri tributare Dunarii: Siretul, Buzaul si Calmatuiul.

b).Lacurile

Pe teritoriul municipiului Braila nu se gasesc lacuri, însa pe teritoriul judetului se deosebesc mai multe tipuri de lacuri, lacuri de stepa si de lunca. Cele mai raspândite sunt lacurile cantonate în marile depresiuni de tasare în löess sau crovuri. Ele alcatuiesc grupa de lacuri clastocrastice si sunt raspândite în zona endoreica dintre Buzau si Calmatui, de exemplu: Lacul Plopu, Lacul Ianca, Lacul Lutul Alb, Lacul Tataru, Lacul Coltea, etc.

O alta categorie de cuvete lacustre o formeaza limanele fluviatile, ele

se afla pe malul stâng al râului Buzau (Lacul Jirlau, Lacul Câineni, Lacul Ciulnita).

Lacurile de meandru si de brat parasit se gasesc mai des în Lunca

Dunarii (Balta Brailei) – Dunarea Veche sau Blasova se întinde pe 400 de hectare si Japsa Plopilor pe 176 de hectare, iar în apropiere de Braila se gaseste Lacul Sarat cu 175 de hectare, acesta are calitati terapeutice, este folosit în scop terapeutic, având si dotarile corespunzatoare, este declarat statiune balneoclimaterica.

Lacurile de lunca sunt cantonate în lunca râurilor principale, ele ocupa denivelarile din lunca, rezultate în urma actiunii de eroziune a apelor.

În judetul Braila se întâlnesc si lacuri artificiale executate pentru scopuri piscicole sau pentru irigatii, exemplu Lacul Maxineni, Lacul Gradistea, Lacul Însuratei, Lacul Ulmu, Lacul Rezi, etc. se mai gasesc si lacuri de acumulare, cum sunt lacurile Galbenu si Satuc pe pârâul Valea Boului, precum si Mircea Voda si Horia pe Brezoel Nord, a caror apa este folosita pentru irigatii.

Prezenta acestor lacuri în apropierea acestor lacuri a avut o importanta deosebita pentru dezvoltarea turismului (Lacul Sarat), pentru dezvoltarea economica (Lacul Maxineni – piscicol), lacuri folosite pentru irigatii.

c).Apele subterane

Apele freatice se gasesc cantonate în depozite löessoide si în nisipurile eoliene de pe interfluvii precum si în aluviunile din luncile râurilor.

În zona Brailei, apele freatice au adâncimi de 5 – 10 metri si de peste zece metri, ajungând chiar pâna la 30 de metri, ele se gasesc pe interfluvii. Datorita conditiilor climatice, a cantitatilor reduse de precipitatii în cursul anului, nivelul hidrostatic înregistreaza variatii de 2 – 3 metri. De asemenea se reduce considerabil, la unele aproape complet, capacitatea de debitare.

Apele de adâncime . Sunt cantonate în pietrisurile de Fratesti si depozite cuaternare nisipoase, uneori în luncile Calmatuiului si Buzaului si în depozite argilo-nisipoase.

Apele de adâncime sunt mai mult utilizate la alimentarea cu apa potabila a localitatilor sau a obiectivelor industriale.

SOLURILE

Aproximativ 75% din suprafata arealului studiat este acoperita cu

cernoziomuri, soluri bogate în humus si deci cu o fertilitate ridicata. În aria analizata se gasesc cernoziomuri carbonatice în cea mai mare parte, la care se adauga solurile aluviale întâlnite în estul municipiului (soluri slab solificate, aflate în stadiul de formare, dar foarte fertile), solonceacurile apar insular în zonele fara drenaj, în partile joase ale zonelor depresionare, la marginea lacurilor sarate si în locul fostelor lacuri sarate, ele au fertilitate redusa. Se mai întâlnesc în nordul municipiului si aluviunile gleizate, formarea acestor soluri fiind favorizata de prezenta apelor freatice la mica adâncime si cu grad scazut de mineralizare.

În general, pe întreg teritoriul judetului Braila, se gasesc soluri fertile, intens utilizate pentru culturile agricole, ceea ce a favorizat si dezvoltarea municipiului Braila.

FLORA sI FAUNA

Influenta omului si-a pus amprenta asupra vegetatiei spontane din

regiunea Brailei. În trecut vegetatia caracteristica era reprezentata prin stepa în zonele de câmpie si prin vegetatia de stepa si de balta în Balta Brailei. Stepa a fost destelenita si înlocuita cu vegetatie de cultura în proportie de 90%, ea se mai gaseste astazi sub forma de pajisti naturale, pe marginea drumurilor, de-a lungul digurilor si canalelor de irigatie. Speciile predominante sunt reprezentate prin graminee: negara, paiusul, pirul crestat, mai cresc: traista ciobanului, papadia, rostogolul, troscotul, coada soricelului, volbura, lumânarica, ceapa ciorii, etc.

Vegetatia lemnoasa este reprezentata prin tufisuri de porumbar, migdalul pitic, nucul negru si rugul, ea se întâlneste din ce în ce mai rar.

Vegetatia arborescenta este relativ putin reprezentata, majoritatea padurilor sunt de lunca, speciile cele mai des întâlnite sunt: plopul (plopi negri, plopi hibrizi, plopi indigeni), salcia, salcâmul, stejarul, mai rar se întâlneste si catina; alaturi de stejar si salcâm, mai apare ulmul, frasinul.

În mod spontan, pe dunele de nisip, apare vegetatia psamofila reprezentanta prin romanita, laptele câinelui, salcia de nisip.

Vegetatia halofila este reprezentata prin genuri si specii adaptate la conditiile de saratura, spre exemplu: saratica, rogozul de saratura, patlagina, limba pestelui.

Vegetatia acvatica se întâlneste predominant în baltile si în lacurile zonei inundabile a Dunarii.

Fauna spontana a fost si ea influentata de activitatea umana, astfel destelenirea stepei, îndiguirea si desecarea Baltii Brailei, crearea sistemelor de irigatii, au dus la reducerea sau disparitia unor specii (dropia, spurcaciul, pelicanul, lupul), la migrarea unora în alte zone, la adaptarea altora la noile conditii de viata.

În prezent, dintre mamifere, cele mai raspândite sunt rozatoarele reprezentate prin: popândaul, hârciogul, soarecele de câmp, soarecele de stepa, iepurele de câmp.

În paduri, din ce în ce mai rar întâlnite sunt: caprioarele, vulpile, dihorii, nevastuicile, mistretii.

Dintre animalele de apa, de interes cinegetic, bizamii sunt cei mai numerosi, vidrele aproape de disparitie. Pasarile sunt bine reprezentate.

Ihtiofauna este reprezentata prin pesti autohtoni si migratori, dintre cei autohtoni amintim: crapul, somnul, salaul, vaduvita, linul, babusca, stiuca, carasul, mreana, obletele, iar cei migratori sunt de mare importanta economica, patrund în Dunare din Marea Neagra pentru a-si depune icrele, sunt reprezentati prin: nisetru, cega, morun si pastruga (sturionii).

1.2. Cadrul istorico-geografic, geo-demografic si economico- geografic

1.2.1. CADRUL ISTORICO-GEOGRAFIC

ISTORICUL POPULĂRII ZONEI

Conditiile favorabile oferite de zona de câmpie si luncile aferente au atras populatia înca din timpuri stravechi, formându-se aici asezari stabile. Câmpia a oferit terenuri bune pentru pasunatul animalelor si cultura plantelor, cât si locuri mai înalte, bune pentru asezari, ferite de inundatiile distrugatoare ale Dunarii si ale celorlalte râuri. „Piscurile” câmpiei erau totodata puncte de unde se putea veghea împotriva navalirilor dusmane.

Un rol important în popularea acestui teritoriu l-au avut însa, luncile si baltile limitrofe care reprezentau în trecut asa cum arata C. Bratescu: „…regiuni naturale de o rara bogatie, cu pasuni fragede si verzi, cuprinse între stepele îngalbenite de arsita vremii, cu belsugul pestelui si al vânatului, de multe feluri, si cu locuri de adapost vremelnic în timp de restriste…”.

Datorita acestor conditii prielnice pentru aparitia asezarilor omenesti, se presupune ca cele mai vechi dintre ele au existat înca înainte de paleolitic. Descoperirile arheologice facute în arealul municipiului Braila, atesta o locuire omeneasca de peste cinci milenii. Cele mai vechi urme de locuire apartin ariei neolitice Boian II, marcata de prezenta asezarilor de la Brailita, si Liscoteanca, Baldovinesti, Silistea (Nazaru), Râmnicelu si Însuratei. Urmele celor zece asezari situate pe terasele Dunarii, Buzaului si Calmatuiului, atesta prezenta culturii Gumelnita alaturi de aria Boian. Repertoriul arheologic al judetului indica o continuitate neîntrerupta de locuire a acestor tinuturi.

Numeroase dovezi de locuire permanenta au fost gasite din perioada traco – geto – daca, precum si din cea a migratiilor.

Daca pentru secolele IX – XIII, prezenta populatiei autohtone este atestata arheologic prin sapaturile de la Chiscani (sec. IX – X), Baldovinesti (sec. X – XI) si Braila (sec. XIII), începând din secolul al XIII -lea, se pastreaza unele documente scrise despre evolutia populatiei si activitatea sa economica, mai ales cea comerciala. Apare prima mentiune a numelui Brailei prin privilegiul comercial dat negustorilor din Brasov si Ţara Bârsei de adevaratul stapân al acestor locuri – domnitorul Vladislav I – la 20 ianuarie 1368 (C. C. Giurescu, 1968).

Numeroase alte documente citeaza existenta unor asezari în secolele XV – XVII îndeosebi în apropierea Dunarii (Tufesti, Brailita) legate de potentialul economic al Baltii Brailei si activitatea portuara a orasului Braila.

Timp de aproape 300 de ani, începând din anul 1540, Braila si zona sa înconjuratoare a trait o viata de cetate, schela si raia turceasca, cu o crestere a populatiei într-un ritm mai scazut, dar cu o intensa activitate economica.

Raiaua detinea mai bine de jumatate din teritoriul actual al Câmpiei Brailei (55 de sate), dovedita de numeroase denumiri de sate, movile, balti, strazi turcesti ca: Nazâru (Silistea), Ciurea (Albina), Hadji – Kapitan (Cazasu), strada Fortificatiei, Citadelei, Bastionului, etc.

Procesul de populare al acestui teritoriu s-a intensificat mai ales dupa eliberarea de sub ocupatia otomana (1929), dupa liberalizarea comertului pe Dunare si îndeosebi odata cu dezvoltarea extensiva a agriculturii, ca urmare a destelenirilor din aceasta zona stepica.

Cresterea numerica a populatiei, dezvoltarea asezarilor omenesti s-a facut sub influenta imigrarilor si a transhumantei populatiei transilvanene subcarpatice, care a format sate noi (odai, câsle, turle), mai ales în cuprinsul Baltii Brailei, atrasi de bogatiile acesteia.

Treptat, locul pasunilor si fâneturilor fiind luat de araturi, populatia din acest teritoriu îsi diversifica si mai mult preocuparile si ocupatiile productive. Viata portuara a Brailei genereaza un aflux al populatiei rurale românesti alaturi de care se stabilesc numerosi straini (greci, turci, bulgari, etc.) asimilati ulterior în masa populatiei autohtone. Valorificarea terenurilor fertile ale câmpiei, punerea în valoare a resurselor naturale din Balta Brailei si îndeosebi dezvoltarea portuara si industriala a orasului Braila, cu profil industrial diferit, a dus la intensificarea necontenita a procesului de populare a teritoriului de concentrare a populatiei în orasul Braila.

EVOLUŢIA TERITORIALĂ A ORAsULUI BRĂILA

determinat extinderea spatiilor cladite, suburbiile si cartierele marginase cu numar mare de locuitori furnizau orasului propriu-zis contingente de forta de munca ieftina. În anumite perioade de timp, au existat prin grija administratiilor respective, numeroase terenuri libere foarte ieftine, apte pentru constructiile industriale mai ales, situate în imediata apropiere a portului, garii sau zonei rezidentiale. Constructia unor industrii pe aceste terenuri a dus la extinderea intravilanului si la sudura, pâna la înglobare, a suburbiilor (de fapt sate), aflate în imediata apropiere (exemplu: Piscul, Brailita, Nedelcu – Chercea si Radu – Negru care au fost incluse în oras dupa 1930).

De-a lungul istoriei, acest oras a avut când perioade de progres, când

perioade de regres, datorita evenimentelor politice. Este suficient sa se aminteasca faptul ca, începând din secolul al XV-lea si pâna la sfârsitul celui de-al doilea razboi mondial a fost de mai multe oras complet asediat, pradat, ocupat de forte militare straine, bombardat, populatia decimata de molime sau inundatii. Astfel, Braila a fost complet arsa în anii 1470, 1594 si 1659. Asa se explica si unele stagnari, atât în ceea ce priveste dezvoltarea teritoriala, cât si în activitatea economica. Dar, dupa fiecare eveniment care atragea pagube materiale si umane, orasul se refacea repede, urmând o linie ascendenta.

Analiza detaliata a unor evenimente de care dispunem astazi arata ca, în dezvoltarea generala, mai ales în ceea ce priveste evolutia teritoriala si formarea texturii, un rol deosebit l-au jucat principalele drumuri comerciale care se îndreptau spre Dunare. Unele dintre acestea, ca de exemplu cel al Siretului, era utilizat „înca înainte de era noastra” (C. C. Giurescu, 1968, p.56). Drumurile Calarasilor, Bucurestilor, Buzaului, Focsanilor, Galatilor se transformau în „les principaux axes directeus” (I. Sandru, V. Cucu, V. Sficlea, 1963, p. 156) ale orasului, chiar în zilele noastre se mai disting înca „les ancieus noyan” (I. sandru si colab, 1963) ale orasului, strâns legate de cheile portului.

La sfârsitul secolului al XVIII-lea si începutul celui de-al XIX-lea, de când exista posibilitati pentru reconstituirea evolutiei teritoriale, intravilanul Brailei se întindea pe malul Dunarii, în zona portului, dar si pe terase.

Braila, aflata în acea vreme sub ocupatie turceasca (înca de la 1540), fusese întarita cu cetate de zid, având patru incinte, iar intravilanul înconjurat cu zid exterior, pe traseul actualului Bulevard Alexandru Ioan Cuza, si cu sant de aparare de-a lungul strazii Unirii. Unul din cele mai vechi planuri, datând de la sfârsitul secolului al XVIII-lea, întocmit de capitanul austriac Johann von Vermatti, ne aduce o prima imagine asupra Brailei din acele timpuri. Din acest plan se constata ca gospodariile erau grupate în majoritate pe teritoriul delimitat de zidul exterior al cetatii si doar câteva în afara acestuia, spre sud.

De asemenea, se mai observa ca, toate strazile converg spre cheiul schelei, multimea de corabii din port, si „Insula pastramagiior”, vestita înca de la începutul ocupatiei turcesti a acestui teritoriu prin productia de pastrama, furda, seu(C. C. Girescu, 1968).

Din urmele cetatii turcesti, darâmata în anii 1828 – 1829 (C. C. Girescu, 1968), se mai pastreaza pâna în zilele noastre un fragment din zidul înconjurator aflat în partea de est a Gradinii Publice. Numele strazilor în masura în care s-au pastrat pâna astazi, confirma existenta cetatii, prin denumiri ca: Cetatii, Fortificatiei, Citadelei.

Între anii 1800 si 1856, intravilanul depaseste linia zidului exterior al cetatii si santul exterior de aparare, întinzându-se pâna la actuala strada a Grivitei. Prin darâmarea zidului exterior al cetatii este creat un bulevard, care astazi poarta numele de Alexandru Ioan Cuza, se construieste si spatiul dintre acesta si fostul sant exterior, strada Unirii.

Textura, desi initial neregulata în aceasta veche parte a Brailei, a fost corectata în buna parte pâna în zilele noastre.

Primul plan a fost întocmit în 1830 de catre locotenentul colonel G. Rivičre, iar al doilea, în acelasi an, de catre colonelul Nilson, ele cuprinzând crearea unui mare bulevard de centura la limita orasului, precum si traseele strazilor, localizarea pietelor, institutiilor (conform C. C. Girescu, 1968). Aceste doua planuri sunt însa respinse de divanul tarii. La 1834, un mare plan de sistematizare este întocmit si aplicat din 1835, de catre un capitan rus, din ordinul generalului Kisseleff. Acesta prevedea existenta foburgului dincolo de santul orasului, proiectarea traseului Bulevardului Alexandru Ioan Cuza (pe locul fostului zid darâmat cu numai cinci ani înainte); axele de comunicatie amintite, a Bucurestilor (rue de Kisseleff) si a Calarasilor (rue de Silistei); piete, numeroase constructii care prin proiecte de sistematizare ramâneau în mijlocul strazilor existente si care trebuiau îndepartate. Proiectarea si realizarea Bulevardului Alexandru Ioan Cuza, sub forma unui semicerc, avea sa determine textura de mai târziu, ca si cea actuala a Brailei, radiar semi-inelara.

Transformarile rapide prin care trecea Braila, sunt determinate de obtinerea libertatii comertului pe Dunare si mare (1829) si de declararea sa, la 13 ianuarie 1836, porto-franc; în acei ani se întreprind o serie de actiuni menite sa înfrumuseteze orasul.

La 1832, se paveaza cu piatra o parte a pietei centrale; începând cu anul 1835 se aliniaza strazile, se amenajeaza gradina publica „Belvedere”, se schiteaza si parcul din sud, dincolo de foburg, prin construirea monumentului ridicat în amintirea companiei din 1828 – 1829, iar în 1836, în legatura cu via miscare comerciala care duce la dezvoltarea tot mai accentuata a portului si deci a orasului; încep studiile pentru construirea cheiurilor Brailei. De-a lungul acelor ani, orasul era împartit, pentru usurinta administratiei, în mai multe sectoare.

În acea perioada, apar si câteva mici asezari rurale: în nord Piscul (al Brailei, desigur), în vest Iarba Dulce si Nedelcu (numite mai târziu Izlazu), în apropierea intravilanului, iar în sud, Varsatura. Primele trei aveau sa fie înglobate, pe rând orasului, în timp ce ultimul a ramas si astazi în extravilan, la doi kilometri.

Între anii 1856 – 1888 se adauga o noua zona, urmarind acelasi semicerc dictat de incinta exterioara a fostei cetati, cu o prelungire spre sud, ca o pana de-a lungul caii Silistei (actuala strada a Calarasilor). Limita vestica se opreste aproximativ la actualul bulevard al Dorobantilor, în timp ce în nord-est, acesta se oprea la strada George Enescu de astazi, constructiile evitând, în aceasta parte, fruntea si marginea podului terasei (cu evidente alunecari si, mai ales, surpari ale materialului löessoid), precum si zona joasa inundabila (în jurul docurilor de astazi). Continuând sa exercite o puternica atractie pentru populatia din împrejurimi, Braila îsi mareste necontenit numarul locuitorilor, al caselor, suprafata intravilanului, dar si activitatile economice, comerciale si de transporturi.

La 1830, în oras existau doar 496 de case, 282 de pravalii si 5 mori de vânt (C. C. Giurescu, 1968, p. 158, nota intrapaginala 67) .

La 1859, existau 5664 de cladiri si case la un loc, precum si 5 mari mori cu abur. Noi terenuri erau ocupate de santierele de reparatii navale „Braila”, înfiintate la 1864, de doua rafinarii de titei lânga Dunare, la 1864, de uzina de gaz pentru iluminat, la 1869, de fabrica de ciment „I. G. Cantacuzino” la 1888, etc.

În anul 1869 încep lucrarile la gara Braila, iar în 1876 orasul este introdus în circuitul national feroviar, calea ferata Bucuresti – Braila – Galati întregind functia de transport. În anul 1872 sunt terminate cheiurile, iar în 1883 începea constructia docurilor, terminata în 1892. La constructia acestora s-a întrebuintat pentru prima oara în tara betonul armat, dupa proiectele si retetele inginerului român Anghel Saligny.

Spre sfârsitul perioadei, orasul se extinsese pe un teritoriu care însuma 405 hectare si el avea sa creasca înca, mai ales în trei directii care exercitau o atractie deosebita: calea ferata si gara, portul si docurile, precum si spre sud, în zona de constructii industriale. Asa se explica faptul ca pâna la sfârsitul secolului al XIX-lea au fost ocupate de intravilan si zonele de alunecari si inundatii (cartierul Comorofca, locuit mai ales de pescari si muncitorii din port), precum si noi terenuri în vest, de-a lungul caii ferate, pâna în satul Izlaz, iar în sud si nord în legatura cu constructiile (fabrica de ciment si fabrica de scândura).

O parte din terenurile virane au fost ocupate de populatia în continua crestere, apoi de marile mori „Violatos” (1898), „Likiardopolis”, „Milas si fiul”, fapt justificat daca avem în vedere specializarea cerealiera a portului Braila, iar spre sud, noi terenuri se adauga la intravilan prin construirea uzinei de apa (1889). Cu toate acestea, între limita de vest a intravilanului la 1856, Bulevardul Dorobantilor, si zona construita în preajma caii ferate, sudura nu se produsese înca în anul 1900.

Ea avea sa se faca cu încetul, înaintea primului razboi mondial, în aceasta lunga perioada aparând noi asezari, cu caracter semiurban: Brailita în nord si Radu Negru în sud. Toate aceste suburbii sunt înglobate în intravilan.

În primele patru decenii ale secolului nostru, evolutia teritoriala se face înca pe seama dezvoltarii functiei industriale. Sunt construite întreprinderi industriale atât în limitele intravilanului, cât si în afara lui crescând astfel teritoriul orasului. Printre acestea amintim Uzina Electrica (1900); Rizeria româna (1904), o serie de întreprinderi metalurgice – „Izbânda” (1907, în piata Fortunei), „Întreprinderea metalurgica franco – româna”(1921, în fata portului), „David Goldenburg fiii” (1931, numita din 1938 „Întreprinderile metalurgice dunarene”, azi „Laminorul”, pe strada Transilvaniei, lânga calea ferata), „Atelierele de material de drum de fier”, în prelungirea intravilanului, spre nord, nord-vest (1921, azi uzinele „Progresul”, „Industria sârmei”, (1932, în sud), santierul naval „România” S.A. (1940), o fabrica de cuie, ateliere mecanice, santiere mecanice, etc.

Se remarca cu usurinta ca între anii 1900 si 1940 se dezvolta îndeosebi functia industriala, prin ramura metalurgiei, fapt explicat de dependenta de importuri de materii prime din Europa Centrala si ieftinatatea transportului acestora pe Dunare.

În anii fostei perioade socialiste, intravilanul nu s-a mai extins în afara limitelor pe care le avea imediat dupa al II-lea razboi mondial, ci de fapt, s-a dat o noua destinatie, si anume rezidentiala, unor terenuri virane situate între Parcul Poporului (azi Parcul Monument), cimitirul Sf. Constantin si Bulevardul Hipodrom.

Orasul s-a înscris astfel cu un peisaj nou, dat de ansamblul de locuinte din Piata Halelor, Victoriei, Marna, Obor si noile cartiere Hipodrom, Viziru I, II, III, Vidin – alaturi de care putem adauga impunatoarea platforma industriala Chiscani. S-a trecut la amenajarea falezei Dunarii, modernizarea spatiilor verzi ale Bulevardului Karl-Marx, Dorobanti, a parcului Monument.

Ulterior, frumusetea orasului a fost întregita prin extinderea spatiilor verzi pe trotuarele tuturor strazilor principale, dar si în interiorul tuturor cartierelor, dar mai ales de construirea unui ansamblu de fântâni arteziene, unice în tara ca estetica si originalitate, amplasate lânga Casa Alba si coborând pe faleza Dunarii.

Caracteristica generala a dezvoltarii teritoriale a Brailei, începând din secolul al XIX-lea si pâna în zilele noastre, o constituie adaugarea, în diferite etape analizate, de noi zone concentrice fata de nucleul initial determinat, dupa cum s-a spus, de zidul si santul exterior al fostei cetati.

Se poate mentiona ca, pe lânga fosta etapa socialista, orasul s-a extins mai ales pe orizontala, astazi însumând suprafete destul de mari. Dupa 1955, cresterea s-a facut dimpotriva, mai ales pe verticala, ca urmare a numeroaselor constructii pentru forta de munca atrasa de oras, datorita dezvoltarii functiei industriale si portuare.

1.2.2.Cadrul geodemografic

Populatia, ca forma elementara de organizare si de existenta a speciei,

nu poate supravietui decât în interdependenta cu factorii abiotici, dar si cu ceilalti factori biotici.

Conditiile naturale, socio-istorice si economice au favorizat popularea orasului Braila, dar si a celorlalte orase ale judetului din cele mai vechi timpuri.

EVOLUŢIA NUMERICĂ A POPULAŢIEI ORAsULUI BRĂILA

Cercetarile întreprinse în arealul municipiului Braila, atesta prezenta în aceste locuri a unei populatii înca din neolitic, populatie atrasa în aceste locuri mai ales de bogatia floristica si faunistica a luncii Dunarii; în zona cartierului Brailita s-au descoperit numeroase dovezi care atesta prezenta unei populatii stabile în acest teritoriu.

Din punct de vedere demografic, Braila a înregistrat de-a lungul timpului fluctuatii în limite largi, cu ritmuri diferite în functie de conditiile socio-politice si economice, fiind cel mai sensibil parametru de stare la modificarile presiunii mediului.

Referitor la numarul populatiei din municipiul Braila exista numeroase date, dar certe sunt cele care dateaza începând din anul 1829, celelalte provin din marturiile unor calatori care au facut uneori aprecieri generale. Astfel, în anul 1812, ungurul Koraczy tipareste o lucrare în care Braila era consemnata ca având 30.000 de locuitori (Gr. Mihailescu, 1932). În anul 1828, maresalul Von Moltka arata în memoriile sale ca Braila are 40.000 de locuitori, dar prin parasirea orasului de catre turci ramân doar 6.000 de locuitori (591 familii).

Ulterior acestei perioade numarul populatiei din orasul Braila creste continuu, stimulat de libera dezvoltare a comertului care atrage un numar tot mai mare de negustori români si straini.

În anul 1853, orasul Braila era al treilea oras din Ţara Româneasca, ca numar de locuitori dupa Bucuresti si Ploiesti (C.C. Giurescu, 1968).

Deschiderea navigatiei pe Dunare, unirea principatelor, liberalizarea comertului, înfiintarea serviciilor de navigatie si transporturi feroviare, aparitia industriei fac din orasul Braila un puternic centru de concentrare a populatiei. Se constata ca cea mai mare importanta pentru dezvoltarea orasului Braila, pentru definirea sa ca important centru urban si economic a avut-o pozitia sa geografica, între care merita sa mentionam situarea sa pe malul stâng al Dunarii, prezenta acesteia a favorizat dezvoltarea transporturilor, a comertului, situarea orasului în cadrul reliefului de câmpie, putin accidentat, a favorizat si ea aparitia si dezvoltarea transporturilor feroviare si rutiere, aparitia si dezvoltarea unitatilor industriale. În final, toate acestea au dus la cresteri însemnate ale numarului populatiei.

Astfel, în anul 1862, orasul avea deja 15.000 locuitori, iar la recensamântul din 1899 totaliza 56.330 locuitori, fiind clasat pe locul IV între orasele tarii, dupa Bucuresti, Iasi si Galati (C.C. Giurescu,1968).

La recensamântul din anul 1912 se înregistreaza o crestere a populatiei cu 115 % fata de anul 1899. În acest an orasele Braila si Galati detineau 70 % din numarul populatiei de pe tot cursul românesc al Dunarii, Braila avea 65.000. Cresterea rapida a numarului de locuitori s-a datorat mai ales sporului migratoriu, acesta se va reduce în timpul primului razboi mondial. Din aceasta cauza, pâna în anul 1936, populatia orasului Braila cunoaste o crestere numerica redusa, ajungând la 68.718 locuitori.

Stagnarea în ceea ce priveste cresterea numarului de locuitori, se datoreaza pe de o parte sporului natural scazut (fenomen ce se înregistra în majoritatea oraselor mari din tara), iar pe de alta parte se datoreaza afluxului mic de populatie din regiunile înconjuratoare.

În urmatorii cinci ani, pâna în anul 1941 se înregistreaza o crestere rapida a numarului populatiei din orasul Braila, aceasta crestere nu este determinata de schimbari intervenite în miscarea naturala a populatiei, ci se datoreaza includerii în populatia orasului a populatiei din suburbiile Chercea si Radu-Negru (care vor deveni cartiere ale orasului Braila), ce detineau peste 10.000 de locuitori fiecare.

Astfel populatia orasului Braila ajunge la 99.531 persoane în anul 1941, în principal datorita extinderii teritoriale a orasului.

În anii celui de-al doilea razboi mondial, pierderile de vieti omenesti, diminuarea activitatii economice, deplasarea unui numar însemnat de persoane spre zone mai adapostite, scaderea puternica a natalitatii, saracia pregnanta – foametea, duc la o scadere însemnata a numarului de locuitori în orasul Braila, populatia atingea un numar de 94.514 persoane.

Dupa razboi, ca urmare a refacerii orasului, dar mai ales datorita dezvoltarii economice care capata o amploare tot mai mare în perioada socialista, se înregistreaza o crestere demografica sustinuta.

Alaturi de dezvoltarea economica, cresterea numerica a populatiei municipiului Braila s-a datorat politicii demografice din epoca socialista, care a avut drept efect o explozie demografica. Prin urmare, în decurs de 25 de ani, populatia orasului s-a dublat, numarul populatiei stabile a crescut de la 144.551 persoane în anul 1966 pâna la 242.595 locuitori în anul 1989.

Tabelul nr.1: evolutia numerica a populatiei din municipiul Braila pâna în anul 1989

Sursa: Directia Judeteana de Statistica - Braila

Tabel nr.2. Evolutia numerica a populatiei din municipiul Braila între anii 1990 – 2000

Sursa: Directia Judeteana de Statistica - Braila

Grafic numarul 2.

Cresterea numerica a populatiei înregistrata pâna în anul 1989, a continuat, dar cu ritmuri de crestere mai reduse, pâna în anul 1993, fiind efectul migratiei interne, determinat exclusiv de afluxul populatiei de la sat la oras, mai ales dupa abrogarea legislatiei privind stabilirea domiciliului în municipii si orase mari. Prin urmare, populatia orasului Braila a crescut numeric din anul 1989 – 242.592 locuitori stabili, atingând o valoare maxima în anul 1991 – respectiv 249.902 locuitori stabili.

Începând cu anul 1993, se înregistreaza o scadere a numarului populatiei stabile, însa ritmul cu care numarul populatiei scade are valori mici; daca în anul 1993 populatia stabila din Braila înregistra un numar de 236.344 persoane, în anul 2000 numarul locuitorilor stabili s-a redus pâna la 231.900 persoane. Principala cauza a reducerii numarului de locuitori stabili din municipiul Braila este restructurarea economica, foarte multe persoane ramase fara loc de munca s-au retras în mediul rural, înregistrându-se dupa anul 1993 o migratie inversa fata de perioada anterioara, respectiv din mediul urban catre mediul rural (de la oras la sat). Alaturi de restructurarea economica o alta cauza a exodului urban a constituit-o si împroprietarirea agrara care a determinat retragerea citadinului pe locul natal, spre vatra de care apartine proprietatea sa funciara.

În concluzie, dupa primii trei ani de la Revolutia din Decembrie 1989, populatia a înregistrat o scadere accentuata în municipiul Braila, scadere care se continua si astazi, reflectând stoparea migratiei populatiei de la sat la oras, starea precara a economiei, dar si valori extrem de reduse ale natalitatii care au dus în final la înregistrarea unui spor natural negativ.

NATALITATEA, MORTALITATEA sI SPORUL NATURAL

Sporul natural reprezinta diferenta dintre numarul nascutilor vii si numarul decedatilor, dintre natalitate si mortalitate. Efectele natalitatii si mortalitatii determina un spor natural al populatiei diferit pe ansamblul tarii, dar mai ales de la un judet la altul si de la un oras la altul.

Sporul natural al populatiei din orasul Braila a înregistrat de-a lungul timpului, de la un recensamânt la altul fluctuatii însemnate, acestea fiind determinate de conjunctura social – economica, istorica, dar si de o anumita conceptie a populatiei în ceea ce priveste familia.

În anul 1890, în orasul Braila, cifra absoluta a sporului natural era de 433, reprezentând diferenta dintre 1875 nascuti vii si 1441 persoane decedate.

Valori apropiate s-au înregistrat si în prima jumatate a secolului al XX-lea, cresterea numarului de locuitori facându-se aproape exclusiv pe seama sporului migratoriu.

Între cele doua razboaie mondiale sporul natural s-a mentinut în jurul valorii de 3,5 ‰, mult mai scazut fata de perioada anterioara a razboiului, ca urmare a natalitatii scazute în antiteza cu mortalitatea ridicata.

Între anii 1949-1955, sporul natural a cunoscut o usoara crestere ca urmare a îmbunatatirii nivelului de trai, dupa care a scazut din nou foarte mult, ajungând în anul 1965 la o valoare de 1,7 ‰.

Pe baza masurilor luate si a legislatiei pentru stimularea natalitatii, a politicii pronataliste care s-a bazat în principal pe interzicerea avorturilor, dar si pe acordarea de ajutoare financiare familiilor care aveau mai multi copii, începând din anul 1968, sporul natural a înregistrat o crestere brusca, rapida, ajungând în doar 10 ani sa atinga valori de 12 ‰. Se consta astfel ca a avut loc o explozie demografica, un „baby – boom”, aceasta sustinuta si de scaderea ratei mortalitatii au determinat o crestere a sporului natural impresionanta, de la 1,7 ‰ în anul 1965 la 11,7‰ în anul 1977. Aceasta este si perioada în care numarul populatiei stabile din municipiul Braila creste foarte mult.

Tabel nr.3. Evolutia sporului natural 1977 – 1998

Sursa: Directia Judeteana de Statistica – Braila

Graficul numarul 3

Anul

Numar persoane

Structura populatiei în orasul Braila

STRUCTURA POPULAŢIEI PE GRUPE DE VÂRSTĂ sI SEXE

Structura populatiei pe sexe a suferit transformari în cadrul fiecarui oras din judetul Braila, dar mai ales în orasul Braila ca urmare a mutatiilor ce au avut loc în domeniul economic. Spre exemplu, în municipiul Braila, dupa anul 1960, alaturi de ramurile industriei grele, au aparut si s-au dezvoltat foarte mult ramuri ale industriei chimice, usoare (mai ales textila si de confectii), ramuri ale industriei alimentare, care au atras si retinut populatia de sex feminin, determinând un echilibru între sexe.

Tabel nr.6: Structura populatiei pe sexe în municipiul Braila (1930 – 2000)

Sursa: Directia Judeteana de Statistica - Braila

Graficul numarul 6

Aceasta situatie de egalitate numerica a populatiei de sexe diferite s-a mentinut mai multi ani în sir, proportia fiind de 50,11% barbati la 49,9% femei.

Dupa anul 1989, balanta s-a schimbat în favoarea persoanelor de sex feminin, proportia fiind în anul 1992 de 52,2 % femei la 48,8 % barbati. Dupa acest an pâna în prezent, populatia de sex feminin înregistreaza o crestere usoara, dar continua, în timp ce populatia de sex masculin se reduce simtitor.

Populatia pe grupe de vârsta depinde direct de natalitate si mortalitate. Ultimul recensamânt pune în evidenta o crestere a populatiei apte de munca, cuprinsa între 15 si 59 de ani.

În trecut, ea a fost supusa unei variatii ca reflex al transformarilor economico – sociale prin care a trecut orasul. Daca în anul 1930 reprezinta 58,4%, pâna în 1956 creste la 66,9%, apoi cunoaste o scadere pâna la 62,9% în anul 1977, urmata de o noua crestere la 64,2 % cu o cifra de 150.337 persoane. Populatia tânara, sub 20 de ani, numara 108.703 persoane, însa se observa scaderi la grupurile de vârsta de 0 – 14 ani, datorita ratei scazute a natalitatii. Astfel, daca în anul 1966, populatia tânara avea o pondere de 20,4%, în anul 1977 aceasta pondere creste pâna la 22,0%; pâna în anul 1987, datorita exploziei demografice care caracterizeaza perioada epocii socialiste, ponderea populatiei tinere creste foarte mult, pâna la 27%, dupa anul 1989 aceasta pondere coboara pâna la 23,2% în anul 1992 si chiar mai mult, 21,3% în anul 1998. Aceasta scadere a ponderii populatiei tinere se datoreaza în principal scaderii natalitatii, dar si migratiei persoanelor tinere spre orase mai mari, mai dezvoltate economic, în principal spre Bucuresti.

STRUCTURA POPULAŢIEI OCUPATE PE RAMURI DE ACTIVITATE

Schimbarile din domeniul economic al orasului Braila care au intervenit dupa anul 1989 au dus la modificarea însemnata a structurii populatiei ocupate pe ramuri de activitate.

Modificarile petrecute în economia orasului Braila dupa al doilea razboi mondial s-au bazat pe dezvoltarea industriala puternica a orasului, pe diversificarea functiilor sale, toate acestea au avut urmari asupra numarului si structurii populatiei active.

În perioada anilor 1930 – 1965, populatia activa reprezenta 40% din populatia totala. Din anul 1966, ponderea populatiei active ocupate a înregistrat o crestere lenta, de la 41,9% (1966), crescând pâna la valoarea de 46,2% în anul 1977. Dupa anul 1989, ca urmarea evolutiei demografice, a pensionarilor înainte de vârsta standard si mai ales datorita aparitiei si cresterii continue a somajului, numarul populatiei active ocupate scade, reprezentând 42,4% din numarul locuitorilor; aceasta scadere continua si astazi.

La sfârsitul anului 1993, populatia ocupata înregistra 102750 persoane, ponderea fiind cu 7,8% mai mica fata de 1989 si cu 10,6% mai mica fata de anul 1990.

Modificarile demografice care s-au înregistrat în structura populatiei active pe ramuri de activitate, reflecta evolutia functionala a orasului.

Astfel, pâna în anul 1956, cea mai mare pondere din populatia activa era ocupata în agricultura, iar dupa acest an, populatia activa ocupata în industrie înregistreaza o crestere continua ca urmare a dezvoltarii industriale. Aceasta crestere însemnata se prezinta astfel: populatia activa ocupata în industrie reprezenta în anul 1956 46,3% din totalul populatiei active, aceasta pondere creste pâna la 49% în anul 1966 si la 51,2% în anul 1977. Dupa anul 1989, aceasta pondere cunoaste o scadere brusca, ca urmare a restructurarilor industriale, astfel încât în anul 1992, ponderea populatiei active ocupata în industrie reprezenta doar 19,8% din totalul populatiei active, în anul 1995 – 18,1%, iar în anul 1998, ponderea a scazut pâna la 17,2%.

În domeniul constructiilor, ponderea populatiei active ocupata în acest domeniu era în anul 1956 de 7,4%, aceasta pondere a crescut pâna la 12,25% în anul 1966, ulterior aceasta pondere a scazut pâna la 9,6% - valoare înregistrata în anul 1977.

Între anii 1980 – 1987, s-au înregistrat procente mari ale populatiei ocupata în constructii, valori ce depaseau usor ponderea de 15%. Dupa anul 1990, ponderea populatiei active ocupata în domeniul constructiilor cunoaste o scadere apropiindu-se de valoarea înregistrata în anul 1956, 17,7%.

Cresteri substantiale se remarca în cazul ponderii populatiei active ocupata în comert (9.634 persoane), în domeniul transporturilor si telecomunicatiilor (8.758 persoane), finante, asigurari, servicii comerciale (3.892 persoane) si servicii publice, sociale si personale (15.590 persoane).

Modificarile survenite în activitatea diferitelor sectoare ale economiei si la nivelul agentilor economici privati au influentat fluctuatiile produse pe piata muncii, redistribuirile fortei de munca între ramurile economice, mutatiile în profilul socio-profesional si neocupational.

Reducerea considerabila a populatiei ocupata în industrie (cu 29,3% mai mica în anul 1993 fata de 1989) s-a realizat îndeosebi pe seama ramurilor prelucratoare ale industriei, mai ales în industria chimica – a firelor si fibrelor sintetice, a celulozei si a hârtiei si în cea a masinilor si echipamentelor industriale, care prin gradul ridicat de concentrare a activitatii, au constituit principala sursa de alimentare si întretinere a somajului.

Dupa intrarea în vigoare, la începutul anului 1991 a Legii nr. 1/1991 privind protectia sociala a somerilor si reintegrarea lor profesionala, pe fondul agravarii crizei economice, fenomenul de somaj a evoluat rapid de la 18.625 persoane în 1992 la 21.800 în anul 1996. Ritmul s-a accentuat cu un an mai târziu, concomitent cu manifestarea dezechilibrelor structurale acute pe piata fortei de munca, repercutând în diminuarea capacitatii economiei de a absorbi personalul disponibil. Dezvoltarea sectorului privat este insuficienta pentru a crea un numar corespunzator de locuri de munca si mai mult decât atât, acoperirea necesarului sau de resurse umane se bazeaza pe alegerea de persoane active din sectorul public si mai putin pe repartitiile oficiilor fortei de munca (aceasta problema a fost tratata detaliat în capitolul 3).

STRUCTURA POPULAŢIEI PE NAŢIONALITĂŢI

Urmarind structura etnica a populatiei din municipiul Braila observam ca populatia de nationalitate româna a fost întotdeauna dominanta, detinând procente covârsitoare fata de celelalte nationalitati.

Pentru a evidentia cum a evoluat structura pe nationalitati în cadrul populatiei brailene am ales doi ani de referinta: anul 1930, respectiv 1992.

Structura populatiei în anul 1930 se prezinta astfel în municipiul Braila: românii detin o majoritate covârsitoare de 90,2 % din totalul populatiei, fiind urmati la mare distanta de evrei, 2,8% din totalul populatiei, romi, 1,3% din populatia totala, maghiari 0,6% din totalul populatiei, rusi lipoveni 0,5%, acestor etnii principale li se mai adauga alte nationalitati ce detin 4,6% din populatia totala, fiind reprezentate mai ales de greci, turci, tatari, populatia de origine slava, ruteni, bulgari, cehi, etc.

În anul 1992 structura nationala se prezinta astfel: ponderea românilor ramâne dominanta, având valori mai mari decât în anul 1930, 98% fata de 90,2% (1930).

Dintre celelalte etnii se mentin ponderi ridicate ale romilor 1,1%, ale rusilor lipoveni, ponderea acestora a crescut fata de 1930, detin 0,6% din totalul populatiei.

Ponderea celorlalte nationalitati a scazut considerabil din anul 1930 pâna în anul 1992, astfel ponderea evreilor s-a redus de la 2,8% (1930) pâna la 0,01%(1992), ponderea populatiei maghiare a scazut de la 0,6% (1930) pâna la 0,05% (1992). Foarte mult a scazut si ponderea altor nationalitati din totalul populatiei, aceasta pondere s-a redus de la 4,8% (1930) pâna la 0,3% (1992), în cadrul acestora din urma ramânând predominati grecii, turcii.

STRUCTURA CONFESIONALĂ A POPULAŢIEI

1.2.3.Transformari în domeniul activitatilor economice (industriale)

Capitolul 2

FACTORI DETEMINANŢI AI COMPORTAMENTULUI SOCIAL

Interpretarea unor fenomene sociale, mai importante din municipiul Braila, se bazeaza pe interpretarea cadrului fizico-geografic si economico- geografic care a imprimat anumite caractere fenomenelor sociale, transpuse în comportamente si analize sociale.

Cadrul natural analizat în conformitate cu algoritmul fizico-geografic scoate în evidenta situarea regiunii studiate în cadrul reliefului de câmpie, respectiv Câmpia Brailei.

Fenomenul social observat cu privire la cadrul natural a fost acela al migrarii populatiei active spre regiunile învecinate orasului (pentru agricultori), mai ales în urma restructurarii industriale masive, dar pe de alta parte se observa si aglomerarea orasului ca urmare a aparitiei unor unitati industriale mici si mijlocii, mai ales în domeniul industriei usoare.

Fenomenul uman si economico-geografic scoate în evidenta situatia zonei studiate.

Un alt factor deosebit de important în analiza si determinarea comportamentului social este piata muncii si industrializarea (respectiv restructurarea industriala) din municipiul Braila.

Obiectivele care se impun în scopul mentinerii echilibrului pietei muncii sunt:

Capitolul 3

DINAMICA RECENTĂ A PROCESELOR sI FENOMENELOR SOCIALE

Agricultura

Constructii

Transport

Posta, comunicatii

Activitati financiare

Tranzactii imobiliare

Administratie publica

Sanatate

Alte activitati

Numar

persoane

Sursa: Directia Judeteana de Statistica - Braila

Graficul numarul 9.

Tabel nr.10: Numarul mediu de salariati din orasul Braila pe principalele activitati economice – 1998.

Sursa: Directia Judeteana de Statistica – Braila

Graficul numarul 10.

Pentru a întelege mai bine evolutia somajului si masurile care trebuie luate, este necesar sa cunoastem dezvoltarea industriala a orasului de-a lungul anilor si pâna în prezent.

Ascensiunea industriala a orasului a început în anii constructiei socialismului si a înregistrat un ritm spectaculos de crestere si dezvoltare. Aceasta a dus într-un timp relativ scurt la transformarea orasului Braila într-un organism complex industrial – urban.

Modificarile profunde s-au produs în toate laturile vietii materiale si spirituale, orasul analizându-si sfera de influenta asupra unui vast teritoriu. Ca urmare numarul locuitorilor s-a extins continuu, ajungând în prezent la 232.409 persoane. Investitiile alocate dezvoltarii orasului depasesc jumatate din volumul total al judetului si au fost folosite în proportie de circa 89,2% pentru extinderea activitatilor industriale, astfel ca municipiul a ajuns în anul 1970 sa concentreze peste 60% din valoarea productiei globale a judetului si circa 45% din numarul angajatilor. Principalele ramuri industriale, cele care au cunoscut o dezvoltare puternica în orasul Braila sunt: industria constructoare de masini reprezentata prin santierul naval si Întreprinderea de Utilaj Greu „Progresul”, metalurgia feroasa: se produceau laminate în cadrul întreprinderilor „Laminorul” – Braila, industria chimica începe sa se afirme din anul 1978, producând fibre si fire artificiale, celuloza si hârtie, în cadrul Combinatului de fibre si fire artificiale, si respectiv al celui de Celuloza si hârtie (C.F.A. sI C.C.H.), industria lemnului, industria alimentara, industria textila.

Toate aceste unitati industriale concentrau peste 60% din forta de munca a municipiului Braila. Ulterior, dupa anul 1989, ele au suferit modificari: unele au fost închise definitiv, fiind declarate nerentabile (de exemplu S.C. Dunacor S.A. – combinatul de fire si fibre artificiale), în cazul altora au fost închise doar anumite sectii – considerate nerentabile, unele au fost privatizate, fiind cumparate de investitori straini – mai ales unitati ale industriei usoare: Industria textila si Industria de prelucrare a lemnului, altele se afla în curs de privatizare (de exemplu PRONEX - Braila). În toate din cazurile prezentate mai sus a avut loc acelasi fenomen: restructurarea locurilor de munca, ceea ce a dus la un numar foarte mare de someri.

Studiind cele doua tabele care cuprind numarul mediu de salariati din municipiul Braila, pe principalele activitati economice se observa ca între anii 1994 si 1998 cel mai mare numar de someri provine din sectorul industrial unde numarul de salariati a scazut de la 43.793 (1994) la 28.574 salariati (1998), numarul persoanelor ocupate în industrie reducându-se aproape de jumatate. Asemanator este cazul persoanelor ocupate în sectorul constructiilor; în acest caz numarul salariatilor a scazut la jumatate, de la 10.777 persoane active în 1994 la 5.618 în anul 1998. Un numar important de someri provine din sectorul agricol, al transporturilor, dar si domeniul sanatatii.

Un procent însemnat din forta de munca disponibilizata a fost absorbit ulterior de domenii economice care au cunoscut o dezvoltare mai mare fata de perioada precedenta, între aceste domenii o dezvoltare mai mare au: cel al comertului, al activitatilor financiare, al tranzactiilor imobiliare, al telecomunicatiilor si chiar domeniul învatamântului.

În aceste sectoare de activitate numarul salariatilor a crescut în anul 1998 fata de 1994, de exemplu: în sectorul comertului, numarul salariatilor aproape s-a dublat, de la 4.958 persoane în anul 1994 la 8.165 salariati în 1998,aceasta crestere se datoreaza în principal aparitiei a numerosi mici afaceristi, aparitiei a numeroase puncte comerciale mici si mijlocii, de tipul chioscurilor, buticurilor, etc.

Aceste sectoare de activitate nu au putut însa sa ofere suficiente locuri de munca, astfel încât numarul somerilor în municipiul Braila se mentine ridicat si se afla în continua crestere.

Potrivit datelor furnizate de Agentia Judeteana pentru Ocuparea si Formarea Profesionala, în cadrul judetului Braila numarul somerilor a crescut continuu începând din anul 1991 si pâna în prezent. Urmarind tabelul numarul 11, cu graficul aferent, putem observa evolutia numarului de someri din anul 1991 pâna în anul 1998. Daca în judetul Braila, existau în anul 1991 8.733 someri, acest numar s-a triplat pâna în 1998, somerii atingând un numar de 27.728, fiind perioada în care au avut loc cele mai importante disponibilizari ale fortei de munca, cele mai importante mutatii în cadrul economiei brailene.

Tabel nr. 11: Evolutia numarului de someri în cadrul judetului Braila, în perioada 1991 – 1998

Sursa: Directia Judeteana de Statistica – Braila

Graficul numarul 11.

3.2. Impactul scaderii nivelului de trai asupra fenomenelor sociale

3.2.1. DIVORŢIALITATEA sI REDUCEREA NUMĂRULUI DE CĂSĂTORII

Urmarind evolutia numarului de divorturi între anii 1989 si 1998 se observa ca numarul acestora a crescut semnificativ în municipiul Braila.

Principalele cauze care au dus la cresterea numarului de divorturi sunt: lipsa locurilor de munca si nivelul de trai scazut, dar si scaderea nivelului de civilizatie, încalcarea codurilor morale.

În urma chestionarului realizat s-a constat ca majoritatea respondentilor, peste 60%, divortati sau aflati în cursul divortului sunt persoane care fie nu mai au un loc de munca, fie una din parti este arestat (arestata), un procent însemnat, 20% au divortat datorita faptului ca au fost tradati (tradate). Dintre cei chestionati, 30% dintre femei au fost reticente cu privire la acest subiect au afirmat ca oricum ar fi situatia nu ar divorta din cauza copiilor, pentru ca acestia sa aiba ambii parinti, 35% dintre femei nu ar divorta din cauza ca înca îsi iubesc partenerii si în ciuda faptului ca nu traiesc prea bine alaturi de ei accepta situatia, iar 35% dintre femei nu divorteaza pentru ca le este frica de sotii lor. Acestea din urma sunt în general femeile maltratate fizic si psihic de catre partener.

Alte motive care genereaza divortul, mai ales în rândul tinerilor casatoriti sunt: fie dorinta de libertate, de independenta, fie imposibilitatea asumarii raspunderilor pe care le presupune viata în doi si nu în ultimul rând gasirea unui alt partener (partenera).

Tabel nr. 15: Evolutia numarului de divorturi, în municipiul Braila, 1989, 1994, 1998

Sursa: Directia Judeteana de Statistica – Braila

Figura numarul 15.

Analizând figura numarul 15 se constata ca numarul divorturilor a crescut foarte mult din anul 1989, de la 599 divorturi la un numar de 763 cupluri divortate în anul 1994.

Din anul 1994 pâna în anul 1998 numarul divorturilor a scazut, ajungându-se la 702 cupluri divortate (1998).

Din anul 1998 pâna în prezent numarul divorturilor a început din nou sa creasca, dar nu se înregistreaza o crestere semnificativa. Avocatii spun ca în general lumea nu mai opteaza pentru divort, fiindca aceasta procedura costa destul de mult, partenerii preferând sa ramâna doar separati.

Contrar aparentelor care sugereaza ca „pasionatii de divorturi sunt barbatii”, în municipiul Braila, femeile detin procentul cel mai mare în ceea ce priveste intentarea divortului. Pâna în anul 1998, proportia semnatarilor era echilibrata între soti si sotii, însa în anul 1999 cele mai multe cereri de divort au fost formulate de catre femei (61,6%).

În ceea ce priveste numarul de divorturi în functie de grupa de vârsta a sotilor se constata pentru municipiul Braila ca cele mai numeroase divorturi sunt datorate persoanelor cu vârsta cuprinsa între 24 si 29 de ani, urmate de grupele de 20 si 24 de ani, si 30 – 34 de ani.

Cel mai redus numar de divorturi se înregistreaza în cazul cuplurilor, a persoanelor cu vârsta sub 20 de ani (dar în acest caz si numarul casatoriilor este extrem de redus), apoi în cazul grupei vârstnice – numarul divorturilor este din ce în ce mai redus, ca si în cazul persoanelor mature, cu vârste cuprinse între 40 – 54 ani.

În ceea ce priveste numarul divorturilor pe medii: urban/rural se constata ca peste 90% din numarul acestora se înregistreaza în mediul urban.

Concomitent cu cresterea numarului de divorturi se remarca scaderea continua a numarului de casatorii, cauza principala fiind scaderea nivelul de trai.

Numarul casatoriilor a scazut continuu în municipiul Braila, situatia fiind similara la nivelul tarii (figura nr.16).

Tabel nr.16: Evolutia numarului de casatorii, 1989, 1994, 1998

Sursa: Directia Judeteana de Statistica – Braila

Graficul numarul 6.

În ceea ce priveste numarul de casatorii pe grupe de vârste se remarca pentru Braila faptul ca cel mai mare numar de casatorii se înregistreaza în cazul persoanelor cu vârste cuprinse între 20-24 ani, urmata de categoria de vârsta 25 – 29 de ani; cel mai mic numar de casatorii se realizeaza în cazul persoanelor cu vârste de peste 35 de ani.

În ceea ce priveste numarul de casatorii pe medii urban/rural se remarca un echilibru care s-a mentinut constant din anul 1989 pâna în 1998.

Concluzia este ca scaderea numarului de casatorii si cresterea îngrijoratoare a numarului de divorturi se datoreaza în primul rând neajunsurilor, scaderii nivelului de trai, dar si datorita democratiei, libertatii capatate dupa anul 1989, democratie înteleasa gresit de foarte multe persoane.

3.2.2.Starea de sanatate a populatiei

DIAGNOSTICUL GRADELOR sI FORMELOR DE SĂNĂTATE

Diagnosticul de sanatate nu este usor de stabilit nici în cazul în care nu se gaseste vreun semn de boala si nici în cazul în care toate datele culese se încadreaza în limitele normalului si sunt puse în evidenta criteriile pozitive, morfo-functionale si comportamentale corespunzatoare.

Trecerea limitei de la starea de sanatate la cea de boala, existenta unor boli cronice care evolueaza, limitele foarte largi ale normalului subliniaza relativitatea diagnosticului de sanatate.

Definitia O.M.S. la care apelam foarte des priveste sanatatea ca pe o stare de bine biologic, mental si social, referindu-se la o sanatate ideala. Meritul ei este acela ca atrage atentia asupra unitatii tridimensionale, adica bio-psiho-sociale a individului, de care trebuie sa tinem seama în ecuatia diagnosticului de sanatate.

De aceea, sanatatea reprezinta nu numai o proprietate a vietii organismice a individului ci si o consecinta a relatiilor sale cu un mediu fizic, biologic si social în care traieste.

Sanatatea este pe de o parte rezultatul unui proces complex între fortele de aparare si fortele de agresiune exercitate de diferiti factori patogenici.

În procesul de tranzitie de la starea de sanatate la starea de boala se pot pune în evidenta o serie de etape intermediare de sanatate. Exista urmatoarele stari de sanatate:

- starea de sanatate ideala – reprezinta mai mult un deziderat decât o realitate concreta;

- starea de sanatate deplina – este caracterizata de absenta factorilor subiectivi si obiectivi de boala, de absenta factorilor de risc si de încadrarea tuturor datelor culese în limitele medii ale normalului, fara a atinge extremele;

- starea de sanatate satisfacatoare – caracterizata ca si starea de sanatate deplina, de absenta oricaror elemente subiective sau obiective de boala;

- starea de sanatate îndoielnica – se caracterizeaza prin prezenta factorilor de risc; este stadiul preclinic;

- starea de sanatate subminata – caracterizata de prezenta unor leziuni biochimice si anatomice minime care nu pot fi descoperite decât cu ajutorul unor investigatii de mare finete;

- starea de sanatate compromisa – este stadiul manifest în care apar modificari clinice, biochimice si morfologice;

- starea de sanatate pierduta apare atunci când leziunile biochimice si anatomopatologice devin ireversibile si invalidante.

Liceul Nicolae Balcescu

An scolar 1995 - 1996

An scolar 1998 - 1999

Numar elevi

intervievati

Fumatori

Procente

din total

Numar elevi

intervievati

Fumatori

Procente

din total

Clasa a IX-a

Clasa a X-a

Clasa a XI-a

Clasa a XII-a

Cuprins:

Elemente de favorabilitate ale cadrului natural 7

Pozitia geografica si limitele    7

Relieful    9

Clima 11

Hidrografia    14

Solurile    16

Vegetatia si fauna 16

Cadrul istorico-geografic, geodemografic si

economico-geografic

Cadrul istorico-geografic 18

Cadrul geodemografic 25

Transformari în domeniul activitatilor

Economice    41

Capitolul II: Factori determinanti ai comportamentului

social 50

Capitolul III: Dinamica recenta a proceselor si fenomenelor sociale 54

3.1. somajul, în contextul restructurarii economice 55

3.2. Impactul scaderii nivelului de trai asupra

fenomenelor sociale    66

3.2.1. Divorturile si casatoriile 66

3.2.2. Starea de sanatate a populatiei

3.2.3. Participarea la procesul educational si de instruire 69

3.2.4. Participarea la procesul cultural 85

3.2.5. Diferentieri teritoriale dupa veniturile populatiei 88

3.3. Fenomenul de infractionalitate 100

Concluzii 107