Preocupari de clasificare a resurselor naturale au existat de mai multa vreme dar ele s-au intensificat în perioada contemporana, pe masura cresterii interesului general fata de problemele privind cunoasterea, valorificarea si utilizarea judicioasa si echitabila a acestora. Literatura de specialitate ofera numeroase clasificari a resurselor naturale bazate 222e421c pe diferite criterii care pun în evidenta o anumita caracteristica a acestora.
A. Dupa criteriul repartitiei spatiale (care are cel mai pronuntat caracter geografic), resursele naturale pot fi grupate în:
a. resurse transportabile, care pot fi introduse în productie acolo unde este nevoie (substante minerale utile, apa, lemnul etc.);
b. resurse epuizabile care pot fi neregenerabile si regenerabile. Cele nerege-nerabile sunt acelea care, prin consum, se distrug iar pentru refacerea lor este necesara o perioada de timp masurata la scara geologica (milioane sau miliarde de ani). Din aceasta categorie fac parte rezervele de carbune, petrol, minereu de fier etc. Resursele epuizabile regenerabile sunt acelea care fac parte din biosfera, respectiv plante sau animale, care se pot reface în perioade de timp mult mai scurte.
În conditiile actuale, care impun tot mai mult necesitatea cunoasterii resurselor naturale, a volumului si a posibilitatilor de regenerare - pentru ca în raport cu acestea sa se realizeze exploatarea lor -, aceasta clasificare are o deosebita însemnatate practica. De asemenea, aceasta clasificare încearca sa atraga atentia asupra modului de valorificare a tezaurului universal de resurse, constituind un semnal de alarma în vederea protejarii resurselor epuizabile, fie ca este vorba de substantele utile care nu se mai reînnoiesc, fie ca este vorba de cele regenerabile, dar care pot fi distruse printr-o exploatare nejudicioasa.
Aceasta conceptie de a conserva resursele naturale nu este recenta. Ea a aparut înca din secolele XVII si XVIII, când pericolul distrugerii fondului forestier mondial a impus recomandarea exploatarii padurilor în raport cu ritmul de regenerare. Aceasta idee a fost însa abandonata treptat, astfel ca în multe regiuni ale Terrei s-a redus considerabil suprafata forestiera. În ultimele decenii ale secolului al XIX-lea a aparut mai alarmanta problema epuizarii resurselor de substante minerale utile, datorita cresterii cerintelor de materii prime minerale în industria care se dezvolta rapid. si în aceasta directie, ca si în domeniul forestier, masurile au fost ineficace deoarece, numeroase zacaminte s-au epuizat rapid. În prezent, este dezbatuta tot mai mult problema pericolului epuizarii unor resurse clasice. De aceea, se impun eforturi atât în directia utilizarii unor resurse de energii noi (atomoelectrica, solara, eoliana, a mareelor, etc.), cât si pentru valorificarea superioara a combustibililor clasici.
|
