ECOSISTEMUL URBAN
Omul, ca orice fiinta vie, nu se afla în afara legilor care guverneaza viata pe planeta noastra, ci s-a format si dezvoltat în interactiune cu mediul natu-ral. Acesta a influentat dintotdeauna dezvoltarea societatii, dar gradul în care a exercitat aceasta influenta a fost diferit re la o epoca istorica la alta.
Mediul natural în care omul îsi desfasoara activitatea este format din mai multe sisteme ecologice. Un ecosistem, în general reprezinta relatia dintre lumea organismelor vii si mediul lor de viata, sau cum se mai spune, unitatea dintre biocenoza si biotip(exemplu: un lac, o padure, etc. formeaza în parte un ecosis-tem ). Un grup de oameni pe un spatiu determinat si mediul ambiant respectiv alcatuiesc împreuna un ecosistem urban . Ansamblul ecosistemelor planetei, între care exista relatii complexe de interconditionare,constituie ecosfera. Întrucât omul este singura fiinta vie care poate depune o activitate constienta, ecosistemul uman joaca rolu 18518q1611s l principal în cadrul ecosferei.
Biotopul urban reprezinta rezultatul actiunii modelatoare a omului asupra mediului "fizic", actiune desfasurata într-un lung proces istoric, spre folosul sau. Ca si în cazul ecosistemelor naturale, si în acest caz se poate vorbi de factorii stationari ai biotopului urban, dar în elementele de biotop urban se pot include factorii indusi de catre societatea umana (factori ce se exprima prin elemente antropogenice )
Factorii stationari sunt cei geografici, geologici si pedologici. Acestia reprezinta elemente fixe care determina evolutia unei asezari umane. Într-o di-ferita masura, acesti factori (în special cei pedologici) sunt supusi actiunii antropice si modificati.
Elemente antropice ale biotopului
Elemente generate de structurile urbane. Asezarea umana reprezinta prin manifestarea sa spatial-functionala o entitate complet diferita din punct de vedere al biotopului, fata de ecosistemele naturale ; zone functionale urbane, pu-ternic antropizate, în special cele industriale, comerciale, si de afaceri, si în diverse masuri cele rezidentiale, învatamânt sau de agrement, prezinta modifi-cari spatiale specifice ale biotopului initial, orientat spre îndeplinirea scopurilor pentru care au fost realizate. Rezulta astfel modificari le tuturor factorilor de mediu (apa, aer, sol), precum si schimbari semnificative ale microclimatului.
Poluarea este rezultatul direct sau indirect al activitatilor umane ce se des-fasoara pe teritoriul orasului .Fara îndoiala ca la originea poluarii sta productia de materiale nespecifice mediului. Nu spectrul de materiale create de om este cauza reala, ci modul de gospodarire a acestora care, pe lânga faptul ca încorpo-reaza resurse neregenerabile si epuizabile, dupa utilizare sunt deversate în mediul natural, fara sa se cunoasca efectele de lunga durata asupra acestuia.
Factorii de poluare urbana sunt cei care se încadreaza în factorii general valabil de poluare a mediului înconjurator si se refera la:
o Contradictia dintre dimensiunile necesitatilor mediului creat de om si volumul de resurse oferit de natura
o Contradictia dintre mediul creat de om si mediul natural,sub aspectul dezechilibrelor pe care omul le poate provoca în natura si al efectului acestora asupra omului.
Biocenozele urbane, a doua parte componenta a ecosistemului urban este caracterizat prin evolutia speciei dominante,în teritoriul urban pe care o repre-zinta omul si antropocenoza care constituie cenoza principala în orase.
În ceea ce priveste celelalte specii din teritoriul urban, se pot face urmatoarele consideratii:fondul de specii din care este alcatuita biocenoza corespunde conditiilor de existenta din biotop.
Antropocenoza. Sistemul populatiei umane prezinta caracteristici distincte în raport cu celelalte cenoze, în primul rând generate de gradul înalt de structu-rare social-economica, care îi permite pe de o parte manipularea unor mari cantitati de materie si energie, iar pe de alta parte o puternica actiune modelatoa-re asupra mediului. Puternica mobilitate în teritoriu, precum si viteza sporita de circulatie a informatiei constituie alte elemente definitorii ale antropocenozei, care îi permite modificarea relativ rapida a mediului înconjurator pentru propriile nevoi. Datorita faptului ca omul ajunge sa-si creeze si sa utilizeze unel-tele care îi sporesc continuu forta si raza lui de actiune, el dispune treptat de o capacitate tot mai mare de a adapta si transforma obiectele si fortele naturii, de a produce în natura modificari mai mici sau mai profunde. Însa atât timp cât mijloacele de care a dispus omul au fost modeste, schimbarile declansate de el în mediu natural au fost lente si ele permiteau sa se readapteze,modificarile produse nu se caracterizau printr-o amploare si gravitate deosebita. În conditiile contemporane când acestea îi confera omului o uriasa forta transformatoare,el genereaza la rându-i modificari de o amploare,profunzime si rapiditate exceptio-nale. Crescând ca numar si dezvoltându-se istoric (astfel în sec.16-lea pe Pamânt traiau 450 milioane de oameni,în1900 s-au ajuns la 1,5 miliarde de persoane, iar în 1950 la peste 2 miliarde,astazi populatia planetei creste într-un ritm fara precedent ajungând la 5,8 miliarde de indivizi si cifra va ajunge 7,6 miliarde într-un sfert de veac, stabilindu-se probabil în jurul a 10 miliarde spre anul 2050) societatea umana a sporit mereu gama resurselor folosite, ca si proportiile exploatarii resurselor oferite de natura. În aceasta privinta este ilustrativ faptul ca în sec. al 17-lea erau utilizate doar 29 elemente chimice, în secolul al 19-lea se foloseau deja 62, pentru ca astazi sa fie utilizate toate elementele cunoscute a exista pe Terra.
În acest context general,patru resurse - pamântul,apa,aerul si energia - ramân cu totul fundamentate si permanent necesare, conditionând însasi existenta umana. Este firesc, deci, ca tocmai starea acestor resurse si modul lor de utilizare sa constituie,în primul rând, o preocupare majora pentru umanitate.
Diferente ale ecosistemelor urbane fata de cele natural.
Biodiversitatea. Concentrarile din ce în ce mai mari ale populatiei umane au la baza pe lânga motivatii economice si altele de natura sociala si psihologica; daca initial, omul a trait într-un mediu cu biodiversitate ridicata, ulterior, o parte a speciilor considerate agresive sau nefolositoare pentru scopurile sale au fost înlaturate, ceea ce a atras dupa sine si eliminare multor altor specii aflate în strânse legaturi ecologice cu primele, iar pe de alta, modificarea extrema a bioto-pului urban (culminând cu realizarea unor "deserturi naturale"), a condus la rândul ei la eliminarea dramatica a majoritatii covârsitoare a formelor de viata initiale di teritoriul respectiv,prin antropizarea factorilor specifici de mediu.
Eterogenitate si omogenitate în procesele de antropizare a teritoriului urban. Orasul trebuie înteles ca un teritoriu ce prezinta o eterogenitate ridicata, atât din punct de vedere socio-profesional, economic cât si în ceea ce priveste mediul fizic,rezultat al activitatilor de constructii. Varietatii factorilor de mediu, omul ia opus o varietate de actiuni modelatoare, care au condus la o mare diversitate de configuratii spatiale si functionale. Acestora trebuie sa li se adauge varietatea modelelor socio-culturale, care au generat dezvoltari specifice, identi-ficabile chiar pe teritoriu aceleiasi asezari umane.
Omul ca diferenta specifica a ecosistemului urban. Diferenta esentiala a ecosistemelor urbane fata de cele naturale o constituie prezenta omului ca specie dominanta,supus în primul rând legitatilor socio-economice si nu celor biologice. Aceasta face ca, pe lânga elementele structurale caracteristice ecosistemelor naturale, biotopul si biocenoza, ecosistemul urban sa includa structural si functional,ca o parte distincta si de cea mai mare importanta,sistemul socio-economic.
Unele caracteristici ale dinamicii ecosistemului urban. Ecosistemul natural este de cele mai multe ori un sistem complet,adica independent în ceea ce priveste resursele si functionarea sa (fiind dependent doar de energia solara care este introdusa în sistem de catre producatorii primari). În cadrul acestuia se întâlnesc specii de vietuitoare cu roluri ecologice distincte. Marea masa (ca numar) a componentelor o constituie plantele verzi,adica tocmai acelea care transforma energia solara în energie biochimica.
Spre deosebire de acestea, ecosistemul urban este un sistem incomplet, în sensul ca simplificarea biodiversitatii naturale nu poate asigura specializarea componentelor sale. Consumatorii nu se pot organiza în cadrul unor lanturi trofice complete. Acesta are drept consecinta simplificarea sau ruperea circuitelor biogeochimice. Circuitul materiei este afectat îi sensul ca dinamica circuitelor naturale materiale si energetice este perturbata, ajungându-se la o linearizare a acestora. Din toate aceste puncte de vedere, ecosistemele urbane pot fi caracterizate ca fiind tinere. Functionarea ecosistemului urban devine dependenta de fluxurile de energie si materiale introduse de catre om, care sunt luate din "zestrea" capitalului natural, într-un ritm care depaseste capacitatea de refacere a acestuia.
Una din cele mai importante trasaturi definitorii ale ecosistemului urban o constituie circuitele energetice; acestea sunt puternic perturbate de activitatile omului,aportul energetic al acestuia fiind determinat pentru mentinerea sistemului socio-uman, dar si a unor asociatii de plante si animale din teritoriul orasului. Hrana introdusa de om în oras este produsa în ecoagrosisteme. Cantitatea de energie introdusa de catre om în ecosistemul urban prin diferite cai
(îngrasaminte,pesticide,dar mai ales energia de intrare din ariile industriale si de locuit)depaseste cu mult energia solara introdusa în sistem de catre producatorii primari si are drept consecinta puternica antropizare a teritoriului urban. Depen-denta ecosistemului urban fata de resurse externe materiale si energetice duce la un mare grad de vulnerabilitate în cazul unei perturbari majore. Cea mai mare parte a ecosistemelor din teritoriile oraselor sunt create de om, pentru a îndeplini functiuni precise.
Biodiversitatea în teritoriile urbane. Structura heterogena a orasului genereaza un mozaic de biotopuri. Acestea constituie sediul unor biocenoze ale caror specii asociate au cerinte ecologice dintre cele mai diverse; astfel este posibil ca numarul de specii,ca si numarul de indivizi ai unor specii ce traiesc în ariile urbane sa fie mult mai mare decât în ecosistemele originare. Periurbanul (zona de periferie a oraselor) în special constituie un teritoriu unde se poate identifica o mare biodiversitate. Contrar asteptarilor, orasul si ariile urbane poate constitui sediul unei importante varietati de habitate specifice. Populatia umana prezinta un înalt grad de diversitate culturala si social-economica,apreciata ca fiind mai mare în cadrul aglomeratii urbane si al ariilor metropolitane. Heterogenitatea acesteia este determinata de structura complexa a activitatilor care se desfasoara în orase.
Concluzii . Urbanizarea reprezinta una din marile probleme ale omenirii. Complexitatea problemelor legate de managementul ariilor urbane este amplifi- cata de necesitatea stringenta a tranzitiei socio-economice catre o dezvoltare durabila. Fenomenele negative din orase au un caracter global si sunt în directa conexiune cu celelalte probleme ale umanitatii, în special cu cresterea demogra-fiica. În plus, problemele legate de marile concentrari de energie si materiale din orase necesita restructurarea asezarilor umane la nivel micro si macro, prin transformari si conversii ale zonelor functionale urbane, printr-un atent manage-ment al ritmului înlocuirii structurilor spatiale si tehnice si prin promovarea diversitatii sub toate aspectele sale: sociala,urbanistica, functionala,tehnologica, culturala si politica.
Bibliografie:
Dezvoltarea durabila. Mecanisme si instrumente. Vol.II ,
Coordonatori: Angheluta Vadineanu,Costel Negrei,Petru Lisievici
Editura universitara din Bucuresti,1999
Probleme ecologice si riscuri economice. Conf. Univ. Florina Bran
Editura A.S.E. ,Bucuresti 2001
Mediul ambiant si dezvoltarea durabila. Prof. dr. Anca Angelescu,
Prof. dr. ing. Ileana Ponoran
Editura A.S.E. , Bucuresti 1999
|
