Energetica ca ramura a industriei se ocupa cu explorarea, extragerea, prelucrarea, utilizarea tuturor surselor energetice, cu producerea energiei electrice si cu distribuirea ei. Importanta energeticii rezida si din faptul ca ei ii revine 1/3 din costul alocarilor fondurilor fixe si asignatiilor capitale. In aceasta ramura lucreaza 1/5 din populatia activa ocupata in industrie. Totodata, energetica este un mare consumator de materie prima din alte ramuri: 2/3 din productia totala de tevi, 10-12% din totalul produselor metalurgice, 10% din materialele de constructie etc. Ea cuprinde:

sursele de energie primara: carbuni, petrol, gaze naturale, hidroenergie, sisturi bituminoase;

productia de energie secundara: energie electrica si termica, obtinute prin folosirea energiei primare.

Cu alte cuvinte, energetica prezinta un complex industrial compus

din doua subramuri:

industria de combustibili;

industria energiei electrice, sau electroenergetica

2. Geografia consumului de energie si balanta energetica mondiala

Energetica contemporana se bazeaza, in principal, pe utilizarea resurselor energetice primare (petrol, gaze naturale, carbune, hidroenergie si energia atomica), numite "comerciale' sau "industriale'. Consumul mondial al resurselor energetice este in continua crestere, dar neuniform de la o perioada la alta. In primii 50 de ani ai secolului al XX-lea consumul total de energie la nivel global se dubleaza la fiecare 18-20 de ani, iar in a doua jumatate a secolului ritmurile de crestere a consumului de energie constituie 3-5% pe an.

Urmarind evolutia consumului mondial de energie incepand cu anul 1900, se observa ca pana in anul 2000 acesta prezinta o crestere de 12,9 ori, respectiv de la circa 1 miliard t.c.c. in anul 1900 la 12,9 miliarde t.c.c. Prognozele efectuate de Banca Mondiala pentru anul 2005 prevad un consum de 15 800 milioane t.c.c

Repartitia geografica a consumului total de energie este neuniforma de la continent la continent si de la tara la tara. Aceasta disproportie este conditionata atat de prezenta resurselor proprii, cat si de locul pe care il detin in economia mondiala. Astfel, in 2000 consumul mondial de energie era dominat de Europa, inclusiv Rusia, (32%) si de America de Nord (28,4%), celelalte continente inregistrand consumuri modeste.

Analiza consumului energetic la nivel de tari pune in evidenta mari diferente in ceea ce priveste consumul atat global, cat si pe cap de locuitor. Astfel, primele 7 state (S.U.A., China, Rusia, Japonia, Germania, Marea Britanie si Canada) detin cca. 70% din consumul mondial de energie.

Consumul anual de energie pe cap de locuitor la nivel global este de circa 2 t.c.c, inregistrandu-se diferente foarte mari pe tari si grupe de tari. in cadrul tarilor dezvoltate cu consum ridicat se evidentiaza Luxemburg (14-15 t.c.c. pe cap de locuitor), dupa care urmeaza S.U.A. si Canada, unde dupa o anumita reducere se mentine la nivelul de circa 10 t.c.c. pe cap de locuitor. Dintre tarile in curs de dezvoltare cu economia de piata, un consum foarte ridicat il au tarile Golfului Persic - Qatar, Emiratele Arabe Unite si Bahrain (13-27 t.c.c. pe cap de locuitor); la polul opus se afla state cu un consum sub 50 kg c.c. pe cap de locuitor - Bangladesh, Laos, Afganistan, Tanzania, Haiti etc.

Paralel cu cresterea rapida a consumului mondial de energie, s-au produs modificari esentiale cantitative si structurale in balanta energetica mondiala. Balanta energetica mondiala reprezinta raportul dintre diferite tipuri de combustibil si energie la productia si consumul lor.

Analiza evolutiei ponderii combustibililor fosili in balanta energetica mondiala in secolul XX, pune in evidenta importante modificari. Astfel, la inceputul secolului al XX-lea, carbunele ocupa o pozitie dominanta in balanta energetica mondiala (peste 90%), pentru ca dupa cel de al doilea razboi mondial ponderea lui sa scada vertiginos, ajungand in 1975 la 28,7%. In schimb creste ponderea altor surse, cum sunt petrolul, gazele naturale, hidroenergia, energia nucleara etc. Dintre acestea, hidrocarburile au avut cea mai puternica ascensiune, de la 16,4% in 1925 la cea 70% in 1970 (tab. 1). Aceasta perioada este numita "epoca petrolului ieftin".

Ca urmare a crizei energetice s-au produs modificari considerabile in structura balantei energetice mondiale. Astfel, cota de participare a hidrocarburilor in balanta de consum s-a redus la 63%, iar ponderea hidroenergiei si mai ales a energiei atomice a crescut pana la 10%.

In anul 2000, ponderea resurselor energetice in balanta energetica mondiala era urmatoarea: petrol - 36,8%, carbune - 25,1%, gaze naturale -23,5%, hidroenergie - 7,0%, energie nucleara - 6,4%, alte surse - 1,2%

Balanta energetica in diferite tari are specificul sau, care depinde de gradul asigurarii cu anumite resurse energetice, de particularitatile dezvoltarii economiei nationale, precum si de posibilitatile de import

3. Geografia industriei de combustibili

Industria de combustibili se ocupa cu extragerea de carbune, petrol, gaze naturale, uraniu, turba, sisturi bituminoase, nisipuri asfaltice, cu prelucrarea si cu transportarea lor. Industria de combustibili cuprinde urmatoarele subramuri:

industria petrolului;

industria gazelor naturale;

industria carbonifera;

alte surse de combustibil (lemn, turba, sisturi bituminoase).

Peste 80% din totalul energiei electrice este produsa in baza utilizarii combustibililor minerali.

Combustibilii sunt destul de neomogeni ca greutate, putere calorica si densitate. Valoarea tipurilor de combustibili este determinata, in primul rand, de puterea calorica a acestora. La arderea 1 kg de carbune de piatra se degaja o cantitate de caldura egala cu 7 000 kcal; 1 kg de turba - 1600-3000 kcal; la descompunerea 1 kg de uraniu se degaja energie echivalenta cu 21 miliarde kcal sau cu energia obtinuta la arderea a 3 000 tone de carbune.

In calculele tehnico-economice drept etalon pentru compararea puterii de ardere a diferite tipuri de combustibil se foloseste termenul de "combustibil conventional'. "Combustibil conventional' (sau "echivalent carbune') - combustibil a carui capacitate calorica pentru calcul s-a acceptat conventional egala cu 7 000 kcal/kg.

Daca puterea calorica alt carbune de piatra sau huila e de 7 000 kcal/kg si este considerata drept unitate de combustibil conventional sau echivalent carbune (t.c.c. sau t.e.c), atunci 1 t de antracit este echivalenta cu 1,2 t.c.c; 1 t de petrol - cu 1,3-1,5 t.c.c; 1 t de gaz condensat - cu 1,67 t.c.c; 1 000 m³ gaze naturale - cu 1,33 t.c.c; 1 000 kcal energie electrica- cu 0,125 t.c.c. etc.

Geografia rezervelor de combustibili. Pe suprafata Terrei se cunosc peste 3,5 mii de bazine carbonifere si zacaminte, care ocupa impreuna 15% din suprafata uscatului. Sunt cunoscute si cercetate peste 600 de bazine petrogazeifere, din care 450 se afla in exploatare, iar numarul total de zacaminte petroliere este de 35 de mii.

Conform evaluarilor Congresului Energetic International (2000), rezervele certe de combustibili fosili se estimeaza la 1 418,1 miliarde t.cc., dintre care (in miliarde t.c.c): 1 030,0 - carbune (72%), 207,9 - petrol (14%), 199,5 - gaze naturale (14%).

Actualele rezerve mondiale certe de combustibili fosili pot asigura un consum energetic pe o perioada de 100-120 ani, la nivelul productiei si consumului 737e45h actual Din care, rezervele de petrol - pentru 30-40 de ani, rezervele de gaze naturale - pentru 55-63 de ani, iar rezervele de carbune - pentru 220-230 de ani (rezervele de carbuni superiori - pentru aproximativ 190 de ani si 270 de ani - in cazul carbunilor inferiori).

Problema rezervelor de combustibili devine mult mai complexa atunci cand se analizeaza situatia lor la nivel de regiuni si tari. Aceasta complexitate este determinata, de distributia neuniforma a zacamintelor pe diferite regiuni mari ale Terrei.

Rezervele certe de uraniu sunt de 8,2 milioane tone. Ele o repartitie teritoriala neuniforma. Astfel, rezervele totale de uraniu sunt concentrate in proportie de peste 90% in patru regiuni, respectiv in America de Nord (35,5%), Europa, inclusiv ex-U.R.S.S. (25,6%), Africa (18,6%) si Australia (10,8%). Resursele de toriu la un pret sub 75 dolari S.U.A./kg sunt apreciate aproximativ la 630 mii tone, dintre care circa 50% se afla in India, restul in Australia, Brazilia, Malaysia si S.U.A.

Rezervele certe de sisturi bituminoase si nisipuri asfaltice se apreciaza la 100 miliarde tone, iar cele probabile - la 1 080 miliarde tone. Cele mai mari rezerve cunoscute de sisturi bituminoase si nisipuri asfaltice se afla in America de Nord, America de Sud si ex-U.R.S.S., care detin peste 80% din totalul mondial.

Rezervele mondiale de turba se evalueaza la peste 330 miliarde tone si sunt concentrate in 40-50 de tari ale lumii aflate pe toate continentele. Cele mai mari rezerve de turba le detine Europa (peste 76% din total), America de Nord (11%) si Australia (11%).

Geografia productiei de combustibili. Cantitatea tot mai mare de energie solicitata de dezvoltarea economica si sociala din ultimele decenii a dus la cresterea productiei mondiale de combustibili. Numai in perioada 1950-2000 productia mondiala de combustibili a crescut de la 2,5 milioane tone in 1950 la 13,09 milioane tone in 2000, sau de peste 5 ori.

Productia de combustibili este puternic influentata de repartizarea neuniforma a rezervelor, nivelul tehnologic atins, volumul si structura consumului, conjunctura pietei combustibililor, strategia adoptata etc., factori care se interconditioneaza diferit de la o regiune la alta si de la o tara la alta.

La nivel de continente, datele statistice pun in evidenta o concentrare a productiei totale de combustibili in Asia (33,7%), Europa (28,3%) si America de Nord (21,4%), in timp ce restul continentelor insumeaza doar 16,6% din productia totala a globului.

Analiza productiei pe categorii de combustibili pune in evidenta aceeasi evolutie ascendenta. Cea mai mare productie, incepand cu anii '60, o are petrolul. A doua pozitie o detine carbunele, care, dupa cele doua "socuri' petroliere, a revenit in atentia omenirii, avand perspectiva ca in primele doua decenii ale secolului al XXI-lea sa devina principalul combustibil fosil utilizat.

Productia de combustibili la nivel de tari semnalizeaza o concentrare puternica intr-un numar redus de state. Astfel, in 1999 numai primele 9 tari: S.U.A., China, Rusia, Arabia Saudita, Canada, India, Marea Britanie, Australia si Germania detineau circa 60% din productia mondiala de combustibili fosili.

Productia mondiala de uraniu a inregistrat o crestere importanta de la 12 2001 in anul 1970 la 50 0001 in anul 1988. Dupa anul 1990 productia de uraniu scade atat la nivel global, cat si in majoritatea tarilor producatoare, in 2001 productia mondiala de uraniu a fost de 37 258 tone, din care circa 1/3 o detine America de Nord, 19% - Africa, 1/3 - Asia si circa 1/4 - Europa (inclusiv Rusia). Primele 9 state (Canada, Australia, Rusia, Niger, Namibia, Uzbekistan, Kazahstan, S.U.A., Republica Africa de Sud) in 2001 detineau 90% din productia mondiala de uraniu.

O data cu cresterea consumului de resurse energetice, creste si comertul international cu ele. in 1999 au fost comercializate pe piata mondiala cea 4 miliarde t.c.c. de energie, ceea ce constituie 1/3 din productia globala a acesteia. Cei mai mari exportatori de combustibili minerali sunt tarile in curs de dezvoltare, iar cei mai mari importatori - tarile dezvoltate.

Geografia industriei petroliere

Industria petroliera este principala ramura a energeticii mondiale Cresterea accelerata a cererii la produsele petroliere, cheltuielile relativ scazute la exploatarea si transportarea petrolului in comparatie cu cele ale carbunelui, concentrarea marilor rezerve in tarile in curs de dezvoltare cu brate de munca foarte ieftine - toate acestea luate in ansamblul lor au transformat industria petroliera in una dintre cele mai rentabile sfere de aplicare a capitalului.

Petrolul prezinta nu numai o sursa de energie, dar, totodata, si o valoroasa materie prima pentru petrochimie

Petrolul brut, sau titeiul, este o roca sedimentara causto-biolitica, lichida, de culoare neagra sau bruna (cafeniu intunecat), uleioasa si inflamabila. Aceasta hidrocarbura s-a format in urma proceselor de descompunere lenta a materiei organice si a planctonului depuse pe fundul unor bazine marine cu apa sarata sau salmastra si putin adanca (mari interioare, golfuri, lagune), care sub influenta bacteriilor s-au transformat in namoluri sapropelice, asupra carora au actionat un complex de factori, printre care se detaseaza presiunea litostatica. Ca urmare, petrolul migreaza din zona de formare (roci de origine sau rocile "mama') intr-o alta masa de roci poroase (numite si "roci magazin') formate din: nisipuri, gresii, calcare, dolomite. Migrarea petrolului in zacamant are o mare importanta permitand apropierea de suprafata si extractia cu cheltuieli mult mai reduse. In cazul in care petrolul se gaseste in roca de formare, avem zacaminte primare, iar in cazul in care migreaza in alte roci - zacaminte secundare.

Din punct de vedere tectonic, zacamintele petroliere se pot gasi, de regula, in anticlinale sau in domuri. In zacamant se stratifica in partea inferioara - apa de zacamant, in partea mijlocie - petrolul, iar in partea superioara - gazele naturale.

Clasificarea petrolului. Conditiile geologice variate de formare si inmagazinare au condus la existenta mai multor tipuri de petrol. Astfel, dupa greutatea specifica se distinge: petrol usor, cu o densitate de 0,75-0,82, mediu, cu o densitate de 0,82-0,88, si greu, cu o densitate de peste 0,88.

Pentru rafinare sunt cunoscute urmatoarele tipuri de categorii: parafinic, naftenic (sau asfaltic) si mixt. Dupa continutul in sulf se deosebeste: petrol bogat in sulf (1-5%) si cu un continut foarte redus de sulf (sub 1%). Valoarea petrolului este determinata dupa continutul in sulf si dupa vascozitate, care, la randul sau, influenteaza asupra calitatii produselor petroliere obtinute din el. Dupa tipul de zacaminte petroliere se disting zacaminte de platforma si de geosinclinala.

Datorita unui randament energetic considerabil, petrolul este o sursa energetica de o foarte buna calitate, dispunand de o putere calorica cuprinsa intre 9 000 si 11 000 kcal/kg. La aceasta se adauga avantajul arderii fara cenusa si transportarea prin conducte la distante mari a petrolului.

Rezervele sigure mondiale de petrol, in anul 2002 erau apreciate la 140,7 miliarde tone. Coreland aceste rezerve cu productia mondiala a anului 2001 (3 565,9 milioane tone), ele ar asigura lumea cu petrol pana in anul 2040.

Pe glob se numara 50 de zacaminte gigant de petrol, cu rezerve de peste 500 milioane tone sau chiar peste 1 miliard tone. Mai mult de jumatate din acestea se gasesc in Orientul Apropiat si Mijlociu

Geografia productiei de petrol. Primele mentiuni despre petrol apar in lucrarile savantilor din antichitate. In anul 3000 i.e.n., sumerienii foloseau titeiul ca liant in constructii. In China, cu cca. 2000 ani i.e.n. se foloseau chiar forajele. In Evul Mediu petrolul in unele tari din Europa (Italia, Franta, Elvetia, Romania) si din Asia (India, Birmania-Myanmar, Japonia s.a.), unde era utilizat la iluminat si incalzit, ca izolant si liant In constructii de ziduri si cladiri, la calafatuirea corabiilor.

Dar inceputul formarii industriei petroliere contemporane tine de a doua jumatate a secolului al XIX-lea, datorita sistemului de forare prin sonde mecanice, experimentat in S.U.A., apoi in Rusia si Romania, descoperirii sistemului de separare a petrolului lampant (Franta, 1854) si construirii primelor rafinarii in zonele de exploatare (Pennsylvania, S.U.A.; Baku si Caucazul de Nord, Rusia; Rahov, langa Ploiesti, Romania; apoi in Polonia, Canada etc.). In aceasta perioada se consemneaza si prima inregistrare statistica a productiei de petrol - in Romania (1857), cu exploatari in vaile raurilor Prahova si Tratus, apoi in S.U.A. (1859), in Canada (1865) etc. Se construiesc primele conducte in S.U.A. (1862) si primele nave specializate pentru transportul "aurului negru'

Industria de extractie si prelucrare moderna a petrolului se dezvolta dupa anul 1900, ca urmare a inventiei motorului cu ardere interna (1862-1855) si a motorului Diesel (1893). Utilizarea tot mai larga a petrolului in transport a generat o dezvoltare fara precedent a exploatarilor acestuia, secolul al XX-lea fiind denumit "secolul petrolului'.

Productia mondiala de petrol a crescut de la 21 milioane tone in anul 1900 la 146 milioane tone in 1925 si pana la 400 milioane in 1938, sau de 19 ori. In aceasta perioada, peste 4/5 din productia mondiala de petrol este sustinuta de tarile din emisfera vestica, in special de S.U.A. si Venezuela, care erau si principalele exportatoare pe piata mondiala.

Dupa cel de al doilea razboi mondial, petrolul detine un rol important ca sursa energetica si ca materie prima pentru petrochimie.

Ritmul cel mai ridicat se inregistreaza dupa anul 1950, cand productia creste de la 523 milioane tone la 2 270 milioane tone in 1970 si pana la 3 565,9 milioane tone in anul 2001, din care 27% provin din exploatarile submarine.

La nivel de state, se evidentiaza urmatorii producatori de petrol:

Arabia Saudita - prima producatoare din zona si din lume (422,9 milioane tone in 2001 sau 11,9% din productia mondiala). Zacamintele cele mai importante sunt Ghawar (cu o suprafata de 200 km² si rezerve peste 10 miliarde tone de petrol Safaniya, etc

S.U.A cu o productie anuala de 361,4 milioane tone (66,2% din productia regiunii sau 10% din cea mondiala, locul II in lume). Principala zona petroliera a S.U.A. o reprezinta regiunea Golfului Mexic, unde sunt concentrate 1/3 din rezerve si circa 40% din productia nationala. A doua zona petroliera este Middlecontinent (35% din rezerve si 30% din productia tarii). Alte regiuni petroliere: Vestica, in statele California, Colorado, Utah, New Mexico; sudul Marilor Lacuri cu statele Illinois, Indiana si Michigan; peninsula Alaska cu exploatari terestre si submarine.

Rusia, cu o pondere de 9,6% din totalul mondial (locul intai in Europa si locul 3 in lume). In ultimii ani, productia de petrol in Rusia a scazut la 343,3 milioane tone in Pe teritoriul Rusiei se evidentiaza cateva zone petroliere importante: Siberia de Vest (circa 300 de zacaminte de petrol si gaze naturale cu peste 70% din productia nationala de petrol si gaze). In partea europeana a Rusiei, cea mai mare parte a productiei se obtine in zona Volga-Ural O alta zona importanta este Caucazul de Nord, intre Marea Caspica si Marea Neagra

Iranul, cea mai veche tara producatoare din zona, cu o productie anuala de 182,9 milioane tone. Exploatarile principale se fac in sud-vestul tarii, in spatiul dintre Muntii Zagros si Golful Persic la Gurren, Marun si Ahwaz. A doua zona este situata la granita cu Irakul.

Venezuela se impune atat prin rezerve, in plan mondial, cat si prin productie (locul intai in regiune si cinci in lume), petrolul fiind principala resursa a acestei tari si principalul produs de export. Cea mai mare zona petroliera, cu exploatare terestra si submarina, este Lacul Maracaibo, care asigura 80% din productia nationala; dupa care urmeaza Provincia Oriente si platforma continentala a Oceanului Atlantic.

Mexic a avut o crestere rapida a productiei la 182,8 milioane tone in 2001. Pe teritoriul sau se disting trei zone petroliere: peninsula Yucatan, istmul Tehuantepec (Minatitlan) si Golful Mexic

China, tara cu o productie de 164,9 milioane tone in 2001 (locul 7 in lume). Cele mai importante exploatari se realizeaza in China de Nord (Tekeng), China de Nord-Est, cu 1/3 din productia tarii (Taching), si China de Nord-Vest (Yumen). Se extrage petrol si pe platforma continentala a Golfului Bohai, in delta fluviului Huang-He si Huag, iar recent si din platforma continentala a Marii Chinei de Est (din 1990).

Norvegia, primul producator de petrol din Europa de Vest (locul 8 in lume si 2 in Europa), cu peste 163 milioane tone productie anuala (sau 4,6% din productia mondiala), cu exploatari submarine in platforma continentala a Marii Nordului, care se extind spre nord, la Marea Barents, unde au fost depistate rezerve importante (Ekofisk).

Irakul, cu o productie de petrol de 117,9 milioane tone. Cel mai important zacamant se afla la Kirkuk (in nordul tarii), dupa care urmeaza campurile petroliere de la Rumaila, Mufthia si Basrah (in sudul tarii).

Marea Britanie cu o productie de 117,8 milioane tone sau 3,3% din totalul mondial (locul 10 in lume si 3 in Europa), cu exploatari submarine din largul Marii Nordului.

Emiratele Arabe Unite cu o productie anuala de 113,2 milioane tone. Productia se realizeaza in cea mai mare parte in emiratele Abu Dhabi si Dubai.

Zona Golfului Guineea, cu prelungirea sa sudica, furnizeaza cea mai mare parte din productia submarina a Africii. Aici se remarca Nigeria - cel mai mare producator african, cu o productie anuala de 105 milioane tone.

Kuwait produce anual peste 104 milioane tone petrol. El cantoneaza unul dintre cele mai producatoare zacaminte ale lumii - Burgan, situat in sudul tarii, in apropierea Golfului Persic, si care participa cu 90% la productia tarii. Este statul care obtine cel mai ieftin petrol raportat la pretul de extractie.

Canada, tara cu o productie in crestere usoara (101,4 milioane tone in 2001). Cea mai mare parte a productiei (75%) este realizata in provincia

Alte tari producatoare in Asia sunt: Indonezia (68,6 milioane tone), Oman (47,4 milioane tone), India (36,1 milioane tone), Qatar (36 milioane tone), Malaysia (35 milioane tone), Siria (27,3 milioane tone), Yemen (21,7 milioane tone), Vietnam (17 milioane tone) s.a. In Africa de Nord zacamintele se intind din Egipt si pana in Tunisia. Aici cel mai mare producator este Libia, cu o productie in scadere (de la 97 milioane tone in 1978 la 67 milioane tone in 2001), Algeria (65,8 milioane tone), Egipt (37,3 milioane tone)

Industria de rafinare a petrolului. Rafinarea petrolului este un proces tehnologic de obtinere a produselor petroliere (uleiuri minerale, hidrocarburi si aditivi) din petrolul brut.

La amplasarea teritoriala a industriei de rafinare a petrolului influenteaza doua tendinte: prezenta ofertei, sau producatorul (tarile in curs de dezvoltare) si prezenta cererii, sau consumatorul (tarile dezvoltate). In primul caz, capacitatile de rafinare sunt amplasate in zonele de extractie sau in porturile specializate pentru export. In cel de al doilea caz, rafinariile functioneaza in porturi sau in interior, la capatul unor insemnate conducte petroliere.

In anul 2000 in lume functionau peste 700 de rafinarii, dispuse in 114 tari, cu o capacitate de prelucrare de peste 4 miliarde tone anual. Dintre acestea, 507 rafinarii erau concentrate in 28 de state ale lumii, fiecare cu o capacitate ce depasea 500 000 barili/zi.

Cele mai numeroase rafinarii si cele mai mari capacitati de rafinare a petrolului le detin S.U.A. (163), Japonia (40), Rusia (29), China (34) etc.

Geografia transportului si comertului mondial cu petrol. Dintre cele 3,5 miliarde tone de petrol produse in anul 2001, statele industrializate au consumat 3/4 din productie, cea mai mare parte din aceasta cantitate provenind din import. Circa 1,68 miliarde tone de petrol si 475 milioane tone produse petroliere au facut obiectul operatiunilor de comert (2001).

Principalii exportatori de petrol sunt statele din Orientul Apropiat si Mijlociu, cu 30-35% din exportul mondial (Arabia Saudita, Kuwait, Iran, Emiratele Arabe Unite, Irak, Siria s.a.), spre Europa de Vest, S.U.A., Japonia; Africa, cu 16-17% (Nigeria, Algeria si Libia), spre Europa de Vest, S.U.A., Japonia; America Latina, cu 13% (Mexic, Venezuela, Ecuador), spre S.U.A., tarile din zona si spre Europa de Vest; ex-U.R.S.S., cu 13% (Rusia, Azerbaidjan, Turkmenistan, Kazahstan), spre Europa de Est si de Vest. Alte fluxuri importante de export al petrolului se dirijeaza dinspre Indonezia si China spre Japonia.

6. Geografia industriei gazelor naturale

Gazele naturale s-au format pe parcursul a milioane de ani din depunerile organice de pe fundul apelor oceanice, in lagune, golfuri sau in lacuri. Ele se gasesc de obicei singure in zacamant, formand gaze naturale uscate sau neasociate in cantitati mai mici, adeseori asociate zacamintelor de petrol sau carbune, formand gaze naturale umede sau de sonda.

Gazele uscate au un continut foarte ridicat de metan (CH₄), pana la 99,9%, si o putere calorica ridicata (9 860-13 850 kcal/m³). Gazele de sonda au un continut mai redus de metan si mai contin hidrocarburi: etan (1,5-4,4%), propan si butan (cate 1,5% fiecare) si alte componente: azot, bioxid de carbon, diferiti compusi cu sulf, heliu etc., cu o putere calorica de 5 500-6 000 kcal/m³. Aceste componente inrautatesc calitatea de ardere si de condensare a gazului, ceea ce impune prelucrarea gazelor in locurile de extractie, inainte de utilizarea lor in procesele tehnologice. Dintre acestea, importanta economica prezinta heliul, datorita gamei largi de utilizare (industria atomica, medicina, astronomie etc.). In lume exista trei bazine gazifere cu un continut inalt de heliu, si anume: Astrahan, Orenburg (Rusia) si statul Colorado (S.U.A.). Productia mondiala anuala de heliu este de 140 milioane m³.

Gazele naturale au o larga utilizare in viata economica, sunt o sursa energetica (cu ardere completa, cu foarte putine reziduuri si fum), inlocuiesc carbunii in anumite procedee tehnologice din siderurgie, si mai ales la termocentrale, pentru producerea de energie electrica, la incalzirea locuintelor. Importanta gazelor naturale a crescut o data cu utilizarea lor ca materie prima in industria chimica pentru producerea unei game largi de produse chimice (peste 1 000): ingrasaminte minerale, polimeri, negru de fum pentru obtinerea cauciucului sintetic, mase plastice, fire si fibre sintetice etc. Gazele naturale se folosesc, de asemenea, in tehnica criogena pentru crearea mediului inert, in aeronautica s.a.

a S.U.A., gazele naturale detineau in anul in in si in iar in Canada in in Pentru viitor se preconizeaza o crestere a consumului mondial de gaze naturale in majoritatea tarilor lumii.

In ceea ce priveste rezervele mondiale de gaze naturale, acestea sunt evaluate de la trilioane m³ rezerve sigure

Arabia Saudita

Alberta si Columbia Britanica) si Mexic (in Golful Mexic si pana la Yucatan).

Malaysia, China, India s.a.); Africa (Algeria, Nigeria, Libia, Egipt); America Latina (Venezuela si Argentina). Rezerve modeste sunt in Australia si Oceania.

. In acest interval de timp, productia de gaze naturale la nivel global a crescut de circa ori. Se preconizeaza ca in anul 2005 in lume se vor extrage 2,9 trilioane m³, dupa care productia gazelor naturale va intra in regres, ca urmare a epuizarii treptate a rezervelor.

Sahalin, zona Volga-Ural, in Povolgia, , in Peciora; in nord-estul Caucazului, Stavropol; in platforma continentala a Marii Caspice si in platforma submarina a Marii Azov.

Louisiana. A doua zona de exploatari gazeifere din S.U.A. este Middlecontinent. Alte zacaminte se afla in Vest, in Muntii Stancosi, pe teritoriul statelor California, in Podisul Preriilor si in Alaska de Sud.

Alberta, Columbia Britanica si Saskatchewan.

Makonda, Reg s.a.), central-estica (Irlalane, Hamra, Hassi Tuarez) si sudica a tarii (Ain Salah si Berga).

Troll, Ekofisk, Frigg (impreuna cu Marea Britanie), Miller, Cod etc.

Arabia Saudita 49,5 Arabia Saudita miliarde m³); Malaysia (46,4 miliarde m³); Argentina (38,4 miliarde m³), Australia (34 milioane m³); ( Mexic miliarde m³); China (30,2 miliarde m³); Ucraina (18,4 miliarde m³) - Sebelinca si Dasava.

OPEC - spre tarile europene, S.U.A. si Japonia. Mari cantitati de gaze naturale exporta de asemenea Uzbekistan spre Karghazstan, Kazahstan, Transcaukazia si Ucraina; Turkmenistan spre Transkaukazia si Ucraina; Venezuela spre Brazilia si S.U.A. etc.

anaerobe;

faza de incarbonizare, care se desfasoara in interiorul scoartei terestre sub actiunea factorilor fizico-chimici (temperatura, presiunea litostatica, metamorfismul etc.), ce conduc la pierderea umiditatii si la imbogatirea lenta in carbon in lipsa aerului

In zacamant, carbunii sunt asezati in straturi de grosimi variabile, intercalate cu straturi de steril avand varste diferite, din Carbonifer pana la Neozoic. Carbunii contin carbon oxigen hidrogen azot (sub fosfor, sulf s.a.

etc. Dar cea mai utilizata clasificare este dupa continutul de carbon si puterea calorica. Dupa acest criteriu carbunii se impart in doua grupe mari: superiori (antracit si huila) si inferiori (carbune brun, lignit si turba).

(Kuzbas), Canada, Mozambic si Venezuela prin metoda la zi se exploateaza pana la din rezervele totale ale acestor tari; in India Australia cea

Ruhr, unul dintre cele mai importante bazine carbonifere ale lumii, detine din rezervele si cea din productia de huila a Germaniei.

Transvaal, Orange, Natal) etc.

Tasmania - carbuni inferiori.

- Karaganda si Ekibastuz); Indonezia milioane tone de huila); Turcia milioane tone de lighit si carbune brun); R.P.D. Coreeana milioane tone de huila).

etc.): Australia, S.U.A., Republica Africa de Sud sunt si cei mai mari exportatori de carbune pe piata internationala. La aceste tari se mai adauga China, Rusia, Indonezia, Canada, Polonia si Columbia, care impreuna detin circa din volumul total al exportului de carbune.

Taiwan, precum si de unele tari ale Uniunii Europene (Franta, Spania, Suedia s.a.).

Geografia industriei energiei electrice

Industria energiei electrice reprezinta o ramura de maxima importanta pentru dezvoltarea economico-sociala a lumii contemporane, consumul de energie electrica fiind indispensabil tuturor sectoarelor de activitate. Introducerea tehnologiilor moderne (mecanizare, automatizare, robotizare etc.) nu se poate realiza fara energia electrica. in plus, cresterea nivelului vietii materiale si spirituale a populatiei mondiale, a nivelului civilizatiei, urbana sau rurala, este strans legata de productia si consumul de energie electrica, acestea devenind, de altfel, indicatori ai aprecierii nivelului dezvoltarii economico-sociale si al standardului de viata.

Spre deosebire de alte forme de energie, cea electrica are o serie de avantaje:

convertibilitatea in alte forme de energie primara (mecanica,
termica, luminoasa, chimica);

transportul la distante mari cu pierderi minime;

caracterul nepoluant;

marea diversitate de combustibili utilizati s.a.

Toate acestea au constituit principalii factori care au asigurat dezvoltarea si progresul industriei energiei electrice.

Industria energiei electrice este o ramura industriala relativ tanara, primele motoare electrice fiind construite la inceputul secolului al XIX-lea. Prima hidrocentrala din lume a fost pusa in functiune in anul 1869, la Lancey (Franta). in anul 1882 intra, simultan, in productie primele termocentrale din lume, la Londra (Helborn Viaduct, cu o putere instalata de 60 kW) si la New York (Thomas Edison, cu o capacitate de 540 kW).

Ulterior constructia de centrale electrice ia amploare, fiind insotita de perfectionari, de cresterea randamentului si a capacitatilor de transport al energiei electrice la distante mari, peste km. Astfel, pe de o parte, au aparut centrale electrice cu capacitati de pana la MW, iar, pe de alta parte, perfectionarea este insotita de introducerea directa in circuitul electric a unui numar tot mai mare de combustibili atat de calitate inferioara (turba, sisturile bituminoase, lemnul), cat si a unor dintre cele mai complicate, cum sunt minereurile radioactive.

Dupa cel de al doilea razboi mondial se inregistreaza o cerere de energie electrica foarte mare, consumul fiind intr-o crestere continua, de aceea in aceasta perioada se extind si se construiesc un numar impunator de centrale electrice, inclusiv nucleare. in productia de energie electrica sunt implicate noi surse netraditionale de energie energia mareelor, geotermica, eoliana etc.

Perfectionarea sistemului de transport la mare distanta al energiei electrice prin linii de inalta tensiune si cu o mare capacitate conductoare si kW) a favorizat o crestere deosebit de rapida a productiei mondiale.

Structura productiei de energie electrica. Producerea energiei electrice se realizeaza prin mai multe tipuri de centrale. in functie de sursele primare energetice utilizate, se deosebesc urmatoarele tipuri de centrale electrice:

centrale pe baza de combustibili organici (carbune, petrol, gaze naturale etc.), in care se incadreaza centralele termoelectrice, centralele cu turbine cu gaz, centralele cu motoare Diesel, centralele electrice de termoficare;

centrale pe baza de combustibili nucleari, numite nuclearoelectrice sau atomoelectrice;

centrale pe baza de energie hidraulica (energia apelor curgatoare, energia mareelor etc.), cum sunt hidrocentralele, centralele mareemotrice s.a.;

centrale pe baza de energie eoliana, centrale eoliene;

centrale pe baza de energie solara, respectiv centrale solare sau heliocentrale;

centrale pe baza de energie geotermica (energia apelor termale, energia de gradient geotermic, energia termica a marilor si oceanelor), numite centrale geotermoelectrice

Dupa felul energiei pe care o produc, se disting:

centrale electrice care produc numai energie electrica;

centrale electrice care produc pe langa energia electrica si energie termica (centralele cu turbine cu gaz, centralele electrice etc.);

centrale electrice care produc numai caldura (centralele electrice de termoficare).

Energia electrica se produce preponderent la centralele electrice termice, hidrocentrale si la centralele atomice din productia mondiala de energie electrica). Rolul asa-numitor surse "alternative' sau surse "netraditionale' de energie, cum ar fi energia solara, eoleana, geotermala, marilor si oceanelor, in productia de energie electrica este foarte mic, de

Se preconizeaza ca sursele alternative de energie vor acoperi cea din necesarul de consum al planetei in anul

La nivel global termocentralele realizeaza cea mai mare parte din productia de energie electrica peste din totalul mondial in anul 2000 (tab. 4.21).

Hidrocentralele, desi se situeaza pe locul doi in structura productiei de energie electrica, au un aport totusi modest mai ales daca avem in vedere potentialul mare hidroenergetic al Terrei. Centralele nucleare participa cu la productia mondiala de energie electrica P-

in perioada contemporana, in structura productiei de energie electrica, se observa o tendinta continua de crestere a ponderii energiei termice, si reducerea ponderii energiei hidraulice si nucleare (tab. 4.21).

Tabelul Structura productiei de energie electrica in lume

Tipul de centrale
Centralele termoelectrice
Centralele hidroelectrice
Centralele atomoelectrice
Surse alternative

Sursa: Ajihcob H. B., XopeB B. C, 3KOHOMunecKOH u coifuanbHan zeozpacpun Mupa, MocKBa, 2000, p. 499; Efros Vasile, Geografia economiei mondiale si probleme globale, Suceava, 2001, p. 101; L 'etat du monde, Paris, 2002, p. 81.

in ceea ce priveste structura productiei la nivel regional si la nivel de tari, aceasta imbraca aspecte foarte diferite, in functie de nivelul de dezvoltare economica, precum si de resursele de energie primara pe care le detin.

Structura calitativa a energiei electrice obtinuta la diferite tipuri de centrale electrice pune in evidenta o tipologizare a tarilor lumii in urmatoarele grupe:

tari in care predomina ponderea termocentralelor (anexa 4.9);

tari in care productia de energie electrica este dominata de hidrocentrale (anexa

tari cu o pondere apreciabila a centralelor nucleare: Lituania - 85%, Franta - 78%, Belgia - 67%, Suedia - 47%, Bulgaria - 46%, Ucraina - 44,6%, Ungaria - 43% etc.;

tari cu sisteme mixte, care utilizeaza in proportii aproximativ egale doua sau trei tipuri de centrale (Japonia, Finlanda etc.)

Centralele termoelectrice (C.T.E.). Statiile termoelectrice folosesc pentru producerea energiei electrice diversi combustibili: turba, lemn, carbuni, petrol, gaze naturale, sisturi bituminoase, pacura etc.

Cel mai raspandit tip de termocentrale sunt cele care functioneaza in baza turbinelor cu aburi folosind mari cantitati de combustibil si de apa potabila. Ele prezinta avantaje de a functiona in tot timpul anului, oferind siguranta in consum, solicita investitii nu prea mari etc.

Pe langa avantaje, termocentralele prezinta si unele neajunsuri: consumul ridicat de combustibili cu rezervele limitate; eliminarea in atmosfera a bioxidului de sulf, care determina aparitia ploilor acide; scoaterea din circuitul economic a unor suprafete importante de teren, care sunt folosite pentru depozitarea atat a materiei prime, cat si a deseurilor (zgura); consumul ridicat de apa potabila, atat pentru racire, cat si pentru producerea aburului etc. Cu toate acestea, in unele tari termocentralele au o pondere inalta in productia de energie electrica (de exemplu, India, China, S.U.A., Marea Britanie, Rusia, Germania) (tab. 4.22).

Amplasarea geografica a termocentralelor este influentata de necesitatile de consum, dar si de rezervele de combustibili de care dispune fiecare stat sau de posibilitatile de procurare a acestora. in functie de acesti factori se remarca urmatoarele grupari de termocentrale:

Termocentrale amplasate in apropierea bazei de combustibili, fie in bazinele carbonifere, cum sunt cele din: S.U.A. (Midlands, Virginia de Vest, Pittsburg), Rusia (Ural, Moscova, Kemerovo), Ucraina (Donetk), Germania (Ruth), Polonia (Silezia), China (China de Nord-Est) etc.; fie in bazinele de exploatare a hidrocarburilor din S.U.A. (Golful Mexic, Middlecontinent), Rusia (Volga, Ural, Siberia de Vest), Azerbaidjan (Baku), Kazahstan (nordul Marii Caspice), China (China de Nord-Est), Golful Persic (in toate tarile riverane); fie in apropierea marilor rafinarii de petrol sau de-a lungul magistralelor gazeifere.

Termocentrale construite de-a lungul arterelor fluviale, care furnizeaza apa industriala si favorizeaza transportarea combustibilului, formand adevarate grupuri liniare de termocentrale, cum sunt Rhin, Odra, Ohio, Columbia, Enisei, Nil etc., sau in porturile maritime, pentru tarile dependente de piata externa a combustibilului, cum sunt Germania (Hamburg), Olanda (Rotterdam), S.U.A. (New York), Japonia (Tokio), Franta (Marsilia) etc.

Termocentrale localizate in marile zone consumatoare - centre urbane sau aglomeratii, care furnizeaza pe langa energia electrica agentul

termic si apa calda industriala si menajera necesare consumului urban si care functioneaza pe baza de derivate de petrol si gaze naturale.

Tabelul 4.22 Ponderea centralelor electrice in productia de energie electrica in 2000

Tara	Productia de energie electrica (mii. kWh)	Ponderea diferitelor tipuri de centrale electrice,%
Tara	Productia de energie electrica (mii. kWh)	Termocentralele	Hidrocentralele	Atomo-centralele	Alte tipuri
S.U.A. China Japonia Rusia Canada India Germania Franta Marea Britanie Brazilia
Total mondial

Sursa: Prelucrat dupa: World Development Indicators, 2003, p. 154.

Cea mai mare parte a capacitatilor de productie (cea ale termocentralelor este acoperita de centralele care functioneaza pe baza de carbune, ele fiind si cele mai poluante.

O pondere deosebit de mare a acestora se inregistreaza in tarile cu mari resurse de carbune, cum sunt Republica Africa de Sud (circa din puterea instalata si productie), Australia China si India peste Marea Britanie si S.U.A. (peste (anexa

O tendinta importanta in dezvoltarea termoenergeticii tine de constructia centralelor electrice, care utilizeaza alaturi de carbuni si alte tipuri de combustibili, ceea ce contribuie la sporirea gradului de asigurare cu energie electrica. Problema aplatizarii graficului de consum cu electricitate si in termoeloectroenergetica se solutioneaza, in special, prin utilizarea instalatiilor electroenergetice, cu turbine cu aburi cu o putere unica tot mai ridicata, care deja atinge 200-250 MW. Se extinde utilizarea la termocentrale a instalatiilor combinate cu turbogeneratoare si ciclu intern de gazeificare a carbunilor, ceea ce contribuie la cresterea coeficientului util de folosire a energiei combustibililor la centralele termice obisnuite de la pana la

O perspectiva noua o prezinta utilizarea la termocentrale a unei noi surse de combustibil orimulsion, bazat pe bitum si apa, care este mai eficient decat carbunele si mai ieftin decat petrolul. Produsele se realizeaza din bitum si apa la care se adauga un emulsificant. Cei mai mari utilizatori ai noului combustibil sunt Marea Britanie, Italia si Japonia, iar rezerve importante de bitum se gasesc in Venezuela, de-a lungul fluviului Orinoco.

Printre cele mai mari termocentrale din lume, cu o putere instalata de peste MW se numara: Kostroma, Riazan (Rusia), Ekibastuz (Kazahstan), Belshatow (Polonia), Nanticoke (Ontario-Canada), Kasima (Japonia) etc.; peste MW: Houston, Ghison, Nonre (statele Texas, Indiana, California S.U.A.), Boxberg (Germania), Zaporojie (Ucraina) etc.

Centralele hidroelectrice (C.H.E.) obtin energie electrica pe baza utilizarii energiei cursurilor de apa. Cunoscuta din cele mai vechi timpuri, energia cursurilor de apa reprezinta o sursa primara de energie inepuizabila, datorita circuitului apei in natura, nepoluanta, de importanta economica deosebita.

O data cu constructia primei centrale hidroelectrice (Lancey, Franta, posibilitatea de folosire a acestei energii se largeste si capata un impuls considerabil. in anii ai secolului al XX-lea, se efectueaza si se materializeaza proiecte de producere a energiei hidraulice la scara mai larga. in continuare, realizarea unor instalatii hidroelectrice de mari capacitati a dus la cresterea gradului de utilizare a acestei energii, mai ales in tarile industrializate, determinand, in acelasi timp, elaborarea unor numeroase programe de valorificare a unui important potential hidroenergetic.

Amenajarile hidroenergetice sunt mult mai costisitoare decat cele ale termocentralelor, datorita lucrarilor complexe ce trebuie indeplinite (constructia de baraje, canale de aductiune, retea de drumuri etc.), dar, totodata, ele permit solutionarea unei game largi de probleme, cum sunt: regularizarea raurilor, aprovizionarea cu apa potabila, apa industriala si de irigatie, imbunatatirea conditiilor de navigatie etc. Centralele hidroelectrice au si unele dezavantaje: impiedica reproducerea faunei raurilor (a pestilor din apele marine si cele ale raurilor), impiedica navigatia din cursul superior si anterior. Constructia de hidrocentrale stimuleaza dezvoltarea altor ramuri ale economiei (argricultura, pescuitul, turismul etc.).

Desi hidrocentralele necesita investitii mari care se amortizeaza intr-un timp indelungat, cheltuielile de productie sunt neinsemnate, uzinele fiind alimentate cu o sursa practic gratuita si inepuizabila de energie, iar energia electrica produsa la aceste tipuri de centrale este de ori mai ieftina decat cea produsa in termocentrale. in linii generale, pretul energiei hidroelectrice este in functie de dimensiunile centralelor respective. Astfel, cu cat uzina hidroelectrica este mai mare, cu atat costurile de productie sunt mai mici. Recordul celui mai scazut pret il detine hidrocentrala de la Krasnoiarsk, pe Enisei (Rusia).

Potentialul hidroenergetic teoretic al Terrei este apreciat la milioane MW, respectiv, cel tehnic amenajabil la milioane MW, iar cel economic amenajabil la numai milioane MW. Potentialul hidroenergetic economic amenajabil este acea parte a potentialului tehnic amenajabil care poate fi valorificat in conditii de rentabilitate. Gradul de valorificare a potentialului economic amenajabil la nivel global este de doar fiind diferit pe continente si tari. De exemplu, in Japonia potentialul hidroenergetic este utilizat la 2/3 din total, in America de Nord anglo-saxona - la 3/5, in Europa (fara ex-U.R.S.S.) - la aproape 100%, in America Latina - la 1/10, in Asia - 11%, in Africa - doar 2% [25, p.70]. in unele tari posibilitatea de valorificare a potentialului hidroenergetic este practic extenuata (anexa 4.10), iar in alte tari utilizarea lui abia de a inceput (de exemplu, in Turcia).

Pe continente, in functie de relief, structura geologica, precipitatii, dar si de progresul tehnologic si economic, potentialul hidroenergetic economic amenajabil este repartizat astfel: Asia - 27,5%, Europa (inclusiv ex-U.R.S.S.) - 19,8%, America Latina - 19,5%, Africa - 16,2%, America de Nord - 16% si Oceania - sub 1% [26, p. 83]. Dintre marile fluvii ale lumii se remarca, printr-un potential tehnic amenajabil deosebit de ridicat, fluviul Zair (circa miliarde kWh/an), urmat de Chang Jang si Brahmaputra (cu cate circa miliarde kWh/an fiecare), Parana (174 miliarde kWh/an), Enisei miliarde kWh/an), Columbia miliarde kWh/an), Angara miliarde kWh/an) etc. [2, p. 221].

Pe tari, potentialul hidroenergetic tehnic amenajabil pune in evidenta pe prim plan China, Federatia Rusa, urmata de Brazilia, Indonezia, Canada etc. (tab. 4.23). Un sir de state cu suprafete relativ mici, ca Japonia, Norvegia, Chile, Turcia, Suedia, Franta, Finlanda s.a., se remarca prin considerabile resurse hidroenergetice cu atat mai mult ca acestea sunt sarace in zacaminte de combustibili minerali.

Tabelul 4.23 Potentialul hidroenergetic si puterea instalata (1997), mii MW

Nr.		Potentialul	Puterea
crt.	iara	exploatabil	instalata
	China
	Rusia
	Brazilia
	Indonezia
	Canada
	R.D.Congo
	Columbia
	Argentina
	S.U.A.

Sursa: Efros Vasile, Geografia economiei mondiale si probleme globale, Bucuresti, p.

in ansamblul lor, hidrocentralele participa cu la productia mondiala de energie electrica, cu mari diferentieri de la o regiune la alta si de la o tara la alta. Lideri mondiali in productia de hidroenergie raman Europa, cu si America de Nord, cu la polul opus situandu-se Africa, cu Printre statele producatoare de energie electrica la hidrocentrale se evidentiaza Canada, S.U.A. Brazilia, Rusia etc. (tab. 4.24).

Din totalul hidrocentralelor care astazi functioneaza in lume, jumatate sunt concentrate in tarile dezvoltate. in prezent se construiesc baraje si hidrocentrale in cascada, in lungul unui rau, valorificandu-se mai bine potentialul hidroenergetic si formand un sistem hidroenergetic.

America de Nord detine aproape din capacitatea mondiala instalata in hidrocentrale. Cel mai important sistem hidroenergetic se afla pe fluviul Columbia - S.U.A. (87% - grad de valorificare), cu 11 centrale ce totalizeaza 22 000 MW (Grand Caulle 1, 2, 3 cu o putere instalata de 9 770 MW, situate atat pe teritoriul S.U.A., cat si pe cel al Canadei (Mica, Arow, Duncan).

Al doilea sistem hidroenergetic din S.U.A. este Tennessee, care cuprinde 50 de hidrocentrale. Printre alte sisteme hidroenergetice importante mai pot fi amintite: Missouri, Colorado si California.

in Canada se remarca sistemele hidroenergetice de pe Churshill si La Grande Riviere: hidrocentrala Churchill Falls - 5 225 MW si La Grande, cu patru amenajari ce insumeaza 11 449 MW. Prin linii de inalta tensiune energia electrica este transportata spre regiunea Quebec, precum si spre nord-estul S.U.A. De remarcat ca S.U.A. si Canada produc 25% din hidroenergia lumii (11% si respectiv 14%) (tab. 4.24).

Tabelul

Primele state in productia de hidroenergie miliarde kWh

Tara		Tara		Tara		Tara
S.U.A.		S.U.A.		S.U.A.		Canada
Canada		Canada		Canada		S.U.A.
Japonia		U.R.S.S.		U.R.S.S.		Brazilia
Italia		Japonia		Brazilia		Rusia
Norvegia		Franta		China		China
Suedia		Norvegia		Norvegia		Norvegia
Franta		Italia		Japonia		Japonia
U.R.S.S.		Suedia		Suedia		India
Elvetia		Brazilia		India		Franta
R.F.G.		Elvetia		Franta		Suedia
	Ponderea celor		0 state in productia		mondiala,

Sursa: Ajihcob H. B., XopeB B. C, 3K0H0MUHecKan u cotfucuibHOH eeoepatpux Mupa, MocKBa, 2000, p. 501; L 'etat du monde, Paris, 2002, p. 80.

Europa dispune de din capacitatea mondiala instalata in hidrocentrale. Se remarca indeosebi Rusia, care dispune de mari sisteme hidroenergetice atat in partea europeana, cat si in partea asiatica. Mentionam sistemul hidroenergetic Volga-Kama, cu 7 centrale care insumeaza 14 000 MW. Cele mai importante hidrocentrale sunt cele de la Volgograd - 2 530 MW si Kuibasev - 2 300 MW. in zona asiatica s-a valorificat potentialul fluviului Enisei, cu 6 hidrocentrale (Saiano-Susensk -6 400 MW, Krasnoiarsk - 6 000 MW etc.) si Angara (Bratsk - 4 600 MW, Usti-Ilimsk - 4 300 MW, Boguciani - 4 000 MW).

Amenajari mai importante sunt si pe Dunare (Portile de Fier pe Rhon-Durance (Franta), pe Rhin (Germania), pe Nipru (Ucraina).

America Latina are un potential expoatabil foarte mare (locul III pe glob), dar puterea instalata reprezinta doar din cea mondiala si participa cu la productia totala. Cea mai importanta amenajare hidrotehnica este cea de pe fluviul Parana la Itaipu, situata la granita dintre Brazilia si Paraguay, cu o putere instalata de MW, fiind cea mai mare din lume. Alte hidrocentrale mari se afla pe raul Rio Grande/Parana -Furnas, pe raul Paranapanema/Parana - Ilha Solteria si Jupia, pe fluviul Sao Francesco - Paolo Alfonso (Brazilia), pe raul Caroni/Orinoco - Guri (Venezuela), pe fluviul Paraguay - Corpus Posados (Argentina) etc. (tab. 4.25).

Tabelul 4.25

	Mari	hidrocentrale ale lumu (1999)
Nr. crt.	Hidrocentrala	Tara	Raul/ fluvial	Puterea instalata (MW)
Nr. crt.	Hidrocentrala	Tara	Raul/ fluvial	actuala	finala
	Turukhansk	Rusia	Tunguska
	Itaipu	Brazilia	Parana
	Grand Coulee	S.U.A.	Columbia
	Guri	Venezuela	Caroni/Orinoco
	Tucurui	Brazilia	Paraguay
	Saiano-Susensk	Rusia	Enisei
	Krasnoiarsk	Rusia	Enisei
	Corpus Posados	Argentina	Praguay
	La Grande 2	Canada	Sf. Laurentiu
	Churchil Falls	Canada	Sf. Laurentiu

Sursa: Negoescu B., Vlasceanu Gh., Geografie economica. Resursele Terrei, Bucuresti, 2002, p. 222.

Asia este continentul cu cel mai mare potential hidroenergetic (locul I in lume) poseda 25% din puterea totala a hidrocentralelor si o productie de 18% din cea mondiala. Dintre cele mai importante amenajari hidroenergetice mentionam hidrocentralele din China de pe fluviul Chang Jiang (Sanmansia, Lukiania, Susiumjiang si Finman), pe Huang He (Linijoxio). Pe fluviul Chang Jiang, in zona marilor defileuri se afla in constructie cea mai mare hidrocentrala de pe glob "Shashi', cu o putere instalata de peste 20 milioane kW [1, p. 121]. De asemenea sunt importante hidrocentralele de la Nurek (pe raul Vahs din Tadjikistan) si de la Toktogul (pe raul Narin, Kirgizstan) din Asia Centrala.

Africa, desi dispune de mari resurse hidroenergetice, poseda doar din puterea instalata si din productia mondiala. Cel mai important sistem hidroenergetic este cel de pe fluviul Nil, cu cea mai mare hidrocentrala de pe continent Saad el Aali (Egipt) si cu cel mai mare lac de acumulare din lume. Se mai pot mentiona hidrocentralele de pe fluviul Zambezi - Cabora Bassa (Mozambik) si Kariba (Rhodezia), iar pe fluviul Zair - hidrocentrala Inga (R.D.Congo).

Oceania detine 2% din puterea totala a hidrocentralelor si tot atat din productia lor. Capacitati mai mari au Australia MW) si Noua Zeelanda(5 000MW).

in dezvoltarea hidroenergeticii actuale se contureaza urmatoarele patru tendinte de baza:

Constructia hidrocentralelor mari cu puterea instalata de peste 1 miliard kW. Acest tip de centrale necesita mari investitii si se construiesc intr-un timp indelungat (10-15 ani). in lume functioneaza 80 de astfel de hidrocentrale, dintre care 15 se afla pe teritoriul Braziliei.

Constructia microhidrocentralelor cu puterea instalata de la pana la kW, prin care se exploateaza potentialul valoros al raurilor mici ca debit. Astfel de hidrocentrale pot fi construite in toate tarile lumii. Cu ajutorul lor se poate asigura autonomia energetica a unor asezari omenesti izolate. in China, de exemplu, sunt in functiune peste 50 000 de astfel de centrale, toate cu puteri instalate sub 1 MW, in Germania - 5 000, in Franta - 2 000, in Portugalia - 1 600 etc.

Constructia hidrocentralelor cu acumulari prin pompare. Acest tip de centrale creeaza, prin reciclarea apei, posibilitatea acumularii periodice de energie, fapt ce permite de a obtine energie electrica in perioade de maxima cerere. Ele se construiesc numai in tarile industriale cu un consum mare de energie electrica.

Constructia hidrocentralelor de varf, destinate acoperirii varfurilor de consum, de dimineata, de seara sau din perioada mai rece a anului (uneori cu un timp de lucru de numai ore pe zi, dar cu debite instalate de ori mai mari fata de debitul mediu al raului) si supraechiparea unor hidrocentrale mai vechi pentru a face fata accentuarii inegalitatilor din graficul de consum p.

Centralele atomoelectrice (C.A.E.). Energetica nucleara este una dintre cele mai tinere ramuri ale industriei energiei electrice, care a inceput sa se dezvolte abia in a doua jumatate a secolului al XX-lea, avand mari perspective de dezvoltare in viitor. La centralele atomoelectrice energia electrica se obtine prin utilizarea drept combustibil a metalelor radioactive (uraniu, plutoniu si toriu). Prin fisiunea nucleara dirijata (fragmentarea atomilor grei) se degaja o mare cantitate de energie, transformata apoi in energie electrica (de exemplu, prin fisiunea nucleara a unui gram de urnaiu 235 se degajeaza 20 milioane kcal, echivalent cu arderea a 2 500 kg de carbune superior).

Dintre metalele radioactive cel mai important este uraniul, care se gaseste sub forma de trei izotopi; uraniu uraniu si uraniu (nu exista sub forma naturala). Uraniu se afla in uraniu natural in proportie de restul de il constituie uraniu care nu fuzioneaza usor. Uraniu 233 poate fi obtinut in reactoare nucleare prin bombardarea toriului 232. O importanta economica il prezinta uraniu 235. Tehnologii de "imbogatire' (foarte costisitoare) a uraniului, de pana la 3%, dispun cateva state: S.U.A., Rusia, Franta si Marea Britanic

Rezervele de uraniu au fost apreciate diferit in functie de criteriile folosite: de la milioane tone la milioane tone rezerve certe si probabile. Cele mai importante ponderi fata de rezervele mondiale le detin: Africa America de Nord si Australia p.

Rezervele de uraniu sunt concentrate, de obicei, in regiunile platformelor geologice vechi. Cele mai mari rezerve mondiale de uraniu sunt repartizate geografic in urmatoarele regiuni: "Centura Australiana' -intre Golful Carpentaria si Marele Golf Australian; Canada - in preajma lacurilor Athabaska si Ursilor, Republica Africa de Sud - in regiunea Wirwatersrand. Zacaminte se gasesc si in unele regiuni vechi de geosinclinal - Muntii Ural (Rusia), Muntii Stancosi (S.U.A.), Muntii Europei Centrale si de Est.

Tarile detinatoare de rezerve insemnate de uraniu sunt in acelasi timp si mari producatoare (tab. 4.26).

Tabelul

Rezervele si productia de uraniu tone

Nr.	Tara	Rezerve	Capacitati de	Productie
crt.			productie
	Australia
	Kazahstan
	Canada
	S.U.A.
	Republica Africa
	de Sud
	Rusia
	Uzbekistan
	Namibia
	Brazilia
	Ucraina
Total	mondial

Centralele atomoelectrice reprezinta principala forma de utilizare economica a energiei nucleare. Investitiile mari se datoreaza masurilor de prevedere strict obligatorii si costurilor ridicate ale unor materiale rare. in acelasi timp, ele furnizeaza energie electrica ieftina si in cantitati mari. Costul redus al productiei (cu 60% mai mic decat la termocentrale), implicatiile, in general, restranse ale centralelor nucleare asupra mediului inconjurator, in conditiile asigurarii unei securitati depline, si necesitatea reducerii consumului de petrol fac ca acest tip de centrale sa fie de mare perspectiva.

Centralele atomoelectrice prezinta si alte avantaje - posibilitatea amplasarii in regiuni departate de sursele de combustibil, deoarece costul transportului combustibilului nuclear este neglijabil, ceea ce poate sprijini dezvoltarea unor regiuni deficitare in energie sau posibilitatea utilizarii apelor calde reziduale in termoficarea urbana (de exemplu, in Rusia, Franta).

Aparitia si dezvoltarea tehnologiilor nucleare este legata de numele lui H. Becquerel, care in 1896 a descoperit radioactivitatea uraniului. De la aceasta descoperire si pana la prima centrala atomica distanta este mai mult de jumatate de secol. Abia in 1954 a fost construita prima centrala nucleara experimentala la Obninsk, langa Kaluga (Rusia), cu o putere instalata de numai 5 MW. Dupa aceea au fost construite centralele de la Calder (Marea Britanie, 1956) si Shippingfort (Pennsylvania, S.U.A., 1957), cu o capacitate ce nu depasea 100 MW [4, p. 108]. incepand cu anul 1956, cand ia fiinta Agentia Internationala pentru Energia Atomica, constructia centralelor nucleare se extinde rapid: daca in 1960 numarul acestora era de 7, in doar 4 tari (cu o putere instalata de 1 030 MW), in 1999 - de 443 (cu o capacitate de 365 700 MW), in 35 de tari (tab. 4.27).

Tabelul 4.27 Evolutia puterii instalate in centralele atomoelectrice in perioada


Anul
Puterea instalata (MW) Numarul de centrale Numarul de tari

Sursa: Negoescu B., Vlasceanu Gh., Geografie economica, Bucuresti, 2002, p. 165.

Ponderea centralelor nucleare in productia mondiala de energie electrica este in crestere (fig. 4.7).

in anul 1970, ponderea acestui tip de centrale constituia circa 2% din totalul productiei mondiale de energie electrica, in 1990 - 17%, in 1996 - 18,4%. incepand cu anul 1997, se inregistreaza o scadere a acestei ponderi, desi productia de energie electrica obtinuta la centralele nucleare este in crestere: 85 miliarde kWh in anul 1970, 2 trilioane kWh in 1990 si 2,7 trilioane kWh in 2000. Pana la inceputul anilor '90 energia nucleara se dezvolta cu ritmuri mai rapide decat electroenergetica in ansamblu, iar in anii '90 aceste ritmuri au inceput sa se egaleze cu cele medii. La aceasta au contribuit mai multi factori, si anume: reducerea treptata a pretului la petrol, succesele in politica de rationalizare a consumului de energie electrica, investitiile de capital inalte, tehnologiile pretentioase, deseurile radioactive si, indeosebi, nesiguranta in securitatea deplina a centralelor nucleare.

Avaria de la centrala atomoelectrica "Three Mia Island' (S.U.A.) si, mai ales, catastrofa de la Cernobal (Ucraina, au schimbat esential atitudinea opiniei publice fata de realizarea noilor proiecte de exploatare a centralelor nucleare existente. Anume in perioada aceasta multe tari au conservat total sau partial programele de dezvoltare a energiei nucleare. Totusi, majoritatea expertilor sunt unanimi convinsi ca viitorul electro-energeticii mondiale tine, in primul rand, de dezvoltarea energiei atomice.

Energia nuclearo-electrica cunoaste o dezvoltare mai ampla in tarile industrializate si in regiunile slab asigurate cu resurse energetice. Peste 86% din energia produsa in centralele nucleare in 2000 au fost obtinute in 10 state ale lumii: S.U.A. - 30,9%, Franta - 16,0%, Japonia - 12,8%, Germania - 6,5%, Rusia - 5,0%, Republica Coreea - 4,2%, Marea Britanie -3,3%, Ucraina - 2,9%, Canada - 2,8% si Suedia - 2,1% (tab. 4.28).

Tabelul

Principalele tari producatoare de energie nuclearoelectrica, in perioada miliarde kWli


Marea	Marea	S.U.A.	S.U.A.	S.U.A.
Britanie	Britanie
U.R.S.S.	S.U.A.	Japonia	Franta	Franta
S.U.A.	R.F.G.	U.R.S.S.	U.R.S.S.	Japonia
Franta	Franta	Franta	Japonia	Germania
	Japonia	R.F.G.	R.F.G.	Rusia
	Italia	Marea	Suedia	Republica
		Britanie		Coreea
	Elvetia	Suedia	Marea	Marea
			Britanie	Britanie
	India	Elvetia	Spania	Ucraina
				Canada
				Suedia
	Canada	Belgia	Republica
			Coreea
Ponderea acestor state in totalul productiei de energie nuclearoelectrica,

Sursa: Ajihcob H. B., XopeB B. C, SKOHOMuuecKaa u cottuanbHcm eeoepaipux Mupa, MocKBa, 2000, p. 500; L 'etat du monde, Paris, 2002, p. 81.

Printre cele mai mari centrale atomoelectrice se remarca "Fuku-chioma' (Honshu, Japonia), cu capacitatea instalata de 8 milioane kW, Dunkerque - 5,7 milioane kW, Le Havre - 4,0 milioane kW, Bordeaux -3,8 milioane kW (Franta), Brux - 5 milioane kW, Toronto - 4,1 milioane kW (Canada), Varberg - 3,5 milioane kW (Suedia). Mari centrale atomoelectrice functioneaza in Rusia (Sankt Petersburg, Kursk, Novovoronej), Ucraina (Hmelnitk, Rovno, Zaporojie), S.U.A. (Hartsville, Browns Terry).

in anul 2000 centralele nucleare au asigurat o productie de 2,7 trilioane kWh, sau 16,8% din totalul energiei electrice a globului. Cele mai mari progrese s-au realizat in Europa (inclusiv ex-U.R.S.S.), unde ponderea se ridica la 46,2%, dupa care urmeaza America de Nord cu 33,2% si Asia cu 18,5% [13, p. 324].

Ponderea energiei atomoelectrice din totalul productiei difera de la o tara la alta in functie de disponibilitatile in combustibili si de nivelul de dezvoltare. Cea mai mare pondere a electricitatii de provenienta nucleara in productia totala de energie electrica o au Lituania Franta Belgia Suedia Bulgaria Ungaria 42,6% etc. (tab. 4.29) [20, p. 114].

Tabelul

Ponderea energiei atomoelectrice in totalul productiei de energie electrica in unele tari ale lumii

Tara	Ponderea	Tara	Ponderea
Lituania		Elvetia
Franta		Finlanda
Belgia		Republica Coreea
Suedia		Japonia
Bulgaria		Spania
Ungaria		Germania

Sursa: Aur Nicu, Gherasim Cezar, Geografie economica mondiala, Bucuresti, p.

Amplasarea centralelor atomoelectrice tine de particularitatile proceselor tehnologice. S-a cautat pe cat posibil, o localizare in regiuni cu o densitate mica a populatiei, delimitata de marile aglomeratii urbane. Consumul mare de apa industriala a impus amplasarea centralelor nucleare pe litoral (unde se desalineaza apa marina), pe malul lacurilor, in lungul fluviilor sau al raurilor cu debit mare (Japonia, S.U.A., Franta, Marea Britanie, Germania, Canada, Republica Coreea etc.).

Energetica nucleara nu se limiteaza la utilizarea procesului de fisio-nare a nucleelor grele, ci are in vedere si posibilitatea obtinerii unei cantitati si mai mari de energie din fuziunea nucleelor usoare, in primul rand ale deuteriului si tritiului, izotopi ai hidrogenului. Acest proces se declanseaza la temperaturi si presiuni extrem de ridicate si, deocamdata, nu a putut fi controlat la scara mica, pentru a fi reprodus in scopuri economice. Cercetari destul de avansate asupra controlului fuziunii nucleare au fost realizate in S.U.A., Marea Britanie, ex-U.R.S.S., Germania si Japonia.

Prima instalatie in care s-a reusit, in fuziunea nucleara controlata a unei mici cantitati de amestec de deuteriu si tritiu este Joint European Torus, construita la Culham, Marea Britanie, de statele vest-europene. Ulterior, in 1993, s-a reusit fuziunea nucleara controlata si la Universitatea din Princeton (S.U.A.). in aceeasi tara, se afla in constructie astazi noi instalatii de acest gen, mai puternice, in colaborare cu Japonia, Rusia si Uniunea Europeana. Specialistii din cadrul Departamentului Energiei al S.U.A. si din Germania considera ca primii reactori industriali de acest gen nu vor putea fi construiti decat dupa anii 2025-2030 [22, p. 40]. in etapa actuala, in balanta de energie primara a Terrei, din ce in ce mai mult, patrund noile surse de energie care se extind si cuprind state din toate continentele.

Centralele geotermice valorifica energia calorica emanata de campurile geotermice situate in zonele cu valori ridicate ale gradientului geotermic (cresterea temperaturii cu 3°C la fiecare 100 m in adancime). Potentialul geotermic utilizabil este apreciat la 17 miliarde kWh anual, din care circa 1 miliard kWh - pentru obtinerea energiei electrice [14, p. 144]. Valori ridicate ale gradientului geotermic se inregistreaza in regiunile cu vulcanism si seismicitate ridicata: Cercul de Foc al Pacificului (cu 60% din potentialul mondial), care cuprinde tarmurile vestice ale Americilor, tarmurile estice ale Asiei si Oceania; Dorsala Atlanticului (lant muntos submarin); nord-vestul si estul Africii, bazinul Marii Mediterane etc.).

Prima centrala geotermica a fost construita in la Larderello (Italia), cu o capacitate totala de MW. Cea mai puternica centrala geotermica din lume, cu o putere instalata de 835 MW, functioneaza in apropiere de San Francisco (California, S.U.A.).

Interesul pentru energia geotermala a crescut indeosebi dupa criza petrolului. Asemenea instalatii functioneaza astazi in multe tari ale lumii, nu numai in Italia si S.U.A., ci si in Rusia, Filipine, Japonia, Noua Zeelanda, Islanda, Mexic, Kenya, China, Chile, Nicaragua etc. Ponderea energiei obtinuta pe aceasta cale in cadrul productiei mondiale de energie electrica ramane inca modesta

Centralele solare sau helioelectrice au reintrat in atentie ca urmare a cresterii preturilor combustibililor si a remanierilor balantei energetice mondiale. Acest tip de centrale folosesc energia solara - sursa inepuizabila, curata, abundenta si disponibila in toate regiunile lumii. Repartitia inegala a energiei solare este determinata de forma Pamantului, de distributia nebulozitatii si de succesiunea anotimpurilor. Astfel, in zona tropicala arida, potentialul energetic solar are valori maxime (peste 2 200 kWh/m²/an), reducandu-se in zona ecuatoriala la circa 1 800 kWh/m²/an), in cea temperata - la 1 100-1 700 kWh/m²/an, iar in zonele subpolare si polare - la numai 830 kWh/m²/an.

in functie de conditiile naturale amintite, regiuni geografice mai favorabile pentru captarea la sol a energiei solare sunt cele de la latitudini mici si mijlocii, cu nebulozitate redusa (Africa de Nord, Asia de Sud-Vest, Asia Centrala, Europa Sudica, centrul Australiei, sud-vestul Americii de Nord, nord-vestul Argentinei etc.).

Dezavantajele energiei solare constau in caracterul sau dispers, impropriu unor utilizari industriale si imposibilitatii de stocare a energiei.

in afara folosirii in scopuri energetice, energia solara are utilizari multiple (incalzire, refrigerare, irigatii, reciclarea deseurilor etc.).

Numeroase state ale lumii (Israel, Japonia, S.U.A., Italia, Franta s.a.) folosesc pe scara larga energia solara in instalatii moderne de incalzire. Cele mai mari si cunoscute centrale solare sunt la Solar One in California (S.U.A.), Adrano in Sicilia (Italia, prima centrala solara Almeria (Spania), Nyo (Japonia), Odeillo (Franta). Proiecte foarte indraznete in acest domeniu au Germania, Franta si S.U.A.

Centralele eoliene folosesc energia furnizata de vant, efectul mecanic fiind proportional cu viteza. Se considera ca valoare economica o au vanturile a caror viteza medie anuala depaseste 5 m/s. Regiuni favorabile pentru captarea energiei eoliene sunt cele de la latitudini mari, zonele litorale si montane, unde frecventa si intensitatea vanturilor au valori ridicate.

Potentialul energetic eolian total al Terrei este apreciat la 876 sexti-lioane kWh/an (sau de circa sase ori mai mare fata de productia totala de energie electrica realizata astazi pe Glob), din care potentialul eoloener-getic amenajabil constituie 100 000-260 000 miliarde kWh/an [22, p. 23].

Forma cea mai avansata de valorificare a energiei eoliene sunt instalatiile eoloelectrice. Avantaje - caracter nepoluant si lentiozitate, nu necesita apa de racire s.a. Dezavantaje - randament fizic destul de modest, fata de hidroenergie (20-40%), functionare intermitenta, nu pot folosi decat vanturi cu viteza de peste 6 m/s, investitii relativ mari si care se amortizeaza incet, deoarece se folosesc materiale usoare, dar foarte rezistente, pretul energiei electrice eoliene este mare (cu 30% mai mare decat al energiei electrice clasice) etc.

Primele centrale eoliene au intrat in functiune la Ai-Petru in Crimeea (Ucraina) si in Danemarca, ulterior aparand in S.U.A. si Marea Britanie, toate de dimensiuni si putere instalata mica (0,1-2,5 MW).

Centrale eoliene, de putere mica, functioneaza astazi in S.U.A., China, Marea Britanie, Franta, Japonia, Olanda, Spania, Germania, in aceasta din urma tara aflandu-se cea mai mare centrala eoliana de pe glob, la Brunshutel (data in folosinta in 1981).

Pe Terra sunt astazi in functiune peste de centrale eoliene, cu o capacitate instalata de peste MW. Cu toate acestea, proportia din energia eoliana disponibila care este efectiv utilizata ramane inca destul de redusa. Astfel, energia eoliana participa cu 0,2-0,3% la balanta energetica

mondiala.

Continua elaborarea si traducerea in practica a unor noi proiecte de valorificare a energiei eoliene in Marea Britanie, Olanda, Germania, Canada, Spania, Grecia, Argentina, Australia, Rusia, China, Franta. S.U.A. s.a.

Centralele mareomotrice valorifica energia mareelor (sau a fluxului si refluxului) in conditiile prezentei unor amplitudini de cel putin 5-8 m. Principiul de utilizare a energiei mareelor in centrale mareomotrice consta in amenajarea unor bazine indiguite, care fac posibila captarea energiei apei declansate de aceste oscilatii, atat la umplere (la flux), cat si la golire (la reflux). Pentru o valorificare eficienta a energiei mareelor, trebuie sa existe un bazin natural (estuar sau golf ingust) care sa comunice cu oceanul printr-o deschidere foarte ingusta. Astfel de conditii naturale sunt depistate in peste 40 de zone ale globului: tarmul rasaritean al Americii de Nord, litoralul sudic al peninsulei Alaska, Golful California, litoralul atlantic francez, sud-vestul Irlandei, tarmul Marii Albe, litoralul estic al Americii de Sud, tarmul Marii Chinei de Est, al Marii Galbene, al Marii Ohotsk, litoralul nord-estic al continentului australian etc.

Potentialul energetic mareic total este evaluat la 40 milioane MW, dar fara importanta economica. Potentialul energetic mareic tehnic amenajabil este de circa 1,4 milioane MW, iar potentialul economic amenajabil nu trece de 1 600 miliarde kWh/an. Din acesta din urma, cea mai mare pondere revine Australiei, urmata de Rusia, Franta, China, Canada, Marea Britanie, Argentina si S.U.A. p.

Energia mareica prezinta avantajul de a fi inepuizabila si disponibila in cantitati imense, dar fenomenul care o produce este discontinuu, iar posibilitatile de utilizare limitate. Centralele mareomotrice produc energie electrica la un pret de doua ori mai mare decat hidrocentralele.

Prima centrala mareomotrica din estuarul La Rance a intrat in functiune in in Franta, cu o capacitate de MW.

A doua centrala de acest gen a fost realizata de Rusia, la Kislaia Guba in Golful Kola, de MW. Se afla in faza de proiect si alte asemenea centrale, atat in cele doua tari, cat si in Marea Britanie, Canada, Indonezia, Republica Coreea s.a.

Dintre alte surse de energie a viitorului cu potential ridicat, dar cu o valorificare mai redusa mentionam:

curentii maritimi, care sunt purtatorii unor energii cinetice deosebit de mari. Exista insa numeroase probleme de ordin tehnic privind captarea, transformarea energiei si transportul spre consumator. Energia curentilor oceanici este utilizata intr-o uzina de 80 MW din Florida (S.U.A.), la Miami, prin folosirea curentului Florida.

diferenta de temperatura dintre apele oceanice de suprafata m) si cele de adancime m). Conversia termomarina, posibila la diferente de temperatura mai mare de 18C, este astazi la indemana a circa de state ale lumii. Centrale de acest gen au fost realizate in Golful Matanzas (Cuba, cu o putere de KW) si la Abidjan (Cote d'Ivoire). Multe state au in proiect construirea de asemenea centrale, care de regula vor fi plutitoare. Un aspect important il constituie faptul ca astfel de centrale nu au consecinte asupra echilibrului ecologic.

energia valurilor nu este valorificata inca, desi experimentele in curs par promitatoare. Energia valurilor este utilizata in direct pentru propulsia navelor maritime, dar dispune de un potential considerabil, evaluat la milioane MW.

biomasa reprezinta totalitatea materiei vegetale si animale susceptibila de a fi transformata in energie. in aceasta categorie intra reziduurile agricole (de origine animala sau vegetala), forestiere, plantele acvatice, plantele cultivate pentru obtinerea de hidrocarburi (Euphorbia, Jojoba, rapita, trestia de zahar), unele specii de alge, palmierul de cocos s.a. Folosirea biomasei in scopuri energetice este inca restransa, exceptand procesele de combustie pentru caldura.

hidrogenul poate fi obtinut prin disocierea apei, astfel ca potentialul acestei resurse este deosebit. Prezinta avantajul de a nu polua mediul inconjurator, de a putea fi produs in cantitati inepuizabile, de a putea fi stocat sub forma lichida sau gazoasa si transportat la locul de utilizare in centrale electrice. Hidrogenul este usor si voluminos, foarte periculos, inflamabil si explozibil, dar si destul de scump. El este un combustibil foarte puternic, care arde intr-un amestec cu aerul cu proportii de si are o capacitate calorica de ori mai mare decat a benzinei, la o masa echivalenta. De aceea se foloseste mai ales in motoarele cu reactie ale rachetelor, dar astazi se experimenteaza folosirea lui si in termocentrale, la incalzitul casnic, in motoare cu ardere interna s.a., se fac incercari de stocare subterana a hidrogenului lichid.

Geografia productiei si consumului de energie electrica. Productia mondiala de energie electrica a cunoscut o crestere continua, iar ritmurile de crestere au fost mult mai rapide decat cele ale energiei primare. Cele mai mari ritmuri de crestere a productiei au fost inregistrate indeosebi dupa cel de al doilea razboi mondial. Astfel, in in lume s-au produs miliarde kWh energie electrica, in deja miliarde kWh, in miliarde kWh, iar in miliarde kWh, fiind de de ori mai mare fata de nivelul antebelic p. 172], (tab. 4.30).

Tabelul Evolutia productiei mondiale de energie electrica (miliarde kWh)

Sursa: Negoescu Bebe. Vlasceanu Gheorghe. Geografie economica. Bucuresti, p.

in perioada productia de energie electrica la nivel global a crescut de peste ori si in a constituit miliarde kWh, cu o putere instalata sumara de miliarde kW. Pentru producerea de energie electrica, anual in lume se folosesc 15 miliarde tone de combustibil conventional. in unele tari, cum sunt S.U.A., Germania, Franta, Marea Britanie, Italia, Belgia, pentru producerea de energie electrica se utilizeaza in medie circa 40% din resursele energetice, in Japonia - circa 50%, iar in tarile in curs de dezvoltare - doar 25% .

Repartitia geografica a productiei de energie electrica releva deosebiri foarte mari, din punctul de vedere atat al productiei totale, cat si al celei per capita, fiind in functie de nivelul dezvoltarii inegale a economiei diferitelor regiuni si tari.

in perioada postbelica, unele tari ale lumii au inregistrat cele mai inalte ritmuri de crestere a productiei de energie electrica. Astfel, nivelul productiei mondiale de electricitate a anului a fost atins de S.U.A. deja in de U.R.S.S. in de Japonia in si de China in Cresteri rapide au inregistrat si state precum Brazilia, Republica Coreea, Turcia, Mexic, ponderea statelor europene diminuandu-se.

Europa produce din productia mondiala de energie electrica si are cea mai echilibrata structura a productiei dintre continentele globului.

in Europa Occidentala, prin importante productii de energie electrica se evidentiaza Germania miliarde kWh), Franta miliarde kWh) si Marea Britanie miliarde kWh).

in Europa de Est se detaseaza prin productie Federatia Rusa (locul in ierarhia statelor lumii peste miliarde kWh in anul dar cu o productie in scadere fata de inceputul anilor cand ea a inregistrat cel mai inalt nivel al productiei de energie electrica (peste trilion kWh).

America de Nord este regiunea cu cea mai mare productie de energie electrica, unde S.U.A. impreuna cu Canada realizeaza circa din productia mondiala (tab. 4.31). Totusi, ponderea acestei regiuni in totalul productiei mondiale este in scadere fata de anul cu

Asia are o productie in crestere si a reprezentat, in din productia mondiala de energie electrica. Aceasta crestere se datoreaza, in primul rand, nu numai Japoniei, cu o productie de trilion kWh in dar si unor tari in curs de dezvoltare, cum sunt China trilioane kWh, locul in lume), India miliarde kWh, locul Republica Coreea (locul si Turcia.

Celelalte regiuni geografice (America Latina, Africa si Oceania), desi inregistreaza cresteri ale productiei de energie electrica, participa cu o pondere modesta in productia mondiala.

Peste din productia mondiala de energie electrica revin pe seama primelor zece state ale lumii (tab. 4.32).

Analiza consumului de energie electrica la nivel de regiuni si de tari pune in evidenta mari discrepante in ceea ce priveste atat consumul global, cat si cel per capita. Sub aspectul consumului global, cele patru mari regiuni industrializate (America de Nord, Europa (inclusiv ex-U.R.S.S.), Japonia si Australia), cuprinzand din populatia Terrei, au consumat, in perioada peste din energia electrica produsa in lume, iar restul circa din consumul mondial a revenit celorlalte regiuni ale planetei, in care traiesc din populatie p. Astfel, in statele dezvoltate, consumul de energie electrica se ridica la valori foarte ridicate (peste mii kWh/per capita), in timp ce in tarile subdezvoltate se afla sub kWh/per capita (tab. 4.33). Bunaoara, consumul de energie per capita variaza de la peste kWh in Norvegia, Canada la mai putin de kWh in Ciad, Etiopia, Burkina Faso, Cambodjia, raportul fiind de

Tabelul

Ponderea marilor regiuni ale lumii in productia de energie electrica

Regiunea
Europa Occidentala
Europa de Est, inclusiv
U.R.S.S./ex-U.R.S.S.
America de Nord
America Latina
Asia
Africa
Australia si Oceania

Sursa: PoflHOHOBa H.H., MaKpozeozpa(pwi npoMuuuieHHOcmu Mupa, MocKBa, p. 119; Images economiques du monde, Paris,

Exportul mondial de energie electrica cuprinde doar din productia mondiala. Productia, consumul si exportul de energie electrica sunt realizate prin sistemele energetice nationale si regionale. Dintre sistemele energetice regionale le vom mentiona pe cele din Europa Occidentala, din America de Nord, din spatiul ex-U.R.S.S. si partial cel din Europa de Est. in America Latina exista legaturi intre sistemele energetice din Brazilia, Argentina, Paraguay si Uruguay, intre sistemele energetice din Venezuela, Columbia si Ecuador, in Africa - intre Mozambic si Republica Africa de Sud, intre Zair si Zimbabwe, intre Alger, Tunis, Libia si Egipt. Principalele tari exportatoare de energie electrica sunt Franta, Rusia, Paraguay, Germania, Elvetia, Ucraina.

Tabelul 4.32

Evolutia productiei de energie electrica in unele tari ale lumii (miliarde kWh)

Nr. crt.	Tara	Ponderea in productia mondiala, % (in 2000)
	S.U.A.
	China
	Japonia
	U.R.S.S./ Rusia
	India
	Canada
	Germania
	Franta
	Marea Britanie
	Brazilia
	Total mondial

7. Industria energiei electrice

Centralele atomo-electrice. Centralele atomo-electrice valorifica energia nucleara prin fisiunea elementelor radioactive din scoarta terestra (uraniul si in secundar, thoriul). Fisiunea este o reactie nucleara speciala, prin care un nucleu apartinand unui element greu, se scindeaza, (absorbind un neutron), in doua nuclee cu masa mai mica si elibereaza 2-3 neutroni. Neutronii eliberati sunt rapizi, mentinand in lant reactia de fisiune, insotita de degajarea unei cantitati mari de energie termica, reprezentand cca. 200 MW din energia totala eliberata prin fisiunea unui singur nucleu.

Geografia industriei energiei electrice

Industria energiei electrice reprezinta o ramura de maxima importanta pentru dezvoltarea economico-sociala a lumii contemporane, consumul de energie electrica fiind indispensabil tuturor sectoarelor de activitate. Introducerea tehnologiilor moderne (mecanizare, automatizare, robotizare etc.) nu se poate realiza fara energia electrica. In plus, cresterea nivelului vietii materiale si spirituale a populatiei mondiale, a nivelului civilizatiei, urbana sau rurala, este strans legata de productia si consumul de energie electrica, acestea devenind, de altfel, indicatori ai aprecierii nivelului dezvoltarii economico-sociale si al standardului de viata.

Spre deosebire de alte forme de energie, cea electrica are o serie de avantaje:

convertibilitatea in alte forme de energie primara (mecanica, termica, luminoasa, chimica);

transportul la distante mari cu pierderi minime;

caracterul nepoluant;

marea diversitate de combustibili utilizati s.a.

Toate acestea au constituit principalii factori care au asigurat dezvoltarea si progresul industriei energiei electrice.

Electroenergetica este o ramura industriala relativ tanara, primele motoare electrice fiind construite la inceputul secolului al XIX-lea. Prima hidrocentrala din lume a fost pusa in functiune in anul 1869, la Lancey (Franta). in anul 1882 intra, simultan, in productie primele termocentrale din lume, la Londra (Helborn Viaduct, cu o putere instalata de 60 kW) si la New York (Thomas Edison, cu o capacitate de 540 kW).

Dupa cel de al doilea razboi mondial se inregistreaza o cerere de energie electrica foarte mare, consumul fiind intr-o crestere continua, de aceea in aceasta perioada se extind si se construiesc un numar impunator de centrale electrice, inclusiv nucleare. In productia de energie electrica sunt implicate noi surse netraditionale de energie energia mareelor, geotermica, eoliana etc.

Structura productiei de energie electrica. Producerea energiei electrice se realizeaza prin mai multe tipuri de centrale. In functie de sursele primare energetice utilizate, se deosebesc urmatoarele tipuri de centrale electrice:

centrale pe baza de combustibili nucleari, numite nuclearo-electrice sau atomoelectrice;

centrale pe baza de energie hidraulica (energia apelor curgatoare, energia mareelor etc.), cum sunt hidrocentralele, centralele mareo-motrice s.a.;

centrale pe baza de energie eoliana, centrale eoliene;

centrale pe baza de energie solara, respectiv centrale solare sau heliocentrale;

centrale pe baza de energie geotermica (energia apelor termale, energia de gradient geotermic, energia termica a marilor si oceanelor), numite centrale geotermoelectrice

Dupa felul energiei pe care o produc, se disting:

centrale electrice care produc numai energie electrica;

centrale electrice care produc pe langa energia electrica si energie termica (centralele cu turbine cu gaz, centralele electrice etc.);

centrale electrice care produc numai caldura (centralele electrice de termoficare).

Energia electrica se produce preponderent la centralele electrice termice, hidrocentrale si la centralele atomice din productia mondiala de energie electrica). Rolul asa-numitor surse "alternative' sau surse "netraditionale' de energie, cum ar fi energia solara, eoleana, geotermala, in productia de energie electrica este foarte mic, de

La nivel global termocentralele realizeaza cea mai mare parte din productia de energie electrica peste din totalul mondial in anul

In perioada contemporana, in structura productiei de energie electrica, se observa o tendinta continua de crestere a ponderii energiei termice, si reducerea ponderii energiei hidraulice si nucleare

In ceea ce priveste structura productiei la nivel regional si la nivel de tari, aceasta imbraca aspecte foarte diferite, in functie de nivelul de dezvoltare economica, precum si de resursele de energie primara pe care le detin.

Structura calitativa a energiei electrice obtinuta la diferite tipuri de centrale electrice pune in evidenta o tipologizare a tarilor lumii in urmatoarele grupe:

tari in care predomina ponderea termocentralelor (Israel, Kuwait, Arabia Saudita, Singapore, Danemarca);

tari in care productia de energie electrica este dominata de hidrocentrale (Norvegia, Paraguay; Brazilia etc.)

tari cu o pondere apreciabila a centralelor nucleare: Lituania - 85%, Franta - 78%, Belgia - 67%, Suedia - 47%, Bulgaria - 46%, Ucraina - 44,6%, Ungaria - 43% etc.;

tari cu sisteme mixte, care utilizeaza in proportii aproximativ egale doua sau trei tipuri de centrale (Japonia, Finlanda etc.)

Termocentrale localizate in marile zone consumatoare - centre urbane sau aglomeratii, care furnizeaza pe langa energia electrica agentul termic si apa calda industriala si menajera necesare consumului urban si care functioneaza pe baza de derivate de petrol si gaze naturale.

Cea mai mare parte a capacitatilor de productie (cea ale termocentralelor este acoperita de centralele care functioneaza pe baza de carbune, ele fiind si cele mai poluante.

Desi hidrocentralele necesita investitii mari care se amortizeaza intr-un timp indelungat, cheltuielile de productie sunt neinsemnate, ele fiind alimentate cu o sursa practic gratuita si inepuizabila de energie, iar energia electrica produsa la aceste tipuri de centrale este de ori mai ieftina decat cea produsa in termocentrale. In linii generale, pretul energiei hidroelectrice este in functie de dimensiunile centralelor respective. Astfel, cu cat uzina hidroelectrica este mai mare, cu atat costurile de productie sunt mai mici. Recordul celui mai scazut pret il detine hidrocentrala de la Krasnoiarsk, pe Enisei (Rusia).

Potentialul hidroenergetic teoretic al Terrei este apreciat la milioane MW, respectiv, cel tehnic amenajabil la milioane MW, iar cel economic amenajabil la numai milioane MW. Potentialul hidroenergetic economic amenajabil este acea parte a potentialului tehnic amenajabil care poate fi valorificat in conditii de rentabilitate. Gradul de valorificare a potentialului economic amenajabil la nivel global este de doar fiind diferit pe continente si tari. De exemplu, in Japonia potentialul hidroenergetic este utilizat la 2/3 din total, in America de Nord anglo-saxona - la 3/5, in Europa (fara ex-U.R.S.S.) - la aproape 100%, in America Latina - la 1/10, in Asia - 11%, in Africa - doar 2%. In unele tari posibilitatea de valorificare a potentialului hidroenergetic este practic extenuata, iar in alte tari utilizarea lui abia de a inceput (de exemplu, in Turcia).

Pe continente, in functie de relief, structura geologica, precipitatii, dar si de progresul tehnologic si economic, potentialul hidroenergetic economic amenajabil este repartizat astfel: Asia - 27,5%, Europa (inclusiv ex-U.R.S.S.) - 19,8%, America Latina - 19,5%, Africa - 16,2%, America de Nord - 16% si Oceania - sub 1%. Dintre marile fluvii ale lumii se remarca, printr-un potential tehnic amenajabil deosebit de ridicat, fluviul Zair (circa miliarde kWh/an), urmat de Chang Jang si Brahmaputra (cu cate circa miliarde kWh/an fiecare), Parana (174 miliarde kWh/an), Enisei miliarde kWh/an), Columbia miliarde kWh/an), Angara miliarde kWh/an) etc.

Pe tari, potentialul hidroenergetic tehnic amenajabil pune in evidenta pe prim plan China, Federatia Rusa, urmata de Brazilia, Indonezia, Canada etc. Un sir de state cu suprafete relativ mici, ca Japonia, Norvegia, Chile, Turcia, Suedia, Franta, Finlanda s.a., se remarca prin considerabile resurse hidroenergetice cu atat mai mult ca acestea sunt sarace in zacaminte de combustibili minerali.

In ansamblul lor, hidrocentralele participa cu la productia mondiala de energie electrica, cu mari diferentieri de la o regiune la alta si de la o tara la alta. Lideri mondiali in productia de hidroenergie raman Europa, cu si America de Nord, cu la polul opus situandu-se Africa, cu Printre statele producatoare de energie electrica la hidrocentrale se evidentiaza Canada, S.U.A. Brazilia, Rusia etc.

Din totalul hidrocentralelor care astazi functioneaza in lume, jumatate sunt concentrate in tarile dezvoltate. In prezent se construiesc baraje si hidrocentrale in cascada, in lungul unui rau, valorificandu-se mai bine potentialul hidroenergetic si formand un sistem hidroenergetic.

Al doilea sistem hidroenergetic din S.U.A. este Tennessee, care cuprinde 50 de hidrocentrale. Printre alte sisteme hidroenergetice importante mai pot fi amintite: Missouri, Colorado si California.

In Canada se remarca sistemele hidroenergetice de pe Churshill si La Grande Riviere: hidrocentrala Churchill Falls - 5 225 MW si La Grande, cu patru amenajari ce insumeaza 11 449 MW. Prin linii de inalta tensiune energia electrica este transportata spre regiunea Quebec, precum si spre nord-estul S.U.A. De remarcat ca S.U.A. si Canada produc 25% din hidroenergia lumii (11% si respectiv 14%).

Amenajari mai importante sunt si pe Dunare (Portile de Fier pe Rhon-Durance (Franta), pe Rhin (Germania), pe Nipru (Ucraina).

Asia este continentul cu cel mai mare potential hidroenergetic (locul I in lume) poseda 25% din puterea totala a hidrocentralelor si o productie de 18% din cea mondiala. Dintre cele mai importante amenajari hidroenergetice mentionam hidrocentralele din China de pe fluviul Chang Jiang (Sanmansia, Lukiania, Susiumjiang si Finman), pe Huang He (Linijoxio). Pe fluviul Chang Jiang, in zona marilor defileuri se afla in constructie cea mai mare hidrocentrala de pe glob "Shashi', cu o putere instalata de peste 20 milioane kW. De asemenea sunt importante hidrocentralele de la Nurek (pe raul Vahs din Tadjikistan) si de la Toktogul (pe raul Narin, Kirgizstan) din Asia Centrala.

Oceania detine 2% din puterea totala a hidrocentralelor si tot atat din productia lor. Capacitati mai mari au Australia MW) si Noua Zeelanda(5 000MW).

Rezervele de uraniu sunt concentrate, de obicei, in regiunile platformelor geologice vechi. Cele mai mari rezerve mondiale de uraniu sunt repartizate geografic in urmatoarele regiuni: "Centura Australiana' - intre Golful Carpentaria si Marele Golf Australian; Canada - in preajma lacurilor Athabaska si Ursilor, Republica Africa de Sud - in regiunea Wirwatersrand. Zacaminte se gasesc si in unele regiuni vechi de geosinclinal - Muntii Ural (Rusia), Muntii Stancosi (S.U.A.), Muntii Europei Centrale si de Est.

Aparitia si dezvoltarea tehnologiilor nucleare este legata de numele lui H. Becquerel, care in 1896 a descoperit radioactivitatea uraniului. De la aceasta descoperire si pana la prima centrala atomica distanta este mai mult de jumatate de secol. Abia in 1954 a fost construita prima centrala nucleara experimentala la Obninsk, langa Kaluga (Rusia), cu o putere instalata de numai 5 MW. Dupa aceea au fost construite centralele de la Calder (Marea Britanie, 1956) si Shippingfort (Pennsylvania, S.U.A., 1957), cu o capacitate ce nu depasea 100 MW. Incepand cu anul 1956, cand ia fiinta Agentia Internationala pentru Energia Atomica, constructia centralelor nucleare se extinde rapid: daca in 1960 numarul acestora era de 7, in doar 4 tari (cu o putere instalata de 1 030 MW), in 1999 - de 443 (cu o capacitate de 365 700 MW), in 35 de tari.

Ponderea centralelor nucleare in productia mondiala de energie electrica este in crestere. In anul ponderea acestui tip de centrale constituia circa din totalul productiei mondiale de energie electrica, in in 1996 - 18,4%. Incepand cu anul se inregistreaza o scadere a acestei ponderi, desi productia de energie electrica obtinuta la centralele nucleare este in crestere: miliarde kWh in anul trilioane kWh in si trilioane kWh in Pana la inceputul anilor '90 energia nucleara se dezvolta cu ritmuri mai rapide decat electroenergetica in ansamblu, iar in anii '90 aceste ritmuri au inceput sa se egaleze cu cele medii. La aceasta au contribuit mai multi factori, si anume: reducerea treptata a pretului la petrol, succesele in politica de rationalizare a consumului de energie electrica, investitiile de capital inalte, tehnologiile pretentioase, deseurile radioactive si, indeosebi, nesiguranta in securitatea deplina a centralelor nucleare.

Printre cele mai mari centrale atomoelectrice se remarca "Fukuchioma' (Honshu, Japonia), cu capacitatea instalata de 8 milioane kW, Dunkerque - 5,7 milioane kW, Le Havre - 4,0 milioane kW, Bordeaux -3,8 milioane kW (Franta), Brux - 5 milioane kW, Toronto - 4,1 milioane kW (Canada), Varberg - 3,5 milioane kW (Suedia). Mari centrale atomoelectrice functioneaza in Rusia (Sankt Petersburg, Kursk, Novovoronej), Ucraina (Hmelnitk, Rovno, Zaporojie), S.U.A. (Hartsville, Browns Terry).

In anul 2000 centralele nucleare au asigurat o productie de 2,7 trilioane kWh, sau 16,8% din totalul energiei electrice a globului. Cele mai mari progrese s-au realizat in Europa (inclusiv ex-U.R.S.S.), unde ponderea se ridica la 46,2%, dupa care urmeaza America de Nord cu 33,2% si Asia cu 18,5%.

Amplasarea centralelor atomoelectrice tine de particularitatile proceselor tehnologice. S-a cautat pe cat posibil, o localizare in regiuni cu o densitate mica a populatiei, delimitata de marile aglomeratii urbane. Consumul mare de apa industriala a impus amplasarea centralelor nucleare pe litoral (unde se desalinizeaza apa marina), pe malul lacurilor, in lungul fluviilor sau al raurilor cu debit mare (Japonia, S.U.A., Franta, Marea Britanie, Germania, Canada, Republica Coreea etc.).

Energetica nucleara nu se limiteaza la utilizarea procesului de fisionare a nucleelor grele, ci are in vedere si posibilitatea obtinerii unei cantitati si mai mari de energie din fuziunea nucleelor usoare, in primul rand ale deuteriului si tritiului, izotopi ai hidrogenului. Acest proces se declanseaza la temperaturi si presiuni extrem de ridicate si, deocamdata, nu a putut fi controlat la scara mica, pentru a fi reprodus in scopuri economice. Cercetari destul de avansate asupra controlului fuziunii nucleare au fost realizate in S.U.A., Marea Britanie, ex-U.R.S.S., Germania si Japonia.

Prima instalatie in care s-a reusit, in fuziunea nucleara controlata a unei mici cantitati de amestec de deuteriu si tritiu este Joint European Torus, construita la Culham, Marea Britanie, de statele vest-europene. Ulterior, in 1993, s-a reusit fuziunea nucleara controlata si la Universitatea din Princeton (S.U.A.). in aceeasi tara, se afla in constructie astazi noi instalatii de acest gen, mai puternice, in colaborare cu Japonia, Rusia si Uniunea Europeana. Specialistii din cadrul Departamentului Energiei al S.U.A. si din Germania considera ca primii reactori industriali de acest gen nu vor putea fi construiti decat dupa anii 2025-2030. In etapa actuala, in balanta de energie primara a Terrei, din ce in ce mai mult, patrund noile surse de energie care se extind si cuprind state din toate continentele.

Geografia productiei si consumului 737e45h de energie electrica. Productia mondiala de energie electrica a cunoscut o crestere continua, iar ritmurile de crestere au fost mult mai rapide decat cele ale energiei primare. Cele mai mari ritmuri de crestere a productiei au fost inregistrate indeosebi dupa cel de al doilea razboi mondial. Astfel, in in lume s-au produs miliarde kWh energie electrica, in deja miliarde kWh, in miliarde kWh, iar in miliarde kWh, fiind de de ori mai mare fata de nivelul antebelic p. 172], (tab. 4.30).

In perioada productia de energie electrica la nivel global a crescut de peste ori si in a constituit miliarde kWh, cu o putere instalata sumara de miliarde kW. Pentru producerea de energie electrica, anual in lume se folosesc 15 miliarde tone de combustibil conventional. in unele tari, cum sunt S.U.A., Germania, Franta, Marea Britanie, Italia, Belgia, pentru producerea de energie electrica se utilizeaza in medie circa 40% din resursele energetice, in Japonia - circa 50%, iar in tarile in curs de dezvoltare - doar 25% .

Europa produce din productia mondiala de energie electrica si are cea mai echilibrata structura a productiei dintre continentele globului.

in Europa Occidentala, prin importante productii de energie electrica se evidentiaza Germania miliarde kWh), Franta miliarde kWh) si Marea Britanie miliarde kWh).

Celelalte regiuni geografice (America Latina, Africa si Oceania), desi inregistreaza cresteri ale productiei de energie electrica, participa cu o pondere modesta in productia mondiala.

Peste din productia mondiala de energie electrica revin pe seama primelor zece state ale lumii (tab. 4.32).

este ramura care produce energie electrica si termica (apa calda). Fara energie electrica dezvoltarea economiei mondiale este de ne conceput, ea in prezent se utilizeaza in toate sferele de activitate. Energia electrica usor se transforma in alte tipuri de energie: mecanica, termica, luminoasa, nu polueaza mediul inconjurator.

Prima centrala electrica a fost construita in anul 1882 in SUA (de tip termocentrala). Ulterior productia de energie electrica a crescut brusc, atingand 14,3 trln kw/h in anul 2000. Rolul principal in productia mondiala il detin termocentralele (62%). Repartitia geografica a termocentralelor este influentata de tipul de combustibil consumat (in bazine carbonifere, sau in apropierea lor, in zone cu hidrocarburi s.a.); intrucat ele furnizeaza si agent termic, apa calda industriala si menajera, tendinta actuala este de amplasare a lor in zonele preorasanesti; in tarile puternic dependente de importul de combustibili (Japonia, Franta, Italia s.a.) sunt plasate in porturi. Cei mai mari producatori de energie electrica la CTE sunt: S.U.A., China, Rusia, Japonia, Germania, s.a. Cele mai mari CTE (cu capacitatea de peste 3 ml kw) sunt: Kasima, Chiba (Japonia), Kendal (R.A.S.), Ekibastuz (Kazahstan), Kostroma, Reazan (Rusia), Zaporojie (Ucraina), Ghibson. Houston (SUA). CTE au avantajul costului si duratei mici de constructie, in schimb polueaza intens mediul.

Hidrocentralele detin 21% din productia mondiala de energie electrica. Ele se amplaseaza pe raurile ce au multe cascade, praguri, cu vai inguste etc. Prin potentialul lor hidroenergetic se remarca fluviile: Congo, Enisei, Brahmaputra, Chang Jang, Parana, Nil si Zambezi. Cei mai mari producatori de energie electrica la CHE sunt: Brazilia, Canada, Rusia, China, S.U.A., Norvegia s.a. Cele mai mari CHE din lume sunt: Turukhansk - 20000 MW (Rusia), Sansea - 20000 (China), Itaipu - 13300 MW (Brazilia), Grand Coulee - 10800 MW (SUA), Guri - 10300 MW (Venezuela), Tucurui - 7300 MW (Brazilia), Paulo Afonso - 6800 (Brazilia), Saiano-Susenscoie - 6400 MW (Rusia), Krasnoiarsk - 6000 MW (Rusia), Bratsk - 4500 MW, Ust-Ilimsk - 4300 MW (Rusia) etc. CHE produc energie primara regenerabila, nepoluanta, ce este de 3-5 ori mai ieftina decat cea produsa la CTE.

16% din energia electrica produsa in lume revine CAE (nucleare). Materia prima o formeaza uraniu, plutoniu si toriu (23 kg U = 400 t de carbune sau 270 mii l petrol). Costul productiei este cu 20% mai ieftin decat in CTE. CAE sunt construite langa o sursa permanenta si constanta de apa dulce si la o distanta de nu mai putin de 50 km de orasele mari (zonele de consum). Sinecostul constructiei este foarte mare, de aceea ele sunt concentrate cu predominare in statele inalt dezvoltate. Principalii producatori mondiali sunt: SUA - 28%, Franta - 17.5%, Japonia - 12,3%, Germania, Rusia, Canada, Marea Britanie, Ucraina, Coreea se Sud, Suedia etc.

Mai functioneaza si alte tipuri de centrale electrice (1%), care folosesc surse netraditionale de energie: mareica, geotermice, eoliene etc.

Document Info

Accesari: 41864
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta

Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul:
in pagina web a site-ului tau.

eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare