Escaladarea stincilor

opozitia combinata a mīinilor si a picioarelor; procedeul este īntrebuintat de preferinta atunci cīnd, īn timpul urcarii directe, prizele de picioare sīnt foarte putin proeminente sau prea mult īnclinate si alunecoase. Īn aceste cazuri, pentru a spori aderenta alpinistul asaza picioarele perpendicular pe stīnca, cīt mai sus posibil, iar corpul si-l lasa cīt mai

pe spate. Aceasta pozitie necesita eforturi considerabile, mai aes cīnd īnclinatia stīncii este accentuata;

opozitia mīinilor se realizeaza prin apasarea lor pe stīnca sau prin tractiune laterala. Īn ambele cazuri prizele se afla de o parte si de cealalta a corpului la nivelul umerilor (fig. 53 a, b).

Procedeele de escalada interioara

fata se va aseza spre peretele cu īnclinatia cea mai aproape de verticala si se vor evita surplombele pe peretele de care se va sprijini spatele;

fata se īndreapta spre peretele care prezinta cele mai multe prize si puncte de sprijin pentru picior;

spatele se va sprijini de peretele cel mai neted, spre a evita o frecare prea mare.

Timpul al patrulea. Echilibrul partii superioare a corpului fiind mentinut printr-o tractiune spre exterior cu mīna dreapta, se preseaza cu piciorul stīng, ceea ce permite sa se īnalte bratul stīng si sa se īntepeneasca mai sus.

Procedeele de escaladare interioara este indicat sa se īnvete de catre militari mai īntīi īn poligonul de antrenament la instructia alpina sau īntr-un horn improvizat. Procedeele 5 si 6 de ramonaj nu se folosesc de īncepatori; aceste procedee se executa numai de catre militari cu categorie de clasificare la alpinism.

La escaladarea interioara militarii nu vor avea asupra lor armamentul individual (acesta se va ridica ulterior, cu ajutorul frīnghiei). De multe ori este bine ca la urcare sa se foloseasca espadrilele.