Terra, aceasta minunata creatie care ne ofera adapost si hrana, singura planeta de altfel care ne asigura un suport viabil de dezvoltare, prezinta o structura sistemica foarte complexa. Acest geosistem este structurat pe mai multe geosfere (atmosfera, hidrosfera, litosfera si biosfera), între care exista raporturi de reciprocitate si întrepatrundere functionala, pastrându-si fiecare, în acelasi timp, propria sa individualitate cu anumite functii caracteristice.
c. pentru a preveni extinderea regiunilor cu bilant deficitar sunt necesare de luat masuri drastice de preîntâmpinare a degradarii calitatii apei în toate regiunile Terrei, dar mai ales acolo unde concentrarea masiva a populatiei, si a diverselor genuri de activitati desfasurate de ea, sporeste pericolul poluarii apei.
Epoca contemporana a creat conditii favorabile valorificarii unor noi surse de apa, capabile sa completeze pe cele traditionale. Utilizarea apei Oceanului Planetar în acest scop, prin desalinizarea apei, a devenit o realitate. Desi se folosesc diverse modalitati, de la cele solare (în Grecia), la cele atomo-electrice (în C.S.I., S.U.A.), cele mai multe instalatii de desalinizare a apei folosesc ca sursa de energie hidrocarburile. Un numar mare de astfel de instalatii functio-neaza în regiunile care se confrunta cu probleme privind aprovizionarea cu apa potabila si dispun de însemnate resurse de hidrocarburi (în Kuwait, Arabia Saudita, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Liban, Iran, Venezuela, Egipt, etc.).
Desalinizarea apei de mare se practica si în tari care nu dispun de asemenea combustibili, dar în care consumul mare de apa o impune (Japonia, Olanda, etc.), sau în care sunt lipsite de râuri curgatoare sau ape subterane (Bahamas, Malta, Singapore, etc.).
Se poate spune, prin urmare, ca pe Terra exista suficiente resurse de apa capabile sa satisfaca necesarul de consum. Din pacate, însa aceste resurse prezinta neajunsul de a fi nesatisfacator repartizate în spatiu si timp, iar unele au calitati impropii folosirii. Într-un mod sau altul, o mare parte din regiunile globului sunt afectate de lipsa sau slaba aprovizionare cu apa. Circa 1/5 din populatia urbana a lumii si 3/4 din cea rurala nu dispune de o aprovizionare corespunzatoare cu apa potabila.
Termen sinonim pentru scoarta terestra, litosfera este cel de-al treilea strat al Pamântului (dupa nucleu si manta), localizat la suprafata acestuia, constituind în acelasi timp suportul fizic pentru celelalte geosfere. Acest strat prezinta cele mai mici grosimi (pâna la 80 km spre interiorul continentelor) si este alcatuit din trei paturi. Patura bazaltica, în baza, se întinde atât sub continente cât si sub oceane, patura granitica, care se gaseste sub continente dar poate lipsi de sub oceane si, în fine, patura sedimentara care are cele mai mici grosimi, poate sa lipseasca de pe anumite areale (emerse sau submerse) dar are cea mai mare raspândire pe suprafata Terrei.
Din punct de vedere litostratigrafic, în scoarta terestra se întâlneste o mare varietate de roci care, dupa geneza si proprietatile fizico-chimice, sunt clasificate în trei grupe. Rocile magmatice i-au nastere prin solidificarea magmei sau a lavelor (ex. granit, granodiorit, bazalt, etc.). Rocile sedimentare au o geneza variabila în functie de care exista roci sedimentare detritice (formate prin dezagregarea fizica a rocilor preexistente si, eventual, cimentarea acestor materiale detritice, - grohotis, pietris, conglomerat, nisip, etc.), roci sedimentare de precipitare (care i-au nastere prin precipitarea sarurilor minerale dizolvate în diferite unitati acvatice, - travertin, sare, gips, etc.), roci sedimentare organogene (a caror existenta este determinata de acumularea unor resturi de schelete sau testuri animale sau vegetale, - calcar, creta, carbune, etc.) si roci sedimentare reziduale (care se formeaza prin descompunerea chimica si alterarea rocilor in situ, - sol, bauxita, etc.). Rocile metamorfice se formeaza prin recristalizarea rocilor preexistente în conditii de temperatura si presiune mare (sisturi cristaline, mice, etc.). Multe din aceste roci constituie reale surse de materii prime pentru diferitele activitati ale omului, iar, datorita proprietatilor lor de permeabilitate sau impermeabilitate, pot constituii depozite pentru unii combustibili (petrol, gaze naturale) sau apa (apa freatica si de adâncime).
Scoarta terestra a fost, si este în permanenta, supusa unor miscari tectonice în urma carora i-au nastere o serie de forme de relief pozitive (munti, dealuri, câmpii) si negative (bazine de sedimentare, acvatice sau nu). Pentru fiecare forma de relief sunt specifice o serie de trasaturi care determina un anumit mod de folosinta a terenurilor, influentând în acelasi timp si repartitia populatiei la nivel global sau regional (fiind cautate cu predilectie, pentru locuire, zonele de câmpie sau cele cvasiorizontale cu altitudine mica). În acelasi timp, cresterea altitudinii impune si o etajare a conditiilor climatice sau a biosferei, determinând o serie de peisaje geografice deosebit de complexe.
În zona de interferenta a geosferelor, adica la suprafata litosferei, datorita legaturilor si influentelor reciproce care apar între diferitele elemente ce vin în contact, i-a nastere solul. Fara a exagera poate fi definit ca o chintesenta a geosistemului având ca argument pentru aceasta comparatie, tocmai modul în care se formeaza solul. Aceasta structura complexa, prin proprietatile sale, sta la baza existentei lumii vii fiind însa, în acelasi timp, si foarte sensibil fata de modificarile naturale sau cele determinate de factorul antropic.
Detinând aceasta mare varietate de resurse naturale, litosfera constituie principala "camara" a omenirii din care, pâna în prezent, s-a "consumat" preferential fara grija nevoilor de mâine. Dar aceasta optica este total gresita deoarece marea majoritate a resurselor naturale cantonate în litosfera sunt epuizabile si slab regenerabile, aspect care ar trebui sa dea de gândit omului.
În momentul aparitiei sale ca specie, omul, pentru a supravietuii, s-a hranit cu ceea ce îi oferea natura, el având statutul de culegator si vânator. Interventia sa în modificarea mediului natural era inexistenta. Ulterior, prin descoperirea focului si inventarea unor mijloace rudimentare care îi permiteau sa lucreze solul, omul evolueaza obtinând statutul de agricultor. Din acest moment interventia sa asupra biosferei devine sesizabila pentru a se accentua în secolele XV-XVII când, pe lânga utilizarea lemnului pentru foc sau ca material de constructie apare si folosinta acestei resurse naturale în activitati economice. În prezent, multe specii de animale sau plante sunt utilizate în diferite scopuri economice, fapt care a dus la disparitia unor specii si periclitarea altora.
În acelasi timp, acest element viu al geosistemului, localizeaza si întretine procesele de transformare a substantelor minerale în materie organica. Totodata, îndeplineste un rol de baza în mentinerea echilibrului învelisurilor geografice, deoarece, în decursul istoriei planetei, a generat, si continua sa genereze, oxigenul atmosferic. Prin înmagazinarea energiei solare, în plante, sau a substantelor acestora în animale, biosfera a contribuit la formarea combustibililor fosili (carbune, gaze naturale, petrol), cu mare însemnatate în economia mondiala. Plantele si animalele au contribuit la formarea unor zacaminte de fier, cupru, zinc, etc. sau la construirea masivelor calcaroase recifale. Dar importanta mare a acestui sistem rezida din capacitatea de reproducere a biomasei întretinând astfel omenirea si progresul societatii.
|
