Gaura Haiduceasca
Date istorice. Intrarile pesterii sint cunoscute de localnici si sub numele de "Gaura Turceasca', iar ciobanii se adapostesc uneori la intrarea prin insurgenta. A fost cartata si cercetata extensiv in anii 1960-1961 de St. Negrea, A. Negrea si L. Botosaneanu, iar intre 1967-1969 a facut obiectul unor cercetari de ecologie cavernicola (A. Negrea si St. Negrea).
Localizare si cale de acces. Pestera este situata pe traiectul Ogasului Gaurii, care o parcurge de la un capat la celalalt. Pornind din orasul Moldova Noua (jud. Caras-Severin) se merge pina la confluenta cu Valea Gaurii si apoi pe aceasta vale pina in Poiana Pesterii; prin capatul din amonte, pe stinga, se coboara la intrarea prin insurgenta, iar prin capatul din aval, la intrarea prin resurgenta; 1-2 ore cu piciorul (vezi traseul nr. 1 si fig. 94). Altitudine circa 540 m.
Descriere. Pestera mare (714 m, din care 372 m accesibili prin insurgenta si 342 m prin resurgenta), descendenta, activa, dezvoltata in cea mai mare parte pe un sistem de diaclaze in calcarele barremian-aptianului inferior. Ea reprezinta portiunea subterana a Ogasului Gaurii, care inainte de captarea in subteran curgea prin actuala Poiana a Pesterii (fig. 96).
Piriiasul patrunde in pestera pe sub o intrare monumentala inalta de 10 m si larga de aproape 20 m si parcurge o sala uriasa de peste 100 m lungime, 60 m latime maxima si vreo 25 m inaltime. Cupola salii este sprijinita de un stilp de calcar masiv despartit in doua de o galerie la nivel superior. Sala este plina cu blocuri de prabusire si are un contur foarte neregulat din cauza numeroaselor canale inaccesibile si a niselor, dintre care unele alcatuiesc salite. Unele diverticule sint impodobite cu depuneri de calcita puternic reliefate, dintre care nu lipsesc tuberculii, micile gururi cu perle de caverna si mondmilch-ul. Altele au peretii lustruiti sau daltuiti (lingurite). intr-o nisa a cupolei isi are adapostul o colonie de 400-500 de rinolofi. Vara o ploaie de excremente cade pe planseul lunecos, ingrosind vechile depuneri pe care observam multa musca de guano si un melc cu casuta subtire (Oxychilus montivagus). Prin cotloane a fost gasit mult material osteologic, adevarate "cimitire' de oase de liliac, amestecate cu oase de rozatoare si de insectivore. La lumina difuza se pot observa in nisele facute pe pereti aglomerari de diptere (Leria captiosa, Limonia nubcculosa, Tarnaria fenestralis vara si Culex pipiens iarna), precum si numeroase specii de trihoptere (iulie-august). Piriiasul se pierde sub tavanul inecat la capatul salii mari, pentru a reaparea in fundul partii accesibile prin resurgenta. Aici el formeaza pe parcurs dorne destul de adinci si primeste doi afluenti mici, apoi o parte din apa se pierde prin doua sorburi in podea (pentru a reaparea in albia ogasului la 75 m mai jos de resurgenta), iar restul parcurge galeria pina la capat, iesind la lumina in cealalta parte a masivului calcaros strapuns de el, la aproximativ 400 m in linie dreapta fata de intrarea prin insurgenta. Iesirea piriului se face printr-o deschidere mult mai mica, mascata de copaci. Patrunzind prin ea in munte, constatam ca aceasta parte a pesterii difera total de prima. Ea incepe printr-un mic vestibul, unde vara ne atrage atentia o mica colonie de rinolofi iar pe pereti apar trihoptere si lepidoptere. Dupa primul cot galeria devine strimta, joasa si sinuoasa, cu mici diverticule, in care portiunile inalte de 2-3 m alterneaza cu altele prin care trebuie sa ne aplecam sau sa ne tirim. Pe parcurs exista paduri de stalactite, gururi sclipitoare pe concretiuni parietale foarte groase,care proemineaza deasupra piriului.
Fig. 96. Gaura Haiduceasca (nr. 73), cartata de St.Negrea, din L. Botosaneanu & al., 1967, simplificata.
Pestera calda (8,5 -9,5°C in profunzime, in iulie-noiembrie), foarte umeda (98-100% in cea mai mare parte); curenti sub hornuri si la strimtori.
Pestera se caracterizeaza nu numai prin particularitatile geomorfologice, hidrologice si concretionare amintite, ci si prin citeva specii cavernicole. Dintre cele terestre mentionam Duvalius (D.) milleri si Mesoniscus graniger, iar dintre cele acvatice pe Niphargus maximus si Acanthocyclops reductus propinquus. Este foarte probabil ca Sala Mare a pesterii sa fi fost locuita. Dupa afirmatia lui M. Bizerea (1971) s-ar fi gasit aici chiar "urmele unei asezari din perioada comunei primitive'.
Conditii de vizitare. Pestera se afla in perimetrul ocrotit al Rezervatiei Valea Mare. Nu este amenajata si nici degradata, fiind vizitata numai partea luminata a Salii Mari. Pentru parcurgerea pesterii este nevoie de lampa, casca, salopeta si cizme de cauciuc. Atragem atentia ca in timpul averselor puternice, nivelul cursului subteran creste vazind cu ochii, blocind trecerea in portiunile joase ale galeriei accesibile prin resurgenta si ca se poate aluneca usor pe pantele Salii Mari. Timp de vizitare pentru intreaga pestera 1-1 1/2 ore.
|
