Gaurile lui Miloi
Date istorice. Intrarile celor doua pesteri sint cunoscute de localnici si sub numele de Pesterile lui Adam Neamtu. Amindoua au fost cercetate, cartate si descrise de L. Botosaneanu, A. Negrea si St. Negrea (1967).
Localizare si cale 929e44j de acces. Pesterile sint sapate in versantii Cheilor Minisului, la 1 m deasupra albiei riului (circa 400 m alt.): pestera I in versantul sting, iar pestera II in cel drept, una in prelungirea celeilalte. Pentru calea de acces vezi traseul 3 si fig. 82.
Descriere. Pestera I este mica (33 m) si fosila, iar pestera II, mijlocie (132 m) si probabil subfosila; ambele sint usor ascendente, sapate pe diaclaze in calcarele cretacicului inferior. Cele doua pesteri fac parte din acelasi sistem carstic pe care Minisul, adincindu-si valea, l-a taiat perpendicular in doua parti aflate in prezent in diferite grade de fosilizare (fig. 87).
Pestera I are o deschidere mare, urmata de o galerie scurta din care se desfac citeva ramificatii colmatate prin concretionare, dealtfel singurele obscure. De remarcat bolovanisul clin zona intrarii desprins din tavanul destul de subtire care suporta soseaua; scurgerile parietale, partial din mondmilch; crusta stalagmitica de pe planseu cu stalagmite si coloane, iar pe alocuri perle de caverna in cuiburi.
Fig. 87. Gaurile lui Miloi (nr. 66), cartata de St. Negrea, din L. Botosaneanu & al., 1967, simplificata.
Pestera II are o intrare larga si inalta de 5 m care da in galeria principala. Mai exista inca 4 intrari mici, suspendate in perete, legate de aceasta galerie prin culoare inguste, la nivel superior. Galeria principala, larga si inalta pina la 7 m, devine tot mai ingusta si mai joasa, terminindu-se printr-un culoar inaccesibil. Pe parcurs intilnim mai multi pereti despartitori si diferite concretiuni care devin dominante in cea de a doua parte a pesterii. Remarcabile sint anemolitele, valurile, iar pe crusta concretionara din partea finala, stalagmitele, grupurile stalagmitice si unele coloane. Apa de infiltratie si de condensare umple gururile si formeaza baltoace pe argila.
Pestera I, influentata de exterior, se incalzeste mai puternic vara (17°C in fund), umiditatea variaza intre 95 - 100%, iar in dreptul hornului se simte un curent slab. Pestera II este mai rece (13°C), foarte umeda (100%), parcursa de curenti in zona deschiderilor.
In timp ce pestera I are o fauna neinteresanta, comuna cu cea din frunzarul padurii inconjuratoare, pestera II gazduieste si elemente subterane (Arrhopalites pygmaeus si Acanthocyclops reductus propinquus). In aceasta pestera isi are adapost o colonie de circa 60 - 100 indivizi de miniopteri.
Conditii de vizitare. Ambele pesteri sint neocrotite si neamenajate. Pestera I, fiind sub sosea si luminata direct sau difuz in cea mai mare parte, este des vizitata si destul de degradata. Pestera II, aflindu-se dincolo de riul Minis si necesitind lampa si salopeta, este rareori vizitata si practic nedegradata. Timp de vizitare, 1/2 ora.
|
