Geopolitica

Geopolitica

Geopolitica a fost continuarea si dezvoltarea ideilor determinist-evolutioniste ale lui Friedrich Ratzel, imbinate cu o puternica atitudine nationalist-egocentrica ti cu incercarea de a aplica in mod concret ideile teoretice in practica politica de fiecare zi.

Primul reprezentant al 353b17d geopoliticii a fost politologul suedez Rudolf Kjellen (1864-1922), profesor la universitatea din Uppsala, personalitate cu o puternica orientare germanofila. El nu s-a limitat la constatarile analogice ale lui Ratzel ci a afirmat fara echivoc[1] ca statul este un organism, compus din cinci organe - cratopolitica (structura guvernamentala), demopolitica (potentialul uman), sociopolitica (structura sociala), ecopolitica (structura economica) si geopolitica (structura fizica). Kjellen punea un accent deosebit pe calitatea populatiei statului respectiv si pe morala acestuia, care, cumulate, ar asigura forta psihologica a statului. in conceptia lui Kjellen, toate statele mici ar fi urmat sa dispara treptat si ar urma sa nu ramana pe Glob decat cateva state mari, in Europa fiind menit sa ramana un singur superstat, Germania.

Ideile lui Kjellen au prins radacini cu usurinta in Germania dintre cele doua razboaie mondiale, in atmosfera revamsarda care a urmat infrangerii Germaniei in Primul Razboi Mondial. Aici s-a format cea mai puternica scoala de geopolitica, reprezentata de generalul si geograful Karl Haushofer (1869-1946) si de Otto Maull. Geopolitica germana avea prea putine relatii cu stiinta adevarata, fiind mai mult o incercare de a justifica cu argumente geografice expansiunea statului nazist. Lucrarile de geopolitica erau incarcate de sovinism, ambiguitate si misticism, avand un caracter de publicatii de propaganda indreptate impotriva vecinilor Germaniei, in special impotriva Poloniei si a Cehoslovaciei. Lucrarile de geopolitica abuzau de conceptul de autarhie, preluat de la Kjellen, intelegand prin aceasta o asa zisa autoaprovizionare a Germaniei cu materii prime si alimente, pe seama supunerii statelor din Europa de Sud-Est si Orientul Apropiat. in schimb, geopoliticienii germani sustineau necesitatea unei aliante cu U. R. S. S., care, un timp, a si fost transpusa in realitate. In Germania, in perioada nazista, geopolitica a pervertit intregul sistem de invatamant si a sustinut educarea tineretului in spiritul agresivitatii si al xenofobiei.

In afara Germaniei, geopolitica a gasit numerosi adepti in Japonia interbelica, dar in celelalte state ea fost primita cu indiferenta sau cu o reactie potrivnica, resimtindu-se caracterul ei nestiintific.

Dupa al Doilea Razboi Mondial geopolitica a supravietuit, in primul rand, in America Latina, mai ales in Brazilia, Chile, Argentina, Uruguay, Bolivia si Peru unde s-au publicat numeroase articole si carti cu substanta geopolitica, cu precadere in timpul regimurilor militare din aceste tari. Temele preferate s-au referit mai ales la Atlanticul de Sud, ca zona de potential conflict intre Statele Unite si U. R. S. S., la expansionismul brazilian (temut de vecinii Braziliei, desi mai mult imaginar), la valoarea strategica a stramtorilor, la integrarea Peninsulei Antarctice la America de Sud etc.

Dupa 1970-1980, asistam la un fel de renastere a geopoliticii si in Europa (de ex., lucrarile din Anglia, ale lui Geoffrey Pawn), America de Nord, Africa si Asia. Aceasta noua geopolitica este insa mult mai respectabila, renuntand intr-o buna masura la sovinismul si agresivitatea din perioada interbelica, asa incat multe lucrari contemporane, intitulate ca fiind de geopolitica, nu se mai deosebesc, in mod esential, de lucrarile de geografie politica.

Dintre abordarile si subiectele specifice ale geopoliticii contemporane, pot fi subliniate urmatoarele:

a. O abordare mai umanista a relatiilor interstatale, care nu mai sunt considerate ca exclusiv conflictuale, in paralel cu destramarea marilor imperii coloniale si reducerea ponderii exagerate a celor doua superputeri mondiale;

b. Aplicarea la analiza raporturilor politice internationale a teoriei ciclurilor, preluata din analiza economiei mondiale (de ex., perioada razboiului rece este conceputa ca o faza negativa a unui ciclu, urmata de o perioada de relaxare a tensiunilor);

c. O atentie preferentiala acordata si statelor zonelor-tampon, ca Bolivia, Paraguay si Uruguay, considerate ca formand o zona mai slaba, intre state mai puternice, ca Brazilia si Argentina, Afganistanul, intre fosta U. R. S. S. si India, Nepalul si Bhutanul, intre China si India, Polonia, intre Germania si fosta U. R. S. S. , Mongolia, intre Rusia si China etc. In realitate, multe dintre acestea si-au pierdut intr-o mare masura caracterul de state-tampon, ca urmare a consolidarii lor politice si economice, a reducerii distantelor de ordin ideologico-politic dintre marile puteri s.a. A disparut zona-tampon formate in jurul Africii de Sud din colonii si state formal independente, ca o protectie impotriva unor eventuale influente a miscarilor de eliberare nationala care castigasera puterea politica in Africa Central-Sudica (Angola, Mozambic, Zimbabwe). S-a prabusit o buna parte din zona-tampon organizata de fosta U. R. S. S. impotriva unui eventual atac al N. A. T. O.

d. Un alt concept foarte frecvent vehiculat de geopolitica in perioada postbelica este acela al unei lumi bipolare - pe de o parte, S. U. A., si aliatii sai iar pe de alta, in confruntare cu prima tabara - fosta U. R. S. S., cu satelitii acesteia. in fond, acest concept nu a corespuns complet realitatii niciodata. inca din 1955, de la conferinta de la Bandung, a aparut miscarea statelor nealiniate, care nu au acceptat sa intre neconditionat in nici unul din cele doua lagare - Iugoslavia, R. P. Chineza, India, Indonezia, Ghana, la care s-au adaugat ulterior si altele, formand cu timpul asa zisa Lume a Treia. Diversitatea a crescut odata cu spargerea unitatii blocului partidelor comuniste, sub impulsul Partidului Comunist Italian, in timpul conducerii lui Palmiro Togliatti, in felul acesta aparand grupul "eurocomunist', cu tendinte de independenta fata de Partidul Comunist al Uniunii Sovietice.

e. Geopolitica a vehiculat sistematic si asa numitul "principiu al dominoului', conform caruia orice victorie sau castig teritorial al inamicului (de regula, cu referire la sovietici) declanseaza in mod automat o serie intreaga de alte victorii. Principiul respectiv s-a dovedit si el plauzibil doar partial - de ex., caderea in mainile comunistilor a Vietnamului a favorizat, fara discutie, instaurarea unor regimuri comuniste si in Cambodgea sau Laos, dar aceasta cadere nu s-a extins in lant si asupra Thailandei, Uniunii Myanmar, Filipinelor sau R. China (Taiwan).

f. In fine, o idee mult mai general valabila, vehiculata de literatura geopolitica de astazi este aceea a schimbarii orientarilor politice, ca urmare a dinamicii diferentiate a lumii contemporane, a scaderii puterii vechilor metropole coloniale si a dezvoltarii mai rapide a altor poli economico-politici (cu exemplul clasic, al fostelor colonii engleze din Antile, reorientate, incepand din anii celui de al Doilea Razboi Mondial, spre sfera de influenta a Statelor Unite ale Americii), ca si al fostelor colonii spaniole (Cuba, Republica Dominicana) mai timpuriu.