IDENTIFICAREA
SI EVALUAREA PEISAJELOR (CIVILIZATIILOR) Dobrogea face
parte din spatiul geografic si istoric definit de sintagma danubiano-pontic,
zona care cuprinde, pe langa judetele Tulcea si Constanta, estul Campiei
Romane si sud-estul Podisului Moldovei (judetele: Galati, Braila, Ialomita,
Calarasi). Teritoriul dintre Dunare si mare a purtat de-a lungul istoriei
sale zbuciumate diverse denumiri: Scythia, Scythia Minor, Pont, Pontul Stang.
Actuala denumire, Dobrogea, este relativ tarzie, din Evul Mediu.
Peisajele etnografice contemporane
|
Peisajul pastoral
Resursa fitogeografica pe care s-a dezvoltat peisajul pastoral sunt pasunile si
fanetele naturale la care s-au adaugat, tarziu, plantele furajere cultivate. În
istoria Dobrogei un loc deosebit l-a avut pastoritul transhumant care punea in
miscare pe distante de sute de km, in ritmul soarelui, al echinoctiilor si
solstitiilor, imense turme de oi. În cautare de pasuni, pastorii romani din
tinuturile carpatice, numiti dupa zonele unde aveau satele stabile, barsanii
(saceleni, braneni, bretcani), marginenii (jieni, poienari, tutuieni), la care
se adaugau cei proveniti din tinuturile subcarpatice si din sudul Dunarii,
varau in Muntii Carpati, in Alpii Dinarici, Balcani, Rodopi, Pind, Caucaz si
iernau in Baltile si Delta Dunarii, pe campiile litoralului marilor Neagra,
Caspica, Adriatica, Ionica si Egee, in stepele ponto-caspice, pana in Crimeea
si nordul Caucazului. Pastorii au construit in acest urias spatiu odai, salase,
stane, surle, bordeie, multe devenind asezari stabile, au trasat drumuri ale
oilor si drumuri ale sarii devenite ulterior importante artere de circulatie.
Ca ocupatie straveche, cresterea animalelor a lasat urme evidente in toponimie,
in organizarea gospodariei si locuintei, in obiceiurile si sarbatorile din
ciclul familial si din cel calendaristic, in limba si folclor. Abundenta
materiilor prime textile de origine animala a favorizat dezvoltarea industriei
casnice, iar abundenta pieilor si blanurilor a impulsionat dezvoltarea
cojocaritului. La baza sistemului de alimentatie stau produsele animaliere
(laptele si produsele din lapte, carnea), problema dezvoltata pe larg in
Activitatea 5 a proiectului (Identificarea si evaluarea potentialului oferit de
alimentatia traditionala).
Peisajul agrar
Peisajul agricol propriu-zis s-a dezvoltat pe solurile defrisate de padure sau
pe cele destelenite de pasuni si fanete naturale. Dupa suprafata solului
ocupata cu cereale, plante furajere, plantatii de vii si livezi, peisajul rural
poate fi tipic agrar, agro-pastoral, agro-viticol, agro-pomicol. Satele agrare
din Dobrogea au structura adunata sau rasfirata, iar in gospodarie locul
central nu-l ocupa adaposturile pentru animale, ci constructiile pentru
depozitat cerealele (magazii, patule, porumbare), pentru adapostul uneltelor si
atelajelor de munca. Locuinta, sistemul de alimentatie, sarbatorile si obiceiurile
calendarului popular reflecta, direct sau indirect, ocupatia dominanta a
locuitorilor, cultivarea plantelor. Asa cum il prezinta harta, peisajul agrar
este dominant in Dobrogea.
Bine evidentiat este peisajul agrar din judetul Constanta care, la inceputul
anilor 2000, se plasa pe locul al III-lea pe tara ca suprafata funciara, cu o
suprafata irigata de peste 420.000 ha (Aurel Lup, Irigatiile in agricultura
Romaniei, Bucuresti, Editura Agris, 1997). În anul 2000 judetul Constanta ocupa
locul I la productia de floarea soarelui si grau. Despre importanta productiei
de grau din zona Marii Negre retinem urmatoarea relatare (din secolul al IV-lea
a. Chr.): marele orator grec Demostene vorbea despre faptul ca grecii importau
o mare cantitate de grau din Pont, "mai mare decat tot ceea ce ne vine din
celelalte porturi comerciale. Si nu trebuie sa ne mire" (Documente privind
evolutia situatiei politice teritoriale a provinciilor istorice romanesti,
seria A. De la origini pana in 1812, Bucuresti, 1975, p. 14). Dar, in acelasi
an de referinta, Constanta ocupa la productia de porumb locul 14, la efectivele
de animale locul 6, la ovine locul 21 si, la efectivele de porcine, abia locul
38 (Aurel Lup, Dobrogea agricola..., pp. 40). Cifrele indica dezvolarea rapida
a peisajului agrar pe baza peisajului pastoral dominant cu aproximativ un secol
in urma.
Peisajul viticol
Cultura vitei de vie a fost atestata inca din antichitatea geto-daca. Mari
probleme trebuie sa fi avut regele Burebista cu betiile rituale ale dacilor,
daca acesta a fost nevoit sa ia hotararea starpirii arbustului care alunga
mohorarea oamenilor, vita de vie. Legea lui Burebista trebuie sa se fi aplicat
numai pe jumatate, sau pe o perioada scurta de timp, de vreme ce Ovidiu, exilat
la Tomis, se plangea de iernile aspre de la Pontul Euxin, unde ingheta vinul in
anfore: "Si-n vas ingheata vinul/ De-l scoti in bolovani, pastrand figura
oalei/ Si-n loc de-a soarbe spuma, mananci bucati de vin".
Personalitatea peisajului viticol este data de intinderea plantatiilor de vita
de vie si de elementele de civilizatie si cultura generate de acesta: pivnite,
poverne, teascuri; unelte specifice pentru lucru in vie, pentru cules si
mijloace de transport adaptate pentru carat fructele, strugurii si vinul;
dezvoltarea unor mestesuguri (dogaritul) si instalatii tehnice populare
(teascurile, cazanele de tuica); modificari in sistemul de alimentatie;
sarbatori si obiceiuri specifice podgorenilor si pomicultorilor etc.
Implicatiile peisajului viticol in sistemul alimentar dobrogean sunt prezentate
in Activitatea 4 a acestei etape: Identificarea si evaluarea potentialului
oferit de alimentatia traditionala.
Din pacate, suprafetele viticole scad ingrijorator. Fata de anul 1989 cand
Constanta dispunea de 18,1 mii ha cu vita de vie, in anul 2000 suprafata
scazuse la 15,3 mii ha (Aurel Lup, Dobrogea agricola..., p. 856).
În sanul peisajelor etnografice prezentate turismul dobrogean gaseste excelente
elemente de sprijin care vor fi analizate in fazele urmatoare ale proiectului de
cercetare.
Prin evolutia elementelor de cultura care le inglobeaza, peisajele etnografice
sunt supuse unei dinamici in timp si spatiu. Dobrogea care a fost pana la
inceputul secolului al XIX-lea un domeniu tipic pastoral, cu tarle, odai,
casle, cu puturi adanci din care se scotea apa cu burduful din piele cu
ajutorul animalelor, cu drumuri pastorale marcate din loc in loc cu cruci din
piatra pentru orientarea si masurarea distantelor (zile de mers) dintre ariile
de varat si cele de iernat si alte elemente, a devenit dupa Tratatul de la
Adrianopole, in mai putin de o suta de ani, un peisaj tipic al Romaniei. Un
exemplu asemanator il ofera si peisajul piscicol din Delta Dunarii care
conserva elemente ale peisajului pastoral de altadata, dezvoltat pe grindurile
fluviului. Daca un vechi peisaj etnografic este inlocuit cu altul, acesta lasa
evidente urme in noua realitate culturala. În regiunile tipic pastorale din
Carpatii romanesti se intalnesc relicve ale agriculturii in razoare si toponime
specifice peisajului agrar, in timp ce in peisajele agrare din Dobrogea, Campia
Romana, Campia Jijiei apar elemente de un rar arhaism ale peisajului disparut,
cel pastoral.
|
IDENTIFICAREA SI EVALUAREA POTENTIALULUI OFERIT DE ALIMENTATIA TRADITIONALA |
Dobrogea, zona multietnica si multiculturala, ne ofera un peisaj alimentar variat, rezultat al bogatei mosteniri de norme si obiceiuri legate de procurarea, prepararea si consumarea hranei. Daca varietatea alimentelor este putin reprezentata in meniul cotidian, aceasta devine evidenta in alimentatia de sarbatoare.
Alimentatia cotidiana se caracterizeaza prin nota de cumpatare si echilibru. In genere, meniul zilnic traditional cuprinde un singur fel de mancare, de obicei ciorba, dar si feluri de mancare de mare simplitate: raci (ardei umpluti cu coca amestecata cu ceapa prajita, fierti in zeama de varza: Valu lui Traian), lapte de bou (malai fiert in bors: Albesti), pasat de mei cu lapte (Topalu), tocana de legume.
In satele dobrogene este inca prezenta
amintirea utilizarii meiului folosit pentru mamaliga, pasat sau braga (in mai
multe sate) si a fainii de hrisca folosita pentru prepararea painii (Baia) sau
a bulgurului de grau (pilav de bulgur, bulgur cu lapte: Mahmudia, Cochirleni,
Pestera, Valea Nucarilor).
Alimentatia in satele de pescari se bazeaza pe peste: ciorba, fiert, plachie,
fript, chiftelute. Pentru asigurarea rezervelor alimentare pestele mare
(stiuca, crapul, somnul) se sareaza si se usuca la vant, iar scrumbia se
pastreaza la putina.
In satele de crescatori de animale predomina
carnea de oaie, proaspata sau conservata, laptele si derivatele acestuia.
Mancarurile specifice, prezente in meniul zilnic, sunt: tocana de oaie, cavarma
(carne de oaie tocata, fiarta in seu, pusa in burduf de oaie), pastrama sau
sloiul (carne topita de berbec, pusa in burduf cu seul). Influenta mocanilor
veniti in Dobrogea se regaseste si in obisnuinta de a prepara placinte
mocanesti, cascaval, diverse branzeturi, lapte acru (chisleag).
Se remarca faptul ca produsele animaliere sunt imbinate rational cu legume,
nelipsite din alimentatia dobrogeana cotidiana. Mare importanta in sistemul de
alimentatie o are alternarea zilelor sau perioadelor de dulce cu cele de post
impusa de interdictiile religioase.
Notabile deosebiri fata de cotidian inregistreaza alimentatia de sarbatoare,
caracterizata printr-o crestere a cantitatii si calitatii hranei cat si
printr-o grija deosebita acordata alcatuirii meniului. Mancarurile pe baza de
carne si grija pentru asigurarea rezervelor de faina de grau pentru prepararea
painii si a colacilor necesari la diferite sarbatori de peste an sunt specifice
tuturor satelor romanesti din Dobrogea.
Incheierea prohibitiilor specifice postului sunt marcate de diferite obiceiuri
si prescriptii alimentare: de Craciun sa mananci mai intai carne de vrabie
(Nalbant) sau de pasare (Visterna), de Paste, ca sa fii usor tot anul), sa
mananci mai intai o bucata de peste (Silistea, Cochirleni, com. Rasova), sa
imparti din mancarea pregatita inainte de a incepe sa mananci si altele. Este comuna
satelor din zona prepararea aluaturilor rituale: pasca, mucenicii numiti
Sfintisori (C.A. Rosetti, Valea Nucarilor), Bradosi (Sipote, com. Deleni),
Colacei (Peceneaga, Visterna, Ostrov, Chilia Veche, Niculitel) sau scutecele
Domnului (Luncavita).
La Craciun domina carnea de porc, la Paste carnea de miel, iar in restul anului
cea de pasare.
In satele cu populatie turceasca si tatari la Craciun (Kurban Bairam) se
sacrifica un batal, foarte apreciat pentru grasimea lui, din care se preparau
carnati, pastrama, ciorba, carne cu varza. De Paste, Ramazam Bairam, se
sacrificau oi sau miei, din care se prepara carban sau curban (miel umplut cu
maruntaie si orez).
Modelul traditional al alimentatiei de sarbatoare la tatari include mai multe
feluri de mancare: supa, friptura, sarmale, ardei umplut, baclava; ciorba,
carne cu fasole, pilaf, sarailie, orez cu lapte.
Alaturi de ocupatiile oamenilor, factorul
etnic si religios are rol hotarator in definirea sistemului alimentar din
Dobrogea. Alimentatia turcilor si tatarilor are ca element specific bulgurul
sau orezul (pilaful), sarmalele preparate cu bulgur si izma, musaca de vinete
(Albesti, Ciocarlia). Ei nu folosesc carnea de porc, dar prefera, in schimb,
carnea de cal si batal, laptele de bivolita.
Aromanii preferau carnea de oaie preparata in special in tavi de arama la
cuptor si placinta pe care o numeau pita. Carnea de porc o conservau sarata in
burduf de oaie (Baia, Stejaru). Ei nu conservau legume pentru iarna, locul lor
fiind luat de laptele marcat, iaurtul (Baia) iar la prepararea mamaligii
foloseau malaiul in amestec cu branza si lapte numit kules (Stejaru).
Si in satele cu populatie aromana, carnea de oaie este preponderenta in meniul
de sarbatoare, mai ales la nunta si inmormantare. Exista chiar credinta ca "e
mai primita pomana de oaie si mai ales de carlan" (miel: Nalbant).
O nota comuna tuturor satelor dobrogene, indiferent de ocupatie sau etnie, este
preferinta pentru placinte: poale-n brau, invartite, placinta cu bostan,
placinta mocaneasca etc.
1. Traditii in alimentatia romanilor din satul Oltina
Pentru populatia romaneasca majoritara a fost ales un sat de pe malul dobrogean
al Dunarii, Oltina, care are ca ocupatii principale cultivarea plantelor,
viticultura, cresterea oilor, pecuitul, albinaritul. Locuitorii sai au pastrat
pana astazi in alimentatie preparatele traditionale, pregatite exclusiv din
produsele oferite de gospodaria proprie. Ilustram acest tip de alimentatie
traditionala, in totalitate ecologica, cu informatiile eferite de o localnica in
varsta de 85 ani, Curt Dumitra: Pregatirea pestelui uscat: pestele mai mare se
curata, se umple cu sare in interior, se mentine cateva zile, dupa care se
scurge de zeama lasata si se atarna intreg de grinda casei sa se usuce la vant;
Trusie: strugurii recoltati toamna se pastreaza pentru perioadele de post
astfel: se aleg struguri copti si curati, fara mucegai si se pun in pod pe
rumegus pana se stafidesc usor; intr-o putina de lemn se pun alternativ un rand
de hrean, un rand de struguri pana se umple putina; se toarna deasupra vin nou,
iar putina se inchide etans. Se mananca in post, cu mamaliga calda.
Patlagele vinete marinate: vinetele se desfac in doua pe lungime; se umplu cu
un amestec de varza, morcovi si ardei tocati bine sarat; se leaga fiecare vanata
astfel umpluta si se pun intr-o putina de lemn in zeama lor; putina se inchide
etans.
Miere de pepene: miezul copt de pepene verde se fierbe in caldari de arama la
foc pe vatra deschisa; in timpul fierberii samburii se aduna cu manunchiuri de
maracini si se pun pe tava incinsa la uscat; zeama limpede se strecoara si se
fierbe circa 8-10 ore, pana se ingroasa; se pastreaza in chiupuri de lut
inchise. Samburii uscati se mananca in post.
Miere de struguri (pervedea): boabele de struguri alese de pe ciorchine se
fierb, se racesc, se strecoara prin sita; zeama obtinuta se fierbe pe vatra
deschisa 8-10 ore pana se ingroasa. Se pastreaza in chiupuri de lut inchise.
Miere de matura neagra: tulpina cruda de matura neagra se toaca pe masina;
tocatura se fierbe, se strecoara; zeama obtinuta se fierbe pe vatra deschisa
8-10 ore pana se ingroasa. Se pastreaza in chiupuri de lut inchise.
Saramura de raci: rosiile coapte (raci) si ardeii grasi taiati felii se usuca
la soare; legumele uscate se fierb impreuna cu usturoi si putin ulei. Se
mananca in post cu mamaliga calda.
2. Obiceiuri alimentare traditionale ale aromanilor
Ca veche populatie pastorala si traind in enclave izolate in Peninsula
Balcanica, aromanii si-au conservat, printre altele, si traditiile legate de
alimentatie. Sobrietatea traiului s-a transmis sistemului de alimentatie si
modului simplu de prelucrare al alimentelor. Alimentatia se bazeaza pe
produsele propriei gospodarii (carne si produse lactate de oaie si capra),
produse cu incarcatura calorica ridicata, potrivite cu necesarul energetic al
unor oameni care traiesc intr-un climat montan aspru si care depun mari
eforturi fizice sustinute. In schimb, sistemul
alimentar cuprinde putine fructe si legume
crude sau prelucrate, produse slab reprezentate in economiile pastorale. Este
de asemenea de remarcat influenta imprumutata din bucataria balcanica
(greceasca, turceasca): utilizarea cu precadere a carnii de oaie sau de capra
si de loc a celei de porc; produsele de panificatie si de patiserie specifice;
consumul moderat de alcool, in general bauturi de tarie medie, cum este vinul.
Au fost inregistrate si sistematizate numeroase informatii de teren privind
preparatele specifice ceremoniilor legate de obiceiurile din ciclul vietii si
din ciclul calendaristic.
Ciclul familial
Nunta. Masa de nunta traditionala la aromani cuprinde predominant preparate cu
continut ridicat de proteine animale si de lipide (carne de oaie) si bauturi cu
continut mediu de alcool (vin). Nu se consuma carne de porc, se consuma putine
legume, fructe, cereale. Pentru ospatul de nunta se sacrifica oi, miei si
berbeci, animale ingrasate special pentru acest eveniment. Mancarurile ce se
pregatesc pentru toti mesenii sunt: mancare din maruntaie (organe) de oaie,
miel si de berbec numita ianomati; pilaf cu carne de oaie, miel sau berbec;
friptura de oaie, miel sau berbec.
Nasterea si botezul. Conform traditiei, in ziua in care se naste un copil, sau
, daca nasterea are loc dupa apusul soarelui, in ziua urmatoare, sunt invitate
la lauza acasa 7-10 rude apropiate, numai femei. Ospatul prilejuit de acest
eveniment trebuie urmatoarele preparate: turta Sfintei Marii, o turta din faina
de grau pe care, inainte de a fi coapta, se fac semne in forme de raze; gogosi;
compot din prune uscate. O explicatie medicala a consumului acestor alimente,
bogate in glucide simple sau polimere (amidon) consta in aceea ca, dupa efortul
fizic intens depus la nastere, organismul necesita pentru refacerea rezervelor
energetice compusi glucidici, usor mobilizabili si furnizori rapizi de energie.
Tot cu acest prilej se mai prepara iahnie din fasole uscata sau cartofi si
pilaf dulce (alimente bogate, de asemenea, in glucide). Rudele invitate ii aduc
lauzei gogosi. Conform ritualului, inainte ca invitatele sa serveasca din bucatele
pregatite special, ele gusta din turta Sfinte Marii: turta este rupta in patru
bucati deasupra capului unui copil, lauza pastreaza un sfert din ea, restul
fiind consumat in comun. Dupa trei zile de la nasterea copilului sunt invitate
la masa femei si fete, rude si persoane apropiate. La aceasta intalnire, numita
Culacu, nu participa barbatii. Bucatele ce se gatesc la acest eveniment sunt:
colaci din faina de grau; mancaruri din carne de miel (daca este primavara) sau
de oaie in celelalte anotimpuri: ianomati (maruntaie de miel sau oaie cu orez)
; iahnie de fasole sau cartofi; pilaf dulce; placinta cu branza. Obligatoriu,
se beau bauturi alcoolice (rachiu, vin).
Ospatul ritual de inmormantare sau de comemorare. Masa
pentru pomenirea mortului este pregatita la casa celui decedat. Se servesc
aceleasi mancaruri ca la nunta, bazate pe carne de oaie sau de miel, iahnie de
fasole sau de cartofi. La inceput se serveste coliva din grau fiert.
Ciclul calendaristic
Perioade de Post din an si preparate specifice pentru Post. Fiind crestini de
rit ortodox, aromanii tin posturile de peste an (postul Craciunului de 40 zile,
postul Pastelui de 49 zile, postul sfintilor Apostoli, postul Sfintei Marii de
14 zile). In aceste perioade, traditional, nu se consuma produse de origine
animala (carne, peste, produse lactate) si nu se bea alcool. Dintre preparatele
alimentare de post pot fi amintite: placinta de dovleac, placinta de praz,
dovlecei prajiti cu sos de rosii, terci de malai.
Preparate rituale la marile sarbatori calendaristice: la Anul Nou se prepara
placinta dulce in care se pun bani (monede); la Lasata secului placinta cu
branza; la Paste ianomati (orez cu maruntaie de miel). Fireste, alimentele cele
mai cunoscute sunt telemeaua macedoneasca si branza.
Modul de preparare al fiecarui aliment a fost descries ca orice alt fapt de
culturra populara. Exemplificam cu telemea macedoneasca de oaie.
Telemeaua este asociata popoarelor nomade de origine romana care s-au
imprastiat in toata Europa, dar mai ales in nordul Greciei si in Polonia.
Telemeaua e un sortiment de branza integrala, proaspata care se taie de obicei
in bucati de 1 kg. E o branza semi-moale, cu atat mai moale si mai dulce cu cat
e mai proaspata. Intrucat se pastreaza in saramura, pe masura ce se invecheste
devine mai tare si mai sarata. Obtinere branzei: se foloseste laptele obtinut
la stana prin mulsul manual; fiecare stana are o incapere special destinata
prepararii branzei, cu vase din lemn, cu coveti pentru inchegarea laptelui si
pentru strecurarea zerului, toate de o curatenie impecabila; acidifierea
laptelui (transformarea zaharurile din lapte in acid lactic) se face cu cheag.
Traditional, cheagul este o enzima obtinuta din stomacul viteilor care introdus
in lapte desavarseste procedeul de covasire, inchegarea; se lasa astfel,
amestecul dintre lapte si cheag in coveti pana a doua zi, colectand in alt vas
zerul; telemeaua proaspata se taie de obicei in bucati de 1 kg; se serveste
proaspata sau veche (pastrata in saramura).
3. Traditie in arta culinara a tatarilor
Originari din Asia Est-Centrala tatarii sunt atestati documentar in Dobrogea
incepand cu secolul al XIII-lea. Desi confesiunea lor islamica sunnita
asimilata ulterior nu a permis schimbul intercultural imediat cu populatia
dobrogeana deja existenta in timpul stabilirii lor, pe parcursul secolelor,
influenta prezentei lor s-a extins asupra artei culinare dobrogene. Data fiind
viata seminomada de altadata a tatarilor, bucataria lor are ca specific
preparatele si semipreparatele din carne (predominant vita si oaie, traditional
cal) si produsele de panificatie si patiserie cu cateva influente din bucataria
grecesca si turceasca. Consumul de carne din porc si alcool sunt strict
interzise. Specific este consumul relativ redus de cereale si legume. Fructele
sunt preferabil consumate sub forma de compoturi.
Dupa trecerea la religia islamica, tatarii au imprumutat retete traditionale
ale altor popoare islamice pentru perioada postului sarbatorilor islamice ca si
pentru celebrarea lor. Caracteristica este si segregarea sexuala a servitului
mesei (reminiscenta specificului patriarhal al religiei islamice) in timpul
ceremoniilor si sarbatorilor religioase, femeile fiind ultimele care servesc
mancarea pregatita.
Preparate traditionale specifice anumitor ceremonii.
In esenta, mesele traditionale specifice ceremoniilor sunt asemanatoare sub
aspectul preparatelor pregatite. Sunt si mici variatii datorate, de multe ori,
alegerilor facute de gazda. Cantitatile de legume si fructe consumate in cadrul
ceremoniilor sunt relativ reduse. Nu sunt consumate bauturi alcoolice.
Meniul servit la nunta, botez, si comemorari cuprinde urmatoarele preparate
traditionale: ciorba din carne de vita cu orzisor; fasole cu carne de vita sau
oaie; pilaf din orez sau couscous preparat in casa sau din comert servit cu
compot din fructe; desert sub forma de dulciuri diverse, baclavale, sarailie,
cataif.
Masa din ziua inmormantarii ca si mesele din zilele de comemorare au drept
caracteristica prezenta pe masa a serbetului pregatit din apa, zahar si suc de
lamaie aromatizat cu cuisoare. Serbetul este pregatit intr-o cantitate mai mare
pentru a fi de ajuns si la comemorarea de trei zile. Un pahar cu serbet este
oferit hogei sau imamului spre a fi binecuvantat dupa care cantitatea existenta
in pahar este returnata in vasul cu serbet. Serbetul este apoi servit in pahare
mici mesenilor.
In ziua inmormantarii, specifice sunt suberekul (gogosi cu carne), halvaua
turceasca (pregatita din faina alba de grau, ulei de floarea soarelui si sirop
facut din apa si zahar si aromatizat cu vanilie) si scovergi servite cu gem sau
iaurt.
Comemorarile traditionale sunt tinute la 3, 7, 37, 40, 52, 100 zile si un an de
la inmormantare. La comemorari se servesc, in general, tocana de cartofi cu
carne de vita sau de oaie si diverse produse de panificatie cu carne. Ca
bauturi se servesc compotul si iaurtul. Masa servita la comemorarea de 3 zile
cuprinde in plus si giantik, preparat la cuptor din aluat de paine si carne.
Comemorarea de 52 zile are in meniu tatarasii, paste fainoase de casa cu
umplutura de carne de vita servite cu iaurt condimentat cu usturoi.
Preparate traditionale specifice sarbatorilor religioase
Principalele sarbatori religioase celebrate de tatari sunt Kurban Bayrami (in
luna a 12-a a calendarului islamic) si Ramazan Bayrami (Seker Bayrami) (la
sfarsitul lunii a zecea din calendarul islamic). O tenta religioasa a capatat
si Kidirlez (sarbatoarea care celebreaza mortii).
La Kurban Bayrami se sarbatoreste sacrificiul ritual. In acest scop, sunt sacrificati
de preferinta berbeci. Traditional, berbecul este crescut cu 6 luni inainte in
ograda familiei in care se va sacrifica. La poarta este pus un vas cu graunte
din care fiecare vizitator al familiei respective ia un pumn si i-l ofera ca
hrana berbecului. Inainte de sacrificare, hogea este invitat de catre gazda
(barbat) sa binecuvanteze berbecul ce urmeaza sa fie sacrificat si ale carui
picioare au fost legate in prealabil cu sfoara. Dupa recitarea versetelor din
Coran, gazda sau o alta persoana in prealabil desemnata, sacrifica berbecul
prin taierea gatului cu un cutit. Dupa moartea animalului, sangele din rana
este spalat astfel incat contactul lui cu carnea berbecului sa fie minim.
Pielea este crestata apoi la baza unuia dintre membrele posterioare si este
introdus aer intre piele si tesutul adipos de dedesubt cu ajutorul unei bucati
de stuf pentru a facilita desprinderea si indepartarea pielii fara utilizarea
cutitului. Din organele interne persoanele de sex feminin gatesc prin prajire
preparate pe care sunt invitati sa le serveasca rudele apropiate. Trei sferturi
din carnea animalului sacrificat (incluzand capul) este oferit rudelor si
saracilor si doar un sfert este pastrat de catre gazda. In functie de resursele
financiare ale familiei respective, pot fi sacrificate mai multe animale. Din
carnea berbecului sacrificat, gazda pregateste preparate traditionale precum
suberek, cobete, fasole scazuta cu carne etc.
Ramazan Bayrami (Seker Bayrami) celebreaza incheierea perioadei de post a
Ramazanului (30 de zile) timp in care tatarii musulmani se abtin de la mancare,
apa precum si de la acte de lacomie, egoism intre rasaritul si apusul soarelui.
In aceasta perioada, strictetea postului incurajeaza examinarea propriei vieti,
cultivarea compasiunii, milei si iertarii.
Cu trei luni inainte de Ramazan Bayrami se pregateste asure, o fiertura din 16
tipuri de fructe uscate si seminte.
Masa servita inaintea rasaritului soarelui (Sahur) si cea de dupa apus (Iftar)
cuprind preparate de panificatie cu diferite umpluturi (branza de oaie, urda
sau carne de vita/oaie) precum suberekul, kobete, chirdelele, tatarasii,
giantik etc., precum si feluri de mancare consumate in mod obisnuit in casa pe
parcursul anului. Cantitatea mare de glucide si proteine ingerata in perioada
postului la aceste mese asigura aportul necesar activitatii fizice si
intelectuale desfasurate de credinciosi pe timpul zilei.
De asemenea, sunt servite in timpul postului diferite bauturi cu caracter
intens hidratant pentru organism. Traditionale sunt ayran (zerul rezultat in
urma pregatirii untului in putinei), cazma (yazma), o bautura pregatita din
iaurt si apa si talkan o bautura preparata din boabe de porumb spalate, prajite
si macinate sub forma de faina care este amestecata cu apa si zahar dupa gust
si care este consumata mai ales in perioadele de arsita.
Boza (braga), o bautura racoritoare preparata din mei cu boabe de grau sau
malt, drojdie si apa, este si ea o bautura traditionala a tatarilor din
Dobrogea.
Seker Bayrami (sarbatoarea dulciurilor) se sarbatoreste la sfarsitul
Ramazanului si dureaza trei zile. In aceste zile se viziteaza rudele si se fac
urari de sanatate si prosperitate. Asa cum o sugereaza si numele, aceasta
sarbatoare are in meniu ca desert varietati diverse de dulciuri si prajituri
precum baclavale, sarailii, cataif.
Kidirlez este o sarbatoare cvasi-religioasa ce permite familiilor sa celebreze
amintirea rudelor decedate si sa ofere hrana si imbracaminte celor nevoiasi.
Preparatele pregatite cu ocazia acestei sarbatori sunt impartite in totalitate
saracilor. In general, se prefera preparatele ce presupun o impartire facila in
pachete. Astfel, chirdelele, scovergile, suberekul, giantik sunt de obicei
pregatite cu o zi inainte si impartite in timpul zilei urmatoare.
Cu ocazia cercetarilor de teren au fost inregistrate retetele si tehnicile de
preparare a mai multor preparate culinare tataresti de la Omer Galman si Mamut
Nazif Meriem din Izvoru Mare (Baspunar) jud. Constanta.
4. Obiceiuri alimentare ale rusilor lipoveni
In Rusia secolului al XVII-lea, doua cauze - sociala si religioasa - au
determinat sute de mii de oameni sa se refugieze spre hotarele statului, iar
apoi peste granita si sa se raspandeasca in toata lumea. Prigoniti de
autoritatile rusesti, in urma schismei Bisericii ortodoxe ruse din anul 1654,
si cu marea dorinta in suflet de a-si pastra nealterata credinta si religia,
lipovenii s-au asezat pe teritoriul Tarilor Romane cu acordul autoritatilor, al
mosierilor si al manastirilor. Acestora li s-au adaugat, in Dobrogea, si
cazacii necrasoviti, in anul 1740.
Chiar daca soarta le-a fost potrivnica si viata destul de grea, rusii-lipoveni
au reusit sa-si pastreze limba, portul traditional, folclorul, sentimentul
originii lor rusesti si, mai ales, credinta ortodoxa de rit vechi.
Alimentatia traditionala, specifica unei populatii de agricultori si pescari,
cuprinde multe legume, cereale si fructe, precum si peste in cantitati
apreciabile. Bauturile alcoolice fermentate si distilate sunt de asemenea
consumate in cantitati mari. Fiind de religie crestina, lipovenii respecta
posturile crestine traditionale prin abtinerea de la consumul carnii, laptelui,
oualor, consumand peste la anumite sarbatori din timpul postului (dezlegari).
La nunta meniul traditional se compunea din ciorba de varza, tocanita de
cartofi si pentru ca ocupatia de baza era pescuitul, pestele sarat. La ospatul
ritual de inmormantare sau de comemorare apare obligatoriu graul fiert indulcit
cu miere (culea). Nelipsita este ciorba de peste, daca nu este zi de post, sau
ciorba de varza, in timpul postului.
La Craciun, asemanator romanilor, se sacrifica porci din care se prepara
diferite mancaruri. Nelipsita este racitura de porc care se consuma cu hrean
ras. Pentru copii se pregatste un desert special, compus din matele de porc
folosite pentru caltabosi, curatate si umplute cu orez fiert si indulcit,
prajite in ulei incins. In decursul urmatoarelor cinci saptamani dupa Craciun,
perioada denumita maslenita, se consuma diverse specialitati cum sunt: piraschi
(un fel de gogosi umplute cu orez indulcit si amestecat cu stafide, prajite in
ulei incins), varenchi (coltunasi cu branza), blinta (clatite umplute cu miere
sau branza dulce).
Specific pentru traditia rusilor lipoveni este ca nu se consuma carne de miel si
nu se sacrifica miei de Paste. Se vopsesc oua rosii si se fac cozonaci, care
inainte de a se pune la masa, se sfintesc la biserica. Pestele, alimentul de
baza, este nelipsit de pe masa de Paste.
Pentru ineditul lor, reproducem cateva retete culinare lipovene inregistrate pe
teren:
Pestele sarat. Pestele mare (sturioni, scrumbie, somn) se curata, se cresteaza
adanc, in crestaturi dese, care se umplu cu sare grunjoasa. Se umple si burta
cu sare. Se pastreaza in butoaie de lemn 3-4 zile, dupa care se scurge de sange
(carnea trebuie sa ramana alba, fara sange), se spala de sare in apa cca. o ora
si se agata la streasina casei sa se usuce la vant;
Ciorba de peste. Se folosesc capetele de crap si cozile de stiuca si somn. Este
cu atat mai gustos cu cat are mai multe sorturi de peste in compozitie, tot
pestele trebuie insa sa fie numai de apa dulce sau numai de mare. Se curata 2-3
cepe, 1-2 ardei grasi si 1-2 cartofi, care se fierb intregi 5 minute. Se adauga
capul de crap, se fierbe 5 minute iar apoi coada de somn si de stiuca, ceilalti
pesti taiati in bucati mari si cateva rosii, dupa gust. Inainte cu 5 minute de
a fi gata se adauga putin otet sau, si mai bine, zer de lapte acru. Pe un
platou se scot bucatile de peste si legumele fierte, care se mananca separat cu
mujdei de usturoi. Ciorba se mananca cu marar, patrunjel si leustean verde. Se
fierbe la foc tare si nu se acopera oala in timpul fierberii.
Peste la cuptor. Un crap mare, necuratat de solzi, se taie pe burta, se curata
de maruntaie, apoi se cresteaza in crestaturi adanci la distante de marimea
unei portii. In crestaturi se pune sare, usturoi, piper boabe, bulion de rosii.
Se pune pe o tava in cuptorul de paine incins, unde se rumeneste pe deasupra si
se patrunde pe dinauntru.
Stiuca umpluta. O stiuca mare se curata de solzi, se bate de-a lungul corpului
cu manerul cutitului si se cresteaza de jur imprejurul capului. Se jupoaie
pielea intreaga, ca o manusa. Carnea se dezoseaza si se toaca pe masina
impreuna cu o ceapa calita, usturoi, patrunjel verde, marar verde, piper si
miez de paine muiat in apa. Cu tocatura se umple pielea stiucii, care se coase
la capat si apoi se coace la cuptor.
Scordolea de peste sarat. Pestele sarat se tine in apa cca. o ora, dupa care se
pune la fiert. Separat se fierb cartofi pentru piure, care se piseaza apoi si
se amesteca cu mujdei de usturoi, piureul subtiindu-se cu apa in care a fiert
pestele. Pe platou se pune mai intai pestele fiert, iar deasupra piureul de
cartofi.
Ciorba de varza (stii). Se curata 2 radacini de pastarnac, 2 teline, 2 morcovi,
1 cartof. Radacinoasele se toaca marunt iar cartoful se taie cuburi. Se pun la
fiert in apa clocotita cu sare. Separat se calesc in ulei 1-2 cepe tocate
marunt, si varza de asemenea tocata marunt. Se adauga bulion de rosii iar
compozitia se adauga in oala. Se lasa 10 minute la fiert, se adauga otet dupa
gust, frunze de telina tocate marunt, marar tocat.
5. Alimentatia din satele pescaresti din Dobrogea
S-a realizat o investigatie pe un lot de 50 de persoane in urmatoarele zone cu
traditie in pescuit: Ghindaresti, Murighiol, Vama Veche - 2 Mai, Hirsova,
Mahmudia, Rasova, Daieni.
Din interviurile realizate rezulta ca majoritatea pescarilor au varste cuprinse
intre 45-65 de ani (50 %), venit lunar sub 5000 RON (84 %) si studii de nivelul
liceului (53 %). Familiile pescarilor au 3-5 membri (66 %), din care unul
singur (84 %) este implicat, de la 18-25 ani (47 %), in activitati de pescuit.
Hrana de baza este reprezentata de peste (34%), consumat de obicei o data pe
saptamana (45%), 26% dintre respondenti consumandu-l chiar o data pe zi. La
intrebarea referitor la modul de preparare preferat, majoritatea
intervievatilor au ales pestele prajit (34%), urmat indeaproape de pestele
fiert (33%), in general asociat cu consumul de cartofi si varza (38%, respectiv
25%).
Tipul de carne consumat cel mai des
Modul de preparare al pestelui
84% dintre respondenti isi procura pestele prin pescuitul personal, foarte
putini cumpara peste de la magazin (16%), preferand pestele de apa dulce (55%).
Consumul de peste scade gradual in timpul anului incepand din primavara,
preferintele pe sezoane fiind urmatoarele:
- primavara: scrumbie, calcan
- vara: caras, crap, salau, somn, hamsie
- toamna: crap, caras, stavrid, somn
- iarna: salau, stiuca, macrou
Sezonul in care se consuma cel mai mult peste
Jumatate dintre respondenti au raspuns afirmativ la intrebarea referitoare la
consumul fructelor de mare, midiile (33%) si crevetii (40%) fiind produsele
preferate.
Sezonul in care se consuma cel mai mult peste
Ponderea consumului fructelor de mare
Din interviurile realizate in satele pescaresti au fost identificate si
diferitele feluri de mancare preparate din peste. In ordinea preferintelor,
acestea sunt: ciorba de peste, plachia, saramura, pestele prajit, rasol,
malaso, chiftelute din peste, sarmale din peste, protap.
IDENTIFICAREA SI EVALUAREA POTENTIALULUI TURISTIC OFERIT DE PLANTELE MEDICINALE
In Dobrogea arta vindecarii bolilor s-a dezvoltat foarte mult pe langa
manastiri, unde calugarii se indeletniceau, printre altele, cu recoltarea si
prelucrarea plantelor de leac. In paralel cu ei, prin sate existau numerosi
lecuitori de boli la care apela, la nevoie, majoritatea populatiei.
Prin comuniunea permanenta cu natura oamenii locului au iubit plantele si au
folosit darurile oferite de acestea cu multa pricepere si intelepciune. In
practica populara buruienile de leac se alegeau in perioada optima de
recoltare, se uscau si se preparau sub forma de fierturi apoase, extractie prin
macerare in mediu acid (vin, otet), extractie alcoolica (rachiu, lichior), in
ulei sau prin prepararea unor unguente pe baza de untura, unt sau seu de oaie.
Specii medicinale din flora dobrogeana spontana
In spatiul dobrogean au fost identificate peste 180 de plante medicinale. 10 %
din acestea sunt utilizate de localnici ca buruieni de leac, iar celelalte, mai
putin cunoscute de oamenii locului, sunt specii spontane care contin valoroase
principii active si sunt utilizate in medicina contemporana. Plantele
medicinale identificate pe teritoriul Dobrogei sunt prezentate in ordinea
alfabetica a denumirilor populare la care s-a adaugat si denumirea stiintifica
a plantei: Aglica (Filipendula hexapetala), albastele (Centaurea cyanus)
s.a.m.d.
Unele din aceste specii medicinale sunt cunoscute de localnici si frecvent
utilizate sub forma de ceaiuri, tincturi sau macerate pentru vindecarea sau
alinarea unor suferinte. Dintre acestea citam: musetel (Chamomilla recutita),
tei (Tilia tomentosa), menta (Mentha piperita), paducel (Crataegus monogyna),
sunatoare (Hypericum perforatum), coada calului (Equisetum arvense), urzica
(Urtica dioica), pelin alb (Artemisia vulgaris), patlagina (Plantago
lanceolata), coada soricelului (Achillea millefolium), salcam (Robinia
pseudacacia), busuioc (Ocimum basilicum), cimbru (Thymus vulgaris), porumbar
(Prunus spinosa), corn (Cornus mas), tataneasa (Symphytum officinale).
Specii medicinale specifice regiunii Dobrogea
O concluzie importanta se leaga de faptul ca numeroase plante medicinale
(Peganum harmala - harmala, Periploca graeca - invartitoare, liana Dobrogea,
Ficus carica - smochin, Zygophyllum fabago - castravete de mare, Zygophyllum
fabago - castravete de mare, Zizyphus jujuba - gigifa, Paliurus spina christi-
spinul lui Christos, Ecbalium elaterium - plesnitoare, Cotinus coggygria -
scumpie, Ecbalium elaterium - plesnitoare, Holoschoenus vulgaris - dicop,
Elaeagnus angustifolia - salcioara, Ephedra distachya - carcel, Plumbago
europaea - floarea amorului, Jasminum fruticans - iasomie salbatica, Glaucium
flavum - mac, cornut galben, Eryngium maritimum - vitrigon) se vegeteaza in
Romania in special pe teritoriul Dobrogei. Plantele medicinale specifice
regiunii Dobrogea sunt prezentate dupa urmatoarele doua exemple:
Paliurus spina christi- spinul lui Christos
Arbust indigen ce vegeteaza sporadic sub forma de tufe pe coaste pietroase si
insorite din stepa dobrogeana. Este rezistent la seceta si putin sensibil la
ger. In medicina populara se folosesc frunzele, florile si scoarta. Empiric, in
uz intern se folosesc sub forma de decoct pentru tratarea bolilor renale, a
nefritei si cailor urinare.
Plumbago europaea - floarea amorului
Planta ierboasa intalnita in Dobrogea numai in padurea Hagieni. Vegeteaza pe
soluri uscate si pietroase fiind mare iubitoare de caldura. In medicina
populara se folosesc partile aeriene ale plantei recoltate in timpul infloritului.
Contin taninuri si substante antibiotice. Localnicii o folosesc in uz intern,
empiric, sub forma de infuzie, pentru tratarea cancerului si hemoroizilor, iar
in uz extern, sub forma de decoct pentru tratarea de raie, rapan, a durerilor
de dinti si a ranilor.
Plantele medicinale folosite in medicina traditionala din Dobrogea
In medicina populara dobrogeana se folosesc empiric, sub diferite forme
(ceaiuri, tincturi, extractii, macerate), 25 de plante medicinale - Brusture
(Arctium lappa), Cartoful (Solanum tuberosum), Castan porcesc (Aesculus
hippocastanum), Ceapa (Allium cepa), Coada calului (Equisetum arvense), Coada
soricelului (Achillea millefolium), Fumarita (Fumaria officinalis), Galbenele
(Calendulla officinalis), Hreanul (Armeniaca rusticana), Maghiran (Majorana
hortensis), Mustarul alb (Sinapis alba), Nalba mare (Malva sylvestris),
Patlagina cu frunza ingusta (Plantago lanceolata), Patrunjelul (Petroselinum
hortense), Pelinul (Artemisia absinthium), Pojarnita, sunatoare (Hypericum
perforatum), Plesnitoare (Ecbalium elaterium), Rostopasca (Chelidonium majus),
Salcam (Robinia pseudacacia), Salcia (Salix alba), Sanziene galbene (Galium
verum), Scaiete (Carduus nutans), Urzica vie (Urtica dioica), Usturoi (Allium
sativum), Varza alba (Brassica oleracea) - pentru tratarea afectiunilor
organismului uman. Informatiile culese de la localnicii satelor dobrogene sunt
redate dupa urmatorul model:
Brusture (Arctium lappa)
Este folosit de locuitorii din sudul Dobrogei pentru tratarea reumatismului.
Seara inainte de culcare se iau 2-3 frunze de brusture, se umezesc cu spirt si
se lasa 10-15 minute sa se inmoaie. Apoi frunzele se pun pe o bucata de panza
subtire sau pe un tifon si se aplica pe ceafa incepand de la radacina parului
si pana unde ajung ca lungime. Deasupra se pune o alta panza. Se leaga cu un
batic subtire ca sa stea fixate. Daca apar iritatii pe piele, se unge locul cu
alifie de galbenele.
Cartoful (Solanum tuberosum)
Este folosit empiric in gospodariile localnicilor pentru vindecarea
amigdalitelor. Cartofii cruzi, curatati de coaja se dau prin razatoare, se
amesteca cu otet sau spirt, se infasoara intr-un tifon si se aplica in jurul
gatului.
Castan porcesc (Aesculus hippocastanum)
In unele localitati dobrogene, semintele coapte de castan porcesc se piseaza,
se introduc intr-o sticla de lapte si apoi se adauga gaz. Se lasa la macerat 2
saptamani, iar extractul se foloseste local in boli reumatice.
Ceapa (Allium cepa)
Empiric, ceaiul de ceapa se foloseste pentru calmarea tusei.
In unele sate din nordul Dobrogei, pentru calmarea durerilor si retragerea
galcilor, batranii folosesc ceapa tocata pe care o amesteca cu malai si
formeaza asa numitul "cocai". Amestecul se incalzeste, se infasoara intr-o
carpa curata si se aplica in jurul gatului.
Doua cepe mari se firb cu un pumn de tarate si firtura se amesteca cu un pahar
de vin. Amestecul se intinde pe un prosopse stropeste cu ulei si se adauga si o
lingurita de hrean. Prosopul se aplica pe piept pentru vindecare de tuse si
raceala.
Ca planta medicinala, coada calului este mult utilizata de locuitorii
teritoriului dobrogean in tratarea diferitelor afectiuni renale, in hemoragii
stomacale si hemoroizi.
Compresele imbibate cu aburi de ceai fierbinte de coada calului se pun pe
abdomen pentru a usura durerile abdominale provocate de cancer intestinal.
Pentru baile de sezut se foloseste un brat de buruieni proaspete ce se arunca
in apa foarte fierbinte, iar dupa ce s-a mai racit, cel suferind de hemoroizi
sau tulburari renale face o baie de aproximativ 20 de minute, dupa care va sta
in pat bine invelit pentru a transpira.
Pentru femeile cu "scurgeri" ori pentru cele cu ciclu neregulat, se fac bai de
sezut.
Fumarita (Fumaria officinalis)
In medicina traditionala, planta proaspata inflorita, se toaca si se introduce
intr-o sticla in care apoi se adauga gaz. Se lasa la macerat 10 zile. Extractul
se foloseste sub forma de frectii sau comprese in dureri reumatice.
In unele sate localnicii isi trateaza raceala si febra cu ceapa tocata
introdusa in sosete de lana pe care le incalta.
Galbenele (Calendulla officinalis)
Galbenelele se folosesc in Dobrogea, atat in medicina populara cat si cea culta
sub forma de ceaiuri in spalaturi ale petelor de pe piele si pentru eczeme, dar
si in uz intern pentru bolile de ficat, gastrite, ulcere si boli diareice.
In satele din nordul Dobrogei, localnicii isi prepara o alifie de galbenele din
2 pumni de tulpini, frunze si flori maruntite ce se pun in 500g untura de porc
proaspata si infierbantata. Se amesteca, se lasa sa sfaraie bine, se ia de pe
foc, se acopera si se lasa asa o zi. A 2-a zi se incalzeste si se strecoara
printr-o panza de tifon intr-un vas curat. Cu aceasta alifie se ung picioarele
celui bolnav.
Sucul din tulpinile proaspete de galbenele se foloseste pentru indepartarea
negilor, tratarea de raie si pentru eczeme.
Tulpinile si frunzele proaspete de galbenele se spala, se zdrobesc cu sucitorul
pe un fund de lemn pana se formeaza un terci care se aplica pe ganglioni
bolnavi.
Hreanul (Armeniaca rusticana)
Se ia radacina de hrean, se da prin razatoare si se pune in alcool, unde se
lasa la macerat 14 zile. Se foloseste in reumatism sub forma de pansamente
imbibate cu macerat ce se aplica pe locurile dureroase unde se lasa cateva
minute (10 min.) pentru ca arde. Pentru raceli si bronsite se pune un pansament
pe piept.
Maghiran (Majorana hortensis)
Planta intreaga de maghiran, tocata, se introduce intr-o sticla in care se adauga
ulei de masline. Se lasa 10 zile la soare pentru macerat si extractul obtinut
se foloseste pentru ungerea ganglionilor limfatici bolnavi.
Mustarul alb (Sinapis alba)
Boabele de mustar incalzite se pun intr-o bucata de panza si se aplica pe piept
pentru bronsita.
Nalba mare (Malva sylvestris)
Frunzele proaspete, usor strivite se aplica pe cosuri pentru a grabi
vindecarea. Baile din partea aeriana a plantei sunt folosite pentru dureri de
brate si picioare umflate.
Patlagina cu frunza ingusta (Plantago lanceolata)
Frunza verde, proaspata, spalata si zdrobita este leac la rani de tot felul:
taieturi, muscaturi, intepaturi de viespi. Se foloseste chiar in rani infectate
cand se aplica direct pe rana sa nu se lipeasca pansamentul. In satele din nordul
Dobrogei (Macin, Jijila, Greci, Vacareni) radacina de patlagina taiata marunt,
in amestec cu miere, se foloseste pentru boli de stomac.
Patrunjelul (Petroselinum hortense)
Se pune la fiert pe foc mic, acoperit cu un capac, un litru de apa, in care se adauga
radacina de patrunjel, curatata si tocata marunt sau data prin razatoare. Cand
fiertura scade la jumatate, se strecoara lichidul care se bea pentru eliminarea
pietrelor de la rinichi.
Pelinul (Artemisia absinthium)
Frunzele si tulpina culese in luna mai se folosesc in cantitate foarte mica
pentru prepararea unui ceai bun in bolile de stomac (uz intern) si sub forma de
ceaiuri mai concentrate pentru spalarea ranilor si ca cicatrizant.
Locuitorii din nordul Dobrogei folosesc ceaiul de pelin si pentru tratamentul
herpesului.
Pojarnita, sunatoare (Hypericum perforatum)
Se foloseste in gospodariile localnicilor sub forma de ceai in bolile de ficat
si stomac, in colite de fermentatie, dar si pentru inlaturarea starilor
depresive.
Pentru arsuri si plagi, locuitorii satelor fac un macerat din planta proaspata
si ulei ce se lasa timp de 6 saptamani iar preparatul obtinut se aplica pe
locurile afectate.
Plesnitoare (Ecbalium elaterium)
Peste fructele proaspete se toarna alcool si se lasa la macerat 10-14 zile.
Solutia se foloseste sub forma de frectii in raceli si dureri reumatice. Fructe
de Ecbalium se congeleaza si dupa decongelare se face o dilutie dintr-o parte
fructe si 3 parti ser fiziologic cu care se fac instilatii nazale pentru
combaterea rinitei. Fructele macerate in gaz se folosesc sub forma de
cataplasme in dureri reumatice.
Rostopasca (Chelidonium majus)
In unele sate din nord-vestul Dobrogei, localnicii isi pregatesc toamna un
macerat din rostopasca proaspata astfel: planta intreaga este tocata marunt si
introdusa intr-o sticla pana se umple. Se adauga alcool si se tine la macerat 2
saptamani. In acest macerat isi introduc mainile pentru calmarea durerilor
reumatice.
Este, de asemenea, cunoscut ca sucul din organele plantei se aplica pe negi iar
ceaiul din planta se foloseste pentru bolile de ficat.
|
|
DENTIFICAREA SI EVALUAREA POTENTIALULUI OFERIT DE TEHNICA POPULARA
Dobrogea este nu numai un mozaic etnic si cultural, plin de pitoresc, ci si un
imens creuzet al romanimii in care pana acum cateva decenii mai puteau fi
recunoscute, de ochiul ocuzator al cercetatorului, trasaturi specifice zonelor
din care poposisera mocanii si cojonii de dincolo de Dunare. Primii vor
transforma aceasta provincie intr-o autentica Australie romaneasca, secunzii
vor pune in valoare fertilitatea solului.
Pozitia geografica, absolut vitala pentru existenta si viitorul statului roman
modern, au facut ca masurile administrative intelepte luate dupa Razboiul de
independenta, menite sa incurajeze agricultura si liberul schimb, au inscris
acest spatiu in circuitul economiei capitaliste mult mai devreme decat alte
regiuni ale tarii, grabind disolutia formelor culturale traditionale. Este o
realitate de care trebuie sa tina seama atunci cand se constata, comparativ cu
ceea ce se stie din cercetarea zonelor de dincoace de Dunare, existenta unor
"hiatus-uri" si discontinuitati in cultura populara dobrogeana. La fel cum
trebuie sa aiba permanent in vedere ca, dincolo de geografia fizica, ce si-a
pus puternic amprenta asupra peisajelor etnografice, un rol decisiv l-a avut si
componenta geografiei istorice: geto-daci, romani, bizantini, romani, otomani
si din nou romani, care au stapanit si administrat teritoriul dintre Dunare si
Mare, si-au pus pecetea pe bunurile materiale si mentalitatile ce pot fi
surprinse si astazi. Dobrogea este un spatiu de care se leaga un important
patrimoniu cultural al romanilor, inceputurile istoriei si evanghelizarii
noastre. Vestigiile unor civilizatii stralucite stau alaturi de contributiile
modeste ale unor grupuri etnice ce amintesc de regresul si inapoierea economica
si culturala din perioada dominatiei otomane. Istoria evului mediu leaga
aceasta provincie romaneasca de arealul extins al Marii Negre, Marii Caspice si
al stepelor Asiei Centrale din care au pornit, la ore nefaste pentru Europa,
hoardele neamurilor turco-mongole.
Influentele si ecourile acestei istorii zbuciumate sunt vizibile si in toate
domeniile culturii populare, inclusiv in cel al instalatiilor tehnice traditionale,
de la fantana satului sau cea de la rascrucea drumului din campie, pana la
morile de vant ce se inaltau odinioara semete pe ridicaturile podisului
dobrogean.
Aceasta idee este bine ilustrata de materialul inregistrat pentru Atlasul
etnografic. La data anchetei, au fost identificate urmatoarele tipuri de
fantani:
Fantanile
1) Fantanile groapa, numite uneori si gorgoi (Niculitel, jud. Tulcea)
2) Fantanile cu cumpana, frecvente in nordul Dobrogei, la Valea Nucarilor (jud.
Tulcea)
3) Fantanile cu manivela, care tine loc de roata; in anumite localitati acest
tip de fantana se numeste fantana cu val;
4) Fantana cu vartej este o denumire locala a fantanii cu roata; vartejul este,
cel mai probabil, denumirea axului de care este prinsa roata. In alte zone din
tara, acesta este numit grindei (grindeiul este si partea centrala plugului de
lemn);
5) Fantanile cu burduf; burduful este recipientul din piele cu care era scoasa
apa din fantana care inlocuia galeata din doage de lemn sau din metal. Aceasta
este, probabil, o influenta turco-tatara (Independenta, jud. Constanta)
6) Cismelele, atestate in mai multe sate dobrogene. De mentionat ca Chilia
Veche are canalizare cu apa de la 1900.
Documentele medievale consemneaza instalatii de tip conducte si de tipul
fantanii cu burduf. In acest sens amintim marturii din izvoarele scrise
medievale. Trifon Korobeinikov consemna la 1593, langa Isaccea "apa
adusa" desi se cunoaste existenta conductelor - probabil din lemn sau din
olana. Doi ani mai tarziu, 1595, Pacolo Giorgi nota ca locuitorii din Dobrogea
si Deliorman scot apa "cu dibacie sapand puturi adanci de 70-80 de
pasi". Petru Bogdan Basic mentioneaza pe la 1640 ca pentru a scoate apa locuitorii
din aceste tinuturi fac puturi adanci de "60-70 pasi mari", folosesc
burdufuri facute din piele de bou, invartind cate patru oameni deodata niste
roti. T.T. Burada, in calatoria sa prin aceste tinuturi in secolul al XIX-lea,
arata ca apa se scotea prin o roata invartita de un cal, daca existau si
fantani de 20 metri adancime cu cumpana sau tambur. Specialistii in domeniu
considera ca fantana cu burduf este la noi la fel de veche ca in intregul
Orient. Ea s-a pastrat in forme identice din Antichitate pana in timpurile
apropiate noua datorita necesitatilor practice. In spatiul romanesc a fost
raspandita in toata Campia Dunarii, de la Orsova pana la varsarea Dunarii,
fiind consemnata si in Bucovina. (T.T. Burada, O calatorie in Dobrogea, 1879)
Sisteme de irigat
Inconjurata pe trei laturi de apa, Dobrogea este, precum Baraganul invecinat,
bantuit de seceta. Rotile verticale de irigat cu tractiune animala (Istria,
jud. Constanta) este o solutie ecologica , extrem de ingenioasa, de udare a
recoltelor. La Oltina (jud. Constanta) roata de irigat este numita chiar dulap
de udat, datorita asemanarii cu dulapul (leaganul) din iarmaroace si din
mijlocul satelor romanesti in perioada sarbatorilor. Dulapul (roata) era
prevazut cu galeti, apa fiind impinsa din balta intr-un canal de aductiune.
Sisteme de treierat
1. Treieratul traditional se facea cu caii la arman (aria de treierat). Snopii
de grau sau de orz dezlegati si desfacuti se numeau armau, denumire imprumutata
de la sulul (tavalugul) din piatra, prevazut cu santuri longitudinale, tras de
cai peste spice. In mijlocul ariei se afla un par, numit steajar (Istria, jud.
Constanta), in jurul caruia se roteau caii. In sudul Moldovei (Vrancea) si
Campia Siretului Inferior, parul este numit stejar.
2. O varianta a tavalugului din piatra a armanului, era dulgherul din lemn, un
sul dintr-o esenta de lemn tare prevazut cu dinti de cremene (Albesti, jud.
Constanta). Numarul cailor folositi la treierat era variabil (de la 2 pana la 4
perechi) si presupunea asocierea a cel putin 2 familii in vremea treieratului.
3. Treieratul cu decana (closca)
4. Treieratul cu machina de mana, o instalatie mecanica actionata manual si
prevazuta cu o sita (Pestera, jud. Constanta);
5. Treieratul mecanic cu batoza, numita vapor cu aburi (Runcu, jud. Constanta);
marimea si greutatea unor marci folosite in Dobrogea impunea folosirea a cate
30 de perechi de boi pentru a fi mutate aceste masini dintr-un loc intr-altul.
6. Pentru porumb se folosea batoza manuala (Casimcea, jud. Constanta). Ca o
particularitate locala, mentionam protejarea armanului de treierat (ariei) in
perioada sezonului hibernal cu ajutorul unui strat gros de balegar. Se prevenea
astfel uscarea si craparea pamantului pana la treieratul recoltei din anul
viitor cand se dezvelea armanul (Valea Nucarilor, jud. Tulcea).
Instalatii pentru zdrobit strugurii si semintele
Infloritoare in perioada geto-dacica, romana si bizantina, cresterea vitei de
vie a inregistrat un mare regres in perioada ocupatiei otomane. Exceptand
arealul din jurul Niculitelului
(jud. Tulcea) si Razna (Murfatlar), vita de vie, in general soiuri
hibride, se introduce in cultura la inceputul sec. XX.
Metodele traditionale de zdrobit strugurii sunt cunoscute si in alte zone
etnografice:
1) cu maiul in ciubere de lemn (C.A. Rosetti, jud. Tulcea);
2) cu picioarele prin calcatul sacilor cu struguri se facea pe un lin din lemn
scobit din plop sau confectionat din scanduri. De la asemanarea linului cu
tronul unei carute sau trasuri, si-a luat numele de carata (Ostrov, Oltina,
jud. Constanta), termen folosit in limba veche pentru caleasca sau trasura (I.
Neculce, Letopisetul Tarii Moldovei).
In zonele cu multe vii (Niculitel, jud. Tulcea), apare mai tarziu masina de
macinat struguri (morisca) si teascurile cu surub sau cu pene, batute cu maiul
(Niculitel, jud. Tulcea, Independenta, jud. Constanta). In urma stoarcerii,
ramanea prastina (boasca), din care se prepara tuica.
Zdrobitul semintelor era facut in:
1. piua cu pisalog,
2. rasnita din piatra de cremene;
3. oloinita actionata printr-o curea de transmisie de forta animalelor (cailor)
(Visterna, Sf. Gheorghe, jud. Tulcea)
A fost atestata si o tehnica arhaica a zdrobitului strugurilor cu mana,
deasupra unui gratar (Jurilovca, jud. Tulcea). Intalnim, de asemenea, in zona
Rosova - Murfatlar, a toponimului vechi romanesc Cochirleni (asezare cu pondere
mare in podgoria Murfatlar); in podgoria Odobestilor (com. Balotesti unde s-a
nascut mitropolitul Vaarlam) exista o zona cu vii numita cochirla, toponim
intalnit si in alte zone viticole, cu sensul de coasta foarte bine expusa la
soare.
Morile
Morile formeaza segmentul cel mai interesant al instalatiilor tehnice
traditionale, datorita ponderii pe care o are aici energia eoliana, practic
inexistenta, ca sursa motrice, in alte zone etnografice.
Data fiind reteaua hidrografica precara din podisul dobrogean, cu debit
oscilant si intermitent de-a lungul anului, prezenta morilor de apa cu roata
orizontala si chiar a instalatiilor de morarit cu roata verticala este, se
pare, o transplantare a acestor tipuri de instalatii tehnice in peisajul
dobrogean de catre comunitatile romanesti sosite din alte regiuni ale tarii.
Singura instalatie autohtona este moara plutitoare care, desi este o amintire
etnografica inregistrata in chestionarele AER, a existat cu siguranta pe
portiunea de Dunare care inconjoara Dobrogea. Se stie ca doar raurile mari si
fluviile permit functionarea la parametrii tehnici normali a acestui tip de
moara, numit in Dobrogea si "moara cu zboturi" (Ostrov, jud. Tulcea; Peceneaga,
jud. Tulcea). Pentru descrierea acestei mori a se vedea "Venea o moara pe
Siret" de M. Sadoveanu, prin asemanarea cu roata vapoarelor cu abur. Tipurile
de mori atestate in Dobrogea:
1. Mori de apa cu roata orizontala si verticala atestate in localitatile:
Luncavita, jud. Tulcea, Niculitel jud. Tulcea; Giamposa - Stejaru, jud. Tulcea
- o moara din 1900; Casimcea, jud. Tulcea, o moara din 1900; Pantelimonul de
Jos, jud. Constanta).
2. Morile de vant leaga Dobrogea de Sudul Basarabiei si de o arie mult mai
larga din nordul Marii Negre si Caucazului care formeaza o zona compacta,
similara cu cea din vestul si nordul continentului european (Provence,
Gascogne, Bretagne, Tarile de Jos
|
Obiective stiintifice si practice ale proiectului
Conditia care sta la baza dezvoltarii durabile
a spatiului rural dobrogean, satisfacerea cerintelor generatiei prezente fara a
compromite cu nimic sansele generatiilor viitoare de a-si satisface propriile
nevoi, este obiectivul principal al proiectului de cercetare Dobrocult. Spatiul
rural, a carui pondere in Europa este de aproximativ 80 %, in România de peste
90 %, iar in Dobrogea, din cei 15570 km patrati ai intregii provincii, de 98,6
%, are rolul determinant in dezvoltarea economica si sociala in viitor. Din
acest motiv conservarea si valorificarea patrimoniului material si imaterial
existent in spatiul rural este o optiune strategica europeana prioritara pentru
asigurarea dezvoltarii durabile. Exigentele Consiliului Europei si Uniunii
Europene la care se raporteaza si proiectul de cercetare Dobrocult, are in
vedere urmatoarele principii:
- multifunctionalitatea agriculturii care presupune ca mediul rural sa
depaseasca, prin asimilarea unor noi functii, rolul traditional de simplu
furnizor de produse alimentare;
- abordarea multisectoriala si integrata a economiei rurale pentru diversificarea
activitatilor, creiearea unor surse suplimentare de venit si pentru conservarea
patrimoniului cultural;
- flexibilitatea financiara si sprijinirea dezvoltarii rurale pentru
descentralizarea deciziilor si implicarea directa factorilor locali;
- transparenta si elaborarea programelor de dezvoltare rurala bazate pe
simplificarea legislatiei.
In perspectiva aplicarii acestor principii generale de care depinde dezvoltarea
durabila, Dobrogea are variate si bogate resurse de dezvoltare:
- peisaje naturale unice in Europa si in lume oferite de Delta Dunarii;
- mare biodiversitate pastrata la intretaierea uneia dintre cele mai vechi
forme de relief din lume, Muntii Macin de origine hercinica, cu cea mai noua
portiune de pamânt deltaic;v - o situare geostrategica fericit oferita de
varsarea marelui fluviu european, Dunarea, in una dintre cele mai intinse mari
continentale, Marea Neagra;
- un imens tezaur al vechii civilizatii europeane conservat de solul si
subsolul dobrogean, din preistorie pâna astazi;
- o bogata si inedita cultura populara româneasca si a minoritatilor etnice;
- accesul, prin Marea Neagra, la resursele nelimitate ale Oceanului Planetar;
- posibilitatea dezvoltarii unui turism variat si complex pe coasta proprie
(maritima si deltaica) si pe alte continente.
In raport cu obiectivul general al proiectului si cu legislatia europeana in
domeniu, obiectivele specifice pe care si le propune proiectul spre rezolvare
sunt urmatoarele:
1) Conceperea unei metodologii de identificare si repertoriere a patrimoniului
material si imaterial existent in spatiul rural care se bazeaza pe fertilitatea
solului si modul de utilizare a terenului. Folosinta indelungata a fertilitatii
solului ocupat cu ape si paduri, cu pasuni si fânete, cu culturi agricole a
generat moduri de viata agrara, pastorala, piscicola; prin dainuire istorica
modurile de viata au devinit civilizatii agrare, pastorale, piscicole;
2) Elaborarea instrumentelor de lucru necesare pentru punerea in valoare a
potentialului cultural rural si alimentatiei traditionale din satele Dobrogei;
3) Gasirea unui sistem eficient de identificare si ierarhizare a resurselor
culturale de interes turistic;
4) Redactarea hartii peisajelor (civilizatiilor) etnografice din Dobrogea;
5) Elaborarea Calendarul popular si a Hartii peisajului etnografic, pe baza
carora se vor identifica, la nivel de sat, oferta lor turistica privind
sarbatorile si obiceiurile;
6) Elaborarea hartii Ariile protejate din Dobrogea;
7) Gasirea unor solutii, inspirate din domeniul etnografic, pentru sporirea
multifunctionalitatii spatului rural, conditie importanta a dezvoltarii
turismului rural;
8) Repertorierea si punerea in valoare a patrimoniului cultural din mediul
rural dobrogean;
9) Anchete de teren pentru identificarea si evaluarea potentialului oferit de
cultura populara si alimentatia traditionala, inclusiv resursele vini-viticole,
resursele piscicole si plantele medicinale;
10) Studii privind cultura traditionala pastrata de peisajele etnografice
contemporane:
a) habitatul rural dobrogean: satul, gospodaria, casa, interiorul locuintei;
b) mijloacele de existenta: agricultura, viticultura, pescuitul, cresterea
animalelor;
c) pescuitul - unelte si tehnici traditionale
de pescuit;
d) identificarea si evaluarea potentialului oferit de tehnica populara:
mestesugurile si instalatiile tehice populare;v e) identificarea si evaluarea
potentialului oferit de plantele medicinale;
f) identificarea si evaluarea potentialului oferit de alimentatia traditiomala;
g) arta si portul popular;
h) sarbatorile, obiceiurile, mitologia
11) Redactarea volumului Alimentatie traditionala din Dobrogea;
12) Elaborarea documentatiei pentru infiintarea unor muzee satesti si expozitii
etnografice in casele satenilor;
13) Promovarea unui turism ecologic prin valorificarea elementelor de cultura
populara:
a) evaluarea resurselor oferite de alimentatia traditionala, de pescuit si de
plantele medicinale pentru promovarea agroturismului;
b) studiul relatiei turism - mediu inconjurator in zona Dobrogei;
c) descrierea ofertei materiale (habitatul, ocupatiile, alimentatia
traditionala) si spirituale (arta populara, sarbatorile, obiceiurile,
mitologia, oferite de civilizatia, cultura si alimentatia traditionala);
d) identificarea surselor naturale de tratament (namoluri terapeutice, ape
saline) din regiunea Dobrogea si cartari de plante medicinale;
e) estimarea efectelor economice si sociale ale promovarii culturii populare si
alimentatiei traditionale pentru practicarea turismului rural in Dobrogea;
14) Diseminarea pe scara larga a rezultatelor:
a) Publicarea acestora in reviste de specialitate;
b) Participarea la mese rotunde, work-shopuri, congrese, simpozioane;
c) participarea cu exponate de carte postala de colectie la manifestari de
specialitate din tara sau strainatate;
d) Editarea unor pliante de promovare a fiecarui obiectiv muzeal cu valoare
patrimoniala;
e) Elaborarea si difuzarea unui portal web care sa cuprinda obiective
smnificative de patrimoniu rural din Dobrogea.
|
|