INTRODUCERE ÎN GEOGRAFIA ECONOMICĂ. TRĂSĂTURI ALE ECONOMIEI MONDIALE ACTUALE

Continut:

întelegerea faptului ca geografia economica studiaza localizarea formelor de productie si consum specifice fiecarei activitati economice ;

cunoasterea rolului factorului uman în valorificarea resurselor naturale ;

receptarea problemelor legate de globalizarea economica si a importantei acesteia în dinamica structurilor economice contemporane;

cunoasterea principalelor efecte spatiale ale globalizarii din perspectiva geo-economica.

1.1 Geografia economica: definire si obiect de studiu

În prezent, se poate spune ca cele mai importante elemente ale evolutiei economiei mondiale sunt societatile transnationale, definite ca acele firme care si-au extins activitatea economico-financiara dincolo de granitele tarii de origine. Ele reprezinta un ansamblu la scara globala, alcatuit dintr-o societate principala - firma mama - si un numar de filiale, dependente de aceasta, implantate într-un numar mai mare sau mai mic de tari. Initial, s-au afirmat în tarile dezvoltate cu economie de piata, ajungând, în unele cazuri, sa aiba o forta economica mai mare decât a unui stat - natiune. Strategia generala a societatilor transnationale vizeaza abandonarea economiilor bazate pe consumuri mari de materii prime, de energie si trecerea la o economie bazata pe informatie si tehnologie de vârf, fiind interesate în special de sectorul bancar, cel de asigurari, de servicii, sectoare în care detin aproape 60% din active la nivel global.

Un efect al transnationalizarii este procesul de delocalizare, adica transferul unei productii interne în alte state, cu un nivel economic mai scazut, datorita unor interese ca: prelungirea ciclului de viata a produsului, minimizarea costurilor de fabricatie, ocolirea unor bariere vamale, extinderea concurentei. În general, delocalizarea vizeaza produse standardizate si s-a dezvoltat mai întâi pe axa Nord - Nord, pentru ca apoi sa includa si tarile în curs de dezvoltare. Acest proces implica noi forme de organizare internationala a productiei, aparitia unor filiale comune, încheierea unor acorduri de licente, începerea productiei de subansamble. Se observa ca profiturile obtinute în urma delocalizarii sunt utilizate pentru modernizarea tehnologiilor în tara în care îsi are sediul firma - mama, adica asistam la un proces invers, cel de relocalizare.

Reorganizarea economiei mondiale este determinata în mod hotarâtor de trei elemente esentiale: globalizarea consumatorilor si a corporatiilor, formarea statelor- regiuni ca reactie la statele natiuni, aparitia si ascensiunea blocurilor economice (Keinichi Ohmae, End of the Nation State, 1995).

Perioada 1914- 1945 poate fi considerata ca o reîntoarcere la nationalism. Tehnologia a dus în continuare la scadere costurilor de transport, astfel la transportul pe apa, costurile scad de 3 ori în perioada interbelica.

Sistemul monetar, foarte eficient la începutul secolului, este distrus datorita razboiului, iar în încercarea de a atrage cererea catre pietele interne tarile puternice adopta masuri protectioniste care dau rezultatte negative: în SUA între 1929-1933 importurile au scazut cu 30%, iar exporturile cu 40%. La nivel international protectionismul a dus la un declin al comertului mondial, astfel ca la nivelul anului 1950 exporturile, ca parte din venitul global, se situau la acelasi nivel cu cel din 1870. Apare o atitudine antiimigrare: în SUA au intrat numai 6 milioane persoane fata de 15 miloane între 1870-1914. Retragerea fenomenului de globalizare nu a schimbat însa situatia marilor inegalitatI mondiale. Experimentul de globalizare inversa a aratat faptul ca acest lucru este posibil dar nu si atractiv.

Noul val de globalizare (dupa 1980) este marcat de câteva elemente cu efecte semnificative în evolutia economiei mondiale :

Multinationalizarea presupune un complex de transformari legate de politicile de liberalizare si dezvoltarea noilor tehnologii. În prezent caracterizeaza toate procesele de schimburi, de bunuri si servicii precum si transferurile de informatie. Liberalizarea a fost aplicata în special în sectorul financiar dupa care au urmat transporturile aeriene si telecomunicatiile. Multinationalizarea este o faza superioara internationalizarii si presupune o noua logica de productie în strainatate. Ea implica organizarea si controlul activitatilor de productie si de comert în strainatate ale firmelor care sunt ancorate în sistemele economice nationale. Multinationalizarea este rezultatul interdependentei între patru componente fundamentale: investitiile straine directe, exporturi si importuri, transferuri de capital si transferuri de tehnologie.

4) Cresterea exportului de servicii datorita liberalizarii comertului, eliminarii barierelor fata de investitiile straine si progresului extraordinar din domeniul transporturilor si comunicatiilor.

5) Cresterea miscarilor de capital. Controlul asupra fluxurilor externe de capital din tarile dezvoltate a fost înlaturat - în 1997 se atinge un maxim de fluxuri catre tarile în curs de dezvoltare de peste 300 miliarde dolari SUA, dar în 2003 acestea scad la 172 milioane USD. Ţari cu primiri importante în grupa celor în curs de dezvoltare: China (cele mai mari primiri - 61 miliarde USD în 2004), Brazilia, Chile, Malaezia, Thailanda. Cu toate acestea fluxurile de capital catre gruparea respectiva reprezinta doar o parte redusa din piata totala de investitii ca urmare a neîncrederiii fata de situatia economica si politica interna. ISD implica nu numai fluxuri de capital, ci si de tehnologie avansata si acces la pietele internationale.

Aceasta grupare de tari concentreaza cea mai mare parte a resurselor financiare mondiale, având o structura economica dominata de sectorul serviciilor, urmat de industrie si agricultura. Aceasta grupa de tari detine cea mai mare pondere în produsul mondial brut, în investitiile externe de capital, în exporturile mondiale - peste 2/3. Astfel, Uniunea Europeana reprezinta principala putere comerciala a lumii, urmata de S.U.A. Structura economica a acestor tari se caracterizeaza prin ponderea superioara a sectorului tertiar si acelui secundar, în comparatie cu cel primar. Revolutia manageriala, desfasurarata în majoritatea acestora, permite realizarea celor mai ridicate eficiente economice, dezvoltarea ramurilor industriale de vârf, obtinerea unor venituri pe locuitor cu mult superioare mediei mondiale.

Aceste tari dezvoltate fac parte, alaturi de altele, din Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare creata în 1961, la Roma, de un grup de 20 de state. Foarte multi ani O.C.D.E. a cuprins 24 de state, cu un nivel ridicat de dezvoltare, pentru ca, dupa 1994 sa mai fie primite si alte tari: Mexic, Coreea de Sud, Cehia, Ungaria si Polonia, astfel ca la ora actuala are 30 de membri. Aceasta organizatie interguvernamentala are ca scop formularea, coordonarea si promovarea unor politici destinate sa încurajeze cresterea economica si mentinerea stabilitatii financiare ale tarilor membre. În acelasi timp, este preocupata de stimularea si armonizarea eforturilor membrilor sai pentru acordarea de asistenta financiara si tehnica tarilor în curs de dezvoltare, cât si de stimularea comertului international.

2.Ţari în curs de dezvoltare

q       Ţari în tranzitie economica

Statele din Europa Centrala si de Est nu au cunoscut elementele care în Europa Occidentala au determinat o crestere economica deosebita: revolutia manageriala si revolutia tehnologica. în ultima perioada, dupa 1990, aceste state s-au confruntat cu serioase crize de subproductie, care au generat aparitia unui fenomen social necunoscut pâna atunci: somajul. Multe din aceste tari au fost în imposibilitatea de a asigura capitalul autohton necesar dezvoltarii economice si ca urmare necesitatea investitiilor straine directe a devenit foarte acuta. în câteva dintre acestea - Polonia, Cehia, Ungaria, Slovenia - procesul de redresare economica a fost mai rapid, ca urmare a aplicarii mai rapide a masurilor de reforma economica, acestea având prilejul de a intra în Uniunea Europeana (mai 2004).

q       Ţari recent industrializate

Aceasta grupa formeaza o categorie cu trasaturi specifice pentru ca si-au axat dezvoltarea economica pe investitii masive în industrie, ceea ce a permis prelucrarea resurselor naturale proprii, a unui volum mare de materii prime din import, ceea ce a permis un export masiv de produse manufacturate. Cresterea PIB a fost de circa 5 - 8% în zona asiatica: Filipine 5,5%, Indonezia 7,1%, Thailanda 8% si ceva mai mica în America Latina: Chile 5,6%, Brazilia 4,5%, Argentina 2%. Se remarca faptul ca multe firme din aceste tari au devenit companii transnationale cu filiale în multe tari ale lumii. Exporturile contribuie cu o pondere însemnata la formarea PIB, iar venitul pe locuitor este comparabil cu cel din tarile dezvoltate: Singapore, Coreea de Sud, Argentina.

q       Ţarile exportatoare de petrol

Multe din aceste tari îsi bazeaza economia pe exporturile de petrol si de produse petroliere, ponderea extractiei de titei în PIB fiind de peste 1/3 în Arabia Saudita, Emiratele Arabe Unite, Kuwait, reprezentând peste 75% din încasarile la export. Cresterea PIB în ultimii ani a fost diminuata datorita necesitatilor de a adopta reforme care au vizat dezvoltarea sectoarelor nepetroliere, a activitatilor private, cât si reducerea cheltuielilor publice. Veniturile pe locuitor cunosc diferentieri foarte mari (1998). Astfel, în categoria tarilor cu venituri foarte ridicate intra Kuwait (25 314) si Emiratele Arabe Unite (16 666), în cea a tarilor cu venituri medii: Oman, Arabia Saudita, iar în cea a tarilor cu venituri scazute se afla Nigeria (300). Diferentele foarte mari se datoresc în special numarului diferit de locuitori: Kuwait aproape 2 milioane, iar Nigeria peste 110 milioane.Majoritatea tarilor exportatoare de petrol sunt reunite în O.P.E.C., creata în 1960 si care în prezent numara 11 state, dupa ce la un moment dat avea 13 state.

q       Ţari mai putin dezvoltate

Acestea reprezinta categoria cea mai defavorizata sub aspectul resurselor naturale si umane. Notiunea a fost introdusa de catre ONU în 1975 pe baza analizei unor indicatori socio-economici si la acel moment un numar de 25 de state erau incluse în aceasta grupa. Veniturile pe locuitor sunt foarte mici, în cea mai mare parte sub 500 USD/loc (R.D. Congo- 90, Etiopia - 100, Malawi - 160, Niger - 170 etc.). Ritmurile de crestere economica sunt foarte scazute, de multe ori negative, iar cea mai mare parte a populatiei lucreaza în agricultura. Din pacate, astazi aceasta grupa este mult mai extinsa cuprinzând 50 de tari, majoritatea din Africa.

q       Republica Populara Chineza

Ţara cu cel mai mare numar de locuitori a înregistrat dupa 1990 cele mai rapide ritmuri de crestere economica din lume (13% în 1993, 10% în 1995, 1996). Sunt însa diferente semnificative între valorile înregistrate de industrie (17% între 1990 - 1996) si agricultura, care a înregistrat o scadere cu 0,4% fata de perioada 1986 - 1990. De remarcat ca acest lucru se produce în conditiile în care aproape 7% din terenurile arabile ale lumii ar trebui sa asigure hrana pentru mai bine 1/5 din populatia lumii.

Balanta comerciala este excedentara, influxul de investitii straine directe situeaza aceasta tara pe primul loc în lume (urmata de Luxemburg, Franta, SUA), ceea ce face ca Republica Populara Chineza sa fie considerata o viitoare putere economica pe plan mondial. Venitul pe locuitor este înca redus, 1 290 USD/locuitor (2004), cu diferentieri majore între mediul rural si cel urban.

II. Dezvoltarea umana semnifica, conform P.N.U.D., acele capacitati si îndreptatiri ale oamenilor de a-si alege si urma propriile optiuni în toate domeniile calitatii vietii. în dimensiunea sa globala, acest concept integreaza îngrijirea sanatatii, educatia, religia, participarea la viata economica, sociala si politica. În acest cadru, se recunosc drept cerinte fundamentale urmatoarele; o viata lunga sI sanatoasa, dobândirea de cunostiinte, acces la resursele necesare pentru un nivel de trai decent, acceptiune internationala convenita si nu determinata exclusiv în functie de posibilitatile economice ale unei anumite perioade a dezvoltarii comunitatii din care fac parte.

Primul Raport al Dezvoltarii Umane, publicat în anul 1990 de P.N.U.D., a adoptat ca masura a dezvoltarii umane un indice agregat pe baza celor trei componente esentiale ale dezvoltarii umane: longevitatea, nivelul de educatie si standardul de viata.

Speranta de viata la nastere, gradul de alfabetizare a populatiei adulte si cel de cuprindere în învatamântul de toate nivelele, alaturi de venitul pe locuitor sunt indicatorii care se folosesc la calcularea Indicelui Dezvoltarii Umane (IDU). Primele trei variabile reflecta factorii de "stoc", în principal acumularile obtinute în timp în domeniul sanatatii si al educatiei. Venitul pe locuitor este o variabila de tip "flux", care caracterizeaza gradul în care oamenii au acces la resursele necesare pentru o viata decenta.

Indicele Dezvoltarii Umane este o masura relativa, rezultata dintr-un set de norme alese pentru valorile maxime si minime pentru fiecare componenta: speranta de viata variaza între 25 si 85 de ani, nivelele de alfabetizare si de cuprindere în învatamânt între 0 si 100%, iar venitul pe locuitor între 100si 40 000 dolari internationali.

Calculul indicelui este simplu pentru fiecare componenta în parte. Numaratorul este dat de diferenta dintre valoarea atinsa în domeniul specific si valoarea minima, exprimând astfel realizarile obtinute într-o anumita unitate teritoriala. Numitorul are o dimensiune normativa, reflectând distanta de parcurs între valoarea minima si maxima pentru indicatorul respectiv.

Nivelul de educatie se calculeaza prin agregarea gradului de alfabetizare (o pondere de 2/3) cu cel de cuprindere în învatamântul de toate nivelele (o pondere de 1/3). Media aritmetica a celor trei componente - sanatate, educatie, venit - reflecta nivelul atins în dezvoltarea umana, reflectând distanta care separa o tara de nivelul maxim al dezvoltarii umane

În ultimii ani au avut loc schimbari majore în economia mondiala. Dupa o recesiune simtita la începutul anilor '90 a urmat o perioada de redresare iar în ultima perioada s-a produs o crestere economica echilibrata din punct de vedere geografic, depasind nivelul de 2 % în principalele grupe de state (state dezvoltate, în curs de dezvoltare, aflate în tranzitie economica), respectiv o valoare a IDU de 1,00 - care presupune o speranta de viata de 85 ani, alfabetizare si cuprindere în învatamânt universale si un venit pe locuitor de 40 000 dolari internationali.

Raportul Dezvoltarii Umane din anul 2005 evidentiaza urmatoarele: sunt ierarhizate 177 de state, împartite, dupa nivelul IDU, în trei mari grupe:

Daca se compara ierarhia statelor dupa valoarea PIB/locuitor si cea a IDU se pot desprinde câteva concluzii: tari cu pozitii superioare în privinta veniturilor ocupa locuri cu mult inferioare în privinta dezvoltarii umane (Luxemburg, Singapore, Kuwait, Emiratele Arabe Unite, Rep. Africa de Sud); tari cu pozitii mai joase în ierarhia veniturilor au un plasament mai bun în ceea ce priveste dezvoltarea umana (Suedia, Spania, Chile, Costa Rica, România). Aceste neconcordante între cele doua ierarhii pot fi explicate prin modul în care se distribuie, în timp, venitul national la nivelul întregii societati.

Rezumat :

Geografia economica studiaza spatiul unde se produc bunurile si serviciile, fluxurile pe care le produc acestea, ca si factorii de productie, conditiile si resursele punerii lor în valoare.

întrepatrundere a economiilor nationale manifestata prin cresterea rolului jucat de investitiile si capitalurile straine, de schimburile comerciale în formarea produsului intern brut Globalizarea economica reprezinta o transformare majora în organizarea teritoriala, spatiala, a activitatii economice si a puterii politico-economic. Multinationalizarea este o faza superioara internationalizarii si presupune o noua logica de productie în strainatate. Ea implica organizarea si controlul activitatilor de productie si de comert în strainatate ale firmelor care sunt ancorate în sistemele economice nationale. Multinationalizarea este rezultatul interdependentei între patru componente fundamentale: investitiile straine directe, exporturi si importuri, transferuri de capital si transferuri de tehnologie.

Ierarhizarea tarilor lumii, pe criterii economice cunoaste o multitudine de aspecte, nivelul general de dezvoltare economica si dezvoltarea umana fiind printre cele mai semnificative.