Lumea ascunsa a Deltei Dunarii
Nu
am de gind sa umplu rindurile ce urmeaza cu informatii de genul: Delta Dunarii
este a treia ca marime din Europa, dupa deltele Volgai si Kubanului; aici sint
325 specii de pasari; cele mai intinse zone cu stuf compact din lume etc.
Astfel de informatii le puteti gasi pe net, cu un simplu click. Nu vreau nici
sa povestesc ce bine e la pescuit - m-am saturat de gunoaiele lasate de
turistii pescari in locurile de campare. O sa povestesc despre zonele
inundabile ale Deltei. M-am intors de curind din aceasta imparatie a apelor in
imparatia betoanelor din Bucuresti, dar gindul mi-a ramas prins intre crengile
salciilor inundate.
In fiecare an, nivelul apelor Dunarii variaza. Vara incepe sa scada, toamna,
inainte de venirea ploilor, avind nivelul cel mai scazut. Ploile de toamna
cresc putin nivelul, apoi, iarna, acesta scade dupa ce a ingheta 10110m1224k t apa, iar
primavara, odata cu topirea zapezilor si cu venirea precipitatiilor specifice
acestui anotimp, nivelul creste. Cota maxima a fost inregistrata in mai 1970.
Cind e "apa mare", cea mai importanta parte a Deltei este inundata.
Zone cu stufaris, mlastini, paduri, totul este sub apa. In 2006, cind au fost
inundatiile din mai, daca mergeai cu vaporul de la Tulcea la Sulina puteai sa
numeri pe degete locurile cu un petic de uscat. De obicei, in mai-iunie nivelul
apei este destul de ridicat. Deoarece aceasta perioada coincide si cu migratia
la unele specii de pasari, si cu perioada nuptiala la altele, este una dintre
cele mai bune pentru explorat Delta. Iar pentru a cerceta acest spatiu fara a-l
altera, recomand o expeditie cu o barca fara motor si intotdeauna alaturi de un
ghid. O barca fara motor, pentru ca nu polueaza si nu face zgomot, inlesnind
apropierea de speciile de pasari si mamifere. Un ghid, pentru ca el ii va arata
turistului locuri si pasari imposibil de descoperit de calatorul neavizat si
totodata va avea grija ca turistul sa nu uite in urma punga cu gunoi ori
cutiile de conserve. Pornim in calatorie impreuna cu doi ghizi, in trei canoe
si un caiac, o gasca de tineri bucuresteni iubitori de liniste si natura.
Scopul calatoriei este sa vizitam, sa pozam si sa exploram citeva paduri
inundate din zona. Ca orice incursiune in Delta, plecarea se face din Tulcea,
unde grupului i se alatura cei doi ghizi ornitologi de la Outdoor Holidays. Cu
"pasagerul" pina la Crisan, si apoi cu barca de lemn a lui Petre,
ajungem la locul de campare din prima seara. De aici avea sa inceapa calatoria
noastra in ziua urmatoare. Vizavi de satul Crisan, pe malul sting al Dunarii
Vechi, descoperim un loc minunat. Pregatim barcile pentru a doua zi de
dimineata, punem corturile, facem un mic foc si admiram un pescarel albastru
(Alcedo athis) ce-si are cuibul pe malul opus al canalului, o gaura in pamint
la un metru deasupra apei. Sta pe o creanga chiar la intrarea in cuib, si cind
observa un peste, porneste cu batai rapide din aripi, fara sa miste prea mult
corpul. Culoarea metalizata de pe spate si felul in care zboara te fac sa crezi
ca ai in fata o pasare colibri. Aici Dunarea Veche trece printr-o padure de
plopi, malurile inalte nu au lasat insa apa sa patrunda printre copaci. A doua
zi de dimineata, inconjurati de triluri de granguri (Oriolus oriolus), plecam
sa cautam o intrare pe apa in padure. Mai la nord, apa si-a croit drum printre
maluri si a inundat celalalt capat al padurii. E minunat sa mergi cu barca
printr-o padure. Sus se aud fosnetul frunzelor, ecoul citorva ciocanitori si un
soim (Falco vespertinus) ce isi apara cuibul de o cioara, iar jos, printre
tufele mari de plante si radacini de plop, inoata pestii. Ne impotmolim repede
in mil si trebuie sa ne intoarcem. Incercam alta intrare, dar cu acelasi
deznodamint. Mesajul e clar, si il intelegem si noi, oamenii, intr-un tirziu.
Acesta e un loc pentru vietuitoarele cerului si ale apelor: noi nu avem ce
cauta aici. Parasim padurea aceasta cu gindul ca urmatoarea va fi mai
ingaduitoare. Pe partea cealalta a Dunarii Vechi este o padure de salcii, care
pe harta arata foarte mica, fiind inconjurata de un canal ce descrie un trapez
cu latura nu mai mare de citeva sute de metri. Intram printr-o
"spartura" intre copaci si descoperim o adevarata jungla. Liana
dobrogeana (Pericploca graeca), o specie protejata, formeaza aici un peisaj
desprins din povestile cu Tarzan. Apa este cam de un metru, asa ca nu ne mai
impotmolim in mil. Lianele si salciile au crescut peste tot insa, si uneori ne
luptam serios pentru a razbate. Specii de pitigoi se zbenguie pe crengile din
jur, surprinzindu-ne cu usurinta cu care se deplaseaza prin acest desis. Aici
sint la adapost de pradatori si pasari rapitoare. Incepe sa se auda si un cuc.
Nu il vedem, dar aflam despre el ca obisnuieste sa-si depuna ouale in cuiburile
lacarilor. De aceea, primavara, in Delta poti vedea foarte multi cuci. Lacarii
sint pasari mici (aproximativ cit o vrabie), ce isi fac cuiburile intre trei
tulpini de stuf, unindu-le si impletind o platforma din ierburi. Puiul cucului
iese din ou mult mai repede decit cel al lacarului, imediat aruncind celalalt
ou din cuib. In scurt timp, parintii - fericiti de noul fiu - il hranesc,
ajungindu-se ca puiul sa fie de doua ori mai mare decit parintii. Pasarile
nu-si dau seama de siretlicul cucului si continua sa aiba grija de pui, pina
cind acesta se poate descurca singur.
La un moment dat, incepe sa ploua. Insa pe cer nu sint nori, si soarele
straluceste printre ramuri. Ghidul ne elucideaza misterul, spunindu-ne ca ne
aflam sub o salcie plingatoare. Asa ii spun localnicii, pentru ca din ea picura
un lichid ce contine multa apa. Astfel de paduri sint folosite ca adapost de
catre multe specii. Primavara, crapii (Cyprinus carpio) vin in aceste zone cu
apa mica pentru a se "bate". Vin sa depuna icrele aici, pentru ca
ponta sa fie ferita, in aceste locuri cu apa mica si limpede. Daca ai noroc,
poti vedea astfel de uriasi luptindu-se intr-un dans nuptial. Insa si pasarile
folosesc aceste locuri pentru cuibarit. Speciile de rate, mai ales, isi fac
cuiburi prin salciile scorburoase, prin desisul padurii, pentru a sta la
adapost de hotii de oua. Singurele fapturi care asteapta scaderea apei sint
furnicile, acum retrase in copaci, prizoniere aici pina cind nivelul Dunarii va
scadea. Dupa citeva zeci de minute petrecute in acest labirint, dupa o ultima
salcie, iesim la lumina. E un sentiment unic cind treci din acea lume
intunecata, plina de viata, o veritabila jungla, pe Dunarea Veche, un canal
larg unde soarele domina, unde nu se aventureaza insectele si pestii mici, unde
apa nu mai e asa limpede si putin adinca. Aceste lumi sint atit de diferite, si
totusi se termina si incep amindoua atit de brusc, incit ai impresia ca te-ai
trezit dintr-un vis. Uimiti de densitatea mare de vietuitoare din padure si
visind la experienta urmatoare, ne indreptam in sus, pe Dunarea Veche, spre
Mila 23, satul natal al lui Ivan Patzaichin. Pe malul sting este lacul
Obretinul Mare, in spatele digului. De acolo trec pe deasupra, necontenit,
pelicani. Foarte probabil au fost pe lac pentru a se hrani, si acum se
indreapta catre locurile de dormit, poate chiar catre coloniile de pelicani din
nordul Deltei, din zona Matita Merhei. Pe dreapta, dupa ce am lasat in urma
padurea de plopi, descoperim mici canale ce se aventureaza in desisul din
spate. Daca ai privi de sus, ai vedea o zona intinsa acoperita de stuf, si din
loc in loc cite un copac, doi. Acolo nu ajung oamenii, natura e pura si isi
continua existenta dupa propriile legi. Lacarii cresc nestingheriti puii de
cuc, pitigoii de stuf alearga prin labirintul de vegetatie, insecte si pesti
isi duc viata fara sa fi intilnit vreodata un om. Ne atrage atentia un cal
singuratic pe mal. Se adapa si fuge imediat ce ne simte, pierzindu-se printre
copaci si stuf. Multi cai s-au salbaticit aici. Lasati singuri pe grinduri,
s-au inmultit, si acum poti vedea armasari si iepe fara potcoave si hamuri
alergind liberi. Incercind sa il descoperim, intram pe unul din micile canale
si, purtati de curent, ne oprim intr-un loc idilic. In jur, copaci si stuf,
deasupra crengile unui plop batrin, in spate, scaldata in soare, se vede Dunarea
Veche, printr-o portita nu mai lata de doi metri, de parca natura a pregatit
aceasta camera pentru oaspetii ce vor sa o cunoasca. Mai departe insa, drumul
ne este blocat de vegetatie si de apa mult prea mica chiar si pentru barcile
noastre usoare. Prin astfel de locuri, apa din Dunare, tulbure de la aluviunile
pe care le cara, intra si se pierde in zonele cu stuf. Acolo curentul este mult
mai slab, iar vegetatia actioneaza ca un filtru, lasind sa iasa de partea
cealalta a zonei cu stuf o apa limpede si curata. Incepem sa intelegem si noi
de ce este bine sa vii cu un ghid in astfel de locuri. Toate aceste explicatii,
cu exemple concrete, ne ajuta sa intelegem putin din acest salbatic si vast
sistem acvatic. Seara ajungem in civilizatie, mult mai bogati decit atunci cind
am parasit peisajul antropic. Drumul pina la Tulcea cu vaporul este foarte
diferit acum. Desi Bratul Sulina este acelasi, noi sintem altii. Acum intelegem
semnele naturii, vedem mult mai multe lucruri, stim sa deosebim ciorile de
cormorani, stircii de pescarusi, iar drumul nu mai este plictisitor si lung, ci
o continuare a excursiei cu caiacul.
|
