MASIVUL FĂGĂRAs
Cuprins între vasta depresiune a Fagarasului (N); vaile Bîrsa Tamasului, Dragoslovenilor si Dîmbovitei (E); defileul Oltului (V) si depresiunile subcarpatice ale Cîmpulungului, Arefului si Salatrucului (S), Masivul Fagaras alcatuieste, prin complexitatea formelor lui orografice si maretia peisajului ce desfasoara de-a lungul unei creste de peste 70 km., cea mai grandioasa regiune alpina din lantul Carpatilor romînesti. Aceasta se mentine pe o dista 14214l1119o nta apreciabila, la o altitudine de peste 2.000 de m. culminînd cu cele mai înalte vîrfuri din muntii nostri: Moldoveanul (2543 m.) si Negoiul (2535 m.). Din aceasta culme se desprind catre N, o serie de ramificatii frontale, în parte de aspectul unor custuri înalte, stîncoase si cu versanti puternic înclinati, iar catre S, un mare numar de spinari prelungi si domoale, acoperite pe suprafete vaste de bogate pasuni alpine.
TRASEE TURISTICE[1]
TRASEUL DE CREASTĂ
[2] - ARPAsUL MARE (2474 m.) - PODUL GIURGIULUI - sAUA PODRAGULUI
[3], Mezea, Oticul. Drumul de creasta al Fagarasului continua spre E cu semnul banda rosie, trece peste Vf. Bratila, muntele Berivoiu iar dupa ce lasa în urma muntele Buzduganul (2179 m.), coboara peste spinarea Lutele spre Vf. Comisului (1882 m.) care ramîne în stînga noastra. De-aci, continuînd coborîrea mai multor culmi acoperite de pajisti alpine trece prin curmatura muntelui Lerescul dupa care urca prin padure, lasa în dreapta Vf. Lerescu si coboara repede coasta muntelui catre NE în V. Rudaritei. Drumul continua pe malul drept al apei, pîna la cantonul I.F.E.T. Rudarita (care ofera posibilitatea unui bun adapost de noapte), de unde urmeaza V. Bîrsa Grosetului si ia sfîrsit la cabanele din Plaiul Foii (9 km. de la cantonul I.F.E.T.)
TERMENI UZUALI ÎN TURISMUL DE MUNTE
ABRUPT: Perete stîncos; fata de munte foarte înclinata sau verticala. Ex. Abruptul Bucegilor.
AC: Stînca înalta, vîrf de forma ascutita. Ex.: Acele Morarului-Bucegi, Acul Cleopatrei-Fagaras.
ALPIN: În general tot ce se refera la muntii înalti. Ex.: regiune alpina, literatura alpina,etc.
ALPINISM: Pasiune pentru ascensiunile În munti; termenul, restrîns în trecut numai la Alpi, are astazi un caracter general.
ARsIŢĂ: Partea muntelui orientata catre soare (rasarit sau miazazi); fîneata sau pasune În regiunea de munte, privind spre rasarit sau miazazi.
AVALANsA: Masa de. zapada (sau de pietre) ce se desprinde din munte si se pravaleste pe
BRÎNA (BRÎU): Pridvor de-a lungul unui perete stîncos; platforma în genere ierboasa, de diferite largimi si înclinatii, ce încinge un versant abrupt, traversînd vai si creste ca un drum natural, de-a lungul stîncilor. Ex.: Brîul Mare al Costilei, Brîul Morarului, etc.
CĂLDARE: Adîncitura de mari proportii În masivii muntosi, datorata actiunii ghetarilor si eroziunii apelor.
CHEIE: Despicatura adînca Între doi pereti stîncosi prin care trece firul unei vai. Ex.: Cheile Argesului, Fagaras; Cheile Zanoagei. Bucegi.
CLĂBUCET: Munte de forma rotunda acoperit cu paduri.Ex.:Clabucetul Baiului-Bucegi.
COLŢ: Vîrf stîncos; piramida de stînci. Ex.: Coltii Morarului-Bucegi; Coltul Balaceni-Fagaras
COLŢARI: Dispozitiv de fier cu sase-zece vîrfuri ascutite care se adapteaza la bocanci pentru a usura urcarea pantelor de ghiata sau de zapada tare.
CORNIsE DE ZĂPADĂ: Streasina care se formeaza, obisnuit, de asupra unei rupturi de panta, saritori sau pe o creasta expusa curentilor
CURMĂTURĂ: Depresiune care întrerupe, continuitatea unui munte si care serveste de trecatoare.
CUSTURĂ: Culme stîncoasa si ascutita.
DE-A COASTA: Urcus sau coborîs oblic (spre deosebire de urcusul sau coborîsul direct, cînd urmam linia de cea mai mare panta); un drum se desfasoara în serpentina cînd, în urcus sau coborîs de-a coasta, traseul schimba alternativ de directie.
DURĂU: Pîrîu de munte, repede st zgomotos.
DURUITOARE: Cascada, saritoare cu apa; Urlatoare.
ESCALADĂ: Cataratura într-o zona stîncoasa.
FEREASTRĂ: Spartura într-o stînca. Fereastra raspunde în partea opusa facînd uneori posibil continuarea unui drum.
FIR: Fundul unei vai sau unui vîlcel; firul apel.
FISURĂ: Crapatura îngusta într-un perete stîncos si care serveste uneori la cataratura.
FLOARE DE COLŢI: Floare de munte care creste în regiunile calcaroase; albumeala (Leontopodum alpinum).
GÎLMA: Munte rotund în forma de cupola, acoperit cu paduri. Ex.: Muntele Gîlma-Bucegi
GOL DE MUNTE: Regiune situata deasupra zonei forestiere (limita superioara a padurii) si acoperita cu pasuni alpine, tufarisuri de jnepeni, ienuperi sau stîncoasa.
GROHOTIs: Masa de pietre; sfarîmaturi de stînci adunate în fundul vailor, vîlcelelor sau pe coastele înclinate. Uneori grohotisul porneste în adevarate avalanse.
GROTĂ: Adîncitura, pestera într-un perete stîncos.
HĂŢAs: Carare îngusta facuta, deobicei, de trecerea turmelor de oi.
HĂŢIs: Padure tînara, foarte deasa si încurcata.
HOAGĂ: Vîlcel adînc În padure, acoperit cu o vegetatie bogata.
HORN: Spatiu de diferite largimi, adîncimi si de o înclinatie pronuntata, Între doi pereti stîncosi.
IEZER: Lac de munte, tau, "ochi de mare". Ex.: Iezerul din Podul Giurgiului-Fagaras.
ÎNIERBAT: Pasune alpina ce acopera golurile de munte.
JGHIAB: Scobitura în forma de canal, facuta de ploi si ape, în stînci; locul cuprins între doua picioare de munte.
MUCHIE: Linia de intersectie a doua fete de munte deobicei stîncoase; creasta foarte îngusta si înclinata. Ex.: Muchia Coltului Galbinele-Bucegi, Coama Lunga-Piatra Craiului.
OBCINĂ: Culme, coama de munte care leaga doua piscuri si de-a lungul careia se poate merge cu carul.
PICIOR DE MUNTE: Partea inferioara a unei spinari de munte ce se desprinde dintr-un vîrf sau dintr-o culme. Ex.: Piciorul Velicanului-Bu-cegl.
PLAI: Picior de munte usor înclinat, acoperit cu pasuni si care se prelungeste pîna în zona padurilor; poteca, drum de munte.
POD (PLATOU): Suprafata aproape plana situata la mare altitudine; mai este denumit si podis. Ex: Platoul sau podul Bucegilor.
PORTIŢĂ: (vezi fereastra).
sA: Depresiune larga, de forma regulata, situata pe o creasta, obisnuit între doua vîrfuri.
SENINĂRI: Zona acoperita de stînci.
sIsTOACĂ: Vîlcel stîncos îngust si înclinat cu regim de apa numai în timpul ploilor.
SPINARE (de munte): Partea cea mai înalta a unui munte;culme prelungita; creasta, coama.
STRUNGĂ: Depresiune; spartura într-o creasta sau muchie stîncoasa; Ex.: Strunga Galbinele-Bucegi, Strunga Ciobanului-Fagaras.
sURLOI: Pîrîu adînc si îngust care coboara printre stînci; sant (jghiab) îngust si adîncit, plin de pietre si scobit pe fata muntelui de apele repezi provenite din ploi.
TĂU: Lac de munte, iezer, ,,ochi de mare".
ŢANC: Vîrf stîncos în forma de piramida, sau trunchi de con, etc.
VARIANTĂ: Drum diferit de cel obisnuit si care vizeaxa acelasi obiectiv.
VĂIUGĂ: Vale îngusta si putin adînca.
VERSANT: Clin, coasta, fata de munte. Se spune versant nordic, sudic etc. dupa cum acesta priveste spre nord sau spre sud. Versantii nordici sînt numiti de ciobani ,,dosuri de munte".
VÎNTURIs: Cascada.
Scanare, OCR si corectura : Rosioru Gabi rosiorug@yahoo.com
Alte titluri disponibile la : grupul HARTI_CARTI la https://groups.yahoo.com/
Carte obtinuta prin amabilitatea dlui. Sergiu Babei.
|
