MUNTII PERSANI
Muntii Persani, putin aparenti si impresionanti morfologic, reprezinta una dintre cele mai complicate unitati structurale ale Carpatilor romanesti. Ei sint alcatuit 252j92c i din mai multe unitati tectonice suprapuse in pinze de sariaj. Calcarele, de virsta triasica, neojurasica si eocretacica, apar in unitatea mediana (Pinza de Persani) si in cea superioara (Pinza transilvana). Ele nu formeaza mase mari, ci se prezinta fie ca petice de acoperire, fie ca olistolite legate de formatiuni detritice. Din cauza dimensiunilor reduse, pe aceste calcare nu se dezvolta carsturi importante si ele nu genereaza mari retele subterane. Cu toate acestea, in zona calcarelor triasice de la sud de Olt sint citate citeva pesteri, cum ar fi Pestera de la Comana, Pestera de la Venetia si Pestera Scoicilor. Singura masa mai importanta de calcare se gaseste In extremitatea nordica a Muntilor Persani, unde formeaza klippa de la Meresti; sint calcare jurasice si cretacice care apartin Pinzei transilvane si care sint taiate de Valea Virghisului, afluent drept al Oltului.
|