Muntii Fagaras

Muntii Fagarasului fac parte din lantul Carpatilor Meridionali. Ei se întind între Masivul Piatra Craiului si Defileul Oltului de la Turnu Rosu pâna la Cozia pe o distanta ceva mai mare de 70 km. În latime masoara 40 km, acoperind o suprafata de aprox. 3000 km².

Asezare, Limite. La nord, Muntii Fagarasului sunt marginiti de Depresiunea Fagarasului, cunoscuta si cu numele de tara Fagarasului sau tara Oltului. La vest, Valea Oltului constituie o demarcatie foarte precisa între Muntii Fagarasului de o parte, si Muntii Lotrului, respectiv Muntii Capatânii, de partea cealalta. Spre sud, culmile masivului se continua cu Muscelele Argesului si Câmpulungului. sirul depresiunilor Câmpulung, Bradetu, Arefu, Jiblea concretizeaza într-o anumita masura limita sudica. Limita estica a Muntilor Fagarasului a fost si mai este înca subiect de discutie între specialisti. Ea poate fi plasata într-o zona cuprinsa în dreptul Vaii Dâmbovitei. Din punct de vedere turistic se poate considera ca linie de demarcatie pârâul Tamasului, Bârsa Tamasului si Curmatura Foii, aceasta fiind granita unde roca devine de alta natura (pe Tamas sisturile cristaline sunt pe partea dreapta, calcarele Pietrei Craiului pe malul opus). Limita de demarcatie cu Iezer - Papusa (Fagarasul Sudic) este formata tot de Valea Dâmbovitei cu pârâul Boarcasu si pârâul Oticu pâna la Râul Doamnei.

Geologie. Muntii Fagarasului sunt formati din roci metamorfice provenite din rocile sedimentare si eruptive preexistente care au suferit transformari, metamorfozându-se sub forma de sisturi cristaline

Relieful. Muntii Fagarasului se prezinta sub forma unei creste principale, o veritabila coloana vertebrala orientata pe directia est-vest din care se desprind mai multe culmi laterale atât spre nord cât si spre sud. Privita dinspre nord, creasta principala apare ca o însiruire de vârfuri separate prin sei putin adânci. Între vârful Lutele (2176 m) la est si Gavanul (Lacustele, 2135 m) la vest, pe o lungime de 45 km, co o singura exceptie (Curmatura Zârnei) creasta se mentine la o altitudine mai mare de 2100 de m.

Datorita eroziunii ghetarilor care s-a manifestat mai puternic în partea umbrita (Nordica) a masivului, vaile cu orientare septentrionala sunt în general scurte, accidentate, echidistante si se ramifica putin. Culmile sudice, mai putine la numar sunt mai domoale si mult mai întinse.

Muntii Fagarasului sunt cei mai înalti munti ai României. În cuprinsul lor se afla opt din cele 14 vârfuri ale muntilor României care ating altitudinea de 2500 m[1]: Moldoveanu (2544 m), Negoiu (2535 m), Coltul Vistei Mari (2527 m), Lespezi (2522 m), Cornul Caltunului (2510 m), Vânatoarea lui Buteanu (2507 m), Hârtopu (2506 m), Dara (2500 m)

Relieful din zona înalta poarta amprenta glaciara. Aici se întânesc circuri si vai glaciare, cu profil transversal în forma de U, despartite prin custuri ascutite. În jumatatea inferioara vaile devin înguste si adânci.

Reteaua Hidrografica. Apele din masivul Fagarasului sunt incluse în doua mari bazine hidrografice: al Oltului si al Argesului. Oltul dreneaza toate apele versantului nordic si apele Topologului de pe versantul sudic. Restul pâraielor sudice sunt asociate bazinului hidrografic al Argesului.

Lacurile. Lacurile glaciare ale Muntilor Fagarasului, desi nu au dimensiunile celor din Retezat, ca frumusete pot sta alaturi de acestea din urma. Cel mai întins este Bâlea(4,65 ha) urmat de Podragu, Urlea, Capra... Cel mai adânc este Podragu (15,5 m). La cea mai mare altitudine din Carpatii românesti este situat Lacul Mioarelor (2282 m) aflat în caldarea glaciara Hârtopul Leaotei. În ultimele decenii au aparut mai multe lacuri de baraj artificial. Cel mai mare este Vidraru la intrarea în Cheile Argesului, urmat de Vasalatu, Vâlsan etc.

Monumente si relicve. Un exemplu concludent este cetatea Poienari ce dateaza din vremea lui Vlad tepes si care troneaza acum mai jos de barajul de pe lacul Vidraru asupra vaii Argesului. Construita la vremea ei inaccesibil, pe o culme foarte abruta ce se înalta în lungul vaii, înconjurata din trei parti de prapastii de cel putin 150 m, pastreaza înca elemente din structura si organizarea sa. Privind prin golurile zidurilor se înfatiseaza o priveliste minunata a Vaii Argesului.

Toponimie. Referitor la toponimia diferitelor locuri din muntii Fagaras am considerat interesanta si aplicabila nomenclatura pe care o utilizeaza ciobanii, tinând seama ca acestia au fost primii care au cutreierat aceste meleaguri. Aceasta nu intra în contradictie cu nomenclatura geografica ci o prin completeaza. Pastorii considerau prin notiunea de munte suprafata de pasunat ce o puteau folosi si de obicei aceasta era reprezentata printr-o caldare glaciara sau coasta unui picior de munte sau chiar doar o parte dintr-o caldare glaciara. De aceea acelasi picior al unui munte privit dintr-un loc putea sa aiba o denumire iar dintr-un altul o alta denumire. Relativ la vârfuri, vârful care primea denumirea caldarii era cel ce parea cel mai impunator si nu neaparat cel mai înalt. În general acestea însa nu erau comune mai multor munti cazurile fiind rare astfel ca denumirile geografice se potrivesc întocmai cu cele pastorale. Ca sa dau totusi un exemplu, Vârful Moldoveanu este cel mai impunator dinspre muntele (caldarea glaciara) Moldoveanu dar el poate fi denumit de asemenea Vârful Vistea Mare dinspre valea Vistei (însa nu este cel mai impunator, acela fiind Coltul Vistei Mari) sau vf. Galbena dinspre muntele Galbena. Pe baza acestor consideratii în cele ce urmeaza munte nu voi întelege neaparat forma de relief ci termenul mult mai general, fara a intra în contradictie cu denumirile geografice.

Dupa cum se poate observa stâna este o prezenta obligatorie pe fiecare vale a acestor munti. Prezenta unui numar asa de mare de stâni este datorata suprafetelor mari de pasunat. Locul propice de amplasare al unei stâni este la liziera padurii la aprox. 1600 m, deoarece printre necesitatile unei astfel de " industrii de brânzeturi" sunt apa si lemnele, precum si apropierea unei suprafete de pasunat. Nu lipsesc însa si asa numitele bordeie ciobanesti aflate cu mult peste 2000 m unde sunt tinute diversele turme care nu sunt crescute pentru lapte: sterpe, miei, berbeci. Din laptele de oaie se prepara cas, telemea, urda, brânza de burduf (care tine mult timp daca este pastrata într-un loc racoros), jintita, etc.

Vârful Moldoveanu, cu toate ca este cel mai înalt nu este situat pe creasta principala a masivului ci în lateral, pe piciorul ce coboara din Coltul Vistei Mari la 30 min spre sud dincolo de o custura accidentata. Cele doua vârfuri fiind atât de apropiate au aspectul, din departare, al unui trapez.

Drumul standard pe care este parcurs masivul consta din urmarirea crestei principale de la est catre vest sau viceversa. Aceasta modalitate, în felul ei spectaculoasa, rateaza ocazia vizitarii vailor si versantilor sudici (majoritatea cabanelor se afla pe vaile nordice) si tot ce poate fi vazut în aceasta directie. De exemplu, exista mai multe cai posibile de a ajunge pe vf. Moldoveanu dinspre sud, evitând parcurgerea traseului de creasta. Unul dintre acestea este cel ce porneste din Valea Argesului, de la coada lacului Vidraru si se întinde pe Valea Buda si apoi pe muntele Moldoveanu pâna pe vârful Moldoveanu. O alta metoda consta din a parcurge Valea Rea, una dintre vaile sudice si adânci, parasind-o în dreptul stânii si urcând muntele Galbena, intrând apoi pe Plaiul Mare pe care daca este urmat, ne conduce de-a dreptul spre vârf. În cele din urma a patra posibilitate este parcurgerea drumului oilor, de-a lungul Plaiului Mare, drum de câteva zile, domol, care porneste din dreptul comunei Bradetu si ajunge pâna sub vârf.

Asezarea cabanelor predominant pe partea nordica a masivului se datoreaza în primul rând faptului ca turismul în munti s-a dezvoltat la început pe vremea Imperiului Austro-Ungar, Transilvanenii având astfel un avantaj economic important si fiind primii care au construit cabane. De aceea Podragu, Negoiu, Suru (arsa), Bâlea (arsa), Bârcaciu, Urlea, Turnuri, etc. sunt toate situate pe versantul nordic. În ajutorul turistilor sunt însa construite refugii alpine ca: Berevoescu, Zârnei, cel Curmatura Vistei, Scara si Caltun. Dintre acestea, singurul care nu se afla pe creasta principala este Caltun, el aflându-se lânga lacul cu acelasi nume. Refugiul din Curmatura Vistei este cel mai rezistent, fiind construit în 1989 din caramida si cu acoperis de carton asfaltat dupa ce cele anterioare din zona, în Valea Rea si respectiv în partea opusa în nord, pe Valea Vistea Mare, au fost luate de vânt respectiv avalansa.

Lacurile glaciare ofera un loc propice pentru asezarea unei tabere de corturi asigurând o sursa potabila de apa. În general acestea sunt însa mult peste liziera padurii astfel încât nu se poate face focul cu lemne.

Cea mai grea portiune turistica a masivului este Custura Saratii care se afla întrer saua Cleopatrei si vârful serbota. Este un traseu predominant de catarare însa nu excesiv de dificil recomandabil însa numai pe vreme uscata si numai celor bine echipati.

Spre deosebire de Moldoveanu ale carui pante nu sunt foarte abrupte, cel de-al doilea vârf ca înaltime din tara, Negoiu, se prezinta altfel. Din orice parte ar fi escaladat el este oricum mult mai abrupt decât primul. Fie ca este atacat din caldarea cu acelasi nume, fie ca este urcat printr-una din strungile din creasta principala (Strunga Dracului sau Strunga Doamnei) fie ca este escaladat dinspre cabana Negoiu, el tot atât de impunator pare. Poate si din acest motiv, acest vârf a fost considerat pâna la o cartografiere mai atenta, cel mai înalt vârf din tara, el aparând impunator si dinspre tara Fagarasului de unde se vede în toata splendoarea spre deosebire de Moldoveanu care, fiind sudic nu poate fi vazut din zone locuite.

Printre ciudatenii ale reliefului acestor munti pot fi enumerate Acul Cleopatrei, un vârf ascutit si foarte înalt de stânca si fereastra Zmeilor, un ochi de stânca erodat în aceasta roca.

Varietatea de drumuri forestiere permite o explorare sistematica a acestui masiv parcurgând diversele vai laterale pe care putini le cunosc. Din acest motiv am avut surpriza sa întâlnesc ciobani care sa-mi marturiseasca ca pe valea pe care pasc oile lor nu mai fusesera turisti de 3 ani de zile. Este adevarat ca valea respectiva, nordica, prezenta impedimentul de a nu avea un acces imediat pe creasta principala în schimb puteau fi vazute o multime de animale specifice zonei de mare altitudine printre care si turme de capre negre.

Una dintre vaile cele mai contorsionate ale Fagarasului poate fi considerata Valea Dâmbovitei care desparte trei grupe mari de munti: Fagarasul propriu-zis, cel sudic si Piatra Craiului. Aceasta vale este sub forma unui S care porneste din pasul Rucar Bran si se continua ca delimitator între Piatra Craiului si Fagaras având barajul de la Pecineagu în partea inferioara. Pe cursul mijlociu sunt câteva poteci de acces spre Piatra Craiului sudica (de ex. Garofita Pietrei Craiului) iar apoi la confluenta Boarcasului cu Valea Vladului se despart cai de acces spre Iezer Papusa, masiv ale carui pajisti alpine se întrezaresc cu greu. Continuând drumul pe Valea Vladului se poate ajunge la refugiul Berevoiescu dupa ce în prealabil se depaseste stâna de pe valea respectiva .

Bibliografie:    Ilie Fratu - Poteci si cabane în muntii Fagarasului, editura Sport Turism 1986

pt. imagini am folosit Microsoft Encarta World Atlas 1998