ORASUL GALATI LA INCEPUTUL SECOLULUI XX

ORAsUL GALAŢI LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XX

Începuturile orasului Galati sunt greu de deslusit din cauza lipsei de surse documentare. Cercetarile întreprinse pâna acum au dus la concluzia ca localitatea dateaza din primele decenii ale secolului al XV-lea. Acesta era un neînsemnat târg de pescari care a început sa prospere în conditiile caderii în mâinile turcilor a cetatilor Chilia si Cetatea Alba, în 1484, ajungând spre sfârsitul secolului principalul port al Moldovei[1].

Putinele marturii existente, referitoare la situatia Galatilor în secolul al XV-lea si al XVI-lea atesta totusi o sumara activitate a pietei interne, constituita înca din prima jumatate a secolului al XV-lea. Piata galateana se impune la mijlocul secolului al XV-lea ca un important centru al comertului cu peste. În ceea ce priveste vânzarea celorlalte produse ale gospodariei feudale si taranesti, nu exista marturii directe dar sigur ele nu lipseau, tinându-se seama ca în tinutul Covurlui se practicau agricultura si cresterea animalelor. De asemenea, pentru vânzarea produselor mestesugaresti nu exista dovezi directe, dar practicarea lor este atestata printr-o serie de podoabe de argint descoperite aici: butoni, cercei, ace de par, pandantive etc.[2].

În secolul al XV-lea legaturile cu târguri din Moldova sau chiar din Transilvania capata un caracter de continuitate. Marfurile sunt mai variate: peste, grâne, vite mari, oi, produse orientale[3].

Dezvoltarea Galatiului s-a accentuat în a doua jumatate a secolului al XVI-lea într-o oarecare masura si datorita transformarii Brailei în raia turceasca (1540). Galatii pastreaza o oarecare libertate, putând face negustorie si cu centre din afara Imperiului Otoman. Pe lânga exportul destinat aprovizionarii Ţaringradului, prin schela Galatilor se efectua trafic comercial cu Ungaria si Polonia, unde erau trimise mari cantitati de peste provenite din lacul Brates si din Dunare.[4]

Din exterior erau aduse numeroase produse: din Venetia matasuri, postavuri fine, catifea, stofe de la Viena, din Rusia blanuri, din Transilvania postavuri, unelte, din Turcia ghimiile aduceau citrice, tutun si marfuri de bacanie . Pe piata locala de la Galati sau în iarmaroace erau vândute în afara restrictiilor de monopol produse aduse pe drumurile de uscat ale Moldovei ca: unt, brânza, cas, ceara, pastrama, scânduri etc., vinuri moldovenesti de la Odobesti, Panciu, Nicoresti; cherestea si lemne de constructie din nodul Moldovei .

Calatorii straini care trec prin Galati în secolul al XVII-lea si la începuturile secolului urmator sunt impresionati de bogatia de alimente ce se gaseau în piata târgului si de deosebita lor ieftinatate[7].

Populatia târgului era formata din români, armeni, greci, putini unguri catolici, numarul ei ridicându-se la mijlocul secolului al XVII-lea la aproximativ 3.000 de locuitori si 30 de case. Locuitorii se ocupau cu negotul de bacanie, pescarie, olarie, lemnarie etc.[8] Numarul mestesugarilor este necunoscut. Existau mesteri pietrari, zidari, teslari, tâmplari, zugravi, dovezi fiind bisericile zidite: Precista (1647), biserica Sf. Dimitrie (1648).

Orasul era administrat de un pârcalab. Aici având resedinta si pârcalabul tinutului Covurlui. Pârcalabul de Galati era re 17317j98r prezentantul puterii executive locale si comandant al portului. El îsi exercita atributiile cu ajutorul unui aparat administrativ format din dregatori (soltuzi) si capitanul de târg[9]. Tot aici îsi aveau sediul "calarasii de Galati", cu organizare speciala, având vataful lor, cu stegar si ceaus. Ei faceau curse între Galati si Iasi pâna la granitele Poloniei si Rusiei ducând corespondenta primita din Constantinopol la Curtea Domneasca din Iasi, ducând-o în acelasi timp si pe cea domneasca la Galati, unde o încredintau calarasilor de Ţaringrad .

Bântuit de distrugerile si devastarile tataresti din 1651, când acestia prada si pustiesc orasul dând locuitorii în robia Bugeacului, localitatea este din nou pradata, în 1675 de tatari si turci. Târgul nu se va extinde prea mult în a doua jumatate a secolului al XVII-lea, populatia crescând cu un procent destul de redus[11].

În secolul al XVIII-lea târgul se dezvolta devenind un important centru economic. Valoarea pietei galatene creste în mod simtitor, caci aproape tot comertul din zona Dunarii de Jos se facea numai prin Galati. Bogatiile pamântului Moldovei se adunau la Galati si se împrastiau în lume pe corabii straine. Numeroase corabii soseau aici din Levant, Egipt, nordul Africii cu marfuri straine si se întorceau încarcate cu bogatiile Moldovei[12].

Ca oras de granita, Galatiul a fost bântuit în secolui al XVIII-lea de multe razboaie si molime. În 1711 orasul este pradat, iar locuitorii macelariti de turci si tatari în urma luptei dintre rusi si turci la Stanilesti pe Prut. În 1758 orasul este ars de tatarii hanului Ghira, iar timpul razboiului ruso-turc din 1768, dupa plecarea trupelor ruse din oras, o parte din armata turceasca ocupa Galatii si îl trec prin foc si sabie. În 1789 portul este ars cu desavârsire .

Înlaturarea monopolului turcesc asupra economiei tarii, prin aplicarea tratatului de la Adrianopol (1829) s-a reflectat pozitiv asupra întregii vieti a orasului: dezvoltarea mestesugurilor si a manufacturii, a pietei locale si comertului la schela, cresterea populatiei etc. În marea ei majoritate, populatia orasului se desprinde de agricultura practicând mestesugurile, negustoria sau lucrând ca salariati la diferiti patroni. O parte a fortei de munca, necuprinsa în economia urbana, continua sa lucreze pamântul luat în dijma de la arendasii mosiilor Ţiglina si Brates din apropierea orasului[14].

Epoca Regulamentului Organic si venirea la tronul Moldovei a lui Mihail Sturza (1834-1849), care în 1837 declara Galatiul port liber da un puternic impuls vietii orasului. Acum încep sa se stabileasca în oras numeroase firme straine, case de import-export, agentii de navigatie, reprezentante comerciale. Are loc amenajarea portului si îmbunatatirea instalatiilor portuare; se creaza institutii care deservesc comertul la schela[15]. Portul devine un însemnat centru de tranzit, marfurile din Occident fiind aduse aici nu numai pentru trebuintele interne, dar si pentru cele ale Serbiei, Bulgariei si chiar pentru Orientul Îndepartat .

Populatia orasului creste de la 3.000 în 1834 la 10.000 peste doi ani, când erau în oras peste 2.000 de case si magazii de comert, 32 de hoteluri, 8 bancheri, 62 case mari de comert, 7 fabrici. În 1860 numarul locuitorilor ajunge la 26.059, iar în 1873 la 60.000 locuitori .

În sec. al XIX-lea apare la Galati industria de fabrica, fara sa înlocuiasca însa complet manufacturile. Primele unitati ale industriei de fabrica, înfiintate cu capital strain, apartineau industriei alimentare si celei usoare: în 1844 se înfiinteaza o fabrica de conserve, în 1858 se deschide o moara mecanica si o brutarie[18].

Din 1874 începe decaderea negotului galatean, ce se accentueaza dupa razboiul de independenta mai ales prin 1881, pentru ca în aprilie 1883, regimul porto-franco sa fie desfiintat prin lege. În intervalul 1873-1883 comertul Galatilor scade simtitor. În 1873 el însuma 60% din traficul total al tarii, pentru ca în 1883 sa însumeze doar 16%[19].

Construirea docurilor, magaziilor de depozitare si noilor chei dupa 1882 nu au ridicat viata portului si comertului la nivelul anterior. Nu trebuie uitat ca acesta din urma, mai ales exportul era "conditionat" de buna sau slaba recolta de cereale a tarii, acesta fiind principalul bun exportat. În 1884 exportul prin portul Galati a reprezentat doar 15,08% din exportul total al tarii, iar 1890 doar 11,08%[20].

Cresterea populatiei în aceasta perioada este insignifianta fata de perioada precedenta: în 1899 se înregistrau 62.600, în 1900 doar 62.678 locuitori, în 1902 erau 63.247 de locuitori, în 1907 circa 65.063, pentru ca la 1 ianuarie 1913 sa fie înregistrati 71.641 de locuitori. La aceasta data Galatiul este al treilea oras, dupa Bucuresti si Iasi[21].

si suprafata orasului se mareste continuu. Astfel, în 1829 orasul avea circa 180 de hectare, în 1850 avea 1.221 hectare, pentru ca în 1914 suprafata orasului sa creasca la 1.400 ha. pe care se înregistrau 15.000 locuinte, cu 2.967 mai multe decât în 1899[22].

Structura societatii galatene este greu de reconstituit. Începând cu ultimele decenii ale secolului al XIX-lea si primele decenii ale secolului al XX-lea în rândurile muncitorimii galatene au avut loc modificari calitative si cantitative, numarul muncitorilor de fabrica crescând considerabil. Ocupatia principala a locuitorilor din oras era legata de industrie, diferitele mestesuguri, precum si de activitatea comerciala. Unii locuitori din suburbiile din vale, se ocupau cu carausia, agricultura si cresterea vitelor[23].

Analizarea industriei galatene ne poate oferi informatii asupra modificarilor petrecute în rândurile muncitorilor. În 1902 "industria mare" era reprezentata de 38 de asezaminte în care lucrau 2.326 de muncitori. Dupa un deceniu numarul muncitorilor se dubleaza. În anul 1914 erau întrebuintati în industrie 14.105 muncitori. Se poate aprecia deci, ca procentajul total al muncitorilor varia între 27% si 30% din populatia orasului[24].

Dezvoltarea localitatii s-a datorat dupa pierderea statutului de prim port al Moldovei evolutiei celorlalte ramuri ale economiei în afara de comert, mai ales în conditiile favorabile de dupa cucerirea independentei de stat.

Cucerirea independentei de stat în 1877 a avut o înrâurire covârsitoare asupra evolutiei economico-sociale a României, marcând începutul unei perioade de dezvoltare moderna mai sustinuta a organismului economiei nationale. Partidele politice de guvernamânt din perioda ce va urma vor depune eforturi pentru omogenizarea dezvoltarii economiei interne, fenomen ce influenteaza integrarea în circuitul european si pe un plan mai larg chiar, ceea ce ofera posibilitati sporite pentru promovarea civilizatiei materiile si spirituale moderne[25]. Masurile luate de guvernanti au dus la dezvoltarea industiei si comertului.

Orasul Galati prin o pozitia sa geografica avantajoasa, aici concentrâdu-se mari cantitati de materii prime: cereale, peste, cherestea etc., precum si forta de munca ieftina, prezenta avantaje pentru dezvoltarea industriei[26]. Astfel în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, în conditiile dezvoltarii generale a tarii, Galatiul a devenit un important centru industrial si comercial , pentru ca înca din primul deceniu al secolului al XX-lea fostul judet Covurlui, cu capitala la Galati (în care erau concentrate peste 95% din asezamintele industriale ale judetului) sa ocupe locul al patrulea dupa judetele Ilfov, Prahova si Bacau în privinta dezvoltarii industriale. Cresterea la intervale scurte de timp a numarului stabilimentelor industriale si a muncitorilor angajati se poate observa usor. Astfel, în timp ce în anul 1902, functionau circa 60 de fabrici, dintre care 38 de stabilimente încadrate în categoria marii industrii: 8 în industria metalelor, 2 în industria lemnului, 14 industria alimentara, 7 în industria chimica, una în industria pielii, una în industria textila, una în industria artelor grafice, doua în cadrul industriilor diverse, una în industria materiilor minerale , având 2.386 de muncitori, 18 bucurându-se de legea pentru încurajarea industriei, pentru ca in anii 1907-1908 numarul fabricilor sa fie de 72, cel al intreprinderilor mari era de 41, iar al celor încurajate de 38, având peste 400 lucratori . În anul 1912 se înregistrau 22 stabilimente industriale mari încurajate de stat, 54 fabrici mai mici si ateliere mari neîncurajate si peste 1.200 ateliere mici de meseriasi din toate ramurile de productie, la aceste unitati lucrând circa 10.000 de salariati , iar în anul 1913 functionau 8 societati industriale pe sistemul actiunilor din care 7 societati anonime si una cooperatista cu un capital de 128.000.000 lei .

În ceea ce priveste industria grea în anul 1897, în cadrul "Uzinei G. Fernic & Comp. reparatiuni de masini, turnatorie de tuciu, fier si bronz, atelier mecanic", înfiintata în anul 1892-1893, se desprinde ca unitate de sine statatoare "santierul Naval", apartinând asociatilor Gh. Fernic, Jean Poujllet si Th. Guiller. În acelasi an Gh. Fernic a închiriat docul plutitor din lemn, proprietatea statului, destinat ridicarii navelor în vederea executarii reparatiilor. Bucurându-se de avantajele legii încurajarii industriei nationale, fiind scutit de orice impozit catre stat, judet, comuna, de o reducere de 45% la transportul pe cai ferate pentru toate materialele necesare constructiei de nave, noua intreprindere înregistreaza în urmatorii ani un evident progres[32]. Începând din anul 1904 sunt executate lucrari de mai mare anvergura, trecându-se în paralel cu efectuarea de reparatii, la transformarea si reamenajarea unor nave. Clientela reparatiilor o formeaza vasele din Rusia si Bulgaria, vasele englezesti, grecesti, a navigatiei austriece, vasele serviciului nostru maritim, ca de exemplu pasagerul maritim "Regele Carol I" . Media anuala a vaselor reparate, în perioada 1897-1908, este de 20-24, santierul ajungând la un numar de 200-300 de lucratori . santierul se va extinde în 1907 pe o suprafata de 2 ha., contopindu-se cu uzina. În octombrie 1911 santierul naval "C. Fernic" se asociaza cu santierele navale "Stabilimento Tecnico Triestino" din Triest specializate în constructiile de nave de razboi, transformându-se într-o societate anonima, cu un capital de 1.500.000 lei si luându-si numele de "Societatea Anonima Româna santierul Naval G. Fernic". Dupa aceasta asociere încep ample lucrari de dezvoltare si modernizare, se construiesc magazii, ateliere, utilaje, sunt adusi ingineri, tehnicieni din Triest .

Uzina metalurgica "Gh. Fernic" producea obiecte metalice, diferite masini, elice, accesorii pentru agricultura, piese pentru reparatii si constructii de vase. Produsele uzinei erau desfacute pe piata interna si chiar în strainatate - în Rusia, Bulgaria, Turcia s.a. În 1908 numarul muncitorilor se ridica la 300-400 de lucratori, doua treimi fiind români. Pe lânga acestia, în uzina mai exista un numar de ucenici, care învatau mestesugurile fierariei sau al mecanicii. Materia prima folosita era preponderent din import: fonta era adusa din Anglia si Belgia, combustibilul din Anglia; doar lemnul si pamântul erau din tara. Productia se ridica în 1908 la 400 de tone de aparate si obiecte diverse[36]. În scurt timp însa importanta uzinei scade, astfel încât în anul 1911 nu se mai poate vorbi de existenta unei uzine de constructii mecanice, ci de o turnatorie a santierului naval .

Prima fabrica de cuie si sârma din oras este adusa de la Bucuresti în 1894, fiind proprietatea lui Oscar Geldiern si G. Miloc, pâna în 1907, când trece în proprietatea lui C-tin Wolff. Fabrica producea cuie de sârma de toate marimile si formele, frânghii de sârma ghimpata, lanturi, sârma pentru telegraf, potcoave etc. Produsele fabricii erau comercializate cu precadere în tara si doar o mica parte din ele erau destinate exportului mai ales catre Bulgaria. În 1908 în fabrica lucrau în jur de 150-180 de lucratori dintre care trei patrimi români si doar un sfert straini. În 1912 avea 200 de salariati si producea 3.000 tone de cuie, sârma, lanturi. Uzina "Titan" (astazi Laminorul de tabla) a fost deschisa în 1906. În 1912 avea 60 de lucratori si un capital fix de 503.636 lei .

În 1911 este înfiintata fabrica "Anglo-Româna" pentru producerea de cuie, sârma ghimpata si galvanizata[39]. Întreprinderea "Leul" avea acelasi profil. În 1908 aceasta avea peste 120 de angajati, din care 80% erau români. Productia anuala se ridica la 250 de vagoane cuie si sârma si era desfacuta în tara .

Printre fabricile care se ocupau cu prelucrarea tablei se numara fabrica "Nicovala" creata la 19 octombrie 1904 de catre D.G. Panu si D.T. Leosteanu. Fabrica "Albina" de asemenea producea tabla si produse zincate. În 1908 fabrica avea 300 de angajati din care 85% erau români. Produsele fabricii erau desfacute în tara si în strainatate. Exportul, în principal consta în bidoane pentru Orient, în 1906 fiind expediate circa 600 de vagoane de produse ale fabricii. În China se vindeau înca din 1900 cutii de tinichea si tablite luxos litografiate în stil chinezesc[41].

Cu acelasi profil este fabrica "Greerul" înfiintata de C. Ressu în 1885. În 1908 în întreprindere lucrau 100-200 de muncitori dintre care 90% erau români, în 1912 avea 138 de lucratori[42]. Cele doua fabrici "Albina" si "Greirul" aveau pe lânga sectia de ambalaje metalice si câte o sectie de vax, crema pentru ghete, unsori pentru piei, hamuri, masini si utilaje.

În ceea ce priveste stabilimentele industriei chimice, statistica anului 1904 înregistreaza 7 întreprinderi de profil printre care se numara: fabrica de sapun si lumânari "Konzelman-Bientzle", ce fuzioneaza în 1908 cu fabrica "Nationala" într-o singura fabrica trecând sub proprietatea unei societati anonime pe actiuni cu capital de 120.000 lei. Cele doua fabrici comercializau produse de aceeasi natura cu unele deosebiri. Fabrica C. Bientzle&Comp realiza sapun de rufe, lumânari de stearina, glicerina, sapun de toaleta în timp ce fabrica "Nationala" mai producea pe lânga aceste produse si silicat de sodiu. Produsele fabricilor erau destinate pietei interne, ele neputând concura ca pret cu produsele de acelasi gen din strainatate din cauza taxelor vamale prea ridicate ale articolelor prime[43].

Steaneria si sapunaria "Apollo" proprietatea lui L. Braunstein, creata în 6 martie 1886, era una din cele mai mari fabrici de sapun si lumânari din oras. În 1908 avea 60 de lucratori. Productia anuala a fabricii se ridica la 1.200.000 kg. sapun de diferite calitati, iar productia de lumânari la 400.000 kg. Pe lânga fabrica erau alipite înca doua ateliere, unul de lemnarie si altul de fierarie cu destinatia de a pregati lazile pentru ambalaj si reparatia uneltelor de lucru din fabrica[44]. Fabrica "Dunareana", proprietatea lui I. Babad, înfiintata în 1889, avea în 1908 aproape 60 de lucratori, iar productia anuala se ridica la 250.000 kg, lumânari de stearina si 300.000 kg, sapun de rufe. Mai modesta a fost fabrica "Luna", deschisa în 1902 .

Cerintele legate de dezvoltarea industriei chimice au dus la crearea unor întreprinderi producatoare de uleiuri, vopseluri si coloranti. Astfel în 1908 este înfiintata fabrica de uleiuri si ipsos "Etna" apartinând fratilor Grümberg si O. Selmanovici. Produsele ei: ulei alimentar si industrial, precum si ipsosul, se vindeau în tara, iar pastele pentru îngrasarea vitelor se exportau în Anglia. În primele decenii ale secolului al XX-lea ea facea parte din cele mai importante întreprinderi industriale de acest profil din România[46]. În 1912 aceasta va beneficia de avantajele legii pentru încurajarea industriei nationale adoptata în acel an, fabrica având 20-30 de lucratori si folosind anual 1000 de tone de seminte. Printre avantajele acordate de lege se numarau: folosirea gratuita a caderilor de ape de pe terenul respectiv, scutirea de taxe vamale pentru utilajele necesare investitiilor proprii, reduceri de taxe de transport pe caile ferate, înlocuirea impozitului catre stat cu un impozit de 2-5% din beneficiul net . Legea mai prevedea prioritatea în comenzile statului chiar în cazul în care pretul produselor era cu pâna la 50% mai mare decât al produselor similare oferite de firme straine.

Mai exista o fabrica de uleiuri vegetale, Fabrica "Fleming Mac Dowal et Co." , fondata în 1884, respectiv "E. Dinerman et fiii" din 1911-1912, dar care producea doar ulei industrial[48]. Ea realiza în 1907 peste 1 milion kg. ulei si peste 2,5 milioane kg. de paste pentru îngrasarea vitelor. Uleiul produs era desfacut doar în tara pe când pastele erau cerute în Belgia, Anglia si Germania. În fabrica lucrau în 1907 peste 30 de angajati.

În Galati, ca de altfel si pe plan national, industria alimentara avea în perioada discutata o pondere deosebita în cadrul industriei. Astfel, în 1901-1902, din cele 60 de fabrici 30 erau întreprinderi alimentare, în 1908 din cele 72 de fabrici existente 34 erau legate de industria alimentara, iar în 1911 din 62 de fabrici, 27 erau alimentare. Acest lucru poate fi explicat prin abundenta materie prime, dar si de profiturile care se obtineau rapid si fara sa necesite capitaluri prea mari[49].

Pe lânga aceste fabrici mai functionau, în primele decenii ale secolului XX, 76 de ateliere în diferite ramuri si subramuri ale industriei alimentare încadrate în industria mica si mijlocie, în care lucrau peste 400 de meseriasi.[50] Mestesugurile alimentare îsi pastreaza importanta, în anul 1907 înregistrându-se 125 de brutarii dintre care 14 erau patroni. Mai adaugam la acestea pe covrigarii care lucrau în cele 12 covrigarii înregistrate de ancheta industriala din 1901-1902 .

Industria moraritului între anii 1897-1907 a fost reprezentata de 7 mori cu aburi: moara lui Gh. Nicolau, cea a lui D. stefanescu, a lui Radu Voican, a lui Spiridon Mistoi, a lui Fr. Gaster si cea a fratilor Doiciu. Moara "Steaua. Societate anonima", înfiintata în anul 1907, dar pusa în functiune în anul 1909, va cunoaste o dezvoltare însemnata, devenind una din cele mai importante mori din România de dinaintea primului razboi mondial. Moara avea o capacitate mare de productie, macinând cam 30 de vagoane de cereale în 24 de ore[52].

Ancheta industriala din 1901-1902 mentioneaza în cadrul industriei mari trei întreprinderi de panificatie: fabrica de pâine a lui Teodor Molcoci, cea a lui Spiro Destumis si Asociatia Cooperativa "Galati", fabrica si franzelaria de lux a lui Carol I. Korner, brutarie mecanica, care avea sa devina în primii ani ai deceniului al doilea, cel mai mare stabiliment al industriei panificatiei din oras. Ancheta nu aminteste, în ceea ce priveste industria produselor fainoase, în cadrul industriei mari, decât doua întreprinderi: fabrica lui Ludwig Jisiek si cea a lui Stelian Protopopas, fosta P. Zamfiratos .

Aceeasi ancheta semnaleaza doua distilerii de "coniac, lichioruri si alte bauturi spirtoase" cu aproximativ 15 lucratori. Tot în industria alcoolului la începutul secolului mai functionau o fabrica de sampanie, Muler-W. Rass si o alta de bere, St. Petrina. Fabrica de sampanie avea în 1908 în jur de 10 lucratori iar productia anuala era de 30-40 de mii de sticle, fiind destinata mai ales consumului intern[54].

În 1900 sunt înregistrate numai trei mezelarii cu cca. 10 lucratori si 6 calfe[55]. Industria conservelor alimentare este reprezentata în aceasta perioada de 2 stabilimente de acest fel: a lui B. Horowitz si N. Kleiner, respectiv fabrica lui Strati Ruglioti, cu precizarea ca aceasta din urma era o întreprindere mica si functiona cu întreruperi. Fabrica lui Horowitz îsi procura materia prima în cea mai mare parte din tara (legumele si fructele), sardelele erau importate din Rusia, iar piperul si scortisoara din India. Fabrica ajunge în 1904 la o productie în valoare de 45.000 de lei, iar în 1912 realiza conserve cifrate la 96.000 lei si avea 25-40 de lucratori .

Industria preparatelor zaharoase este cunoscuta prin fabrica de bomboane, caramele, rocks, drops si ciocolata a lui C. I. Fotiade înfiinta în 1867. La început era doar un atelier mic, dar în primii ani ai secolului XX a devenit o fabrica importanta. În 1908 producea zilnic 500 kg. de praline, fondante, caramele, ciocolata si avea 30-40 de muncitori .

Industria textila este slab reprezentata. La 28 martie 1902 doi ingineri arhitecti din Iasi, Vignali si Gambara, cer o autorizatie pentru a ridica o fabrica de "filaturi, tesaturi, frânghii si sforarie" pe care urmau sa o construiasca în valea orasului pe strada Etna colt cu Berheci. În 1909 se înfiinteaza fabrica "Navodul" care producea frânghii, odgoane, plase pescaresti. În 1912 fabrica avea 50 de lucratori. Prima întreprindere textila creata în 1897, de catre M. Apostolide, executa tesaturi de bumbac, produsele ei fiind desfacute în pravaliile din oras si în pietele din tara. Beneficiarul principal era Ministerul de Razboi. În 1908 folosea 60 de lucratoare[58].

Industria de prelucrare a lemnului este reprezentata de "Fabrica de scaune Manole Mihailescu" din strada Libertatii, înfiintata în 1894. Aceasta producea în 1902 circa 1.360 de scaune iar în 1911 fabrica 28.600 de produse, atunci întreprinderea având 23 de lucratori si 12 ucenici. Cu acelasi profil era si "Fabrica Româna de mobile si tapiterie S. Sternberg" fondata în 1871. Produsele fabricii se desfaceau aproape numai în tara, putinul care se exporta se îndrepta spre Grecia si Bulgaria[59].

Din industria lemnului mai facea parte o mare întreprindere forestiera "Goetz" înfiintata în 1872, ce dispunea de un capital fix de peste 8.000.000 lei, ceea ce reprezenta o patrime din capitalul fix al industriei încurajate în întreaga tara. Fabrica de cherestea "Goetz" înregistreaza si ea o crestere a productiei de la 380.693 mc. cherestea în 1890-1891 la 561.201 mc în 1900-1901. Fabrica prelucra materialul lemnos - busteni - adusi cu plutele pe Siret si Dunare din partile de nord. Produsele ei se exportau cu vapoarele în Grecia, Turcia europeana si asiatica, Palestina, Egipt, Algeria, Tunis, si mai multe tari din Marea Mediterana[60]. Unica în Galati si a doua de acest gen din tara era "Fabrica de dopuri de pluta si canale pentru butoaie", fondata în 1890. Materia prima - pluta - era importata din Spania si Portugalia. Fabrica producea dopuri de pluta de diferite marimi, talpi de pluta si pluta macinata. Produsele fabricii erau desfacute în oras si în tara prin diferitele centre comerciale .

Mai multe întreprinderi industriale asigurau prelucrarea pieilor. Functionând din 1867 fabrica de tabacarie si încaltaminte "Bradea si fii", fabrica talpe, blanc, toval, bocanci, cizme, ghete, sandale, opinci s.a.m.d., folosind în 1912, 48 de lucratori care realizau 12-15 mii perechi de încaltaminte si 5.000 piei tabacite. Aceste produse erau comercializate într-un magazin propriu[62].

În domeniul materialelor de constructie sunt înregistrate statistic doar trei fabrici de caramida: una în Vadul Ungurului, a fratilor Abure si doua în Ţiglina.

Iluminatul public al orasului si iluminatul particular era asigurat de "Uzina de Gaz", societate anonima fondata în 1894. Uzina mai producea cocs pentru încalzit, catran pentru vopsirea acoperisurilor, a stâlpilor, a vapoarelor etc., sulfat de amoniac pentru îngrasarea pamântului. Cocsul obtinut era desfacut în tara si în special în Bucuresti (cca. 80%), în Galati consumându-se doar 10% din productia totala. Catranul produs se consuma în oras, în jur de 20% din productia totala, iar restul în tara .

Conditiile de viata ale muncitorilor galateni erau destul de grele. Absenta oricarei reglementari privind durata lucrului în port si întreprinderi, lasa pe muncitori la discretia patronilor. Ziua de lucru de 12-14 ore, accidentele de munca foarte frecvente, salariile foarte scazute, care erau departe de a asigura o existenta cât de cât decenta producatorilor de bunuri materiale vor duce la numeroase demonstratii si proteste .

Situatia muncitorilor de la santierul naval este ilustrativa pentru conditiile grele de munca: cladirile destinate sectiilor, atelierelor erau strâmte, fara lumina, fara ventilatie suficienta[65].

Conditiile de trai ale muncitorilor portuari erau grele, locuintele în majoritatea lor erau improprii. Majoritatea muncitorilor locuiau în zona inundabila din cartierul Badalan, unde "sanatatea era vesnic pereclitata si copii decimati de boli"[66]. În lunile dificile de iarna, când activitatea portului stagna din cauza înghetului sau a lipsei de cereale, ca în anul 1900, numerosi muncitori si carausi, împreuna cu familiile lor erau în imposibilitatea de a-si asigura existenta .

Nu avem o imagine completa a situatiei atelierelor mestesugarilor galateni, dar este sigur ca foarte multe dintre ele erau insalubre si se lucrau în conditii neomenesti. Doctorul Corivan, vizitând în octombrie 1906 mai multe ateliere de cizmarie si cojocarie, constata ca niciunul nu se afla strict în conditiunile cerute de igiena si aveau trebuinta de modificari mai mult sau mai putin radicale .

Sustinerea micului patronat de catre guvern fara îmbunatatirea regimului de lucru provoaca opozitia lucratorilor, sprijiniti de sindicate. Actiunea muncitorilor s-a materializat în numeroase actiuni de protest, greve si demonstratii prin care se cereau reducerea zilei de lucru, marirea salariilor, dreptul la întrunire si organizare, libertati democratice[69].

În luna august 1900 în portul Galati a izbucnit o greva generala în semn de protest împotriva scaderii salariilor. În anul 1901 actiunile de protest ale muncitorilor se desfasoara cu mai multa intensitate . Un asemenea protest a avut loc la 25 martie 1901, meseriasii galateni au fost îndemnati cu aceasta ocazie sa se organizeze în sindicate si sa revendice votul universal. Manifestari asemanatoare au continuat si în 1902, când a avut loc în sala Central, la 17 februarie, un miting de protest a muncitorilor galateni împotriva arestarii de catre politia capitalei a unor lucratori grevisti din Bucuresti . Grevele muncitorilor portuari au continuat si în lunile urmatoare. La 30 mai 1902 hamalii din port au declarat greva, cerând reglementarea muncii, stabilirea remuneratiei dupa volumul de prestatii, încetarea abuzurilor patronale. Cererile muncitorilor au avut aceeasi factura si la greva din august a aceluiasi an, începuta de muncitorii din port "de toate categoriile" la care au aderat muncitorii de la gara de marfuri si lucratorii de la întreprinderea de cherestea, în total 800 de grevisti .

Actiunea pentru reglementarea timpului de lucru continua si în 1903 când muncitorii din port protesteaza împotriva nerespectarii programului recomandat de Casa Muncii[73]. În anul 1905 au avut loc întruniri de protest, ca de pilda ale muncitorilor tâmplari, agitatii ale muncitorilor din port, îndreptate împotriva abuzurilor patronale, pentru revendicari economice.

În anul 1906, cea mai importanta actiune a muncitorilor a fost cea a docherilor, izbucnita la 6 iulie ca protest împotriva reducerii numarului muncitorilor cherestegii. Greva a durat aproape trei saptamâni, la ea participând 2.000 de lucratori[74].

Actiunile greviste cunosc o intensificare în anul 1907, când au loc numeroase manifestatii ale muncitorilor: trei greve în docuri, la lemnarii, doua greve la cereale, doua greve la coloniale, doua greve la fabrica "Goetz", o greva în port, o greva la curatitorul de cereale una la atelierele de confectiuni si reparatii navale ale firmei Fernic et Co[75].

Rascoala taraneasca din acelasi an a avut un puternic rasunet în rândurile muncitorilor din Galati. Rascoala izbucnita la 8/21 februarie în satul Flamânzi, judetul Botosani, s-a manifestat la nivelul judetului Galati din 8 martie, când s-au semnalat primele rascoale în comunele: Filesti, Foltesti, Jorasti, Mastacani, Berheci, Nicoresti, pentru ca în ziua de 11 martie muncitorii din port împreuna cu taranii rasculati din cartierele marginase: Lozoveni, Vadul Ungurului si satenii din satele din apropierea orasului, în numar de cca. 300, sa patrunda în inima orasului, ajungând aproape de prefectura judetului. Rasculatii cereau sa li se dea pamânt din mosia orasului în conditii mai avantajoase. În apropierea prefecturii, pe strada Domneasca, armata a încercat sa-i împrastie pe manifestanti, dar nu a reusit. Refuzul acestora de a se retrage, în ciuda somatiei, a facut ca armata sa deschida focul. Au fost ucise 14 persoane si alte câteva zeci au fost ranite[76].

Autoritatile, înspaimântate de proportiile rascoalei, au mobilizat numeroase forte armate pe care le-au trimis în sate pentru a reprima rascoala, iar în oras au fost mentinuti 1.100 soldati si ofiteri din Regimentul 11 Siret, doua escadroane calari de câte 200 de oameni fiecare si zece escadroane pe jos. Dupa înabusirea rascoalei au urmat perchezitii, arestari si procesei[77].

Grevele, demonstratiile si actiunile revendicative au continuat cu aceeasi tarie si în cursul anilor 1908-1910. Muncitorii luptau împotriva încercarii patronilor de a impune lucrul în acord, deoarece acest sistem ducea la extenuarea muncitorilor în conditiile slabei înzestrari tehnice a fabricilor si a programului de 12 ore, si la reducerea câstigurilor muncitorilor. Ei mai solicitau marirea salariilor si reducerea programului de lucru. De lunga durata, aproape o luna, a fost greva lucratorilor de la fabrica de ulei din iulie 1908. În 1910 au fost înregistrate doar doua greve, una la fabrica de cuie "Westfalia" si una în docuri[78].

La 21 iulie 1911, docherii au declansat o greva pentru marirea salariilor la 8 lei pe zi si reducerea programului de lucru la 9 ore. Peste doua zile au încetat lucrul si muncitorii de la fabrica "Goetz". Greva a luat sfârsit la 14 iulie prin încheierea unui nou act de învoiala ce satisfacea aproape toate revendicarile muncitorilor[79].

În septembrie 1913 muncitorii de la fabrica Goetz intra în greva cerând reducerea programului si marirea salariilor[80]. Actiunile muncitorilor vor continua si în perioada urmatoare mai ales în conditiile grele impuse de noul context international din vara anului 1914.

Perioada cuprinsa între 1900-1914 s-a caracterizat printr-o crestere însemnata atât a importului cât si a exportului, cu exceptia anului 1906 si 1908, balanta comeriala fiind activa. Totusi, comparativ cu anul 1883, putem spune ca activitatea portului a cunoscut o anumita stagnare daca luam în considerare faptul ca în 1883 activitatea portului se ridica 92.366.862 lei, iar în 1909 însuma cu 42.000 lei mai putin, desi comertul general al tarii crescuse de la 244 de milioane la 833 milioane de lei, al Brailei de la 69 milioane lei la 141 milioane, iar al Constantei de la 11 milioane la 104 milioane. Aceasta stare de lucru s-a datorat si faptului ca portului din Galati nu i s-au mai adus îmbunatatiri radicale în acesti ani. Aici cheiul era mic cu numai câteva linii de garaj si 4 dane pentru manipularea cerealelor[81].

La începutul secolului al XX-lea ca urmare a crizei izbucnite la sfârsitul secolului al-XIX-lea activitatea economica a portului Galati scade: "Galatii decad din zi în zi, comertul portului e aproape nul" scriu ziarele[82]. Marii comercianti cer guvernului masuri substantiale pentru redresarea vietii economice: protejarea comertului galatean, înfiintarea zonelor libere în portul Galati. Orasul este amenintat sa piarda si prioritatea pe care o avea în importul colonial, dupa ce Braila si Constanta, preluasera comertul cu cereale si de tranzit. Excelenta recolta a anului 1906 da noi sperante marilor comercianti, dar izbucnirea rascoalei taranesti din primavara anului 1907 produce destule perturbari si pagube. Depozitele de cereale din port s-au epuizat în graba, iar alte transporturi nu s-au putut face din cauza deplasarilor de trupe pentru reprimarea revoltelor .

O crestere a exporturilor se mai înregistreaza în 1910, când valoarea produselor exportate prin Galati reprezenta 13,45% din totalul exportului. În 1911 activitatea portului a fost cifrata la aproape 120 de milioane. Evenimentele interne si externe ale anului 1912 au afectat activitatea portului. Iarna grea, înghetarea Dunarii, aproape paralizeaza traficul. Dupa redeschiderea navigatiei la începutul anului1912, închiderea strâmtorilor 5 aprilie - 6 mai si izbucnirea primului razboi balcanic la 20 septembrie creeaza o noua stagnare a activitatii comerciale .

Portul Galati detinea întâietatea în traficul tarii, în ceea ce priveste exportul de cherestea, fiind unul dintre cele mai importante puncte de comert din Orientul apropriat. Exportul de cherestea se facea în conditii lesnicioase plutele venind pe Siret direct la Galati. Datorita acestui fapt, Galatiul ramâne în tot acest timp primul port din tara pentru comertul cu leme de constructii. Lemnul românesc era cautat pe pietele Frantei, Turciei, cu toata concurenta cherestelei austriece tranzitata prin Galati. Se mai transporta lemn în Grecia, Spania, Italia si chiar în Panama[85]. În 1904 s-au încarcat la Galati 40.000 de vagoane lemn fasonat si 120.000 mc trunchiuri. În Asia Mica, sub numele de "galatiana" se întelegea cheresteaua româneasca, iar lazile în care se împachetau smochinele se numeau "Galatzia" .

Exportul facut din Galati se completeaza în afara de cherestea cu cereale, cu diferite cantitati de sare, tutun, lâna, piei, peste. În 1900 activa societatea "Dunarea" ce se ocupa numai cu exportul de peste[87].

Marile case comerciale stabilite în oras importau din tarile apusului toate marfurile trebuitoare consumului intern ca: masini agricole, carbuni din Anglia, coloniale din Grecia, Turcia, Anglia, confectii de dama, mercerie, lenjerie, ciorapi, conserve de carne din Austro-Ungaria, produse farmaceutice, fierarie, instrumente de chirurgie, oglinzi din Germania, vinuri, sticlarie, portelanuri, hârtie, minerale din Franta[88].

În ceea ce priveste importul valoarea marfurilor importate prin portul Galati oscileaza: 20,12% în 1900, 29,19% în 1904, 20,18% în 1910 pentru ca în 1913 sa scada la 12,7%. Scaderea importantei comerciale a portului Galati se explica în buna masura prin perceperea unor suprataxe[89].

Intensificarea comertului intern din aceasta perioada, când România ajunge a patra tara exportatoare de cereale din lume, dupa Rusia, Argentina si Canada, reclama o noua etapa de constructii pentru modernizarea portului. Vechiul bazin ajunge în 1902 neîncapator pentru numarul tot mai mare de vase care soseau la Galati. Anghel Saligny pregateste în 1908 proiectul unui nou bazin ce va fi realizat în 1914. Operatiunile de încarcare se faceau, în 1913, cu trei elevatoare. P.P. Carp, prim - ministru si ministru de finante în guvernarea conservatoare din 29 decembrie 1910 - martie 1912 acorda un credit de 900.000 lei pentru extinderea retelei de linii ferate în port si amenajarea garii de marfuri .

În cadrul comertului interior desi se dezvoltasera mult caile de transport, dupa câstigarea independentei, totusi forme de comert ca bâlciurile, iarmaroacele, târgurile, ramân o practica comerciala a lumii satului multe din ele fiind legate de sarbatori religioase si concentrând în mare parte comertul local si regional cu produse agricole, animale, produse mestesugaresti. La oras însa se observa la începutul secolului al-XX-lea într-o masura tot mai mare, alaturi de magazinele mixte a magazinelor specializate sau a magazinelor universale cu raioane specializate. Unele întreprinderi îsi desfac produsele în magazine proprii[91].

Micii negustori si mestesugari din Galati solicita în 1900 sa se înfiinteze cel putin patru iarmaroace anuale, ca si în celelalte orase: Roman, Bârlad, Tecuci. Organizarea lor ar fi avantajat dezvoltarea micului negot care din lipsa de capital nu-si putea transporta marfurile catre alte târguri si orase[92].

Dezvoltarea economica a judetului a fost stimulata de aparitia retelei de cale ferata pe teritoriul sau si de transporturile feroviare. Marii comercianti vor întâmpina aproape, continuu greutati în expedierea marfurilor. Tariful pe caile ferate, care era mai scump decât cel încasat pentru alte orase, perceperea unor suprataxe vor duce la scaderea importantei comerciale a portului Galati. Uneori lipsa vagoanelor va stânjeni comertul intern. Începând cu luna octombrie 1911 si pâna în ianuarie 1912 de exemplu, predarile în gara locala se faceau o zi da si 2-3 zile nu. Marfurile erau depuse în magaziile garii ori sub cerul liber, în jurul lor fiind astfel expuse stricaciunilor. Aceasta situatie afecteaza unele fabrici de cuie din Galati în perioada mentionata care de luni de zile nu mai exporta nimic. În anul 1913, de exemplu, criza de vagoane este permanenta asa ca negustorii din Focsani se vad obligati sa transporte cu carutele marfurile cumparate de la Galati . Dupa ce în 1872 au fost date în exploatare liniile ferate Roman-Tecuci-Barbosi, în acelasi an s-a construit si o linie ferata în portul Galati care deservea traficul în incinta portului si a docurilor. La începutul secolului XX partea de nord a judetului a fost legata de Galati prin linia ferata Galati-Beresti-Bârlad .

Transportul în oras pe unele portiuni se realiza cu tramvaie electrice. Uzina de specialitate si-a început exploatarea în anul 1900 cu 18 trasuri, pe o distanta de19 km liniar. Atunci personalul uzinei se compunea din 100 de oameni, toti specializati în materie. Întinderea retelei de tramvaie creste în fiecare an, astfel de la 13.200 km. în 1902 ajunge la 13.209 km. în 1903 .

În ceea ce priveste transportul de marfuri si pasageri pe Dunare acesta este mult mai activ datorita amenajarilor facute de Comisia Europeana a Dunarii si înmultirii numarului companiilor de navigatie. Fosta companie ruseasca "Gagarin", transformata în "Societate de Navigatie" cu vapoare pe Marea Neagra si Dunare, în 1886, va avea în anul 1901 în exploatare trei linii: Odesa-Ismail, Odesa-Corabia si Batum-Galati. Compania rusa mai întretinea curse în 1908 pe care le întrerupe pâna în 1911, când vasele ei circulau între Odesa si Galati.[96]

În afara de companiile rusesti de navigatie la Galati mai functionau si companii franceze. O astfel de companie este "Alfred Fraissinet", înfiinta în 1878, si care în 1905 avea în serviciu 15 vapoare. Curse saptamânale pe distanta Galati-Constantinopol se faceau si prin vasele companiei otomane "Egee"[97].

În 1912 se construieste Palatul Navigatiei -Gara Fluviala, dupa planurile arhitectului Petre Antonescu.

O alta pârghie economica ce a avut un rol important asupra vietii social-economice a orasului o constituie sistemul de credit. Operatiunile de schimb si de credit au trecut din mâna bancherilor si zarafilor asupra institutiilor bancare de stat sau particulare. Dintre institutiile de credit ce functioneaza la Galati, în perioada discutata, cea mai importanta este sucursala Bancii Nationale înfiintata în 1881 si care a efectuat operatiuni de scont acordând împrumuturi pe gaj de efecte publice[98].

Sucursala Bancii Românesti a activat pâna în 1889 în Galati, an în care a fost transferata la Braila. Va fi adusa înapoi la Galati în 1913. În 1907 se deschide la Galati o filiala a Bancii Comerciale Române. Banca de Comert si Agricultura se va inaugura în 1913, cu un capital de 500.000 lei. În acest an mai functionau si sucursalele înfiintate de Banca de Credit Român, Banca "Marmorosch Blanc" si Banca de Scont .

În ceea ce priveste agricultura în judet situatia se prezinta la fel ca în restul tarii, si aici proprietatea latifundiara avea o baza puternica, iar viata taranilor era grea datorita slabei dotari cu animale si mijloace de exploatare a pamântului, dar în special ca urmare a lipsei pamântului[100]. În oras agricultura era practicata la nivelul gradinilor din cadrul gospodariilor proprii ale cetatenilor, mai ales în zonele de case de la marginea orasului. Se cultivau cu precadere legume si zarzavaturi.

Viata politica a orasului Galati se încadreaza pe linia generala a întregii tari, rivalitatea între cele doua partide politice, liberali si conservatori, continuând si dupa 1900 pe fundalul guvernarii conservatoare, condusa de Gh. Grigore Cantacuzino (11/23 aprilie1899 - 7/19 iulie 1900) si P.P. Carp (7/19 iulie1900 - 14/27 februarie 1901). Liberalii galateni se întrunesc la 10 noiembrie 1900, sunt prezenti alaturi de ei liberali din alte judete ca de exemplu bucurestenii: Em. Porumbar, Gh. Adamescu. Opozitia acuta fata de conservatori se datora politicilor economice promovata se acestia care aruncase tara într-o grava criza economica ce va continua pâna în 1913, cuprinzând astfel si o buna parte din guvernarea lui D.A. Sturdza .

Partidul conservator este adesea acuzat în gazeta "generosilor" galateni, "Avântul", ca a adus tara pe malul unei prapastii. În acelasi context, Spiru Haret, ministrul Instructiunii Publice în guvernul condus de D. A. Sturdza, candidând la 15 martie 1901 pentru Colegiul III la Galati, comenteaza "faptele odioase ale conservatorilor". Guvernarea lui D.A. Sturdza se va izbi si ea de dificultati de natura financiara. Astfel se gaseste uneori în situatia de a nu putea contribui la realizarea programelor electorale ale diferitelor organizatii. În 1902 primarul liberal M. Orelanu, nu va primi creditele pe care le ceruse pentru realizarea promisiunile electorale: rascumpararea mosiei Badalan, a Epitopiei Spitalului "Sf. Spiridon", construirea unei linii ferate în port, amenajarea soselei Tulcea-Azaclau. Printre liberalii galateni mai de seama se numara: C. Stere, V. Mortun, I.C. Atanasiu[102].

Urmeaza guvernarea conservatoare prezidata de George Gr. Cantacuzino (22 decembrie 1904-12 martie 1907). Ea va fi întrerupa de izbucnirea rascoalei taranilor din 1907. Partidul liberal preia puterea si cu consensul conservatorilor reprima rascoala. Opozitia pe care conservatorii o fac proiectelor liberale de dupa rascoala, prezenta si în presa galateana este ineficienta, în primul rând din cauza discutiilor ce existau între cele trei grupari în care era împartit partidul conservator: cantacuzinisti, junimisti, takisti. La Galati acestia din urma aveau sustinatori înainte de formarea de catre Take Ionescu a Partidului Conservator Democrat, în februarie 1908. La alegerile din ianuarie-februarie 1911 de la Galati va candida si Partidul Nationalist-Democrat condus de Nicolae Iorga si A. C. Cuza. Candidatii acestei formatiuni: negustorul galatean Danian Draganescu la Colegiu lI si Nicolae Iorga la Colegiul III vor obtine rezultate nefavorabile. Nicolae Iorga a câstigat doar 94 de voturi[103].

La ultimele alegeri înainte de izbucnirea primului razboi mondial a depus liste electorale si Partidul Social Democrat al Muncitorilor din România. Acesta a organizat întruniri în cartierele Traian, Vadul Ungurului cu ocazia alegerilor[104].

Viata culturala a orasului în aceasta perioada este bogata, la Galati functionând numeroase societati culturale: Cercul Cultural din Galati, Cercul Literar Moldova, Societatea Culturala Cuza Voda, Societatea Santinela Dunarii de Jos etc.; biblioteci, cu o durata mai scurta sau mai lunga: Biblioteca Nicolae Iorga, Biblioteca Populara Cuza Voda, Biblioteca V.A. Urechia. Aceasta din urma a fost inaugurata la 11 noiembrie 1890. Biblioteca cuprindea si un bogat muzeu istoric ce continea: stampe, documente, colectii de obiecte arheologice, numismatice. O importanta activitate culturala, dar si politica, prin promovarea ideii de unitate nationala a desfasurat-o sectia de la Galati a Ligii Culturale[105].

Printre ziarele ce apar în aceasta perioada se numara: "Avântul", gazeta poporanista saptamânala, "Votul Universal", "Vremea", ziar politic al conservatorilor, "Cuvântul", "Tribuna liberala", "Galatii", "Conservatorul galatean" etc[106].

Au fost publicate si reviste literare, stiintifice, economice si didactice: "Ateneul", revista "Dunarea de Jos", revista "Lira", "Curentul Nou", revista antisamanatorista, "Revista stiintelor veterinare", revista "Arta si meserii"[107].

Captitolul II

Galatii în perioada neutralitatii

(21 iulie/3 august 1914-7 august 1916)

Deceniile premergatoare declansarii primului razboi mondial au evidentiat acuitatea crizelor politice si periculozitatea conflictelor militare regionale pentru pacea generala. Evenimentele care au premers primei crize mondiale au dat la iveala contradictiile de interese între marile puteri. În urma razboiului anglo-bur, din 1899-1902, Marea Britanie si-a adjudecat teritoriul colonizat anterior de Olanda în sudul Africii. Razboiul ruso-japonez din 1904 a dovedit acuitatea contradictiilor dintre cele doua puteri în Extremul Orient. Anexarea Bosniei si Hertegovinei de catre Austro-Ungaria, în 1908, crizele marocane, razboiul italo-turc din 1911 sau criza balcanica au agravat relatiile dintre marile puteri .

Razboiul din 1914 a izbucnit din cauza antagonismului dintre interesele economice si politice ale marilor puteri, antagonism care luase în ultimul deceniu forme tot mai vizibile. Pretextul razboiului a fost atentatul de la Sarajevo, 28 iunie 1914, în care arhiducele Franz Ferdinand, mostenitorul tronului Austro-Ungariei si sotia sa au fost ucisi de un tânar sârb. Guvernul de la Viena a cerut cabinetului de la Belgrad în urma acestui atentat satisfactie; conditiile sale însemnau de fapt desfiintarea independentei Serbiei. În cazul în care nu se îndeplineau toate clauzele prevazute armata austro-ungara urma sa intervina[109].

În urma refuzului Serbiei de a accepta aceste conditii, la 15/28 iulie 1914 Austro-Ungaria a declarat razboi Serbiei. Era preludiul saptamânii tragice. La 1 august Germania declara razboi Rusiei, iar la 3 august Frantei. În aceeasi zi Germania invadeaza teritoriul Belgiei. A doua zi Anglia declara razboi Germaniei. Într-o saptamâna sapte state europene, printre care si cele cinci mari puteri erau în stare de razboi. O luna mai târziu Japonia si Turcia intra în razboi[110].

La izbucnirea conflagratiei mondiale, statul român, aflat la interferenta unor puternice interese ale marilor puteri, a fost nevoit sa tina seama de complexitatea împrejurarilor create si în functie de acestea sa actioneze pentru asigurarea independentei, suveranitatii si integritatii sale ca si în directia realizarii aspiratiei de veacuri a poporului român, desavârsirea statului national[111].

Situatia era dificila, existau revendicari nationale si peste Carpati si peste Prut. Cele dintâi duceau România în conflict cu Austro-Ungaria, celelalte cu Rusia.

Presiunile externe erau puternice, ambele tabere beligerante urmarind atragerea României de partea lor, Bucurestiul devenind în aceasta perioada centrul unor importante actiuni diplomatice desfasurate de cele doua blocuri militare. Numeroase telegrame, scrisori ale sefilor de stat si interventii ale reprezentantilor marilor puteri îl tineau pe regele Carol I într-o stare de tensiune .

Austro-Ungaria facea presiuni diplomatice asupra guvernului român pentru a determina România sa intre în razboi alaturi de Puterile Centrale în conformitate cu tratatul de alianta din 1883, reînnoit ultima data în 1913. Concomitent cu presiunile exercitate de Puterile Centrale se constata si o intensa activitate a fortalor grupate în Antanta.

Cu putine exceptii opinia publica româneasca se manifesta împotriva cooperarii militare cu Tripla Alianta. Participarea României alaturi de Austro-Ungaria, în cuprinsul careia românii erau supusi unui proces de deznationalizare acut, reprezenta un fapt imposibil sub aspect moral. Regele Carol I desi dorea sa puna în aplicare tratatul de alianta nu putea ignora dificultatile care împiedicau obtinerea acordului tarii de a intra în razboi alaturi de Puterile Centrale. Politica intransigenta a guvernului maghiar fata de revendicarile românilor din cuprinsul regatului multinational a reprezentat un serios impediment[113].

În fata unei puternice presiuni din exterior si din interior regele a convocat Consiliul de Coroana pentru ziua de 21 iulie/3 august1914, cu scopul de a fixa atitudinea României în fata razboiului. Au participat regele Carol I, principele mostenitor Ferdinand si principalii oameni politici. Suveranul fidel angajamentelor asumate în 1883 a cerut intrarea României în razboi alaturi de Puterile Centrale. Dintre cei prezenti doar P. P. Carp l-a sustinut pe sefulstatului si s-a ridicat hotarât împotriva neutralitatii care, dupa el, "nu ne putea oferi nici un avantaj". În Consiliu s-au conturat de fapt trei pozitii: regele secondat de P. P. Carp - pentru alianta în razboi cu Puterile Centrale, guvernul liberal si Al. Margilorman, pentru expectativa armata, conservatorii democrati si vechii conservatori, N. Lahovary si I. Gradisteanu, pentru neutralitatea armata. Dupa confruntarea opiniilor s-a adoptat formula unei neutralitati tranzitorii, a expectativei armate, formula care corespundea cel mai deplin intereselor neamului satisfacând ambele tabere si care totodata oferea un raspuns favorabil cerintelor opiniei publice . Neutralitatea României a reiesit, în vara anului1914, din interactiunea unor factori multipli, interni si externi, vointa opiniei publice, atitudinea puterilor Antantei, exemplul Italiei care legata prin tratat de Puterile Centrale, nu a intrat în actiune. Aceasta orientare corespundea starii monentane a tarii, nepregatita sub raport militar, permitea alegerea momentului optim de intrare în razboi, în raport cu interesele sale esentiale .

La 27 septembrie/10 octombrie Carol I a încetat din viata. Regele Ferdinand nu a adus modificari pozitiei adoptate anterior în cadru Consiliului de Coroana din 3 august. Însa neutralitatea, asa cum fusese proclamata, nu putea ramâne permanenta, era doar o solutie provizorie pâna la încheierea unei aliante cu Antanta, care promitea sprijinul pentru împlinirea optiunii nationale de unire la România a teritoriilor românesti din monarhia austro-ungara .

Perioada de dupa declararea neutralitatii a fost dominata de tratativele politice si diplomatice secrete ce au pregatit intrarea României în razboi. Pe plan intern perioada se remarca prin puternice manifestari ale opiniei publice în favoarea intrarii în razboi alaturi de Antanta.

Era de asteptat ca, în cursul evenimentelor, sa se manifeste "Liga culturala", prestigioasa asociatie care de aproape un sfert de veac, dar mai ales dupa 1908, de când N. Iorga devenise secretarul ei general, îsi câstigase merite deosebite pe tarâmul pregatirii unirii politice a românilor. Liga Culturala, în jurul careia s-au grupat principalele forta politice si patriotice nationale a desfasurat în aceasta perioada o puternica campanie pentru intrarea României în razboi alaturi de Antanta[117].

Orasul Galati în anii de dupa izbucnirea primului razboi mondial a fost unul dintre principalele centre ale miscarii pentru desavârsirea unitatii de stat a României iar sectiunea gateana a Ligii Culturale, una dintre cele mai viabile din tara .

Discutiile aprinse cu privire la atitudinea pe care urma sa o ia statul român în legatura cu razboiul s-au manifestat si pe plan local, atât prin actiunile întreprinse de sectiunea Galati a "Ligii Culturale", cât si în ziarele locale.

În Galati ca în întreaga tara, se conturase înca dinaintea izbucnirii primului razboi mondial o puternica miscare nationala care avea drept scop dezvoltarea, manifestarea solidaritatii cu lupta românilor din imperiul habsburgic, redesteptarea constiintei nationale si organizarea unor actiuni politice pentru unirea Transilvaniei cu România[119]. Semnificativ în acest sens este articolul aparut în "Foaia de informatiuni" din martie 1913 a Ligii Culturale, sectia Galati: "Liga Culturala a ridicat un steag, steagul unirii sufletesti a tuturor românilor... Liga vrea sa tie vesnic treaza constiinta ca hotarele poporului român sunt înca sub ceata vremurilor; ea vrea sa ne aminteasca mereu traiul fratilor nostri înstrainati cerându-ne adeseori, pentru ajutorul acelora, mângâierea si fratia si sprijinul nostru" .

Ziarul local "Galatii Noi", se alatura intentiilor "Ligi Culturale" deschizând chiar înainte de izbucnirea razboiului o campanie împotriva Austro-Ungariei. Publicatia milita pentru înfaptuirea statului unitar român, în vederea eliberarii românilor robiti de veacuri : "Ardealul, Bucovina, Basarabia, care român nu ofteaza la evocarea acestor pioase nume? Care român nu simte într-însul, în clipa sfintei evocari, o putere de gigant ce-ar strivi sub pumnul lui de român îndurerat tot ce-ar putea sta în calea sfintelor nazuinte"[121].

Hotarârea de a lupta pentru realizarea unitatii nationale a fost marturisita si cu prilejul manifestatiei din 26 martie 1914, pregatita de Liga Culturala. Profesorul P. Petrovici, presedintele sectiunii Galati, a declarat ca "scopul întrunirii este sa dovedeasca solidaritatea poporului român cu durerile si aspiratiile fratilor români subjugati." Au mai vorbit Ion Tohaneanu, D. V. Ţoni si preotul Ludovic Cosma .

Dupa izbucnirea razboiului presa ca si Liga Culturala s-au pronuntat pentru înfaptuirea Unirii tuturor românilor, dar si pentru intrarea României în razboi alaturi de Antanta. Între anii 1914-1916, în mai multe rânduri, Galatiul este vizitat de conducatorii de frunte ai "Ligii", au loc conferinte si întruniri publice cu scopul de a dinamiza constiinta nationala a maselor, de a duce noi lumini în legatura cu legitimitatea luptei pentru unificarea statului national român prin unirea Transilvaniei cu România[123].

În fata deciziei Consiliului de Coroana din 21 iulie/3 august,comitetul central al Ligii reunit la 9/22 august, sub presidentia lui Virgil C. Arion a adoptat un comunicat prin care îsi exprima aprobarea fata de hotarârea acestui organism, declarând ca "daca expectativa armata se va sfârsi prin trecerea ( n. ns. Românie ) la actiune, actiunea va fi determinata în mod precumpanitor de nazuintele permanente ale neamului românesc" . Sectia galateana a organizatiei precum si altele din Iasi, Braila, Craiova, Bacau, Câmpulung, opinia publica ce sustinea Liga, vechi membri activi si-au exprimat opinia ca singura pozitie în aceasta problema era sustinerea intrarii imediate în razboi a României alaturi de Antanta pentru eliberarea Bucovinei si Transilvaniei.

La 27 iulie 1914 a avut loc la Galati o adunare populara în sala "Apollo" în cadrul careia oratorii au vorbit în spiritul vointei întregii natiuni de a se grabi intrarea tarii în razboi, pentru eliberarea românilor oprimati din Transilvania si Bucovina. În cuvântul sau presedintele sectiunii galatene, D. Petrovici a relevat ca "românii de dincolo cer a fi liberi si a trai în limba lor stramoseasca si ca ei urmaresc a face arcul într-o singura Românie", ceea ce însemna exprimarea deschisa a dorintei de a desavârsi unitatea nationala. Oratorul a precizat, totodata care era pozitia "Ligii" în raport cu idealul national, aratând ca aceasta întreprinde actiunea ei prin propaganda, pentru a fauri o unitate cu toti românii ce vorbesc o singura limba. Profesorul V. Ţoni care a urmat la cuvânt le-a cerut galatenilor sa sprijine eforturile organizatiei înrucât aceasta are un singur scop "a face o singura unitate" . În accelasi sens au rostit discursuri si profesorii N. Ţoni si M. Bogza. În încheiere, s-a adoptat o motiune prin care se facea apel la toti românii pentru grabirea împlinirii idealului national.

Printre manifestatiile întreprinse de Liga Culturala, sectia Galati, în sprijinul intrarii în razboi se numara si întrunirea de amploare din 30 august 1914, la care au participat societatile cultural-patriotice, cluburile si sindicatele muncitoresti etc. Profesorul Grigore Forti, unul din fruntasii miscarii pentru unitate nationala, a rostit un amplu si documentat discurs pentru a demonstra legitimitatea intrarii neîntârziate în lupta a poporului român pentru înfaptuirea idealului de unitate nationala. Oratorul a subliniat de la început ca "idealul national e Unirea tuturor românilor" iar "guvernul trebuie sa tina seama de acest ideal al natiunii, caci el ne-a fost solemn indicat de pe bancile scolii si în toate momentele solemne ale natiunii" .

Avocatul Draganescu, unul dintre conducatorul sectiei locale, a fost la fel de pertinent în discursul sau în privinta imperativului alaturarii României de statele Antantei. El a criticat faptul ca "Liga Culturala" Centrala nu a adoptat o pozitie mai ferma în acest sens. Vorbitorul a înfatisat situatia dramatica a românilor din Transilvania, aratând ca dupa sute de ani de ani de oprimare nationala acum "toate regimentele românesti (n. ns. din armata austro-ungara) au fost puse în prima linie si decimate" . Criticând virulent pozitia cercurilor palatului în frunte cu regele Carol I, pentru pozitia adoptata, oratorul a aratat "am auzit ca s-au pus la Bucuresti pe Palatul regal în fiecare noapte bilete de închiriat si m-ar bucura sa fie asa". Participantii la întrunire, circa 600-700 de persoane au intonat cântul patriotic "Desteapta-te române" si au demonstrat pe strazi. În jurul statuii lui C. Negri, din centrul orasului s-au rostit cuvântari si s-a jucat hora Unirii . Cu acest prilej a fost adopata o motiune prin care participantii la manifestatie au cerut ca suveranul si guvernul sa tina cont de opinia publica: "daca guvernul vrea o alta directie decât a opiniei publice atunci n-avem guvern ... sa cerem regelui sa fie cu tara si sa uite de milioanele pe care le are la bancile germane" .

Aceeasi hotarâre nestramutata s-a exprimat si în întrunirea de la 7 septembrie: " daca regele nu va voi sa realizam idealul nostru national, sa-l fortam"[130]. La aceasta adunare tinuta în sala Teatrului "Temistocle" au participat peste 900 de persoane. Ion Magura, unul dintre vorbitori, declara în numele galatenilor ca "a venit timpul si a sunat ceasul sa desubjugam pe fratii nostri", exprimându-si totodata convingerea ca în curând în toate satele din Transilvania va fâlfâi tricolorul românesc . A urmat o manifestatie impresionata pe strazile orasului sub semnul "vointei de Unire a tuturor românilor" la care au participat câteva mii de persoane .

În 1915 galatenii si-au demonstrat adeziunea la marea cauza a unirii tuturor românilor în nenumeroase rânduri; în rândul acestora având un larg ecou orice manifestare în sprijinul unitatii de stat.

Din primele luni ale anului "Liga culturala" care din decembrie 1914 se transformase în "Liga pentru unitatea politica a tuturor românilor" a fost initiatoarea unor mari manifestetii în diferite orase ale tarii: Iasi, Galati, Bucuresti,etc.

Adeziunea galatenilor la miscarea pentru desavârsirea unitatii de stat a României s-a manifestat si prin prezenta la mitinguri tinute în alte localitati, ca de exemplu participarea unui grup de galateni la "Congresul românilor de peste hotare aflatori în tara", din 15 martie 1915 de la Bucuresti, prin telegramele, scrisorile prin care îsi exprimau solidaritatea fata de aceasta manifestare, sau prin contributiile a sute de cetateni ai Galatiului la actiunile întreprinse de Liga, contribuindu-se îndeosebi la întretinerea scolilor si bibliotecilor românesti din Transilvania si Bucovina[133]. Farmacistul Aurel Scurtu, din Galati, participant la manifestare afirma: "Dincolo nu exista suflet care sa nu astepte si datori suntem sa trimitem de aici ...salutul nostru de îmbarbatare, spunându-le ca nu i-am uitat, pentru ca nu putem sa ne uitam fratii si parintii pe care i-am lasat în nadejdea de a-i vedea odata liberi si dea fi odata toti la un loc".

Un alt moment de seama al politicii de afirmare a unitatii nationale îl constituie întrunirea organizata de Sectiunea Galati al Ligii la 19 aprilie 1915. La aceasta adunare, tinuta în sala "Central", au luat cuvântul fruntasii "Ligii", N. Iorga, dr. C. I. Istrati, poetul Octavian Goga, V. Lucaciu.

Cu aceasta ocazie în cuvântul sau profesorul I. Petrovici, presedintele sectiei, rasfoind filele de istorie a poporului român, a subliniat eforturile multor patrioti de a realiza unitatea statului: "Un lucru însa caut sa spun: generatiunea de la 1848 la 1859 aceea generatiune mare, uriasa care ne-a dat unirea, care a pregatit independenta, aceasta generatiune a avut ca ideal si a urmarit ca tinta întregirea neamului... Când dar asa se prezinta lucrurile, când generatiunea uriasa a creat statul nostru modern, a urmarit acest ideal, putem noi fi noi epigonii nedemni ai acestei generatiuni sau, dimpotriva avem datoria sa urmarim calea deschisa de ei si sealizam unitatea nationala a românilor?" .

Cu aceasta ocazie, marele istoric Nicolae Iorga , aprig sustinator a drepturilor nationale ale poporului român, militant de seama a procesului desavârsirii statului national, declara: "Suntem într-un singur trup tot acest neam. Mii de ani ne-au despartit ... dar niciodata aceasta mie de ani nu ne-a putut desparte deplin. Granita de peste carnea noastra apasând-o fara a o taia, dar granite în sufletele noastre niciodata. Suntem un trup, ne înfratim toti laolalta, ca un mândru si roditor pom care se înalta în mijlocul livezii omenirii"[136]. Marele istoric intuieste cu clarviziune si prabusirea colosului habsburgic "Lutul asternut peste stânci aluneca la vale. Aluneca la vale lustrul imperialismului austriac. Deasupra luciului va ramâne stânca eterna a drepturilor noastre" . Iorga continua: "si noi românii nu trebuie sa lipsim fiindca noi avem un raboj mai mare al suferintelor si noi ne înfatisam la aceasta îngropare cu cea mai mare durere în suflet ... Acesta este drumul firesc pe care-l indica mintea noastra ... Acest drum vom urma si pot sa ni se pravaleasca capetele în tarâna visul nostru va triumfa".

În cuvântarea sa, O. Goga denunta politica de oprimare a împaratiei habsburgice, prezice descompunerea ei apropriata: "Ausro-Ungaria este un conglomerat etnic, alcatuit din popoare cu menire deosebita ... În asemenea împrejurari se impune pentru orice popor gânditor adevarat, ca poarele din Austro-Ungaria, popoarele de pe acest pamânt nenorocit, sa trebuiasca a fi dezrobite ca sa poata si ele sa fie introduse în lumea senina a idealului; iata de ce dezrobirea împaratiei habsburgice, curatirea acestui cancer mortal de pe trupul Europei este o dovada de salubritate internationala"[138]. El va raspunde în continuare contelui Tisza, care afirmase în Parlamentul de la Budapesta despre "admirabila solidaritate ce se constata între popoarele monarhiei", subliniind ca procesul disolutiei interne e mai vadit ca oricând". El cita pe marele poet, ungur Petofi Sandor, care cu multi ani în urma vorbea despre destramarea monarhiei habsburgice scriind: "O simtim ca are sa se realizeze în curând". "La aceasta îngropaciune (n.ns. a monarhiei austro-ungare), exclama Goga, suntem datori sa asistam si noi. Noi, popor românesc, suntem chemati sa aruncam cel dintâi bulgare de pamânt pe acest sicriu vinovat. Noi, fiindca noi avem un razboi mai mare al suferintelor, si noi ne înfatisam la aceasta îngropare cu cea mai mare ura si cea mai mare durere în suflet" .

În discursul sau I. C. Istrati arata: " astazi avem de dus doua lupte: una în afara, pentru întregirea fruntariilor, si una înauntru, mai importanta, pentru cucerirea Plevnei interne... si de aceea dorim întregirea noastra cu fratii de dincolo, pentru ca din sanatatea sufletului lor sa se strecoare sanatate si în sufletele celor de aici."

În vara anului 1915 în campania pentru intrarea României în razboi contra Puterilor Centrale a intervenit un recul. Faptul se datora ofensivei propagandei germane în tara, cât si situatiei generale de pe teatrele de operatiuni din Europa: succesele germanilor în est, esecul Serbiei în Balcani. Slabirea campaniei antantofile nu a presupus evident inactivitatea lor, nici în tara, nici la Galati.

Aici s-a desfasurat în perioada 23-25 august 1915 "Congresul national studentesc". Cu acest prilej O. Goga consecvent luptei duse împotriva dualismului austro-ungar declara ca "ocuparea pamântului nostru, încatusat de habsburgi, e un prilej de mântuire pe seama întregului nostru neam românesc"[141]. La aceasta întrunire participantii s-au pronuntat în favoarea idealului national. De exemplu studentul V. Iamandi din Iasi a vorbit despre "suprema dorinta" a poporului român, "înfaptuirea idealului national, unind sub acelasi sceptru Ardealul si Bucovina spre a forma statul unitar român" .

Din toamna lui1915, asistam pretutindeni în tara la reluarea campaniei pentru intrarea tarii în razboi, pentru unitate nationala. La 18 septembrie locul organizatiei "Actiunea nationala" este luat de "Federatia Unionista", aflata sub conducerea lui N. Filipescu si având ca membri personalitti de seama ca Take Ionescu, Octavian Goga, V. Lucaciu, etc. Aceasta a organizat mari întruniri pe 2 noiembrie atât la Galati cât si la Bucuresti.

La mitingul organizat la Galati au luat cuvântul personalitati de seama ale miscarii unioniste ca: V. Lucaciu, Constantin Mille, N. Titulescu. C-tin Mille în cuvântarea sa a atacat pe defunctul rege Carol I si guvernul pentru pozitia adoptata: "daca regele si guvernul se dezvinovatesc reciproc" afirma el "atunci ei trebuie constrânsi la actiune prin revolutie. La întrunire au mai luat cuvântul preotii Imbroane din Banat si Gherman din Bucovina. V. Lucaciu a facut un fierbinte apel catre toti românii de dincoace de Carpati ca sa sprijine lupta românilor transilvaneni. La sfârsitul întrunirii s-a votat o motiune prin care se cera interventia României împotriva Austro-Ungariei si a avut loc o manifestatie antihabsburgica si antigermanica[143].

V. Lucaciu va desfasura o ampla activitate în Galati, fiind candidat al "Federatiei Unioniste" la alegerile din decembrie 1915. Propunerea sa ca si candidat a fost facuta de un grup de 78 persoane apartinând celor mai diverse categorii sociale si partide politice, profesori, învatatori, avocati, medici, comercianti, industriasi, muncitori, functionari. Acestia au lansat un apel în care aratau ca: "subscrisii alegatori din toate partidele, liberali, conservatori si conservatori-democrati, nationalisti si socialisti, declaram ca în fata marelui Ideal National, lasam la o parte interesele de partid si ne grupam cu totii, asa cum porunceste patriotismul adevarat în jurul reprezentantului "Idealului National, V. Lucaciu". În legatura cu candidatura acestuia presa locala scria: "E evident însa, ca în inima fiecarui român se gaseste acel simtamânt sacru al datoriei catre patrie si care în orice moment, ne va indica pe cine trebuie sa-l alegem, sa-l preferam"[144]. Prin alegerea parintelui V. Lucaciu, se afirma în apel, "veti afirma solidaritatea românilor de aici cu cei de peste munti si hotarârea voastra de a vedea înfaptuita unirea tuturor românilor sub un singur sceptru" . Cu aceasta ocazie s-a tiparit un manifest adresat populatiei din Galati, care era chemata sa faca dovada "ca orasul nostru, toti de sus pâna jos, nu avem decât un gând, nu avem decât o dorinta împlinirea visului pentru care si-a jertfit viata pe Câmpia Turzii Mihai Viteazul" . Campania electorala a fost dusa de catre Take Ionescu si N. Filipescu. Candidatura lui V. Lucaciu la Galati ca si cea a lui Octavian Goga la Caracal a pus guvernul într-o situatie grea, mai întâi ca acestia nu erau din punct de vedere juridic cetateni români si apoi fiindca alegerea lor ar fi aratat Puterilor Centrale, fara posibilitate de tagada, hotarârea României de a interveni împotriva lor. Administratia a luat deci toate masurile pentru ca nici unul dintre candidati sa nu reuseasca. La balotaj, parintele Lucaciu si-a retras candidatura, gasind suficienta demonstratia primului scrutin .

Discursul tinut de galateanul Ghe. Fernic în cadrul sedintei Senatului din 3 decembrie este reprezentativ pentru modul în care multi oameni vedeau raspunsul la deciziile pe care trebuia sa le ia România. Reprezentant al partidului lideral el si-a manifestat încrederea în guvernul Bratianu si în armata româna. El s-a aratat convins ca într-o zi acele pamânturi (n. ns.Transilvania si Banatul) se vor alipi la patria muma cu sau fara voia celor care le detin pe nedrept...", ca "opinia publica româna cât si armata sunt pregatite în orice moment sa se ridice ca un singur om în contra dusmanului"[148].

La 13 decembrie 1915, a avut loc la Galati, în sala "Constandache" o noua manifestatie organizata de "Liga". În cadrul întrunirii, V. Lucaciu a tinut o vibranta cuvântare în care a evocat traditia de lupta a înaintasilor pentru dreptate, libertate si unitate nationala, a condamnat politica sovina a cercurilor reactionare ungare si a chemat pe cei prezenti sa fie gata a trece la realizarea idealului unirii tuturor românilor. El arata: "Evenimentele ce ne-au surprins (ns. razboiul mondial), pretind imperios de la noi, în numele istoriei, în numele limbii, în numele suferintelor noastre de veacuri sa realizam idealul national prin redobândirea Ardealului ..."[149]. "Dorinta noastra - afirma el - este sa realizam unitatea patriei tuturor românilor"... La noi, dragii mei, în Ungaria si Transilvania, ideea de unitate nationala româna nu a dormit niciodata". Cu acest prilej, "Liga Culturala" a tiparit un manifest care aducea elogii activitatii desfasurate de V. Lucaciu: "prin aceasta manifestare voim sa aratam dragostea, devotamentul si recunoasterea ce o purtam acestui luptator pentru cauza fratilor nostri de dincolo", "cine cunoaste cât de cât ceea ce s-a petrecut în Transilvania în ultimele decenii îsi da seama de rolul însemnat, de activitatea ce a desavârsit acest mare barbat pe tarâm national". Conferinta s-a încheiat în strigatele multimii: "Vrem înfaptuirea idealului nostru national.", "Vrem Unirea tuturor românilor", "Vrem Ardealul si Bucovina mai înainte de toate si fara amânare", "Traiasca România Mare" .

Presa galateana, prin noile ziare înfiintate în anii neutralitatii, este o adevarata tribuna mobilizatoare la lupta pentru unirea românilor într-un singur stat national. Numeroase articole au chemat întreaga populatie sa participe la cauza reîntregirii tarii evocând jertfele înaintasilor pentru aceasta cauza. Ziarul "Vrem Ardealul", aparut la 2 decembrie 1915 publica articolul "De ce ne trebuie Ardealul" cu urmatoarea concluzie: "Stapânind Ardealul cu fortificatiile sale naturale, suntem stapânii Carpatilor de o parte si de alta. Iar Carpatii ne-au servit de leagan si adapost odinioara, stapâniti odata cu bratele românesti, vor deveni cetate pe veci nebiruita a neamului românesc întreg"[151]. Într-un alt articol intitulat "Vrem Ardealul", se motiva necesitatea unirii, recuperarii Ardealului: "Îl vrem pentru ca este o nevoie a noastra, o parte din trupul nostru, din inima noastra, din fiinta noastra. Îl vrem pentru ca suferind suferim si noi, perind el (...) perim noi. ... ,pentru ca el ne este necesar vietii noastre viitoare ca neam, pentru ca este parte integranta a organismului de viata a neamului nostru. si daca o parte a organismului sufera în mod firesc, inevitabil, va suferi organismul întreg". Se face apoi o trecere în revista a importantei provinciei atât datorita bogatiiilor sale cât si datorita istoriei locului ce se leaga de cea a tarii mama: "Acolo sunt minele, avutia noastra, acolo s-a faurit neamul, acolo e zamislirea si leaganul sau, de acolo au venit descalecatorii... Acolo a murit nerazbunat Mihai eroul, sub mâna unui ucigas si tot de acolo a doua descalecare de carturari, care au renascut, au rechemat la viata amortitele noastre puteri... Lazar, sincai, Maior." "Vrem Ardealul -se continua- fiiindca nu putem sa nu-l vrem. Fiindca sufera, fiindca durerea o simtim în noi, fiindca este o necesitate, o nazuinta, un vis". Determinarea, hotarârea de a face toate demersurile necesare pentru realizarea acestui vis este evidenta: "Vrem Ardealul, cu tot sufletul, cu toata puterea si fiindca îl vrem numaidecât îl vom avea" . Periodicul va publica si comenta conferinta lui V. Lucaciu tinuta în ziua de 13 decembrie, scotând în relief problema permanentei unirii Transilvaniei cu România.

O alta publicatie intitulata "Dunarea de Jos", slujind ideea de unificarii, scria: "Întregirea neamului a trait si traieste ca ideal în sufletul românilor de pretutindeni ... Toti trebuie sa colaboram pentru realizarea lui"[153].

Manifestatiile Ligi au continuat si în anul 1916, pâna la intrarea României în actiune, concentrându-se asupra necesitatii participarii tarii noastre în razboi alaturi de Antanta pentru desavârsirea unitatii nationale. La 6 ianuarie 1916, N. Iorga conferentiaza despre idealurile de lupta ale poporului român. Fruntasii miscarii nationale din Galati au redactat un manifest intitulat "Catre cetatenii galateni", prin care cereau întregii populatii a orasului sa sustina intrarea României în razboi alaturi de puterile Antantei, pentru eliberarea românilor subjugati si faurirea, pe aceasta cale, a unitatii politice a poporului român"[154].

Ziarul "Conservatorul" din 12 iunie 1916 facea un nou apel catre cetatenii orasului: "Români, fiti gata. Ridicati-va pâna la unul si treziti guvernul din amorteala în care a cazut ... Orice zi pierduta este în paguba idealului nostru. Dusmanii nostri, austrieci si ungari, sunt zdrobiti si fug într-o completa debandada. Întârzierea, codeala si tergiversarea noastra poate sa faca nefolositoare interventia noastra"[155].

În tot acest timp tratativele secrete în vederea intrarii României în razboi au continuat. Demersurile lungi si anevoioase s-au finalizat prin semnarea la 4/17 august 1916 a unui Tratat politic si a unei Conventii militare. Peste câteva zile, pe 14/27 august, la Palatul Cotroceni din Bucuresti, a avut loc Consiliu de Coroana care a decis intrarea României în razboi de partea Antantei[156].

A doua zi a fost difuzata proclamatia catre tara semnata de rege si de membrii guvernului: "Pentru neamul nostru el (n. s. razboiul) a adus ziua asteptata de veacuri de constiinta nationala, ziua Unirii lui ... Înaintasii nostri au reusit sa întemeieze statul român prin Unirea Principatelor, prin razboiul Independentei, prin munca lor neobosita pentru renasterea nationala. Astazi ne este noua dat sa întregim opera lor ..."[157].

Hotarârea privind angajarea tarii în razboi, pentru eliberarea teritoriilor românesti de peste Carpati a întrunit asentimentul unanim al maselor populare, declaratia de razboi fiind considerata de toate mediile sociale, un act necesar, legitim si drept. Oameni politici, scriitori, oameni de cultura, militari, ziaristi si simpli oameni au subscris cu entuziasm la hotarârea luata. Galatiul, ca si întreaga tara fremata de bucurie, aceeasi hotarâre de lupta animând întregul popor român. La vestea decretarii mobilizarii, în noaptea de 14/27 spre 15/28 august, orasul a fost cuprins de entuziasm: "clopotele de la biserici rasunau, sirenele vapoarelor din port suierau, tunurile din Ţiglina bubuiau iar rachetele luminau vazduhul ... pietele si strazile gemeau de lume, entuziasmul era la culme; cântece si urale pretutindeni"[158].

Pe plan socio-economic izbucnirea razboiului a avut urmari din cele mai grele asupra orasului Galati, razboiul afectând toate ramurile economice ale orasului si scazând nivelul de trai al populatiei.

Întreruperea comunicatiilor maritime cu tarile din Occident, si în special cu Anglia si Franta, în urma închiderii strâmtorilor Bosfor si Dardanele, prin care se realiza 97% din volumul fizic al exportului românesc si 60% din cel al importurilor tarii, a dat o puternica lovitura vietii economice a orasului, activitatea portuara stagnând simtitor. Daca înainte de izbucnirea razboiului prin Galati trecea aproximativ a sasea parte din marfurile ce se exportau si se importau din strainatate, odata cu declansarea primei conflagratii mondiale cheiurile portului ramân pustii[159]. Astfel, daca în primavara anului 1914 în portul Galati au intrat 94 de vase cu o încarcatura de 37.205 tone (diferite produse) si au iesit 73 de vase cu o încarcatura de 48.990 tone produse agricole, dupa închiderea strâmtorilor au intrat doar 10 vase si au plecat 6 din care doar unul încarcat . Cantitatea de cereale exportate s-a redus de aproximativ 10 ori în 1915 fata de 1914, astfel, în luna martie 1914 valoarea cerealelor care au fost vândute prin portul Galati a fost de 3.336.037 lei, în timp ce la mai bine de un an de la închiderea strâmtorilor, în decembrie 1915, valoarea lor sa fie de 3.329.960 de lei, desi prohibirea exportului de cereale fusese înlaturat .

Multi angajati din port au fost concediati. Muncitorii din industria transportului, în special carausii din porturi si încarcatorii de vapoare au simtit cel mai acut lipsa de lucru datorita restrângerii activitatii din port, dar somajul este un fenomen ce s-a manifestat si în alte ramuri economice. Din cei 2.400 de salariati care munceau în port înainte de declansarea razboiului, în 1915 mai activau doar 400, iar în industria întregului oras din cei 14.105 mai aveau loc de munca doar 6.216 ceea ce însemna 57,9%, restul trecusera în rândul somerilor sau fusesera concentrati[162].

Izbucnirea razboiului si desfasurarea operatiilor în imediata apropriere a frontierelor tarii au creat mari dificultati industrie românesti. Numeroase întreprinderi industriale si chiar ramuri întregi care depindeau de importul de materii si semifabricate din tarile beligerante, au fost nevoite, în conditiile în care acestea si-au limitat drastic exportul lor sa-si restrânga activitatea.

Marea industrie galateana reprezentata de: constructii si reparati navale (santierul Naval "G. Fernic", Arsenalul Marinei Militare), metalurgice (fabricile de ambalaje metalice "Albina", "Greerul", fabricile de cuie si sârma "Leul", "Mustad si fii", "Coltofeanu", "Westfalia") etc., se baza în general, pe materii prime din import, ceea ce a însemna ca numeroase fabrici mai ales cele care nu produceau furnituri de razboi au fost nevoite sa-si întrerupa activitatea sau sa si-o restrânga[163]. Numai într-o singura activitate, aceea a cuielor, s-au închis patru fabrici lasând fara pâine 500 de lucratori. Fabrica de cuie "Coltofeanu" nu a lucrat un an de zile, pâna în martie 1915, iar fabrica de frânghie "Navodul" si-a închis portile în tot acest timp. La întreprinderea de cherestea "Goetz", de exemplu, numarul muncitorilor a fost drastic redus, de la 900 de salariati în 1912, în decembrie 1914 fiind concediati 120 de muncitori, pentru ca în februarie 1915 sa mai lucreze doar 150 de angajati. Unele întreprinderi civile care nu primeau comenzi pentru armata au introdus un program special de lucru. Astfel, fabrica de cuie "Wolff" lucra o saptamâna, si atunci cu program redus, si alta nu, iar întreprinderi ca moara "Steaua" sau fabrica de bere "Petrini" etc. se închideau sistematic, sub pretextul reparatiilor .

Statul român a luat unele masuri pentru organizarea economiei nationale, acoperirea nevoilor interne ca si pentru frânarea tendintelor inflationiste si de specula. Începând din iulie 1914 au fost decretate masuri prohibitive cu privire la exportul de animale si mijloace de tractiune, a grâului si altor cereale (în toamna lui 1915), legumelor, al substantelor oleaginoase, blanuri, pieilor si încaltamintei, carbunelui si petrolului, aparatelor de comunicatii, produse alimentare, obiecte din metale, produse farmaceutice, etc[166].

S-au luat masuri pentru sporirea productiei de alimente destinate trupelor si de confectii militare. Moara "Steaua" ca si alte unitati alimentare din oras vor juca un rol important în aprovizionarea armatei cu alimente. Singura moara "Steaua" macina zilnic 24 vagoane de grâu si 8 vagoane de porumb[167]. Datorita numarului mare al stabilimentelor de comert cu articole necesare armatei, în octobrie 1915 se mareste numarul comisii de rechizitii la trei . La cererea Ministerului de Razboi, în conditiile în care importul de materiale textile din tarile beligerante nu era posibil, galatenii au colaborat la strângerea de materiale si de bani, destinati cumpararii de astfel de produse, pentru fabricarea de confectii militare .

Ţinând seama de resursele reale existente în tara, de reducerea drastica a posibilitatilor de import în domeniul armamentului, de faptul ca stabilimentele militare din tara aveau o capacitate de productie redusa s-au facut eforturi si s-au luat unele masuri în scopul organizarii industriei de stat si private pentru satisfacerea nevoilor armatei.

santierul naval "Gh. Fernic", profilat pe constructia si reparatia vaselor mici românesti si straine, s-a reprofilat pe productia de razboi. Acesta a executat pentru Ministerul de Razboi: afete de tun, obuze, furgoane, trasuri sanitare. El a functionat în perioada neutralitatii cu aproximativ 700 de lucratori. La izbucnirea razboiului societatea italiana s-a retras si a parasit santierul din Galati, rechemându-si în tara inginerii si tehnicienii. Actiunile acesteia sunt cumparate de un grup de banci si societati de navigatie românesti. În anul 1916 ca urmare a cresterii cuantumului valorii comenzilor se simte necesitatea sporirii capitalului. În acest an santierul a fost transformat într-o mare societate de constructii navale, sub denumirea "santierele române de la Dunare", capitalul sau crescând de la 1.500.000 de lei la 4.000.000 lei, repartizati în 800 de actiuni a câte 500 de lei fiecare[170].

Pentru a micsora dependenta tarii fata de importul de armament si munitie din strainatate si a asigura necesarul armatei a fost dezvoltata industria autohtona destinata apararii. Arsenalul Flotilei de la Galati producea elementele componente ale agregatelor motrice de capacitati mici destinate navelor, instalatii pentru torpilele de baraj, executa sau asambla nave de dimensiuni mici etc . La Galati îsi mai aveau sediul Divizia de Dunare a marinei formata din 4 monitoare, 8 vendete fluviale, câteva nave mai mici si un servici de nave si torpile, depozitele generale ale marinei române. Comandamentul general al marinei militare române era tot aici si avea comandant pe contraamiralul Eustatiu Sebastian .

Atelierele C.F.R. din Galati, ce asigurau reparatii la locomotive si vagoane si-au continuat activitatea dar cu un numar redus de muncitori atât datorita concedierilor, cât si ca urmare a concentrarilor. Primaria Galati a cedat în urma cererii Ministerului de Razboi "pe veci si în mod gratuit" o suprafata de 6h din proprietatea comunei pentru construirea cazarmei Reg. 51 Infanterie. Valoarea terenului era estimata la 46.875lei. Proiectul însa nu a putut fi realizat din cauza razboiului[173].

Având la dispozitie o mare rezerva de forte de munca, patronii exploatau angajatii în întreprinderile lor. Salariile muncitorilor au fost reduse în repetate rânduri, în unele întreprinderi ajungând la 50% fata de perioada precedenta, în timp ce ziua de munca a fost prelungita la 15-16 ore în unele întreprinderi. Situatia muncitorilor care aveau de munca nu era niciodata sigura, ei putând ramâne oricând fara lucru. La fabrica de produse chimice "Max Fisher" salariatii erau platiti, în 1915, cu cel mult 2,65 lei pe zi. În aceasta întreprindere datorita zilei de munca prea lungi, a lipsei complete a oricaror masuri de protectie a muncii, în cel putin 2 luni s-au întâmplat 12 accidente de munca[174]. La fabrica "Bradea", unde mai lucrau doar 20 de muncitori, ceea ce reprezenta o cincime din numarul obisnuit, patronii au introdus un program extrem de aspru .

Costul vietii crestea de pe o zi pe alta în ciuda faptului ca salariile scadeau, iar lipsa alimentelor, dar si scumpetea lor, încep sa se faca simtite. Zaharul, de exemplu se gasea foarte greu în anii de dupa izbucnirea razboiului. Acest fapt nemultumeste populatia orasului, astfel ca la 9/22 iunie 1916 s-au adunat în fata primariei sute de muncitori, cu femei si copii ca sa ceara punerea în vânzare cât de cât a acestui aliment .

Primaria procura unele alimente care nu se gaseau pe piata galateana pentru a le vinde populatiei. Comisia mixta de rechizitii îsi trimitea delegatii în judetele Tulcea, Tecuci, Falciu, Roman, Tutova si Vaslui pentru a cumpara proviziile necesare populatiei civile ca: verdeturi, brânza, oua, fructe, untura etc. Aducerea acestor marfuri din judetele apropiate de catre comerciantii galateni întâmpina neajunsuri cu transportul de carute, pe de o parte, iar pe de alta parte uneori aceste transporturi de îndata ce soseau în oras erau rechizitionate de armata, iar populatia ducând astfel mare lipsa . Pescaria statului din oras, satisfacea de multe ori mai întâi comenzile din alte orase si doar pestele care ramânea era distribuit pescarilor din oras, ceea ce facea ca pestele destinat populatiei orasului sa fie de calitate inferioara si în cantitati reduse .

Costul alimentelor a crescut foarte mult, astfelpretul carnii de vaca ajunsese de la 0,80 lei kg. la 1,20 lei kg., pâinea alba nu se mai vindea cu 1, 10 lei ci cu 1,40 lei etc. . Aplicarea articolului 27 din Legea masurilor exceptionale relativ la fixarea preturilor maximale se facea extrem de greu. Neafisarea preturilor maximale în locurile de desfacere era o practica comuna. Primaria se vede obligata în aceste conditii sa dea o ordonanta prin care sa oblige comerciantii sa aiba afisate în mod vizibil preturile . Unele articole de consumatie, în ciuda preturilor maximale oficiale, erau putin accesibile mijloacelor de trai a multora.

Situatia dificila creata ca urmare a izbucniri razboiului, conditiile grele de trai ale muncitorilor a facut ca acestia sa întreprinda numeroase actiuni de protest, greve. Statul luase unele masuri care sa protejeze familiile celor mobilizati:comerciantii si industriasii care care aveau în serviciul întreprinderilor lor un numar mai mare de 5 lucratori si functionarisi, care îsi mentineau stabilimentele deschise în timpul mobilizariierau obligati sa plateasca muncitorilor daca acestia erau casatoriti sau aveau sarcini de familie, jumatate din leafa lor, sumele strânse serveau ca ajutor familiilor celor mobilizati[181]. Masura se dovedeste de multe ori ineficienta. La 28 august 1914 are loc o întrunire a muncitorilor din porturi la care au participat si circa 200 de femei, sotii ale muncitorilor mobilizati. S-a votat cu aceasta ocazie o motiune în care se cereau ajutoare pentru sotiile celor mobilizati. La aceasta întrunire a fost aleasa o comisie speciala pentru apararea drepturilor familiilor muncitorilor mobilizati.

Întrunirile de protest si demonstratiile împotriva scumpirii traiului si lipsei de lucru erau completate de grevele muncitorilor din fabricile care mai functionau. Ei protestau împotriva conditiilor grele de munca, a concedierilor. În aprilie 1915 muncitorii fabricii "Bradea", care lucrau pentru Ministerul de razboi, au intrat greva, în luna mai au declarat greva muncitorii de la agentiile de cereale. Ei cereau marirea salariilor în raport cu munca suplimentara pe care o depuneau . Tot în luna mai au încetat lucrul si muncitorii de la Societatea tramvaiului electric, solicitând marirea salariilor . La 10 iulie 1915, toti muncitorii din portul Galati au declarat greva de protest împotriva refuzului Camerei de Comert de a le aproba: marirea salariilor si îmbunatatirea conditiilor de munca si de trai. Sub presiunea muncitorilor Camera de Comert a fost nevoita sa accepte cererile acestora .

În prima jumatate a anului 1916 în Galati au fost înregistrate greve ale muncitorilor pentru obtinerea unor conditii de viata mai bune. Epistasii din port au încetat lucrul în luna martie cerând marirea salariilor. În cursul lunii mai declara greva 35 de muncitori de la fabrica de ulei Dinerman cerând marirea salariilor si reducerea orelor de lucru. Întrunirile organizate împotriva cresterii preturilor erau urmate de manifestatii de strada. Urmarind înfrânarea speculei muncitorii si cetatenii trimiteau delegatii la primaria orasului, pentru a înainta memorii prin se cerea ieftinirea traiului[185]. Masurile luate erau însa ineficiente, iar specula se dezvolta aproape nestingherita.

Actiunile de protest ale muncitorilor în aceasta perioada au avut si un aspect politic pe lânga cel economic, ce urmarea marirea salariilor, usurarea conditiilor de viata. Sub influenta P.S.D. în cadrul unor manifestatii muncitorii au protestat împotriva razboiului si intrarii României în razboi. Muncitorii au purtat pancarte cu lozinci ca: "Jos razboiul!", "Vrem 8 ore de munca", "Vrem redeschiderea fabricilor", "Vrem ieftinirea traiului". O asemenea întrunire a avut loc pe 13/26 iunie 1916. Greva s-a soldat cu ranirea a 35 de persoane, uciderea a 9 muncitori si arestarea unui numar important de manifestanti, ocuparea orasului cu trupe . Actiunile dure ale autoritatilor au stârnit consternare si dezaprobare în tara. Au avut loc greve si întruniri de protest, motiuni de solidaritate cu muncitorii galateni în numeroase orase din tara. Presa socialista considera ca vinovati sunt doar guvernul si autoritatile locale, în oras circula însa si opinia "ca în prima linie sunt vinovati însisi sindicalistii ale caror manifestari zgomotoase sunt de atâta vreme o permanenta amenintare pentru linistea si ordinea orasului. Erau "instigati" de cei ce "au interesul sa tulbure lucrurile spre a atrage atentia generala de la singura preocupare înalta si generoasa, care trebuie sa îngrijeasca astazi orice român patriot": intrarea în razboi pentru realizarea idealului national .

CAPITOLUL III

CONTRIBUŢIA GALAŢIULUI sI A

GĂLĂŢENILOR LA RĂZBOI

Entuziasmul cu care a raspuns chemarii la lupta întregul popor izvora din întelegerea caracterului eliberator al razboiului, din constiinta necesitatii actiunii armate ca singura cale pentru împlinirea idealului spre care aspirasera toate generatiile trecute.

În Galati ca de altfel în toate centrele de recrutare din tara s-au prezentat, alaturi de cei mobilizati numerosi tineri sub 20 de ani cerând sa fie primiti voluntari în armata .

În ordinul de zi catre ostasi, semnat de catre rege se afirma: "V-am chemat ca sa purtati steagurile noastre peste hotarele unde fratii nostri va asteapta cu nerabdare si cu inima plina de nadejde [.]" . În noaptea de 14/27-15/28 august 1916 armata s-a avântat peste crestele Carpatilor trecând la eliberarea fratilor din Transilvania.

A doua zi în comunicatul catre populatia orasului se anunta trecerea trupelor române în Transilvania: "Pamântul sfânt al tinuturilor românesti, robiti de Austro-Ungaria, a tresarit îndelung, într-un freamat de viata si libertate, caci astazi talazurile albastre ale ostirii Românesti se revarsa pe culmile apusene ale Carpatilor. Umbrele sfinte ale voievozilor nostri legendari, vor strajui ca mucenici ai neamului nostru, calauzind pe capitanii nostri spre limanul stralucit al biruintei" . Comunicatul continua cu un apel catre cetatenii orasului: "Iubiti cetateni, sa îndreptam, cu duiosie sufleteasca , gândul nostru, catre fratii nostri de dincolo de munte si din Bucovina, întarindu-ne cugetul, pentru a putea trai în liniste zilele grele si mari ce vor urma", exprimându-se astfel încrederea în realizarea idealului national .

Numarul galatenilor chemati la mobilizare a fost destul de mare. În oras erau mai multe unitati militare, ale caror efective au fost recrutate, în cea mai mare parte de pe teritoriul orasului si al fostului judet Covurlui. Prin legea de organizare a armatei din 1913, în garnizoana Galati erau urmatoarele regimente: 11 Siret infanterie, la care s-a adaugat la 1 aprilie ca rezerva Regimentul 51 infanterie, Regimentul 3 vânatori, Regimentul 8 calareti, Regimentul 3 artilerie grea, o companie sanitara, la care se adaugau unitatile de marina, de la depozitele de munitie, Arsenalul marinei .

Trupele din garnizoana Galati ce au facut parte din Corpul III Armata, au patruns în Transilvania în seara de 14/27 august, ora 22 pe valea Buzaului. Atacat prin surprindere, inamicul nu a putut împiedica desfasurarea ofensivei românesti. Regimentul 11 Siret, care constituia împreuna cu regimentele 12 infanterie, 11 si 16 artilerie coloana din stânga "grupului Buzau", a înaintat spre Sita Buzaului. La ora 23 au ocupat vama Crasna iar a doua zi, pe 15 august, la ora 13 au ajuns la Sita Buzaului, dupa care au împrastiat trupele inamice, ce s-au retras în dezordine. La 16 august, ora 15, Regimentul 11 Siret ocupa fara rezistenta satul Teliu. Pe 18 august, ora 15, Regimentul 11 Siret dupa ce a trecut de Sf. Gheorghe a executat lucrari de întarire la nord de acest oras.

Regimentul 11 Siret participa în dimineata zilei de 11 septembrie la atacul asupra localitatii Homorod, dupa care porneste atacul asupra trupelor inamice retrase pe malul drept al Oltului în zona Rupea. Aceste victorii nu au putut fi valorificate pe deplin, deoarece nu s-a putut face jonctiunea cu trupele grupului "Bratocea". De aceasta situatie a profitat generalul von Morgen, care începe contraofensiva punând în miscare diviziile 89 prusiana si 71 austro-ungara. Pentru a despresura grupul "Olt", Regimentul 11 Siret si alte trupe care formau Brigada a 12-a infanterie din Divizia a -6-a a armatei a- III-a, pornesc la 14 septembrie din Rupea spre Jibert pe care îl ocupa în zorii zilei urmatoare. În aceeasi zi Regimentul 11 Siret ocupa si satul Barcut. Înaintarea a continuat spre Iacobeni - Agnita. La luptele din Hundrubechiu, Regimentul 11 Siret a suferit pierderi grele: 1103 morti si disparuti, 402 raniti.

La 19 septembrie Regimentul sustine cu succes alte lupte grele la Merghindeal, în apropiere de Agnita. Regimentele 11, 12 infanterie, 3 vânatori au deschis un foc violent împotriva diviziei germane, dupa care au iesit din adaposturi si au atacat, sprijiniti de focul mitralierelor si al artileriei trupele inamice. Contraatacul celor 3 regimente a durat pâna la ora 12:30 când inamicul începe retragerea, în graba si cu mari pierderi. Catre ora 13 infanteria inamica dezlantuie un atac. Inamicul este respins din nou producându-i-se mari pagube. Ofensiva nu a continuat, trupele noastre primind ordin sa se retraga. Brigada a 12-a din care facea parte si regimentul 11 Siret urma sa ocupe pozitii noi la Racos pe malul stâng al Oltului.

La 21-22 septembrie are loc batalia de la sinca-Persani unde Regimentul 11 Siret opune o rezistenta eroica atacului inamic. Galatenii s-au retras spre Feldioara cu ordin de a rezista, apoi s-au îndreptat spre pasul Buzaului. La 25 septembrie, regimentul era în mars pe directia Prejmer-Herman, stavilind un timp atacurile diviziei 89 prusiana. La ora 18:50 Regimentul 11 Siret primeste ordin sa se retraga si sa ocupe pozitiile de rezistenta pentru a opri intrarea în defileul Buzaului.

La 3 octombrie, Regimentul 11 Siret, din care ramasesera numai doua batalioane cu un efectiv de 1.300 oameni, era pe valea Siretului, la Broasca. La 5 octombrie, doua companii ale regimentului, comandate de maiorul Atanasiu, îsi organizeaza pozitii defensive la podul Calului.

Regimentul 11 Siret s-a distins si în aprigile lupte de la nord de Râmnicu Sarat în ziua de 19 decembrie. În timpul acestor confruntari comandantul regimentului, lt. Col. Botez a cazut vitejeste în prezenta ostasilor sai.

Contra-ofensiva germana avea în plan executarea unor masive operatiuni, prin Armata a IX-a, în curba Carpatilor pentru a ajunge la Galati. La 23 decembrie 1916 ultimele unitati de ariergarda din Dobrogea trec Dunarea în zona Galati.

Din momentul înfrângerii de la Turtucaia, din 19-24 august 1916, Galatii devin un mare centru al evacuarii, aici oprindu-se sau trecând spre nordul Moldovei numerosi refugiati. Numarul acestora creste în conditiile ocuparii a 2/3 din teritoriul Dobrogei la sfârsitul lunii octombrie de trupele inamice si avansarii armatelor dusmane, care la 6 decembrie1916 intrau în Bucuresti.

În fata inaintarii armatelor dusmane s-a produs refugierea unei parti a populatiei, a autoritatilor centrale, a armatei, etc. catre Moldova. La sfârsitul lui decembrie, dupa caderea orasului Focsani, frontul s-a oprit pe o linie ce cobora din Muntii Oituzului de-a lungul vailor susitei, Putnei si Siretului pâna la Dunare . Astfel orasul Galati se afla între cele doua fronturi: cel de pe linia orasului Râmnicu-Sarat si cel din Dobrogea .

Retragerea civililor în Moldova s-a facut fara vreun plan sau sprijin din partea autoritatilor. Populatia a intrat în panica iar în tara s-a instalat haosul. Sute de mii de oameni au pornit în bejenie fara sa stie unde vor ajunge si ce vor face acolo. Singurul lor gând era sa nu ramâna în teritoriul ocupat de inamic . În acele zile de toamna umede si reci, trenurile catre Moldova erau arhipline iar drumurile aglomerate de carute si animale însotite de femei, copii, batrâni care mergând pe jos prin ploaie, ninsoare si vânt, cautau sa se ascunda de invadatori, sa-si salveze macar viata si o parte din avutul lor purtat pe spate, pe cai sau în carute . I.G. Duca în drum spre Iasi descria situatia disperata a acestor oameni: "...unii adunasera în graba tot ce putusera din avutul lor si îl târau dupa ei. Altii nu mai puteau înainta si cadeau sleiti de puteri si lihniti de foame de-a lungul soselelor. Altii mureau prin santuri si trupurile lor erau lasate prada corbilor" .

Primii care s-au asezat, sau au trecut prin orasul Galati spre nordul Moldovei au fost refugiatii din Dobrogea, apoi cei din Muntenia. Un institutor galatean descria astfel convoaiele de refugiati ce treceau necontenit prin oras: "în atmosfera umeda si înghetata a iernii, pe strazile noroioase si desfundate ale Galatiului, treceau, iarasi, mereu nesfârsite convoaie ale populatiei dobrogene sau din Muntenia luând drumul Tecuciului, Bârladului, Iasului. Cu fata trasa, cu ochii stinsi trec mereu prin Galati, mame cu copii în brate sau de mâna, mosnegi ducând carul cu boi în cari si-au pus toata averea, sotia, copiii si câteva toale, trec sate întregi pornite în pribejie, în lumea întreaga, fara sa stie unde se duc si când se vor opri, alaturându-se si amestecându-se de multe ori cu tupele noastre întristate, posomorâte, cu ochii în pamânt dar cu speranta umplând înca sufletele lor amarâte..." .

Unii dintre refugiati mureau datorita conditiilor grele de iarna, efortului, foamei: "Toate drumurile ce pornesc din Galati - continua institutorul - erau chiar de la marginea orasului strajuite pe margini de morminte mereu proaspete si tot mai dese" .

În câteva zile populatia orasului care era atunci de numai 80.000 de locuitori se dubleaza . Numai numarul ranitilor români si rusi sositi la Galati cu trenurile se ridicau la cifra de 15.000 de oameni, desi orasul era pregatit sa primeasca doar 5.500 dintre ei. În aceste conditii s-a recurs la improvizatii, înfiintându-se spitale provizorii prin magaziile din docuri, prin biserici si sinagogi . A fost creat un comitet de initiativa pentru organizarea unor noi spatii spitalicesti în frunte cu medicul Al. Carnabel. Cu sprijinul populatiei, al Filialei Societatii Nationale de Cruce Rosie, înca de la 14 august 1916 fusesera înfiintate doua noi spitale: Spitalul nr.191 în localul Liceului V. Alecsandri si Spitalul nr. 192 în localul scolilor primare de baieti nr. 2 si nr. 4 de fete, care corespondau prin fundul liceului facând un singur grup, construite mai multe baraci sanitare, ambulatorii, s-au adaugat anexe la spitale vechi etc . Numai în curtea Liceului V. Alecsandri s-a instalat o baraca cu 50 de paturi.

În perioada 25 august-25 decembrie 1916 aceste spitale au fost conduse de medicul dr. A. Carnabel. Din decembrie1916 pâna în mai 1918, Spitalul 191 a fost condus de dr. David, care fiind rechemat pe front este substituit de Dr. Pierre Segournet. Chirurgul francez a desfasurat o activitate neobosita, în conditiile în care orasul Galati era zilnic bombardat punând viata ranitilor si a personalului medical în pericol. El a acordat împreuna cu medicii români consultatii gratuite populatiei nevoiase, suferinde din oras . Filiala judeteana a Crucii Rosii a adapostit si îngrijit 32 de copii refugiati si a împartit soldatilor ce paraseau spitalele ciorapi de lâna, manusi si flanele împletite. În spitalele filialei s-au dat 3.232 consultatii gratuite si s-au facut 4.636 de pansamente bolnavilor din oras . În Galati mai functionau Spitalul 197 instalat în localul Liceului Israelit, Spitalul Englez cu sediul la scoala Normala din localitate, Spitalul militar temporar nr. 113 gazduit de Institutul Notre Dame de Sion, Spitalul de raniti aflat în incinta Palatului Episcopal . S-au mai instalat spitale si în alte scoli astfel încât într-un raport al primariei se spunea ca din acest motiv comuna nu are un local liber în care sa poata functiona vreo scoala.

Spitalele dispuneau de însa o capacitate redusa comparativ cu numarul ranitilor. Spitalul Calarasi detinea 60 de paturi, Spitalul Tulcea 60 de paturi, Spitalul Notre Dame de Sion avea 200 de paturi, Spitalul Izolarea adapostea 100 de paturi, Spitalul Colonia Elena 35, iar Spitalul Elisabeta Doamna avea 100 de paturi . În ceea ce priveste îngrijirea ranitilor pe lânga numarul extrem de mare al acestora, medicii au avut de înfruntat greutati materiale imense ca: numarul redus de paturi, medicamente, combustibil pentru foc si alimente . În conditiile lipsei de alimente si medicamente, frigului, suprapopularii, insuficientei apei au izbucnit epidemii de holera si variola . Proasta aprovizionare cu apa se datora lipsei de combustibil, capacitatii scazute si uzurii utilajelor.

În ziare si în Monitorul oficial au fost publicate apeluri prin care publicul era rugat sa faca ofrande pentru armata si "Crucea Rosie". Numai pentru strângerea de rufarie pentru raniti, ce lipsea în spitalele din oras s-au construit 13 comitete de colectare a lor .

Presa locala anunta organizarea de festivaluri artistice, reprezentatii cinematografice ce erau tinute în folosul refugiatilor, a orfanilor de razboi, a Societatii Crucii Rosii, etc. , din fondurile strânse cumparându-se alimente, haine.

Pentru o buna functionare a serviciului de transportare a ranitilor si mortilor au fost rechizitionati 60 de cai din toata comuna, ce au fost folositi la serviciul de curatire a orasului, pentru ca cei ai primariei s-au dovedit insuficienti datorita numarului mare al bolnavilor si mai ales al exantematicilor .

Spitalele Crucii Rosii au avut concursul elevilor organizati în cohorte cetatenesti. Acestia au alcatuit în cohorta "Cuza Voda" si au îndeplinit numeroase sarcini pe lânga Spitalele Crucii Rosii.

Numerosi refugiati nu aveau posibilitatea sa munceasca si sa-si dobândeasca mijloacele financiare corespunzatoare. Unii pierdusera în pribegia lor putinul avut pe care au reusit sa-l strânga în fuga lor. "În orasul Galati - se mentioneaza într-un raport catre Primarie - se afla un numar mare de functionari, din Cadrilater si Dobrogea. unii dintre ei se afla într-o completa lipsa de mijloace de existenta, lipsindu-le chiar strictul necesar pentru viata ".

Comuna creeaza la 15 septembrie un credit special de 2.000 lei pentru gazduirea refugiatilor de pe linia frontului pâna se vor întoarce la locuintele lor. Pentru adapostirea acestora se propune amenajarea Teatrului Papadopol, iar pentru hrana înfiintarea unor cantine publice .

Pentru ajutarea refugatilor se constituie la Galati "Comitetul pentru ajutarea refugatilor", ce se ocupa special de hrana si adapostirea acestora, fiind condus de Z. Filotti, C. Rascanu, M.G. Orleanu, C.Z. Buzdugan, C. Botez .

Familiile nevoiase si refugiatii puteau lua masa gratuit la patru cantine populare întretinute de persoane si institutii particulare. În coloanele ziarelor din Galati apareau zilnic anunturi prin care "Comitetul de binefacere" sau "Comitetul de ajutorare a refugiatilor", faceau apel la public spre a contribui "cu obiecte cât de vechi si cât de uzate si chiar rupte, de îmbracaminte, încaltaminte pentru populatia nevoiasa" .

Într-un comunicat oficial al Prefecturii judetului Covurlui din luna decembrie 1917 se anunta ca în cele cinci cantine se servea gratuit "un ceai cu 100 gr. pâine si o supa calda cu 200 gr. pâine. Ceaiul si supa se serveau atât în localul cantinei cât si acasa în vasele lor, pe baza de bonuri, investite cu stampilele Societatii de Subzistenta, ele erau vândute persoanelor caritabile care le vor darui saracilor ca ei sa poata beneficia de ele la orice cantina" .

În luna octombrie 1917 s-au distribuit prin intermediul Comitetului pentru ajutorarea refugiatilor în jur de 2.500 ratii pe zi, 44.300 kg lemne cu plata, refugiatilor cu resurse si 25.150 kg lemne gratuit refugiatilor saraci, 200 kg sapun în 480 ratii .

Cum numarul celor care solicitau ajutor crestea zilnic de la 1.526 de familii cuprinzând 5.956 suflete la 1 noiembrie 1916 la 1.192 de capi de familie si 6.289 de suflete în 1917, subventiile acordate pentru ajutorarea refugiatilor trebuiau marite. De exemplu subventia de 6.000 lei, acordata în urma cererii adresate catre primarie, din 25 noiembrie 1916, pentru lunile decembrie 1916, ianuarie si februarie 1917, din fondul extraordinar se dovedeste insuficienta, la mijlocul lunii ianuarie înregistrându-se o noua cerere[223].

Biroul refugiatilor avea în componenta un comitet de "ajutorare prin dare de lucru". Au fost plasati refugiati: la spitalele de raniti, multe infirmiere, spalatorese si femeii de serviciu, în oras femei ca servitoare dar si lucratori si meseriasi . Se încearca implicarea refugiatilor în activitatea de procurare de confectii pentru armata. Acestora - se consemneaza într-un comunicat al prefecturii - li se dadea gratuit 500 gr. zahar daca dovedeau ca au lucrat ciorapi sau tors lâna pentru fabricarea acestora.

Lipsa alimentelor se facea tot mai simtita în conditiile aglomerarii orasului. Populatia era lipsita de pâine, untdelemn, carne, etc. "Erau zile când femeile si copii faceau coada câte 10-12 ore la usa brutariei respective ca sa poata obtine o data la doua zile 250 gr. pâine de persoana. Alteori nici atâta. Carnea se distribuia câte un kg. de fiecare cartela pe saptamâna. Cum însa Administratia Comunala nu punea în vânzare cantitati suficiente, distributia se facea de multe ori o data pe luna. S-a pus în vânzare la doua macelarii carne de cal" .

"În orasul nostru - se scria într-un raport catre Primarie, din 12 septembrie 1916 - e o lipsa aproape completa de cartofi, zarzavaturi precum ceapa, varza si altele se gasesc în cantitati reduse si din acest motiv - continua documentul - nu putem reusi a micsora preturile de vânzare în detaliu sub cele maximale . La 24 octombrie Primaria, referindu-se la lipsa de zahar, legume, brânza, etc. considera ca situatia se îndreapta catre "un dezastru care atrage mai cu seama muncitorimea nevoiasa a orasului" .

Pentru a aproviziona orasul cu cele necesare erau trimisi delegati în alte judete ca:Tulcea, Tecuci, Falciu, Roman, Tutova si Vaslui .

Într-un raport de la începutul anului 1917 adresat de Primaria orasului Ministerului Agriculturii si Domeniilor, se arata ca: "Pe zi ce trece se resimte aici lipsa alimentelor, în curând nu va mai fi carne si cu toata silinta si staruintele ce punem, nu putem aduce alimente din alte parti deoarece aceeasi lipsa este si în restul tarii; apoi o mare dificultate mai este transportul care nu se poate face din cauza evenimentelor de acum" .

Pentru a solutiona problema transportului la 3 decembrie 1916 autoritatea comunala se adresa Corpului III Armata pe care îl informa despre greutatile provocate aprovizionarii de lipsa mijloacelor de transport si roaga a dispune ca la trenurile militare cu diferite materiale sau personal necesare trebuintelor armatei, sa se ataseze si vagoane cu legume sau alte substante necesare populatiei locale, evitându-se astfel eventualele speculatii .

În perioada ianuarie - mai 1917 Primaria orasului Galati a purtat o intensa corespondenta cu Ministerul Agriculturii si Domeniilor, rugând pe aceasta din urma sa acorde permisiunea de a lasa liber pescuitul în lacul Brates unicul mijloc pentru a da hrana populatiei, în conditiile în care populatia era de peste 150.000 suflete. Cererea primariei a fost acceptata de minister dupa numeroase amânari si rezerve, pretul de vânzare a pestelui fiind fixat de autoritatile locale. Tot pestele prins cu undita sau alte instrumente trebuia dus la pescaria statului din oras unde se elibera avizul pentru cantitatea predata si partea ce îi revenea ca dijma în bani pescarului .

În anul 1917, aprovizionarea orasului cu alimente si combustibil s-a desfasurat cu mari dificultati. La 7 ianuarie se constata lipsa totala de pe piata a zaharului, sarii si chibritelor, iar la 14 ianuarie Primaria orasului Galati, raporta Ministerului de Interne ca situatia este grea, ca numarul de vite suferise o scadere rapida datorita lipsei furajelor; ca stocurile de cereale si faina s-au lichidat, ca populatia suferea datorita lipsei lemnelor de foc .

În toamna aceluiasi an se preciza într-un raport al Primariei, în oras nu se mai gasea carne, pestele adus pe pietele din oras era foarte putin de aceea principalul aliment îl constituiau legumele. si acestea se gaseau în cantitati reduse datorita slabelor recolte cauzate de seceta din acel an. Se adresa în aceaste conditii rugamintea catre Marele Cartier General, Directia Serviciului de Subzistenta ca din legumele rechizitionate din comunele judetului Covurlui sa se acorde jumatate din cantitate pentru hrana populatiei orasului .

Populatia orasului resimtea si lipsa uleiului deoarece din cele doua fabrici de ulei doar una functiona "Fabrica Fleming" dar si aceasta cu întreruperi din cauza lipsei de materie prima, seminte, care trebuiau aduse din localitati mai departate. Astfel ca adesea câte 2-3 saptamâni nu se gaseau deloc ulei sau alte grasimi în oras .

Printr-o ordonanta din anul 1917 autoritatile locale au încercat sa reglementeze distributia alimentelor pe baza de bonuri eliberate de primarie. Desi masura a fost anuntata, eliberarea bonurilor a fost amânata cu saptamânile. Un ziar local consemna ca "populatia care nu a capatat înca bonuri nu are posibilitatea de a cumpara nimic si moare de foame" .

Profitând de aglomerarea neobisnuita de trupe si populatie unii comercianti s-au dedat în acesti ani la acte de specula fapt ce a accentuat mizeria prin care treceau multi locuitori. Specula crescânda este consemnata si în ziarele vremii: "Este îngrozitoare setea de câstig a unor comercianti sau mai bine zis a unor vânzatori de alimente din orasul nostru" . În ianuarie acelasi ziar sublinia: "Setea de castig nu mai are margini, e practicata cu furie, cu frenezie am putea zice. Asa zisii negustori umblând dupa câstig ca tigrii, din orice sa iasa banul" .

Preturile au cunoscut o crestere spectaculoasa si în ceea ce priveste textilele. Stamba, sifonul, care înainte de mobilizare costa 0,60-0,70 ori 0,80-0,90 lei metru se vindeau în februarie 1917 cu 4,50 sau 6 lei. Cu alte cuvinte pretul textilelor s-a majorat cu 5 pâna la 10 ori mai mult .

Cetatenii fac reclamatii la primarie contra unor brutari care nu respectau preturile maximale la pâine, pretindeau ca folosesc faina superioara, de 35 bani kg. pentru fabricarea pâinii cal. I, desi se producea pâine dintr-un singur fel de faina .

În iarna si toamna anului 1917 pretul, marimea si calitatea pâinii sufera degradari excesive. Astfel pretul unui kg. de pâine creste de la 22 bani la 3 ianuarie, la 35 bani la sfârsitul perioadei; distribuirea se facea numai 4-5 zile pe saptamâna.Unii brutarii sustrageau faina si o vindeau la pret de specula .

Specula nu se limita doar la produsele alimentare. La 31 iulie 1917, Serviciul de Subzistenta a orasului avertiza primaria asupra nemultumirii autoritatilor militare în problema speculei cu faina si malai practicata de unii negustori si tolerata de organele de control comunale. "...Sa înceteze odata - se cerea în adresa - jocul câtorva persoane, care, în aceste timpuri când cetatenii nostrii sunt pe câmpul de batalie, nu se gândesc decât cum sa faca a trage maximum profit din situatia actuala..." .

La 6 noiembrie 1917, Primaria orasului Galati raporta Ministerului de Industrie si Comert, ca nu a putut aplica ordinul acestuia de a constitui ateliere cetralizate de cizmarie si croitorie, cu scopul evitarii speculei, datorita faptului ca cizmarii si croitorii cereau preturi foarte mari. În raport se cerea interventia directa a ministerului pentru curmarea speculei .

Nerespectarea preturilor maximale era pedepsita cu amenda de la 100 - 5000 lei, amenda si închisoare de la 15 zile pâna la 6 luni si închiderea localului de la 5 zile la 6 luni în cazul repetarii infractiunii . Arestarile pentru infractiunea de specula nu au putut frâna fenomenul, ceea ce nemultumea populatia.

În martie 1917, Primaria orasului constata în rândurile populatiei "...murmure, pentru moment surde dar care cu continuarea lipsei de alimente pot lua proportii îngrijoratoare". La 30 iulie un grup de pensionari înainta Prefecturii judetului Covurlui o petitie colectiva în care îsi expuneau revendicarile[245].

Situatia grea în care se aflau multe din familiile celor plecati pe front se datora si faptului ca ajutorul prevazut pentru acestea nu se platea la timp . Toate lipsurile si suferintele îndurate de populatie au contribuit la cresterea enorma a mortalitatii. Astfel, aproape 70% din copii nascuti în 1917 în Moldova au murit. Orasul Galati nu poate face exceptie din aceasta statistica îngrijoratoare .

Lipsei de alimente i se adaugau deficientele aparute în aprovizionarea populatiei si industriei. Pentru contracararea lipsei de lemne, au fost luate unele masuri. S-a dispus sa se formeze trenuri speciale care sa aduca la Galati lemnele depuse în gari sau depuse în padure de furnizor care fusesera taiate din padurile statului sau particulare ale judetului Covurlui .

Lipsa combustibilului s-a accentuat dupa bombardarea Uzinei de Gaz de catre fortele inamice. Uzina a suferit stricaciuni ce se ridicau la aproximativ 300.000 lei, aflându-se în imposibilitatea de a asigura iluminarea orasului. Conducerea uzinei arata într-un raport catre Primarie ca nu va putea asigura iluminarea orasului cu petrol, desi s-au procurat 400 de lampi, deoarece nu dispune de petrolul necesar .

În lunile de iarna, ianuarie-februarie 1917, zona de jos a orasului a fost amenintata cu inundarea din cauza lipsei combustibilului (pacurii) pentru actionarea pompelor Serviciului Hidraulic . Absenta combustibilului a afectat industria galateana, fabricile care mai functionau. Astfel, la 21 iunie 1917, Fabrica de Bere "Petrina" solicita Primariei orasului interventii pentru asigurarea unei cantitati de 5-6 tone de pacura lunar, în caz contrar fiind constrânsa sa-si înceteze activitatea. Cererea înaintata de conducerea fabricii Primariei va fi însa respinsa de Ministerul Industriei si Comertului.

O alta cauza care a grevat asupra industriei galatene, conducând la închiderea totala sau partiala a unor întreprinderi a constituit-o rechizitiile de utilaje, materii prime si combustibil sau evacuarea utilajelor de catre armata în scopuri strategice. De exemplu, Fabrica de ulei "Etna" si-a întrerupt activitatea datorita evacuarii de catre armata, în decembrie 1916 a utilajelor. La 2 iulie 1917, proprietarul fabricii cerea Primariei orasului sa intervina pe lânga autoritatile militare competente pentru a i se retroceda utilajele care fusesera ridicate si evacuate de armata. La 17 septembrie 1917 însa fabrica nu-si reluase activitatea, situatie care s-a prelungit pâna la începutul anului 1918 .

La 13 decembrie doi proprietari de fabrici de lumânari din Galati se adresau Primariei orasului cu rugamintea de a se obtine anularea ordinului de rechizitionare a materiei prime (parafina) si a produselor lor finite.

Ministerul de Interne ordonase demontarea si evacuarea principalelor intreprinderi industriale din localitate sau distrugerea diferitelor utilaje în cazurile în care operatiunile de dispersare nu ar fi fost facute în timp util . Primaria orasului îsi manifesta îngrijorarea pentru situatia locuitorilor: "ca populatia care va ramânea în oras în cazul eventual de ocupatie straina va fi lipsita de strictul necesar: lumânari, sapun, ulei etc". În raportul din 21 decembrie 1916, catre Ministerul de Interne se arata "ca de câteva zile s-a început demontarea si distrugerea diferitelor fabrici din localitate". Autoritatile galatene se aratau îngrijorate pentru locuitorii care ar fi ramas pe loc în conditiile în care "se cere si distrugerea combustibilului - carbuni si lemne - precum si a cerealelor". "Deasemenea - preciza raportul - se rechizitioneaza sapunul, saul si soda" . Primaria a cerut ministerului sa revina asupra acestor hotarâri aratând ca "populatia deja sufera lipsa combustibilului care se mai afla în mici depozite, acestea foarte rare si cu preturi ridicate" si cere sa se ia masuri "pentru ca populatia sa nu se vada redusa la trista situatie de a parasi în masa orasul de frica foametei si mizeriei..." .

Populatia Galatiului a avut de asemenea de suferit de pe urma rechizitiei de bunuri si animale efectuate în conditii abuzive, asa cum rezulta din adresa trimisa Primariei orasului în septembrie 1917, de Comisiunea mixta de rechizitii a judetului Covurlui în care se consemnau urmatoarele: "suntem informati din izvoare demne de toata încrederea ca cu prilejul rechizitiilor la care a dat loc mobilizarea, dispozitiile esentiale din legea si regulamentul rechizitiilor, care garantau proprietatea în numeroase cazuri, sunt nesocotite". S-au ordonat si efectuat rechizitii de gradatii care nu aveau nici o calitate. Unii functionari administrativi judeteni si numerosi functionari administrativi comunali, jandarmi si sefi de posturi au dat tot concursul lor la facerea unor asemenea rechizitii neregulamentare de catre ofiteri, care nu posedau delegatie scrisa din partea forurilor competente .

Industria a avut de suferit si din cauza bombardamentelor. Din momentul în care frontul s-a stabilizat pe linia Carpatilor rasariteni, râul Putna-Siretul Inferior, Galatii devin tinta bombardamentelor germane. La 13 decembrie 1916, zepeline si avioane încearca sa bombardeze orasul. Într-un prim atac un zepelin a aruncat câteva bombe asupra orasului provocând pagube neînsemnate. Al doilea atac al avioanelor inamice nu a reusit, acestea fiind alungate de bateriile antiaeriene si de aviatorii nostri. Cu toate acestea circulau zvonuri alarmante relativ la situatia orasului pe care le-a dezmintit comandantul Garnizoanei din Galati, amiralul Eustatiu Pancovici.

Pentru a "împiedica circulatia zvonurilor false care produc panica", pentru a pastra buna ordine în oras se înfiinteaza la 18 octombrie 1916, Asociatia cetateneasca[257].

Bombardamentele asupra orasului continua la începutul anului 1917. La 7 ianuarie 1917, Galatii erau, din nou, sub focul artileriei inamice de pe Dunare. Alte atacuri au loc la 4 martie, când germanii bombardeaza docurile. Bombardamente puternice au fost înregistrate în zilele de 8 si 9 martie 1917, obuzele cazând peste un spital al Crucii Rosii si pe strazile Mavramol, Cuza Voda, Democratiei, Tecuci, Movilei, Vultur[258]. Mihail Sadoveanu, într-un articol intitulat "O noua crima" înfiereaza pe agresorii germani, pentru atacul lor împotriva spitalului Crucii Rosii. El îsi încheia astfel protestul: "Niciodata omenirea nu va putea sa uite (n.n. crimele facute de germani), nici noi nu vom putea uita vreodata puhoiul crunt care s-a revarsat asupra-ne" .

În timpul acestor bombardamente au fost distruse: Uzina electrica, Atelierele C.F.R., fabricile metalurgice "Wolf", "Auschritt", "Coltofeanu", "Westfalia" si Moara Steaua[260].

Un alt atac a avut loc la 20 martie, însa la 1 aprilie bateria inamica din dealurile Dobrogei a fost distrusa de bateria grea de la Galati si de trei avioane franceze, care au aruncat 60 de bombe asupra sa[261].

Galatenii au contribuit din plin la actiunile desfasurate de guvernul român în cursul iernii si primaverii anului 1917 pentru refacerea armatei. Muncitorii de la santierul naval "Fernic", de pilda dupa ce au evacuat utilajele de la Odessa, din ordinul Ministerului de Razboi, în conditiile în care trupele germane se apropiau de Braila, la finele anului 1916, le-au pus în functiune într-un timp foarte scurt, fabricând proiectile si afete de tun[262]. Numele santierului este schimbat în "santierul Ministerului de Razboi Român".

În primavara si vara anului 1917 s-a desfasurat de constituire a batalioanelor de voluntari transilvaneni si bucovineni. La începutul lunii martie, militarii români din armata austro-ungara cazuti prizonieri la rusi si aflati în lagarul de la Darnita (Kiev) s-au angajat solemn sa lupte pentru cauza româneasca. Ei au semnat un juramânt de credinta fata de cauza româneasca: "Noi, ofiterii, gradatii si soldati români de neam, juram pe onoare si constiinta ca voim sa luptam în armata româna pentru dezrobirea tinuturilor noastre românesti de sub dominatia Austro-Ungariei si alipirea lor la România". La 3 aprilie, guvernul rus a aprobat ca 30.000 de prizonieri români sa se organizeze în acest scop[263]. În Galati, ca si la Iasi, sosirea primelor batalioane ale Corpului de voluntari români transilvaneni, în iunie 1917, a fost primita cu entuziasm de populatia orasului. Cu aceasta ocazie ziarul "Înainte Galatii Noi" scria: "Sa traiti frati din Ardeal si Bucovina, nobila falanga a mândrilor românasi care din salasurile Siberiei ati pasit pe pamântul României pentru a va dezrobi, pentru patria voastra mama, cu voi si prin voi la biruinta" .

Pentru anul 1917 aliatii intentionau sa treaca la ofensiva pe toate fronturile contra Puterilor Centrale, în scopul de a obtine victoria în acel an. În cadrul ofensivei generale a aliatilor, fortelor ruse si române din Moldova le-a revenit misiunea sa actioneze ofensiv pentru a atrage cât mai multe trupe inamice si a le împiedica sa se deplaseze pe teatrul de actiuni militare din vest, unde urma sa se desfasoare actiunea principala. Comandamentul Puterilor Centrale intentionau sa treaca la ofensiva pe frontul din Moldova, în scopul de a nimici fortele române si ruse, de a ocupa întregul teritoriu al României si a-si deschide drumul spre sudul Ucrainei[265].

Ofensiva de la Marasti la care au participat si regimente galatene, a obligat Comandamentul Puterilor Centrale sa schimbe planurile tactice initiale, ruperea frontului româno-rus în sectorul Namoloasa, apoi înaintarea spre nord între Prut si Siret, constrângându-l sa încerce oprirea armatei române care ameninta flancul si spatele armatei germane[266].

În ofensiva de la Marasesti, dezlantuita la 11 iulie 1917, Regimentul 11 Siret a atacat la dealul Fântâna Puturoasa, înte cotele 630 si 660. Desi au avut pierderi mari, 58 de morti, 235 de raniti si 11 disparuti, trupele galatene au cucerit cota 630. Primind întariri au continuat atacul si au reusit sa ocupe pozitiile inamice de la pârâul Ciobanul. În aeeasi zi, spre seara, au cucerit si cota 670. Încercarile trupelor inamice de a cuceri cota 670 în ziua urmatoare au fost respinse de Regimentul 11 Siret, trupele germane retragându-se în mare dezordine. Urmarind inamicul, Regimentul 11 Siret si alte trupe din Brigada 12 Infanterie îsi stabilesc pozitia în seara zilei de 13 iulie pe Dealul Boului la cota 564[267].

La 14 iulie, Regimentul 11 Siret era pe Dealul Lupi, cota 1.114, punând pe fuga unitatile dusmane. Rezistenta pe care o întâmpina la Dragomira este repede distrusa si regimentul ocupa pozitia, fiind în legatura cu Regimentul 7 Vânatori la est si Regimentul 12 Infanterie la stânga. Continuând atacul în ziua urmatoare dupa ce risipeste usoara rezistenta, cucereste Dealul Bradetu Negru. Batalioanele 2 si 3 din regiment contraataca la Dealul Manascu, cota 631 si restabilesc situatia. În putinul ragaz de noapte dintre cele doua nopti de lupta, trupelor le este prezentata proclamatia regelui Ferdinand, emisa la împlinirea unui an de la intrarea tarii noastre în razboi: "Razboiul nostru e un razboi sfânt. A nu-l fi declarat ar fi fost o îndoita tradare; fata de înaintasii nostrii si fata de sirul generatiilor ce va sa vie... Biruinta este sigura... În locul României de ieri vom dobândi România de mâine, asa cum au mângâiat-o în visurile lor parintii nostrii, asa cum o vom lasa mostenire urmasilor nostri" .

Contraatacul din sectorul Herastrau, cota 360, Valea Lesuntului din 27 iulie este încununata de asemenea de succes. Atacurile germane din defileul Herestrau-Grozesti din 28 iunie nu au putut fi stavilite de infanteristii galateni dar primind ajutoare trec la contraatac si cuceresc cota 562[269]. A doua zi regimentul amplasat pe Dealul Matiusca respinge atacul german si înainteaza spre Dealul Lesuntul.

La 4 august Divizia a-6-a din care facea parte si Brigada a 12-a (Regimentul 11 Siret si 12 Cantemir) dupa un mars foarte obositor soseste pe frontul dintre Valea Oituzului si Magura Oituzului. În ziua de 8 august începe ofensiva austro-germana, Brigada a 12-a aflata în sudul Vaii Oituzului fiind bombardata cu bombe asfisiante si lacrimogene. Inamicul reuseste sa rupa frontul între Regimentul 11 Siret si 7 Vânatori. Contraatacurile trupelor noastre sunt zadarnice. Inamicul înainteaza în coloane din ce în ce mai puternice de-a lungul vaii Lesuntului Mic, si ocupa vârful Bâlcuta pe malul de nord al vaii[270].

Regimentul 11 Siret a mai participat la batalia de la Ciresoaia si la atacul pentru cucerirea satului Grozesti. La 15 august gen. Nicolae Arghirescu comandantul Brigazii 12 Infanterie initiaza un nou atac. Regimentul 11 Siret, în ciuda repetatelor încercari nu reuseste sa smulga din mâna inamicului cota 383. În ziua urmatoare ofensiva a continuat. Regimentul galatean, sprijinit de un batalion din Regimentul 7 Vânatori si subunitatii din Brigada a-2I-a Calarasi a executat trei contraatacuri dar fara izbânda, inamicul ramânând pe cota 383. Pentru vitejia aratata steagul regimentului a fost decorat cu Ordinul "Mihai Viteazul"[271].

Batalionul 3 Artilerie a fost prezent în crâncenele batalii de la Turtucaia, Cocargeaua, Mogosesti, Neaslov, unde a sprijinit Regimentul 39 Infanterie în luptele din zona Letca Noua. La 19 noiembrie a sustinut atacurile Regimentelor 23 si 63 Infanterie în luptele de lânga satul Stâlpu. Contraatacul din 6 august 1917 al Regimentului 39 Infanterie în spatiul dintre Marasesti si Padurea Razoare a fost ajutat de focul Divizionului 3 din Regimentul 3 Artilerie. Vitejia artileristilor galateni a fost elogiata printr-un ordin de zi pe armata, iar drapelul lor a fost decorat cu Ordinul "Steua României" clasa a V-a[272].

Regimentul 51, din Brigada 36 infanterie, alcatuit din covurluieni, comandat de col. serbescu Constantin a luat parte la luptele pentru apararea Dobrogei, remarcându-se în luptele din 18-19 septembrie 1916 de la Amzace, dar si la luptele de la Marasesti. Pentru vitejia si avântul cu care au luptat atât ofiterii cât si trupa în apriga balie de la Marasesti, din ziua de 6 august, pe când regimentul care forma centrul Diviziei 13, a fost atacat de trupe din Diviziile 115 prusiana steagul, regimentului a fost decorat cu ordinul "Mihai Viteazul"[273].

Rezistenta româneasca din vara anului 1917 a avut un puternic rasunet în tabara Aliatilor, fiind socotita ca una dintre cele mai importante victorii în primul razboi mondial.[274] Victoriile repurtate la Marasti, Marasesti si Oituz au fost extrem de importante ele facând sa esueze planurile de desfiintare a statului român si sa prabuseasca una din cele mai importante ofensive initiate de Puterile Centrale pe frontul de est, sa bareze drumul acestora spre Rusia.

Dupa victoriile de la Marasti, Marasesti, Oituz, armata româna a ramas pe pozitiile de aparare a liniei la care fusese oprit inamicul, pastrând chiar disponibilitati ale unor noi actiuni ofensive pe Valea Trotusului, anihilate însa de refuzul armatelor rusesti de a mai coopera la lupta[275], acest fapt datorându-se patrunderii în rândurile soldatilor rusi a ideilor revolutionare care circulau în Rusia.

Revolutia bolsevica izbucnita la 25 octombrie/7 noiembrie, a exercitat o deosebita influenta asupra mersului operatiunilor militare, asupra deciziilor care au fost luate de guvernul român, rasturnând situatia din Europa de est si sud-est[276].

La 26 octombrie/8 noiembrie, Congresul Sovietelor de deputati aproba Decretul asupra pacii, care propunea tuturor popoarelor beligerante si guvernelor lor încetarea ostilitatilor si începerea tratativelor, în vederea încheierii pacii fara anexiuni si despagubiri. La 2/15 noiembrie guvernul sovietic adopta "Declaratia drepturilor popoarelor din Rusia", care proclama egalitatea si suveranitatea popoarelor din Rusia, dreptul lor la autodeterminare etc[277].

Patrunderea ideilor revolutionare în rândurile armatei ruse a lovit-o mortal. Pe frontul român, comitetul militaro-revolutionar rus se declara autoritatea suprema si convoaca un congres al tuturor unitatilor de pe acest front. Congresul tinut la Roman de catre amintitul comitet s-a încheiat prin cererea soldatilor ca pacea sa fie încheiata imediat si sa se ordone demobilizarea. În cazul nerealizarii acestor cereri ei anuntau ca vor parasi frontul[278].

Haosul din armata rusa crestea pe masura ce sosea pe front ecoul luptelor intestine dintre curentele revolutionare din Petrograd. Prezenta pe teritoriul Moldovei a jumatate de milion de trupe luptatoare ruse la care se adaugau un numar egal de trupe de etape, de serviciu si spitale etc., îngrijora guvernul si populatia româna. Armata rusa devenise o "strânsura care inspira neîncredere si chiar teama". Soldatii rusi nu mai visau decât la pace si înapoierea acasa, ei renuntasera la orice tinuta ostaseasca[279].

La Galati au avut loc ciocniri între grupurile de ostasi rusi care erau pentru pace si unii ofiteri care cereau continuarea razboiului împotriva Germaniei. La întrunirea din 1 mai 1917 din sala din Strada Domneasca au luat parte vreo 150 de ofiteri si soldati delegati ai diferitelor unitati din Corpul 4 Siberian. La aceasta întrunire nu s-a putut ajunge la nici o întelegere între cele doua parti[280] progamându-se o noua întâlnire.

La 13/27 noiembrie 1917, Rusia Sovietica a propus Puterilor Centrale tratative pentru încheierea armistitiului. Armistitiul semnat la 22 noiembrie/5 decembrie, completat apoi cu pacea dintre Puterile Centrale si Rusia izola complet România punând-o în imposibilitatea de a continua lupta alaturi de Antanta[281].

În acest context au avut loc la Iasi câteva sedinte ale Consiliului de Ministri cu participarea si a altor factori de raspundere, în care s-a discutat problema armistitiului. În sedinta din 4 decembrie 1917, în urma unei analize atente a situatiei s-a constat ca armata nu avea practic posibilitatea de a continua lupta, ca era nevoita sa încheie un armistitiu cu caracter pur militar impus de un caz de forta majora, si sa pastreze pozitiile detinute pâna în acel moment[282].

Tratativele de la Focsani, din zilele de 7-9 decembrie s-au încheiat prin semnarea armistitiului potrivit caruia se suspendau ostilitatile, ele neputând fi reluate decât prin denuntarea armistitiului cu 72 de ore înainte. Armistitiul era o cruda lovitura pe care o primea natiunea si armata româna. În plina putere si dorinta de a lupta, armata româna a "primit cu mânie" armistitiul caci era nevoita sa puna arma jos nu înfrânta de dusman, ci parasita de aliat[283].

În Comunicatul Prefecturii Judetului Covurlui din 11 decembrie se anunta semnarea armistitiului. Se afirma în comunicat ca el va dura atâta timp cât va dura armistitiul armatei ruse de pe frontul român. Totodata în comunicat se preciza si atasamentul fata de aliati, ca acest armistitiu "nu schimba, nici stirbeste temelia morala a razboiului nostru sau legaturile politice ale tarii" si încrederea în realizarea idealului national "el (armistitiul) nu poate primejdui izbânda nazuintelor noastre udate cu atâta sânge si sfintite cu atâta jertfa"[284].

Dupa încheierea armistitiului, situatia armatei ruse se înrautatise, dezagregarea crestea din ce în ce mai mult în spatele armatei. Cetele de soldati care paraseau frontul se dadeau la grave neorânduieli. Comunicatiile începusera sa devina nesigure iar aprovizionarea si întretinerea armatelor o problema îngrijoratoare. Armata rusa se desfiinta si descompunea. Nu mai exista nici o autoritate care sa înfrâneze excesele si sa imprime o anumita directie miscarii trupelor. Soldatii rusi nu mai ascultau pe nimeni, nici chiar pe sefii pe care si-i dadusera ei însisi[285].

Autoritatile galatene au luat masuri în noile conditii, tinând cont ca în Galati si împrejurimile sale, îndeosebi pe linia de aparare de la Siret, pe lânga trupele române stationau si trupele Grupului 4 al armatei ruse (siberiene). Autoritatile militare din Galati au emis ordine prin care se interziceau discutiile referitoare la armata, raspândirea altor stiri decât cele din Comunicatul Oficial, circularea dupa ora 11 noaptea[286]. Cei care nu respectau ordinele riscau sa fie arestati. Teatrele, cinematografele si orice fel de spectacole erau desfiintate pâna la noi ordine, dupa cum se mentioneaza într-un ordin emis în decembrie 1917. Restaurantele trebuiau închise la orele 21.30, contravenientii riscau înhisoarea pâna la un an sau amenda pâna la 2.000 lei .

Aglomerarea publicului pe strada, participarea la manifestatii de orice natura atragea dupa sine pedepse severe conform Legii starii de asediu[288]. Cei care publicau, raspândeau, vindeau manifeste si publicatii în limba româna care instigau la revolte si tulburari erau trimisi înaintea Curtii Martiale .

Într-un Comunicat al Primariei din 14 decembrie 1917 se anunta ca Marele Cartier General primea zilnic rapoarte de la autoritatile civile si militare ca ordinea si siguranta statului erau perturbate, ca "mersul serviciului public nu mai e cu putinta iar viata si avutul cetatenilor au devenit nesigure din cauza unor indivizi care izolati sau organizati în bande se dedau la furturi, jafuri si chiar crime" sau a detasamentelor sau unitatilor ce se instaurau în cantonamente ce nu le erau destinate, refuzau sa paraseasca locuintele când alte unitati trebuiau sa le înlocuiasca. Aceste bande, unitati - mentiona comunicatul - ocupau fara autorizatie trenurile si obligau prin violenta functionarii C.F.R. sa le puna în functiune[290].

Dupa armistitiul de la Focsani, situatia în tara se îngreuneaza din ce în ce mai mult, foametea luând proportii îngrijoratoare si lovind în egala masura în populatie dar si în soldatii întorsi de pe front. Galatii erau si ei cuprinsi de aceasta situatie dar nu aveau resursele necesare pentru a o înlatura, fapt ce se va reflecta si în evenimentele din anul 1918.

CAPITOLUL IV

SITUAŢIA SOCIO-ECONOMICĂ A ORAsULUI ÎN ANUL 1918

Dupa semnarea armistitiului de la Focsani la finele anului 1917, autoritatile au adoptat masuri pentru înlocuirea cu trupe românesti a portiunilor de front de pe care s-a retras armata rusa si s-au aplicat masuri hotarâte pentru stavilirea actiunilor anarhice si devastatoare ale unor unitati militare rusesti aflate în retragere. Asemenea masuri s-au impus la Galati ca si în alte judete ca Roman, Pascani, Dorohoi, Falticeni unde regimentele ruse amenintau autoritatile locale si ordinea publica prin refuzul lor de a fi dezarmate. La Iasi, grupurile de militari rusi de la Socola care amenintau sa devasteze orasul au fost aduse în subordine si evacuate de catre armata româna[291].

În regiunea Galatilor se afla Corpul IV Siberian, compus din Divizia a-9-a si a-10-a fiecare divizie având 6.000 de oameni; divizioane completate de artilerie cu peste 80 de tunuri. Divizia a-9-a, care îsi avea cartierul la sendreni pleaca de pe front si porneste în mars pe soseaua Tecuci-Galati cu intentia de a trece Prutul în Basarabia. Divizia a-10-a, care se gasea la Galati, hotarî sa ajute divizia sora ca sa-si deschida drumul si începu sa-si adune soldatii care forfoteau prin oras spre a-i înarma si ataca fortele romanesti[292].

Comandorul de marina Niculescu Rizea, comandorul sectorului Galati aflând în dimineata zilei de 7 ianuarie 1918, despre plecarea de pe frontul Siretului a Corpului 4 Siberian organizeaza apararea grabnica a orasului. El dispuse putinele forte de care dispunea împrejurul Galatilor. Cea mai mare parte a trupelor, doua companii si jumatate din Regimentul 21, sunt postate pe dealul Ţiglina, spre a opri iesirea rusilor din defileul dintre balta Calica si Siret, pe unde se astepta atacul principal. O companie a ocupat pozitie lânga bateriile marinei, cu fata spre oras, pentru a preveni un eventual atac al rusilor din Galati, Divizia a-10-a, în spatele pozitiei de la Ţiglina. Mici detasamente sunt postate la nord-vest de oras, spre Filesti si la est, spre Reni, spre a opri atacurile ce eventual ar putea veni de acolo. În oras a fost oprit un detasament de marina si doua plutoane de infanterie, spre a supravegea trupele ruse ale Diviziei a-10-a si a intereveni împotriva lor, la nevoie. Corpul Pompierilor galateni sub comanda capitanului Nicolau, erau postate la marginea orasului din capatul strazii Tecuci, pâna la cimitir,pentru a opri trecerea rusilor dinspre front în oras si dinspre oras spre front[293].

Disproportia între forte era mare: cele 8 tunuri de pe dealul Ţigina si 4 tunuri de pe vendete împreuna cu vre-o 500 de ostasi, infanterie si marinari trebuiau sa înfrunte un întreg Corp de Armata, 12.000 de rusi si 80 de tunuri[294].

Rusii înainteaza din doua directii: dinspre nord-vest de la Filesti, înainteaza Reg. 34; dinspre vest, de la sendreni, înainteaza grosul Diviziei a-9-a. Patrule puternice rusesti se strecoara pe la sud de Baltita, surprind avamposturile române de pe Ţiglina si captureaza un ofiter si 14 soldati. Comandantul orasului cere ajutoare de la brigada dar tot ce i se poate trimite e o companie de mitraliere si o jumatate de companie infanterie de 70 de oameni. Cu ei se întareste atât detasmentul dinspre Filesti, care opreste înaintarea rusilor de la Filesti spre Galati, cât si trupa de garda din oras, care înpiedica rusii sa se ridice si sa înarmeze cele 23 de mitraliere din depozitul Diviziei a-10-a din strada Daciana, cu care vroiau sa atace pe la spate trupele române de la Ţiglina[295].

Rusii nu pot fi opriti de Brigada a-7-a la sendreni si ajung la Movileni, unde asaza 9 baterii cu 63 de tunuri spre Galati. O delegatie de soldati din Divizia a-9-a se prezinta în oras si cer sa li se permita trecerea prin oras la Reni amenintând ca daca cererile nu le vor fi satisfacute pâna la ora 3 dupa-amiaza vor bombarda orasul si vor forta trecerea. Comandantul român refuza sa le acepte conditiile având ordin sa le opreasca trecerea. Astfel la ora 3 artileria rusa începe bombardarea orasului; cele noua baterii de la Movileni trag asupra Galatilor si a pozitiilor române timp de patru ore. Pagubele provocate sunt neînsemnate. Bateriile marinei noastre riposteaza, tragând atât asupra bateriilor ruse cât si asupra rezervelor de infanterie. Bombardamentele au tinut pâna la orele 7 seara. În timpul noptii au avut loc violente încaierari de patrule de infanterie.

Trupele rusesti reîncep bombardamentul a doua zi, pregatind si un atac concentric asupra orasului. La aripa de vest, unitatile Diviziei a-9-a ataca cu putere si ocupa gâtul dintre balta Malina si Siret. La centru, fortele rusesti din infanterie si artilerie din Divizia a-10-a, care erau cantonate în cazarmile Ţiglinei si la gura Siretului, se concentreaza în spatele detasanentului nostru de la Ţiglina, îl ataca brusc prin surprindere si captureaza prima linie -o companie si jumatate-situata pe botul dealului Ţiglina, în fata lacului Calica. Restul trupelor noastre sunt respinse pe linia a doua, aproape de valea Ţiglinei, 800m de bateriile marinei[296].

stiri rele veneau din est: vasele si pichetele românesti de pe Prut fusesera dezarmate; acelasi lucru se întâmplase si cu detasamentele române la Reni si Giurgiulesti, o baterie grea ruseasca si sase mitraliere fusesera asazate pe malul Prutului iar un detasament dusman format din doua companii de mitraliere si un escadron de cavalerie se îndrepta spre Galati. Bateria îsi asazase tunurile lânga lacul Brates, iar infanteria desfasurata în linii de lupta, înainta precedata de patrule de infanterie. Aceasta patrunde în partea de jos a orasului si alaturi de 200 de infanteristi înarmati din Divizia a-10-a dezarmeaza posturile noastre de graniceri si militieni. Un vas rus, înarmat cu un tun de 150 mm, venind dinspre Reni, urca Dunarea si trage asupra docurilor, vaselor marinei si bateriilor noastre. În acelasi timp încep focul si bateriile de pe dealul Giurgiulestilor, aruncând obuze în oras. Situatia trupelor, de aparare a Galatilor era foarete grava fiind atacate din patru directii:vest, nord, est si sud, iar în oras trupele Diviziei a-10-a rusa se constituiau în unitati de lupta fara ca vreo unitate româneasca sa la poata opri[297].

Cu tot acest bombardament, trupele române ataca în forta si resping pe rusi, care se retrag în dezordine în zona dintre gara Barbosi si podul de la Siret. Bombardati de artilerie si avioane, rusii hotarasc, la 11 noaptea sa treaca podul si sa se predea nemtilor. Alte trupe s-au predat armatei române, care dupa ce le-a dezarmat, le-a condus, sub paza, spre Prut. În luptele purtate au fost capturate 79 de tunuri si au murit 26 de soldati români, în afara celor 70 de raniti[298].

Pentru comemorarea zilelor de 7-8 ianuarie 1918 autoritatile locale au dorit sa ridice un monument în memoria celor care si-au jerfit viata pentru apararea orasului. La sugestia Ministerului de Interne se hotaraste în cele din urma înfiintarea unui azil, care sa ajute orfanii si invalizii de razboi. "Institutul galaten pentru invalizi si orfani de razboi" avea sa fie construit pe locul unde s-au dat luptele, pe locul comunei de la Bariera orasului din strada Brailei .

Desi pagubele suferite de oras în timpul acestor bombardamente nu au fost majore în cursul anilor 1916-1918, la Galati au existat mari distrugeri atât datorita bombardamentelor artileriei inamice cât si datorita încartiruirii trupelor ruse si românesti aici. Comform datelor culese de comisiile constituite pentru evaluarea si constatarea pagubelor,bombardamentele germane au provocat pagube în valoare totala de 6.533.342 lei, cetatenilor particulari, întreprinderilor de stat si particulare. La aceasta se adauga pagubele provocate prin bombardamente proprietatilor primariei si spitalelor Crucii Rosii Române în valoare de 14.504 lei. Au fost distruse în total 43 cladiri particulare, fabrica de caramida si abatorul orasului, si avariate 156 cladiri particulare[300], 16 scoli, 8 biserici si numeroase strazi ca de exemplul strazile Portului, Zimbrului, Domneasca, Lascar Catargiu, Movilei, etc .

Analizând distrugerile din punct de vedere al structurii lor, se constata ca, din totalul de 6.533.324 lei pagube suferite de particulari si intreprinderi de stat în urma bombardamentelor, marea majoritate, adica 6.192.385 lei revin stricaciunilor cauzate constructiilor, 223.727 lei se înscriu la deteriorarile provocate mobilierului, masinilor si instalatiilor si 117.230 lei revin evacuarilor si neîncasarii chiriilor[302].

Proprietatile Primariei, inlusiv scolile si bisericele au suferit distrugeri evaluate la 474.733 lei în urma avarierii si distrugerii cladirilor si 217.415 lei în urma distrugerii si avarierii mobilerului, utilajelor etc. Se mai adauga 350.000 lei pagube provocate de încetarea productiei abatorului, fabricii de caramida si atelierilor comunale pe o perioada de 5 ani. În timpul bombardamentelor a fost avariat si sediul Comisiei Europene a Dunarii, provocândui-se avarii evaluate la 5.000 lei[303].Bombardamentele asupra docurilor au provocat pagube atât cladirilor, instalatiilor cât si vaselor din docuri. Stricaciunile provocate magaziilor de grâne, cladirii masinilor si macaralelor, atelierului si elevatoarelor s-au ridicat la suma de 297.000 lei. Printre vasele scufundate se numarau 2 remorchere, o salupa, un tanc al marinei, un caiac .

Pagubele provocate prin încartiruirea trupelor ruse în oras s-au ridicat la suma de 667.457 lei iar a trupelor române la 8.477 lei, atât prin neplata chiriilor cât si pagube materiale. Unitatile militare rusesti ce au fost încartiruite în oras au distrus toate constructiile militare ce le-au executat în timpul sederii lor aici[305].Din suma totala a pagubelor suferite de orasul Galati de 7.476.533lei, ponderea cea mai mare, 6.667.158 lei o detin distrugerile de imobile, provocate în marea lor majoritate de bombardamentele inamice.

În oras se mentin ordinele date de Comandamentul Garnizoanei din Galati, prin care se interzicea discutarea si comentarea evenimentelor si mai cu seama a dispozitiunilor luate de comandamentele militare cu privire la dislocarea de trupe sau în alta directie. Contravenientii erau arestati si trimisi în judecata în fata Curtii Martiale. Sunt emise ordonante prin care se reglementa orarul localurilor, a institutiilor culturale[306]. Printr-un ordin circular din 10 august 1918 pentru a se pastra mai usor ordinea, orasul este împartit în 7 sectoare repartizându-se fiecarui corp de trupa din garnizoana câte un sector. Comandantul corpului era raspunzator de ordinea în sectorul sau, în care scop dispunea patrulari atât ziua cât si noaptea. Patrulele erau compuse din 2-4 soldati comandati de un soldat inferior sau de un plutonier .

La începutul anului 1918, guvernele Angliei, Frantei, Italiei si S.U.A. au reluat presiunile lor asupra României pentru ca aceasta sa nu încheie pacea separata cu Puterile Centrale, asa cum se angajase prin armistitiul de la Focsani, în cida faptului ca situatia interna si problemele externe cu care se confrunta România nu se îmbunatatisera ci se agravasera. Ţara noastra era complet izolata: la 9 februarie Puterile Centrale încheiasera pacea separata cu Rada Ucrainei iar la 18 februarie/3 martie 1918, guvernul sovietic încheia deasemenea pacea separata cu Tripla Alianta. România era înconjurata, fara posibilitatea de a primi vreun ajutor din afara si a se retrage în caz de înfrângere.

La 12 februarie 1918 s-a dat publicitatii la Iasi declaratia oficiala a guvernului român prin care se anunta ca se întrevedea posibilitatea începerii negocierilor de pace. Guvernul -se preciza în declaratie- nu se va angaja pe aceasta cale decât având siguranta ca negocierile vor fi duse pe baze acceptabile. Erau respinse, ca fiind lipsite de orice temei zvonurile referitoare la acceptarea pacii cu orice pret[308].

Tratatul de pace încheiat de România cu Puterile Centrale la Buftea - Bucuresti, la 24 aprilie/7 mai 1918, era în fond un dictat, un atentat împrotiva independentei si suveranitatii noastre nationale, o stirbire a integritatii teritoriale, o încercare de subjugare a economiei nationale. Potrivit dispozitiiilor sale, Bulgaria primea Cadrilaterul si o fâsie din sudul judetului Constanta, restul Dobrogei, treceau în condominium celor patru state inamice, lasându-se României acces la mare pe un drum comercial pâna la Constanta. Toate bogatiile tarii si în primul rând cerealele, petrolul si padurile intrau sub controlul Triplei Aliante, al Germaniei în special, pe o perioada îndelungata. În timp ce armata româna era în cea mai mare parte demobilizata si dezarmata, Germania pastra în tara întregul aparat si potential militar. Pacea a mentinut împartirea în doua a tarii, teritoriul ocupat, aflat sub administratia Puterilor Centrale si Moldova, pâna la Marasesti unde administratia româna continua sa-si exercite autoritatea si atributiile[309].

Chiar în conditiile cenzurii, presa galatana a marcat, cu deosebit curaj împlinirea a doi ani de la intrarea României în razboi si a unui an de la victoriile din anul 1917, glorificând jerfa armatei române. Ziarele locale au adus omagii Regimentului 11 Siret, pentru luptele duse în Transilvania si Reg. 51 infanterie care si-a creat o "faima legendara" în luptele de la Marasesti. Cu acazia împlinirii a doi ani de lupte si staruinte pentru împlinirea idealului national presa galateana scria: "Aducem cel mai pios omagiu celor mai bravi, mai viteji, mai mândri fii ai României, acelor sute de mii de eroi anomimi care au reînviat legendarul suflet strabun pe câmpiile Cernei, ale Argesului, ale Jiului, ale Oltului, Dâmbovitei, Valea Prahovei, Siretului, pe crestele îndoliatilor Carpati" .

În ordinul de zi catre soldati din 31 decembrie 1917 erau amintite luptele din 1917, când "drapelele voastre s-au acoperit cu o noua glorie" si se îndemnau soldatii sa fie vigilenti: "Voi, vitejii Mei luptatori de la Marasti, Marasesti si de la M-tii Oituzului - stati neclintiti ca paza a hotarului, facând straja credincioasa - încât sa nu se poata patrunde prin inelul de otel ce-ati faurit prin jerfele voastre. Stând cu arma la picior, ochiul vostru sa fie mereu atintit înspre inamic" . Acestea nu erau simple aniversari ci sublinuiau hotarârea poporului român de a rezista în fata pericolului reprezentat de inamic.

Situatia locuitorilor orasului era precara. Seceta din anii 1917-1918 afectase populatia agricola din Galati ca si din întreaga tara. La 1 august 1918, Prefectura judetului Covurlui constata ca "recolta de grâu si secara din judet a dat rezultate asa de slabe încât ... cantitatea de recolta de abia ajunge pentru însamântarile de toamna". "Pâinea este foarte rara" se mentiona într-un raport catre Primarie "zilnic se perinda la primarie delegatiuni de functionari, lucratori la C. F.R. si ale institutiilor statului, muncitori care reclama imperios sa li se dea pâine sau mamaliga zilnica ... o stare de spirit îngrijoratoare domneste în populatia nevoiasa a orasului si este de temut ca miscari mai grave sa nu se produca, stiut fiind ca foametea este cel mai rau consilier pentru om"[313] .

Lipsa pâinii sau mai bine zis insuficienta acesteia pe piata este o constanta în aceasta perioada cum se poate vedea din rapoartele inspectorilor Primarie. În fata brutariilor se creaza aglomeratii mari în timp ce organele de ordine mentin cu greu ordinea[314]. În cursul lunii mai 1918 se afirma într-un raport "nu s-a putut distribui populatiei decât o treime din cota de 400 de grame" care era fixata de autoritati pentru fiecare persoana .

Într-un alt raport se preciza ca multi elevi nu pot frecventa cursurile fiind lipsiti de îmbracaminte, o mare parte a functionarilor numai au haine cuvincioase pentru a putea veni la servici[316]. Primaria orasului a încercat sa acorde unele ajutoare populatiei sarace din oras, infirmilor însa masurile erau insuficiente pentru numarul mare al acestora. Astfel din statele de ajutor pentru ianuarie 1918 rezulta ca suma de 211 lei a fost repartizata, între 5-20 de lei la doar 24 persoane . Primaria a acordat sprijin familiilor celor demobilizati dar care nu s-au mai întors în oras, aflate într-o situatie grea, elevilor orfani merituosi, lipsiti de mijloace pentru procurarea celor necesare .

Deputatul galatean, I. Burbea arata într-o interpelare facuta în Parlamentul de la Iasi situatia grea în care se afla Galatiul, în oras spunea el "se afla mii si mii de fii ai României, azi simpli cetateni ieri eroi pe câmpiile însângerate". Unii erau din teritoriul ocupat "unde nu se pot înca întoarce" si "sufera de foame în cel mai rau sens al cuvântului". Unii continua deputatul erau cazati prin scoli, dar altii, multi "dorm sub cerul liber. Pâinea din oras mult mai rea decât la Iasi, se vindea cu 3-4 lei iar în zilele de mare lipsa cu 7 lei "pe ascuns"[319]. Deputatul de Covurlui ridica problema aprovizionarii orasului si în septembrie subliniind lipsa fainei de grâu si de porumb, nerespectarea preturilor maximale si lacomia producatorilor. Din cauza foamei-mentiona dl. Burbea- "lumea piere, chiar acum dupa încheierea pacii: mor 85 %, adica pe când se nasc 15 mor 85 persoane" , desi informatia este susceptibila de unele exagerari.

Aprovizionarea deficitara a orasului s-a datorat faptului ca autoritatile actionau greoi, birocratic si abuziv dar si traficului pe Dunare, vasele care erau în trecere ridicau alimente, oferind preturi mari[321]. La acestea se adauga atitudinea autoritatilor locale din alte judete care uneori opresc si descarca vagoanele cu alimente destinate Galatiului pe motiv ca actele nu sunt în regula, refuzând categoric sa execute ordinele guvernului si sa livreze bunurile retinute .

Ministerul Industriei si Comertului se afirma într-un raport "dijmuieste" cantitatea de înbracaminte si încaltaminte repartizate orasului Galati; ca Directia generala a Aprovizionarii din Ministerul de Razboi este mereu în restanta pentru acordarea cotelor de zahar si ulei[323]. Primaria primea numeroase si nesfârsite plângeri datorita lipsei uleiului. Desi în noiembrie 1917 Directia de Subzistenta din cadrul Ministerului de Razboi hotârâse sa se puna la dispozitia orasului jumatate din productia totala a fabricii de ulei "Dinerman et. fii", însa cotele ce reveneau acestuia sunt acordate cu întârziere si incomplete. Ilustrativ pentru aceasta situatie sunt precizarile din urmatorul raport: "ulei ni s-a dat doar 200-300 kg când trebuintele orasului sunt de 25.000 kg lunar calculat 1 kg de familie" .

Lipsa zaharului a provocat în ansamblul populatiei mari nemultumiri, la Primarie adresâdu-se zilnic numeroase doleante. În luna mai 1918 se interzicea printr-o ordonanta fabricarea si vânzarea bomboanelor, prajiturilor si în general a orice produse din zahar, considerându-se ca cofetarii au sustras zaharul ce se gasea în consumatie pentru a-l transforma în articole de cofetarie pe care sa le vânda cu preturi exorbitante. Se încerca astfel stoparea speculei cu zahar de care erau acuzati cofetarii care, prin "specula urcau pretul zaharului la cote exorbitante astfel încât populatia sa nu-si mai poata procura acest aliment din comert"[325].

Specula la peste a luat asemenea proportii încât a provocat o serie de actiuni ale populatie: s-au adresat mai multe petitii colective catre guvern, memorii ale pescarilor, interventii pe lânga politie, conducerea cailor ferate si a postelor pentru a stavili scoaterea frauduloasa a pestelui din oras[326]. Preturile la acest produs deasemenea nemultumeau populatia. Sistemul de vânzare, prin licitatie a pestelui catre pescarii detailisti ducea la ridicarea pretului în functie de cerere. Nemultumirea cumparatorilor duce la înlaturarea acestui sistem. Pestele potrivit hotarârilor luate de Comisia de aprovizionare a orasului trebuia vândut numai în baza cartelelor de alimente, socotit câte 300 gr. de persoana. Pe cartela respectiva trebuia aplicata data cumpararii, pentru a nu se mai putea cumpara cu aceeasi cartela decât dupa ce era satisfacuta întreaga populatie, probabil 10 zile de la cumparare . Din rapoartele catre Primarie se poate observa ca pe piata se gasea peste proaspat sau sarat mai ales la gheretele particularilor, fiind adus din Basarabia, în timp ce Pescaria Statului era mai slab aprovizionata. Cantitatile aduse pe piata nu erau întodeauna suficiente mai ales fiindca din pestele adus în oras, potrivit directiunilor date de Ministerul Agriculturii si Domeniilor, Directiunea Pescariilor, trebuia sa se trimita peste si în alte localitati din tara, neputându-se lasa în oras o cantitate prea mare .

Cumpararea porumbului sau fainei de porumb se preciza într-un raport "risca sa devina un lux". "Când atâtia nevoiasi mi se adreseaza - se continua - cerând sa le arat locul de unde si-ar putea procura ceva porumb sau faina de porumb ... nu pot sa le indic nimic, caci oriunde le-as spune sa se adreseze nu pot cumpara din cauza ca speculatorii ofera preturi foarte mari ... pe zi ce trece starea de mizerie creste ... scumpetea prea mare nu este justificata cu nimic"[330]. Autoritatile se aratau îngrijorate ca lipsa acestui aliment, ce lua proportii alarmante, ar putea atinge si ordinea publica. În mai, din cele 400 de vagoane necesare pentru aprovizionarea orasului pâna la noua recolta se strânsesera doar 100 din judet .

La toate acestea se adauga lipsa petrolului, neprimirea la timp a cotei de talpa, piele si stofa. Aceasta era insuficienta, satisfacând doar o mica parte din multiplele cerinte ale populatiei orasului: "suntem asediati de public cu cereri de a li se da asemenea articole[332].

Pentru a reglementa situatia si stopa specula Comisia Interimara a orasului introduce frecvent ordonante cu preturi maximale fixate pentru produsele alimentare pentru perioade relativ mici, de exemplu, de la 1-7 iulie, de la 15-20 iulie, de la 20-31 iulie, etc. În ciuda pedepselor pentru specula: anularea autorizatiei date, excluderea de pe pietile publice,fenomenul este des întâlnit dovada stând numeroasele plângeri catre Prefectura Politie. Unele vizau comerciantii ambulanti, altele macelarii care nu respectau preturile maximale[333]. Pentru a stopa specula sunt propuse, de unii reclamanti masuri extreme ca reînfiintarea comisiilor militare de rechizitii "fara de care suntem dezarmati fata de reaua vointa a proprietarilor care nu voiesc a vinde cu preturile maximale. În aceste conditii muncitorii din diferite ramuri ale economiei cer o îmbunatatire a conditiilor de trai. Este cazul lucratorilor de la administratia docurilor Galati-Braila care solicita o crestere a salariilor, care erau doar de 3-6 lei pe zi. Ei mai cer sa li se dea si o noua alocatie de hrana, si "mult, putinele înlesniri pe care le au lucratorii ceferisti" .

În primavara si vara anului 1918 s-au semnalt greve la santierul naval "Fernic" unde începusera actiunile de remontare a atelierilor întoarse de la Odessa. Mentinerea în continuare a muncitorilor în situatia de mobilizati, desi razboiul se încheiase a creat nenumarate nemultumiri, în primul rând deoarece muncitorii nu puteau obtine marirea salariilor în raport cu preturile de pe piata. Miscarile greviste au creat organelor centrale temeri dintre cele mai serioase. La 13 aprilie 1918 Ministerul de razboi, temându-se de influentele revolutiei bolsevice asupra muncitorilor si eventualilor instigatori din exterior, cerea comandantului garnizoanei Galati sa organizeze un serviciu special de siguranta care sa cerceteze toate persoanele venite în oras, în special barbati între 18-45 ani, pentru a descoperi daca ele nu au sentimente ostile tarii si tulbura ordinea publica[335].

În pofida numeroaselor vicisitudini prin care trecea poporul român, determinat ocuparea a doua treimi din teritoriul national de catre trupele germano-austro-ungare, anul 1918 a marcat intrarea procesului de faurire a statului national unitar într-o etapa decisiva.

Presa galateana va consemna în paginile sale momentele Unirii, manifestându-si adeziunea si bucuria fata de evenimentele ce aveau loc. Primul act al unirii s-a desfasurat în Basarabia, unde Sfatul Ţarii, la 22 ianuarie/4 februarie, în unanimitate, a proclamat independenta Republicii Moldovenesti, cu dreptul de a-si hotarî singura soarta în viitor. La 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Ţarii, a adoptat, cu ocovârsitoare majoritate, hotarârea de a uni Republica Moldoveneasca cu România. Din cei 125 deputati prezenti, 86 s-au declarat pentru, 3 au fost împotriva, iar 36 s-au abtinut[336]. Presa locala va reactiona pe data: "Unirea Basarabiei cu România s-a înfaptuit, marti 27 martie, cu mare solemnitate la Chisinau si în mijlocul unui entuziasm indescriptibil... Unirea cu Basarabia poate fi un act istoric, dar mai presus de toate e un act sufletesc, maret, care trainiceste o legatura, care, desi a fost rupta cu brutala forta, a persistat, totusi, în inima tuturor acelora ce lacramau în taina pentru pamântul vremelnic pierdut" . Cu ocazia vizitei la Galati, în toamna aceluiasi an, a domnului Ciugureanu, membru în Sfatul Ţari si ministru fara portofoliu în guvernul României, presa mai noteaza: "Din plaiurile asuprite ale Basarabiei, odinioara îndoliate, a pornit primul gest al unirii nationale. Fie ea binecuvântata ca în haosul de durreri infinite, ea a aruncat prima raza de lumina si speranta în inima mamei înlacrimate" .

La 6 noiembrie guvernul Marghilorman este silit sa demisioneze si sunt dizolvate Camerele alese prin mijlocirea acestui guvern. La 28 octombrie/10 noiembrie 1918 regele a decretat mobilizarea armatei. În apelul catre soldati anunta trecerea trupelor aliate peste Dunare, ce ne "impune cu o sfanta si patriotica datorie sa luam iarasi arma în mâna ca sa izgonim împreuna cu ele, pe vrasmasul cotropitor de tara si sa aducem liniste populatiei asuprite. Regele vostru va cheama din nou la lupta ca sa împliniti visul nostru de atâtea veacuri. Unirea tuturor românilor, pentru care în anii 1916-1917 ati luptat cu atâta vitejie... Fratii nostri din Bucovina si din Ardeal va cheama pentru aceasta ultima lupta, ca prin avântul vostru sa le aduceti eliberarea din jugul strain"[339]. Antanta este înstiintata ca România considera nul regimul instaurat de pacea de la Bucuresti, ca are dreptul sa-si înfaptuiasca revendicarile sale legitime. Declarând razboi Germaniei, trupele românesti au intrat simultan, în toate teritoriile românesti ocupate. Trupele române intra în Dobrogea, risipind trupele ocupante. Entuziasmul cuprinde tot mai mult tara. "O raza binefacatoare si înca una si apoi alta-se scria în presa locala-ne arata ca seninul va înlocui în curând negura, întunecimea norilor care apasau de sus, asupra sufletului în siferinta".

Cel mai important act istoric ce se desfasoara în timpul noului guvern condus de generalul C-tin Coanda (6 noiembrie-12 decembrie 1918) este unirea Bucovinei cu România, votata de Consiliul National Român la 15/28 noiembrie, în cadrul congesului reprezentantilor întregii populatii din Bucovina. Au fost prezenti mii de români, care formau marea majoritate a locuitorilor acestei provincii, precum si numerosi reprezentanti ai minoritatilor nationale, din toate categoriile si clasele sociale. Iancu Flondor, care a condus lucrarile, a propus motiunea care declara, "Unirea neconditionata, pentru vesnicie a Bucovinei în vechile ei hotare cu regatul României". Astfel cu umanimitatea voturilor, congresul a hotarât unirea provinciei cu tara mama. La cererea românilor din Bucovina, trupele române intra în provincie pentru a-i apara pe acestia de devastarile detasamentelor trupelor de voluntari ucraineni. Comentând acest fapt, presa galateana nota: "am pus stapânire pe Bucovina. Primirea ce s-a facut în toate partile trupelor române în provincia lui stefan cel Mare a fost una din cele mai grandioase. Plaiesii marelui voievod sarutau copitele cailor soldatilor români si le asterneau covoare în drum"[341].

Presa galateana da o deosebita importanta actului de la Alba-Iulia. "Galatii Noi" anuntau ca "ardelenii, întruniti într-un impunator congres, au hotarât sa proclame la Alba-Iulia unirea Ardealului cu România". Comentând actul de la 1 decembrie acelasi ziar publica articolul "Alba-Iulia": "Unirea sta în fata noastra, cea mai frumoasa, cea mai mândra dintre Uniri, cea mai duioasa Unire pe care vreun neam vreodata a realizat-o în decursul secolelor, o Unire asezata pe temelia sângelui românesc, cald si generos, care a spalat ranile neamului pe care i le facusera lanturile robiei straine"[342].

"Stramosii s-au înfiorat în mormintele lor - scria "Vointa Galatilor" - eroii si-au ridicat slava catre cer si inima unui neam întreg a batut mai cu putere; a fost clipa când la Alba-Iulia s-a citit rezolutia prin care Transilvania se proclama unita cu România... Acum ori niciodata ne-au îndemnat sufletele eroilor de la Marasesti si Jiu, de la Oituz si Marasti si întregul românism a raspuns cu glas de tunet ce rasuna printre mii si mii de secole: Acum si întotdeauna, Traiasca România"[343].

Prin unirea Transilvaniei cu România s-a desavârsit procesul de formare a statului unitar român. În noul cadru national al României întregite, societatea galateana, va evolua pe planuri mult mai largi, atât în economie cât si în viata politica si culturala, contribuind în la refacerea si dezvoltarea tarii.

BIBLIOGRAFIE

I.            IZVOARE

1) Documente inedite.

>Directia judeteana Galati a Arhivelor Nationale:

-fondurile: -Primaria orasului Galati.

-Prefectura judetului Galati.

2) Documente edite.

>Discursul domnului Ghe. Fernic presedintele Camerei de Comert si Industrie Galati, senator,rostit în sedinta Senatului la 3 decembrie 1915 cu ocazia discutiei la mesaj, Tipografia "Buciumul Român", Spiridon Gheorghiu, Galati, 1915.

>Dr. Vasile Lucaciu, luptator pentru unirea Românilor. Texte alese, editori Ioan Iacos, Valeriu Achim, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1988.

>Marasti, Marasesti, Oituz. Documente miltare, coord. Col. Constantin Cazanisteanu, Editura Militara, Bucuresti, 1972.

>România în razboiul mondial. Documente anexe, vol. I-III, Monitorul Oficial si Imprimeriile Statului, Bucuresti, 1933-1940.

>Tezaur Documentar galatean, Directia generala a Arhivelor statului, Bucuresti, 1988.

3) Memorii.

> Duca Ion Gh., Menorii, vol. I-II, Editura Machiaveli, Bucuresti, 1994.

>Iorga Nicolae, Memorii, vol. I-II, Editura Nationala "S. Ciornei", Bucuresti, f.a.

4)Presa.

> "Anuar Statistic al României", 1904, 1908, 1909, 1915-1916.

> "Buletinul Camerei de Comert si Industrie", Galati, 1909, 1911, 1913, 1915.

> "Conservatorul",1916.

> "Galatii noi", 1916-1918.

> "Informatii pentru membrii Ligii", 1915.

> "Vointa Galatilor", 1918.

II. LUCRĂRI GENERALE.

>Aspecte ale luptei pentru unitate nationala, coord. Buzatu Gh., Karetchi A., Editura Junimea, Iasi, 1983.

>Atanasiu Victor, Anastasie Iordache, România în timpul primului razboi mondial, Editura Militara, Bucuresti, 1979.

>Bârdeanu Nicolae, Nicolaescu Dan, Contributii la istoria marinei române, vol. I, Editura Politica, Bucuresti, 1978.

>Bulei Ion, 1916. Zile de vara, Editura Eminescu,Bucuresti, 1978.

> Idem, Arcul asteptarii 1914-1915-1916, Editura Eminescu, Bucuresti, 1981.

>Burlacu I., Rus Th., Contributii documentare privind rolul Ligii Culturale în faurirea statului unitar român, în "Revista Arhivelor", vol.28-29, nr.2, Bucuresti,1968.

>Cioriceanu G., Les grands port de Roumanie, Marcel Giard, Paris, 1928.

>Cupsa I., Armata româna în campaniile din anii 1916, 1917, Editura Militara, Bucuresti, 1967.

>Deac Augustin, Caracterul participarii României în primul razboi mondial, Editura Politica, Bucurresti, 1973.

>Deaconu Luchian, Momente din epopeea fauririi statului unitar român, Editura Scrisul românesc, Craiova, 1988.

>Enciclopedia de istorie a României, colaboratori Scurtu I., Bulei I., Editura Meronia, Bucuresti, 2001.

>Giurescu C. C-tin, Giurescu C. Dinu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri pâna astazi, Editura Albatros, Bucuresti, 1975.

>Istoria românilor , vol. VII, tom II, coord. Platon Gh., Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2003.

>Kiritescu Constantin, Istoria razboiului pentru întregirea României. 1916-1919, editie de Mircea N. Popa, vol. I-II, Editura stiiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1989.

>Marinescu C. Gh., Epopeea Marii Uniri, Editura Porto - Franco, Galati, 1993.

>Muresan Maria, Istoria Economiei, Editura Economica, Bucuresti, 1995.

>Netea Vasile, Marinescu C. Gh., Liga Culturala si Unirea Transilvaniei cu România, Editura Junimea, Iasi, 1978.

>Nutu C-tin, România în anii neutralitatii (1914-1916), Editura stiintifica, Bucuresti, 1972.

>Popescu Puturi I., Deac Augustin, Unirea Transilvaniei cu România 1918, Editura Politica, Bucuresti, 1978.

>România în anii primului razboi mondial, vol. I-II, coord. Milea Vasile, Editura Militara, Bucuresti, 1987.

>România în primul razboi mondial, coord. Oprea I. M., Atanasiu V., Editura Militara, Bucuresti, 1979.

>Scurtu I. Istoria românilor în timpul celor patru regi, Vol. I-II, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2001.

III.LUCRĂRI SPECIALE.

>Brezeanu I., Marinescu C. Gh., Orasul Galati în anii primului razboi mondial, în "Analele stiintifice ale Universitatii Al. Ioan Cuza", tom XIII/1967, p. 141-153.

>Idem, Din lupta muncitorilor galateni 1901-1910 împotriva exploatarii pentru drepturi si libertati democratice, în "Analele de Istorie", an XI,nr. 7/1965, p. 103-116.

>Codreanu Emil, Redresarea portului Galati, Tipografia Cultura poporului, Galati, 1937.

>Codreanu G., Monografia fabricilor din Galati, Tipografia Noua T. C. Dimitriade, Galati, 1908.

>Esanu L., Greva docherilor din portul Galati din 21 iunie-14 iulie 1911, în "Analele de Istorie", V, 1959, p. 63-68.

>Faur D., Galatiul nostru. Însemnari istorice si culturale, Editura autorului, Galati, 1924.

>Georgescu Christodulo, Galateni si bârladeni în razboiul pentru întregirea neamului, Tipografia Moldova, 1924.

>Judetul Galati pe scara timpului, coord. Brezeanu I., Marinescu C. Gh., Galati, 1972.

>Marinescu C. Gh., Luptele muncitorilor din portul Galati între anii 1900-1903, în "Danubius", I/1967, p. 245-255.

>Idem, Aportul Societatilor Carpatii si Liga Culturala din Galati la lupta pentru Unirea Transilvaniei cu România, în "Danubius",VI-VII/1972-1973, p.227-240.

>Mihaly F., Mihaly S., Începuturile miscarii muncitoresti si socialiste în Galati, în "Danubius", V/1971, p.193-205.

>Idem, Dezvoltarea industriei alimentare în orasul Galati la începutul secolului al XIX lea (1900-1910), în "Danubius", XI-XII/1984-1985, p.192-204.

>Munteanu George, Galatii în timpul marelui razboi,1916-1918, Tipografia Eminescu, Galati, f. a.

>Munteanu Gh. Bârlad, Galatii, Editura autorului, Galati, 1924.

>Paltanea Paul, Contributii galatene la desavârsirea unitatii nationale, în "Danubius", XI-XII/1984-1985, p. 168-185.

>Idem, Informatii despre evolutia demografica si a teritoriului orasului Galati pâna în 1918, în manuscris aflat la Biblioteca "V. A. Urechea" din Galati, 1987.

>Idem, Istoria orasului Galati de la origini pâna în 1918, vol. I-II Editura Porto-Franco, Galati, 1994.

>Stanciu stefan, Duta Alexandru, Situatia socioal economica a orasului Galati în primul razboi mondial (1916-1918), în "Danubius", XIII-XIV/1992, p.155-164.

>santierul naval Galati. 80 de ani de existenta 1893-1973, Galati, 1973.

>Tudoran Georgeta, 13 iunie,80 de ani de la eroica demonstratie a muncitorilor din Galati, Editura Politica, Bucuresti,1968.

>Idem, Luptele muncitorilor din porturile Galati si Braila în anii neutralitatii, 1914-1916,în "Studii si materiale de istorie moderna", III/1973, p.512-535.

CUPRINS

INTRODUCERE    p.

ANEXE    p.

CAPITOLUL I : GALAŢII LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XX    p.

CAPITOLUL II : GALAŢII ÎN PERIOADA NEUTRALITĂŢII     p.

CAPITOLUL III : CONTRIBUŢIA GALAŢIULUI sI GĂLĂŢENILOR LA RĂZBOI p.

CAPITOLUL IV : ANUL 1918    p.

CONCLUZIE    p.

BIBLIOGRAFIE    p.

ANEXE    p.

ANEXE

FOTO I : Comunicatul Primarului catre populatie emis la 16 august 1916.

FOTO II : Regimentul Infanterie 11 Siret; nave de razboi:

FOTO III: Raspuns al Primariei orasului Galati la telegrama Directiei Aprovizionarii referitor la numarul populatiei; propunerea Prefecturii Politiei Galati adresata Primariei referitoare la adapostirrea si alimentarea refugiatilor.

FOTO IV : Scrisoarea Primariei catre Ministru Agriculturii si Domeniilor prin care se cerea libertatea pescultului pe lacul Brates.

FOTO V : Înstiintarea facuta catre Primarie despre transformarea santierului Naval "Fernic" în Soc. Anonima "santierele române de la Dunare".

FOTO VI : Palatul Navigatiei, docurile iarna, portul.

FOTO VII :Trasuri sanitare, afete fabricate la santierul Fernic transferat la Odessa.

FOTO VIII : Ordinul de zi al regelui Ferdinand catre soldati din 1 ianuarie 1917.

FOTO IX : Batalia din 7-8 ianuarie 1918 de la Galati.

FOTO X :Ordin de zi al regelui Ferdinand catre soldati din 1 ianuarie 1918.

ABREVIERI

Arh. Nat.=Arhiva Nationala.

Col. =colonel.

Inf.=infanterie.

Reg.=regiment.