PITORESCUL PLAIURILOR SI FARMECUL VAILOR

Maretul si puternicul edificiu carpatic, cu minunata sa alcatuire, constituie temeiul pamintului romanesc si leaganul stravechi al poporului nostru. Orizontul le este vast, oprindu-se tocmai in "Marea cea mare' unde riurile care pleaca involburate din infundaturile lor ascunse, trecind linistite prin dealuri si cimpii, isi duc prisosul apelor.

Numele este istoric, rasunator, de circulatie si de importanta generala, de origine autohtona - geto-dacica -, desi se intind si spre nord de izvoarele Tisei si Prutului, dar circa 80% se afla in cup 757j97h rinsul tarii noastre, ceea ce a facut sa fie denumiti Carpatii Romanesti, sau dupa o expresie pusa in circulatie de Emm. de Martonne si intrata in uz, Carpatii sud-estici . Toponimicul de Carpati este legat de numele carpilor care i-au locuit. Geografia istorica ne relateaza frecvente cazuri cind denumirile unor teritorii de locuire permanenta au fost date de popoarele respective. Cine erau carpii de la care se trage numele muntilor nostri?; dupa cum mentioneaza izvoarele istorice, erau o mare putere militara, un trib numeros, liber, razboinic, chiar conducatori ai unei "uniuni de triburi' prin secolul al III-lea e.n., imprastiati in zona pontica, prin Moldova, pe ambele laturi ale Carpatilor si indeosebi in cuprinsul depresiunilor intramontane ale Carpatilor Orientali.

"Marele atac al carpilor in Dacia se produce insa in anul 245, pe vremea lui Filip Arabul, si se prelungeste citiva ani. El a zguduit puternic stapinirea romana in Dacia. Din stirea transmisa de Zosimos aflam ca imparatul a venit la Dunare si a condus in persoana lupta impotriva carpilor, pe care nu i-a invins, se pare, decit in anul 247 infrinti, carpii cer pace, dupa care Filip se intoarce la Roma. Monedele anunta biruinta prin emisiunile din anul 247 e.n. cu legenda Victoria Carpica, iar senatul a conferit imparatului titlul de Carpicus maximus Cu retragerea stapinirii romane in 271 se incheie o epoca importanta din istoria Daciei, in care, ca un rezultat de o deosebita insemnatate, s-a pus prima temelie a formarii poporului si a limbii romane, prin romanizarea populatiei autohtone a dacilor' . Numarul mare al populatiei carpice si a culturii lor este dovedit de numeroasele descoperiri arheologice.

Astronomul grec Ptolemeu (secolul al II-lea e.n.), in lucrarea lui Geographia, aminteste ca dacii spuneau muntilor de pe teritoriul lor Karpate, dupa toate probabilitatile termenul a derivat de la tribul carpilor, ceea ce ne indreptateste sa nu cautam numele in alta parte. Este explicabil astfel de ce numele carpilor a fost legat de intregul edificiu muntos, fiindca ei constituiau, in acele timpuri, un factor hotaritor si dominant tocmai cind se forma limba poporului roman si se atribuiau toponimice diferitelor forme de relief. Atacatorii impotriva stapinirii romane din Dacia si Moesia Inferior veneau din munti si dinspre munti, deci din tinuturile carpice, cu alte cuvinte din Carpati.

Istoricii au acordat o mare atentie populatiilor carpice si locurilor ocupate de acestea, rezervindu-le in Istoria Romaniei (1960) un capitol aparte - Carpii si dacii liberi in secolul al III-IV-lea (B. Mitrea).

Este deosebit de interesant, atunci cind amintim de Carpati, sa cunoastem si originea toponimicului, asa cum s-a aratat mai sus; in mod obisnuit aici apare si apelativul, adica numele geografic comun acel de munte - de unde mai tirziu titulatura de Muntii Carpati.

Numele tinuturilor romanesti intrate demult in istorie, elementele de traditie din sfera culturii noastre nationale, de-a lungul secolelor au suscitat interesul invatatilor cu dragoste de patrie.

Dintre marii carturari ai tarii noastre - Nicolae Iorga - a zugravit cu maiestrie luminosul tablou carpatic integrat in totul pamintului romanesc: "intinsa, felurita, bogata, mareata si fericita Tara Romaneasca isi are fruntea de stinca in Munte, pe care strainii si oamenii invatati il numesc Carpatul, dar care pentru noi n-a avut si n-are nevoie de alt nume, pentru ca e singurul munte al nostru. Picioarele i se scalda in Dunarea larga, spre care curge toata viata riurilor noastre. Dunarea imparateasca ce le duce pe dinsele si ne indreapta pe noi spre Marea Neagra, care in seninul tacut al fetei sale albastre din zilele bune, in valmasagul de valuri verzi si sure vuind in zilele de furtuna, pare ca infatiseaza sufletul de strasnica minie, ce se impaca, insa, intr-un zimbet de cainta si de iertare al poporului nostru'.