Perceptia lumii politice

Perceptia lumii politice

Geografia behaviorista pune un accent deosebit pe mecanismul luarii deciziilor de catre conducatorii grupurilor, decizii care au efecte substantiale asupra conturarii si modificarii hartii politice a lumii.

Deciziile sunt luate din dorinta de schimbare, ca urmare a insatisfactiei fata de o anumita stare de lucruri.

Deciziile sunt de mai multe tipuri :

decizii luate in virtutea unei obisnuinte,   

- decizii luate in mod subconstient si

decizii luate ca urmare a unei selectii intre mai multe alternative.

Calitatea deciziei depinde intr-o mare masura de calitatile intelectuale ale celui care ia decizia - daca acesta este o persoana rationala el poate lua decizii rationale chiar atunci cand nu dispune decat de informatii incomplete si imperfecte, in vreme ce, in conditiile unei informatii corecte si complete chiar si unii indivizi mai putin dotati pot lua decizii corecte.

In functie de tipul de decizie care trebuie luat, gama de parametri luati in consideratie poate fi foarte variabila. De exemplu, dupa cum arata Julian Wolpert[1], decizia luata in privinta unei deplasari teritoriale este luata in functie de :

repulsivitatea locului de origine si utilitatea apreciata a zonei-obiectiv;

mediul decizional (modul in care cel care ia decizia percepe alternativele, informatia, avantajele si dezavantajele deplasarii);

amenintare - atmosfera de criza sau de conflict, lipsa de timp si graba care deriva din aceasta, toate reducand gama de alternative, deoarece situatia nu poate fi evaluata in liniste si in mod detaliat;

risc si nesiguranta (nici o persoana dintre cele care iau o decizie neputand fi absolut sigura ca selectia pe care a facut-o si decizia derivata din aceasta sunt cele optime si vor da rezultatele scontate).

Complexul de imagini pe care omul il retine din contactul cu lumea inconjuratoare a fost denumit camp perceptual, acesta fiind determinat de gradul de cultura al individului, de valorile create prin aceasta, de atitudinile, motivatiile si scopurile urmarite de fiecare persoana. Una din componentele de baza ale campului perceptual consta din perceptia spatiala ("geosofie') - bagajul de informatii spatiale al individului; fiecare individ, chiar si cel mai putin cultivat, are in memorie un anumit model spatial, implicand notiuni de distanta, directie, contur si accesibilitate, care-l ajuta la luarea deciziilor. Imaginea mentala a realitatii spatiale este puternic influentata si de particularitatile fizice si umane ale mediului de viata al individului - locuitorii tinuturilor de munte si, respectiv, cei ai tinuturilor de campie, locuitorii tinuturilor litorale si, respectiv cei ai tinuturilor continentale, in fine - nomazii din desert si locuitorii oraselor au perceptii diferite ale spatiului, conditionate de ocupatiile specifice si mai ales de genul de viata, sedentar sau mobil, determinat de aceste ocupatii. Ga orice individ, desi sunt, evident, ajutati de consilieri, si oamenii politici iau decizii sub imperiul modelului lor spatial mintal, model simplificat si distorsionat.

Informatia spatiala de care dispune cel ce ia o decizie poate fi relevata de anchetele care obtin de la indivizi harti mentale concrete, acestea putand fi, apoi, generalizate, dandu-ne harti mentale de grup.

Hartile mentale reprezinta imaginea unui segment al spatiului retinuta de un individ, de la nivelul imprejurimilor imediate pana acela al intregii lumi, redand distorsiunile individuale, foarte semnificative din punctul de vedere in care este perceput spatiul.

Hartile mentale reprezinta imaginea unui segment al spatiului retinuta de un individ, de la nivelul imprejurimilor imediate pana acela al intregii lumi. Fiecare individ, chiar si cel mai putin cultivat, are in memorie un anumit model spatial, implicand notiuni de distanta, directie, contur si accesibilitate, care se poate transpune in harti mentale concrete, atunci cand acest lucru este cerut, harti care contin distorsiuni foarte semnificative din punctul de vedere in care este perceput spatiul.

Ca orice individ, la fel procedeaza si oamenii politici, care trebuie sa ia decizii sub imperiul modelului lor spatial mintal, model simplificat si distorsionat.

In aceasta optica perceptionista, ne frapeaza egocentrismul - locuinta individului este considerata ca punctul central al intregii lumi, aparenta centralitate a locuintei evidentiindu-se in planurile desenate de copii asupra localitatii lor, in care locuinta si scoala sunt plasate central si au dimensiuni mult mai mari decat restul cladirilor, in pofida realitatii. Aceasta imagine infantila se mentine insa si la maturitate, locuitorii diferitor regiuni, pusi sa execute harti mentale exagerand sistematic dimensiunile tinuturilor de bastina, mai bine cunoscute, si reducand cu mult dimensiunile tinuturilor mai indepartate, care sunt si mult mai imprecis figurate. La nivel mai inalt egocentrismul se transforma in etnocentrism, atitudine, cu profunde implicatii politice, care a aparut inca din antichitate; astfel chinezii, inca de pe atunci isi autodenumesc tara Imperiul Florii de Mijloc, cu sensul de "centru al lumii civilizate', care ar fi inconjurat de popoare straine, deci barbare. Acest etnocentrism instinctiv si naiv a fost exagerat si frecvent exploatat de sustinatorii geopoliticii.

Cresterea vitezei in transportul modern (datorita dezvoltarii aviatiei, a aparitiei trenurilor de mare viteza etc.) si dezvoltarea telecomunicatiilor duc la o aparenta dar continua comprimare a spatiului, la o reducere a dimensiunilor percepute, fapt relevat de raspandirea generala a obisnuintei de nu mai aprecia distantele in unitati de lungime ci in unitati de masurare a timpului.[2] Aceasta aparenta comprimare a spatiului este, insa, foarte inegala, producandu-se doar pe directiile in care au fost introduse mijloace de transport de mare viteza.

Una si aceeasi distanta efectiva este apreciata intr-un mod diferit si in functie de dimensiunile statului si de obisnuinta de a calatori - locuitorii statelor foarte mari au tendinta de a subaprecia distantele iar cei ai statelor mici - de a le supraaprecia - de exemplu, pentru un roman, 400 de km reprezinta o distanta mare, iar pentru un locuitor al Rusiei - una foarte mica.

Cetatenii unor tari care au avut un regim de viata restrictionat la propriul teritoriu, pentru care o calatorie in strainatate a fost o realizare exceptionala (atunci cand nu a fost complet interzisa), au tendinta de a supraaprecia distantele in relatia cu strainatatea, spre deosebire de cetatenii statelor cu un regim liberal - de exemplu, pentru un parizian, distanta pana la Madrid (circa 1000 km, in linie dreapta) este perceputa ca o distanta relativ mica, in timp ce pentru un banatean, distanta in linie dreapta pana la Napoli, in fond aproape egala, este resimtita ca o distanta mare[3].

Locuitorii din arhipelagurile insulare, care sunt obligati sa parcurga distante mari cu barca (de exemplu, in Polinezia, Micronezia s.a.) au impresia ca o distanta de 150 km, pana la insula cea mai apropiata, parcursa cu barca, cu mult efort, in cateva zile reprezinta o distanta normala si acceptabila, in timp ce un occidental care traverseaza Oceanul Atlantic, in cateva ore, cu avionul, are tendinta sa considere timpul parcurs ca fiind complet extenuant.   

Distantele "cognitive' (percepute) sunt determinate si de orientarea politica (si afectiva) a diferitelor grupuri umane, insa, pe de alta parte si ele influenteaza anumite atitudini politice. De exemplu, anchetele facute in 1970, in randul australienilor de origine europeana, au dus la constatarea surprinzatoare ca majoritatea acestora considerau Marea Britanie ca fiind mai apropiata de Australia decat Filipinele, in timp ce majoritatea jamaicanilor considerau Canada ca fiind mai apropiata de insula lor decat insulitele din arcul Antilelor Mici. Printre altele si aceasta explica de ce relatiile politice si economice ale Australiei cu Filipinele au ramas atat de slabe pana astazi sau de ce incercarea de a fonda o Federatie a Indiilor de Vest, cuprinzand, pe de o parte, fostele colonii britanice din Antilele Mici iar pe de alta - Jamaica, nu a avut nici un succes, federatia respectiva, altfel logica, avand in vedere dimensiunile neinsemnate ale fiecarei insulite luate in parte, destramandu-se dupa doar ceva mai mult de patru ani de existenta (1958-1962).   

Harta - mijloc de propaganda

Perceptia directiei si a orientarii este de asemenea conditionata intr-o mare masura de cultura si, in mod special de etnocentrism, ca si de obisnuinta de vedea hartile orientate cu nordul in sus. Asa s-au format denumiri traditionale ca Orientul Apropiat, Orientul Mijlociu si Extremul Orient (toate determinate de o privire etnocentrica, cu ochiul europeanului), ca si aceea de Africa Subsahariana (complet gresita, in fond referindu-se la Africa de la sud de Sahara si nu de Africa de "sub' aceasta[4]). Etnocentrismul care duce la orientarea aproape a tuturor hartilor modeme si contemporane cu nordul in sus a functionat, in alte maniere, si in trecut - in Evul Mediu hartile europene erau orientate cu estul in sus, in functie de directia spre Ierusalim, orasul sfant al crestinilor (de aici deriva si verbul "a orienta', cu sensul de "a indrepta harta spre Orient') .

Perceptia spatiului este puternic influentata si de modul in care este distribuit spatiul editorial in atlasele scolare si universitare, lucrari in care, fara exceptie, se atribuie un spatiu foarte mare tarii proprii si propriului continent si apoi - un spatiu din ce in ce mai redus celorlalte state si continente, a caror importanta este minimalizata in mod sistematic. De asemenea, in lucrarile de larga popularizare si in manualele scolare exista o evidenta tendinta de idealizare a tarii natale, atat pe planul conditiilor fizico-geografice cat si pe acela al "realizarilor umane', cu scopul consolidarii mentale a sentimentului patriotic.

Mijloacele clasice de realizare a hartilor, oricat ar fi de corecte, contribuie si ele foarte mult la crearea unei imagini distorsionate a realitatii geografice. Imaginea cea mai comuna a Globului este aceea fixata vizual prin proiectia Mercator, care are marele dezavantaj de a exagera cu mult tinuturile aflate la latitudini mari si de a minimaliza, compensatoriu, dimensiunile tinuturile intertropicale, rezultatul fiind crearea unei imagini false, de putere exagerata a unor state nordice (Rusia, Canada, S. U. A., datorita Alaskai) si a crearii impresiei de lipsa de insemnatate a unor state africane.

Unele harti, destul de frecvent utilizate, au fost elaborate cu un scop propagandistic explicit. Acestea isi propun sa deturneze in mod deliberat gandirea si atitudinea unui public larg in directiile dorite de autor(i), de foarte multe ori cu scopuri politice, mai mult sau mai putin manifeste, sau cu scopuri economice. Au uzat sistematic de harti propagandistice Germania nazista si fosta Uniune Sovietica, aceste harti facand mai mult apel la latura afectiva a psihicului decat la intelect, ca arme ale razboiului psihologic, cautand sa impresioneze popoarele proprii cu iminenta atacului din partea partii adverse, cu incercuirea realizata de bazele maritime si aeriene ale acesteia s.a.m.d.

Adesea se face apel la culoare, pentru a impresiona in directia dorita pe cititorul hartii, cu deosebire in distributia etniilor. De exemplu, in distributia etniilor din Transilvania, hartile elaborate de romani prezinta sistematic populatia romaneasca cu un rosu aprins, acestia aparent devenind mai multi, proportional, decat in realitate, iar hartile unguresti si unele harti europene ii prezinta pe unguri cu un rosu aprins iar pe romani - cu un albastru sters.

Au fost folosite pe larg chiar si harti trucate, in scopuri politico sau militare. Multe din acestea sunt, din nou, harti etnice, cum sunt acelea care exagereaza cu buna stiinta aria de repartitie a unor etnii sau minimalizeaza ponderea si aria de raspandire a altora (de exemplu, harta etnica a fostei Iugoslavii, care elimina aproape complet populatia romaneasca, odinioara majoritara, din Kraina [nord-estul Serbiei] sau hartile care indica pentru nordul Transilvaniei o populatie compact ungureasca). in timpul celui de al Doilea Razboi Mondial ambele tabere au elaborat un numar mare de false harti militare, cu operatii militare in curs de pregatire, care erau apoi lasate sa cada in mana inamicului, pentru a-l dezinforma asupra propriilor intentii reale. Fosta Uniune Sovietica a publicat un numar apreciabil de harti deliberat distorsionate sau elaborate pe baza unor pseudoproiectii, cu scopul vadit de a induce in eroare puterile apusene asupra localizarii reale a unor asezari sau a unor elemente ale cadrului natural, de importanta strategica (rauri, lacuri, mlastini)[6] in timpul razboiului din Vietnam, atat S. U. A. cat si fortele comuniste au publicat un numar mare de harti contradictorii asupra distributiei zonelor controlate de fortele proprii, pentru a influenta opinia publica mondiala in sensul dorit.