Pestera Bulba
Date istorice. O descriere sumara a zonei initiale a acestei pesteri a fost publicata de C. N. Ionescu in 1913, iar prezentarea mai ampla a intregului sistem de galerii, insotita si de o schita de ansamblu apartine lui M. Bleahu si V. Decu (1963 si 1967). Planul de detaliu al pesterii a fost realizat in anul 1974 de catre Cercul de speologie "Focul Viu' din Bucuresti. Pestera Bulba este cunoscuta In literatura de specialitate si sub numele de Pestera de la Baia de Arama sau Pestera Mare.
Localizare si cale de acces. Situata in raza comunei Baia de Arama (jud. Mehedinti), pestera este sapata in calcarele jurasic-neocomiene din Dealul Cornetu Mare si D 626h75g ealul Brazisori; ea se deschide in baza versantului drept al vaii Bulba (vezi fig. 138 si traseul 4). Alt. 325 m, la nivelul talvegului vaii piriului Bulba.
Descriere. Este o pestera mixta, suborizontala, formata dintr-o retea de galerii dispuse pe trei etaje, in lungime totala de 4860 m (fig. 139).
Etajul activ are o lungime accesibila de 950 m pe traseul principal si este strabatut de piriul subteran care isi are originea in ponorul de la Podul Natural, ponoarele de la Zaton si cele de la Gura Iepurelui, Valea Gainii, Valea Mica si Valea Mare. Pe o lungime de 50 m, pornind de la deschidere, galeria este larga si destul de inalta. Urmatorii 180 m sint cel mai dificil de parcurs din cauza a noua sifoane, dintre care patru (1, 3, 5 si 6) se amorseaza la cresteri neinsemnate ale piriului subteran (Galeria cu Sifoane). Dupa aceasta portiune, galeria se inalta si se largeste foarte mult, putind fi parcursa fara greutate inca 700 m, pina la un sifon terminal amorsat. Specificul acestei galerii este dat de numeroasele terase in aluviuni, de nivelele de eroziune bine evidentiate pe pereti, precum si de scurgerile parietale masive care coboara pina deasupra piriului subteran (Galeria Teraselor). Peretii pastreaza numeroase dovezi care atesta inundarea galeriei pina la 7 m deasupra patului actual. La circa 650 m de la intrare, la baza peretelui estic apar doi mici afluenti: cel din amonte corespunde ponorului din Valea Gainii, iar cel din aval, apelor din Valea Mare si Valea Mica. intre cei doi afluenti, un balcon suspendat la 15 m (Balconul) face jonctiune cu etajul fosil (Sala Confluentei).
Etajul subfosil (Galeria cu Brad si Galeria Fachirilor) incepe din apropierea sifonului terminal al etajului activ si se continua pe aceeasi directie cu acesta aproape 1200 m. Parasit de apa destul de recent, acest etaj mai este folosit numai la debite foarte mari (pe unele portiuni) in urma unor precipitatii abundente, cind se poate forma un mic piriias. Traiectul etajului este marcat la suprafata de un rind de doline din depresiunea de la Balosi, importante puncte de colectare a apelor provenite din ploi sau zapezi. Fondul concretionar al galeriei principale este sarac, fiind reprezentat doar prin stalagmite si stalactite.
Etajul fosil este alcatuit din trei galerii mai importante (Galeria Gainii cu Sala Gainii, Galeria cu Anastomoze si Galeria Valurilor de Cristal), insumind 1250 m pe traseul principal. Galeria Gainii se deschide in etajul activ la balconul mentionat anterior si dupa numai 50 m da in Sala Gainii (10 - 12 m inaltime). Partea terminala a acestei sali este complet colmatata, dar depozitul de guano, precum si numeroasele scinduri si chiar busteni confirma existenta intr-un trecut nu prea indepartat a unei comunicari largi cu Valea Gainii.
De la Balcon porneste si Galeria Valurilor de Cristal, lunga de aproape 1 km. Bogat concretionata cu agregate calcitice de cele mai diverse forme, aceasta galerie este cea mai spectaculoasa din intreaga pestera. Abunda aici indeosebi gururile, dar nota caracteristica o dau draperiile, care ajung la dimensiuni impresionante. In apropiere de Sala Pasilor Pierduti (80/30 m) numeroase galerii "de fuga' conduc in etajul subfosil. Dincolo de aceasta sala, galeria este coalescenta cu etajul subfosil. In apropiere de Balcon, o galerie de numai 130 m lungime adaposteste numeroase forme de coroziune (Galeria cu Anastomoze), iar o alta, orientata spre nord, prezinta multe stalactite bulbate.
Este o pestera calda (12,5°C in profunzime, in noiembrie 1961), umeda si cu curenti de aer de mica intensitate.
Fauna este bogata; s-au gasit multe izopode, araneide, acarieni, opilionide, miriopode, colembole, diplure, diptere si coleoptere, dar numai Trichoniscus cf. inferus si Trachysphaera jonescui sint troglobionte.
Desi cele trei etaje deja mentionate au un traseu relativ paralel si sint denivelate cu numai 20 - 25 m, este dificil sa precizam geneza acestei pesteri in lipsa unor observatii si masuratori de detaliu. Ceea ce cunoastem pina in prezent ne indreptateste sa afirmam ca evolutia retelei de galerii a avut loc prin captari succesive de la Balcon spre Sala Pasilor Pierduti. Astfel, etajul superior a fost treptat parasit, iar intr-o faza mai recenta a fost abandonata si actuala galerie subfosila. Problemele de ordin morfologic si hidrologic pe care le ridica acest sistem de galerii sint foarte interesante. In perioadele cu precipitatii abundente, pe patul de aluviuni din cele doua etaje superioare se formeaza piraie care converg spre mici ponoare si remodeleaza treptat morfologia initiala a galeriilor. De asemenea, nu se cunosc decit putine lucruri despre relatia foarte interesanta care exista cu siguranta intre cele doua depresiuni carstice (Zaton si Ponoarele) si Pestera Bulba.
Conditii de vizitare. In situatia actuala Pestera Bulba este greu de explorat mai ales in portiunea Galeriei cu Sifoane. Chiar in perioada secetoasa a anului trebuie sa avem echipament special de protectie (costume etanse de neopren, surse duble de lumina). Cind apa piriului subteran este mare, explorarea nu poate avea loc, existind permanent riscul de blocare prin inchiderea sifoanelor. Accesul de la exterior direct in etajul fosil poate fi inlesnit prin deschiderea unui put in tavanul Salii Gainii, aceasta fiind situata chiar in apropierea soselei.
|
