Pestera Closani
Date istorice. O prima descriere (sumara si partiala) a acestei pesteri, cunoscuta si sub numele de Pestera Mare de la Closani sau Pestera lui Tudor Vladimirescu, a fost publicata de C. N. Ionescu in 1913. In 1951, P. A. Chappuis si A. Winkler au dat o descriere mai ampla, dar tot partiala, in seria a 8-a din "Enumeration des grottes visitees'. Ambele publicatii se refera numai la Galeria cu Apa, cunoscuta de foarte multa vreme. In 1959, g 222b15c eologul M. Ghica descopera o mica deschidere la partea superioara a peretelui putului cu care incepe Galeria cu Apa, prin care, strecurindu-se, ajunge sa descopere a doua galerie a acestei pesteri, mai lunga si mai frumoasa. Descrierea ambelor galerii, insotita de o schita, a fost publicata de V. Decu si M. Bleahu in 1967.
Localizare si cale de acces. Pestera se gaseste in versantul drept al Motrului Mare, in masivul Cornetul Satului, aflat la vest de satul Closani (jud. Gorj), la 433 m alt. absoluta si la 73 m deasupra riului (vezi fig. 141 si traseul 6).
Descriere. Este o pestera fosila formata din doua galerii cu o lungime de 1100 m. Se patrunde printr-o deschidere relativ mica, orientata inspre est si se merge citiva metri aplecat, pina dincolo de poarta metalica. Apoi tavanul se mai inalta si dupa vreo 15 m se poate inainta spre Galeria Ghica sau, la stinga, spre Galeria cu Apa. Daca se merge in ultima galerie, se coboara citeva trepte de ciment, apoi pe o scara metalica 8 m. De la baza scarii, in stinga se poate merge pina la un zid care protejeaza capatul sudic al galeriei, amenajat pentru diferite cercetari de biospeologie. In dreapta, galeria continua mai mult de 400 m. La tot pasul se observa scurgeri parietale masive, valuri, coloane, stalagmite, stalactite, discuri etc. Datorita acestui proces intens de concretionare, galeria este ingustata in mai multe locuri. Dupa aceasta portiune initiala se ajunge intr-o salita mai putin concretionata, cu argila si putin guano pe jos, apoi in zone mai largi sau mai inguste, cu tavanul destul de inalt, pina la un zid incomplet cu o poarta de lemn. inaintea acestui zid, in stinga, se afla o a doua portiune amenajata pentru cercetari de biospeologie. Mai departe, se vad inca doua astfel de amenajari, dupa care apare un al doilea zid cu o poarta tot de lemn, dar inchisa. De aici incolo galeria continua cu bazine cu apa si zone uscate, cu planseul in cea mai mare parte de calcita si foarte multe formatiuni pe tavan, pereti si planseu, pina in zona de fund, unde aparatura instalata de Centrul de geofizica al Observatorului astronomic din Bucuresti inregistreaza continuu mareele terestre. Pe tot parcursul acestei galerii a laboratoarelor se merge pe un trotuar de ciment (fig. 145). Revenind la scara, urcam si continuam drumul in cealalta galerie, mai intii printre coloane, stalactite si stalagmite groase, apoi tiris printr-un tunel artificial de citiva metri, care a fost sapat in 1960 cu ocazia unor filmari. La capatul tunelului exista o alta poarta metalica, dincolo de care se inainteaza pe o portiune cu tavanul destul de jos si plina de coloane si stalactite pina la un put de 4 m, in care se coboara cu ajutorul unei scari metalice. La baza putului se afla cea de a doua galerie, Galeria M. Ghica, mai lunga decit prima (are 700 m lungime) si oarecum diferita, avind mai multe portiuni cu argila, mai putine bazinase cu apa, foarte multe helictite pe pereti si o zona imensa de bazine seci sau cu apa cu marginile si fundul pline de cristale mari. La dreapta incepe o zona foarte frumos concretionata, dar cu planseul acoperit nu numai cu calcita, ci si cu argila si guano. Urmeaza o zona cu argila in masa careia exista o multime de strate de cristale alternind in profunzime cu strate de argila, apoi o zona cu gururi, bazinase cu apa si formatiuni cristaline, o zona cu nisip si, in sfirsit, in fund se afla o alta zona cu o multime de formatiuni cristaline, dar mai greu accesibila. Pe parcursul Galeriei M. Ghica nu exista o poteca de ciment, iar zonele inguste sint mai rare.
Este o pestera calda (11,3°C in profunzime), foarte umeda si lipsita de curenti de aer.
Ca geneza, ultimele cercetari indica Galeria cu Apa ca fiind sapata de catre apele Vaii Motru Mare care se scurgeau in trecut pe Valea Izvorale, iar Galeria Matei Ghica, de catre cele ale Motrului Mare (inform. G. Diaconu).
Prin bogatia si varietatea formatiunilor de calcita, Pestera Closani este cea mai frumoasa si, din multe puncte de vedere (cum ar fi cel cristalografie sau cel biospeologic), cea mai interesanta pestera din tara. Cristalografie ea este renumita pentru cantitatea extrem de mare si variata de formatiuni cristaline, iar biospeologic, pentru ca adaposteste un numar mare de specii troglobionte: Trichoniscus cf. inferus, cea mai bogata populatie de Cen-tromerus europaeus, Trachysphaera orghidani, Polydesmus oltenicus, Trichopolydesmtts eremitis, Lithobius decapolitus, Onychiurus closanicus, Closania winkleri si Duvalins spinifer (ultimele doua specii fiind insa foarte rare).
Conditii de vizitare. Pestera este usor de parcurs, necesita mijloace de iluminare si eventual echipament de protectie. Fiind insa ocrotita si partial amenajata pentru cercetari de biospeologie si geofizica, nu poate fi vizitata decit cu aprobarea C.M.N. si a Institutului de Speologie si in prezenta ghidului (administratorul Statiunii speologice de la Closani, F. Argintaru).
|
