Pestera Mare de la Meresti
Date istorice. Desi nu este monumentala sau foarte bogata in formatiuni de calcita, totusi Pestera Mare de la Meresti figureaza printre pesterile despre care s-a scris mult inca din cele mai indepartate timpuri. Astfel, J. Fridvalsky o prezinta sumar in Mineralogia magni Principatul Transsilvaniae (1767). Este descrisa apoi mai pe larg de Josef Benko (1780), Fekete Istvan(1835), care da o schita partiala, si Orban Balazs (1868), unul dintre marii popularizatori ai frumusetilor Cheilor Virghisului.
Fig. 170. Schita Cheilor Virghisului.
Lucrarea de baza, publicata in 1964, apartine lui Tr. Orghidan si Margareta Dumitrescu. Ea cuprinde o descriere ampla, s 222f53c chita completa a retelei de galerii si sali, ca si rezultatele cercetarilor intreprinse timp de doi ani asupra faunei actuale si fosile, a climatului etc. In diferite lucrari pestera figureaza si sub numele de Pestera de la Homorod-Almas sau Pestera 14 din Cheile Virghisului.
Localizare si cale de acces. Este sapata in versantul drept al Cheilor Virghisului, in Stinca Minunilor, in dreptul podului nr. 11 (fig. 170).
Pentru a ajunge la pestera se porneste din Meresti, situat pe soseaua Rupea-Vlahita. De aici, un drum de caruta conduce, dupa citiva kilometri, in Cheile Virghisului. Alt. circa 600 m; la 18 m diferenta de talvegul Vaii Virghisului.
Descriere. Este o pestera mare (1100 m), fosila, orizontala, formata din doua galerii principale, a caror directie generala de dezvoltare este SV-NE, legate intre ele prin galerii secundare orientate perpendicular (fig. 171).
Deschiderea principala este destul de mare (12/6 m) si orientata inspre NV. Aici se observa resturi din zidul construit in vechime de catre populatia satelor din jur, care se refugia in pestera pentru a se feri de navalitori. Exista si o a doua deschidere, cu aceeasi orientare (NV) si la acelasi nivel ca si prima, dar mult mai mica si suspendata deasupra vaii. La deschiderea principala conduce o scara de lemn. In cadrul acestei pesteri pot fi distinse mai multe unitati. O prima unitate o constituie complexul de incaperi din zona intrarii format dintr-o serie de sali si galerii, in care umplutura atinge pe alocuri 6 m. De aici s-au extras zeci de vagoane de ingrasamint fosfatic. Exista multe ingramadiri de blocuri, iar tavanul si peretii sint lipsiti de concretiuni.
A doua unitate, Galeria Principala, se termina cu Sala Mare. In prima parte, depozitul de umplutura este la fel de mare ca si in zona intrarii. In rest, numarul mare de blocuri de prabusire acopera aproape in intregime podeaua.
A treia unitate, Galeria de Legatura, uneste galeria principala cu cea secundara. La inceput este usor ascendenta datorita acumularilor de blocuri, apoi continua pe deasupra blocurilor acoperite cu argila si guano umed. La capatul galeriei, la intervale aproape regulate, se aude un zgomot, probabil produs prin descarcarea unor sifoane existente pe traseul cursului de apa subteran.
Din Galeria de Legatura se poate trece in Galeria Secundara coborind o panta de blocuri. Larga in prima parte, ea continua sa fie mult ingustata si se termina cu o portiune ascendenta constituind etajul superior al pesterii. Pe parcursul acestei galeriijexista multe concretiuni. In sfirsit, Sala Mare adaposteste unul dintre cele mai tipice haosuri de blocuri prabusite din cite se cunosc in pesterile noastre. Ea s-a dezvoltat la intilnirea dintre o diaclaza SE - NV si o suprafata de strat aproape verticala, care a favorizat mult dizlo-carile de blocuri si proportiile impunatoare ale salii: 60 m lungime, 40 m latime si aproximativ 25 m inaltime. Denivelarile podelei sint mari, ajungind pina la 12 m in coltul dinspre NE. Prabusirile care au dat nastere haosului de blocuri sint vechi, dovada fiind formatiunile concretionare masive dezvoltate pe unele dintre ele. In centrul salii se gasesc doua movile mari de guano proaspat, iar o pojghita de guano vechi acopera majoritatea blocurilor. Sala adaposteste colonii permanente de lilieci. Myotis myotis, M. oxignathus si Miniopterus schreibersi formeaza vara colonii mari de nastere, iar in guanoul care se acumuleaza pe podea se dezvolta un numar imens de larve de musca guanou-lui, ai carei adulti asalteaza pur si simplu pe cel ce patrunde aici in acest sezon.
Pestera Mare de la Meresti este calda: temperatura aerului atinge 9,5 - 10°C in salile din fund. Umezeala mare se inregistreaza pe parcursul Galeriei Secundare, iar curentii de aer sint permanenti in incaperile dintre cele doua deschideri.
Resursele alimentare sint foarte bogate: exista, pe linga cantitatea mare de guano, multe resturi de origina vegetala si animala.
Fauna este bogata si variata, dar nici o specie din cele gasite nu este troglobionta. Dintre celelalte, troglofile sau subtroglofile, s-ar putea cita: Oxychilus glaber, Mesoniscus graniger, Trachysphaera costata, Lepthyphantes leprosus, Porrhomma proserpina, Meta menardi, Micrargus herbigradus, Neobisium speluncarium, Triphosa dubitata, T. sabaudiata, Scoliopteryx libatrix etc. S-au gasit, de asemenea, resturi scheletice de mamifere, precum si resturi de ceramica apartinind civilizatiei Hallstatt.
Fig. 171. Pestera Mare de la Meresti (nr. 132), dupa Tr. Orghidan si M. Dumitrescu, 1963, modificata.
Pestera Mare de la Meresti este importanta pentru depozitele mari de chiropterit si fosfati, pentru fauna cavernicola si urmele de civilizatie pe care le adaposteste. Are, de asemenea, importanta turistica In cadrul minunatului complex carstic pe care l-a sapat in decursul mileniilor apele Virghisului.
Conditii de vizitare. Pestera poate fi vizitata in orice anotimp. Sint necesare mijloace de iluminare si imbracaminte de protectie.
|
