Pestera Muierii de la Baia de Fier
Date istorice. Cercetarile arheologice efectuate in 1929 de catre Nicolaescu-Plopsor atesta ca aceasta pestera era cunoscuta inca din epoca neolitica. Este citata pentru prima data intr-o lucrare cu caracter stiintific in 1894 de catre Al. Stefulescu. In 1898, Munteanu-Murgoci o localizeaza alaturi de alte pesteri pe o harta geologica a regiunii. P. A. Chappuis si A. Winkler, care o viziteaza in 1929 si o descriu sumar in 1951 in seria a 8-a din "Enumeration des grottes visitees', incep sa cerceteze fauna acestei pesteri. Mai tirziu, un colectiv format din Margareta Dumitrescu, Tr. Orghidan, Jana Tanasachi si Val. Puscariu deschide seria observatiilor de speologie fizica prin cartarea in 1952 a etajului superior si a sectorului sud 727e48h ic din etajul inferior (sectorul nordic fiind inca necunoscut). Aceste cercetari sint continuate de catre I. Viehmann (1954), M. Bleahu (1956), I. Ilie si Silvia Lupu (1962), G. Diaconu (1971 - 1974). Cartarea in intregime a pesterii se face abia in anul 1972 de catre G. Diaconu, I. Povara si C. Goran, care exploreaza, cu aceasta ocazie, si sistemul nordic inferior.
Localizare si cale de acces. Pestera Muierii este situata in versantul drept al cheii piriului Galbenu, la extremitatea vestica a culmii Garba (751 m), parte sud-estica a Muntilor Paring si la 2 km nord de Baia de Fier (jud. Gorj). Drumul de acces porneste din soseaua nationala Tg. Jiu - Rimnicul Vilcea, prin Poenari (vezi fig. 152).
Descriere. Este o pestera mare (3 566 m) sapata in calcare tithonice, dispusa pe patru nivele, dintre care mai importante sint doar doua: nivelul 2 (superior) si nivelul 3 (inferior), celelalte avind numai o valoare speogenetica (fig. 154).
Orientarea generala a intregului sistem de galerii este NNV-SSE, axat pe directia unei linii de fractura care afecteaza versantul drept al cheii. Galeriile au rezultat ca urmare a carstificarii calcarelor datorita apei infiltrate din piriul Galbenu pe cai subterane, de-a lungul liniei de fractura si au evoluat paralel cu procesul de taiere a cheii de catre cursul principal al piriului. Astazi, piriul Galbenu, apropiindu-se mult de patul impermeabil format din roci granitice, a abandonat in intregime traseul subteran, procesul de carstificare fiind continuat numai de catre apele de percolatie provenite din ploi sau din topirea zapezilor.
Nivelul superior este bine individualizat printr-o galerie orizontala lunga de 573 m (care traverseaza banda de calcare pe toata latimea ei) situata la o altitudine relativa de 40 m fata de talvegul vaii. La aceasta galerie se adauga o retea de diverticule care ridica lungimea totala a nivelului la 1228 m.
Patrunderea in galeria principala se face prin trei guri de acces: una nordica, una estica si alta sudica, ultima reprezentind punctul de resurgenta al apelor fostului curs subteran. Intrind prin partea nordica, la circa 30 m de la intrare, in peretele vestic se deschide un prim diverticul care ne poate conduce in sectorul nordic al nivelului inferior. Pina la punctul de racord cu Sala Altarului, galeria prezinta inaltimi in jur de 2 m si latimi intre 4 si 6 m. La intrare planseul este acoperit cu nisip apoi cimentat cu o crusta calcitica, pastrind acest aspect de-a lungul intregului traseu. Din dreptul Domului Mic (la J 30 m de la intrare), pe partea stinga se patrunde in Sala Altarului, bogat concretionata, cu tavanul prelungit intr-un horn impresionant, a carui inaltime depaseste 17 m. In aceeasi directie, o galerie cu numerosi bolovani pe planseu duce spre gura estica a pesterii, deschisa In versantul abrupt al cheii.
Galeria principala (Galeria Electrificata) continua spre sud, cistigind la fiecare pas in spectaculozitatea oferita atit de numeroasele concretiuni de pe tavan, cit si datorita gururilor, uneori pline cu apa. Dupa 270 ni patrundem in Sala Turcului, una dintre cele mai frumoase portiuni ale nivelului superior. Stalagmite uriase, domuri, cruste parietale si concretiuni de tavan iau aici cele mai ciudate forme, motiv pentru care au si fost numite Cadina, Mos Craciun, Turcul etc. Din Sala Turcului, printr-un culoar strimt, adincit printr-un sant sapat in planseu si trecind un prag pe o scara metalica, patrundem in Sala Minunilor, numita astfel datorita numeroaselor micro-gururi, stalactite si stalagmite-luminari care o impodobesc. Lasam in urma Sala Turcului, ne strecuram prin Portita si intram in Sala cu Guano. Din peretele estic al acestei sali se desprinde o retea de galerii, loc de refugiu pentru fauna cavernicola, fiind mai putin circulata, neelectrificata si cu planseul acoperit de numeroase resurse trofice. Cu 40 m inainte de iesire remarcam in peretele vestic deschiderea unei galerii descendente: este locul de acces in Galeria Ursilor, sectorul sudic al nivelului inferior.
Fig. 154. Pestera Muierii de la Baia de Fier (nr. 120) cartata de G. Diaconu, I. Povara ti C. Goran, inedita.
Nivelul inferior, subimpartit in doua sectoare, prezinta o deosebita importanta stiintifica, motiv pentru care a fost luat sub protectia C.M.N. Sectorul nordic este alcatuit dintr-o retea de galerii labirintiforme insumind o lungime totala de 1560 m. Accesul se face din nivelul superior in Galeria Electricienilor. Dupa un scurt traseu de mers tiris pe o galerie ingusta si dupa coborirea unei trepte de circa 2 m ajungem intr-o sala mica, din al carui colt nord-vestic se coboara un put de 18 m in Galeria Electricienilor propriu-zisa. Prezentarea acestui sector este dificil de realizat din cauza dispunerii foarte anastomozata a galeriilor. Distingem totusi un sistem vestic, avind ca schelet Galeria Electricienilor, si un sistem estic, avind ca schelet Galeria Excentricelor si Galeria cu Bazine. Caracteristic pentru acest sector este gradul avansat de colmatare cu nisip si argila, prezenta unor "pilnii' cu adincimi variind intre 10 si 15 m, precum si o exceptionala varietate a formelor concretionare. Toate acestea culmineaza cu prezenta in Sala Rosie a dahlli-tului concretionat sub toate aspectele clasice cunoscute ca formatiuni calcitice din pesteri (fenomen important pentru mineralogia golurilor carstice).
Accesul spre sectorul sudic se face tot din etajul superior. Se coboara 3 m pe o scara metalica intr-o galerie din care printr-un diverticul lateral ingust ajungem la un prag de circa 4 m, pe care il coborim de asemenea pe o scara metalica. De la picioarele acestei scari se desprind spre nord-vest Galeria Ursilor propriu-zisa, iar spre est, Sala Perlelor. Galeria Ursilor are o lungime de 200 m si se remarca printr-o mare varietate si bogatie de concretiuni calcitice, cit si prin numeroase zone cu hieroglife de coroziune, lingurite, marmite laterale etc. Planseul argilos este presarat cu numeroase resturi de schelete ale ursului de pestera (peste 100 de cranii). Sala Perlelor, cu tavanul mult coborit (in unele locuri sub 1 m), ofera la intrare o splendida draperie ondulata de calcit (Valul Muierii). Pe planseul salii se vad numeroase gururi tapisate cu cristale si numeroase perle de caverna.
Pestera Muierii prezinta o deosebita importanta speogenetica, arheologica, paleontologica, biologica si mineralogica. Aici sint deosebit de clar reprezentate nivelele de evolutie carstica, au fost gasite numeroase resturi de cultura umana (unelte de silex din paleoliticul mijlociu, ceramica de tip Cotofeni si Aninoasa, obiecte de bronz si arama etc), exista o mare bogatie si varietate de resturi scheletice de vertebrate cuaternare. De asemenea, exista aici citeva specii troglobionte care o populeaza: Trachysphaera spelaea, Lithobius decapolitus, Sophrochaeta chappuisi si Dtwalius (Duvaliotes) voitestii. Este singura pestera din tara cunoscuta pina in prezent care dispune de o sala cu peretii si planseul complet concretionati cu carbonat-apatit.
Conditii de vizitare. Este amenajata si electrificata. insotiti de ghidul permanent al pesterii, Nicolae Matea, de la care aflam numeroase amanunte cu privire la fiecare coltisor al ei, parcurgem traseul electrificat in conditii usoare, fara haine de protectie.
|
