Pestera "Palatul de Ciocolata'
Date istorice. In anul 1962, T. Naum, E. Butnaru si M. Giurescu au publicat un tip original de carst dezvoltat pe roci de natura vulcanica (piroclastite). Una dintre cele trei pesteri descrise este "Palatul 434g61e de Ciocolata', numita astfel din cauza ca este frumos si bogat ornamentata cu concretiuni limonitice de culoare brun-ciocolatie.
Localizare si cale de acces. Pestera este situata in Muntii Caliman, pe versantul sting al piriului Pietricelu (afluent al Vaii Neagra Sarului), in partea estica a Virfului Negoiul Romanesc (1889) (vezi fig. 178 si traseul 1).
Descriere. Formata de apele de infiltratie in urma actiunii complexe a unor procese de alterare, disolutie si sufoziune mecanica asupra rocilor piroclastice, Pestera "Palatul de Ciocolata' este una dintre cele mai reprezentative pentru vulcanocarst.
Este constituita din doua sali legate intre ele printr-un culoar ingust. Prima sala, de dimensiuni mici (10/5 m), este usor descendenta, avind planseul acoperit cu blocuri si cruste stalagmitice. Cea de a doua sala se prelungeste spre nord cu o galerie spiralata ascendenta, iar spre sud se termina cu un mic lac, al carui diametru nu depaseste 2 m. Planseul este acoperit in intregime cu bolovani de pe care se ridica numeroase stalagmite brune-ciocolatii constituite din limonit. Pe alocuri, cruste de aceeasi constitutie mineralogica (limonitica) cimenteaza sfarimaturile de pe planseu. Tavanul si peretii sint acoperiti cu stalactite, draperii si cruste parietale de aceeasi culoare ciocolatio caracteristica (fig. 179).
Pestera prezinta o mare importanta speogenetica, iar vulcano-carstul din Muntii Caliman, unic la noi in tara, se inscrie si printre putinele fenomene de acest gen din lume.
Conditii de vizitare. Pestera este inchisa, urmind sa fie trecuta sub protectia Comisiei Monumentelor Naturii. Pentru vizitare se va lua legatura cu conducerea santierului geologic de la Gura Haiti.
|