Pestera Racovita
Date istorice. Fiind amplasata intr-un loc greu accesibil si retras, intrarea pesterii era stiuta de putini localnici si nu avea nume. Ea a devenit cunoscuta abia dupa publicarea cercetarilor intreprinse de un grup de speologi in anii 1963-1966, prilej cu care a primit numele fondatorului biospeologiei, Emil Racovita (V. Sencu si St. Negrea 1970).
Localizare si cale de acces. Este situata in raza satului Iabalce 222d31c a (corn. Carasova, jud. Caras-Severin) si sapata in versantul drept al Cheilor Carasului. De la Cantonul Comarnic (vezi traseele 1, 2 si fig. 66) se merge prin Cheile Comarnicului pina la confluenta cu Carasul si apoi circa 600 m (in linie dreapta)la vale prin Cheile Carasului, Gurile pesterii, orientate spre vest, se deschid deasupra albiei riului: cea principala, sub forma de gura de cuptor, la 10 m (354 m alt. absoluta), si cea secundara, triunghiulara, la 2,5 m.
Descriere. Pestera mijlocie (350 m), ascendenta in zona intrarii apoi descendenta cu portiuni orizontale, fosila, dezvoltata pe diaclaze si pe fete de strat in calcare barremian-aptiene lipsite de incluziuni de silex. A fost creata de riul Caras si se compune dintr-o succesiune de sali legate prin galerii mai largi si mai inalte in prima parte. Cu cit se inainteaza pe galeria principala, cu atit formatiunile concretionare devin mai dese si mai frumoase. Bogata podoaba inca intacta, sclipind in culori vii si imaculate, constituie una dintre comorile de nepretuit ale Cheilor Carasului. Peretii si tavanul pesterii sint in cea mai marc parte concretionati: crusta stalagmitica, stalactite de toate felurile, scurgeri parietale simple sau in relief, valuri lungi de 2 m. Podeaua, la rindul ei, este in buna parte acoperita de concretiuni: crusta de calcita cu stalagmite izolate sau grupate, coloane sculptate in diferite feluri, unele inclinate, lungi de peste 4 m, gururi cu perle si baraje. Aceste frumuseti impodobesc mai cu seama Sala Cascadei si Sala Minunata. Portiunea finala a pesterii, dificil de explorat, este plina cu blocuri mari de calcar. In acest sector se desfac mici galerii, care pe alocuri au aspect de tunel de presiune. Apa de infiltratie si de condensare umple doar gururile din fundul pesterii. Numai la viituri sau la topirea zapezii ea se acumuleaza si in alte parti, fiind evacuata prin numeroase ponoare. Actiunea apei este evidenta in partile neconcretionate: hieroglife, lingurite, lapiezuri, inele de coroziune, hornuri, marmite si nivele de eroziune. In zona intrarii exista sol si frunzar, iar mai in interior, argila nisipoasa micacee si pietris rulat (fig. 70).
Pestera calda si umeda (10,4°C si 98% in Septembrie), net influentata de exterior in zona celor doua intrari, unde se formeaza curenti de aer.
Fauna parietala este bogata in diptere si lepidoptere. Fauna de pe podeaua stalagmitata sau argiloasa este interesanta prin prezenta unui Trichoniscus (probabil troglobiont) si a speciei troglofile Brachydesmus troglo-bins. Gramezile de guano misuna de musca guanoului si de coleoptere. Exista mici colonii de Myotis si rinolofi izolati. Pirsii (Martes foina) isi fac vizuini in cotloanele din pestera. Prin asemenea cotloane retrase se gasesc "cimitire' cu multe resturi scheletice recente de rozatoare, lilieci etc.
Conditii de vizitare. Pentru ocrotirea concretiunilor variate si intacte de o rara frumusete, ca urmare a raportului stiintific intocmit in 1970 de V. Sencu si St. Negrea, pestera a devenit rezervatie speologica. Nu este amenajata. Vizitarea dureaza o ora si necesita doar o lanterna. Numai pentru partea finala sint necesare o casca de protectie si o salopeta.
|
