Pestera de la Romanesti
Date istorice. Intrarea este cunoscuta de localnici sub mimele de Pestera cu Apa. Primele cercetari de natura geologica si faunistica le datoram lui T. Orthmayr (1872). Pestera a facut obiectul unor cercetari moderne complexe abia in 1963, prilej cu care i s-a ridicat si planul topografic (St. Negrea, A. Negrea, V. Sencu si L.Botosaneanu, 1965).
Localizare si cale de acces. Este situata la sud-est de satul Romanesti (corn. Curtea, jud. Timis), in versantul sting, bine impadurit, al Vaii Pustinia, la 2,2 km amonte de confluenta acestui piriu cu Bega Poienilor. Mai exact este sapata in versantul nordic al Dealului lui Filip, cunoscut sub numele de "Dosu Pesterii'. Din satul Romanesti exista doua posibilitati de acces: a) pe drumul Frasinestilor, care urmeaza Valea Begai Poienilor pina la confluenta cu Valea Pustinii, apoi pe aceasta vale pina in apropierea unei cariere de calcar (4 km), de unde se urca pieptis pe versantul sting urmind o carare in panta foarte abrupta pina la intrare; b) pe drumul care urmeaza cumpana de ape, peste Dealul Stirc si peste Merisorul pina la o mica inseuare, de unde se merge pe o poteca ce coboara spre pestera (o ora de mers pe jos). Greu de gasit fara calauza. Altitudinea 370 m; 105 m fata de talvegul Vaii Pustinia (fig. 61).
Descriere. Pestera mijlocie (lungimea totala 340 in), orizontala, fosila, dezvoltata pe fisuri tectonice prin care a circulat cindva apa de infiltratie. Prima jumatate este sapata in calcare dolomitice de culoare cenusie sau alba-galbuie, iar a doua intr-o brecie tectonica (caz unic in Romania), de unde si aspectul deosebit al celor doua jumatati (fig. 62).
Fig. 61. Schita Muntilor Pojana Rusca.
Fig. 62. Pestera de la Romanesti (nr. 45), cartata de V. Sencu si St. Negrea, din St. Negrea & al., 1965, simplificata.
Intrarea lata de 9,5 m si inalta de 2 m, orientata spre N-NV, permite o luminare difuza pina la 70 m, din care cauza peretii sint inverziti de alge. Pestera este alcatuita dintr-o galerie aproape dreapta de mari dimensiuni, cu largiri la intersectia fisurilor tectonice, cea mai mare fiind Sala Liliecilor. Din aceasta sala, ca dealtfel si din restul galeriei, pornesc mai multe culoare orizontale, ascendente sau descendente, unele devenind impenetrabile prin ingustare. Apa de condensare si infiltratie, destul de abundenta, alimenteaza citeva gururi si microgururi si formeaza baltoace pe argila sau pe roca. Peretii si tavanul pesterii, in special in partea terminala, au septe si hieroglife de coroziune, inele si stilpi de eroziune, iar in multe locuri argila de decalcifiere este aranjata sub forma de "piele de leopard'. Aflata intr-o faza incipienta de concretionare, pestera prezinta putine stalactite fistuloase ("macaroane'), scurgeri parietale destul de variate, o crusta stalagmitica cu gururi continind perle de caverna, stalagmite, domuri si coloane (dintre care una de 7 m, numita "Tibia si Peroneul', fracturata in urma deplasarii planseului argilos). In rest se gasesc blocuri de calcar, argila si un depozit de guano, mai ales in Sala Liliecilor.
Pestera calda (8,4°C in Sala Liliecilor; 6,5°C in partea mijlocie), umeda (95-100%), lipsita de curenti de aer sesizabili.
Fauna pesterii nu contine elemente troglobionte. Pe guanoul foarte umed din Sala Liliecilor, de sub colonia de rinolofi aflata la 20 m inaltime, exista numeroase muste de guano (Hcteromyza atricornis). Fauna fosila se remarca prin prezenta ursului de pestera (Ursus spelaeus). Sapaturile arheologice au dat la iveala obiecte provenind de la o asezare neolitica: un depozit de cereale, ceramica apartinind culturilor de Tisa si Cotofeni, precum si o vatra acum reconstituita si expusa in Muzeul din Timisoara, unde se pastreaza si resturile de urs.
Conditii de vizitare. Pestera neocrotita, neamenajata, des vizitata de localnici, care au exploatat in trecut guanoul si au degradat unele concretiuni. Este usor de parcurs daca avem o lampa, casca si salopeta. Atentie la sapaturile din zona intrarii si la guanoul umed din fund. Timp de vizitare: 1/2 ora.
|
