Pestera de sub Zgurasti
Date istorice. Prima mentiune a pesterii se datoreste lui R. Jeannel si E. Racovita (1929), care dau o descriere completa, o schita de harta si descriu diferite fenomene hidrologice, biologice si meteorologice. Ei denumesc pestera "Ghetarul de la Zgurasti'. Desi usor accesibila si impresionanta ca aspect, ca are foarte putini vizitatori.
Localizare si cale de acces. Pestera este situata in versantul abrupt ce coboara din Dealul Mununa spre Valea Ordincusii, la altitudinea de 900 m. Se ajunge la ea fie urcind din Valea Ordincusii in versantul drept o poteca abia vizibila ce incepe amonte de Pestera Poarta lui Ionel, fie coborind din Dealul Mununii, din marcajul cruce rosie care duce din comuna Girda de Sus la Cabana Scarisoara. Este preferabila ultima varia 636f58g nta.
Din muchia Dealului Mununa se observa spre est un pilc de case ce constituie catunul Zgurasti. Sint casele situate cel mai jos spre Valea Ordincusa. Ele se dispun in jurul unei hoance (vale seaca foarte evazata) care la altitudinea de 940 m se intrerupe brusc, fara nici o continuare morfologica, dedesubt urmind un versant foarte abrupt, uneori chiar cu pereti verticali. Gura foarte mare a pesterii se gaseste la 100 m mai jos, chiar in axul hoancei (vezi fig. 49).
Descriere. In versantul abrupt al Vaii Ordincusa, pe o portiune limitata se formeaza o platforma care este perforata de deschiderea unui aven cu diametru de 40 m. In peretele lui nordic (cel dinspre versant) se deschide o dubla arcada: la dreapta (est) o mare poarta de 20 m latime si 30 m inaltime, iar la stinga (vest) o poarta mai mica, de 10 m latime si 3-4 m inaltime. Deasupra acestor deschideri peretele avenului mai are pina la buza circa 50 m inaltime (fig. 53).
In aven se coboara fara dificultate cei 30 m prin coltul de sud-vest si se ajunge pe marele grohotis care se prelinge ca o limba pe gurile pesterii. Dupa poarta se mai coboara 30 m si se ajunge intr-o vasta sala, impresionanta prin dimensiuni, luminata din belsug de lumina ce se revarsa prin marele portal. Sala, alungita est-vest, are 120 m lungime, 60 m latime si 50 m inaltime si fundul plat, constituit din argila, pe care se dezvolta o bogata vegetatie de muschi. De peretele opus intrarii este lipit un grohotis ce se intinde pe o mare lungime si care ajunge la o inaltime de circa 25 m fata de fundul salii. De jur imprejurul salii diverse nivele de argila indica inaltimea pina la care se ridica apa, nivelul maxim fiind la circa 25 m, cind intreaga sala este invadata si transformata in lac.
Din sala mare se desfac o serie de galerii divergente la diferite nivele. Acestea sint (de la stinga la dreapta) ;
a. O nisa descendenta de 4 m ce incepe la nivelul salii cu o deschidere de 50 cm. Ea se inalta apoi la 2 m diametru, terminindu-se cu un puternic colmataj de argila.
b. La jumatatea pantei de grohotis se deschide gura de I m latime si 2 m inaltime a unei galerii orizontale, care dupa 5 m prezinta un prag concretionar, pe urma o strangulare care obliga la tiris circa 2 - 3 m, apoi ea se inalta, face un mic cot la stinga si se termina cu un put de 6 m lungime si 2 m latime, in fundul caruia se aude curgind apa. Adincimea probabila a putului este de 8 m.
c. In virful pantei de grohotis se deschide o galerie care are la inceput un parcurs liniar si orizontal, apoi se bifurca. Ramura din stinga este mai concretionata si se termina cu un horn. Ramura din dreapta are un parcurs orizontal, apoi urca citiva metri, dupa care urmeaza o noua bifurcatie, in dreapta galeria terminindu-se cu un diverticul ascendent, iar in stinga prin lasarea si infundarea golului cu apa.
Fig. 53. Pestera de sub Zgurasti (nr. 40), dupa R. Jeannel si E.G. Racovitza, 1929.
d. La jumatatea inaltimii salii; deci aproximativ la 25 m fata de podea, se deschide a patra galerie, de aproximativ 50 m, orizontala, prezentind de asemenea forme de sapare sub presiune. In versantul estic, se afla o arcada de intrare; se deschide o gura de galerie ce ramine suspendata deasupra, pantei de grohotis. Ea adaposteste la inceput o marmita; urmeaza, o arcada, apoi o ia doua marmita, citeva colturi, doua saritori si in sfirsit o salita cu aluviuni pe jos. In acest culoar se ajunge si pe o alta intrare, situata ceva rnai sus, spre gura avenului.
Inspre exterior se deschide ultima galerie, cea mai lunga (60-m) si mai larga, in acelasi timp si cea mai concretionata.
Pestera de sub Zgurasti reprezinta preaplinul unui sistem hidrologic situat mai jos, probabil al Pesterii Poarta lui Ionel. Cind sistemul inferior nu poate debita cantitatea de apa de viitura, ea patrunde in Sala Mare venind din nisa a sau - la inundari mai puternice - prin putul din culoarul f. Apa poate urca astfel 25 m, inundind numai galeriile e si d. Scurgerea apei se face la nivele mari prin d si apoi prin c. La ape mai scazute, cind b nu mai furnizeaza apa si aceasta vine numai prin a, ea curge in lacul de la capatul salii, de unde se scurge prin crapaturi invizibile.
In aceasta pestera a fost semnalat de catre R. Jeannel si E. G. Racovita (1929) un interesant fenomen meteorologic formarea cetii in cadrul fasciculului de raze luminoase care patrund pe gura pesterii la ora prinzului. Autorii presupun ca este vorba de un proces de condensare a apei in jurul ionilor in formare, adica de un proces analog celui din camerele Wilson. Un alt element interesant il constituie prezenta muschilor de pe podeaua salii. Este vorba de Thamnium alopecurum L. si Oxyrrhynchium praelongum (Hedw.), forme ce cresc sub apa si care indica ca atare nivelul de crestere maxima a lacului. Faunistic pestera este putin studiata. Sint prezente multe elemente trogloxene (moluste, coleoptere), dar in partile intunecate ale culoarelor abunda Pholeuon proserpinae glaciale.
Fig. 54. Pestera Poarta lui Ionel (nr. 41), cartata de I. Viehmann si Gh. Racovita, inedita.
Conditii de vizitare. Accesul este liber. Sint necesare mijloace de iluminare numai pentru cei care vor sa cerceteze culoarele.
|
