REPARTITIA SPATIALA A POPULATIEI

RASPANDIREA GEOGRAFICA A POPULATIEI PE TERRA reflecta marea diversitate a structurilor umane la nivel continental, regional, la nivel de tari si unitati de relief, ceea ce a generat peisaje geografice diferite; fie cu predominanta naturala, fie antropica.

Repartitia geografica a populatiei a fost influentata de specificul factorilor fizico-geografici, social-istorici si tehnologici, carora colectivitatile umane li s-au adaptat. A rezultat astfel o mare diversitate de asezari umane, de la cele mai simple pana la marile aglomerari urbane.

2.1. ARIA ANTROPOGENEZEI

Una dintre cele mai acute probleme care se pun astazi si neelucidata inca, vizeaza fixarea in timp si spatiu a procesului antropogenetic. Formarea unei concentrari umane presupune timp, din aceasta cauza specialistii apreciaza ca exista o relatie intre valoarea ridicata a densitatii si vechimea popularii unui teritoriu. In general, cu cat ocuparea unui teritoriu este mai veche, cu atat probabilitatea de a gasi o populatie mai numeroasa este mai mare; zonele cele mai populate ale planetei, respectiv Orientul Apropiat, Asia de Sud, Africa de Nord si anumite parti ale Africii Orientale si Americii Andine, sunt de fapt ocupate de timpuriu.

Pentru cea mai mare parte a globului, prezenta umana este foarte veche, si cu toate ca este dificil de reconstituit ocuparea treptata a planetei, etapele esentiale sunt cunoscute.

Unii antropologi considera locul antropogenezei (transformarea omului din maimuta) Africa, altii Asia, iar altii Asia si Africa. Leaganul omenirii se considera acea arie probabila unde la sfarsitul Tertiarului si inceputul Cuaternarului, s-a desfasurat procesul antropogenezei. Aceasta corespunde zonei calde Eur-Asi-Africane, adica acelei regiuni locuite de vechile maimute antropoide superioare, precum si zonei temperate actuale, care se intinde la sud de paralela de 50⁰ latitudine nordica, zona care atunci (sfarsitul Tertiarului - inceputul Cuaternarului), apartinea tot climatului cald. Rezulta ca aria antropogenezei se suprapune zonelor centrale si sudice din Europa, Asia si Africa. De aici s-a desfasurat popularea lenta, relativ intermitenta, sporadica, la inceput cu caracter nomad, stavilita de opozitia elementelor mediului geografic (munti, ape curgatoare, paduri, mlastini, mari si oceane), largind continuu limitele ariei locuite de om.

Din aceste regiuni oamenii s-au raspandit radiar, spre celelalte continente. Urmele osteologice atesta prezenta lor si in continentele lumii noi (America si Oceania), ceea ce poate emite ipoteza producerii fenomenului antropogenezei si in aceste regiuni.

Extinderea limitei ariei locuite de om a constituit totodata si 616j99g una din premisele diversificarii productiei, a aparitiei deosebirilor in modul de viata a diferitelor grupari omenesti si a intensificarii continue a acestor deosebiri, proces care a conturat limitele actualei arii populate.

Primele hominide, caracterizate prin pozitie verticala, volum cranian important si inteligenta superioara fata de cea a maimutelor, au aparut in Africa, probabil in Africa Orientala, acum 3 sau 4 milioane de ani. Mai tarziu, tot in Africa, apare Homo Habilis, care este mult mai evoluat si care slefuieste piatra. Acesta paraseste Africa cu 2 milioane de ani in urma, pentru a ocupa partile calde ale Eurasiei, Europei Meridionale si Indoneziei.

Homo Erectus sau pitecantropul, mai evoluat, apare ulterior, acum 300.000 de ani i. Hr., cand a invatat sa foloseasca focul, sa se adaposteasca in grote, acesta aventurandu-se si in regiunile mai reci.

Homo Erectus este inlocuit in Pleistocenul superior de Homo Sapiens Neanderthalensis, relativ apropiat de omul actual, care, in ciuda constrangerilor climatice din timpul perioadelor glaciare, a ocupat treptat nordul Europei si Asiei. Ultima veriga in acest lant evolutiv - Homo Sapiens Sapiens - ocupa restul uscatului, al carui loc de aparitie nu se cunoaste exact, dar se presupune ca ar fi Asia de Vest, cu 40.000 sau 35.000 de ani i. Hr. Din aceasta arie probabila, omul primitiv se raspandeste rapid in lume, urmandu-si predecesorii timp de milenii, pana la asimilarea sau eliminarea completa. Continentele au fost populate prin valuri succesive de colectivitati putin numeroase.

In Africa omul actual ajunge intre anii 37.000 si 34.000 i.Hr. patrunzand prin nord-est, respectiv istmul Suez sau stramtoarea Bab-el-Mandeb, transformata in istm, ca urmare a scaderii nivelului marii in perioadele reci. In Europa, incepand din anii 35.000 i.Hr., au existat mai multe valuri succesive, venite din Orientul Apropiat mai intai, apoi din stepele Rusiei meridionale sau Asiei Centrale.

In Asia, procesul de populare a fost precoce, intre anii 40.000 i.Hr. si 35.000 i.Hr. cateva grupe umane trec in Australia, apoi in Tasmania si in Noua Guinee, profitand de apropierea dintre aceste insule si Australia, in timpul perioadelor reci. Restul continentului asiatic, cuprinzand insulele si arhipelagurile, a fost ocupat treptat, zonele mai putin primitoare fiind populate, mai tarziu. In America, popularea s-a facut prin stramtoarea Bering, transformata in istm in timpul perioadelor reci, probabil cu 27.000 de ani i. Hr.

Din aceasta retrospectiva rezulta ca aproape tot uscatul a fost populat cu foarte multa vreme in urma, inca din Mezolitic. Cu toate acestea, numarul populatiei era extrem de redus inainte de descoperirea agriculturii, paleodemografii apreciind ca la sfarsitul glaciatiei Würm numarul populatiei nu depasea 4-5 milioane de locuitori, respectiv cu peste 1000 de ori mai putin decat populatia actuala.

In concluzie, vechimea popularii este un element al raspandirii populatiei, dar nu este un factor important pentru formarea densitatilor actuale, relatia dintre valorile acestora si vechimea popularii fiind destul de incerta si comportand o multitudine de exceptii. Agricultura si domesticirea animalelor a permis umanitatii sa faca un mare pas inainte, ultimele milenii fiind mult mai importante pentru formarea densitatilor decat cele 3 sau 4 milioane de ani ce le-au precedat. Anumite teritorii, populate tardiv, precum unele insule din Atlantic, situate la distanta fata de Europa sau Africa, sunt dens populate, in timp ce alte zone, situate in special pe continentul african, sunt slab populate sau aproape nepopulate, cu toate ca au fost ocupate de primii oameni.

2.2. DISPARITATI GEOGRAFICE MAJORE ALE DISTRIBUTIEI POPULATIEI . OICUMENA: LIMITE, DISCONTINUITATI

Distributia populatiei mondiale releva puternic inegalitati spatiale, rezultat al unui lung proces de evolutie si a unor influente diverse. Din suprafata totala a uscatului, respectiv 135.000 milioane kmp, doar 1/3 este locuita, regiuni slab populate sau de vid demografic alternand cu mari concentrari umane, marea diversitate a distributiei populatiei fiind dovedita de altfel si de analiza datelor statistice. La nivelul continentelor atrage atentia Asia, care concentreaza aproximativ 60% din populatia mondiala pe un teritoriu care reprezinta doar 20% din suprafata uscatului, fata de America ce detine numai 13% din populatia mondiala, Africa 12% sau Europa 9% din populatia mondiala. Lumea Veche este de departe mult mai populata decat Lumea Noua, Europa si Asia detinand impreuna aproape trei sferturi din populatia mondiala.

2.2.1. Distributia populatiei in functie de latitudine

Distributia populatiei in functie de latitudine releva, de asemenea, diferentieri importante: 90% din populatia planetei traieste in emisfera nordica, respectiv 45% intre 20⁰ si 40⁰ latitudine N si 30% intre 40⁰ si 60⁰ latitudine N. Concentrarea uscatului in emisfera boreala explica aceasta disimetrie in ceea ce priveste distributia populatiei, cat si faptul ca noua din zece locuitori ai planetei traiesc aici. Luand in considerare cele expuse mai sus, putem afirma ca, mai mult de jumatate din populatia mondiala traieste intre 20⁰ si 60⁰ latitudine N si mai ales in Lumea Veche.

Distributia populatiei mondiale la nivelul continentelor (2001- 2007)

Tabel 1

Sursa: World Population Data Sheet, PRB, 2007, UN   

2.2.2. Distributia populatiei pe altitudine

Din punct de vedere al altitudinii, la nivel continental, remarcam faptul ca populatia este concentrata indeosebi in zonele periferice, aproape 2/3 din populatia mondiala locuind la mai putin de 500 km fata de tarm; aceasta este de asemenea concentrata in partile cele mai joase, 4/5 din totalul populatiei mondiale regasindu-se la altitudini care nu depasesc 500 m (J. Staszewski, 1950).

Inegalitatile distributiei spatiale a populatiei apar si mai evidente la o analiza a densitatii populatiei pe tari. Desi conceptul densitatii este irelevant cand se aplica la un spatiu extins, acesta totusi prezinta o evaluare aproximativa a prezentei umane si este utilizat ca element de plecare in studiul geografic al populatiei cu conditia sa i se confere o simpla valoare descriptiva, aceasta neimplicand in nici un caz ideea de suprapopulare sau slaba populare.

Densitatea medie a populatiei mondiale era in 2007 de 49 loc./kmp, dar la nivel de stat aceasta prezinta valori foarte diferentiate. Anumite teritorii au o populatie putin numeroasa in raport cu suprafata acestora, densitatea fiind in consecinta redusa, respectiv de 1-2 loc./kmp in Australia, Libia, Mauritania, Botswana sau Islanda, de 0,5-1 loc./kmp in Mongolia sau Namibia si nedepasind 0,01 loc./kmp in Groenlanda, corespunzand zonelor aride sau reci.

In contrast cu acestea, exista teritorii cu densitate ridicata, valorile situandu-se intre 200 si 500 loc./kmp, asa cum este cazul unor state ca Japonia, Germania, Marea Britanie, Coreea de Sud, Olanda, Belgia, Liban. Multe insule, cum ar fi Barbados, Malta sau Bermude, prezinta densitati foarte ridicate cu valori cuprinse intre 500 si 1000 loc./kmp, aici industria, agricultura intensiva si turismul concurand in proportii variate la sustinerea populatiei.

Pentru anumite teritorii densitatea este extrem de ridicata, depasind 4000 loc./kmp si ajungand chiar pana la 30.000 loc./kmp, asa cum sunt Hong-Kong, Singapore, Macao etc., cu suprafete reduse, in intregime urbanizate, cu importante activitati industriale si tertiare.

Oicumena. Limite si discontinuitati

Procesul asezarii oamenilor pe suprafata pamantului s-a conturat cu aproximativ 1-1,5 milioane ani in urma. Pentru a distinge regiunile imense in care s-a stabilit si continua sa se desfasoare activitatea umana, se utilizeaza notiunea de oicumena, introdusa de Fr. Ratzel (in lucrarea Antropogéographie, elaborata in doua parti: 1882 si 1891).

Prin oicumena se intelege suprafata globului populata permanent, in contrapunere cu alte teritorii lipsite de asezari umane. Rezulta ca pe glob exista si zone suboicumene sau anoicumene.

Zonele suboicumene reprezinta regiunile polare (N Siberiei, America de Nord), desertice (Sahara, Libia, Arabia Saudita, Gobi), stepice, zonele inalte, muntoase etc., unde, desi se desfasoara o activitate economica productiva sau de schimburi, populatia nu este sedentara, modul de viata imbracand diferite forme de organizare (salase, conace etc.).

Zona anoicumena ocupa zonele nepopulate, zonele care, in prezent nu pot intra in sfera activitatilor umane (zona arctica, antarctica, varfurile inalte etc.).

Oicumena a rezultat dintr-un proces lung si complicat. Ea este discontinua si eterogena. Teritorii cu densitati ridicate sunt separate de altele unde densitatile sunt foarte mici sau chiar "viduri" demografice.

Eterogenitatea se manifesta atat pe plan semantic cat si cultural.

Ex.: in aceeasi regiune din Africa ecuatoriala, traiesc in vecinatate formele arhaice (pigmeii) si formele evoluate (bantu); in S.U.A.: bastinasii (amerindienii) si europenii; in tarile nordice: laponii si populatia din sud (sud-norvegienii, finlandezii). Rezulta ca marea diversitate a oicumenei, impusa atat de mediul geografic, dar si de procesele social-istorice si economice (dezvoltarea economica, organizarea sociala, transporturile, migratiile etc.), care determina mobilitatea sau echilibrul oicumenei.

2.2.3.1. Zonele oicumene

2.2.3.1.1. Zonele marilor concentrari umane

La nivel mondial, trei mari concentrari umane, Asia de Est, Asia de Sud si Europa, inglobeaza circa 3/5 din populatia planetei, pe numai 1/10 din suprafata uscatului.

Repartitia populatiei mondiale pe regiuni (1994, 2004 si 2015) si variatiile medii anuale (%), 1994-2004 si 2004-2015

Tabel 2

Repartitia populatiei mondiale pe regiuni
(anii 1994, 2004 si 2015)

Tabel 3

Sursa: World Population Prospects: The 2002 Revision, vol. 1, Comprehensive Tables (publicatie a

Zonele marilor concentrari umane (2007)

Tabel 4

Sursa: World Population Data Sheet, PRB, 2007, UN

Asia de Est (Japonia, China, Taiwan, Coreea de Sud) reprezinta zona cu cele mai mari concentrari umane, cele patru tari detinand un sfert din populatia mondiala. Aceasta se remarca prin extindere si prin nivelul ridicat al densitatii, ce depaseste 600 loc./kmp, in Campia Chinei de Nord, in valea fluviului Chiang Jiang sau in zonele litorale unde resursele cunosc o mare diversitate. Cu exceptia zonelor montane, densitatile medii sunt de peste 100 loc./kmp, iar in vaile marilor fluvii (ex. Iantzi), dar si din Coreea sau Japonia - peste 200 loc./kmp. Aici sunt si peste 40 orase milionare, dintre care[4]:

Ø      Seul cu 10,7 mil.loc. si 19,8 mil.loc. in aria metropolitana;

Ø      Shanghai cu 8,9 mil.loc. o.p. si 14,3 mil.loc. in aria metropolitana;

Ø      Tokyo cu 7,9 mil.loc. o.p. si 34 mil.loc. in aria metropolitana;

Ø      Beijing cu 6,7 mil.loc. o.p. si 11,5 mil.loc. in aria metropolitana;

Ø      Jakarta (Indonezia) cu 9,1 mil.loc. o.p. si 17,4 mil.loc. in aria metropolitana;

Ø      Osaka cu 2,6 mil.loc. o.p. si 16,7 mil.loc. in aria metropolitana.

Ø      Tianjn (China) cu 5,9 mil.loc. o.p. si 10,6 mil.loc. in aria metropolitana;

In cadrul acestei macrozone, la nivel de state, cele mai mari densitati le au: Singapore - 4897,8 loc./kmp; Coreea de Sud - 467,9 loc./kmp; Japonia - 334,5 loc./kmp; China - 129,8 loc./kmp - cauza densitatii mai reduse, desi de trei ori mai mare decat media mondiala, conditiile fizico-geografice din restul teritoriului (centrala, S si V: munti, deserturi reci); Hong Kong - unele cartiere - peste 200.000 loc./kmp; in Tokyo - densitatea medie este de peste 36.700 loc./kmp dar sunt si sunt cartiere in care densitatea medie a populatiei depaseste 80.000 loc./kmp.

Asia de Sud include statele asociate subcontinentului indian (India, Bangladesh, Pakistan, Sri-Lanka, Myanmar, Thailanda), ce concentreaza aproape 20% din populatia mondiala. Aceasta se extinde pe circa 3500 km si prezinta caracteristici asemanatoare cu Asia de Est in ceea ce priveste nivelul densitatii, depasind 800 loc./kmp in Campia Indo-Gangetica, datorita indeosebi intensei exploatari agricole.

In ansamblu, aceste doua mari concentrari umane de pe continentul asiatic reunesc aproape jumatate din populatia mondiala. Concentrarea populatiei a fost favorizata de existenta unei vechi civilizatii rurale, cu mult inainte de expansiunea demografica si economica din perioada contemporana.

Aceste zone cu campii foarte populate sunt inca marcate de trecutul lor agricol, cu exceptia Japoniei si a catorva state nou-industrializate, mentinandu-se inca moderat urbanizate si industrializate.

Sursa: World Urbanization Population Prospects, 2007

Sudul Asiei reprezinta a doua zona a marilor densitati. India detine peste 15 orase milionare:

Ø      Mombay (Bombay) cu 11,92 mil.loc. o.p. si 19,4 mil.loc. in aria metropolitana;

Ø      Delhi cu 10,2 mil.loc. o.p. si 19,2 mil.loc. in aria metropolitana;

Ø      Calcutta cu 6,4 mil.loc. o.p. si 15,3 mil.loc. in aria metropolitana;

Ø      Karachi (Pakistan) cu 5,2 mil.loc. o.p. si 13,8 mil.loc. in aria metropolitana.

In contrast cu densitatile ridicate de pe fatada orientala si meridionala, interiorul Asiei pare slab populat, nuclee de populare modeste si dispersate fiind separate prin zone de vid demografic.

Europa considerata in totalitate, constituie o alta zona de concentrare a populatiei, ce detine peste 14% din populatia mondiala, avand insa caracteristici diferite de cele asiatice, respectiv extindere mult mai mare (circa 5000 km de la varsarea raului Tejo la Muntii Ural si 1800 km de la Marea Baltica pana in Sicilia), urbanizare intensa si densitate mai redusa, care, in mod exceptional, depaseste 300 loc./kmp. O veche civilizatie rurala a contribuit si aici la formarea nucleelor de concentrare a populatiei, dar dezvoltarea agricola a fost tardiva, satele neavand niciodata o populatie foarte numeroasa, si, spre deosebire de Asia, acestea au cunoscut in ultimul secol fenomenul de depopulare. Acumularile umane se explica prin dezvoltarea activitatilor secundare si tertiare in bazinele miniere si in marile orase. Partea cea mai dens populata, care este in acelasi timp cea mai urbanizata si cea mai industrializata, are aspectul unui arc care se extinde prin Midlands (Marea Britanie) pana la Campia Padului (Italia), trecand prin regiunea Renana (Germania) si prin Campia Elvetiana. Regiunile situate la vest si la est de aceasta sunt insa moderat populate. In afara acestor zone de mari concentrari umane, pe glob exista si alte nuclee de concentrare a populatiei de dimensiuni mai reduse.

Pe regiuni geografice se remarca:

Europa Vestica - al treilea mare areal de concentrare a populatiei. Cauza: dezvoltarea economica deosebita, pozitia geografica favorabila, complexul factorilor fizico-geografici favorabili. Densitatea medie depaseste 200 loc./kmp. La nivel de state: Olanda - 377,9 loc./kmp, Belgia - 334,4 loc./kmp, Marea Britanie - 242,3 loc./kmp. Detine 10 orase milionare - Paris cu 2,1 mil.loc. o.p. si 9,9 mil.loc. in aria metropolitana.

Europa Centrala si Central-Sud-Estica (detine locul 5 pe Glob). Densitatea medie peste 90 loc./kmp, frecvent peste 100 loc./kmp. La nivel de tari: Germania - 230,1 loc./kmp, Liechtenstein - 196 loc./kmp, Elvetia - 172,4 loc./kmp.

NE S.U.A. si SE Canadei reprezinta a patra zona de concentrare a populatiei, de dimensiuni mai reduse. Cauzele concentrarii: aceleasi ca si la Europa: pozitia geografica favorabila, dezvoltarea industriala, prezenta marilor orase. Numeroase orase milioanare: New York cu 7,3 mil.loc. o.p. si 21,8 mil.loc. in aria metropolitana.

In Asia de SE, atrage atentia arhipelagul filipinez, cu peste 60 milioane de locuitori, raspanditi mai ales in campie si, de asemenea, in insula vulcanica Java, cu peste 90 milioane de locuitori pe o suprafata redusa, densitatea medie depasind uneori 800 loc./kmp.

In Africa se remarca un ansamblu de nuclee sau de zone populate de importanta variabila, cea mai insemnata concentrare fiind cea de pe Valea Nilului (in Egipt) cu densitati ridicate, respectiv de peste 1500 loc./kmp si cele trei nuclee de mare densitate din Nigeria, ce corespund unor etnii diferite (houssa la nord, yoruba la sud-est si igbo la sud-est), reunind 65 milioane locuitori. Nucleele de concentrare de foarte mici dimensiuni se remarca in Kenya, Uganda si Etiopia si au fost generate de agricultura intensiva, de bazinele miniere si de centrele de activitati tertiare dezvoltate de colonisti.

Zonele de concentrare a populatiei, mai extinse sau mai putin extinse, constituie trasatura cea mai remarcabila a distributiei geografice a populatiei pe suprafata planetei. Acestea prezinta o densitate medie de circa 230 loc./kmp, valoare ce este de 6 ori superioara densitatii medii mondiale si caracteristici diverse, fiind fie esential agricole, fie puternic industrializate si urbanizate.

2.2.3.1.2. Zonele moderat populate

In afara nucleelor de mare concentrare a populatiei, harta distributiei spatiale a populatiei arata si existenta unor zone cu o populatie numeroasa, insa repartizata pe suprafete extinse in America de Nord, America Latina, Africa si Asia.

Cea mai importanta zona de acest tip se regaseste in America de Nord si se extinde de la coasta atlantica din nord-estul S.U.A. pana la Marile Lacuri, avand o populatie de peste 260 de milioane de locuitori. Cu toate ca este de data recenta, aceasta se aseamana cu nucleul european din punct de vedere economic si al distributiei spatiale, care sunt in principal urbane, dar se diferentiaza prin extindere si prin densitate mai reduse.

In vestul S.U.A. se remarca concentrarea din Peninsula California, cu o populatie numeroasa (peste 300 milioane de locuitori), foarte urbanizata, dar cu extindere limitata.

In America Latina, distributia geografica a populatiei este in general periferica si a fost favorizata de dezvoltarea activitatilor miniere, industriale si tertiare. In partea de est se regaseste o zona moderat populata care reuneste peste 180 milioane de locuitori, ce se extinde de la varsarea Amazonului pana la cea a lui Rio Grande. De asemenea, atrag atentia concentrarile din partea de sud a Mexicului, cele cateva insule din Marea Caraibilor, vaile si bazinele andine din Venezuela si Columbia pana in partea centrala a statului Chile.

In Africa, in afara concentrarilor semnalate, densitatile sunt mai degraba scazute sau moderate, fiind inferioare valorii de 25 loc./kmp, exceptie fac doar cateva insule periferice: Insulele Capului Verde, Mauritius, Réunion, Comore si Seychelles, cateva campii irigate si masive muntoase din Maghreb (Rharb, Rif, Mitidja, Kabilia), precum si concentrarea miniera, industriala si urbana Witwatersrand din Africa de Sud.

In Asia mai exista cateva concentrari umane de mica extindere, cu o densitate moderata: zona muntoasa a Yemenului, coasta orientala a Marii Mediterane, valea Tigrului si Eufratului, partea de vest a Iranului, tarmul de sud al Marii Caspice si campiile piemontane din Asia Centrala, respectiv bazinul irigat al raului Fergana (extins mai ales in Uzbekistan).

In afara evidentierii inegalitatilor sau contrastelor inregistrate in procesul de populare, harta distributiei spatiale a populatiei permite decelarea influentei anumitor factori restrictivi sau favorabili.

Pentru evidentierea inegalitatilor distributiei spatiale a populatiei mondiale este necesara o analiza a zonelor cu mari concentrari umane, precum si a discontinuitatilor de populare, respectiv a zonelor de vid demografic.

2.2. 3.2. Zonele suboicumene sau anoicumene

Harta distributiei spatiale a populatiei arata frecvente discontinuitati in repartitia geografica a acesteia, evidentiind schimbari mai mult sau mai putin brutale ale conditiilor oferite de mediul natural. Discontinuitatile cele mai frecvente sunt legate, fie de relieful accidentat, fie de conditiile climatice, corespunzand in general limitelor culturilor agricole.

Zonele reci (arctice si subarctice). Acestea sunt incontestabil cel mai putin populate, fiind ostile prezentei umane, marii ghetari continentali din Antarctica si Groenlanda, precum si insulele Arcticii sunt complet vide, singura exceptie constituind-o bazele stiintifice instalate de catre tarile dezvoltate.

O fasie extinsa, situata la nordul continentului american, european si asiatic este practic nelocuita, populatii foarte dispersate subzistand pe baza vanatorii si pescuitului doar in nordul canadian sau a cresterii renilor in nordul Scandinaviei si Rusiei. In mare parte insa, aceste populatii si-au abandonat ocupatiile traditionale. Obstacolele climatice sunt deosebite datorita scurtelor perioade fara inghet; cele cateva baze miniere, petroliere si militare instalate aici, contribuie in mica masura la cresterea numarului populatiei, acesta fiind extrem de redus.

Zonele desertice. In Asia si Africa, pe vaste intinderi aride, traiesc grupe dispersate de pastori nomazi, dar, in acelasi timp, populatii numeroase de agricultori subzista in oaze. Descoperirea si exploatarea unor resurse (minereuri sau petrol) au antrenat aparitia unor noi centre populate, insa, desi acestea sunt destul de numeroase, nu au modificat prea mult distributia spatiala a populatiei. In total, in aceste zone, care reprezinta aproape 1/8 din suprafata uscatului, traieste circa 1/70 din populatia mondiala.

Zonele tropicale umede. Acestea nu pot fi incluse in totalitate in categoria spatiilor nepopulate, deoarece, desi populatia este neinsemnata in Amazonia, in insula Borneo sau in Noua Guinee, o populatie extrem de numeroasa se intalneste in Antile si in arhipelagul indonezian. Climatul cald si umed prezinta numeroase obstacole pentru populatie, totusi numeroase grupe umane s-au adaptat acestor conditii.

Zonele montane. Masivele muntoase nu introduc intotdeauna discontinuitati de populare, pe harta mondiala a populatiei, doar cateva masive muntoase inalte generand astfel de situatii: Himalaya, Tian-Shan, Altai, Muntii Stancosi si Anzii Meridionali in timp ce anumite masive muntoase din Europa, Asia Centrala, Anzii tropicali sunt extrem de populate.

In ansamblu, zonele nepopulate sau slab populate reprezinta un sfert din suprafata uscatului si reunesc 2% din populatia mondiala.

FACTORII DISTRIBUTIEI SPATIALE A POPULATIEI

2.3.1. Rolul factorilor natural in distributia spatiala a populatiei

Factorii fizico-geografici sunt deosebit de importanti in explicarea distributiei spatiale a populatiei, fapt usor constatat prin examinarea zonelor nepopulate sau slab populate ale planetei, acestea corespunzand aproape in toate cazurile unui mediu ostil sau putin favorabil existentei umane. Mediul natural afecteaza deci repartitia populatiei, dar este greu de apreciat rolul exact al acestuia. In ciuda problemei dificile a raporturilor om - mediu care a facut obiectul unor lungi controverse la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX, este totusi posibil sa definim cateva relatii si sa reperam cateva limite.

2.3.1.1. Clima

Dintre toate componentele mediului natural, clima este cea mai importanta, deoarece aceasta impune limitele cele mai stricte. Zonele de vid demografic, constatate pe harta populatiei mondiale arata influenta a trei elemente: temperaturile prea scazute, temperaturile prea ridicate si pluviozitatea.

Temperaturile scazute sau frigul reprezinta cu siguranta elementul cel mai restrictiv dintre cele mentionate, principala dificultate fiind mai putin riscul de a ingheta, impotriva caruia omul se poate proteja, cat mai ales disparitia vegetatiei pe parcursul a mai multor luni. Discontinuitatea esentiala a popularii corespunde de fapt limitelor terenurilor agricole, la multi autori, limitele oicumenei suprapunandu-se de altfel limitelor spatiului cultivat. Este totusi posibil astazi sa intretinem colectivitati umane in zona climatului polar (pe baza unor produse proaspete trimise din regiuni mai putin reci sau pe baza unor culturi protejate), insa acest lucru este foarte costisitor si nu se justifica decat daca importante interese economice sau strategice sunt in joc (cazul peninsulei Alaska, a unor regiuni din nordul Canadei sau Federatiei Ruse). Cu toate acestea, numarul populatiei este extrem de redus in regiunile reci si nu se intrevad modificari nici in viitor.

Temperaturile ridicate sau seceta constituie un alt obstacol pentru om, desi este mai putin restrictiv decat frigul. In acest caz, dificultatea constand nu atat in lipsa apei, respectiv in efectul direct asupra fiziologiei umane, cat in efectul acesteia asupra resurselor alimentare. Discontinuitatile intalnite in locuirea ariilor marginale ale deserturilor corespund limitelor cerealiculturii; dincolo de acestea popularea este foarte limitata, deoarece se bazeaza fie pe pastoritul nomad extensiv, fie pe culturile irigate, acolo unde apele subterane sau alogene pot fi utilizate. Intensitatea popularii variaza mult de la o regiune la alta, deoarece conditiile fizice, disponibilitatile de apa, vechimea popularii si impactul cu economia moderna sunt variabile si diferentiate.

Partile cele mai putin populate se suprapun fie regiunilor hiperaride, care nu dispun de panze subterane sau alogene ce pot fi utilizate (Erf Chech si Tanezrouft in Algeria, Téneré in Niger si Rub-al-Khali in Arabia Saudita), fie regiunilor aride care din diverse ratiuni istorice nu au fost niciodata utilizate (datorita dispersiei populatiei aceste regiuni pun numeroase probleme economice si sociale).

Ca si in regiunile polare, exploatarea resurselor de subsol si, mai ales, a petrolului a determinat statele sau companiile importante sa instaleze centre de exploatare, in care tehnici perfectionate si costisitoare au invins inconvenientele climatului. In ciuda anumitor proiecte, ca cele eliberate de rusi, deserturile nu sunt in masura sa ofere conditii de viata unei populatii mai numeroase decat cea actuala.

Pluviozitatea a fost considerata drept un alt obstacol pentru om, mediul tropical umed fiind considerat dificil, datorita intinderii padurilor, fertilitatii scazute a solurilor si frecventei anumitor parazitoze sau afectiuni. Cu toate acestea, climatul cald si umed nu impiedica practicarea agriculturii, daca exista o tehnologie potrivita si specii adaptate acestui tip de climat. In consecinta, zonele tropicale umede nu prezinta aceleasi restrictii pentru populatie, ca zonele polare si desertice, deoarece, independent de posibilitatile industriale, acestea ofera importante posibilitati agricole.

In concluzie, se poate spune ca doar climatul polar si cel desertic prezinta constrangeri pentru om. Pentru celelalte tipuri de climat, incarcatura demografica este variabila, acest lucru fiind dovedit si de calculele efectuate de geograful polonez J. Staszewski in 1961. Acesta a precizat densitatea medie corespunzatoare fiecarui tip de climat, si, desi valorile s-au schimbat in prezent, concluziile generale raman cu siguranta valabile.

Repartitia populatiei in functie de tipul de climat

Tabel 3

Sursa: J. Staszewski, Géographie de la population mondiale, 1990, modificat de D. Noin.

Repartitia populatiei in functie de tipul de climat

Fig. nr. 7

Conform acestora, zonele cu densitatea cea mai ridicata, deci cele mai favorabile pentru prezenta umana sunt cele caracterizate de un climat temperat ploios, cele mediteraneene si cele subtropicale umede, in timp ce zonele cu climat rece si desertic prezinta densitatile cele mai reduse si pot fi calificate ca fiind defavorabile.

2.3.1.2. Relieful

Relieful are o influenta mai putin evidenta decat climatul asupra distributiei spatiale a populatiei, cu toate ca anumite zone de vid demografic inregistrate pe harta sunt explicabile prin prezenta unor masive muntoase sau a unor platouri inalte. Densitatea se reduce in functie de relief, deoarece pantele accentuate impiedica sau fac dificile anumite tipuri de exploatare a solului si pentru ca reducerea temperaturii o data cu cresterea altitudinii nu este favorabila dezvoltarii anumitor culturi.

La scara mondiala, influenta altitudinii asupra distributiei populatiei a fost studiata cu precizie de catre J. Staszewski in 1957.

Distributia populatiei in functie de altitudine

Tabel 4

Sursa: J. Staszewski (1957), Vertical distribution of world population, State Scient. Publ. House

Aproximativ 80% din populatia planetei traieste la mai putin de 500 m altitudine, in timp ce numai 8,2% se regaseste la inaltimi ce depasesc 1000 m, respectiv 1,5% la peste 2000 m. In prezent, dupa toate probabilitatile, proportia populatiei ce traieste in zonele joase a crescut, tinand cont de atractia exercitata de regiunile litorale.

De asemenea, proportia populatiei care locuieste la peste 2000 m este de 2% in prezent, datorita cresterii demografice accentuate ce caracterizeaza populatia din zona montana tropicala. Populatia mondiala traieste in majoritate in zonele cele mai joase care sunt, in general, cele mai usor de cultivat, de irigat si totodata, cele mai fertile. Se constata, bineinteles, in functie de tara sau continent, numeroase variatii, altitudinea medie de locuire fiind de 319 m pentru Asia, 168 m pentru Europa, 95 m pentru Australia, in timp ce urca la 430 m pentru America de Nord, 590 m pentru Africa si 644 m pentru America de Sud.

Ponderea populatiei care locuieste la peste 1500 m este nula in Australia, nesemnificativa in Europa, slaba in Asia, insa ridicata in Africa (8,9% din total) si, mai ales, in America de Sud (15,2%), unde platourile andine inalte ofera conditii mai favorabile vietii umane decat terenurile joase, cu climat mai bland. Din acest punct de vedere, recordul este detinut de Bolivia, unde 7 locuitori din 10 traiesc la peste 3000 m altitudine, capitala La Paz fiind situata la 3600 m, iar vechiul centru minier Potosi este la 4100 m altitudine.

Tarile andine (Bolivia, Chilé, Peru) constituie totusi o exceptie, locuirea fiind posibila datorita adaptarii vechilor locuitori la conditiile muntilor inalti.

Altitudinile ridicate sunt restrictive pentru majoritatea oamenilor, datorita efectelor negative ale scaderii presiunii atmosferice asupra sanatatii. O limita critica pentru aproape toti indivizii exista la inaltimi de 6000-6500 m, insa asezarile permanente nu se situeaza niciodata atat de sus (4800 m limita maxima in Tibet, 5200 m in Peru si Bolivia).

Ocuparea masivelor muntoase variaza foarte mult in diverse parti ale lumii, in functie de latitudine si de vechimea popularii acestora. Muntii situati la latitudini mari prezinta conditiile cele mai devaforabile, astfel ca in Alaska, Scandinavia si nordul Rusiei prezenta umana este fie nula, fie foarte slaba.

La latitudini temperate, conditiile sunt mai diversificate, dar nu foarte favorabile activitatilor agricole, in consecinta, popularea a fost tardiva si s-a bazat pe exploatarea altor resurse, indeosebi miniere si industriale, iar in prezent pe dezvoltarea turismului.

Unele masive muntoase sunt aproape nepopulate, asa cum sunt Muntii Stancosi, Anzii de Sud, Alpii Neozeelandezi, dar regasim si munti populati ca Pirineii, Alpii, masivele hercinice din Europa Centrala, Carpatii si Caucazul. Cu toate acestea, populatia nu este foarte numeroasa, iar limita altitudinala nu este nici ea foarte ridicata, doar o populatie putin numeroasa de montagnarzi traind la peste 1500 m.

La latitudini tropicale si subtropicale, muntii prezinta o populatie numeroasa, exemplul cel mai reprezentativ constituindu-l Etiopia, unde 9/10 din populatie traieste in zona montana, din care 7/10 la peste 2000 m. Situatii asemanatoare pot fi observate in Yemen, Liban, Iran si sud-vestul Marocului.

Daca relatia dintre populatie si altitudine poate fi studiata precis, nu acelasi lucru se intampla cand este vorba de relatia existenta intre populatie si relief.

Altitudinea nu este singurul element care exercita o influenta asupra gradului de ocupare prin modificarea caracterelor climatice si prin valoarea pantelor. Volumul reliefului sau masivitatea, structura geologica, formele topografice exercita, de asemenea, o influenta considerabila - prin limitarea suprafetelor agricole, ingreunarea circulatiei - in functie de acestea inregistrandu-se numeroase variatii spatiale in distributia populatiei.

Rolul vailor in spatiile montane este foarte important atat pentru circulatie si culturi agricole, cat si pentru activitati industriale si comerciale, fapt evidentiat in cazul Pirineilor si Carpatilor care sunt de altfel intens umanizati. Piemonturile sunt aproape peste tot foarte populate, activitatile productive si de schimb gasind conditii favorabile, cum este cazul Europei sau Africii de Nord. Campiile si platourile joase, cu soluri fertile si vai largi, ofera de asemenea conditii avantajoase pentru colectivitatile umane, dovada constituind faptul ca in aceste zone este concentrata cea mai mare parte a populatiei mondiale. O alta relatie, care a fost studiata pentru ansamblul populatiei mondiale de catre J. Staszewski, are in vedere repartitia populatiei in functie de distanta fata de mare.

Distributia spatiala a populatiei in functie de distanta fata de mare

Tabel 5

Sursa: J. Staszewski, Die Verbreitung der Belvölkerung nach dem Abstand vom Meer, Prace Geograficzne, nr. 28, Warszovia, 1961.

Din calculele efectuate de acesta, rezulta ca valoarea densitatii se diminueaza pe masura ce ne indepartam de tarm, astfel ca peste 70% din populatia mondiala traieste la mai putin de 500 km fata de coasta, 27,6% la distante mai mici de 50 km si numai 8,6% din populatia mondiala la distante ce depasesc 1000 km. Aceasta relatie nu permite totusi o analiza mai ampla pentru ca distanta fata de mare angreneaza     un ansamblu de factori naturali si economici, dintre care desi relieful este elementul cel mai important, nu intotdeauna este si elementul determinant. Acest fapt confirma insa importanta campiilor si a altitudinilor joase in cadrul procesului de populare.

Factorii fizico-geografici continua sa joace un rol important in distributiam spatiala a populatiei; altitudinea, frigul sau seceta constituie un obstacol pentru prezenta umana (pe cel putin 1/6 din suprafata uscatului) si, in ciuda artificializarii crescande a mediului in societatile moderne, aceste limite nu pot fi totusi ignorate. In conditiile artificializarii crescande a mediului in societatile moderne, obstacole precum altitudinea, frigul sau seceta nu pot fi totusi ignorate pentru prezenta umana, factorii fizico-geografici continuand sa aiba un rol important in distributia spatiala a populatiei.

2.3.2. Rolul factorilor istorici in distributia spatiala

Factorii istorici sunt considerati mult mai importanti decat factorii naturali in explicarea valorilor densitatii populatiei.

Factorii naturali, la nivel mondial, explica "petele albe", precum si anumite variatii ale distributiei populatiei, insa nu explica contrastele existente intre diverse parti ale lumii care prezinta caracteristici fizico-geografice asemanatoare. In tarile tropicale, asemenea exemple sunt numeroase, aici intalnindu-se atat delte suprapopulate, cat si nepopulate, zone montane cu o populatie foarte numeroasa sau, dimpotriva, slab populate.

Numeroase ratiuni istorice pot explica in acest caz formarea densitatilor. Acestea se refera fie la ocuparea initiala a teritoriului care a avut loc cu mult timp in urma sau in perioade recente, fie la numeroasele curente migratorii care au afectat numarul populatiei, in sensul cresterii sau scaderii acestuia.

2.3.2.1. Migratiile

Migratiile populatiilor sunt mult mai importante in formarea densitatilor decat vechimea popularii.

Rolul lor a fost deosebit de important in secolul al XIX-lea si secolul XX, pentru ca au modificat repartitia spatiala a populatiei lumii, creand zone de mare concentrare a populatiei in America de Nord, Brazilia, Argentina, Chile, Australia si Noua Zeelanda.

Acest fenomen este in realitate mult mai vechi, particularitatile migratiilor din trecut nu sunt cunoscute cu exactitate, iar reconstituirea acestora necesita analiza particularitatilor fizice ale locuitorilor, limba si traditiile pe care acestia le perpetueaza.

Sunt cunoscute dizlocari de importante mase umane in perioada Imperiului Roman, migratiile vikingilor din secolele IX-XI, care si-au lasat amprenta asupra civilizatiilor din Europa de Nord-Est.

In cursul secolului al XIII-lea, Eurasia este marcata de invaziile mongole, iar la sfarsitul secolului al XV-lea, descoperirea Lumii Noi a deschis calea unor importante fluxuri migratorii, ce au modificat repartitia populatiei mondiale. Intre secolele XVI-XIX, prin comertul cu sclavi au fost dizlocate din Africa circa 12 milioane de negri pentru a fi folositi ca mana de lucru pe plantatiile din America. Fluxurile migratorii au capatat amploare insa in cursul secolelor XIX si XX.

In aceasta perioada din Europa, in principal din vestul continentului s-au deplasat circa 30 milioane de persoane spre S.U.A., 2 milioane spre Canada, 12 milioane spre America Latina si 3 milioane spre Australia si Noua Zeelanda.

Emigratia rusa spre Siberia si Asia Centrala a implicat circa 10 milioane de persoane, emigratia chineza spre Manciuria, Asia de Sud-Est si tarile Pacificului peste 10 milioane persoane, in timp ce emigratia indiana spre Africa de Est, Africa Centrala si de Sud-Est a dizlocat 2-3 milioane de locuitori.

Primul razboi mondial si instaurarea regimului sovietic au determinat de asemenea importante miscari de populatie, iar cel de-al doilea razboi mondial a determinat deplasarea fortata a peste 45 milioane de persoane.

In tarile Europei, unde popularea a fost foarte veche, mai importante sunt migratiile din perioada contemporana, acestea generand adevarate mozaicuri etnoculturale.

Cea mai mare parte a populatiei Americii si Oceaniei provine din imigrantii ultimelor secole, in America Latina imigratia contribuind cu 2/3 la formarea densitatilor actuale, in timp ce in S.U.A. si Canada aproape intreaga populatie provine din imigratia masiva, care a avut loc cu precadere in cursul secolelor XIX si XX. Descendentii amerindienilor nu reprezinta decat 4% din populatia actuala.

In Australia si Noua Zeelanda, imigrantii provin din Europa, populatia aborigena reprezentand doar 8% si, respectiv, doar 0,5% din populatia actuala.

In concluzie, migratiile au jucat un rol important in modificarea distributiei spatiale a populatiei mondiale contribuind fie la umanizarea spatiului geografic, fie la reducerea inegalitatilor existente in repartitia populatiei.

2.3.3. Rolul dinamismului demografic in distributia spatiala a populatiei

Dinamismul demografic sau intensitatea cresterii demografice trebuie luata in considerare pentru a intelege formarea densitatilor actuale; cresterea demografica impresionanta din ultimele secole reprezinta un aspect esential pentru studiul repartitiei geografice a populatiei. Valorile ridicate ale densitatilor din anumite regiuni sunt de data recenta chiar daca acumularile demografice sunt foarte vechi.

Diferentele demografice sunt considerabile in prezent, deoarece populatiile lumii se afla in stadii diferite de evolutie, unele state prezentand o crestere naturala accentuata, ce depaseste 3,5% pe an, in timp ce altele au o fertilitate redusa, cresterea naturala fiind aproape nula.

Nivelul cresterii demografice a avut o influenta probabila asupra distributiei populatiei mondiale. Astfel, China, subcontinentul indian, Japonia si Europa au cunoscut o crestere rapida a numarului populatiei in decurs de mai multe perioade, in timp ce in alte parti ale lumii, ca in Africa, de exemplu, unde densitatile sunt mai reduse, cresterea demografica a fost scazuta sau nula, in ciuda faptului ca au fost populate de timpuriu.

Diferentele de dinamica a populatiilor pot fi usor explicate astazi insa este foarte dificil de apreciat care au fost cauzele ce le-au generat in trecut.

Studiile de demografie istorica arata ca diferentele inregistrate la nivelul mortalitatii erau mult mai reduse decat astazi, mortalitatea era in general ridicata (bolile nu au fost peste tot aceleasi, fiind influentate de bioclimat), insa nu este foarte sigur ca zonele tropical-umede, considerate cele mai favorabile raspandirii maladiilor, ar fi inregistrat o supramortalitate.

Diferentele de mortalitate ar fi putut fi insa determinate de sistemele de productie agricola, acestea fiind influentate direct de clima, de sistemele politice, constituirea unor state asigurand perioade mai lungi de pace, favorabile cresterii demografice. Cu toate acestea, specialistii apreciaza ca diferentele de fertilitate ar fi avut rolul principal, acestea fiind legate de determinanti de natura sociologica, cum ar fi varsta la care avea loc casatoria, tipul acesteia - monogam sau poligam - celibatul, libertatea sexuala, pozitia autoritatilor fata de avort. Toti acesti factori au influentat cu certitudine nivelul fertilitatii in trecut, fiind aproape sigur ca acesta era ridicat in lumea islamica, in India si in sud-estul Asiei, in timp ce in China sau in Europa Occidentala, cel putin in ultimele secole, nivelul fertilitatii era moderat. In Africa tropicala si in insulele Pacificului, nivelul acesteia era foarte redus, fapt ce a dus la o crestere demografica redusa sau chiar la o scadere a numarului populatiei.

Repartitia spatiala a populatiei se schimba foarte lent, desi exista diferente in ceea ce priveste viteza de crestere naturala marile concentrari umane ramanand aceleasi, chiar daca intre timp populatia acestora s-a dublat. Schimbarile in repartitia populatiei sunt foarte mici in Europa, America de Nord, Japonia si Oceania, dar sunt mai vizibile in Asia de Est, de Sud-Est si de Sud si Africa, unde valorile densitatii au crescut, insa fara a modifica intr-adevar raportul dintre regiunile dens populate sau slab populate. Singura schimbare evidenta este dezvoltarea oraselor, fapt ce a provocat o redistribuire a populatiei fiecarei tari, insa fara a modifica repartitia populatiei la nivel planetar.

2.3.4. Rolul factorilor economici in distributia spatiala a populatiei

2.3.4.1. Resursele minerale si energetice

Resursele minerale si energetice exercita o influenta deosebita asupra distributiei populatiei, insa numai acolo unde exista tehnici pentru exploatarea acestora. Industrializarea duce la cresterea semnificatiei anumitor resurse, dar nu inseamna ca, in mod automat, existenta resurselor determina industrializarea, respectiv ca acest proces se produce concomitent cu extractia mineralelor.

Resursele energetice. Dintre resursele energetice, carbunele a avut rolul cel mai important in aparitia centrelor industriale exercitand o atractie mult mai puternica decat petrolul, gazele naturale, puterea atomica sau forta apelor. Ratiunile sunt numeroase si se refera atat la existenta acestora in mari cantitati, cat si la valoarea ridicata a zacamintelor. Acestea au avut un efect insemnat in distributia populatiei mai ales in Vestul Europei.

Resursele minerale (ne-energetice). Acestea nu au determinat, cu exceptia fierului, concentrari industriale puternice si, ca urmare, nici mari concentrari umane. Explicatiile sunt numeroase si in acest caz, fiind motivate de existenta rezervelor in cantitati reduse sau rapid epuizabile, concentratia scazuta a minereurilor si costurile ridicate de transport. Astfel, multe zone miniere raman neatractive pentru populatie, chiar si zonele de extractie a fierului variind din acest punct de vedere: in Lorena (Franta) exploatarea minereului de fier a generat aparitia unor importante concentrari industriale, in timp ce in Sierra Leone efectul a fost neinsemnat.

Atractia diferentiata generata de resursele minerale si energetice asupra populatiei nu poate fi considerata un element de referinta, mai important fiind statutul economic si politic al tarii ori regiunii in care aceste resurse au fost descoperite.

2.3.4.2. Progresul tehnic si inovatiile

Progresul tehnic reprezinta un factor determinant in formarea marilor concentrari umane de astazi. "Revolutiile" economice produse in anumite perioade in diverse parti ale lumii au avut efecte demografice considerabile. Multe dintre marile concentrari umane de astazi isi au originea in trecut si au aparut ca urmare a ameliorarii resurselor, pe baza inovatiilor sau progresului inregistrat intr-o anumita perioada de evolutie.

Revolutia agricola. Primele concentrari umane importante s-au format in stransa legatura cu progresele inregistrate in agricultura (aparitia tehnicilor agricole, domesticirea animalelor) sau in prelucrarea metalelor. Orientul Apropiat a avut un rol esential din acest punct de vedere, noile tehnici agricole difuzandu-se din aceasta zona pe doua directii principale, respectiv intr-o prima faza spre nordul Africii (Valea Nilului) si sudul Europei, spre Asia de Sud si Est, si, mult mai tarziu, in America Centrala. Tehnicile agricole au fost folosite cu 5 milenii i. Hr. in Asia de Sud si Sud-Est (India, China, Indonezia, Filipine), Africa de Nord (Egipt), Europa de Sud si Sud-Est (in principal in tarile mediteraneene), cu 3 milenii i.Hr. in tarile istmului american si in tarile andine. Cultivarea plantelor cu aratura se practica de asemenea, cu 2 sau 3 milenii in urma, in Europa, in tarile mediteraneene si in subcontinentul indian. Acest fapt arata ca agricultura era practicata, de foarte multa vreme, in regiuni care astazi se numara printre cele mai populate din lume.

Prelucrarea metalelor apare in Orientul Apropiat in mileniul IV i.Hr., de unde se raspandeste destul de rapid spre tarile din jurul Marii Mediterane si spre China.

Viata urbana aparuta de timpuriu in Orientul Apropiat este deja larg raspandita in mileniul II i.Hr. in lumea mediteraneeana, in Egipt, Iran, India, China. Toate aceste inovatii au antrenat o crestere demografica puternica in regiunile mentionate, astfel formandu-se concentrarile umane din valea Nilului, Tigrului, Eufratului, Indusului, Gangelui, Huang-He si Jang-Tse sau din peninsulele mediteraneene.

Revolutia industriala are de asemenea o mare importanta datorita schimbarilor pe care le-a antrenat in plan demografic si, in special, in planul distributiei spatiale a populatiei.

"Revolutia industriala", pregatita de numeroasele progrese inregistrate in planul cunoasterii stiintifice in Europa, s-a dezvoltat in Anglia in secolul al XVIII-lea, apoi treptat, in secolul al XIX-lea in majoritatea statelor din vestul si sudul continentului, in Europa de Est, S.U.A., Japonia, Australia si Noua Zeelanda.

Transformarile multiple care s-au inregistrat in aceste regiuni au antrenat o crestere demografica importanta, zonele industriale nou create atragand un numar mare de populatie. Nuclee noi de concentrare a populatiei, caracterizate prin densitati ridicate, au aparut in Europa de Vest si Centrala, in America de Nord (pe baza imigratiei europene) si in Japonia. Aceasta confirma faptul ca "marile" concentrari umane de astazi au fost generate, fie de "revolutia agricola" fie de "revolutia industriala". Este evident deci ca, in explicarea marilor densitati de populatie, factorul economic are un rol esential.

2.4. PERSPECTIVE ALE DISTRIBUTIEI GEOGRAFICE A POPULATIEI

Distributia actuala a populatiei pe suprafata terestra este rezultatul unui complex de factori, a caror actiune este destul de dificil de evaluat.

Desi aspectele ecologice nu pot fi neglijate, acestea contribuind totusi la explicarea unor discrepante sau discontinuitati ale procesului de populare, factorii fizici nu joaca un rol primordial decat numai acolo unde acestia constituie efectiv un obstacol datorita altitudinii, frigului sau ariditatii. Cei mai importanti sunt factorii umani ilustrati mai ales prin sistemele economice adoptate, organizarea sociala, structurile politice si stilul de viata care au influentat evolutia demografica si au antrenat fluxuri migratorii, cu toate ca estimarea contributiei fiecarui factor este o actiune complicata.

Repartitia geografica a populatiei este determinata in principal de variatia temporala si spatiala a fecunditatii, mortalitatii si migratiilem internationaleDe remarcat este insa faptul ca de cateva decenii distributia geografica a populatiei este caracterizata de o puternica inertie, suprafetele ocupate si neocupate ramanand aceleasi de la inceputul secolului XX. Desi numarul populatiei a crescut vertiginos si a fost afectat de migratii, acest lucru nu a produs schimbari in distributia geografica a populatiei la scara planetara, mutatiile survenind doar la nivel regional iar singura schimbare majora fiind concentrarea masiva a populatiei in arii urbane.

2.4.1.Mutatii in repartitia teritoriala a populatiei la nivel regional intre anii 1950 si 2003

Repartitia geografica a populatiei este determinata in principal de variatia temporala si spatiala a fecunditatii, mortalitatii si mobilitatii teritoriale. La nivel regional, repartitia este extrem de inegala si, pe masura ce unele regiuni se dezvoltau intr-un ritm mult mai rapid de cat altele, disparitatile s-au accentuat, astfel ca, daca in 1950, 68% din populatie o detineau regiunile mai putin dezvoltate, in 2003 ponderea lor a crescut la 81 %,iar pentru anul 2050,se estimeaza o pondere de 86 %.

Principala cauza a dezechililbrelor in ceea ce priveste variatia spatiala a ritmului de crestere demografica si implicit, a repartitiei la nivel regional, o reprezinta fecunditatea, urmata de migratii. De fapt, migratiile internationale au atins in prezent un nivel fara precedent. Fluxurile actuale cele mai intense sunt fie in interiorul tarilor dezvoltate, dinspre cele mai putin atractive spre cele mai atractive ( ex. dinspre Portugalia spre Franta ), fie in interiorul tarilor in dezvoltare economica, dinspre cele mai sarace spre cele mai avansate (ex, dinspre Columbia spre Venezuela), sau dinspre tarile mai putin dezvoltate spre cele dezvoltate ( ex. din Mexic spre SUA ).

Explozia urbana este una dintre principalele caracteristici ale redistributiei populatiei in cadrul tarilor in dezvoltare economica. Populatia urbana a acestor tari a crescut de la 304 mil loc in 1950 , la 2 mild loc in 2003. In multe dintre aceste orase, viteza cresterii demografice o depaseste pe cea a dezvoltarii serviciilor publice sau a numarului angajatilor. Milioane de rezidenti reactioneaza prin constructia de adaposturi improprii pe terenuri abandonate sim incercand sa-si castige dreptul la viata in strada, creandu-si adesea propriul sistem economic social informal. Bidonvilluri sau favelas gigantice s-au dezvoltat la marginea marilor metropole ale lumii mai slab dezvoltate, confirmand asatfel explozia urbana a acestor orase.

.4.2. Perspective ale distributiei geografice a populatiei

Pornind de la aceste concluzii si tinand cont de tendintele observate si de perspectivele demografice stabilite de catre Natiunile Unite, putem intrevedea mutatiile probabile in ceea ce priveste repartitia populatiei in secolele viitoare.

Cu toate ca fertilitatea va inregistra o scadere in diverse parti ale lumii, cresterea populatiei va fi inca accentuata, dar nu trebuie sa ne asteptam la schimbari importante in distributia spatiala a populatiei, in afara de o concentrare a acesteia in orase.

In Europa si Japonia, aceste schimbari vor fi reduse datorita stabilizarii demografice. Vechile regiuni industriale vor inregistra o scadere a numarului populatiei, in timp ce regiunile litorale, cu activitati complexe, asa cum sunt regiunile mediteraneene sau axa Tokyo-Osaka-Kitakyushu vor cunoaste o crestere a numarului acesteia.

In America de Nord si in Australia, cresterea demografica se va face mai ales prin intermediul imigratiei, ce se va dirija cu precadere spre orase sau spre regiunile de expansiune economica (Sun Belt-ul din S.U.A.). In aceste tari, concentrarea populatiei in proportii considerabile in zonele urbane va genera probleme serioase din punct de vedere ecologic si social.

In America Latina si Caraibe, in lumea araba si in Asia de Sud si Sud-Est, cresterea populatiei va continua, dar nici aici nu se intrevad schimbari majore in repartitia populatiei, in afara de o concentrare masiva a populatiei in zonele limitrofe.

In Africa Ecuatoriala, unde cresterea demografica va fi marcanta in deceniile urmatoare, probabil ca se vor produce schimbari in distributia geografica a populatiei, in sensul concentrarii acesteia in zonele de plantatii, in zonele miniere, in orasele industriale sau in porturi.

Sursa: PRB, UN, 2007

Fig. nr. 12

In toate zonele cu mari concentrari umane din tarile in curs de dezvoltare, densitatea populatiei va creste, datorita cresterii demografice, iar problema resurselor va deveni esentiala.

Repartitia populatiei pe suprafata planetei, cu zone de mari concentrari umane si cu enorme concentrari urbane, va deveni o problema-cheie in cursul secolului XXI.

Prognoze guvernamentale asupra repartitiei geografice a populatiei (regiunile dezvoltate, mai putin dezvoltate, subdezvoltate
si pe mari regiuni, 2007)

Tab. nr 6

World Urbanization Population Prospects, 2007