SPATIUL
Spatiul reprezinta o forma fundamentala, obiectiva si universala de existenta a materiei, inseparabila de materia care are aspectul unui intreg neintrerupt cu trei dimensiuni si exprima ordinea coexistentei obiectelor lumii reale, pozitia, distanta, marimea, forma si intinderea lor (DEX). In sens curent, prin spatiu se intelege suportul real si concret al omului si acti 232i86c vitatilor sale, apropiindu-se prin continut, mai mult sau mai putin, de unele notiuni, precum: peisaj, mediu ambiant, natura, substrat, cadru de viata s.a.
Se poate defini spatiul geografic ca un hiperspatiu, cuprinzand o multime de subspatii caracteristice: geomorfologic, climatologic, pedologic, biogeografic, social, economic etc., intre care exista multiple relatii de interactiune si integrare. De fapt, spatiul geografic se caracterizeaza printr-un anumit tip de combinare a tuturor componentelor geografice.
Aceasta notiune s-a impus din necesitatea abordarii cantitative a realitatii teritoiale si din inadecvarea unor notiuni, ca regiunea si zona, de a raspunde tuturor cerintelor de ordin practic. Raportul dintre spatiul geografic si aceste notiuni este foarte bine definit: orice regiune sau zona poate fi considerata un spatiu geografic, iar relatia inversa nu este valabila. Notiunea de spatiu geografic poate fi atribuita oricarui teritoriu, cu conditia analiyei complexe si integrale a tuturor relatiilor dintre componentele geografice. Adoptarea ei a implicat apropierea geografiei de alte discipline, care se ocupa cu organizarea spatiului si cresterea aportului acesteia la dezvoltarea unor probleme de interes practic.
Uneori spatiul geografic este privit sub formele sale foarte sumare si generalizate care ii limiteaza continutul si proprietatile la suportul material pe care il reprezinta. De aici decurg si unele aspecte negative, mainifestate mai devreme sau mai tarziu, mai lent sau mai violent de catre unele componente geografice, ca raspuns la interventii ghidate exclusiv de ideea rentabilitatii economice imediate.
Proprietatile specifice spatiului geografic decurg din variabilitatea cantitativa si din cea calitativa a elementelor geografice, din relatiile locale sau regionale dintre componentele naturale, sociale si economice ale invelisului geografic. Reyultatul cercetarilor formale multidimensionale asupra spatiului geografic trebuie confruntate permanent cu realitatea teritoriala, pentru ca, pe de o parte, in calculele teoretice se omit numeroase variabile, iar pe de alta parte, un spatiu geografic dat nu este identic decat cu el insusi. Astfel, se inlatura obtinerea unor concluzii eronate , generate de imposibilitatea utilizarii tuturor variabilelor sau de generalizarea unora, neconforme cu realitatea geografica.
Orice spatiu geografic se caracterizeaza atit prin particularitati dimensionale, cat si prin aspecte calitative, rezultate ale interactiunii diferentiate dintre componentele geografice. Deci se disting proprietati metrice si topologice. Proprietatile metrice se refera exclusiv la caracteristicile calitative ale spatiului, exprimandu-se prin unghiuri, distante, suprafete, volume etc. Datorita dinamicii permanente a relatiilor dintre componentele spatiului geografic, aceste dimensiuni au un caracter relativ. Unele dintre particularitatile metrice sunt fixate aprioric prin limite administrative sau delimitari subiective, generate de necesitatea studierii unui anumit teritoriu. Proprietatile topologice cele mai importante sunt: multidimensionalitatea, continuitatea, coerenta, organizarea, toate exprimand aspecte calitative ce asigura functionalitate spatiului geografic.
Deci se poate admite ca notiunea de spatiu geografic este atribuita unor entitati teritoriale de marime variabila, de la cele mai restranse unitati geografice pana la spatiul planetar. In conformitate cu dimensiunule fizice ale spatiului, in analizele geografice are loc o translatie a obiectelor urmarite in functie de marimea entitatii cercetate. Astfel, la entitatile teritoriale mici se urmaresc relatiile dintre unele elemente, care nu sunt luate in considerare la analiza celor de mari dimensiuni cum ar fi microrelieful, topoclimatul, cartierele unei asezari sau unele activitati economice.
Spatiul detine o pozitie prioritara in cercetarile geografice, pentru ca pe aceasta notiune se fondeaza una din definitiile frecvent vehiculate ale geografiei: geografia este stiinta spatiului.
In vremurile noastre, orice spatiu este supus unor ,,presiuni' multiple, in dorinta amplificarii functiilor si obtinerii de avantaje sporite. In acest proces de continua eva-luare, spatiile - prin intermediul centrelor urbane rational amplasate in teritoriu - devin multifunctionale, se diferentiaza prin complexitatea structurilor, unele devenind mai active, iar altele ramanand inca pasive.
Un sistem spatial (un peisaj geografic sau altul) reflecta esenta structurilor sociale dintr-o epoca sau alta. Asemenea realitati sunt indubitabile, daca luam ca exemplu doar industria care, intr-un timp destul de scurt, a generat modificari substantiate atat in fizionomia spatiului cat si in calitatea componentelor mediului fizic.
Diversificarea activitatilor industriale, progresul tehnic in general, a determinat, de-a lungul secolelor, noi structuri spatiale si sociale. Adaugand la aceasta progresele in organizarea agriculturii, intensificarea cailor de transport, dezvoltarea tehnico-economica in ansamblul ei, avem imiaginea incompleta a spatiilor. Evolutia, progresul tehnic ne ofera comparatii concludente intre ,,formele noi" in plina desfasurare si ,,formele traditionale', precum si raporturile ce se stabilesc intr-o anumita etapa intre aceste forme. Din analiza raporturilor, ne putem da seama la un moment dat de importanta pe care o are in viata sociala un sector sau altul de activitate. O agricultura ,,conservatoare' poate sa stanjeneasca o evolutie fireasca a industriei, progresul social in general. Tot asa cum o industrie amplasata fara discernamant poate provoca dezechilibru ireversibil intr-un spatiu agrar, intr-un sistem de localitati.
In mod firesc, o astfel de situatie genereaza anumite forme de organizare social-economica a spatiului, determina mutatii in modul de raspandire si in structura populatiei, exprima un anumit grad de adaptare a omului la realizarile tehnicii. Pe acest fond, se stabilesc diversele tipuri, clasificari de ,,forme' sau de sisteme spatiale care includ elemente caracteristice ale peisajului geografic.
Un aspect deosebit de important il constituie prezenta aglomerarilor industriale care influenteaza in mod vizibil reteaua de localitati urbane si rurale, spatiul rural, transformarea agriculturii in general, fizionomia concentratiilor umane si a imprejurimilor lor.
Marea industrie, de regula prezenta in marile orase, are uneori efecte negative asupra peisajuliui rural aferent, producand deziechibru in regimul hidrologic, in poluarea aerului si mai ales in mentinerea reliefului ca urmare a amplificarii retelei de comunicatii, defrisarilor, depozitarilor etc.
In afara de efectele negative care genereaza tipuri de peisaje antropogene marile concentrari urbane puternic industrializate introduc in spatiul rural o serie de elemente favorabile. Studiul atent al acestor relatii spatiale da solutii rationale in dispunerea pietelor, reducerea contractelor dintre concentrarile industriale si zonele agricole, asigurand relatii corespunzatoare intre gospodarirea concentrarilor industriale si regiunile inconjuratoare.
Acestea sunt aspecte majore care confirma faptul ca influenta mediului fizic este in functie de nivelul dezvoltarii tehnice si de nivelul dezvoltarii tehnice si de tipurile de organizare economica. Formele si delimitarile spatiului reflecta ca atare raporturile dintre componentele mediului fizic si activitatea umana, raporturi de importanta primordiala in actiunea de optimizare a teritoriilor, de orientare a structurilor entitatilor regionale.
Pornind de la continutul preocuparilor actuale in domeniul sistematizarii, constatam ca el exprima sinteza tuturor insusirilor naturale si sociale in care se naste si se dezvolta fenomenul studiat. In acest fel acctiunea de sistematizare sau planificare fizica ocupa un loc primordial in preocuparile practicienilor, inteleasa fiind ca un proces complex de transformare a mediului geografic. Preocuparea geografica este impusa in acest proces prin faptul ca la desfasurarea lui contribuie in mod deosebit gradul de concentrare a populatiei - evident in orase si sate cu perspective de dezvoltare - dimensiunile si inzestrarea tehnico-edilitara a teritoriului, interactiunea diferitelor functii si in ultima instanta pozitia economico-geografica a oraselor. Toate aceste elemente, in unitatea lor indisolubila, vizeaza un spatiu nou calitativ, produs al colectivitatii umane in anumite conditii sociale si economice.
In conditiile dezvoltarii actuale un rol important revine comunicatiilor - arterele de corelare a functiilor pe plan teritorial. Se impune deja o conceptie clara asupra posibilitatilor de comunicatie si caracterul, profilul centrelor urbane sau rurale; orice amenajare in teritoriu (regularizarea cursurilor de ape, baraje, canale navigabile,
irigatii etc.) va trebui efectuata in strinsa legatura cu dezvoltarea in continuare a transporturilor.
Legile adoptate in ultimul timp in tara noastra privind protectia terenurilor arabile,
legea fondului funciar si indeosebi legea privind sistemiaitizarea teritoriului si a localitatilor cuprind valoroase indicatii practice in directia folosirii judicioase a terenului, concentrarea obiectivelor economice si amplasarea constructiilor noi de locuinte in cadrul unor ainsambluri compacte, integrate armonios in fizionomia fiecarei localitati.
Partidul si statul nostru au considerat intotdeauna ca o indatorire primordiala sarcina de a asigura apararea, conservarea, ameliorarea si folosirea integrala si eficienta a pamantului de catre unitatile agricole de stat, cooperativele agricole de productie, gospodariile membrilor cooperatori si gospodariile populatiei, in concordanta cu obiectivele planului unic de dezvoltare economico-sociala a tarii.
Se iroseste inca mult teren fertil in activitatea de constructie a unor mari intreprinderi industriale, pentru depozitarea deseurilor sau numai pentru depozite, si chiar pentru constructia de locuinte atat la sate cat mai ales la orase, situatie ce a impus o actiune mai ferma de delimitare a perimetrului construibil al fiecarui oras si sat.
In activitatea de sistematizare o atentie deosebita se acorda si masurilor pentru apararea si pastrarea cat mai intacta a conditiilor naturale, pentru protejarea mediului ambiant.
Este un principiu care dezvolta o constiinta superioara fata de mediul care ne inconjoara, impunind totodata mai mult discernamant in relatiile cu elementele cadrului natural (pamant, apa, aer, padure - conditii vitale pentru om).
Cresterea densitatii constructiilor si locuitorilor, atit in localitatile urbane cat si in cele rurale, se inscrie astfel ca una din principiile de baza ale dezvoltarii actuale. Se are in vedere stabilirea unor norme de densitate optima pe tipuri de orase si sate, diferentiate in functie de profilul social-economic, marimea si rolul acestor localitati in teritoriu. Este suficient de amintit faptul ca densitatea medie a satelor este de abia de 8-10 loc ha. Se urmareste prin aceasta ridicarea economica, culturala si mai buna inzestrare edilitara a tuturor localitatilor rurale care au perspective de dezvoltare. Se are in vedere intensificarea preocuparilor pe linia amplificarii si intensificarii functiilor - primare, secundare, tertiare - la nivelul satelor, aceasta pentru a crea conditiile necesare valorificarii superioare a materiilor prime locale, a produselor agricole, vegetale si animale.
In aceste dimensiuni ale activitatii practice, orasul a devenit unitatea teritorial-administrativa de baza a societatii noastre. Aceasta este expresia sintetizata a marilor atributii pe care trebuie sa le exercite orasul, pentru organizarea intregului complex de activitati sociale, culturale, de servicii in general. La aceasta se adauga procesul de innoire si modernizare a productiei, de diversificare a productiei de bunuri de consum, de asimilare in fabricatie de sortimente noi. Introducerea si extinderea unor procedee tehnologice moderne au generat mutatii puternice in structura categoriilor de marime a oraselor in structura lor interna in general.
Un rol insemnat in dezvoltarea propriu-zisa a oraselor, cat si in extinderea procesului de urbanizare 1-a avut activitatea intensa de identificare si de atragere in circuitul economic a noi resurse de materii prime, de gestiune rationala a resurselor tarii. In acest proces intens si rapid orasele au concentrat marea majoritate a productiei, situatie pozitiva dar care atentioneaza totodata asupra necesitatii unei anumite descongestionari spre orasele mici, mijlocii si chiar centre rurale polarizatoare.
|
