Satul banatean între traditie si reforma
Comuna Giulvaz
La cumpana dintre cele doua milenii, satul banatean se zbate între neputinta si uitare. Departe de zgomotul marelui oras, taranul aproape a uitat ca viata poate fi uneori senina, linistita. Apasatoarele griji de zi cu zi îsi lasa, tot mai adânc, amprenta asupra tâmplelor argintii si a fruntilor batute de soare. Sfidând parca goliciunea vremurilor, acest truditor al pamântului se stinge. Departe de lumea galagioasa, departe de lumina... Iar noi, locuitori ai unei uriase cetati de beton, trecem nepasatori pe lânga aceste deserturi de tristete...
La aproximativ 40 de kilometri de zumzetul si agitatia Timisoarei, se afla Giu 858q1622i lvazul. O comuna mare, situata în Câmpia Timisului, pe DJ 59. Giulvazul ne-a întâmpinat cu un soare cald, sfidând parca apropierea nemiloasa a lui noiembrie. De Giulvaz apartin satele Crai Nou, Rudna si Ivanda. Un colt de tara româneasca, unde traiesc oameni care ar fi meritat sa aiba o viata mai buna! "...si totusi, opreste Doamne, ceasornicul cu care ne masori destramarea..."
Un drum de
piatra, mai bun, oricum, decât prin alte parti, ne-a purtat catre Rudna, unul
dintre cele trei sate apartinatoare comunei.
O asezare tacuta, venita parca de undeva, de prea departe...
Aceeasi liniste nefireasca, pe care am întâlnit-o si prin alte parti, s-a facut
simtita si aici. Doar ca, din imensitatea de tacere s-a desprins, nu se stie
exact de unde, un glas suav de copil. Trezit dintr-o data la viata, satul s-a
transformat într-un furnicar: "Au venit de la ziar...!"
Locuitor al Rudnei, primarul comunei Giulvaz, Ioan Gilinger
ne-a povestit resemnat: "Si la noi, este la fel ca prin alte parti. Cea
mai mare problema, la ora actuala, este lipsa banilor de la bugetul de stat.
S-au primit, în total, 195 milioane de lei la bugetul local. Mai avem resurse
locale de 96 milioane, dar acestea sunt foarte greu de încasat. Populatia de la
tara este prea saraca. Produsele agricole sunt fie nevândute, fie predate, dar
neplatite. Din cauza lipsei banilor, am fost obligati sa luam masuri dure. Si
am început cu oprirea iluminatului public... Practic, nici n-am prea avut de
ales. Cheltuielile cauzate de acest iluminat public s-au ridicat la 100
milioane de lei.
La scoala, în momentul de fata, facem aprovizionarea cu lemne.
Cu toate ca bani înca nici nu am primit. Am stabilit, în cele din urma,
printr-o hotarâre a Consiliului Local, ca fiecare angajat al Primariei va
contribui cu un salariu pentru a se asigura necesarul de lemne. Nu puteam lasa
scolile fara lemne. Daca tot suntem la capitolul probleme, trebuie sa va spun
ca, daca nu vom obtine ceva fonduri de la supli-mentarile de buget, scoala din
Rudna risca sa se prabuseasca. Stam si ne uitam la ea, dar degeaba, fara bani
nu putem face nimic.
În aceeasi situatie este si dispensarul din Rudna. Ne
întrebam si noi, mai în gluma, mai în serios, când o sa cada. În cazul acestui
dispensar, situatia este si mai tragica. Este o cladire foarte mare si
reparatia acoperisului ne-ar costa peste 100 de milioane, suma pe care, în
prezent, nu o avem.
Lipsa banilor afecteaza implicit si situatia sociala a
oamenilor din comuna Giulvaz. Satul Rudna,
de exemplu, a excelat în acest
an prin furturi. Dispareau pâna si porcii din
cocini. Datorita colaborarii cu Politia, s-a ajuns la anihilarea infractorilor.
Acum avem vreo 18 arestati, toti pentru furt. Pâna si cazurile de braconaj s-au
înmultit. Se aud focuri de arma aproape noapte de noapte. Pâna unde te poate
duce saracia..." a conchis, trist, primarul.
Totul se preface în cenusa...
O data cu
trecerea timpului, nepasarea, impertinenta si prostul obicei al românului de a
distruge tot ceea ce este frumos îsi fac tot mai des simtita prezenta.
Odinioara, satul Rudna se falea cu "împaratia"
baronului Nicolici. Un conac de vis, unde bogata familie cu descendenta regala
îsi ducea viata de zi cu zi. Legenda, pastrata cu grija de batrânii locului,
spune: "cu mult înainte de primul mare razboi, baronul Nicolici si-a adus
familia pe aceste locuri. Ca sa aiba suflete pe lânga el, baronul a ridicat o
multime de case, pe care le-a dat oamenilor. Asa s-a nascut asezarea numita
"Rudna". Acum, din falnicul conac de odinioara, nu a mai ramas decât
o simpla si trista ruina. O vaga amintire a unor vremuri demult apuse.
Cei pe mâna carora a ramas conacul, l-au transformat, pe la
începutul lui '46, în "casa de promenada", în 1950 a devenit
subunitate de graniceri, iar prin anii '60, dupa nationalizare, a ajuns sediu
al C.A.P.-ului din localitate. În aceasta perioada, cladirea a suferit mai
multe modificari, sângerând în surdina din cauza ranilor pe care nu le putea
suporta. De fapt, spun localnicii, conacul s-a degradat în perioada în care a
apartinut C.A.P.-ului. Apoi, decembrie 1989 a devenit începutul sfârsitului.
Constructia s-a deteriorat din cauza furturilor. A disparut absolut tot: usile,
geamurile, parchetul. Ca sa nu mai vorbim de luxoasele mobile. Ce nu s-a furat
pe vremea comunistilor, a ajuns în curtile unor oameni, daca îi putem numi asa.
"S-au facut tot felul de încercari de salvare a acestui conac. Am dat
anunturi publicitare, prin care s-a oferit spre vânzare cladirea, doar-doar
s-ar gasi cineva care sa nu o lase în voia sortii. Dar, pâna acum, nu a venit
nimeni. Noi, ca si Primarie, n-am putea sa dam o utilitate acestui conac, din lipsa
de fonduri. Dar e pacat sa se prapadeasca asa. Si câte nu s-ar putea face aici
...", ne-a spus, vizibil marcat, primarul Ioan Gilinger.
O prapastie, aproape, între doua lumi identice
La iesirea
din satul Crai Nou ne-am oprit, aproape speriati, pe unul dintre malurile
Timisului. În fata noastra, batut de grindini, furtuni si ploi, se afla ...un
pod. De fapt, o punte improvizata, menita sa uneasca doua lumi identice, doua
sate românesti: Crai Nou si Gad, acesta din urma apartinând de comuna Ciacova.
Constructia, care se dorea a fi un pod, era cladita în întregime din lemn: atât
stâlpii de sustinere, cât si puntea ca atare. Deasupra, tronau niste traverse
mari, vechi si evident subrede. Am asistat cu groaza, aproape, cum un tractor a
traversat puntea. La fiecare miscare a tractorului, traversele gemeau, trosneau
si unele chiar sareau de la locul lor. Întreaga constructie s-a clatinat lenes,
s-a mai înfiorat o data, împietrind apoi, ca si cum nimic nu se întâmplase.
Iar tractorul si-a continuat nepasator drumul.
Niste oameni ne-au privit curiosi, apoi s-au apropiat fara
graba. Erau batrâni si tristi. "Podul asta pe care-l vedeti, e de când
lumea. L-au construit odata niste soldati, dar nu l-au facut cum traba... Se
rupe tot. Satul Crai Nou are peste 300 de hectare de pamânt pe partea cealalta
a Timisului. Nu avem nici cum sa ne lucram pamântul. Trebuie sa ocolim, dar e
prea departe. Suntem batrâni... Daca cresc apele, din mal în mal, ca în anul
asta, ti-e frica sa treci podul. Apele urla mânioase, podul se clatina, de zici
ca acuma se rupe".
În loc de concluzii
La cumpana dintre cele doua milenii, satul banatean sufera. Îmbatrânit prematur, locul nostru de refugiu este pe cale sa se transforme în ruina. Comuna Giulvaz, cândva mare si stralucitoare, s-a micsorat sfios în fata atâtor nedreptati. Conacul baronului Nicolici se va risipi în cele patru zari, o data cu trecerea nemiloasa a anilor. Podul de la Crai Nou va fi luat de apele, uneori mânioase, ale Timisului, lasând în urma lui o prapastie hidoasa între doua lumi atât de identice. Iar noi, obisnuiti cu praful si raceala cetatii de beton în care ne ducem traiul, suntem prea mici, prea neputinciosi si, uneori, prea nepasatori în fata durerii acestui colt de tara româneasca, de fapt... satul banatean.
|
