Spatiul personal si teritorialitatea

Spatiul personal si teritorialitatea

Conceptul de teritorialitate este unul dintre cele mai controversate din sfera geografiei politice contemporane. El a patruns in acest domeniu relativ recent, sub imperiul influentei suferite din partea etologiei (disciplina biologica, care studiaza comportamentul animalelor) si al psihologiei.

Prin teritorialitate se intelege tendinta spontana a unui anumit grup uman de a-si asigura controlul si valorificarea unei anumite portiuni, mai mari sau mai mici, din spatiul geografic.

Teritorialitatea poate fi considerata ca o extensie la nivel de grup a spatiului personal, fiecare individ resimtind nevoia unui anumit spatiu, de dimensiuni variabile, care sa-i asigure securitatea si confortul. Spatiul personal este foarte variabil, de la o persoana la alta, in functie de obisnuinte, educatie, apartenenta la un anumi 838e48i t grup etnic etc; in acest sens s-a dezvoltat chiar si o subramura a psihologiei, asa numita proxenica, care se ocupa de raportul individului cu spatiul, in diferite culturi. Exista indivizi care prefera retragerea, izolarea in spatiul domestic, si alti indivizi, care prefera viata sociala, de grup. Pe baza unor studii statistice s-a calculat ca germanicii, de regula, prefera sa aiba un "spatiu de siguranta', in jur, mai larg decat romanicii (acestia suportand mai bine viata gregara), fapt care se reflecta si in predominarea locuintelor unifamiliale in statele anglo-saxone, in vreme ce cladirile cu mai multe etaje sunt folosite, de preferinta, pentru birouri.

Conceptul de teritorialitate iti gaseste argumente foarte solide in lumea animala, foarte multe animale avand un comportament bine precizat in ceea ce priveste controlul (mai mult sau mai putin absolut) asupra unei anumite portiuni a spatiului (teritoriul grupului sau al familiei). Animalele teritoriale (canidele, felidele, maimutele, unele pasari, chiar si unii pesti) isi marcheaza cu tot felul de secretii acest teritoriu si reactioneaza violent la patrunderea unor straini. Teritoriile grupurilor nu sunt insa stabile, ele se modifica in timp destul de repede, in functie, in primul rand, de absenta sau deficitul de hrana; teritoriul grupului animal nu are totusi un rol strict subzistential ci are o valoare mai complexa - regleaza efectivele de animale, reduce posibilitatea unor conflicte intre grupuri, protejeaza adaposturile si locurile de cuibarit, reduce ritmul raspandirii unor boli si al unor paraziti si acorda o anumita securitate membrilor mai slabi sau subordonati ai grupului.

Teritorialitatea umana sta la baza organizarii spatiului si este o particularitate indiscutabila a umanitatii. Se mentine, insa, o confruntare nerezolvata intre adeptii a doua teorii contradictorii, referitoare la natura si la originea teritorialitatii umane:

a. Astfel, o serie intreaga de cercetatori, de regula sub influenta etologiei, a evolutionismului si a antropogeografiei, considera ca teritorialitatea are un caracter instinctiv, fiind o componenta de natura intrinseca, biologica, a fiintei umane. Adeptii acestei teorii aduc si o serie de argumente, din cercetarea concreta : de exemplu, la Mombassa, in Kenya, s-au stabilit, ca urmare a exodului rural, circa 12 grupuri etnice, provenind din diferite zone ale tarii, bine inteles unele mai importante (kikuyu, luo), altele mai putin importante, si s-a constatat ca grupurile mai puternice din punct de vedere numeric au reusit sa-si asigure controlul si asupra cartierelor de locuinte cele mai bine situate iar grupurile mai mici au trebuit sa se resemneze cu cartierele cele mai sarace si mai rau situate in intravilan (in acest caz, teritorialitatea se imbina cu asa numitul comportament de dominanta - tendinta spontana de ierarhizare in cadrul societatii umane si al multor societati animale, atat la nivelul indivizilor cat si la nivelul grupurilor). Printre adeptii curentului originii mostenite, al caracterului intrinsec al teritorialitatii, se numara si geograful suedez Torsten Malmberg, care, mai mult decat atat, afirma chiar ca teritorialitatea ajunge la gradul cel mai inalt la specia umana, in comparatie cu animalele, si ca acest grad inalt este o consecinta a exploziei demografice si a aglomerarii.

b. Insa, alti cercetatori, in special aceia care sunt influentati de marxism, sunt mai degraba de parerea ca teritorialitatea este un fenomen de natura socio-culturala. Un argument greu de combatut al acestora este acela ca la o serie de grupuri umane mai putin evoluate social (de exemplu, la boschimani), la care am putea sa ne asteptam la prezenta unor reminiscente mai importante ale fondului instinctual ancestral, se manifesta in fond o teritorialitate destul de slaba, teritorialitatea accentuandu-se odata cu evolutia societatii. Astfel, antropologul american Michael Rosenberg sustine, in mod categoric, ca teritorialitatea, ca fenomen socio-cultural, este rezultatul unor acorduri de natura sociala, intre grupurile umane, bazate pe recunoasterea reciproca a unor drepturi nescrise si a securitatii reciproce. in aceeasi ordine de idei, Alexander Alland afirma ca agresivitatea si deci si teritorialitatea nu fac parte in nici un caz din "imperativele' umane si ca teritorialitatea este creata si alimentata, in mod continuu, prin cultura; Alland da exemple din modalitatile permanente prin care statul cauta sa se impuna sistematic in constiinta oamenilor, pentru a-si asigura aparatorii, la nevoie - apelul la ritualuri (juraminte etc), imnuri, poezii patriotice, embleme si simboluri, inscrise si pe obiectele de folosinta zilnica (monede etc), la o legislatie laudata ca fiind mai "protectoare' decat aceea a altor state etc.

Intr-adevar este indiscutabil faptul ca teritorialitatea a fost consolidata in timp, cel putin la nivelul statului, de aparitia si dezvoltarea sentimentului national si a constiintei nationale, care sunt niste fapte de cultura, mai mult chiar - niste elemente culturale relativ recente, datand, in Europa, din faza de trecere de la Evul Mediu la perioada moderna. Aceasta aparitie a sentimentului national a insotit trecerea de la suveranitatea personala ("regnum'), conform careia suveranul (rege, principe etc.) era superiorul tuturor supusilor sai, indiferent de etnie[2], la suveranitatea nationala, prin care conducatorul statului a devenit seful unei entitati politice constituite in jurul unei etnii.

In perioada moderna, constiinta nationala a devenit uneori, cu timpul, mai legata de apartenenta la un anumi 838e48i t teritoriu statal si la o anumita cultura decat la un anumit grup etnic - de exemplu, majoritatea membrilor minoritatilor nationale din Franta se considera francezi, desi uneori mai vorbesc limbi proprii, deoarece sunt legati cultural si teritorial de statul francez, care a stiut sa le inculce, cu timpul, sentimentul prestigiului cultural al limbii franceze si al meritelor iesite din comun ale civilizatiei franceze (de exemplu, locuitorii din Alsacia si nord-estul Lorenei, desi inca mai vorbesc, in mediul familial, o germana dialectala, la fel ca si occitanii, gasconii si provensalii, din sudul Frantei, la care, insa, procesul de disparitie a limbilor proprii, este mult mai avansat); mai mult decat atat, limba franceza a fost preluata si de locuitori din afara frontierelor Frantei, sub efectul aceluiasi prestigiu cultural (de exemplu, cea mai mare parte din luxemburghezi, ca si locuitorii capitalei belgiene, Bruxelles). Irlandezii, care, desi au stat mult timp sub jugul colonial britanic si au luptat cu indarjire impotriva acestuia, castigandu-si, abia in secolul al XX-lea, in cea mai mare parte, independenta, si desi sunt bine diferentiati de englezi, ca religie si traditie cultural-istorica, facand parte din grupa etno-lingvistica celtica, continua sa vorbeasca, in cea mai mare parte, limba engleza, impusa in timpul dominatiei politice a Marii Britanii[3]

In aceeasi ordine de idei, in multe state, cetatenia se confera pe baza asa numitului jus soli ("drept al pamantului'), adica dupa criteriul teritoriului pe care se naste copilul si nu dupa jus sanguinis ("dreptul sangelui'), adica dupa originea familiala[4].

Constiinta nationala stimuleaza teritorialitatea, foarte frecvent, si in cazul unor grupuri minoritare provenite din imigratie, asa cum sunt grupurile minoritare imigrate, care isi pastreaza o anumita constiinta nationala si, din acest motiv, se grupeaza, in marile orase, in cartiere proprii - de ex., cartierele portoricanilor, si italienilor (Piccola Italia[5]), din New York, cartierele chinezilor (China Towns) din Manchester sau San Francisco etc.

Teritorialitatea se poate mentine, pe baza criteriului etnic, cu ajutorul culturii, al educatiei, al religiei etc, chiar si numai ca valoare mentala, ca atasament afectiv, in cazul unor populatii diseminate, plecate din tara de origine de mult timp, populatie in randurile careia se intretine, in mod sistematic, speranta revenirii la caminul national - este cazul populatiei evreiesti, dispersate in larga sa diaspora, care insa si-a pastrat tot timpul idealul revenirii in Palestina, ideal realizat de miscarea sionista, incepand din 1881, refuzand ofertele de regrupare in alte zone[6].

Teritorialitatea se imbina frecvent, la nivel familial sau de grup, cu simtul proprietatii si explica, printre altele, rezultatele economice mult mai bune obtinute - in agricultura s.a. - in cadrul proprietatii private decat in acela al proprietatii colectiviste sau de stat (de exemplu, in toate statele cu economie centralizat planificata, pe loturile personale ale "cooperatorilor' se practica o agricultura mult mai intensiva si mai eficienta decat pe terenurile lucrate in comun, ceea ce a dus la renuntarea, intr-o mare masura, la sistemul agricol colectivist, mai intai - in fosta Iugoslavie, dupa desprinderea acesteia din lagarul sovietic, apoi in Polonia, R. P. Chineza iar dupa 1989 - si in alte state, inclusiv in Romania.

Teritorialitatea este in stransa relatie cu valoarea economica potentiala a anumitor fragmente din spatiul geografic, relatie demonstrata si de faptul ca o serie intreaga de teritorii indepartate, izolate, lipsite de conditii si resurse naturale favorabile umanizarii, nu au starnit interesul nimanui, inainte de aparitia imperialismului (de exemplu, insulele din Oceanul Arctic, care nu au decat un interes geostrategic, pentru marile puteri).

In fine, exista si specialisti, de orientare perceptionista (behaviorista), ca Martin Ira Glassner, care considera ca discutiile asupra caracterului biologic sau socio-cultural al teritorialitatii sunt pur si simplu lipsite de sens, deoarece ceea ce conteaza, in domeniul geografiei politice, este mai putin caracterul concret al teritorialitatii ci mai mult modul in care este perceputa aceasta, de catre individ si de catre grupurile umane.