Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




Temperatura aerului

geografie


Temperatura aerului

Temperatura aerului prezintǎ variatii spatio-temporale legate de factorii ce o influenteazǎ: latitudine, altitudine, dinamica maselor de aer, conditii fizico-geografice locale, etc. Câmpia Moldovei cu o suprafata mica, de aproape de 8000km², are temperatura aerului si a solului destul de variata. Temperatura are un rol foarte mare în definirea peisajului geografic.



Cuprinsa între 48°15´ latitudine nordica (Crainiceni) si 47° latitudine nordica (Mogosesti), iar în longitudine între 26°18´ longitudine estica (la vest de Dorohoi) si 27°50´ longitudine estica (Ungheni) si incadrându-se între 270m (D. Bodron) si 32m (sesul Prutului în apropiere de Ungheni) cu o larga deschidere spre est, functionând cu un vast spatiu depresionar cu frecvente inversiuni de natura termica, pe fondul unor conditii silvostepice si a unui relief "sters" ce permite miscarea maselor de aer din orice directie, dar mai ales din nord si est, Câmpia Moldovei, din punct de vedere termic, se încadreaza într-un climat temperat-continental cu nuante excesive.

1.Temperatura medie anuala

Temperatura aerului are valori medii de 8.3°C la dorohoi, 8.6°C la Botosani si 9.4°C la Iasi. Mediile anuale cele mai ridicate au ajuns la 10.3°C (1930) la Botosani si 10.9°C (1936) la Iasi, iar cele mai scazute 6.8°C si 7.1°C (1940). Diferente asemanatoare se întalnesc si între lunile cu cele mai ridicate, ori cu cele mai sc 858e44i 59;zute temperaturi medii (iulie: 19.7°C la Dorohoi, 20.1°C la Botosani si 21.1°C la Iasi; ianuarie: -4.4°C la Dorohoi, -4.1°C la Botosani si -4°C la Iasi).

Amplitudinile medii de 24-25°C, ca si valorile absolute, atesta continentalismul termic al acestei regiuni. Temperatura maxima absoluta fost de 39.4°C (7.VIII.1952) la Botosani si de 40°C (13.VIII.1946) la Iasi, iar minima absoluta de -30.3°C (1.II.1937) la Iasi amplitudinea termica absoluta fiind de 75°C. La suprafata solului extremele termice au atins 66.6°C la Iasi (iulie 1969) si -34.6°C la Podu Iloaiei (ianuarie 1963), realizându-se o amplitudine de 101.2°C.

În general, primul înghet se produce în jurul datei de 16.X la Botosani si 14.X la Iasi, iar ultimul la 15.IV si respective 20.IV. De multe ori datele medii amintite sunt devansate sau întârziate cu 10-30 de zile. Cel mai timpuriu înghet s-a înregistrat la 17.IX la Botosani si la 10.XI la Iasi, iar cel mai târziu, primavara, la 21.V pentru întreg teritoriul Câmpiei Moldovei. Primele brume apar începând de la 1.XI în nord si 1.X în sud, iar ultimele se produc în jurul datei de 11.IV.

Toate aceste elemente explica întârzierea cu circa o sǎptamâna de la sud la nord a perioadelor optime pentru desfasurarea lucrǎrilor agricole.

Analizând variatiile anuale ale temperaturii aerului, se observǎ cǎ doar în putine cazuri temperatura medie multianualǎ se regǎseste în sirurile de valori studiate ( exprimatǎ la Dorohoi în 4.8% din cazuri, iar la Iasi în 5%); în marea majoritate a situatiilor se înregistreazǎ abateri de la media plurianualǎ, abatei care sunt fie negative (32.1% la Dorohoi, 40% la Iasi), fie pozitive (63.1% la Dorohoi, 55% la Iasi). Diferentele termice între anii cu abateri pozitive de la normalǎ si cei cu abateri negative nu au fost prea mari si pot fi considerate ca normale pentru o subunitate încadratǎ unei zone climatic temperate.

S-a constatat cǎ anul cel mai cǎduros a fost 1990 când mediile anuale au depǎsit 10.4°C la Dorohoi si Avrǎmeni, urcând pânǎ la 11.6°C la Cotnari si Iasi, abaterile lor fiind pozitive si depǎsind cu 2.3°C respectiv 1.8°C media anualǎ. Anul cel mai rǎcoros a fost 1942 când mediile anuale au coborât la 6.3°C la Avrǎmeni si la 7°C la Iasi, abaterile lor fata de normale fiind negative, iar în valori absolute ajungând la 1.9°C, respective 2.5°C. Având în vedere ca pe aproximativ 200km temperatura creste spre suds au scade spre nord cu 1°C, putem cataloga anul 1990 ca fiind unul submediteranean, iar 1942 drept un an nordic rece (tabelul 14 jos pag.61).

2.Temperaturi medii anotimpuale si variatia neperiodica a acestora

În timpul anului temperatura anului înregistreaza variatii sezoniere, lunare si diurne care se modifica ca si cele anuale în raport cu latitudinea si altitudinea.

Pentru explicarea unor aspecte hidrologice o mare importanta prezinta cunoasterea temperaturilor medii sezoniere.

(tabelul 15 sus pag.64 - Mihaila)

Temperatura medie a iernii oscileaza între -1.8°C la Podu Iloaiei în sud si -3.4°C la Darabani în nord pe fondul diferentierilor latitudinale si apoi altitudinale. Se creeaza o uniformitate în distributia spatiala a temperaturii aerului în anotimpul de iarna când înversiunile termice sunt frecvente acoperind o mare parte din suprafata câmpiei. Vaile si ariile joase devin locul de stationare al maselor de aer mai reci coborâte de pe înaltimi, care se alatura celor aduse de anticiclonii nordici si nord-estici si pe fondul radiatiei nocturne intense, ca valorile termice sa coboare foarte mult.



În Câmpia Moldovei, temperatura medie a anotimpului de iarna scade odata cu cresterea altitudinii, mai accentuat cu cât înaintam de la sud la est spre nord-vest, în timp ce pe rama înalta din jur, în cursul superior al bazinelor studiate, de la altitudini aproximativ de 175m temperatura medie a iernii creste în raport direct cu altitudinea.

Ierni deosebit de reci au fost între anii 1928-1929; 1939-1940; 1941-1942; 1946-1947; 1953-1954; 1962-1963; 1963-1964; 1966-1967; 1968-1969; 1984-1985; 1986-1987; 1995-1996. Iarna 1953-1954 a fost un adintre cele mai grele ierni ale secolului XX. În februarie 1954 s-au înregistrat cele mai coborâte temperature minime din tot anul cuprinse între -23°C si -30°C. Viscolul a fost violent, ninsorile abundente au format un strat de zapada gros si de durata.

Ierni relativ calde au fost între anii 1914-1915; 1924-1925; 1938-1939; 1948-1949; 1970-1971; 1974-1975; 1982-1983; 1988-1989.

În anotimpurile de tranzitie (primavara si toamna) temperaturile medii de asemenea se gasesc în raport invers cu altitudinea.

Izotermele caracteristice celor doua anotimpuri au un mers foarte asemanator înregistrându-se o diferenta în plus, de circa 1°C, pentru anotimpul de toamna.

Toamna, racirea aerului se produce mai încet datorita încalzirii accentuate a solului, a apelor, etc., din timpul verii, fapt ce permite acumularea unor cantitati mari de caldura, si pe care o cedeaza treptat aerului.

Primavara, aerul se încalzeste mai greu, deoarece o mare parte din caldura primita de la soare este consumata pentru topirea zapezii de pe sol, a ghetii de pe lacuri si râuri cât si la dezghetul si la încalzirea solului. Acestea sunt cauzele care determina te,peratura medie mai ridicata a anotimpului de toamna fata de cel de primavara.

Anii cu primaveri î care media termica a depasit media cu 2-3°C au fost: 1917, 1920, 1934, 1950, 1951, 1961, 1966, 1968, 1972, 1975, 1983, 1989, 1990, 1994, iar mai reci (cu 2-3°C sub normala): 1904, 1929, 1932, 1942, 1956, 1965, 1969, 1974, 1980, 1996. Toamnele mai calduroase decât normala în intervalul 1896-1996 s-au semnalat în anii: 1896, 1909, 1917, 1923, 1932, 1962, 1963, 1966, 1967, 1974, 1982, 1992, iar mai reci în anii: 1902, 1908, 1920, 1931, 1942, 1953, 1965, 1971, 1072, 1973, 1988, 1993, .

Vara, temperatura cea mai ridicata, pe toata suprafata Câmpiei Moldovei depasind 18°C. Cu temperaturi mai mari de 10°C fata de primavara si toamna si de peste 20°C fata de iarna, vara este anotimpul în care diferentele regionale între nord si sud se mentin în jurul a 1.5°C (18.2°C la Darabani, 21.3°C la Iasi). În anii cu un mare grad de nebulozitate în timpul verii, acestea sunt mai racoroase (1913, 1940, 1949, 1955, 1965, 1969, 1974, 1976, 1978, 1981, 1982, 1984, 1993, etc.), iar în verile cu un numar mare de zile senine, insolatia puternica face ca temperatura sa depaseasca normal, ca de exemplu în 1905, 1927, 1938, 1963, 1995.


3.Temperaturile medii lunare

Temperatura medie lunara în cadrul anului variaza în acelasi sens pentru toata regiunea. În timp de un an temperaturile medii lunare au un mers normal, descriind o curba ascendenta în prima parte a anului, cu un maxim în luna iulie (ître 18.7°C si 20.1°C în nord: ître 21.1°C si 21.3°C în sud, dupa care curba de variatie coboara pâna la un minim din luna ianuarie (de -4.4°C + -5°C în nord si -3.4°C + -4°C î sud). Amplitudinea termica anuala medie pentru toata câmpia este de 24.1°C si este mai ridicata în sud decât în nord, unde contrastele termice dintre luna cea mai calda si cea mai rece sunt mai ample.

În prima jumatate a anului, din februarie pâna în iulie, temperatura este în crestere, diferentele interlunare fiind pozitive.

În a doua parte a anului, din august pâna în ianuarie, temperature descreste, iar diferentele interlunare sunt negative si cuprinse între -0.3°C (în lunile VII-VIII la Cotnari) si -6.9°C (lunile X-XI la Dorohoi).

Tabel 16jos - pag. 67 Mihaila



Cele mai semnificative cresteri interlunare se produc în luna aprilie când la toate statiile valorile depasesc 6°C (6.2°C la Botosani, 7°C la Iasi), apoi în mai (peste 5.5°C la toate statiile); cele mai reduse cresteri interlunare se produc în luna iulie când încalzirea atinge maximul. Mediile lunare corespunzatoare lunii aprilie depasesc 18.5°C în nord si 21°C în sud.

Cele mai mici descresteri interlunare sunt de -0.3°C + -0.8°C si se produc în august cand situatiile barice caracterizate prin regim anticiclonic fac ca temperatura sa se mentina ridicata depasind 18°C în nord si 20°C în sud. Cele mai mari descresteri interlunare se produc în octombrie ajungând la peste 6°C pe ansamblul câmpiei, în conditiile în care temperatura medie lunara se apropie de cea din aprilie, dar o depaseste cu putin (temperatura medie lunara este de peste 8.5°C în nord si de peste 10.3°C în sudul câmpiei). Se observa ca cel mai mare salt termic se realizeaza pe fondul cresterii temperaturii si se produce în luna aprilie fiind de 6.7°C; urmat de cel din octombrie de -6.3°C când temperatura este în scadere, iar cel mai mic salt termic este characteristic lunii august de doar 0.6°C, producându-se pe fondul începerii scaderii usoare a temperaturii.

În luna ianuarie, temperatura medie lunara este cea mai redusa, fiind în medie de -3.9°C (mai scazuta în nord). Aceasta luna este cea mai rece, deoarece încalzirea solara este redusa, au loc invazii de aer rece ale anticiclonilor euroasiatic, groenlander si scandinav, precum si racirea radiativa puternica a suprafetei active acoperite cu zapada.

În luna ianuarie fluctuatiile termice au fost deosebit de mari depasind frecvent 15°C. Luna ianuarie este uneori calda. De exemplu în anul 1936 aceasta luna, în Câmpia Moldovei a fost cea mai calduroasa, media termica fiind cuprinsa între 4.3°C la Iasi (abaterea fata de medie fiind de 7.9°C) si 3°C la Dorohoi ( abaterea fata de medie fiind de 7°C).

Luna de mai sus a fost una din cele mai calde luni ianuarie înregistrate în România, de la 1857 pâna la 1936.

Caracterul excesiv de caduros pe care aceasta luna l-a avut se explica prin fluxul continuu de aer cald oceanic.

În ianuarie 1936 pozitia sudica, cu totul anormala, a maselor de aer continental, a prilejuit o revarsare a aerului cald oceanic, care a indus un timp deosebit de cald în Europa Centrala si Sud-Estica.

În Câmpia Moldovei temperatura medie lunara a fost de 3°C la Dorohoi, statie unde media maximelor diurne a fost de 6.2°C, iar media minimelor diurne de -1°C. La aceeasi statie maxima lunara a urcat la 13°C pe 28 ianuarie, iar minima lunara a coborât la -8.5°C pe 17 ianuarie. La Iasi media lunara a fost de 4.3°C, 7.6°C media maximelor diurne; 0.7°C media minimelor diurne. Pe 22 ianuarie temperatura aerului a urcat la 14°c, iar pe 16 ianuarie a coborâ la -6°C.

Sub raport pluviometric luna ianuarie 1936 a fost una saraca în precipitatii, La Botosani s Frumusica în aceasta luna nu au cazut precipitatii masurabile. Cantitati foarte reduse de precipitatii s-au înregistrat la Dorohoi, Bivolari, Ungheni, Trusesti, Cotnari, Podu Iloaiei, Iasi.

Au fost si ani în care luna ianuarie a fost deosebit de geroasa, înregistrându-se sub -12°C (1942) în Câmpia Moldovei sau -12.2°C la Botosani si -12.8°C la Iasi (1963).

Pentru tara noastra, între 27 si 31 ianuarie, coborârea spre sud a anticiclonului scandinav care a adus mase de aer subpolar continental rece, a facut ca vremea sa se racoreasca accentuat, iar cerul sa se însenineze în cea mai mare parte a tarii. Temperaturile minime ale aerului au înregistrat frecvent valori sub -20°C, pe când cele maxime au raas sub 0°C, urcând în nordul tarii doar pâna aproape de -15°C.

Dupa ianuarie, ca luna rece, urmeaza februarie, decembrie si noembrie.

Se observa ca abaterile negative fata de medie sunt mai mari decât cele pozitive.

Pe ansamblul câpiei au existat grupe de ani în care temperatura în ianuarie a fost pozitiva, ca de exemplu în 1915-1916, 1989-1991, sau ani izolati în care ianuarie a avut temperatura peste 0°C: 1902, 1948, 1975, 1983, 1994. În proporte de 58.5% mediile lunii ianuarie sunt mai ridicate decât media multianuala a acestei luni, însa grupele de ani cu temperaturi foarte scazute ies în evidenta prin capriciile lor. Asa au fost gruparile de luni ianuarie din anii: 1933-1935, 1941-1945, 1963-1964, 1966-1969, 1972-1974, 1979-1981 sau din anii izolati ca 1942, 1954, 1985, 1996.

În luna ianuarie tendintele evolutiei indica cresterea destul de semnificativa în timp a temperaturii aerului din cea mai rece luna a anului si o dispersie destul de mare a mediilor lunare în raport cu media lunara multianuala.



Cea mai calda luna a anului este iulie, cu cele mai mari valori ale temperaturii aerului înregistrate în sud-estul Câmpiei Moldovei, izoterma de 21°C patrunzând pe culoarele fluvial ale Bahluiului, Jijiei si Prutului. În centrul câmpiei depaseste 20°C, iar partea central-estica 20.5°C. Spre nord temperatura scade treptat, ordonat, izotermele capatând directie dominant vest-est cu arcuiri ce iau forma unor concavitati îndreptate spre sud în arealele interfluviale si convexitati spre nord în lungul vailor.

Rama deluroasa nordica a Câmpiei Moldovei are temperatura medie ce în iulie coboara la sub 19°C. Asadar exista o diferentiere cu putin peste 2°C între nordul si sudul regiunii si de aproximativ 0.5°C între vestul si estul ei.

Cea mai mare medie termica lunara din iulie s-a îregistrat pentru jumatatea sudica a câmpiei la Iasi (25.6°C în 1959 cu o abatere fata de medie de 4.5°C), iar pentru nordul câmpiei la Botosani (25.2°C în 1936) cu o abatere fata de media lunii de 5.1°C. Lunile iulie ale acestor ani au fost de altfel foarte calduroase în toata Câmpia Moldovei.

În cursul lunii iulie a anului 1936, tara noastra s-a aflat în situatii anticiclonice, caracterul predominant al timpului fiind secetos si cald.

În Câmpia Moldovei, la Dorohoi, temperatura medie lunara a fost de 24°C, media maximelor diurne de 31.5°C, a minimelor zilnice de 16.1°C, maxima termica lunara de 37°C (pe 30 iulie), iar minima de temperatura de 11°C s-a produs pe 14 iulie. La Iasi, temperatura a fostde 25°C, media maximelor diurne de 32.7°C, a minimelor zilnice de 18.3°C, maxima termica lunara de 39°C (pe 30 iulie), iar minima de temperatura de 13.5°C s-s produs pe 14 iulie. În Iasi-Copou, temperatura medie lunara a fost de 24.9°C, media maximelor diurne de 33.2°C, a minimelor zilnice de 18°C, maxima termica lunara de 39.6°C (pe 30 iulie), iar minima de temperatura de 11°C s-a produs pe 8 iulie.

În toata România maximele termice lunare s-au înregistrat în zilele de 29 si 30.

Luna iulie este cea mai calduroasa în proportie de 58.5% din numarul de cazuri pentru partea nordica a câmpiei si de 61.6% pentru sudul ei.

Ca luna foarte calduroasa urmeaza august: 27.8% din numarul de cazuri s-au înegistrat în nord si 24.9% în sud. Un exemplu concludent este luna august a anului 1951 când în toata Câmpia Moldovei mediile termice au urcat la 21-22°C, cu 1-2°C mai mult decât media multianuala a acestei luni.

Luna iunie ocupa locul al III-lea în ceea ce priveste ierarhia lunilor calduroase, cu 13 % din numarul de cazuri înregistrate în nord si 13,5% în sud.

Cea mai mica medie lunara din luna iulie a fost de 17.2°C în nord la Dorohoi, cu o abatere fata de media multianuala de 2.4°C si de 18.6°C în sud la Iasi, cu o abatere fata de medie de 2.5°C (iulie 1979). Luna iulie a anului 1979 a fost cea mai friguroasa dintre lunile iulie din intervalul 1896-1996, pa ansamblul Câmpiei Moldovei. Intervalul termic de oscilatie a fost de 6.8°C în nord si de 7.3°C î sud.

La Cotnari, la 289m altitudine, intervalul termic de variatie a fost de 6.8°C (cea mai mare medie lunara a fost de 23.9°C î 1936, iar cea mai mica de 17.1°C în 1984).

Daca luna ianuarie prezinta variatii termice ce depasesc 15°C, oscilatiile termice ale lunii iulie sunt de aproximativ 7°C (deci la jumatate). Aceasta se explica prin faptul ca abaterile de la medie sunt efectul dimanicii atmosferice mai accentuate din luna ianuarie, mai atenuata în iulie, când conventia termica se generalizeaza.

Au fost grupari de ani când temperatura medie a lunii iulie a fost mai ridicata decât media (1894-1895, 1927-1928, 1936-1939, 1957-1959, 1966-1967, 1987-1988, 1990-1992, 1994-1995, sau izolati: 1946, 1963, 1970, 1972, 1983, etc.).

În multe situatii iulie este mai racoroasa decât în mod obisnuit, valorile termice coborând sub media lunara în intervalele: 1912-1913, 1968-1969, 1977-1982, 1984-1985, sau în anii: 1943, 1962, 1965, 1971, 1993.









Document Info


Accesari: 17636
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2025 )