VALEA OLTULUI INTRE DRAGASANI SI SLATINA - STUDIU FIZICO - GEOGRAFIC

UNIVERSITATEA DIN BUCUREsTI

FACULTATEA DE GEOGRAFIE

VALEA OLTULUI ÎNTRE DRĂGĂsANI sI SLATINA

- STUDIU FIZICO - GEOGRAFIC-

BUCUREsTI, 2007

CUPRINS:

INTRODUCERE.......... ..... ...... .......... ..... ...... ...............6

CAPITOLUL I: Asezarea geografica.......... ..... ...... ................8

CAPITOLUL II: Istoricul cercetarii.......... ..... ...... .................11

CAPITOLUL III: Geologia.......... ..... ...... ..............................13

-Alcatuirea petrografica si vârsta.......... ..... ...... ........13

-Tectonica.......... ..... ...... .......... ..... ...... ...........17

CAPITOLUL IV: Relieful.......... ..... ...... .......... ..... ...... .19

-Regionarea fizico-geografica.......... ..... ...... ..............19

-Evolutia generala a reliefului.......... ..... ...... ..............21

-Morfometria.......... ..... ...... .......... ..... ...... ........42

CAPITOLUL V: Clima.......... ..... ...... .......... ..... ...... .......47

CAPITOLUL VI: Apele.......... ..... ...... .......... ..... ...... ......55

-Caractere generale.......... ..... ...... .......... ..... ...... 55

-Surse de alimentare.......... ..... ...... .............................57

-Apele subterane si raporturile lor cu litologia.....................58

CAPITOLUL VII: Solurile.......... ..... ...... .......... ..... ...... ..60

-Factori pedogenetici.......... ..... ...... .............................60

-Clasificarea solurilor.......... ..... ...... ............................61

CAPITOLUL VIII: Vegetatia.......... ..... ...... .............................72

-Subzona padurilor de stejar si mixte de tip sud-european...72

-Subzona silvostepei.......... ..... ...... .............................73

-Vegetatia azonala de lunca si acvatica.......... ..... ...... ..74

CAPITOLUL IX: Fauna.......... ..... ...... .......... ..... ...... .....77

-Fauna de padure.......... ..... ...... .......... ..... ...... ...77

-Fauna de câmp.......... ..... ...... .......... ..... ...... ......78

-Fauna de lunca si fauna acvatica.......... ..... ...... ..........79

-Fauna acvatica propriu-zisa.......... ..... ...... ..................80

-Fauna de interes cinegetic.......... ..... ...... .....................81

CAPITOLUL X: Amenajarile de pe râul Olt si consecintele acestora    asupra mediului.......... ..... ...... .......... ..... ...... ..................82

-Caractere generale.......... ..... ...... .......... ..... ...... ..82

-Amprenta ecologica existenta în zona înainte de amenajare..84

-Situatia actuala în zona amenajarilor hidroenergetice............86

-Impactul amenajarilor asupra biocenozei acvatice si terestre..88

CAPITOLUL XI: Populatia si asezarile.......... ..... ...... ..................93

CONCLUZII.......... ..... ...... .......... ..... ...... ...........................98

BIBLIOGRAFIE.......... ..... ...... .......... ..... ...... .....................101

INTRODUCERE

Lucrarea de fata, intitulata "Valea Oltului între Dragasani si Slatina ", se încadreaza studiilor fizico - geografice de la noi din tara.

Aceasta lucrare este rezultatul cercetarilor efectuate timp de doi ani de zile, experientei propii, ca si documentarii multiple din literatura de specialitate.

Pentru realizarea acestui studiu mi-au fost de mare folos lucrarile de geografie asupra Piemontului Getic si asupra Câmpiei Olteniei.

La redactarea lucrarii de fata s-a încercat sa se foloseasca cât mai multa literatura de specialitate, metode de lucru ale înaintasilor, ca si rezultate noi la care a ajuns geografia moderna.

În cuprinsul acestei lucrari de licenta va fi prezentata valea Oltului dintre Dragasani si Slatina, sectorul care face trecerea dintre sectorul piemontan al Oltului si cel de câmpie.

Lucrarea va începe cu determinarea pozitiei sectorului analizat, se vor trata probleme de geologie ca alcatuirea petrografica si tectonica locului. Urmatorul capitol care intra în studiul lucrarii este cel de relief, în care se va insista foarte mult pe terasele Oltului, terase care sunt foarte importante în aceasta zona, una din cele mai superbe terase ale acestui mare râu fiind terasa Slatina. Va fi trata si Gradistea Slatinii care desparte orasul de lunca Oltului, care reprezinta o magura, o parte din terasa Slatina, despartita e aceasta de vaile afluente acestui râu. Totul va fi evidentiat cu ajutorul a numeroase schite, blocdiagrame, harti, profile etc. care au fost realizate cu sprijinul Domului Savulescu si care au fost preluate si din importantele lucrari realizate in acest spatiu.

Capitolul de clima va fi tratat cu ajutorul datelor meteorologice preluate de la I.N.M.H. caruia îi multumesc pentru sprijinul acordat. La acest capitol vor fi tratate si elemente de paleoclima, pentru a se întelege mai bine problemele de morfosculptura.

AsEZAREA GEOGRAFICĂ

Pozitia în cadrul tarii si a judetului

Valea Oltului este asezata pe cursul inferior al Oltului în sudul României. Este localizata pe teritoriul a doua judete Vâlcea si respectiv Olt mai precis între localitatile Dragasani si Slatina.

Pozitia matematica ne este data de pozitia matematica a celor doua orase respectiv 44037' - 44041' latitudine nordica si 24014' - 24018' longitudine estica pentru orasul Dragasani si paralela de 44ș26'33" latitudine nordica si meridianul de 24ș1'57" longitudine estica pentru orasul Slatina.

Pozitia în cadrul regionarii fizico - geografice. Valea Oltului este o subdiviziune a Podisului Getic , o principala artera de circulatie , o adevarata punte de legatura între localitatile de pe dreapta si stânga acestuia.

Limitele unitatii sunt date de Piemontul Cotmenei în est , Piemontul oltetului în vest. În sud limita este data de câmpia Olteniei, care reprezinta o portiune foarte dificila pentru trasarea limitei datorita vaii Oltului , care tulbura desfasurarea obisnuita a câmpiei. Aceasta introduce note noi , formând singura adevarate câmpii fluviatile. Din aceasta cauza este foarte dificil de trasat o limita nordica a Câmpiei Olteniei la trecerea peste câmpiile fluviatile. De multe ori , cercetatorul est 555t193f e ispitit sa depaseasca cu zeci de kilometri limita nordica a câmpiei , deoarece câmpia fluviatila a Oltului , nu prezinta nici o nota particulara , pe care sa se sprijine împartirea morfologica între cele doua regiuni vecine : Podisul Getic , în partea de nord si Câmpia Olteniei , în partea de sud. Astfel ar trebui sa întindem Câmpia Olteniei pâna la Dragasani ( P. Cotet ,1957 , p. 50 ).

ISTORICUL CERCETĂRII

În istoria Ţarii Românesti Valea Oltului a jucat un rol deosebit de important. Râmnicul ( Râmnicu Vâlcea ) si Ocna ( Ocnele Mari mai târziu ) , vechi centre urbane ale Ţarii s-au dezvoltat la intrarea râului în sectrul piemontan , iar Slatina la iesirea în câmpie.

Fiind o adevarata punte de legatura între regiunile de la sud si nord de Carpati , Valea Oltului a fost din cele mai vechi timpuri mult mai umanizata decât regiunile învecinate. De-a lungul ei s-au construit centre si cetati întarite , aici având loc o puternica colonizare romana. Urmele vechiului drum roman din dreapta Oltului se regasesc cu usurinta în traseul actual al soselei , iar cele ale vechiului val de pamânt ( limes transalutanus ) se pot urmarii si asezari pe tot sectorul piemontan al acestuia

"Valea Oltului între Dragasani si Slatina" nu a reprezentat obiectul de studiu a numeroase lucrari. În genral regiunile de câmpie sunt considerate de numerosi cercetatori ca fiind monotone, dar de fapt lucrurile stau cu totul altfel, probabil sunt cele mai dificile regiuni în care formele sunt foarte greu de determinat datorita altitudinilor joase.

Valea Oltului cea mai importanta si staveche artera de circulatie a Piemontului Getic , se prezinta ca o adevarata depresiune-culoar , sculptata între Piemontul Cotmenei si Piemontul Oltetului , cu terase bine dezvoltate si o lunca larga , care au oferit populatiei conditii bune de locuire , din cele mai vechi timpuri . Prin extensiunea ei apare ca o adevarata câmpie fluviatila , prelungita din sud pâna în subcarpati si foarte clar delimitata de versanti cu înclinare accentuata , pe alocuri chiar abrupta . Pe toata lungimea din dreptul confluentelor Luncavatului si Topologului pâna la Slatina ( unde Oltul intra în câmpie ) valea prezinta o usoara asimetrie , dar neuniforma . Daca în partea de nord , pâna aprope de Dragasani , terasele se desfasoara numai pe stânga iar versantul drept este abrupt, treptat terasele se dezvolta si pe dreapta , astfel încât la câmpie se ajunge la inversarea asimetriei : terasele inferioare sunt foarte larg dezvoltate pe dreapta si lipsesc pe stânga . În general valea este adâncita în nord cu 200 - 300 m si in sud cu 70 - 80 m , fata de nivelul general al suprafetei piemontane si are o dezvoltare laterala de la 9 - 10 km pâna la 17 - 18 km .

Tote lucrurile spuse mai sus sunt rezultatul a numeroase lucrari realizate ,mai ales în perioada 1950-1970,de mari nume ale geografiei românesti. Astfel, ca nume ilustre ,care au studiat foarte mult pe aceasta zona, am aminti pe Petre Cotet cu numerase studii asupra Câmpiei Olteniei dar si asupra Geomorfologiei; pe Conea si Popovat care au studiat foarte mult asupra solurilor teraselor.

Înca din cele mai vechi timpuri Oltul a constituit un pericol astfel ca s-a ajuns la numeroase lucrari de îndiguire dar si la construirea a numeroase baraje care pe langa rolul de a regulariza debitul au constituit si importante surse de alimentare a oraselor cu apa si cu energie electrica dar toate aceste amenajari au dus la schimbari majore în cadrul vegetatiei, faunei, lucruri dovedite de Dorin Pavel într-un studiu de caz.

GEOLOGIA

Alcatuirea petrografica si vârsta

Litologia depozitelor de suprafata este foarte variata si corespunde formatiunilor levantine si cuaternare.

Levantinul reprezentat prin marne, argile,nisipuri si pietrisuri, apare la baza versantilor înalti ai râului Olt sau chiar la piciorul unora dintre terase. Peste tot levantinul reprezinta complexul bazal, care constituie de obicei patul impermeabil, la nivelul caruia apar uneori izvoare. Alternantele de argile, marne, nisipuri si pietrisuri cu stratificatie deltaica reprezinta caracteristica acestui complex litologic foarte extins la exteriorul Carpatilor.

Cuaternarul formeaza cuvertura superficiala cea mai extinsa si destul de variata sub rapor genetic si litologic, în cadrul caruia se disting o serie de complexe litologice.

Complexul fluvio-lacustru, reprezentat prin depozite de Cândesti ( partea superioara, denumite local depozite de Cotmeana ), care constau din bolovanisuri, pietrisuri si nisipuri de obicei roscate, cu textura torentiala si cu intercalatii argilo-nisipoase sau marnoase, apare la zi în partea de nord si are grosimi variate, chiar cu mici discordante locale.

Complexul marno-argilos, calcaros, roscat apartine câmpurilor înalte, interfluviale. Se întâlneste în podisul Cotmenei unde cu cat înaintam spre nord acesta dispare.

Plansa 3. Harta geologica

În cuprinsul lui apar si intercalatii de nisipuri sau pietrisuri marunte.

Prezenta bogatelor concrtiuni calcaroase, chiar sub forma unor cruste destul de dure, ridica probleme interesante sub raport paleoclimatic, în legatura cu conditiile specifice subtropicale, care corespund cu faza de stingere a lacului villafranchian superior, dominata de o faza mlastinoasa foare extinsa în vestul Câmpiei Române si în centru pâna la Burnas, Boian si Burdea, precum si pe latura sudica a Piemontului Getic. Peste tot, acest complex litoogic este permeabil si numai local semipermeabil.

Complexul loessoid ocupa cea mai întinsa suprafata si cuprinde atât loessuri eoliene prafoase, nisipoase, cât si lehmuri roscate, argilo-nisipoase,deluviale, care în multe sectoare sunt greu de separat. Ambele serii cuprind intercalatii de soluri fosile, concretiuni calcaroase care sunt mai bogate în cuprinsul lehmurilor, legate genetic mai mult de depozitele marno-argiloase, calcaroase. Local si sub forma remaniata, loessul apare si în lunci.

Complexul nisipos eolian este prezent în lunca si pe terasele Oltului.

Complexul aluvionar este destulde extins si el apartine vailor fluviatile, unde apare sub forma de terase si de lunci. Acesta este alcatuit din depozite de pietrisuri, bolovanisuri în masa, de nisipuri si are grosimi variabile în raport cu puterea de transport a râului respectiv.

Toate aceste complexe litologice reprezinta importante resurse naturale, putând fi folosite ca materiale de constructie ( balastiere, materiale pentru fabricarea caramizilor etc.).

Tectonica

Sub raport tectonic , regiunea apartine zonei de vorland , având în partea sudica ca fundament Platforma Moesica ( Prebalcanica ) , iar la nord de Slatina , zona de contact a acesteia cu Orogenul Carpatic , cazuta în trepte. Peste acest fundament eterogen si destul de complex sta o cuvertura sedimentara cu litlogie si grosimi variate. Partea superioara a acestei cuverturi , de natura molasica , care corespunde neogenului si cuaternarului , se îngroasa în zona de contact orogen - platforma si prezinta o serie de structuri petrolifere ( paralele cu cutele subcarpatice ).

Situarea în cele doua mari unitati geomorfologice: Depresiunea Getica, la nord si Platforma Moesica la sud, delimitate de o falie pericarpica a fost rezultatul miscarilor scoartei terestre si a altor factori care au modelat arhitectura vaii Oltului,

Depresiunea Getica a luat nastere prin depuneri sedimentare carpatice, desfasurate din cretacicul superior pâna în cuaternarul inferior. Sedimentele fundamentului s-au scufundat pâna la adâncimi de mii de metri. Peste ele s-a asternut o cuvertura de roci cristaline în intervalul pliocen - cuaternarul inferior. Partea superioara este mai tânara, din levantin (romanian), ultimull etaj al pliocenului. Ea prezinta îngrosari pe linia Bals - Piatra Olt - Slatina - Corbu.

La începutul cuaternarului, depresiunea a fost colmatata si usor înclinata. Retragerea treptata a Lacului Getic, a carui secare s-a terminat în valea Oltetului, a contribuit la adâncirea râurilor, care au îndepartat în buna masura cuvertura piemontana a pietrisurilor de tip Cândesti (P. Cotet, 1973). Sub actiunea factorilor exogeni modelatori au aparut si s-au dezvoltat ogase si ravene. La zi apar numai formatiunile levantine cuaternare, formate din argile, nisipuri si pietrisuri cu structura fluvio - torentiala, acoperite de depozite löessoide (luturi nisipoase) (Valeria Velcea, 1982).

Platforma Moesica are fundamentul alcatuit din sedimente cristaline, întâlnit în forajele de la Slatina si Optasi, la adâncimi de 3150 m, respectiv 2931 m. Platforma este situata la sud de aliniamentul Verguleasa - Barasti, incluzând si zona de tranzitie catre Depresiunea Getica. Pe aliniamentul Bals - Slatina - Optasi, fundamentul prezinta maximul de ridicare. Aici, sedimentele cristaline si o parte din învelisul lor sunt strabatute de granite.

Cuvertura sedimentara, groasa de 1600 - 3000 m, apartine mai multor cicluri de sedimentare, începute în paleozoic si definitivate în cuaternar, fapt dovedit de stratigrafia de la Vadastra. Ciclurile sedimentare sunt separate prin lacune stratigrafice. La zi apar numai depozitele cuaternare, care formeaza unitati de câmpie: pietrisuri si nisipuri fluvio-lacustre si fluviatile, lacustro-mlastinoase cu influente mediteraneene, nisipuri eoliene si löess (Gr. Posea, 1982).

RELIEFUL

Regionarea fizico-geografica

Asa cum s-a amintit si mai sus Valea Oltului este o parte componenta a Podisului Getic care se afla între Podisul Cotmenei si Podisul Oltetului si foarte putin în sud , în apropierea orasului Slatina , se încadreaza si în unitatea de câmpie ( Slatina fiind oras de granita între cele doua mari unitati geografice).

Relieful este de mic[ altitudine. De la Dragasani în nord si pâna aproape de Slatina se desfasoara zona de dealuri, alcatuita din ultimile prelungiri ale Piemontului Getic.

Piemontul Getic, formatiune geomorfologica complexa, are doua subunitati: Platforma Cotmeana; Platforma Oltetului.

O caracteristica a sa este fragmentarea deluroasa, cu vai uneori strâmte, alteori largi, cu terase si povârnisuri repezi.

Platforma Cotmeana formeaza sectorul nordic din stânga Oltului. Este mai întinsa si mai înalta decât Platforma Oltetului. Se desfasoara sub forma de platouri largi, care coboara de la aproximativ 400 m (Poiana Ciorâca 405,3 m, Piscu Dobra 398 m) pâna la 200 m. Este limitata la vest de terasa Argesului (cu cea mai mare extindere în judetul Olt), la sud de aliniamentul Valea Mare - Potcoava - Corbu, unde intra în contact cu câmpia, si la nord, nord-est de Drumul National Pitesti- Rm. Vâlcea.

Partea de vest a Platformei Cotmeana este numita Podisul Spinenilor si este reprezentata de interfluviul Olt-Vedea.

Platforma Oltetului ocupa sectorul nordic din dreapta Oltului. Este reprezentata de prelungirile sudice ale dealului Geamartalui, la sud-vest de Oltet, si de dealul Beica, la nord-vest de Oltet. La sud se întinde pâna la aliniamentul Bals - Ganeasa.

Interfluviile sunt mai înguste, fragmentate si despartite de coridoare depresionare, cu lunci largi si terase.

Câmpia Româna are un relief relativ uniform, care coboara lin spre sud, de la aproximativ 200 m la aproximativ 20 m în lunca Dunarii.

Este separat de Olt în doua subunitati: Câmpia Romanatiului, în partea dreapta, parte a Câmpiei Olteniei si Câmpia Boianu, în stânga, parte a Câmpiei Teleormanului.

În cadrul acestor doua mari unitati , care vin în contact fara denivelari accentuate , se gaseste o gama bogata de forme de relief , grupate în doua categorii mai importante de : mezorelief , reprezentat prin sistemul de vai si intrfluvii , si de microrelief , care se întâlneste peste tot în cuprinsul primei categorii.

Evolutia generala a reliefului

Sculptarea vaii a fost usor influentata de miscarile neotectonice care au determinat , în ultima parte a cuaternarului , o deplasare accentuata a cursului spre est , avale de Dragasani. Sistemul de terase , în profil longitudinal , prezinta modificari usoare - de structura , neotectonice , de contributii laterale - ceea ce creeaza dificultati în stabilirea si delimitarea lor ( N. Aur , 1976 , p.120 ). Pâna la Dragasani , terasele se dezvolta numai pe sub versantul estic. Pe cealalta parte se pot urmarii numai unele resturi de terase greu de diferentiat. La sud de Dragasani valea se largeste , lunca ajunge la Slatina la 6 - 7 km latime , iar terasele se dezvolta pe ambele maluri. Dupa aspectul general al vaii si ansamblul caracterelor geografice în lungul acesteia se pot delimita doua parti distincte : în nord culoarul propiu-zis din dreptul Luncavatului si Topologului pâna la Dragasani, în sud , o adevarata câmpie de terase cu o latime de aproape 20 km , pâna la linia Slatina - Piatra Olt .

În parta nordica , numai pe stânga se dezvolta un sistem de 8 terase , din care cele inferioare sunt mai slab reprezentate , puternic fragmentate , în buna parte acoperite cu depuneri deluvio - proluviale. Versantul drept , abrupt , prezinta fenomene active de panta. Ca urmare a pantei reduse si a acumularilor intense , în lunca râului au avut loc frecvente deplasari laterale ale cursului si o puternica meandrare. O dezvoltare deosebita o au si glacisurile de contact. Vaile afluente , aproape perpendiculare pe cursul colectorului , sunt înguste si adânci , deseori adâncite în propriile lor agestre.

Partea sudica , larga pâna la 17 - 18 km , prezinta un profil asimetric ca urmare a dezvoltarii teraselor inferioare , mai mult pe versantul vestic , iar cele superioare pe latura estica.

În ultimele decenii s-au produs modificari radicale în valea Oltului. Prin lucrari de amploare efectuate în cursul mijlociu si inferior s-a realizat în sectorul piemotan al Otului un sistem unitar de amenajari hidrotehnice care a dat Oltului o noua configuratie. Între anii 1977 si 1981 au fost construite 6 baraje cu centrale hidroelectrice la Ionesti , Zavideni , Dragasani , Strejesti , Arcesti si la Slatina , ceva mai la sud de limita piemontului cu o putere instalata între 25 si 50 MW fiecare (in total 224 MW ) , cu lacuri în suprafata totala de peste 5700 ha , reprezentând peste 8% din suprafata întregului culoar. Între noile acumulari realizate , cea de la Strejesti ( 2203 ha ) este cea mai mare de pe întreg râul Olt.

Vaile si interfluviile , de diferite ordine , sunt rezultate din actiunea directa a retelei hidrografice asupra reliefului initial fluvio - lacustru de acumulare piemontana si lacustra , care reprezinta forme negative , adâncite în relieful initial de acumulare pe care l-a fragmentat în mod diferit.

Valea Oltului reprezinta o adevarata axa orohidrografica si economica a regiunii dar si a judetelor în care se încadreaza , prelungindu-se în acestea catre nord si sud , caracterizându-se prin asimetrie morfologica cu versantul stâng înalt si abrupt , iar cel drept prelung , cu terase întinse , neinundabile , si terenuri foarte bune pentru asezari omenesti si pentru agricultura.

Albia Oltului reprezinta elementul cel mai dinamic al vaii si în special al luncii , la care se adauga si albiile râurilor afluente.

Aceasta se remarca printr-o excesiva meandrare ( cu meandre simple sau duble ) si despletire în brate , care înghit ostroave de dimensiuni variate ( simple , duble sau triple ) , de forma amigdaloida , rezultate în urma unei intense aluvionari. Meandrele pot fi simetrice - drepte sau asimetrice oblice. Lunca însoteste albia minora peste tot si are o latime medie de 5-6 km , fiind dominata de fruntea teraselor joase sau inalte. Lunca Oltului constituie cel mai întins ses aluvial al acestei regiuni , care , sub raport morfohidrografic , reprezinta un paienjenis de cursuri afluente paralele , de albii si meandre parasite , cu o dezvoltare monlaterala în raport cu albia minora.

Se întâlnesc meandre de tip simetric - drept , sunt foarte numeroase ca si despletirile iar aici localitatile de lunca sunt foarte numeroase.

Terasele Oltului se remarca prin întindere mai mare pe partea dreapta a vaii pe toata lungimea sectorului , de la Dragasani pâna la Slatina , ca si prin limitarea lor pe partea stânga , unde sunt mai bine dezvoltate terasele înalte. Valea Oltului prezinta întreg sistemul de terase cuaternare ( P. Cotet , 1957 ) , terase ce se pt grupa în trei categorii : superioare , medii si inferioare.

Terasele superioare sunt reprezentate prin terasa Slatina , 50 - 60 m , si ceva mai la sud , care nu se regaseste în perimetrul studiat , este terasa Coteana , 80 - 90 m , cu mare extindere în zona localitatilor dupa care au fost denumite , prelungite spre nord pâna la localitatea Verguleasa unde au fost descrise de Ana Conea si Ana Popovavat ( 1960 ). Depozitele acestor terase se pot urmarii în diferite profile geologice , dintre care cele mai importante sunt cele de la Milcovu din Vale si de la Slatina pentru terasa Slatina. La Milcovu din Vale , Gr. stefanescu ( 1895 ) a descoperit prima camila fosila din Europa ( Camelus alutensis ) , alaturi de alte resturi fosile de antilope si elefanti ( Elephas antiquus - acesta s-a gasit intr-o Strada din Slatina la 70 de metri deasupra Oltului la un metru adâncime ) , pe baza carora autorul ( P. Cotet , 1957 ) a stabilit vârsta gün - mindel , timp în care Oltul acumula deozitele fluviatile ale terasei Slatina. Concordanta dintre altitudinea depozitelor de terasa cu prezenta lui Camelus alutensis si numarul orizonturilor de loess si soluri fosile confirma din plin vârsta stabilita ( P. Cotet , 1957 ).

Terasele medii nu sunt cuprinse în acest sector decât foarte putin în partea de sud reprezentate de - o prelungire a terasei Caracal.

Terasele inferioare apar ca suvite înguste desfasurate în evantai. În sectorul analizat acestea apar înca din sud , prelungite din nordul vaii Oltetului , si se termina în apropiere de Strejesti , unde sunt mult parazitate de conuri de dejectie laterale. Pe partea stânga aceste terase inferioare se regasesc în jurul localitatii Verguleasa.

Terasa Slatina Numita dupa localitatea care are cea mai frumoasa dezvoltare , terasa Slatina este prima dintre terasele înalte care apre pe partea stânga a Oltului. Lipsa celorlalte terase ale Oltului face ca Slatina terasa , sa domine cu 50 - 60 m lunca si sa prezinte o morfologie destul de accentuata. Energia reliefului întrece aici cu mult chiar pe cea a câmpurilor vestice : Leu - Rotunda si Salcuta - Dranic.

Fig. 5 Doua profile geologice în fruntea terasei Slatina

În stânga (dupa Grigore stefanescu, 1895)1. sol arabil;2sol rosu;3 loess albicios cu concretiuni marnoase albe;4 nisip si pietrisi cu linii rosii feruginoase;5 argila albastruie cu concretiuni marnoase albicioase;6 nisip argilos galbui;7 nisip marunt micaceu;8 nisip si pietris;9 nisip foarte marunt;10 argila marnoasa verzuie, compacta cu concretiuni marnoase albe;11 nisip marunt;12 argila albastruie plastica;X+orizont fosilifer cu Camelus slutensis; N. C.f.r. nivelul caii ferate. În dreapta profilul de la Slatina (dupa P. Cotet, 1957)L loess cu trei orizonturi de soluri fosile; N+P depozite de terasa; Ab argila bazala.

Terasa Slatina se gaseste situata în cuprinsul Câmpiei Olteniei în partea de nord - est. Ea se termina prin dealul Prooroci ( 165 m ) la numai 12 km sud de Slatina. Spre nord în cuprinsul Podisului Getic , ea este bine dezvoltata. Spre est , fruntea terasei superioare este reprezentata prin cotele 184 m , 182 m , 172 m si 165 m. Daca mergi, fie cu trenu , fie cu masina pe una din cele doua sosele ( în nord - est spre Pitesti sau în sud est spre Brebeni ) trebuie sa urci 10 - 15 m pâna sa ajungi pe podul terasei Coteana ( numita aici câmpul Slatinei).

Terasa Slatina se deosebeste de terasa superioara Coteana prin generatia de vai, diferita care-i brazdeaza podul , asa cum foarte bine se vede an blocdiagrama din fig 6.

Pe podul teraseiSlatina se dezvolta generatia vailor : sirea , continuata prin valea Streharet , Viilor , Urlatura , Vâlceaua , Tanase si valea Cacova. Fragmentarea fruntii acestei terase ajunge , în unele portiuni , ca de exemplu în zona orasului Slatina , chiar pâna la formarea martorilor de eroziune. Gradistea Slatinei (fig. 7) este rezultatul eroziunii a doua vai laterale.

Acesta gradiste nu este martor de eroziune , rezultata din actiunea de meandrare a Oltului , ci se datoreaza eroziunii laterale a vailor afluente.

Prima dovada în acest sens este înaltimea gradistilor care corespunde perfect cu a teraselor din care au fost separate.

Aproape toate centrele populate , inclusiv orasul Slatina , sunt situate pe fundul vailor din situatia mai sus amintita.

Structura terasei Slatina se poate observa foarte bine în punctul " Malul " - situat la sud de Abator ( Slatina ) , intr - o sectiune naturala creata de apele Oltului , care rod puternic aici.

Iata profilul geologic fig. 9

Levantinul inferior este confirmat aici prin prezenta resturilor fosile lacustre de Unionide sculptate ( aceste fosile au fost culese de pe teren în vara anului 1955 de catre Gh. Burciu - student anul IV - Geografie si determinate de catre Ec. Soverth , lector la Facultatea de Geologie - Geografie din Bucuresti. ) : Unio pristilus davilai , Porumbaru ; Psilunio ( cunospoidea ) herjei. Porumbaru : Psilunio ( psilunio ) lenticularis , stefanescu ; Psilunio ( psilunio ) brandzae , stefanescu ; Psilunio ( psilunio ) subclivosus Teisseyre ; Psilunio ( psilunio ) biplicatus Bielz si Vivipare ; Vivipara bifalcinata Bielz , Viviparus mamatus stefanescu.

Depozitele levantine în care s - a adâncit apa Oltului de la început , sunt formate din argile si nisipuri fine , stratificate , care stau la 45 m altitudine relativa si la 150 m deasupra nivelului marii. Peste ele au fost depuse formatiunile cuaternare fluviatile ( nisipuri si pietrisuri ) în grosime de 5 - 6 m. Deasupra acestora se gaseste loessul , gros de aproape 10 m .

În acest depozit de loess gros de 10 m se deosebesc 4 orizonturi de loess , separate între ele prin trei orizonturi de soluri fosile , asezate asa cum se vede în fig. 9 si 11.

Depozitul de terasa se afla la 50 m altitudine relativa

Atât dupa înaltimea depozitului de terasa desupra luncii , cât si dupa prezenta celor patru orizonturi de loess sincrone cu cele patru glaciatii ( Mindel , Riss , Würm I si Würm II ) si trei orizonturi de soluri fosile , sincrone cu cele trei interglaciatii ( Mindel - Riss , Riss - Würm I si Würm II ) - vârsta terasei poate fi socotita ca fiind Mindel.

Patul terasei a fost taiat în Günz . Acumularea depozitlor de terasa a avut loc în interglaciarul Günz - Mindel , iar taierea prispei s-a facut în interglaciarul Mindel.

Peste depozitele fluviatile , s - au depus în timpul celor patru glaciatii amintite patru orizonturi de loess.

Luam ca vârsta ultima faza de eroziune , aceea care a creat treapta morfologica. În cazul de fata vârsta este Mindel. Acest lucru este confirmat de prezenta resturilor de Camellus alutensis , semnalate de Gr. stefanescu ( 299 ) si a celor de Elephas antiquus ( citat dupa G. Vâlsan - 327 , p. 341 ) în subsolul orasului Slatina. Prezenta acestor resturi fosile indica un climat mai cald adica faza interglaciara Günz - Mindel când au fost acumulate depozitele terasei Slatina.

Terasa Coteana. Numele de Coteana îi vine de la cel mai mare centru populat din mijlocul ei. Fata de terasa Slatina are o dezvoltare mult mai mare. Ea este continuarea terasei înalte de 70 - 80 m , care începe tocmai din regiunea Topologului si care a fost descrisa de Emmanuel de Martonne ( 168 , p. 223 - 226). În dreptul orasului Slatina are altitudinea de 75 m , iar în zona terminala a acesteia ( lânga orasul Draganesti ) altitudinea este de 50 m. Panta ei longitudinala este de 0,73 m la km.

Latimea atinge în unele locuri chiar 14 km , iar energia reliefului se mentine între 40 - 50 m. Terasa Coteana nu vine în contact cu lunca decât în doua locuri dar care nu se afla în arealul studiat , aceste locuri fiind la Prooroci si la Malu Rosu. Marginea ei vestica este dominata de terasa Stoenesti pe care o domina cu 30 - 40 m.

Terasa Coteana este strabatuta de o alta generatie de vai , valea caracteristica fiind Oboga. Structura ei se vede foarte bine la sud de Draganesti. Într - una din deschiderile existente la Draganesti poate fi prins chiar contactul dintre depozitele de terasa ( nisipuri si pietrisuri ) argilele si nisipurile levantine stratificate , care se afla la acelasi nivel.

Daca nu descifrezi morfologia locala , esti ispitit sa crezi ca ai în fata o problma de natura tectonica. Lucrurile sunt însa mai simple. Aici este vorba de depozitele de terasa ale Oltului si depozitele levantine , tocmai într - o regiune în care se termina terasa ,atât sub raport geologic cât si morfologic. Loessul nu apare în toata grosimea terasei. El are 14 m grosime , în care se pot urmarii trei dungi de culoare mai închisa trei orizonturi de sol fosil. Orizonturile de loess sunt bogate în concretiuni de calcar la baza si sunt în general argiloase. Culoarea este galben - roscata.

Depozitele de terasa se gasesc la 106 m altitudine absoluta si la 46 m altitudine relativa. Ele arata o coborâre a regiunii cu 25 - 30 m. Asa se explica de ce terasa Coteana are o altitudine foarte scazuta în regiunea ei terminala ( spre nivelul de baza ).

Un lucru foarte interesant se poate vedea în structura depozitelor de terasa. În acestea apar pungi de nisipuri si argile , îndoiri ale stratelor de pietrisuri. Ramâne o problema de viitor sa se precizeze daca este vorba de fenomenul cunoscut sub denumirea de falsa tectonica , de Brodel - boden care se întâlneste foarte des în regiunile periglaciare.

Dupa cum se stie , cauzele care produc astfel de fenomene sunt schimbarile climatice. Perioadele de înghet , care au alternat în timpul cuaternarului cu cele de dezghet , au influentat , depozitele superficiale producând mici deranjari structurale.

În ceea ce priveste datarea terasei Coteana se pot face urmatoarele constatari :

Dupa asezarea fata de terasa Slatina , terasa Coteana este sigur mai veche , deoarece este situata la un nivel superior ca altitudine.

Dupa înaltimea relativa ( 50 - 70 m ) terasa Coteana se situeaza pe un plan intermediar celor doua terase ( Günz si Mindel ) , dar dupa cum s - a vazut acest lucru se datoreste unei slabe miscari epirogenice negative.

Terasa Hotarani este o alta terasa a vaii Oltului întâlnita pe partea dreapta a acesteia în dreptul localitatii Ganeasa. Se întâlnesc aceleasi depozite de terasa ( nisipuri si pietrisuri ) care au înaltimi de 19 m altitudine relativa. Greutatea maxima a pietrisurilor si prundisurilor de terasa este de 3 - 4 kg iar grosimea este de 5 m.

Din descrierea amanuntita a teraselor Oltului se pot retine , în concluzie , urmatoarele constatari cu caracter general :

Marginea suprafetei initiale ( Podisul Getic , în nord si câmpurile , în sud ) formate din depozite levantine la baza , în care au ost sapate terasele Oltului , se mentin la o distanta egala ( 15 - 20 km).

Valea Oltului în cuprinsul câmpiei Olteniei prezinta întreg sistemul de terase cuaternare ( cinci la numar - în sectorul analizat sunt prezente doar doua ).

Dezvoltarea teraselor Oltului este diferita. În nord apare întregul sistem , în sud numai Tf₂ , Tf₃ si Tf₄. Terasa Slatina fiind Tf₅ iar Terasa Coteana Tf₆.

Raspândirea lor în spatiu este de asmenea diferita. În acest sector prezinta un sistem de terase bilateral.

Privite sub aspectul actualei înfatisari , terasele Oltului sunt din ce în ce mai evoluate cu cât sunt mai vechi, si invers. De aceea , terasele superioare prezinta un relief mai accentuat , iar reteaua de vai este mult mai deasa formând adevarate generatii.

Imaginea de trepte morfologice a teraselor este scoasa în evidenta , între altele si de generatii de vai care le fragmenteaza adânc podurile. Generatiile de vai marcheza stadii diferite în modelarea suprafetei teraselor. Fenomenul acesta este tipic pe terasele Oltului în zona Slatinei.

Loessul se gaseste bine dezvoltat pe terasele Oltului. Aici el constituie regiunea cea mai specifica pentru întreaga Câmpie a Olteniei.

Determinarea vârstei teraselor cu ajutorul orizonturilor de loess si de soluri fosile se poate face foarte bine. Numarul acestor orizonturi creste sau scade o data cu numarul mai mare sau mai mic , precum si cu vechimea teraselor.

Distribuirea în spatiu , ca si numarul traselor contribuie la stabilirea evoutiei Oltului în cuaternar. Existenta acestuia este sigura din Günz , adica de la începutul cuaternarului.

Primele doua terase ( cele care intra în perimetrul analizat ) - Coteana si Slatina - s-au pastrat numai pe malul stâng , la nord de Draganesti.

Viitoarea terasa se va dezvolta , dupa cum se vede din actuala înfatisare a luncii , în sectorul nordic - cel studiat - pe dreapta iar în cel sudic pe stânga.

Dezvoltarea inegala a teraselor pe cele doua laturi ale vaii Oltului accentueaza si mai mult caracterul asimetriei acesteia.

Interfluviile ( spatiile dintre vai ) sunt prezente atât în extremitatea de sud care reprezinta trecerea spre câmpia româna cât si în rest , în Podisul Getic. Ele se deosebesc între ele atât prin altitudine mai mica în sud între 100 si 180 m si mai mare în rest între 180 si 300 m , cât si prin fragmentarea datorita vailor secundare , mai redusa în câmpie si mai numeroasa în podis.

Interfluviile din partea de sud care se încadreaza în unitatea de câmpie sunt denumite câmpuri , adica suprafetele cele mai înalte care domina prin altitudinea lor vaile care le marginesc. În zona studiata se încadreaza Câmpul Boianului , care la contactul cu Podisul Getic are doua denumiri : Câmpul Slatinei si Câmpul Carbunarilor. Satele apar si sus pe câmpuri , dar mai ales în lungul vailor secundare sau sub versantul vestic , la adapostul Crivatului.

În Podisul Getic , intrfluviile au aspect de poduri , mai late în partea de sud a Podisului Spineni ( denumire locala care reprezinta partea vestica a Podisului Getic) , si de culmi deluroase în nord - est ( Dealurile Alunisului ) si în nord - vest ( Dealurile Balsului ). Satele sunt mai numeroase în lungul vailor si mai rare pe interfluvii ( unde apa freatica se afla la adâncimi mult mai mari ) , iar dinamica proceselor de versant mai accentuata si intr - o mai strânsa legatura cu dinamica albiilor.

Vaile si interfluviile secundare sunt rezultante unei fragmentari mai accentuate si au dimensiuni mai reduse , dar nu lipsite de lunci si chiar de terase , asa cum este de exemplu valea Tesluiului.

Microrelieful este destul de variat si extins. În aceasta zona se poate aminti microrelieful versantilor , cu surpari si alunecari de teren, dar mai ales cel generat de torenti , cu aspect de ogase si bazine de receptie de tipul hârtoapelor si de acumulari de tipul conurilor de dejectie , care contribuie la degradarea solurilor si la bararea cailor de comuicatie , în urma ploilor torentiale , ca si la distrugerea localitatilor.

În legatura cu dinamica actuala a reliefului , concretizata în primul rând în eroziunea solurilor , se observa ca ea este mai activa si mai extinsa de la sud la nord odata cu cresterea altitudinilor , în raport cu cresterea energiei de relief , cu marirea friabilitatii terenurilor si cu cresterea precipitatiilor. Acesta morfodinamica actuala si preactuala se observa în prezenta luncilor intens aluvionate la orice vale oricât de mica ar fi. În aceste lunci , care depasesc firicelul neânsemnat al albiilor actuale cu 3 - 5 m , se reflecta padurilor în trcut pntru extinderea terenurilor agricole în cuprinsul lor fiind acumulat solul intens erodat , problema care poate fi remediata în primul rând numai prin împadurire.

Morfometria

Analizând cu mare atentie harta hipsometrica vom observa ca cele mai mici valori, înaltimi, sunt localizate în partea de sud-vest. Aici înaltimile

sunt de 105 m si sunt localizate pe partea dreapta a luncii Oltului. În general pe aceasta parte terasele nu sunt dezvoltate iar altitudinile trec cu greu de 150 m. În schimb pe partea, unde sunt si cele mai spectaculoase terase ale Oltului, valorile nu coboara sub 170 m si pot depasii chiar 300m, valoare localizata în partea de nord-est. Aceste altitudini au influentat si repartitia populatiei în teritoriu, astfel partea dreapta este saraca în asezari, acestea mai mult în lungul vilor fiind localizate, exceptie facând orasul Slatina care s-a dezvoltat pe terasele acestui râu.

Cu ajutorul hartii densitatii fragmentarii reliefului am putut scoate în evidenta cât de fragmentat este relieful de reteaua hidrografica.

Exista sectoare în care densitatea este 0, deoarece reteaua hidrografica lipseste. Aceasta depinde de natura rocilor, de structura geologica, de gradul de acoperire cu vegetatie, de activitatie antropice care au fost numeroase etc.

Pantele sunt de la slab înclinate la foarte înclinate. Cele mai mici valori sunt localizate la vest de Olt unde avem o suprafata cvasiorizontala unde pantele înclina foarte putin, în schimb la est întâlnim pante foarte mari, apropiate de 90ș, chiar în apropierea orasului Slatina întâlnim asemenea pante datorate dealului Gradistea.

Dominante sunt pantele cuprinse între 0ș si 3ș, având în vedere ca este o zona care face trecerea spre câmpie sunt niste valori destul de normale.

În lungul Oltului si a câtiva afluenti de stânga sunt întâlnite si pante cuprinse între 7ș si 15ș. Acest lucru este vizibil si an codrul urmatorului profil

Pe râul Olt sunt întâlnite si valori ale pantelor cuprinse între 15ș si 30ș în special în zona de varsare a afluentilor în Olt.

În zona orasului Slatina de asemeanea întâlnim valori foarte ridicate ale pantelor, valori care depasesc 45ș, în cadrul dealului Gradistea. În cadrul profilului de mai jos se poate vedeafoarte bine aceasta panta.

Plansa5Hartadensitatiifragmentariireliefului

CLIMA

Clima apartine climatului temperat - continental mai umed în nord si cu cât înaintam spre sud devine mai arida. Caracterul continental este exprimat de valorile anuale ale tempraturii aerului (izoterma de 10ș C trece prin nordul zonei analizate ).

În luna iulie caracteristica pentru aceasta zona este izoterma de 22ș C.

Prin pozitia pe care o are la contactul dintre sectorul vestic mai arid si cel estic mai umed valea prezinta o perturbare de la mersul normal al precipitatiilor medii anuale , cu scaderi de la nord la sud cu precipitatii sub 500 mm si conditionata de precipitatiile medii din perioada de vara.

Potentialul termic al acestei regiuni ( exprimat prin suma temperaturilor anuale mai mari de 0ș C ) este caracterizat prin valori care cresc de la nord la sud ( de la 3900 la Dragasani la 4000 la Slatina ). Aceasta schimbare gradata în acelasi sens iese în evidenta si din analiza altor elemente climatice , cum sunt : diferenta dintre evaptranspiratie ( EVT ) si precipitatiile anuale , care prezinta valori de 300 mm iar la Slatina aproape 350 mm , sau indicele hidrotermic Seleaninov ( care reprezinta raportul dintre suma preciptatiilor si suma temperaturilor înmultit cu 10 ) care în nord are valoarea de 0,96 iar în sud de 0,90.

În stânsa corelatie cu scaderea temperaturii sub 0ș C , în semestrul rece se afla data înregistrarii primei zile cu înghet toamna , care întârzie de la nord la sud ( la Striharet - Slatina pe 26. X. ) , ca si cea a ultimei zile cu înghet primavara care se înrgistreaza mai de vreme în sud si mai târziu în nord ( la Striharet - Slatina pe 9. IV. ). Durata intervalului anual fara înghet este de 199 de zile la Striharet - Slatina fapt care influenteaza durata perioadei de vegetatie si a lucrarilor agricole.

Regimul continental al climei este totusi moderat datorita Oltului.

Precipitatiile atmosferice prezinta aceeasi influenta continentala ca si temperatura aerului si ele cad mai mult sub forma de ploi. Cantitatea anuala de precipitatii depaseste 500 mm , la Slatina - Striharet este de 515,7 mm. La nord de Slatina , în cuprinsul Piemontului Getic , precipitatiile cresc chiar la 600 mm.

Analizate lunar , se observa ca precipitatiile se caracterizeaza printr - o crestere substantiala în luna iunie , care depaseste cu 20 - 30 mm luna august , si printr - o scadere accentuata la începutul toamnei, sumele lunare reducându - se sub 40 mm. Privite pe cele doua intervale termovegetale ( X - III si IV - IX ) , rezulta ca precipitatiile din perioada calda depaseste cu 70 - 100 mm pe cele din perioada rece.

scot în evidenta prezenta unei zone de interferenta ( în special în partea de sud ) între partea estica a Câmpiei Române ( cu vânturi dominante din sectorul estic ) si partea vestica a aceleiasi regiuni ( cu vânturi dominante din sectorul vestic ), în primul caz fiind vorba de Crivat, iar în al

doilea de Austru. Acesta caracteristica este evidentiata clar la statia Striharet - Slatina (18 - 20 %). Vitezele medii anuale variaza între 2 si 5 m/s, valorile cele mai mari înregistrându - se pe directiile dominante.

Prezenta celor patru anotimpuri ale anului este un fapt de necontestat, ca una din caracteristicile cele mai principale ale climatului temperat - continental. Vara si iarna, ca anotimpuri de mare contrast termicsi pluviometric, sunt separate prin toamna, si primavara, ca anotimpuri de tranzitie.

se caracterizeaza prin timp senin, uscat si calduros, în care perioadele de seceta sunt destul de numeroase, cu temperaturi extreme ce depasesc 40ș C, ca urmare directa a valurilor ridicate ale bilantului radiativ (120 kcal/cm²), a influentei maselor de aer continental uscat - fierbinte din est si a maselor de aer tropical din sud. Caracterul continental excesiv al verilor se accentueaza de la nord la sud, iar în timp, prin cresterea treptata a temperaturilor, începând din luna iulie spre luna august, si prin descresterea precipitatiilor tot în acelasi sens, dar cu un accentuat caracter torential variabil în timp si spatiu.

se caracterizeaza prin frecvente valori sub 0ș C ale temperaturii aerului si prin prezenta stratului de zapada, variabil în timp si spatiu, ce se depune în general în timpul advectiei maselor de aer rece continental din est sau arctic din nord.

Din tabelul numarul 1 rezulta valorile pentru luna cea mai friguroasa ( -2.5șC-3.1șC).

Numarul mediu al zilelor cu strat de zapada nu depaseste 50 de zile/an. Grosimea medie de cadere variza între 0 si 15 cm, valorile cele mai mari înregistrându-se la sfârsitul luii ianuarie si începutul lunii februarie.

Fenomenul caracteristic iernilor din aceasta regiune este viscolul, care are loc de obicei sub influenta Crivatului si se produce in timpul invaziilor puternice ale maselor de aer rece dinspre est si nord. Minimele anuale depasesc - 30șC si ele indica geruri uscate.

Primavara se evidentiaza mai ales prin ridicarea temperaturilor la peste 4 - 5șC în luna martie si creste treptat, ajungând în luna mai la 16 - 20 șC, ca si prin cantitatile de precipitatii care depasesc în aceasta luna 50 sau chiar 60 mm.

Durata mai lunga sau mai uscata a acestui anotimp, ca si caracterele termice si pluviometrice depind de dinamica maselor de aer dinspre nord, sud, vest si est. Predominarea celor dinspre nord si vest determina precipitatii mai bogate si valori mai scazute ale temperaturii aerului, în timp ce masele de aer dinspre est si sud conditioneza valori mai ridicate ale temperaturii aerului si uscaciune mai mare a acestuia.

Toamna se caracterizeaza în general prin scaderea temperaturii cu 3 - 4 șC în luna septembrie ( în raport cu luna august ), iar pluvial, ea se impune fie prin scaderi sub valoarea lunii august câd sunt secete, fie prin ridicari cu 5 - 6 mm, când ploile de toamna încep mai devreme. Uneori , luna septembrie prezinta la început temperaturi destul de ridicate, ca si luna august.

Toamna devine evidenta în luna octombrie, când temperatura scade cu 6 - 7șC în raport cu luna septembrie, iar precipitatiile sunt cantitativ mai bogate. Luna noiembrie face trecerea spre anotimpul de iarna prin temperaturi scazute, în jur de 5șC, si prin cantitati de precipitatii care depasesc în general 40mm si care se produc în unii ani sub forma de zapada.

APELE

Caractere generale

Râul are în total o suprafata de 24300 km² , lungiea de 699 km si debitul de 165 m³/s.

Oltul, frate cu Muresul, dupa locul de bastina, îl egaleaza ca debite, desi suprafata sa bazinala si lungimea lui sunt mai mici decât ale Muresului. Dintre sistemele mari din tara noastra, în bazinul sau se observa, în ansamblu, scurgerea medie cea mai bogata ( stratul mediu al scurgerii y₀= 215 mm ).

Culegându-si izvoarele din Carpatii Orientali, Oltul strabate în drumul sau spre varsare forme variate de relief, drenând o serie de depresiuni si masive muntoase dintre cele mai înalte din tara nostra. Datorita varietatii mari a surselor de alimentare, respectiv a suprapunerii favorabile a lor în timp, Oltul are un regim hidrologic compensat, bine echilibrat.

Profilul longitudinal al Oltului se distinge printr-o serie de trepte, defilee praguri, cu multiple posibilitati de amenajari hidroenergetice.

În functie de elementele caracteristice cursului sau, de morfologia vaii care se largeste în multiple depresiuni pe care le dreneaza râul, se pot distinge trei sectoare caracteristice: Oltul superior ( pâna la Racos ), Oltul mijlociu ( Racos - Râmnicu Vâlcea ) si Oltul inferior ( Râmnicu Vâlcea - varsare ) în ultimul încadrându-se si subsectorul analizat.

În aval de confluenta cu râul Govora începe cursul inferior al Oltului, unde pantele scad pâna la confluenta cu Oltetul, în medie 1m/km. De aici si pâna la varsare, valoarea medie a pantei devine 0,45m/km.

Fig afluentii oltuli in sectorul analiyat

Afluentii de dreapta: Pesceana, Dâlga cu afluentul Putreda si Bazavanul, Mamul, Gârla Mare, Beica, Oltisorul, Voinacesti.

Afluentii de stânga: Cungrea Mica cu afluentii Cungrea si Albesti, Teslui si Striharet.

Suprafata si lungimea afluentilor:

-pe partea stânga: Cungrea Mica (suprafata 147 km², lungimea 24 km)

Teslui (suprafata 81 km², lungimea 28 km)

Striharet (suprafata 43 km²,lungimea 12km)

-pe partea dreapta sunt în general mai mici si mai bine organizati:

Pesceana (suprafata 247 km², lungime 45 km)

Dâlga (suprafata 89 km², lungime 23 km)

Mamu (suprafata 110 km², lungimea 25km)

Beica (suprafata 163 km², lungimea 49km)

Oltisor (suprafata 203 km², lungimea 46 km)

Surse de alimentare

În general râurile din tara noastra sunt alimentate de apele rezultate de pe urma topirii zapezilor, din ploi (elementele scurgerii superficiale) si din apele subterane. Toate acestea bine înteles ca se gasesc si în cadrul râului Olt.

Topirea zapezilor determina aparitia perioadei apelor mari de primavara, faza deosebit de importanta pentru regimul râului; apele mari rezultate din topirea zapezilor sunt asociate adeseori si cu viiturile provenite din ploi. Alimentarea pluviala este caracteristica, mai ales, în lunile mai-iulie când regiunile joase se produce perioada viiturilor de la începutul verii. Alimentarea subterana are un rol esential în timpul lipsei scurgerii superficiale. Fara existenta ei râurile seaca în perioadele mai mici de iarna si de vara - toamna.

Alimentarea superficiala reprezinta 60-80% pe când cea subterana doar 15 % fiind redusa, caracteristica regiunilor secetoase din tara noastra în care se încadreaza si sectorul respectiv. De obicei alimentarea subterana ajunge pâna la 30 % din totalul alimentatiei.

Oltul prezinta caracteristici hidrologice apropiate celorlalte râuri ale Podisului Getic. Scurgerea medie specifica de aluviuni în suspensie în sectorul piemontan ajunge la 5 - 10 t / ha / an , temperatura medie multii anuala a apelor oscileaza în jur de 8 - 10 șC ( la Slatina fiind de 10,4ș C ) , iar durata medie de mentinere a unor formatiuni specifice anotimpului rece ( gheta la mal , pod de gheata ) este de 40 - 45 de zile.

Apele subterane si raporturile lor cu litologia

Sub raport hidrogeologic valea Oltului dispune de importante rezerve ce apar sub forma de izvoare la baza versantilor de pe fruntea câmpurilor înalte , a teraselor , sau se gasesc la adâncimi mai mari în depozitele fluvio - lacustre ( orizonturi de adâncime ) .

Din datele hidrogeologice existente se poate vedea ca apele freatice au adâncimi variabile si o influenta destul de mare în anumite sectoare , prin provocarea excesului de umiditate în anii ploiosi si mai ales prin formarea unor orizonturi suprafreatice. Pozitia orizonturilor freatice este strâns legata de litologia si de morfologia reliefului. Orizonturile cu adâncimi între 0 - 2 m si 2 - 3 m se întâlnesc în lunca Oltului dar si pe unele portiuni din terasele inferioare ale Oltului , unde contribuie la generarea excesului de umiditate. Orizonturi cu adâncimi mai mari ( 5 - 10 m si 10 - 15 m ) se întâlnesc în unele sectoare de pe terasele Oltului. Adâncimile de peste 20 m sunt caracteristice câmului înalt al Boianului , în apropiere de Slatina , iar cele ce depasesc 40 - 50 m aparsin partii de nord - vest a regiunii cu depozite detritice , fluvio - lacustre de Cotmeana.

În regiunea vestica a Câmpiei Române se disting trei raioane care se succed dinspre subcarpati spre câmpie.

Primul raion se regaseste în partea de nord a Piemontului Getic.

La contactul dintre Piemont si câmpie se pune în evidenta un al doilea raion caraceristic apelor freatice , cel al câmpiilor piemontane. Aici orizontul acvifer este format din nisipuri fluvio- lacustre, cu lentile de pietrisuri. Adâncimea nivelului apelor freatice variaza între 10 si 30 m pe interfluvii, iar râurile încep sa intercepteze unele surse prin care cursurile lor devin treptat semipermanente

SOLURILE

Factori pedogenetici

Majoritate solurilor întâlnite în aceasta regiune sunt situate pe loessuri si pe depozite loessoide, ca în cazul cernoziomurilor si a solurilor brun roscate, sau pe argile si marne cu concretiuni calcaroase ca în cazul solurilor argilo-iluviale brune si brune podzolite.

Relieful nu este accidentat, pantele sunt reduse ceea ce favorizeaza formarea solurilor, la acest lucru contribuie si climatul temperat continental cu temperaturi medii anuale de 10 - 11șC.

Un rol important îl are si factorul antropic care prin constructiile pe care le realizeaza a adus schimbari majore în cadrul solurilor, de cele mai multe ori acestea sunt negative si duc la deteriorarea solurilor si la formarea unor soluri antropice numite Anthrosoluri.

Clasificarea solurilor

Solurile sunt destul de variate ca geneza , iar ca distributie geografica se observa o mare diversitate a lor , în care se disting totusi doua mari fâsii marginale , una legata , asa cum s-a mai amintit, de zona de padure si alta e silvostepa si stepa , separate printr-o fâsie de mijloc , cu caractere de tranzitie.

Geografic , solurile din judetul Olt , judetul în care se gaseste ca mai mare parte din regiunea studiata , se împart în mai multe unitati zonale si intrazonale , care constituie potentialul pedologic , valorificat ca baza de dezvoltare a biocenozelor si a culturilor de tot felul , în raport cu conditiile mediului înconjurator ( geografic ).

Prezentarea principalelor clase de soluri

Principalele clase de soluri întâlnite în cadrul acestui sector sunt: argiluvisoluri, cambisoluri, molisoluri, soluri hidromorfe, soluri neevoluate trunchiate sau desfundate, vertisoluri si clase suplimentare în care se încadreaza apele.

Dintre toate clasele de soluri enumerate mai sus cea mai mare pondere o ocupa argiluvisolurile(clasa de sol la care procesul pedogenetic principal este iluvierea argilei si formarea orizontului Bargiloiluvial) si solurile neevoluate trunchiate sau desfundate(în cadrul acestor soluri lipsesc orizonturile diagnostice, cel mult un orizont A, urmat de material parental, sau profil trunchiat sau desfundat atât de intens, încât solul nu poate fi încadrat într-o unitate de sol definita mai sus). Primele se gasesc în partea de est a Oltului pe terasele acestuia care se încadreaza în piemontul Cotmeana, iar cele din urma se gasec în albia majora a râului în special la vest de Olt si în albiile râurilor afluente.

Tipuri de soluri

Cambisolurile reprezinta clasa de sol ce include soluri cu orizont cambic sunt întâlnite în petice în partea de nord vest si vest.

Molisolurile clasa de soluri care include solurile cu orizont Amolic si orizont subiaceant, de asemena de culoare închisa, cel putin în partea superioara, datorita bioacumularii intense. Sunt întâlnite în areale restrânse în cadrul albiei majore a Oltului în special în parte de sud.

Solurile hidromorfe sunt solurile care prezinta orizont gleic sau pseudogleic, acest lucru este datorat datorita pantelor reduse si a faptului ca apa nu are unde sa se scurga. Se localizeaza în nord-estul municipiului Slatina dar mai apar si mici petece la vest de Olt.

Vertisolurile clasa de soluri sau tip de sol format pe argile predominant gonflante care isi maresc mult volumul prin umezire. Specificul solificarii este dat de manifestarea proceselor vertice, ce duc la formarea în masa solului a unor fete de alunecare oblice si /sau agregate structurale mari, oblice, cu colturi si muchii ascutite; aceste elemente apar în perioadele umede, când are loc gonflarea care determina presarea agregatelor structurale. Acestea au o pondere redusa în cadrul arealului, se întâlnesc pe terasele Oltului în partea de est si de sud est a zonei.

Solurile zonale. Acestea cuprind : cernoziomurile , cernoziomurile levigate , solurile brun - roscate si solurile argilo - iluviale brune si brune podzolite.

Cernoziomurile acestea sunt specifice partii sudice a Vaii Oltului, mai precis în sud vest. Acestea reprezinta cele mai fertile soluri ale regiunii , mai ales ca sunt formate pe loess si pe depozite loesside , care le mareste si mai mult fertilitatea. Orizonturile componente sunt bine diferntiate , în care orizontul A este bogat în humus ( 3 - 5 % ) si azot , iar orizontul C contine multi carbonati. Mai precis în cadrul Vaii Oltului se întâlnesc cernoziomurile levigate ( slab , mediu si putrnic ) , cernoziomul ciocolatiu se întâlneste doar în sudul judetului, care se gasesc foarte mult pe terasele Oltului ( orientate pe directia nord - sud ). Local , cernoziomurile levigate au caracter nisipos sau argilos.

Solurile brun - roscate reprezinta solurile dominante din cadrul vaii , desi în cadrul judetului sunt solurile cu cea mai mica raspândire deoarece se întâlnesc de o parte si de alta a luncilor Oltului si Oltetului. Ca o fâsie îngusta , apare totusi dar numai pe terasele înalte ale Oltului. Dezvoltate pe loessuri si pe depozite loessoide ( lehmui mai argiloase ) , ele se disting prin culoarea ruginie - roscata , datorita hidroxizilor de fier , si prezinta trei orizonturi ( A - cu humus în proportie de 2,5 - 3% ; B - argilos cu textura prismatica , colorit roscat ; C - cu acumulare de carbonati sub forma de pete , vine si concretiuni , dar cu textura apropiata de roca - mama ) ; apare la peste 170 cm. Local aceste soluri prezinta procese de podzolire.

Ca si cernoziomurile , solurile brun -roscate sunt prielnice tuturor culturilor dar cantitatea mai mare de precipitatii ( 550 - 580 mm ) nu impune în aceeasi masura lucrari de irigatie în lunile de vara.

Solurile argilo - iluviale brune si brune podzolite ( local pseudogleizate ) cu un orizont B închis sunt prezente în partea de nord si mai ales la est de Olt în Piemontul Cotmenei , unde umiditatea este mai bogata. Ele se caracterizeaza printr - o diferentiere texturala , având urmatoarea succesiune de orizonturi : A₁ - A₁A₂ - B_t - C. Local apar soluri brun închise , reprezentând de fapt stadiul de evolutie al smolnitelor dezvoltate pe argile si marne cu concretiuni calcaroase , spre stadiul de sol brun sau brun podzolit cu un suborizont B închis. Continutul în argila variaza între 30 si 60% , iar cel de humus este de 2 - 5%.

Solurile intrazonale. Acestea se remarca prin prezenta lor atât la nivelul interfluviilor din partea de est , din cuprinsul Piemontului Cotmenei , cât si în zona orasului Slatina si mai la sud de oras în Câmpia Boianului , dar mai ales pe fundul vailor si pe versanti.

Solurile litomorfe sunt reprezentate prin soluri de culoare închisa ( neagra ) argiloase , compacte ( smolnite ) , cu dezvoltare la est de Olt. La baza lor apar argile si marne lacustre. Aceste soluri sunt sarace în CO₂Ca si prezinta albe intercalatii de pietrisuri , fiind formate în conditii litoralo -mlastinoase si de umiditate bogata.

Orizonturile componente ( A , A/B , B si C ) sunt distincte ca structura , culoare si grosime , dar mai ales ca humus , care scade în adâncime. Procesele de podzolire si pseudogleizare contribuie în acelasi timp a difeentierea smolnitelor în mai multe tipuri.

Datorita cantitatii mari de argila , în anii ploiosi ele retin apa din precipitatii , generând un exces temporar de umiditate , iar în timpul verilor uscate crapa. Cantitateaa redusa de humus ( 2,6 - 4,5% ) si de azot le clasifica în categoria solurilor care împun fertilizarea lor prin îngrasaminte.

Solurile slab dezvoltate si de lunca cuprind regosolurile si solurile aluviale.

Regosolurile nisipoase ( psamoregosolurile ). Se gasesc pe versanti unde sunt dominate de procese gravitationale , sufozionale si deluviale , în raport cu forma si evolutia versantilor , suprapunându - se în cele mai multe cazuri cu solurile erodate.

În lunci întâlnim aluviuni si soluri aluviale , la care se adauga pe mici portiuni solurile hidromorfe si halomorfe.

Aluviunile si solurile aluviale au o fertilitate ridicata , datorita continutului ridicat în substante nutritive , regimului hidric , texturii depozitelor ti drenajului natural. Folosirea lor în conditii optime impune efectuarea unor lucrari de îmbunatatiri funciare ( îndiguirea sectoarelor inundabile , desecarea celor cu exces de umiditate , irigarea ,ingrasaminte etc. - ceea ce s - a si realizat în timpul comunismului ). Aici în lunca Oltului au cea mai mare extindere , tot aici mai apar si solurile aluviale brune mai mult în partea de nord iar la sud de ele apar si cernoziomurile de lunca , în sudul acesteia. Nu lipsesc si unele sectoare reduse ca întindere cu soluri hidromorfe ( lacustro - mlastinoase ) si halomorfe ( la sud de localitatea Slatioara - care se afla la sud - vest de Slatina ). Solurile aluviale nu se întâlnesc numai în lunca Oltului ci si în cele ale afluentilor acestui impotant râu.

În legatura cu eroziunea solurilor , se ridica probleme importante mai mult în partea de nord , unde , în bazinele de receptie ale diferitelor pâraie si în lungul versantilor laterali , au loc procese gravitationale , eroziuni în suprafata care duc la degradarea terenurilor agricole , fapt ce impune amenajarea lor.

În partea din sud din perimetrul orasuli Slatina , unde se face trecerea spre zona de câmpie , eroziunea se resimte numai pe fundul vailor si pe versantii abrupti , unde sunt prezente sufoziunea , eroziunea torentiala si procese gravitationale , iar pe interfluviile netede nu lipseste tasarea si formarea crovurilor. Eroziunea eoliana este foarte slaba , ca si restul proceselor naturale si antropice.

Nu trebuie neglijata nici influenta negativa pe care o au unle animale asupra degradarii solurilor , cum ar fi popândaul , hârciogul , mistretul , dar mai ales omul , prin taierea în trecut a padurilor si extinderea terenurilor agricole.

În istoria judetului Olt ne sunt evidetiate pentru aceasta zona , înainte de realizarea lucrarilor de îdiguire , numeroase inundatii si excesul de umiditate în perioadele ploioase.

Textura predominanta în aceasta zona este cea lutoasa de diferite tipuri, fie este lutonisipoasa argiloasa sau lutoasa, fie este lutoargiloasa. Mai este întâlnita si textura nisipoasa care este predominanta în albiile Oltului si a râurilor afluente

VEGETAŢIA

Vegtatia naturala , spontana a Vaii Oltului se încadreaza în cele doua mari unitati vegetale : zona forestiera , situata în partea de nord , si zona de stepa si de paduri xerofile , în sud. Prima fâsie este reprezentata prin subzona padurilor de stejar si mixte de tip sud - european ( cerete si gârnitete ) , iar a doua prin pajisti de silvostepa cu graminee si diverse ierburi xeromezofile , care alterneaza cu paduri de stejar.

Subzona padurilor de stejar si mixte de tip sud - european ( cerete si gârnitete)

Iese în evidenta prin diverse pâlcuri de paduri , cu cea mai mare raspândire în Piemontul Cotmenei. Aici se întâlnesc fie paduri constituite numai din cer ( Quercus cerris ) sau gârnita ( Quercus frainetto ) sau în amestec cu diferite specii : stejar brumariu ( Quercus pedunculiflora) , stejarul pufos ( Quercus pubescens ) , carpenul ( Carpinus betulus ) ,

teiul ( Tilia tomentosa ) , alunul ( Corylus avellana).

Aceste paduri sunt însotite atât de un arboret , reprezentat prin corn ( Cornus mas ) , porumbar ( Prunus spinosa ) , gherghinar ( Crataegus monogyna sau Crataegus pentagyna ) , lemn câinesc ( Ligustrum vulgare ) , maces ( Rosa canina ) , lemn râios ( Euonymus verrucosa ) etc. , cât si prin pajisti cu asociatii de paius ( Festuca valesiaca , Festuca pseudovina ).

Subzona silvostepei reprezinta trecerea de la subzona padurilor la zona de stepa. Principalele specii de arbori sunt : stejarul brumariu ( Quercus

pedunculiflora ) , stejarul pufos ( Quercus pubescens ). Ele apar atât ca arborete pure , cât si ca sleauri împreuna cu cerul ( Quercus cerris ) , gârnita ( Quercus frainetto ) , stejarul pedunculat ( Quercus robur ) ,teiul alb ( Tilia tomentosa ) , jugastrul ( Acer campestre ) , frasinul ( Frasinus excelsior ) etc.

Raspândirea acestor paduri este mai redusa decât a celor precedente , locul lor fiin luat în cea mai mare parte de vegetatie erbacee de stepa. Aceasta din urma este reprezentata prin grupari e pelinita de stepa ( Artemisia austriaca ) , pir gros ( Cynodon dactilon), firuta cu bulbi ( Poa bulbosa ) , barboasa ( Bothriochloa isohaemum ) , obsiga ( Bromus scuatrosus etc. , la care se adauga unele specii cu negara ( Stipa capillata ) , pir crestat ( Agropyron cristatum ) , paius ( Festuca valesiaca ) si altele.

Vegetatia azonala de lunca si acvatica. Aceasta apare pe fundul vailor mari si este adaptata la inundatii si la exces de umiditate si cuprinde fie specii lemnoase , care formeaza paduri întinse în lungul Tesluiului constituite din salcii , rachite ( Salix alba , Salix fragilis , Salix triandra ) si plopi ( Populus alba , Populus nigra , Populus canescens ) , fie din specii ierboase , cum sunt rogozul ( Carex gracilis ) , stânjenelul de balta ( Iris pseudacorus ) , limbarita ( Alisma plantago ) etc.

Vegetatia acvatica este prezenta în cuprinsul lacurilor naturale ( care sunt putin extinse în aceasta regiune ) si a iazurilor cu un regim hidrologic constant , în care se întâlnesc specii de mal ( în special stuf) , specii plutitoare ( nufar ) , iar în portiunile mai adapostite si în cozile lacurilor apare în special broscarita. Vegetatia submersa este constituita din bradis , otratel etc.

Marea majoritate din vegetatia naturala a fost înlocuita de culturile agricole înca din cele mai vechi timpuri. În nordul regiunii se gaseste una din cele mai importante podgorii de vita de vie de la noi din tara, podgoria Dragasani.

Plansa 10 Harta utilizarii terenurilor

FAUNA

Se ncadreaza în fauna caracteristica zonelor joase , de câmpie si podisuri , cu biotipurile de padure , de pajisti si acvatice. Ea nu se distinge prin nimic specific în raport cu fauna zonelor vecine.

Fauna de padure

Este reprezentata prin mamifere , reptile si mai ales prin pasari , care se întâlnesc atât în padurile de stejar , cât si în cele de silvostepa sau de lunca.

Mamiferele au o arie de raspândire mai larga ; unele din ele , cum sunt lupul , vulpea , iepurele si veverita , apar si în zone mai înalte , iar altele sunt legate mai mult de câmpie si podis ( mistretul , bursucul si pisica salbatica ).

Reptilele prezinta aceleasi caractere de adaptare ca si cele din regiuni asemanatoare. Între acestea se pot cita : serpii , sopârlele , gusterii. Dintre batracieni aici traiesc broastele din genurile Rana , Pelobates , Hyla etc.

Pasarile sunt destul de numeroase si mai legate de anumite biotipuri : ciocârlia de padure ( Lullul arborea pallida ) , mierla ( Turdus merula ) , potârnichea ( Perdix perdix ) , gaita ( Garrulus glandarius ) , sturzul cântator ( Turdus philomelos) , porumbelul de scorbura ( Columba oenas ) , cucul ( Cuculus canorus) , gaia rosie ( Milvus milvus ) , turturica ( Strptopelia turtur ) , scatiul ( Carduelis spinus ) , ciocanitoarea de stejar , pitigoiul , privighetoarea mica , pitulicea si altele.

Fauna de câmp , specifica zonelor de silvostepa si stepa , cuprinde atât carnivore , cum sunt dihorul ( Putorius putorius ) , nevastuica ( Mustella nivalis ) , hermelina (Mustella erminea ) , dar mai ales rozatoare : hârciogul ( Cricetus cricetus ) , popândaul ( Citellus citellus ) , ambele daunatoare pentru agricultura , catelul pamântului ( Spalax leucodon ) , soarecele de câmp ( Microtus arvalis ) , sobolanul de câmp ( Apodemus agrarius ) , iepurele de câmp ( Lepus europaeus ).

Pasarile sunt în numar mai redus , în raport cu cele de padure : prepelita ( Coturnix coturnix ) , ciocârlia de câmp ( Melanocorypha calandra ) , presura sura ( Emberiza calandra ) , pasarea ogorului ( Burhinus cedcnermus ) , dumbraveanca ( Coracias garrulus ) , barza ( Ciconia alba ) , precum si câteva rapitoare , cum sunt sorecarul mare ( Buteo rufinus ) , sorecarul încaltat ( Buteo lagopus ) , heretele alb ( Circus macrourus ) si altele. Nu lipsesc unele specii de reptile , serpi , sopârle , batracieni , insecte.

Fauna de lunca si fauna acvatica este destul de variata , predominante fiind pasarile sedentare si cele migratoare sau de trecere. Mai numeroase sunt pasarile de balta reprezentate prin rate , gâste , stârci etc. Ratele sunt reprezentate prin mai multe specii : rata mare ( Anas platyrhynchos ) , rata cârâitoare ( Anas querquedula) , apoi lisita ( Fulica atra ) , corcodelul ( Podiceps cristalus ) , diferite specii de gâste - gâsca de vara ( Anser anser ) , gârlita ( Anser albifrons ) , de stârci - stârcul rosu ( Ardea purpurea ) , stârcul cenusiu ( Ardea cinerea ) , stârcul galben ( Ardea ralloides ).

Dintre pasarile migratoare amintim : fluierarul ( Tringa totanus ), nagâtul ( Vanellus vanellus ) si altele.

Tot în cadrul faunei de lunca nu lipsesc de pe malul râurilor vidra ( Lutra lutra) si nurca ( Lutreola lutreola ) , iar prin zavoaie caracteristice sunt mistretul ( Sus scrofa attila ) , lupul ( Canis lupus), vulpea ( Vulpes vulpes ) , viezurele ( Meles meles ).

Fauna acvatica propiu - zisa este reprezentata mai ales prin fauna piscicola care se dezvolta spontan în lacuri sau râuri sau cea dirijata , în iazuri sau pepiniere speciale. Valoarea faunei piscicole sub raport economic este bine cunoscuta , de ea fiind legat si pescuitul spotiv , care este foarte dezvoltat în zilele noastre.

Specii mai des întâlnite în lacuri si iazuri sunt urmatoarele : crapul ( Cyprinus caprio ) , somnul ( Silurus glanis ) , salaul ( Stizostedion lucioperca ) , platica ( Abramis bramo ) , stiuca ( Esox lucius ) , caracuda ( Carassius carassius ) , rosioara , obletul , bibanul , babusca etc.

În râuri , unde predomina crapul , pe lânga platica , oblet , stiuca , babusca se mai adauga avatul ( Aspius aspius ) , sabita ( Pelecus cultratus ) etc.

Fauna de interes cinegetic prezinta o valoare deosebita sub raport economic - vânatoresc. Dintre pasari se pot cita sitarul ( Scolopax scolopax ) , fazanul ( Phasianus colehicus ) , cu o raspândire mai mare în câteva paduri din nordul regiunii , apoi dropia ( Otis tarda ) , care apare destul de rar pe campurile întinse si linistite ale Boianului ( la sud de Slatina ) , fiind ocrotita prin lege si colonizata în padurea din comuna Nicolae Titulescu.

Ca specii autohtone apar capriorul , raspândit în padurile din cuprinsul zonei , mistretul întâlnit mai ales în padurile din nord si iepurele , predominant la sud de Slatina în zona de câmpie , care se gaseste în numar destul de mare la margini e paduri si zavoaie , el reprezentând vânatul comun de toamna.

Amenajarile de pe râul Olt si consecintele acestora asupra mediului

Caractre generale

Amenajarea râului Olt în aval de Dragasani este determinata în general de necesitatea obtinerii de energie electrica pentru acoperirea cerintelor economiei nationale în perioada 1975 - 1985. Este strâns legata de dezvoltareaa economico sociala, urmarind,în paralel cu folosirea integrala a potentialului energetic si crearea de volume de apa disponibile pentru irigatii, în limitele economice si tehnice acceptabile, protejarea terenurilor limitrofe si a celorlalte obiective economice de viituri si eroziunea râului, asigurarea unor cai rutiere peste baraje si sistematizarea zonei protejate de îndiguiri, crearea de debite corespunzatoare pentru alimentari cu apa industriala si potabila.

Într-o prima etapa, începând cu primavara anului 1974, s-a trecut la amenajarea sectorului râului Olt, Dragasani-Slatina.

Astfel ca în acest caz s-au construit urmatoarele baraje : Dragasani , Strjesti , Arcesti , Slatina.

Primul baraj cel de la Dragasani a fost creat pe sectorul mijlociu al Oltului , în arealul municipiului Dragasani , aval de acumularea Zavideni si amonte de acumularea Strejesti. A fost dat în folosinta în anul 1980, iar apele acstui lac de acumulare sunt utilizate atât pentru punerea în miscare a turbinelor hidrocentraei Dragasani, cât si pentru ameliorarea cu apa a municipiului.

Strejesti este o acumulare realizata în scop hidroenergetic (1975 - 1978); apele lacului de acumulare pun în miscare turbinele hidrocentralei Strejesti din arealul comunei omonime. Suprafata - 2203,5 ha; volumul - 225 mil. m3.

Arcesti face parte din schema de amenajare a râului Olt, pe sectorul mijlociu. Arcesti a fost pusa în functiune în anul 1980 si este situata pe sectorul de albie al râului Olt cuprins între C.H.E. Strejesti si confluenta Oltului cu pârâul Beica.

Slatina face parte din schema de amenajare a râului Olt, pe sectorul mijlociu. Slatina a fost pusa în functiune în anul 1980 si este situata pe sectorul de albie al râului Olt, cuprins între C.H.E. Arcesti si zona localitatii Slatina.

Amprenta ecologica existenta în zona înainte de amenajare

-Mediul fizic

Constructiile hidroenergetice si acumularile care s-au realizat, au ca suport geologic formatiuni sedimentare, care în cea mai mare parte sunt roci necoezive, sau prezinta o coeziune redusa si sunt permeabile.

În sectorul Dragasani - Slatina, râul Olt traverseaza Podisul Getic. Lunca Oltului, dezvoltata pe ambele maluri, însoteste albia minora pe tot sectorul, având o latime mare de 1 - 5 km. Latimea maxima este la confluenta Tesluiului. Caracteristica principala este excesiva meandrare (meandre si brate cu sau fara apa, care închid ostroave). La viituri, lunca Oltului este inundabila si este dominata de fruntea terasei joase sau înalte.

Reteaua hidrografica pe sectorul de râu Dragasani - Slatina prezinta un character permanent si nepermanent (torential), alimentarea fiind în general de suprafata, dar si din subteran.

-Mediul biologic

Flora terestra si acvatica - Vegetatia ierboasa din lunca Oltului era alcatuita din culturi agricole si pajisti de iarba moale, coada vulpii, pir si asociatii hidrofile. Adiacent vegetatiei de lunca era zona de vegetatie a padurilor de foioase. Interventia antropica a facut ca de-a lungul timpului, padurile propriu - zise sa dispara prin defrisare, singura vegetatie arboricola fiind zavoaiele de salcii de pe malurile râului Olt, la care se adauga plantatiile de plopi de pe marginea drumurilor si de pe terenurile în panta supuse eroziunii.

Fauna terestra - Zoogeografic, portiunea studiata se încadreaza în provincial moesica, cu o fauna central - europeana, însa cu numeroase infiltratii submediteraneene. În marea lor majoritate, speciile sudice sunt specii termofile. Fauna pajistilor de lunca este un rezultat al contactului dintre mediul acvatic si cel terestru si, sub influenta unor conditii ecologice aparte (inundatii periodice, umiditate ridicata), fauna acestor biotopuri are trasaturi distinctive. În luncile de ses apar specii care cuibaresc în maluri, precum prigoria, lastunul de mal, codobatura, sau specii care îsi cauta hrana aici, cum ar fi barza.

Fauna acvatica - Zoocenozele bentice (organisme nevertebrate) - Structura compozitionala a Oltului era foarte saraca si dominata de oligochete si chironomide.

Imaginea mediului acvatic era aceea a unui mediu acvatic foarte antropizat, supus unor influente poluante însemnate.

- Ihtiofauna - Zona studiata se încadreaza în zona mrenei, care

începea aval de Govora si continua pâna aproape de varsarea în Dunare. În zona mrenei au fost semnalate urmatoarele specii: mreana - specie dominanta, scobarul, cleanul, crapul, obletul, stiuca, batca, platica, babusca, porcusorul, etc.

Ihtiofauna râului Olt înainte de barare prezenta urmatoarele caracteristici si influente:

- pescuiri industriale;

- începând cu deceniul al 6 - lea, încep sa îsi faca aparitia surse de poluare majore, de natura diferita;

- în perioada '60 - '70 se specifica disparitia speciilor de pesti fusar si mihalt;

- reducerea efectivelor piscicole, prin mortalitate repetata.

Situatia actuala în zona amenajarilor hidroenergetice

- Mediul fizic

Dupa realizarea amenajarilor hidroenergetice Dragasani, Strejesti, Arcesti si Slatina în solutia tehnica bief în bief, au aparut o serie de modificari ale morfologiei albiei si malurilor râului Olt, precum si modificari importante ale regimului de curgere. Acestea constau din:

- modificarea traseului râului prin îndiguirea si protejarea malurilor, ceea ce a condus la eliminarea meandrelor, a baltilor si a bratelor moarte,

- modificarea patului albiei, atât din punct de vedere al substratului, cât si a pantei si a rugozitatii,

- formarea conurilor de dejectie în zonele de varsare a vailor laterale (exemplu, la debusarea pârâului Beica, în coada lacului Slatina - aport de aluviuni la viituri),

- depuneri aluvionare la cozile lacurilor,

- împotmolirea gurilor de varsare ale afluentilor si formarea de bare aluvionare, care împiedica debusarea normala a acestora,

- prin reducerea pantei de scurgere si a vitezei apei, depunerile aluvionare conduc la fenomenul de colmatare a cozilor de lac.

-Mediul biologic

Flora si fauna acvatica si terestra - Prin construirea obiectivelor hidroenergetice din valea Oltului se remarca disparitia, restrângerea si fragmentarea unor habitate, în special prin inundarea lor. Peisajul fiind oricum foarte antropizat, s-a ajuns la disparitia tuturor asociatiilor specifice luncii Oltului. Totusi, în foarte multe puncte ale Oltului amenajat, chiar în perimetrul unor lacuri de acumulare, acest tip de ecosistem s-a putut reface, dar într-o compozitie si dominanta a speciilor mult diferita de cea initiala. În aceste situatii se poate vorbi de tipuri de succesiune ecologica determinata de cauze antropice.

Ecosistemele terestre sunt reprezentate de: zavoaiele de salcii, tufarisuri, pajisti, culturi agricole (cu o pondere mare în vara anului 1997 a porumbului), stufarisuri.

Fauna terestra - În mod evident, prin inundarea unor suprafete de uscat, prin aparitia lacurilor, fauna de nevertebrate a scazut prin disparitia acelor populatii care îsi duceau viata legata de sol si aveau o mobilitate mai scazuta.

Referitor la vertebrate, se pot afirma urmatoarele:

- reptilele si amfibienii sunt prezenti în zona cu un numar mic de specii, acestea având o situatie destul de precara, situatie întâlnita si în restul Europei si datorata distrugerii habitatelor si a lipsei de protectie; reptilele sunt reprezentate prin sopârle (sopârla de camp si cea de ziduri);

- ornitofauna este destul de bogata, ceea ce s-ar putea explica prin expunerea sudica în calea curentilor calzi care strabat Peninsula Balcanica în partea sa sud - vestica; de asemenea, luciul de apa a atras populatii însemnate de pasari acvatice.

Fauna acvatica - În prezent, ihtiofauna râului Olt este reprezentata de urmatoarele specii: scobarul, cleanul, mreana, porcusorul, crapul, obletul, babusca.

Impactul amenajarilo supra biocenozei acvatice si terestre

În zonele studiate se constata, în momentul de fata, unele modificari si o evolutie interesanta a ecosistemelor. Astfel, au aparut si s-au extins unii biotopi noi si anume biotopii lentici, s-au modificat însusirile fizico-chimice ale apei, s-au schimbat temperature si conditiile de oxigenare a apei si altele, care si-au pus amprenta asupra vietuitoarelor preexistente. Aparitia lacurilor de baraj a redus cantitativ o serie de specii, restrângându-se arealul lor, consecinta fiind scaderea aportului lor functional la realizarea productiei biologice si a afectat genofondul si ecofondul râului Olt.

Modificari s-au înregistrat în ceea ce priveste vegetatia si grupele majore de animale.

a) Vegetatia

Datorita amenajarii complexe a Oltului inferior, prin bararea succesiva a acestuia, au fost distruse doua tipuri distincte de vegetatie si anume: vegetatia acvatica iubitoare de apa curgatoare, ce a disparut treptat, fiind înlocuita de o vegetatie iubitoare de apa statatoare, respectiv o vegetatie de balta. A disparut, de asemenea, vegetatia terestra, de lunca, alcatuita din plante lemnoase si ierboase, ce ocupau zona de lunca a Oltului, zona ce în prezent este ocupata de apa.

Modificari posibile sunt legate de ridicarea nivelului hidrostatic. În acest caz, cu timpul, se va instala un exces permanent de apa, în special în zona de lunca, unde se vor reface si se vor extinde aspectele vegetatiei tipice, în detrimentul suprafetelor agricole.

Modificarile cele mai evidente constau în distrugerea ireversibila a padurilor de lunca, care si asa erau deficitare ca suprafata.

b) Fauna acvatica

Cresterea impactului activitatilor umane asupra biosferei si în general asupra conditiilor vietii, conduc azi, este dovedit, la o scadere evidenta a genofondului si la o lenta dereglare a unui anumit echilibru.

. Angrenata în procesele evolutive, fauna de nevertebrate, ca orice formatiune, ca orice sistem ecologic, prin caracterul sau dinamic, depinde în cea mai mare masura de componenti si firesc de conexiunile lor, functionarea si activitatea acestora.

Nevertebratele din aceasta zona, desi mult mai putin cunoscute, se prezinta însa într-un numar imens fata de cel al vertebratelor.

. Vertebratele - Pe baza unor studii efectuate în teren si informatiilor primite de la persoane de specialitate interesate de biodiversitate, se cunoaste ca amfibienii si reptilele sunt prezente în zona cu un numar scazut. De altfel, este cunoscut declinul acestor animale atât în Europa, cât si în tara noastra, declin datorat deteriorarii habitatelor, a colectarii maxime si a lipsei de protectie.

Dupa constructia amenajarilor hidroenergetice, numarul broastelor, salamandrelor (sunt foarte rare), serpilor de apa, etc, a scazut, datorita inundarii bratelor moarte ale râurilor, stricându-le locurile de cuibarit.

. Pentru ihtiofauna, lacurile de baraj au marcat regresul unor specii si progresul altora, la care se înregistreaza o accentuata îmbogatire cantitativa. Dezvoltarea unor specii a fost facilitata de suprafetele mari de apa si de reducerea nivelului poluarii, desi din acest punct de vedere se mai ridica unele probleme. Fauna acvatica a suferit din plin efectul amenajarilor hidroenergetice. Unul din efectele deosebite este cel al disparitiei speciilor autohtone iubitoare de apa curgatoare, fiind înlocuite de specii de apa statatoare, care anterior bararii cursului de apa existau întâmplator sau în procentaj foarte redus si care înprezent au ajuns dominante. Dupa aparitia lacurilor de acumulare, au disparut speciile de pesti: latita (Alburnoides bipunctatus), fusarul (Aspra zingel), moioaga sau mreana de munte (Barbus meridionalis petenyi), molanul (Noemacheilus barbatulus) si sabita (Pelecus cultratus), specii iubitoare de apa curgatoare. De asemenea, datorita vegetatiei abundente, înainte de constructia lacurilor existau raci, la ora actuala aceasta specie disparând.

În acelasi timp, dupa ce râul Olt a fost transformat într-o salba de lacuri (pe sectorul inferior), au aparut noi specii de pesti: vaduvita (Leuciscus idus), batca (Blica bjorkna), caracuda (Carassius carassius), murgoiul baltat (Pseudorasbora parva), tiparul (Misgurnis fossilis), fâsa mare (Cobitis elongata), rasparul (Acerina schraester) si linul (Tinca tinca).

. O modificare semnificativa o constituie dezvoltarea avifaunei, sub aspectul diversificarii speciilor, cresterii numerice a unor populatii si distributiei spatiale. Atragerea numeroaselor specii de pasari, unele cuibaritoare, migratoare sau sedentare în aceasta zona, a fost favorizata de descoperirea unor habitate propice (suprafete mari de apa, stufaris, vegetatie arboricola) si a unei hrane abundente (Figura).

În urma monitorizarii de catre specialisti a speciilor de pasari pe cele patru lacuri analizate, au fost identificate 156 specii de pasari. Unele dintre ele au cunoscut o dezvoltare aproape spectaculoasa, dar sunt si specii periclitate pe plan national si european, unele dintre ele, monumente ale naturii, fiind protejate prin mai multe Conventii internationale: pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus) egreta mare (Egretta alba), egreta mica (Egretta garzetta), lopatarul (Platalea leucorodia), ciocântorsul (Recurvirostra avosetta), piciorongul (Himantopus himantopus), cufundacul polar (Gavia arctica), barza neagra (Ciconia nigra), lebada cucuiata (Cygnus olor), acvila de câmp (Aquila heliaca), buha mare (Bubo bubo), pasarea ogorului (Burhinus oedicnemus), etc.

Dupa spusele d-lui Ion Tanasescu (AJVPS Dragasani), în anii 1996 - 1997 erau mult mai multe efective de pasari. De atunci, s-au cam redus efectivele de pasari cu cca. 50 %, din cauza, în special, a vânatorilor straini care intra abuziv în vegetatia de pe lacuri si distrug cuiburile de pasari. Cu toate acestea, impactul semnificativ asupra pasarilor este evident, lacurile de acumulare, din punct de vedere al ornitofaunei, se aseamana cu Delta Dunarii.

c) Fauna terestra

În ceea ce priveste cenozele mamaliene, sunt diferentiate în functie de succesiunea biotopilor si de distribuirea lor, Ordinele cele mai importante sunt: Carnivora, Artiodactyla, Lagomorpha, Rodentia, Chiroptera, Insectivora. Cele mai raspândite specii sunt vulpile, viezurii, iepurii, capriorii, mistretii si se constata în expansiune de la sud, sacalul. Dupa aparitia lacurilor de acumulare, au disparut speciile de mamifere: vidrele (le-a fost distrus habitatul; înainte de constructie, era renumita zona la Cârlig), viezurii, lupii (au existat multi pâna în anul 1964, însa s-au facut vânatori masive, le-au fost urmarite vizuinile si astfel lupii au fost exterminati).

Populatia si asezarile

În prezent în limitele Culoarului Oltului sunt doua orase importante ( Slatina si Dragasani ) si numeroase comune. În ansamblul ei , Valea Oltului este un teritoriu agricol , dar cu un pronuntat caracter de dezvoltare intensivaProcesul de urbanizare si industrializare s-a manifestat cu putere în ultimele decenii asupra celor doua orase.

Dimensiunile luncii si a teraselor , pozitia si forma , ca si conditiile dezvoltarii economiei agricole si reteaua de drumuri si-au pus amprenta pe marimea , fizionomia si functionalitatea asezarilor omenesti. Forma cea mai simpla de vatra este cea liniara , satul - stada , de peste 2 - 3 km lungime

(Strejesti , Mamura , Colibasi etc.). Satele urmaresc însa fruntile teraselor si deseori cauta locul unde vâlcele strapung terasele pentru a ajunge la Olt. În acest caz satele au structura ramificata cum este cazul unor sate de pe malul estic ( Curtisoara). În nord de Dragasani , satele situate pe malul vestic includ terenuri agricole în vatra si cu densitati reduse de populatie , dar sunt si sate mari , cu o economie viticola sau pomicola , au o forma polinucleara mai adunata , altele , care urca pe vaile afluente Oltului sunt ramificate. Satele din lunca Oltului sunt în general mici si adunate.

Comparativ cu unitatile piemontane vecine , satele din culoarul Oltului sunt mai mari. Cele mai numeroase ( 2/3 ) au avut 500 locuitori. Satele cele mai mari , cu peste 1500 locuitori , sunt situate toate pe dreapta Oltului.

În 1985 în tot culoarul , de la confluenta cu Luncavatul pâna la Slatina , locuiau 71 500 de persoane , azi doar populatia orasului Slatina de paseste 80000 de locuitori.

Cresterea populatiei a îregistrat valori mai mari decât a celei din piemontul Oltetului. În ultimele decenii se constata o stagnare si chiar o descrestere vizibila a acesteia. Cresteri importante si continue au înregistrat satele din jurul celor doua orase. În gneral , culoarul este mai dens populat ( 100 - 150 loc/ km² în partea centrala ) , decât unitatile piemontane vecine unde valorile densitatii populatiei ramân sub 100 loc / km².

Structura pe sexe a populatiei indica Valea Oltului ca o arie echilibrata , în multe comune ponderea barbatilor depasind 50 %. Acest aspect este o rezultanta a structurii economiei mai cmplexe ( viticultura , legumicultura , cultura cerealelor si cresterea animalelor ) si a practicarii navetismului spre orasele apropiate , ceea ce exclude sau diminueaza necesitatea de a se schimba domiciliul stabil al populatiei ocupate în industrie.

Peste 2/3 din suprafata culoarului o reprezinta terenurile agricole. În partea sudica a vaii si mai ales pe versantul estic , unde au o dezvoltare mai mare terasele inferioare , ponderea teraselor depaseste chiar 4/5 din suprafata totala a comunelor ( Plesoiu 86,5% , Strejesti 82,8% ). În general 60 - 70% din suprafata comunelor si chiar a orasului Dragasani este ocupata de terenuri agricole. Suprafata arabila detine , mai ales în partea sudica , peste 80% din terenul agricol ( Curtisoara 89,1% , Ganeasa 84,7% , Strjesti ( 87, 4 % ).

Pe terenurile arbile se cultiva cereale ( grâu , porumb ) , unele plante tehnice ( floarea soarelui ) si furajere , legume ( erdei , ceapa , rosii , varza ) , mai ales in perimetrul comunelor din apropierea oraselor ( Curtisoara , Strejesti , Plesoiu ). Cresterea animalelor ( bovine , porcine ) are ponderi importante în comunele Strejesti , Plesoiu si în unele aflate la nord de Dragasani.

În conditiile specifice de amenajare ale vaii Oltului , terenurile ocupate cu apa reprezinta peste 8% din suprafata totala a regiunii si ajung la 10 - 20% în unele ex: Stejesti , Gradistea. De asemenea suprafetele ocupate cu paduri detin , în unele comune , ponderi de peste 20 % ( Gradistea 31,3% , Vulturesti 22,4% ). Masive compacte paduroase se afla numai în partea de nord-vest , spre valea Luncavatului. Padurile ( gorunete si fagete în nord si cereto - gârnitete în sud ) ocupa , în general , versantii si terenurile mai accidentate dinspre Podisul Oltetului si Podisul Cotmenei si unele terenuri din lunca ( zavoaie cu esente moi ). Pe partea estica a vaii padurea apare numai sub forma de petice izolate.

În lungul vaii Oltului , pe versanti si pe terase se cultiva pe suprafete întinse vita de vie si pomi fructiferi. Înca de la începutul secolului trecut , referindu-se la aceasta parte a Piemontului Getic , Emmanuel de Martonne ( 1902 ) arata ca orice grup de case era înconjurat de livezi. " Pe versantii expusi spre est prunii în plantatii dense se amesteca cu viile. O impresie de viata , de bogatie , de abundenta se degaja din aceasta regiune" ( La Valachie , p. 158 ). Cele mai mari suprafete viticole se gasesc pe versantul vestic , unde se extinde podgoria Dragasani. Aici viile urca pe versantii piemontani pâna la 200 m si chiar pe dealurile piemontane la aproape 300 m. Cele mai mari si compacte suprafete viticole sunt cuprinse în limitele orasului Dragasani ( 800 ha ) si ale comunelor Prundeni ( 800 ha ) si Orlesti ( 500 ha ) , unde repreyinta 20 - 30% din suprafata totala. Vita de vie se cultiva si pe partea stânga a Oltului dar pe suprafete mai mici si dispersate în teritoriu.

Cultura pomilor fructiferi ( mai ales pruni si meri ) are o tradtie veche în multe comune din valea Oltului , unde ocupa între 200 - 300 ha ( Strejesti ) , reprezentând de la 5% la 30% din suprafata acestora. Ca si în cazul vitei de vie , suprafetele cele mai importante cu pom fructiferi se afla pe terasele înalte si versantii cu expunere spre soare. Suprafetele cele mai mari le detin unele comune de pe malul stâng situate la nord de Dragasani si unele comune de pe malul drept de la sud de Dragasani ( Gradistea , Strejesti , Plesoiu ).

Culoarul Oltului se distinge ca o subunitate geografica aparte a Piemontului Getic , cu un specific propriu al economiei si vitii sociale. La aceasta a contribuit în mare parte caracterul lui de culoar de trecere accesibil, deschis , usor de strabatut de la nord la sud , pe când unitatile vecine , cu un relief mai fragmentat au fost , în trecut , mai greu de strabatut si mai putin valorificate economic. În lungul lui, preferând malul drept al Oltului , se canalizeaza , înca din antichitate , legaturile comerciale rutiere ce legau tinuturile dunarene cu cele de peste Carpati. Acelasi traseu îl împrumuta la sfârsitul secolului trecut si calea ferata ce leaga Corabia , prin Piatra Olt , de Râmnicu Vâlcea si Sibiu.

CONCLUZII

Concluzionând putem spune ca Valea Oltului este o zona de mare importanta. Este zona care face trecerea dintre regiunea de podis si cea de câmpie.

Analizând rând pe rând cele spuse mai sus putem deduce ca este o zona favorabila din toate punctele de vedere. Luând relieful putem spune ca este o zona cu altitudini joase sub 300 de metri în parte stânga unde se întâlnesc terasele înalte ale Oltului si aici am amintit de terasa Slatina si de terasa Coteana, denumiri date de principalele asezari localizate pe cele doua terase, în partea dreapta altitudinile fiind ceva mai reduse datorita dezvoltarii foarte reduse a teraselor, aici am amintit de terasa Hotarani. Putem afirma ca acest relief este propice asezarilor umane cat si pentru dezvoltarea de retele rutiere, fapt pentru care Valea Oltului este cunoscuta din cele mai vechi timpuri ca o punte de legatura.

Luând clima în atentia noastra vom observa un climat tmperat continental care este moderat de apele râului Olt, cu temperaturi medii anuale cuprinse între 10ș-11ș C, cu precipitatii medii anuale de 600-700 mm pp, cu veri calduroase si ierni reci.

Din punc de vedere hidrologic se remarca Râul Olt care este principalul curs de apa, la care se adauga o serie de aflueni mai mici sau mai mari despre care putem spune ca au modificat cursul râului prin aportul de aluviuni aduse. Acesti afluenti nu sunt permanenti pot seca în perioadele calde în care precipitatiile sunt foarte putine.

Solurile am putea spune ca sunt un punc forte al acestei regiuni. Au o mare varietate si o fertilitate foarte ridicata facând posibila practicarea unei agriculturi variate.

Vegetatia este în mare parte modificata, se întâlnesc mai mult culturile agricole. Cea naturala, care a ramas într-o proporie mica, este reprezentata prin subzona padurilor de stejar si mixte de tip sud - european ( cerete si gârnitete ) , dar si prin pajisti de silvostepa cu graminee si diverse ierburi xeromezofile , care alterneaza cu paduri de stejar.

Analizând funa din aceasta regiune putem afirma ca se ncadreaza în fauna caracteristica zonelor joase , de câmpie si podisuri , cu biotipurile de padure , de pajisti si acvatice. Ea nu se distinge prin nimic specific în raport cu fauna zonelor vecine.

Unul din cele mai importante capitole tratate în cadrul acestei lucrari este dat de amenajarea râului Olt.

Din punc de vedere al amenajarilor am putea spune ca Valea Oltului s-a modificat foarte mult o data cu constructia si darea în folosinta a salbei de lacuri de acumulare de pe parcursul râului Olt, începând din judetul Brasov, pâna la varsare. Constructia de baraje de acumulare, diguri, precum si regularizarea diverselor cursuri de apa au avut de cele mai multe ori efecte negative asupra ecosistemelor acvatice. Însa toate aceste constructii hidrotehnice au si unele efecte pozitive, îndeosebi asupra calitatii apei din diversele râuri sau lacuri la nivelul carora s-au efectuat, precum si pentru atenuarea viiturilor. Majoritatea lucrarilor hidrotehnice ajuta la îmbunatatirea calitatii apei în mod activ sau pasiv. De exemplu, salba de lacuri de pe râul Olt are rol de epurare a apei, aceste acumulari fiind ca niste decantoare uriase care curata apa de diverse impuritati. De asemenea, multitudinea de baraje are rol de bariera în cazul unor poluari accidentale, unda de poluare este mai lenta, existând timp mai lung de interventie pentru combaterea poluarii. În zonele studiate se constata, în momentul de fata, unele modificari si o evolutie interesanta a ecosistemelor. Astfel, au aparut si s-au extins unii biotopi noi si anume biotopii lentici, s-au modificat însusirile fizico-chimice ale apei, s-au schimbat temperature si conditiile de oxigenare ale apei si altele, care si-au pus amprenta asupra vietuitoarelor preexistente. Aparitia lacurilor de baraj a redus cantitativ o serie de specii, restrângându-se arealul lor, consecinta fiind scaderea aportului lor functional la realizarea productiei biologice si a afectat genofondul si ecofondul râului Olt.

Din punct de vedere al esteticului, unele zone au fost transformate în locuri de agrement.

Acest studiu s-a realizat în ideea de a arata consecintele impactului antropic (amenajarile hidroenergetice), atât asupra modului de functionare a ecosistemelor acvatice si terestre, cât si asupra valentelor lor ecologice.

Bibliografie

Atlasul Cadastrului Apelor, vol. III , Resurse de apa;

Conea A., Popovat A. (1960), Solurile teraselor Oltului dintre Carpatii Meridionali si Dunare (studiu pedogeografic),St. cerc. geol. Tr. Vol. III;

Cotet Petre (1957), Câmpia Olteniei, Editura stiintifica, Bucuresti;

*** (1973), Geomorfologia României, Editura stiintifica, Bucuresti;

Giurcaneanu Cl., Mocanu C. (1967), Valea Oltului, Editura stiintifica, Bucuresti;

Liteanu E., Brandrabur T., (1957), Geologia câmpiei Getice Meridionale dintre Jiu si Olt, An. Com. geol., vol. XXX;

Liteanu E.,Pricajan, Andreescu, Istrate, Succesiunile Stratigrafice din Platforma Cotmeana, St. cerc. geologice, geofizice si geografice, Seria geologie;

Popovat A. (1972), Solurile Platformei Cotmeana si teraselor Oltului, An. Inst., St. cerc. pedologice, vol. XXXIX;

Slatina-pagini de mongrafie (1972), Editata de Comitetul orasenesc Slatina si de Muzeul de etnografie , Slatina;

Stoica N. (1947), Orasul Slatina si cadrul lui geografic, Slatina;

stefanescu Gr. (1874), Camila fosila din România, An. Muzeului geologic paleotologic;

stefanescu Cornelia, Cotet P. (1961), Câteva observatii asupra teraselor Oltului si Vedei în zona de contact dintre Podisul Getic si Câmpia Româna;

Ujvari I., (1972), Geografia Apelor României, Bucuresti;